ANATOMIA FUNCTIONALA A ARTICULATIILOR

Clasificarea articulatiilor:
Din punctul de vedere al formalitatii si al formatiunilor de legatura articulatiile se
impart in: fibroase (sinartroze), cartilaginoase (amfiartroze), sinoviale (diartroze).
Ariculatiile fibroase (sinartrozele) sunt aticulatii in care piesele osoase sunt unite
printr-un tesut fibros dens care poate fi reprezentat de membrane sau ligamente. Nu permit
miscari sau permit miscari foarte reduse. Exista 2 varietati de articulatii fibroase: sindesmoza
(articulatia in care suprafetele articulare sunt legate printr-un ligament interosos) si suturile (se
gasesc numai la craniu si in care oasele sunt articulate printr-un strat fibros). Exista mai multe
categorii de suturi: dupa forma marginilor si modul in care se imbina acestea, pot fi dintate,
scuamoase (solzoase) sau plane. Un tip special de articulatie este gomfoza care reprezinta
articulatia intr-o extremitate osoasa conica si o cavitate alveolara: ex:articulatia dintre
radacinile dintilor si alveole.
Articulatiile cartilaginoase: legatura dintre oase se face prin fibrocartilaj sau cartilaj
hialin. Exista 2 varietati de articulatii cartilaginoase: sincondrozele si simfize. Sincondrozele
sunt articulatii tranzitorii in care legatura dintre piesele osoase se face printr-un cartilaj hialin:
ex: sincondroza sfeno-occipitala sau sincondroza pieselor care formeaza osul coxal. Ele se
osifica si dispar. Simfizele au suprafetele articulare unite printr-un tesut fibrocartilaginos care
de regula are forma unui disc: articulatiile intervertebrale sau simfiza pubiana.
Articulatiile sinoviale sunt cele mai numeroase in organism, sunt complexe si permit
miscari variate si presupun suprafete articulare de diverse forme in functie de care miscarile
posibile sunt mai ample sau mai reduse. Ca si caracteristica, capetele articulare sunt acoperite
de cartilaj articular compresibil si elastic. Atunci cand nu exista concordanta completa intre
suprafetele articulare aceasta numindu-se congruenta, la ea participa doua categorii de
structuri: labrul articular (marginea/cadrul articular) care este un fibrocartilaj de marire care
face posibila concordanta dintr-o suprafata articulara sferica (capul articular) si o cavitate
articulara mai putin adanca (cavitatea glenoida pt umar sau cavitatea cotiloida acetabulara pt
sold). In acest fel, labrul articular joaca rol si de unire catre capetele articulare. A doua
structura o constituie fibrocartilajele intra-articulare respectiv discurile si meniscurile. Esle
sunt formatiuni anatomice care se gasesc intre suprafetele articulare si au rolul de a asigura o
concordanta cat mai buna intre ele. Mijloacele de unire ale articulatiilor sinoviale sunt
reprezentate de capsula articulara si ligamente. Ligamentele pot fi intra-capsulare si extracapsulare. Dupa structura, ligamentele articulare sunt de mai multe tipuri: ligamente
capsulare, ligamente tendinoase, ligamente musculare, ligamente fibrozate, ligamente intraarticulare si ligamente la distanta.
Ligamentele capsulare sunt aparute prin diferentierea capsulei articulare si actioneaza
in sensul franarii unor miscari(Ex:ligamentele soldului care franeaza anumite miscari),
ligamentele tendinoase rezulta prin transformarea unor tendoane in ligament (ex: ligamentul
patelar al genunchiului). Ligamentele musculare apar prin atrofierea unor fascicule musculare
(ex: ligamentul acromio-coracoid). Ligamentele fibrozate (ex:ligamentul stilo-hiloid).

