ARTROLOGIE

Clasificarea articulatiilor

Factorul cel mai important ce determnina caracteristicile si structura unei articulatii il constitue functia
acesteia (miscarea sau miscarile posibile in articulatia respectiva). Din acest punct de vedere ca si din
punct de vedere al structurii formate de legaturile dintre capetele articulare, articulatiile se impart in 3
grupe:
- Articulatii fibroase (sinartroze);
- Articulatii cartilaginoase (amfiartroze);
- Articulatii sinoviale (diartroze).
Exista o corespondenta intre nomenclatura anatomica si nomenclatura traditionala care se utilizeaza inca
in Romania. Astfel:
- Sinartrozele sunt articulatii fixe corespunzatoare articulatiilor fibroase;
- Amfiartrozele sunt articulatii semimobile corespunzatoare articulatiilor cartilaginoase;
- Diartrozele sunt articulatii mobile corespunzatoare articulatiilor sinoviale.

Articulatiile fibroase (sinartrozele)

In acest caz capetele osoase sunt strans unite (legate) printr-un tesut fibros dens care constituie
membrana sau ligamentul. Aceste articulatii nu permit miscari sau daca acestea exista sunt foarte
reduse.
Tipuri de articulatii fibroase
- Sindesmoza reprezinta o articulatie in care suprafetele articulare sunt unite printr-un ligament interosos.
Se remarca prin varietatea ligamentelor de legatura (ligament sub forma de snur, banda) exista si
elemente elastice (ligamentele galbene dintre lamele vertebrale).
- Suturile reprezinta articulatii care se gasesc la oasele craniului. Oasele craniului sunt articulate intre ele
si unite cu un strat subtire de tesut fibros. Acesta se continua in afara cu periostul de la suprafata
craniului, iar inauntru cu stratul fibros al meningelui. Suprafetele osoase se angreneaza intre ele in mai
multe feluri:
a. Sutura dintata (ca dintii de fierastrau). Ex. sutura fronto parietala si sagitala.
b. Sutura scuamoasa (solzoasa) – suprafetele osoase sunt taiate oblic. Ex. suturile parietotemporale.
c. Sutura plana – prin alaturarea oaselor prin marginile regulate. Ex. sutura internazala sau cea
etmoidolacrimala.
Simfibrozele sau simcondrozele se osifica la adult devenind sinostoze. Daca o articulatie sinoviala
ajunge sa nu mai permita miscarile spunem ca este in proces de anchiloza.
- Gomfoza este articulatia dintre o cavitate conica, alveolara si o extremitate osoasa conica (atriculatia
dintre radacina dintelui si alveola dentara).

Articulatiile cartilaginoase (amfiartrozele)

In acest caz legatuara dintre oase se face prin cartilaj hialin sau fibrocartilaj. Exista 2 tipuri principale:
simcondrozele si simfizele.
Simcondrozele sunt articulatii tranzitorii in care suprafetele articulare sunt unite printr-un cartilaj hialin.
Ex. simcondroza pieselor osoase ce compun osul cocsal.
Simfizele sunt articulatiile la care capetele oaselor se leaga prin tesut fibrocartilaginos (de forma unui
disc). Ex. articulatiile dintre corpurile vertebrale prin discurile intervertebrale sau dintre oasele pubiene.

1
 Articulatiile sinoviale (diartozele)
Sunt cele mai multe in corpul uman, sunt articulatii complexe, la nivelul lor producandu-se miscari
multiple si variate. Suprafetele articulare pot fi: sferice, eliptice, cilindrice, plane.
Din punct de vedere biomecanic si geometric exista 2 forme principale dupa suprafetele articulare:
articulatii plane si articulatii sferoidale.
In articulatiile plane miscarile sunt reduse. In articulatiile sferoidale un capat al osului este convex si
corespunde celuilalt capat care este concave. In aceasta a doua configuratie miscarile sunt mult mai
ample. Pentru functionare suprafetele articulare necesita o foarte buna adaptare a celor doua suprafete,
adaptare numita congruent. Lipsa congruentei articulare distruge cartilajul, tesutul osos subiacent si
determina degenerarea articulatiei.
Cartilajul articular acopera suprafetele articulare, este hialin si prezinta 2 suprafete: una aderenta de
suprafata osului si alta libera care corespunde cavitatii articulare. Grosimea sa este variabila in functie de
presiunea exercitata pe suprafata sa.
Formatiunile care ajuta la concordanta dintre suprafetele articulare se numesc labrul articular, cadrul
articular sau fibrocartilajele de marire. Aceasta structura apare in cazul unor articulatii sinoviale
(articulatia umarului sau soldului). Rolul sau este sa mareasca cavitatea articulara si sa faca posibila o
concordanta mai buna intre suprafata articulara sferica (cap articular) si cavitatea articulara mai putin
adanca. Uneori labrul constituie si un mijloc de unire.
Concordanta dintre suprafete este asigurata pe langa labrul si de fibrocatilajul intraarticular respectiv
discurile si meniscurile. Acestea sunt formatiuni anatomice aflate intre suprafetele articulare si au rolul
de a asigura o concordanta cat mai buna intre suprafete. Exista fibrocartilaje in forma de semiluna,
ovalara, discuri biconvexe.

Mijloacele de unire
Sunt reprezentate de capsula si ligamentele articulatiei.
Capsula articulatiei este constituita din 2 straturi: unul extern, fibros si altul intern, membrana sinoviala.
Are forma asemanatoare unui manson care se insera pe cele 2 extremitati osoase ce formeaza articulatia,
la periferia cartilajelor articulare. Rolul capsulei este de protectie a articulatiei si de mentinere a relatiilor
si raporturilor functionale intre capetele articulare.
Ligamentele articulare sunt benzi fibroase care se insera pe oasele care se articuleaza intre ele si
contribuie la mentinerea continuitatii dintre suprafetele articulare. Exista mai multe tipuri de ligament:
ligamente intracapsulare si extracapsulare, iar dupa structura lor au fost impartite in ligamente capsulare,
tendinoase, musculare, fibrozate, interosoase si ligamente la distanta. Toate ligamentele sunt rezistente si
inextensibile (sau partial extensibile).
Clasificarea articulatiilor sinoviale se face dupa mai multe criterii:
1. Dupa numarul oaselor ce le compun;
2. Dupa forma suprafetei articulare;
3. Dupa numarul axelor articulare (axe de miscare/ grade de libertate).
Dupa numarul oaselor care intra in alcatuirea unei articulatii sinoviale exista: articulatii simple (formate
din 2 oase) si articulatii compuse (formate din mai multe oase).
Dupa forma suprafetelor articulare se descriu 7 tipuri de articulatii sinoviale:
- Articulatii plane: au suprafetele articulare plane, permit numai miscari de alunecare. Ex. articulatiile
dintre oasele carpului si tarsului.
- ginglimul sau articulatia trohleana: suprafetele articulare au forma de scripete (trohlee sau mosor) la un
capat si de creasta la celalalt capat ce corespunde santului scripetelui si doua povarnisuri ce corespund
marginilor laterale ale scripetelui. Articulatiile trohleene permit miscari de flexie/extensie au si miscari
foarte reduse de lateralitate. In articulatiile de tip trohlean miscarea permisa este de extensie/flexie si se
realizeaza in plan sagital. Ex. articulatia humeroulnara si articulatiile interfalangiene.