Ligamentele intra-articulare sunt in interiorul capsulei iar ligamentele la distanta sunt cele
care unesc intre ele doua oase separate de un anumit interval si nu au contact direct cu
capsula.
Articulatiile sinoviale se vor clasifica si in functie de nr oaselor care le compun si in
functie de forma suprafetelor articulare si nr axelor articulare. Dupa forma suprafetelor exista
mai multe grupe de articulatii: articulatiile plane ( suprafetele articulare sunt plane si permit
doar miscari de alunecare-ex artic de la nivelul carpului sau tarsului), ginglimul ( articulatia
trohleara in care o suprafata articulara joaca rol de scripete iar cealalta suprafata prezinta o
creasta care corespunde santului scripetelui si 2 margini laterale care corespund marginilor
laterale ale scripetelui,articulatiile de tip trohlear permit miscari de flexie-extensie si miscari
foarte reduse de lateralitate-ex:artic humerocubitala sau art interfalangiene), trohoide
(suprafetele artic sunt reprezentate de un cilindru osos continut intr-un inel osteofibros,
miscarile posibile sunt doar cele de rotatie, respectiv cilindrul se roteste in jurul axului sau in
interiorul inelului osteofibros, tipul clasic este artic atlantoaxoidiana mediala si artic
radiocubitale proximala si distala), artic condiliene (pe o suprafata osoasa artic exista 2 fete
artic rotunjite iar pe cealalta 2 depresiuni corespunzatoare celor 2 proeminente rotunjite,
exista 2 perechi de supraf artic cu axele paralele intre ele, aceste artic permit miscari care se
produc intr-un singur plan si doar secundar pot exista miscari in alte planuti- artic
genunchiului), artic in sa (de imbucare reciproca, acest tip are suprafetele artic opuse, concave
intr-un sen si convexe in celalalt sens, respectiv concavitatea uneia corespunde convexitatii
celeilalte, in acestea sunt posibila miscari de flexie-extensie, abductie-adductie si
circumductie ex-articulatia carpometacarpiana a policelui), artic elipsoida (artic in care o
suprafata artic are forma unui elisoid mai mult sau mai putin alungit iar cealalta are forma
unei depresiuni corespunzatoare de obicei putin adanca, sunt posibile miscarile de flexieextensie, abductie-adductie si circumductie, ex-articulatia radiocarpiana sau artic
metacarpofalangiana), artic sfenoide (colilice, enartroze, supreafetele artic sunt reprezentate
de un cap segm de sfera care patrunde intr-o cavitate in forma de cuva, acest tip de artic
prezentand o mare mobilitate si permitand miscari de flexie-ext, add-abd, circumd si rotatie,
ex-artic scapulohumerala si coxofemurala). Dupa nr axelor in jurul carora se executa miscarile
sau dupa nr gradelor de libertate artic se impart in 3 categ: artic cu un singur grad de libertate
(uniaxiale) ele permit miscari opuse intr-un singur plan ex-flexia-extensia (ginglim) sau
rotatia (trohoide) asemanatoare sunt si artic condiliene in care miscarile principale se fac intrun singur ax, artic cu doua grade de libertate (biaxiale) cu axele perpendiculare-artic elipsoide
si artic in sa, artic cu trei grade de libertate (triaxiale) toate trei fiind perpendiculare-artic
sfenoide.
TEHNICA BILANTULUI ARTICULAR (TESTING ARTICULAR)
Din punct de vedere functional artic sunt de trei mai categorii: sinartrozele (nu sunt
adevarate, reprezinta doar contactul dinter 2 margini osoase ariculatii fixe, ex-nivelul
oaselor craniului obtinute din imbinarea oaselor prin interlinii foarte dantelate, scopul lor este
de aforma ansambluri solide deci fara mobilitate), amfiartrozele (sunt articulatii semi-mobile
la care suprafetele de contact articulare sunt unite printr-un ligament central subtire care paote
fi pur fibros sau fibrocartilaginos el fiind inconjurat de ligamente periferice ex-artic sacro-