2
- Articulatia trohoida. Suprafetele sunt reprezentate de un cilindru plin care se misca intr-un inel. Acest tip
de articulatie are toate tipurile de rotatie (face doar rotatie). Cilindrul plin se rasuceste in jurul axului in
interiorul axului osteofibros. Ex. articulatia radioulnara proximala si distala (supinatie/pronatie),
articulatia atlanto-axoidiana mediana.
- Articulatiile bicondiliene. Se observa pe un os doua suprafete articulare rotunjite, segmente de cilindru
plin (2 suprafete convexe), pe fata opusa suprafetele convexe corespund unor suprafete concave,
respectiv doua depresiuni care primesc suprafetele convexe ale celuilalt os. In aceasta varietate de
articulatii exista doua perechi de suprafete articulare ale caror axe sunt paralele intre ele si deci miscarile
se vor realiza intr-un singur plan. Ex. genunchiul.
- Articulatia in sa (prin imbucare reciproca). Suprafetele opuse sunt concave intr-un sens si convexe in
celalalt sens si ele se potrivesc cu cealalta suprafata la care concavitatea corespunde convexitatii si
invers. Aceste articulatii au miscari de felexie/extensie, de abductie/adductie dar si circumductie (uneste
miscari din 2 planuri). Ex. articulatia carpometacarpiana a policelui.
- Articulatia elipsoida. Cele doua suprafete sunt conformate astfel incat una are forma unui segment de
elipsoid mult mai putin alungit, iar cealalta forma este depresiunea corespunzatoare elipsei, putin
adancita. Ex. articulatia radiocarpiana, metacarpofalangiene. Sunt permise miscari de flexie/extensie,
abductie/adductie, circumductie.
- Articulatia sferoidala (cotilica), numita si enartroze. O suprafata este un cap ce reprezinta un segment
dintr-o sfera, cealalta suprafata este o cavitate mai mult sau mai putin adanca in care intra capul. In
aceasta cavitate apare labrul articular care mareste suprafata de acoperire pentru cap. Permit miscari in
toate directiile, deci in toate planurile: flexie/extensie, abductie/adductie, circumductie dar si rotatie. Ex.
articulatiile umarului si soldului.
Dupa numarul axelor de miscare in jurul carora articulatiile se pot misca:
- Articulatii uniaxiale: permit miscari opuse intr-un singur plan cum ar fi: flexia/extensia (de ex.
ginglimul), rotatie (de ex. trohoidele);
- Articulatii biaxiale: axele sunt perpendiculare una pe alta. Ex. articulatiile in sa, articulatiile elipsoidale.
- Articulatiile cu trei axe: permit miscarile in toatedirectiile si planurile. Ex. articulatiile sferoidale.
Articulatiile lucreaza in general in lanturi articulare pentru ca miscarile corpului se executa prin
participarea mai multor articulatii care impreuna formeaza un lant articular.

1. Articulatiile membrului superior

Articulatia umarului (scapulohumerala)

Uneste capul humeral si cavitatea glenoidala formand o articulatie sferica.

Suprafetele articulare.
De partea humerusului exista capul humeral care este acoperit de un cartiaj hialin pana la baza mediala a
colului anatomic. De partea scapulei se gaseste cavitatea glenoidala care are forma ovalara, limitata de o
spranceana osoasa. In centrul cavitatii se gaseste un tubercul glenoidal si este acoperita cartilaj hialin,
care este mai subtire in zona centrala.
Se constata ca intre capul humerusului si cavitatea glenoidala exista o disproportie evidenta, cavitatea
glenoidala reprezentand un sfert din suprafata capului humeral. Pentru stabilirea unei mai bune
concordante intre suprafetele articulare, la periferia cavitatii glenoidale s-a dezvoltat un cadru constituit
dintr-un fibrocartilaj. Este un cordon fibrocartilaginos care pe sectiune are forma prismatic triunghiulara,
deci prezinta 3 fete: o fata care adera la periferia cavitatii, o fata externa ce continua suprafata colului
scapular si o fata interna ce se gaseste in continuarea suprafetei glenoidale.
Mijloacele de unire.
La mentinerea in contact a suprafetelor articulare contribuie: capsula articulara, ligamente si muschii
periarticulari.
3
 Capsula articulara are forma unui manson fiind constituit din 2 straturi (extern – fibros si intern –
sinovial). Stratul fibros se insera printr-o extremitate la periferia cavitatii glenoidale si cealalta pe colul
humeral. Insertia glenoida se face pe fata externa a cavitatii glenoidale si pe colul scapulei. Capsula
articulara este laxa, putin rezistenta, permitand miscari ample, dar in acelasi timp este si instabila.
Datorita laxitatii capsula prezinta plici, prinderea acestora de suprafetele articulare fiind evitata prin
actiunea fasciculelor musculare din muschii invecinati (supraspinos, subspinos, subscapular si triceps).
Ligamentele articulare sunt: ligamentul coracohumeral si ligamentele glenohumerale.
Ligamentul coracohumeral este cel mai important, se insera pe baza si pe marginea externa a procesului
coracoid iar cu celalalt capat pe tuberculul mare al humerusului si pe capsula articulara, dupa ce trece ca
o punte peste santul intretubercular.
Ligamentele glenohumerale sunt 3 fascicule fibroase care intaresc capsula. Ocupa partea antero-
superioara a capsulei. Intre ligamentul superior si cel mijlociu exista un spatiu, la acest nivel tendonul
muschiului subscaoular vine in contact direct cu capsula. Rolul ligamentelor este acela de a limita
miscarile de extensie, rotatie interna si abductie.
Raporturile articulatiei scapulohumerale.
In primul rand conul, coiful sau coafa rotatorilor. Conul muscular tendinos format inainte de muschiul
subscapular, inapoi de muschiul subspinos si rotund mic, in sus de muschiul subspinos, in jos lunga
portiune a tricepsului.
Al doilea raport. Deasupra articulatiei se afla bolta acromio-coracoidiana, acoperita de deltoid.
Medial articulatia are raporturi cu organele din cavitatea axilara.

Articulatia cotului
La formarea articulatiei cotului participa 3 oase: humerusul, ulna si radiusul. Datorita acestui fapt se
descriu 3 articulatii: humero-ulnara, humero-radiala si radio-ulnara proximala. Toate 3 au o singura
capsula si o singura sinoviala si sunt considerate un complex articular unit. Fiziologic exista 2 articulatii
diferite: una in raport cu miscarile de pro-supinatie si una in raport cu miscarile de flexie/extensie.
Articulatia radoio-ulanara proximala este o trohoida in raport cu miscarile de rotatie (pro-supinatie),
celelalte 2: articulatia humero-ulnara este o trohleartoza iar articulatia humero-radiala este o elipsoida,
acestea 2 fiind in raport cu miscarile de flesie/extensie ale antebratului pe brat.
Fetele articulare.
1. Articulatia radio-ulnara proximala.
Fetele articulare reprezinta un cilindru plin si un cilindru gol; cilindrul plin reprezentat de capul
radiusului si cilindrul gol reprezentat de fateta radiala de pe extremitatea proximala cubitala completata
de ligametul inelar. Aceasta articulatie va fi studiata impreuna cu articulatia radio-ulnara distala.
Suprafetele articulare.
Functional se descriu cele 2 articulatii intre humerus si oasele antebratului si articulatia radio-ulnara
proximala. Articulatia humerusului cu antebratul recunoaste ca suprafete articulare, pe de o parte fata
articulara a epifizei distale a humerusului si pe de alta parte fatetele articulare ale epifizei proximale ale
ulei si radiusului. Suprafata humerala este compusa din trohlee, capitul humerusului si santul
intermediar. Epifiza proximala a ulnei prezinta incizura trohleara iar epifiza proximala a radiusului
prezinta foseta capului radial. Toate aceste suprafete sunt acoperite de un cartilaj hialin.
Corespondenta suprafetelor articulare se face astfel: incizura trohleara cu trohleea humerala, foseta
capului radial cu capitul humerusului si santul intermediar cu marginea cupei radiusului, respectiv a
fosetei capului.
Mijloace de unire.
Sunt reprezentate de o capsula intarita de ligamente.
Capsula articulara este constituita din 2 straturi unul extern fibros si altul intern sinovial. Membrana
fibroasa prezinta o insertie humerala si alta antebrahiala. Insertia humerala trece deasupra fosei
coronoide si a fosei radiale si la periferia fosei oleocraniene. Lateral si medial coboara inferior de
4
epicondili care raman in afara capsulei, liberi pentru insertii musculare. Insertiile antebrahiale se fac pe
radius, in jurul colului sub capul radial, iar pe ulna, pe marginile incizurii trohleare si anume pe incizura
radiala, pe oleocran si pe procesul coronoid. Varfurile oleocranului si procesului coronoid raman in
interiodul capsulei.
Ligamentele.
Ligamentul colateral ulnar (medial), pleaca de la epicondilul medial si radiaza pa fata mediala a epifizei
proximale a ulnei. Este un ligament puternic, triunghiular, care are 2 fascicule: humero-coronoidian si
humero-oleocranian.
Ligamentul colateral radial (lateral), pleaca de la fata antero-interioara a condilului lateral si formeaza 2
fascicule divergente care trec unul inaintea si unul inapoia capului radial si merg pe extremitatea
coresunzatoare a incizurii radiale a ulnei. Ele sunt in stransa legatura cu fibrele ligamentului inelar al
radiusului. Cele 2 ligamente colaterale sunt foarte rezistente.
Raporturi.
Fata anterioara a articulatiei contituie planul profund al regiunii plicei cotului. Fata posterioara face
parte din regiunea oleocraniana.

Articulatiile radio-ulnare
Oasele antebratului, radiusul si ulna sunt unite intre ele la nivelul epifizei proximale si distale prin 2
articulatii trohoide, iar la nivelul diafizelor printr-o sindesmoza. Articulatiile sunt numite radio-ulnare si
alcatuiesc o unitate functionala legata de miscarea de pronatie si supinatie.
Articulatia radio-ulnara proximala.
Face parte din grupul trohoidelor.
Suprafetele articulare.
Ulna prezinta ca suprafata articulara incizura radiala, care reprezinta un segment de cilindru gol.
Radiusul prezinta jumatatea mediala a circumferintei capului, care reprezinta un segment de cilindru
plin. Ambele suprafete sunt acoperite de cartilaj hialin. Intre cele 2 suprafete articulare exista o mare
disproportie. Suprafata ulnara reprezinta 1/5 spre ¼ din circumferinta radiala si este completata de
ligamentul inelar.
Mijloacele de unire.
Articulatia este integrata anatomic in articulatia cotului, deci capsula articulara este formata lateral de
capsula articulatiei cotului, care este intarita de ligamentul colateral radial. Ligamentul inelar reprezinta
principalul mijloc de unire a oaselor. El pleaca din extremitatea anterioara a incizurii radiale a ulnei,
inconjoara capul radial si se fixeaza pe extremitatea posterioara a incizurii. Este acoperit de aparatul
fibros de la partea laterala a articulatiei numit ligament colataral radial al cotului. In afara ligamentului
inelar, radiusul este unit cu ulna si prin ligamentul patrat care este o lama fibroasa, patrulatera, intinsa
orizontal de la marginea inferioara a incizurii radiale la fata mediala a colului radiusului.
Articulatia radio-ulnara distala.
Face parte din grupul trohoidelor.
Suprafetele articulare.
Ulna prezinta 2 fatete articulare situate la nivelul capului, o fateta laterala la periferia capului
reprezentand o jumatate de cilindru si alta inferioara pe partea inferioara a extremitatii. Cele 3 fatete
formeaza un unghi diedru. Ele sunt acoperite de cartilaj hialin.
Fatetele articulare ulnare se articuleaza cu o cavitate formata din incizura ulnara a radiusului si un
fibrocaltilaj trunghiular numit disc articular si care ocupa spatiul dintre procesul stiloid si capul ulnar.
Prin fata superioara vine in raport cu ulna iar prin fata inferioara cu osul piramidal.
Mijloacele de unire.
Capsula articulara se insera pe marginile superioare ale fatetelor articulare radiale si ulnare si in jos pe
discul articular, continuandu-se cu capsula articulatiei radio-carpiene. Capsula este intarita de ligamentul

5
 radio-ulnar anterior si posterior. Discul articular joaca rol de ligament. El are un triplu rol, completeaza
suprafetele articulare, le mentine in contact si limiteaza miscarile de pronatie si supinatie.
Membrana interosoasa.
Este o formatiune fibroasa care ocupa spatiul dintre cele 2 diafize ale oaselor antebratului. Se insera pe
marginile interosoase ale ale acestor oase astfel: in jos merge pana la articulatia radio-ulnara distala, in
sus se termina la cativa centrimetri sub tuberozitatatea radiala. Spatiul ramas liber este ocupat de alta
formatiune fibroasa numita coarda oblica. Membrana intreosoasa prezinta orificii pentru ramurile
vasculare care trec din planul anterior in cel posterior. Rolul membranei interosoase este de a transmite
si egaliza fortele exercitate asupra antebratului in mod egal catre cele 2 oase.
Coarda oblica este un fascicul fibros cu directie oblica care se insera in sus pe baza procesului coracoid
al ulnei, iar in jos pe fata anterioara a radiusului sub tuberozitatea radiala.

Articulatiile mainii

Discutam despre mana propriu-zisa si avem:

1. Articulatia radio-carpiene;
2. Articulatiile intercarpiene;
3. Articulatiile carpo-metacarpiene;
4. Articulatiile intermetacarpiene.
1. Articulatia radio-carpiana.
Este o articulatie elipsoidala, uneste radiusul cu randul proximal al carpului. I se spune articulatie radio-
carpiana pentru ca ulna nu ia parte la formarea ei. Ulna este separata de oasele carpului prin discul
articular al articulatiei radio-ulnare distale.
Suprafetele articulare.
La antebrat gasim o cavitate de receptie ovalara, cu axul mare orientat transversal. Este formata din fata
inferioara a epifizei distale a radiusului, fata articulara carpiana si fata distala a discului articular.
Din partea carpului avem o proeminenta elipsoidala formata din urmatoarele oase: scafoid, semilunar si
piramidal, solidarizate intre ele prin ligamente interosoase.
Fata articulara carpiana a radiusului este impartita printr-o creasta antero-posterioara in 2 fatete:
scafoidul corespunde fatetei laterale, semilunarul corespunde fatetei mediale si discului articular.
Piramidalul corespunde numai discului articular.
Suprafete articulare sunt acoperite de cartilaj hialin.
Mijloacele de unire.
Sunt reprezentata de capsula articulara, ligamentele palmare, ligamentul radio-carpian dorsal, ligamentul
colateral radial al carpului si ligamentul colateral ulnar al carpului.
Capsula prezinta un strat fibros care se insera in sus la periferia suprafetei articulare radiale si a discului
articular, iar in jos la periferia elipsoidului carpian la limita cartilajului articular al oaselor carpiene.
Ligamentele palmare sunt constituite din 2 fascicule in forma literei V, este vorba de ligamentul radio-
carpian si de ligamentul ulnaro-carpian. Ligamentul radio-carpian pleaca de la marginea anterioara a
suprafetei articulare radiale si a procesului stiloid radial si se termina pe semilunar si piramidal si un alt
fascicul pe osul capitat. Ligamentul ulno-carpian pleaca de la marginea anterioara a discului articular si
a fosetei care separa capul de procesul stiloid ulnar. Se insera pe semilunar, piramidal si osul capitat.
Ligamentul radio-carpian dorsal este mai slab decat ligamentele palmare, pleaca din partea superioara a
marginii posterioare a fetei articulare radiale si se termina pe fata posterioara a osului piramidal.
Ligamentul colateral radial al carpului pleaca de la varful procesului stiloid al radiusului si se termina pe
scafoid.
Ligamentul colateral ulnar al carpului pleaca de procesul stiloid al ulnei si se insera pe piramidal si
pisiform.