iliace sau simfiza pubiana, la nivelul lor exista o schita de cavitate articulara si ele nu isi
manifesta aceste structuri calitatea de articulatie decat in anumite conditii ex-in timpul
nasterii), diartrozele (artic mobile, reprezinta obiectul bilantarii in general)
Tehnica de obicei se face prin parcurgerea urmatorilor pasi: masurarea amplitudinii
miscarilor normale, identificarea miscarilor anormale, evidentierea unor aspecte clinice
asociate, daca este posibil studiul radiologic al artic si in final sinteza tuturor datelor.
Bilantul articular presupune intrunirea unor conditii de examinare care sunt esentiale.
In primul rand subiectul de examinat trebuie sa fie relaxat, sa aibe incredere si sa doreasca sa
colaboreze. Pacientul va fi posturat confortabil si trebuie sa i se castige increderea si
colaborarea prin manevre blande. Este important sa facem diferenta intre anumite aspecte care
tin de patologie si cele care sunt induse de reavointa sau simulare.
Pozitia de referinta: pentru fiecare articulatie pozitia de referinta sau pozitia 0 sau
pozitia neutra este pozitia de la care incepe practic masurarea amplitudinii de miscare, in
general dar nu intotdeauna corespunde pozitiei anatomice dar in orice caz este esential ca ea
sa se precizeze.
Definirea miscarilor:
Miscarile sunt de trei mari categorii: miscari elementare, miscari combinate si miscari
globale.
Miscarile elementare: flexia (este miscarea care strange segmentele unui membru
unele peste altele, care apropie extremitatile si care strange corpul la volumul cel mai mic),
extensia (miscarea inversa prin care se alungesc segmentele unele fata de altele, se departeaza
extremitatile cat mai mult posibil si se da corpului cel mai mare volum posibil). Trebuie sa
facem diferentierea intre starea de flexie si miscarea de flexie (deplasarea unui segment).
Trebuie sa facem diferentierea intre extensie (miscare naturala) si hiperextensia (apare in
anumite conditii uneori anormale si se refera la miscarea opusa unei flexii care pleaca din 0
ex-cot si genunchi), abductia (miscarea care departeaza un segment de axul sau de planul de
simetrie), adductia (este miscarea inversa care apropie segmentul de membru sau de planul de
simetrie), rotatia axiala/longitudinala (miscarea care face sa se invarteasca un membru sau un
segment de membru in jurul axului sau longitudinal).
Miscarile combinate: ele presupun miscari elementare in proportii diferite excircumductia se produce intr-o artic cu 2 sau 3 grade de libertate, combina flexia extensia pe
de o parte cu abductia si adductia pe de alta parte. Extremitatea segmentului aflat in miscare
va descrie o curba care strabate planurile de referinta.
Miscarile globale: def se face prin actiunea care se realizeaza (ex: aducerea mainii la
ceafa sau aducerea mainii la spate) in acest caz miscarile se priduc la nivelul mai multor
articulatii si actiunile respective au valoarea unor teste ( ex: ducerea mainii la ceafa evalueaza
amplitudinea miscarilor de abductie plus rotatie externa umar si flexia cotului). Aceste miscari
globale sunt evaluate calitativ. Ele evidentiaza relatia functionala intre mai multe articulatii in
cadrul aceleiasi actiuni si evidentiaza anumite limitari cu localizarea deficitului, mai