6
 2. Articulatiile intercarpiene.
Oasele carpului sunt asezate pe doua randuri cu cate 4 oase pe fiecare rand intre ele exista ligamente si
in plus exista ligamente si intre randuri.
Functional avem: articulatiile randului 1 (proximal), articulatiile randului 2 (distal) si articulatiile celor 2
randuri.
Articulatiile randului 1 sunt articulatii plane, acoperite cu cartilaj hialin. Ca mijloc de unire exista 2
ligamente interosoase, 2 ligamente palmare si 2 ligamente dorsale. Comunica cu capsula articulatiei
mediocarpiene.
Articulatia osului pisiform este tot plana dar are mai multe ligamente prin care se leaga de baza
metacarpianului 5 si de osul cu carlig.
Articulatiile randului 2.
Trapezul, trapezoidul, capitul, osul cu carlig se articuleaza intre ele si formeaza 3 articulatii plane. Sunt
acoperite cu cartilaj hialin. Sunt unite intre ele prin 3 ligamente interososase, 3 ligamente palmare si 3
ligamente posterioare (dorsale) similare randului 1. Comunica cu articulatia mediocarpiana.
Articulatia mediocarpiana uneste randul 1, cu exceptia pisiformului, cu randul 2 al carpului.
Suprafetele articulare.
Considerand articulatia in totalitate descriem urmatoarele caracteristici:
1. Exista 2 cavitati glenoidale si 2 condili;
2. Randul 2 prezinta medial o cavitate glenoidala formata din piramidal, semilunar si fata interna a
scafoidului, iar lateral prezinta un mic condil format de scafoid;
3. Randul 2 prezinta medial un condil voluminos format din osul capitat si osul cu carlig. Osul cu carlig si
capitatul patrund in cavitatea glenoidala a randului 1. In partea laterala a exista o cavitate glenoidala
formata de trapez si trapezoid.
4. Suprafata articulara distala se articuleaza cu cea proximala, linia articulara avand forma unui S orizontal.
Mijloacele de unire.
Sunt reprezentate de o capsula laxa, intarita de ligamente. Ligamentul radial al carpului este un ligament
puternic in forma literei V, aflat pe fata palmara. Pleaca de la osul capitat si da 2 fascicule divergente
spre scafoid si spre piramidal. Ligamentul posterior este slab, inconstant. In principal se insera pe
piramidal de unde pleaca 2 fascicule: unul superior spre scafoid si altul inferior spre trapez si trapezoid.

2. Articulatiile membrului inferior

Ca si la membrul superior articulatiile membrului inferior se impart in: articulatiile centurii membrului
inferior si articulatiile membrului inferior liber.

Articulatiile centurii membrului inferior

La formarea centurii pelviene participa cele 2 oase coxalul impreuna cu sacrul. In partea antero-mediana
din articularea celor 2 oase coxale ia nastere simfiza pubiana. In partea posterioara si mediana se
interpune osul sacru si astfel iau nastere articulatiile sacro-iliace. Oasele coxale sunt fixate de coloana
lombara prin ligamentele iliolombare, iar ligamentele sacro-ischiatice le solidarizeaza de osul sacru si
coccige. Membrana obturatoare (obturatorie) inchide gaura obturata a osului coxal.

Articulatia sacro-iliaca
Este o articulatie sinoviala.
Suprafetele articulare.
Sunt reprezentate de fetele auriculare ale osului coxal si ale osului sacrat. Suprafetele articulare sunt
acoperite de cartilaj hialin. De fiecare parte cele 2 oase articulare (suprafete) se angreneaza datorita
formei de pana a osului sacru, cu baza mai voluminoasa, ceea ce impiedica alunecarea osului sacru in

7
jos, mai mult partea dorsala a osului sacru este mai lata decat cea ventrala, nepermitand patrunderea sa
in bazin.
Mijloacele de unire.
Constau in capsula articulara si ligamente.
Capsula este ca un manson inserat la periferia suprafetelor articulare. Este scurta si in partea dorsala este
inlocuita de ligamente, respectiv ligamentele sacro-iliace interosoase.
Ligamentele.
Ligamentele sacro-iliace ventrale (anterioare) sunt formate din fibre subtiri, merg de la aripioara sacrului
si fata pelvina a osului sacrat spre primele 2 gauri sacrate si de acolo lateral catre osul coxal in
vecinatatea liniei nenumite.
Ligamentele sacro-iliace dorsale (posterioare) sunt oblice, pleaca de la spina iliaca postero-superioara si
merg la creasta sacrata laterala. Fibrele inferioare sunt lungi si se amesteca cu ligamentul sacrotuberal.
Fibrele superioare sunt scurte, aproape orizontale, formand ligamentul sacro-iliac posterior scurt.
A III-a categorie, ligamentul sacro-iliac interosos este principalul mijloc de unire intre cele 2 oase. Este
puternic, umple spatiul deasupra si in spatele cavitatii articulare. Are fibre scurte. Se intinde intre
tuberozitatea iliaca si tuberozitatea sacrala.
Ligamentul iliolombar este puternic, aflat intre coloana lombara si creasta iliaca. Pleaca de la procesele
transverse ale vertebrelor lombare a IV-a si a V-a, se rasfira in evantai si se insera pe creasta iliaca si
fosa iliaca deasupra suprafetei articulare.
Raporturile articulatiei sacro-iliace.
Anterior: vasele iliace externe si interne, muschiul iliopsoas, muschiul piriform (piramidal).
Posterior: muschiul extensor al coloanei lombare.
Superior: muschiul patrat al lombelor;
Inferior: marea incizura ischiatica strabatuta de pachetul vasculonervos gluteal superior.