evidentiaza in plus capacitatea sau posibilitatea de supleere a unui deficit prin articulatiile
vecine.
Amplitudinea miscarilor normale: la orice evaluarea articulara trebuie sa masuram la
inceput amplitudinea maxima a miscarilor normale activ si pasiv. Miscarile active sunt cele
care se executa la comanda examinatorului. Pentru a putea realiza acest lucru sunt necesare 2
conditii: subiectul sa inetleaga miscarea care i se cere si cooperarea si bunavointe pacientului.
Miscarile pasive se obtin prin manevrarea de catre examinator care trebuie sa mobilizeze
segmentele cu blandete si prudenta, in orice caz fixand cu cealalta mana segmentul care nu se
misca si care trebuie sa ramana blocat. Cu o mana se realizeaza fixarea imobil iar cu cealalta
se realizeaza mobilizarea. Inaintea de mobilizarea pasiva este necesar sa se obtina o
decontracturare si o relaxare cat mai buna a subiectului si in aceste conditii daca miscarea este
fiziologica, de obicei miscarile pasive sunt mai ample decat cele active. Ex: masurarea
unghiurilor: pentru persoane cu experienta se poate ajunge la masurarea unghiurilor cu
exactitate suficienta daca ne referim la unghiurile usor de recunoscut in imaginatie-unghiul de
90,45,60,30 grade. Pentru inceput, aprecierea obiectiva se apreciaza cu ajutorul
goniometrului. Goniometrul este un instrument care este compus dintr-un cerc gradat in
mijlocul caruia sunt articulate 2 brate. In mod normal centrul goniometrul trebuie sa se aseze
in centrul articulatiei adica punctul prin care trece axa de miscare. Cele doua picioare ale
goniometrului: o latura ramane fixa paralel cu axul segmentului fix iar cealalta latura paralel
cu axul segmentului care se misca urmareste miscarea si astfel pecadranul goniometrului vom
citi gradele.
O alta modalitate de masurare o constituie masurarea distantei intre extremitatile libere
a doua segmente putand astfel sa apreciem foarte precis evolutia mobilitatii pe parcursul
examinarilor succesive.
Interpretarea rezultatelor se face in primul rand in raport cu partea opusa, in raport cu
un subiect comparabil, exista norme care tin cont de varsta in linii mari de consitutie, si de
articulatii (ex:articulatii nepereche). Pozitia de functiune este considerata atitudinea cea mai
convenabila pentru functionarea muschilor si a articulatiei, este pozitia in care articulatia
functioneaza cel mai bine si de obicei aceasta pozitie este cea utilizata in gestica uzuala, este
pozitia INDISPENSABILA pentru articulatia respectiva.
OBSERVATIE: trebuie precizata pt fiecare
articulatia respectiva va fi imobilizata.

si va fi mereu pozitia in care

SECTORUL UTIL DE MOBILITATE:

De o parte si de alta a pozitiei de functiune cele 15 20 de grade de mobilitate articulara
au o importanta esentiala pentru functionalitatea articulatiei in vreme ce ultimile 15 20 grade
dintr-o miscare pot deveni inutile. De obicei ele se numesc amplitudine de lux. Primele grade
care incadreaza pozitia de functiune se mai numesc sau constituie sectorul util de mobilitate.
Acest sector util putand fi mai mare sau mai putin amplu, se intinde pe un nr mai mare sau
mai mic de grade in functie de articulatia considerata.

COEFICIENTUL FUNCTIONAL DE MOBILITATE

CAUTAREA MISCARILOR ANORMALE:
In fiecare articulatie anumite miscari sunt impiedicate de factori ososi musculari si mai
ales ligamentari. Miscarile anormale sunt acele miscari care se efectueaza in afara directiei de
miscare anatomice si fiziologice, deci in afara anatomiei si fiziologiei datorata rupturilor
ligamentare sau fracturilor articulare. Cautarea miscarilor anormale este mereu comparativa
cu articulatia condro-laterala (simetrica). Uneori este posibila admiterea unor miscari
anormale dar de amplitudine mica.
Exista 4 tipuri majore de miscari anormale: miscarile de lateralitate, miscarile de
sertar, miscarile de rotatie si miscarile de piston.
Miscarile de lateralitate apar la nivelul articulatiilor cu un singur grad de libertate
(trohleene- la genunchi si la cot). La nivelul genunchiului miscarea de lateralitate de numeste
valgus si poate fi cauzata de o ruptura a ligamentului colateral intern sau de o fractura a
platoului tibial extern sau a condilului femural extern. Lateralitatea interna (varus) produsa
prin ruperea ligamentului lateral extern sau printr-o fractura a platoului tibial intern sau a
condilului lateral intern al femurului.
Miscarile de sertar se observa la nivelul genunchiului, sunt miscari de alunecare
antero-posterioara a tibiei pe femur. Ele apar in general la genunchiul in flexie dar se
evalueaza la 90 grade flexie. Exista un sertar posterior determinat de ruptura ligamentului
incrucisat posterointern si un sertar anterior (tibia vine inainte) produs de ruptura ligamentului
incrucisat anteroextern.
Miscarile de rotatie la nivelul cotului aceste miscari sunt impiedicare de olecran si de
apofiza coronoida. La genunchi ele sunt normale in timpul flexiei dar in mod normal nu apar
la extensie completa datorita tensionarii ligamentelor. Rotatia externa este in general
impiedicata de tensionarea ligamentelor laterale, prezenta rotatiei evoca ruptura unuia dintre
ligamentele laterale. Rotatia interna este impiedicata de ligamentele incrucisate.
Miscarile de piston, ele pot fi prezente in orice articulatie si reprezinta deplaasarea
membrului sau a segmentului de membru de-a lungul axului sau longitudinal. Ele sunt foarte
discrete. Prezenta unor astfel de miscari denota distructia suprafelelor articulare si/sau a
ligamentelor creind conditii pt luxatie. Luxatia este acea conditie patologica in care
suprafetele articulare isi pierd raportul fiziologic intre ele. Aceste miscari se intalnesc la
nivelul soldului in luxatia congenitala de sold sau in fracturile cotiloidiene.
BILANTUL MUSCULAR:
Continua bilantul articular este esential in diagnosticul functional si uneori poate sa
dea relatii despre atingeri nervoase la nivelul maduvei spinarii, la nivelul unui plex nervos sau
la nivelul trunchiului nervos periferic. Datele evaluarii musculare orienteaza elaborarea
controlul si modificarea programului kinetic de recuperare. Uneori el poate orienta inclusiv
tipul interventiei ortopedico-chirurgicale de colectie si poate orienta prognosticul unui subiect.