Simfiza pubiana
Rezulta din unirea celor 2 oase coxale in partea anterioara, pe linia mediana. Este o simfiza.
Suprafetele articulare.
Din partea fiecarui os cate o fateta articulara ovalara. Fatetele sunt mai apropiate prin marginea lor
posterioara decat prin cea anterioara. Astfel intre fatete se delimiteaza un spatiu cuneiform cu baza
anterioara. Cele 2 fatete sunt acoperite de cartilaj hialin.
Mijloacele de unire.
Un disc fibrocartilaginos interpubian si 2 ligamente periferice.
Discul interpubian care umple spatiul dintre fatetele articulare are 2 parti: una periferica mai densa si
mai rezistenta, si alta centrala mai moale, unde se gaseste o meolocavitate.
Exista 2 ligamente: ligamentul pubian superior si ligamentul pubian arcuat. Ligamentul pubian superior
este format dintr-un fascicul fibros transversal care se intinde de la lina alba la simfiza. El se intinde de
la un tubercul pubian la celalalt. Ligamentul pubian arcuat seamana cu o lama semilunara foarte
rezistenta, concava in jos si inapoi. Se afla imediat sub simfiza fiind mai groasa pe linia mediana,
subtiindu-se gradat lateral. Marginea inferioara concava, taioasa, formeaza o curba orientata spre
tuberozitatile ischiatice. Se mai numeste arcada subpubiana cu rol in obstretica ginecologie si in
urologie.
Ligamentele sacro-ischiatice respectiv ligamentul sacrotuberal si ligamentul sacrospinos.
Ligamentul scarotuberal (sacro-ischiatic mare) are forma unei lame triunghiulare cu baza pe sacru si
varful pe tuberozitatea ischiatica. Insertiile superioare pleaca de la spinele iliace posterioare si de pe linia
posterioara a suprafetei gluteale a osului coxal. De asemenea pleaca de la marginile laterale ale sacrului
si coccigelui si de la cea de-a III-a vertebra coccigiana. Converg, se orienteaza in jos si se fixeaza pe
tuberozitatile ischiatice pe partea postero-mediana. O mica parte din fibre merg de-a lungul ramurii

8
inferioare a ischionului, dau nastere unei plici cu concavitatea superioara, numita plica falciforma, pe
care se insera facia muschiului obturator intern.
Ligamentul sacrospinal (sacro-ischiatic) este anterior fata de ligamentul sacro tubercular, are forma de
lama trunghiulara. Se insera prin baza pe marginile laterala ale sacrului si coccigelui, pe o lungime de 3-
4 cm, si prin varf pe schina ischiatica.
Raporturile ligamentului sacro-ischiatic si orificiile ischiatice.
Intre marginea posterioara a osului coxal si cea laterala a sacrului exista o scobitura mare, numita
incizura sacro-ischiatica. Scobitura este inchisa prin marele ligament sacro-tubercular si astfel ia nastere
un orificiu. Ligamentul sacrospinal divide acest orificiu in 2 orificii secundare: unul superior in raport cu
scobitura ischiatica mare si altul inferior in raport cu mica scobitura ischiatica. Prin orificiul ischiatic
mare trece muschiul piriform, manunchiul vasculonervos gluteal superior, nervul sciatic, nervul femural
cutanat posterior, vasele ischiatice si pachetul vasculonervos rusinos intern. Pachetul vasculonervos
rusinos intern iese din orificiul ischiatic mare, ocoleste schina ischiatica si intra apoi in perineu.
Membrana obturatoare.
Este o forma fibroasa care inchide incomplet gaura obturatoare, lipseste in partea superioara, in dreptul
canalului obturator si se insera pe circumferinta gaurii obturate. Pe fata externa a membranei
obturatoare, superior se gaseste o panglica fibroasa densificata numita ligamentul subpubian.
Canalul obturator este un canal osteofibros la formarera caruia participa santul obturator, membrana
obturatoare si ligamentul subpubian. Are 2 pereti si 2 orificii. Peretele superior il formeaza santul
obturator, peretele inferior ligamentul subpubian, iar cele 2 orificii sunt unul pubian si unul femural.
Acest canal contine 3 organe dispuse de sus in jos astfel: nervul, artera si vena obturatoare.

Articulatiile membrului inferior liber

Articulatia soldului (coxofemurala)

Este o articulatie sferoidala cu 3 grade de miscare si cu mare importanta in statica si locomotie. In
aceasta articulatie sunt unite capul femural si acetabulul.
Suprafetele articulare.
Pe de o parte capul femural care prezinta foseta capului, pe de alta parte acetabulul la care avem
suprafata articulara semilunara si fosa acetabulului, partrulatera. Sunt acoperite de cartilaj hialin. Labrul
sau cadrul acetabular este inelul fibrocartilaginos de la periferia acetabulului care-i mareste adancimea.
Astfel marit acetabulul cuprinde 2/3 din capul femural. Ca si cel de la umar, pe sectiune, labrul are
forma de piramida prismatica trunghiulara cu 3 fete, baza de insertie pe spranceana acetabulara, fata
externa (laterala) in raport cu capsula articulara, fata interna spre interiorul articulatiei fiind in contact cu
capul femural. Labrul are si rolul de a mentine capul femural in cavitatea de receptie.
Mijloacele de unire.
O capsul intarita de un numar de ligamente, dintre care un ligament interarticular, ligamentul capului
femural.
Capsula are forma unui manson conoid cu baza mare spre coxal si baza mica spre femur. Pe coxal se
insera pe fata externa a labrului si la periferia sprancenei interne acetabulare. Se insera pe colul femural
la mare distanta astfel: anterior pe linia intertrohanteriana; posterior pe fata posterioara a colului la
unirea treimii laterale cu doua treimi mediale ale colului; in sus si in jos unesc insertiile anterioare si
posterioare. O parte din fibre, cele profunde, se reflecta pe colul femural intern si de aici spre capul
femural. Aceste fibre recurente ridica sinoviala dand nastere unie plici numita Frenula capsulae. Capsula
articulara este rezistenta avand 2 feluri de fibre: longitudinale superficiale si circulare profunde. Fibrele
superficiale se grupeaza formand fascicule de intarire ale capsulei.
Ligamentele articulare sau fasciculele de intarire longitudinale sunt 3 si sunt de fapt portiuni de
condensare ale capsulei: ligamentul iliofemural, ligamentul pubofemural, ligamentul ischiofemural, la
care se adauga zona orbiculara si ligamentul capului femural (ligamentul rotund).
9
1. Ligamentul iliofemural este cel mai puternic ligament al articulatiei. Are forma de evantai si se afla pe
fata anterioara a articulatiei. Varful ligamentului pleaca de la spina iliaca antero-inferioara, iar baza sa se
afla pe linia intretrohanteriana. In grosimea acestui ligament exista 2 fascicule, unul lateral oblic, numit
iliopretrohanterian si unul medial vertical, numit iliopretohanterian. Intre cele 2 fascicule capsula este
relativ subtire. Ligamentul iliofemural limiteaza extensia, rotatia externa si abductia. In ortostatism
coapsa este extinsa si cele 2 fascicule ale ligamentului apasa asupra colului femural si contribuie la
mentinerea capului in acetabul.
2. Ligamentul pubofemural se afla tot pe fata anterioara a articulatiei. Pleaca de la eminenta pubiana,
creasta pectineala si ramura superioara a pubelui si se orienteaza fix inaintea trohanterului mic.
Ligamentul limiteaza abductia si rotatia externa.
3. Ligamentul ischiofemural se afla pe partea postero-inferioara a articulatiei. Se insera pe ischion posterior
si sub acetabul. Se orienteaza in sus si in afara spre femur. O parte din fibre se continua cu zona
orbiculara, altele merg la baza trohanterului mare. Ligamentul ischiofemural limiteaza rotatia interna si
adductia.
Zona orbiculara ocupa fata profunda a capsulei aproape de membrana sinoviala. Are 2 tipuri de fibre,
unele de insertie pe os si altele proprii. Cele cu insertie pe os pornesc de sub spina iliaca antero-inferior
si formeaza un inel care inconjoara colul femural. Celelalte, proprii, formeaza inele complete sau
incomplete in capsula. Aceasta zona orbiculara are un rol deosebit in sustinerea colului. Grosimea
capsulei articulatiei soldului variaza. La acest nivel intre capsula articulara si tendonul muschiului
iliopsoas exista o bursa seroasa.
Ligamentul capului femural (ligamentul rotund) este o lama fibroasa, intraarticulara, de forma
triunghiulara. Se insera cu baza pe acetabul si pe portiunea invecinata sprancenei acetabulare, varful
fixandu-se pe foseta capului. Ligamentul rotund are 3 roluri: contine vase nutritive pentru capul femural
in perioada de crestere; este inconjurat de sinoviala si astfel mareste suprafata de secretie a membranei;
prin miscarile sale omogenizeaza raspandirea lichidului sinovial in toata articulatia.
Raporturi.
Vine in raport anterior cu elementele apartinand triunghiului femural Scarpa; posterior, superior si
lateral cu muschii regiunii gluteale (fesieri), nervul sciatic, nervul femural cutanat posterior si articulatia
ischiatica. Articulatia este situata profund, fiind inconjurata de muschi.

Articulatia genunchiului.
Este cea mai mare articulatie a corpului uman.
Observatii:
- fata de alte articulatii este mai putin acoperita (protejata de parti moi), fiind relativ frecvent agresata de
factori nocivi externi;
- este foarte solicitata in statica si locomotie ceea ce grabeste uzura;
- are implicatii multiple in patologie, fiind sediul a numeroase traume, procese tumorale, inflamatorii;
- este o articulatie condiliana, dupa unii autori trohleeana.

Suprafetele articulare.
Capetele articulatiei sunt: epifiza inferioara a femurului, epifiza superioara a tibiei si patela (rotula).
Fibula (peroneul) nu participa la alcatuirea articulatiei.
Suprafata articulara a epifizei inferioare a femurului este reprezentata de cei 2 condili recurbati inapoi cu
raza de sectiune mult mai mare anterior decat posterior. Fiecare condil este orientat oblic, axul sau de
miscare este orientat oblic de sus in jos si din spatiul condilian anterior spre fata cutanata. Condilul
medial este mai proieminent decat cel lateral si mai coborat. Pe sectiunea laterala se vede cum raza de
curbura scade dinainte inapoi ceea ce face ca fata articulara sa apara ca o curba spiralata. Cei 2 condili
diverg dinainte inapoi, iar diametrul extremitatii femurale este mai mare anterior decat posterior.
Condilii sunt acopriti de cartilaj hialin gros.
10
Epifiza superioara a tibiei prezinta partea suprafetei articulatiei cu cele 2 fose articulare numite cavitati
glenoidale, separate prin eminenta intercondiliana sau spina tibiei. Cartilajul care acopera fosele
articulare este mai gros in partea centrala si mai subtire periferic. Este foarte elastic avand rolul de a
atenua presiunile si traumatismele produse de miscarile executate in mers, fuga sau sarituri.
Corespondenta suprafetelor articulare se face astfel: fata patelara a femurului corespund fetei posterioare
a patelei, respectiv creasta si fatetele sale; fetele articulare ale condililor corespund cavitatii glenoidale;
eminenta intercondiliana continua cresata patelei. In aceasta articulatie nu exista concordanta perfecta
intre suprafete. Pentru a corecta acest fapt s-au dezvoltat fibrocartilaje semilunare. Ligamentele si
muschii contribuie la solidarizarea articulatiei.
Meniscurile intraarticulare.
Sunt 2 fibrocartilaje dezvoltate la periferia fiecarei fosete articulare tibiale. Rolul lor este de a imbunatati
concordanta intre suprafetele condiliene femurale si fisele articulare ale tibiei insuficient excavate. Pe
sectiune prezinta 2 fete: una superioara concava raspunde condilului femural, alta inferioara plana
aplicata pe fosa articulara corespunzatoare a tibiei. Au o baza care raspunde capsulei articulare de care
adera. Au o creasta mai subtire orientata spre centrul articulatiei. Au cate 2 extremitati anterior si
posterior numite coarne. Meniscurile se insera pe platoul tibial exclusiv prin coarne. Ele sunt mobile pe
platou in timpul miscarilor.
Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet, este usor intrerupt numai la nivelul eminentei
intercondiliene. Se insera prin cele 2 coarne anterior si posterior la nivelul eminentei intercondiliene.
Meniscul medial are forma semilunara cu intrerupere mediala mult mai mare. Are inserti mai indepartate
prin cornul anterior pe marginea anterioara a platoului tibial, iar prin cornul posterior pe aria
intercondiliana posterioara.
Cele 2 meniscuri sunt unite anterior printr-o bandeleta transversa numita ligamentul transvers al
genunchiului.
Mijloacele de unire.
Sunt reprezentate printr-o capsula si o serie de ligamente.
Capsula se prezinta ca un manson care uneste cele 3 oase: femurul, tibia si patela. In partea anterioara
capsula este perforata de patela, se insera pe marginile acesteia. Insertia femurala a capsulei pleaca din
depresiunea de deasupra suprafetei patelare si merge pe laturile condililor pana sub epicondili.
Epicondilii raman extracapsulari. De acolo, capsula se afunda in fosa intercondiliana continuandu-se cu
ligamentele incrucisate care reprezinta partea profunda a capsulei.
Insertia tibiala este pe conturul condililor tibiei, de la aria intercondiliana anterioara la aria
intercondiliana posterioara si ligamentele incrucisate. Nu cuprinde articulatia tibiofibulara. Capsula
adera de baza meniscurilor fiind impartita in 2 portiuni: supra si submeniscala.
Ligamentul patelei (ligamentul rotulian) este o portiune fibroasa, puternica, lunga de aproximativ 6cm si
lata de aproximativ 3cm situata inaintea articulatiei. Are forma triunghiulara, baza se insera pe varful
patelei, iar varful se insera pe partea inferioara a tuberozitatii tibiei. Daca este considerat tendon terminal
al muschiului cvadriceps, patela este considerata os sesamoid. Ligamentul are 2 fete si 2 margini. Fata sa
anterioara raspunde fasciei femurale, fata posterioara raspunde unei mase adipoase numita corp adipos
interpatelar si mai jos raspunde bursei infrapatelare profunda.
Ligamentele posterioare.
Pe partea posterioara a articulatiei exista un plan fibros asemeni unei punti peste scobitura
intercondiliana formata din 3 parti: una mijlocie si 2 laterale. Cele laterale, lateral medial si lateral
profund, sunt calotele fibroase legate de capsula. In afara de acestea mai exista si ligamentul popliteu
oblic si ligamentul popliteu arcuat. Ligamentul popliteu oblic este o expansiune larga si corespunde
condilului lateral. Porneste din tendonul muschiului semimembranos se indreapta in sus si in afara si se
termina pe calota fibroasa corespunzatoare condilului lateral. Ligamentul popliteu arcuat se prezinta ca o
banda fibroasa cu concavitatea superioara care pleaca de la condilul lateral si merge medial catre fosa