Regulile generale in bilantul muscular:

Nu se poate realiza bilantul sau testingul muscular daca in prealabil nu s-a realizat
evaluarea articulara.
Nu se face decat pe o articulatie cu amplitudine de miscare indolora pentru a putea
permite efectuarea completa si precisa a evaluarii.
Limitarea miscarii sau prezenta durerii afecteaza rezultatele iar anchiloza impiedica
evaluarea.
Retractura unui muschi sau a unei grupe musculare afecteaza rezultatul.
Prin definitie bilantul muscular este activ. Participarea subiectului este esentiala.
Evaluatorul nu face decat ca printr-o cooperarea perfecta cu subiectul sa dirijeze si sa
incurajeze desfasurarea examinarii. Rezultateale examinarii vor influenta precizarea scopului
viitorului program de recuperare deci pacientul trebuie sa fie consient si cooperant pentru a
putea performa acel program. Esential este ca evaluarea in dinamica sa o faca acelasi
examinator.
Conditiile bilantului muscular:
Subiectul trebuie sa fie intr-un spatiu confortabil, relativ izolat de diverse surse de
zgomot sau alti factori perturbatori, sa fie un spatiu suficient si cu o temperatura convenabila
mai ales daca este un subiect cu varste extreme. Subiectul de obicei se examineaza pe o masa,
pozitia fiind una confortabila. Sprijinul trebuie sa fie suficient pentru a creea subiectului o
senzatie de siguranta. Uneori este util si un scaun cu speteaza inalta pentru examinarea
umarului iar ca materiale auxiliare cativa saci de nisip etalonati pentru a realiza testele de
incarcare.
Evaluarea musculara este o evaluare analitica. Testingul muscular se evalueaza pe o
scala numerica de la 0 la 5 dupa National foundation for infantile paralysis.
0-exprima paralizia completa a muschiului
1-reprezinta o schita de miscare, o contractie slaba, palpabila dar ineficace pentru
miscarea urmarita
2-este o miscare slaba, muschiul produce o miscare completa pe toata amplitudinea
articulara disponibila NUMAI IN AFARA GRAVITATIEI, se elimina efortul contra greutatii
proprii a segmentului de deplasat
3-satisfacator, miscarea este completa chiar impotriva gravitatiei invingand greutatea
segmentului mobilizat
4-nivel bun, muschiul realizeaza o miscare contra gravitatiei dar poate invinge si o
rezistenta moderata pe care o exercita mana examinatorului
5-forta normala

+ si inaintea notei: + ne arata ca nota se gaseste undeva peste nivelul cotatiei dar mai
aproape de nivelul cotatiei iar ne arata ca nota tinde spre nivelul cotatiei urmatoare.