11
intercondiliana si trece pe sub ligamentul popliteu oblic. De la marginea inferioara a ligamentului pleaca
o banda fibroasa numita retinaculul ligamentului arcuat care se insera pe capul fibulei.
Ligamentul colateral fibular pleaca de la epicondilul lateral al fibulei si se insera pe partea antero-
laterala a capului fibulei, inaintea varfului capului. In extensia genhunchiului ligamentul este tensionat
iar in flexie ligamentul este relaxat. Nu adera de capsula.
Ligamentul colateral tibial este o formatiune fibroasa aplatizata in relatie directa cu capsula. Pleaca de la
epicondilul medial al femurului si merge pe fata mediala a tibiei. O parte din fibrele sale, cele oblice,
ajung la meniscul medial. Fata sa superficiala este acoperita de fascia femurului si de tendoanele
complexului aponevrotic numit “laba de gasca” (Pes anserinus). Ligamentele laterale fibular si tibial
asigura stabilitatea genunchiului in extensie.
Ligamentele incrucisate. Sunt 2 si se gasesc posterior in fosa intercondiliana. Se insera pe de o parte pe
fetele intercondiliene ale femurului si pe de alta parte pe ariile intercondiliene ale tibiei. Sunt situate in
afara membranei sinoviale a capsulei.
Ligamentul incrucisat anterior pleaca de la aria intercondiliana anterioara a tibiei si merge la fata
intercondiliana a condilului lateral, in partea posterioara. Are directie oblica in sus, inapoi si in afara.
Ligamentul incrucisat posterior pleaca de aria intercondiliana posterioara a tibiei, posterior de insertiile
meniscurilor si merge pe fata intercondiliana a condilului medial, pe partea ei anterioara. Are directie in
sus, inainte si inauntru. Pe partea anterioara si posterioara a acestui ligament se distinge cate un fascicul
numit ligament fasciofemural anterior, respectiv ligament fasciofemural posterior. Ambele fascicule
pleaca de la cornul posterior al meniscului lateral si merg impreuna cu ligamentul posterior.

Raporturile ligamentelor incrucisate

Cele 2 ligamente prezinta o dubla incrucisare: una in sens antero-posterior si cealalta in sens frontal.
Ligamentul anterior este anterior prin insertia tibiala si extern prin insertia femurala. Ligamentul
posterior este posterior prin insertia tibiala si intern prin insertia femurala.
Ligamentele incrucisate se ating prin marginile axiale si vin in contact cu capsula prin marginile laterale.
Formatiunile aponevrotice de intarire a capsulei.
In partea anterioara capsula articulara este alcatuita din 3 formatiuni aponevrotice care sunt dispuse
dinainte inapoi astfel: fascia genunchiului, expansiunea cvadricipitala cu retinaculele patelei, aripioarele
patelei.
1. Fascia genunchiului. Acopera articulatia ca un manson, se continua in sus cu fascia femurala, in jos cu
cea crurala. In partea sa laterala fascia genunchiului este inlocuita de tractul iliotibial.
2. Expansiunea cvadricipitala. Este o lama fibroasa desprinsa din tendoanele terminale ale muschilor
cvadriceps, mai ales din tendoanele vastilor, trece inaintea articulatiei genunchiului si se fixeaza pe
circumferinta epifizei proximale a tibiei. Aceasta este consolidata pe marginile patelei si ale
ligamentului patelar printr-o serie de fibre verticale care constituie 2 formatiuni numite retinaculele
patelei medial respectiv lateral. Fiecare retinacul pleaca din tendonul vastului corespunzator si marginea
respectiva a patelei si se fixeaza pe circumferinta condilului tibial de dedesubt (subiacent), de o parte si
de alta a tuberozitatii tibiale.
3. Aripioarele patelei. Sunt 2 bandelete fibroase, orizontale, acoperite de expansiunea cvadricipitala.
Pleaca de la marginile patelei si se insera pe condilul femural corespunzator. Retinaculele verticale se
compara cu niste sine care conduc patela in sus in afara, iar aripioarele patelei se compara cu niste frauri.

Articulatile tibiofibulare.

Oasele gambei sunt unite prin epifizele lor, cele superioare printr-o articulatie sinoviala, cele inferioare
printr-o sindesmoza. Intre diafizele celor 2 oase se gaseste un spatiu ocupat de membrana interosoasa
crurala.

12
 Articulatia tibiofemurala (articulatia superioara)
Suprafetele articulare.
La nivelul tibiei exista o fateta rotunjita plana pe partea superioara a condilului lateral. La nivelul fibulei
exista pe epifiza superioara a acesteia o suprafata asemanatoare. Cele 2 suprafete suprafete articulare
sunt acoperite cu cartilaj hialin. Fiind aproape plane ele formeaza o articulatie plana.
Mijloacele de unire.
Sunt reprezentate de o capsula si 2 ligamente.
Capsula articulara se insera pe marginile suprafetelor articulare. Ligamentele care intaresc capsula sunt:
1. ligamentul anterior al capului fibulei, este foarte rezistent, aproape orizontal. Intins de la condilul
lateral al tibiei la partea anterioara a capului fibulei;
2. ligamentul posterior al capului fibulei, este mai putin rezistent decat precedentul. Este oblic, pleaca de
la fata posterioara a capului fibulei inspre partea posterioara a condilului lateral al tibiei.
Sindesmoza tibiofemurala
Suprafetele articulare.
Pe tibie, gasim incizura fibulara care este o fateta triunghiulara usor concava. Pe fibula, pe fata mediala a
maleolei laterale exista o fateta plana usor concava. Suprafetele articulare sunt acoperite de periost. Vin
in contact doar prin marginile lor, spatiul intermediar fiind ocupat de ligamente.
Mijloacele de unire.
Sunt: ligamentul tibiofibular anterior, ligamentul tibiofibular posterior, ligamentul interosos.
1. Ligamentul tibiofibular anterior are aspectul unei panglici fibroase patrulatere, este orientat oblic de la
marginea anterioara a fatetei tibiale la marginea corespunzatoare a maleolei fibulare.
2. Ligamentul tibiofibular posterior pleaca de la marginea posterioara a fetetei tibiale la marginea
posterioara a maleolei fibulare. Este mai scurt dar mai rezistent decat precedentul. Portiunea profunda si
inferioara formeaza ligamentul transvers inferior, care se intinde de la marginea superioara a fosei
maleolare a fibulei la marginea posterioara a maleolei tibiale. Acest ligament depaseste marginile
oaselor si formeaza o parte din suprafata articulara pentru talus.
3. Ligamentul interosos se continua in sus cu membrana interosoasa crurala. Este format din fascicule
foarte puternice intre fetele articulare ale tibiei si fibulei. Este considerat principala legatura intre
extremitatile inferioare ale oaselor. Uneori suprafetele articulare sunt acoperite de cartilaj si marginesc
un spatiu de comunicare cu articulatia talocrurala.
Membrana interosoasa crurala este o formatiune fibroasa, rezistenta, care inchide spatiul dintre tibie
si fibula si desparte muschii anteriori ai gambei de cei posteriori. Se insera pe marginile interosoase ale
celor 2 oase si servesc ca suport pentru insertiile musculare.

Articulatiile piciorului
Din punct de vedere anatomic sunt impartite in: articulatia talocrurala (gatul piciorului), articulatiile
intertarsiene, articulatiile tarsometatarsiene, articulatiile intermetatarsiene.
Ca si la mana putem descrie 2 mari articulatii: o articulatie superioara, talocrurala, si o articulatie
inferioara, talotarsala. Cea de-a doua este subdivizata in mai multe articulatii secundare.

Articulatia talocrurala
La formarea acestei articulatii participa oasele gambei impreuna cu talusul (astragalul). Este o
trohleartroza sau un ginglim.
Suprafetele articulare.
La nivelul nivelul gambei exista o formatiune comparabila au o scoaba formata din extremitatile laterale
ale tibiei si fibulei. La formarea ei iau parte fata articulara inferioara a tibiei formand partea superioara a
scoabei si cele 2 fete articulare ale maleolelor mediala si laterala pe cele 2 laturi. Suprafata tarsiana a
articulatiei este reprezentata de fata superioara a talusului prin trohlee si cele 2 fatete laterale maleolare,

13
madiala si laterala. Trohleea talusului este mai larga anterior decat posterior. Suprafetele articulare sunt
acoperite de cartilaj hialin.
Mijloacele de unire.
Sunt reprezentate de o capsula intarita pe laturi de 2 ligamente puternice.
Capsula articulara se insera la periferia cartilajului articular; cele 2 maleole raman in afara capsulei.
Capsula este subtire si adera medial si lateral.; este mult mai laxa dar rezistenta anterior si posterior.
Tendoanele muschilor adera intim de capsula si o feresc sa fie prinsa intre oasele articulatiei in timpul
miscarilor.
Ligamentul colateral lateral, are forma de evantai, pleaca de la maleola laterala la oasele metatarsiene
invecinate fiind constituite din fibre grupate in 3 fascicule distincte: ligamentul talofibular, ligamentul
calcaneofibular si ligamentul talofibular posterior. Fasciculul anterior pleaca de la marginea anterioara a
maleolei laterale pe fata laterala a colului gatului talusului. Fasciculul posterior (ligamentul tibiofibular
posterior) se afla pe fata posterioara a articulatiei. Pleaca de la foseta maleolei laterale, merge orizontal
inapoi si inauntru si se insera pe tuberculul lateral al procesului posterior al talusului. Este un fascicul
profund, fiind acoperit de tendoanele muschilor peronieri. Fasciculul mijlociu (ligamentul
calcaneofibular) pleaca de la varful maleolei laterale merge oblic inapoi si in jos pana pe partea laterala a
calcaneului. Fata superficiala a ligametului este acoperita de tendoanele peronierilor..
Ligamentul colateral medial este mai puternic, are forma unei lame triunghiulare si de aceea se mai
numeste ligament deltoidian. Pleaca de la marginea si varful maleolei mediale si se raspandeste pe
oasele tarsiene (talus, calcaneu, navicular). Are 4 fascicule: tibiotalar anterior, tibionavicular,
tibiocalcanean, tibiotalar posterior.
Fasciculul tibiotalar anterior are fibre scurte, se intinde de la marginea anterioara si varful maleolei
mediale la colul talusului.
Fasciculul tibionavicular pleaca de la marginea anterioara si varful maleolei si ajunge pe fata dorsala
mediala a osului navicular si pe ligamentul calcaneonavicular plantar.
Fasciculul tibiocalcanean pleaca de la varful maleolei mediale pana la Sustentaculum tali.
Fasciculul tibiotalar posterior pleaca din zona posterioara a varfului maleolei mediale si merge la fata
mediala a talusului in portiunea cea mai posterioara.
Ligamentul colateral medial este gros cu fibre in 2 planuri, rezistent.

Articulatiile intertarsiene
Cele 7 oase care compun tarsul formeaza intre ele 7 articulatii. Primele au o structura mai complexa
avand suprafete articulare si mijloace de unire mai complicate.

1. Articulatia subtalara (talocalcaneana posterioara).

Uneste cele 2 oase prin intermediul fatetelor articulare posterioare.
Suprafetele articulare.
Din partea calcaneului exista fateta talara posterioara convexa, care este un segment de cilindru plin, iar
din partea talusului exista fateta calcaneana posterioara concava care este un segment de cilindru gol.
Cele 2 suprafete sunt acoperite de cartilaj hialin, articulatia facand parte din grupul articulatiilor
elipsoide.
Mijloacele de unire.
Sunt reprezentate de o capsula articulara si 3 ligamente.
Capsula se insera la periferia suprafetei articulare.
Ligamentele sunt 3 la numar: ligamentul talocalcanean interosos, ligamentul talocalcanean lateral si
ligamentul talocalcanean medial.
Ligamentil talocalcanean interosos este cel mai important atat ca rezistenta cat si functional. El ocupa
Sinus tarsi separand articulatia subtalara de articulatia talocalcaneonaviculara. Este format din 2 planuri:

14
posterior si anterior. Planul posterior apartine articulatiei subtalare iar planul anterior apartine articulatiei
talocalcaneonaviculare. El asigura soliditate si elasticitate articulatiei.
Ligamentul talocalcanean lateral are o directie paralela cu ligamentul calcaneofibular sub care se afla. Se
intinde intre fata laterala a talusului si Sustentaculum tali.
Ligamentul talocalcanean medial este scurt si se intinde intre tuberculul medial al procesului posterior
al talusului si Sustentaculum tali.
2. Articulatia talocalcaneonaviculara.
Este o articulatie sferoidala.
Suprafetele articulare
Sunt reprezentate printr-un cap si o cavitate de receptie. Capul apartine talusului. Cavitatea de receptie
este formata de calcaneu si navicular unite intre ele printr-un ligament puternic numit ligament
calcaneonavicular plantar. Stim ca la nivelul talusului exista 3 fatete articulare in continuitate: una pe
fata anterioara a osului este fateta articulara naviculara sau capul talusului, celelalte 2 sunt pe fata
interioara a osului (fetele articulare calcaneene anterioara si mijlocie). Osul navicular prezinta fata
posterioara ca suprafata articulara. Calcaneul prezinta 2 fatete articulare (anterioara si mijlocie) de pe
fata superioara a osului. Intre Sustentaculum tali si navicular ramane un spatiu triunghiular ocupat de
ligamentul calcaneonavicular plantar. El este gros, lat, rezistent, fibros. Pe fata sa superioara exista un
fibrocatrilaj numit navicular. Pe acest ligament se sprijina capul talusului. Prin acesta se transmite
greutatea corpului spre bolta plantara. Prin relaxarea acestuia capul talusului coboara, bolta plantara se
reduce treptat pana la disparitie, aparand piciorul plat. Pe sub fata plantara a ligamentului
calcaneonavicular trec tendoanele muschilor tibial posterior si flexor care contribuie activ la sustinerea
capului talusului.
Mijloacele de unire.
Sunt reprezentate de o capsula si mai multe ligamente.
Capsula este subtire, se insera la marginea suprafetei articulare. Nu comunica cu articulatiile invecinate.
Ligamentele sunt:
- ligamentul talocalcanean interosos descris la articulatia subtalara. Precizam ca acestei articulatii
talocalcaneonaviculare ii apartine doar planul anterior.
- ligamentul calcaneonavicular plantar a fost descris. Este unul din cele mai importante ligamente ale
piciorului.
- ligamentul bifurcat (sau in Y) este format din doua ramuri divergente in V sau in Y. Un capat se insera
pe partea inferioara a fetei superioare a calcaneului si apoi se imparte: portiunea mediala se fixeaza pe
suprafata superioara si laterala a navicularului, portiunea latarala se fixeaza pe partea mediala si
superioara a cuboidului.
- ligamentul talonavicular pleaca de la partea dorsala a colului talusului pana la fata superioara a
navicularului.

15