Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PARTEA GENERALA
I.1 Coloana Vertebrala
I.1.1 Vertebrele Lombare
I.1.2 Discurile Intervertebrale
I.1.3 Nervul Sciatic (l4 - S3)
I.1.4 Muschii Gambei
I.1.5 Muschii Piciorului
I.1.6 Bilantul Articular
I.1.7 Bilantul Muscular
III. TRATAMENT
III.1 Tratamentul Conservator
III.2 Tratamentul Medicamentos
III.3 Tratamentul Fizioterapeutic
III.4 Masaj
III.5 Tratament Ortopedic
III.6 Tratamentul Chirurgical
III.7 Status - Ul Postlaminectomie Lombara
III.8 Tratamentul Paraliziei De Nerv Sciatic
III.9 Tratamentul Recidivelor
V. REZULTATE OBTINUTE
VI. CONCLUZII
VII. BIBLIOGRAFIE
Motto: “Să ajuţi individul şi acesta bolnav sau sănătos să-şi afle calea spre sănătate sau
recuperare, să ajuţi individul fie bolnav sau sănătos să-şi folosească fiecare acţiune pentru a
promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia ca acesta să aibe tăria, voinţa sau cunoaşterea
necesară pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel încât să-şi poarte de grijă singură cât mai
curând posibil”
Virginia Hendersen
I. PARTEA GENERALĂ
COLOANA VERTEBRALĂ
Rahismul lombar ocupă porţiunea bazală a conului superior osos al organului axial,
ceea ce face ca solicitările mecanice în statica şi dinamică să fie mai mari la acest nivel.
Corpul vertebral e cel mai voluminos dintre corpurile vertebrale ale rahismului.
Diametrul transversal al corpului vertebral depăşeşte evident diametrul auto-posterior, şi
creşte de la o vertebră la alta în sens cranio-candal. Bureletul marginal al feţelor corpurilor
vertebrale este pronunţat, cel de la faţa inferioară fiind întotdeauna mai gros şi mai evident.
Partea centrală a feţei corpurilor vertebrale prezintă două zone şi anume una periferică, lângă
bureletul marginal care este ciuruită, şi alta centrală care corespunde nucleului pulpos.
Bordurile marginale sunt rotunjite şi destul de ieşite în afară pe părţile laterale ale corpului
vertebral. Suprafaţa circumferenţială a corpului vertebral e mai scobită transversal, fapt ce se
datorează bordurilor marginale care sunt mai dezvoltate. Pe corpul vertebrei lombare se află
ligamentul vertebral longitudinal. Pe primele trei se prinde stâlpul diafragmatic drept, iar pe
cel stâng numai primele două. Pe feţele laterale ale corpurilor vertebrale se prind fascicule ale
psoasului şi pe vertebra a doua lombară, arcada psoasului.
Lamele vertebrale au forma patrulateră, sunt groase şi sunt orientate uşor oblic de sus
în jos, dinainte-înapoi şi dinăuntru în afară. Pe marginea superioară a feţei posterioare, ca şi pe
marginea inferioară a feţei anterioare, se prind ligamentele galbene.
Apofiza spinoasă este o lamă osoasă groasă, patrulateră, îndreptată orizontal dinainte-
înapoi. Scade ca dimensiune la ultimele două vertebre lombare. Pe feţele laterale se găseşte
câte o creastă osoasă care le divizează în două câmpuri. Pe câmpul superior se inseră
muşchiul interspinos lombar şi trans-verso-spinos. Pe câmpul inferior se prinde muşchiul
interspinos lombar subiacent. Marginea superioară dă inserţie ligamentului interspinos.
Marginea inferioară prezintă un tubercul şi o creastă pe care se prinde ligamentul interspinos
subiacent. Vârful apofizei spinoase şi marginea ei posterioară dau inserţie ligamentelor
supraspinoase, fasciei lombo-toracice şi muşchiului dorsalul mare. Pe primele trei apofize
spinoase se mai prinde şi muşchiul dinţat posterior şi inferior. Pe ultimele patru vertebre
lombare se prinde porţiunea lombo-dorsală a muşchiului lungul spatelui.
Apofizele transversale care mai sunt numite şi apofize transversale L2 şi L3 sunt mai
bine reprezentate. Pe faţa anterioară şi spre rădăcina apofizei transverse se inseră muşchiul
psoas, iar spre vârf, tot pe aceeaşi faţă, inseră muşchiul pătratul lombelor. La baza feţei
posterioare se găseşte un tubercul numit tubercul accesoriu sau apofiza stiloidă Broca, pe care
se inseră fascicole mediale ale lungului dorsal. De la tuberculul accesoriu pleacă o creastă
care împarte faţa posterioară a apofizei costiforme într-un câmp superior pe care se inseră
muşchiul intercostal şi fascicole externe din porţiunea lombară a lungului spatelui. Pe
marginea superioară a apofizei se inseră muşchiul intertransversal lateral al lombei, iar pe
marginea inferioară se inseră muşchiul intertransversal lateral al lombei din spaţiul următor.
Pe vârful apofizei costiforme se prinde aponevroza posterioară a muşchiului transvers
abdominal, pătratul lombelor pe primele patru lombare, ligamentul lombocostal Henlle pe
primele două lombare şi ligamentul iliolombar pe ultimele două lombare.
Bordurile marginale sunt foarte evidente, luând forma unor creste. Pendiculii sunt
scurţi şi groşi, iar lamele vertebrale sunt oblice în jos şi înapoi. Pe faţa posterioară a fiecărei
lame imediat sub apofiza articulară superioară, apare câte o depresiune numită fosetă digitală,
ca la vertebre sacrale.
Apofizele costiforme sunt de obicei mai scurte, mai groase şi mai unite cu pendiculul
cu care se formează o masă comună. Pe vârful lor se prinde ligamentul iliolombar şi
ligamentul sacro-vertebral bichat.
Apofizele articulare sunt aşezate mediosagital, cele inferioare fiind mai laterale ca cele
superioare.
Gaura vertebrală creşte dimensional faţă de celelalte vertebre lombare şi are forma
unui triunghi echilateral cu unghiuri rotunjite.
Generalităţi:
Aceste formaţiuni sunt aşezate între feţele de contact ale corpului vertebral la nivelul
rahismului articulat. Ele sunt în număr de 23, primul găsindu-se între axis şi cea de-a 3-a
vertebră cervicală, iar între corpul celei de a-5-a vertebră lombară şi faţa articulară a bazei
sacrului.
În general, la fiecare disc intervertebral are forma unei lentile biconvexe ce se mulează
în spaţiul intervertebral prin comprimarea sa de către suprafeţele articulare. Datorită acestui
fapt, porţiunea mijlocie a discului este mai bombată, iar circumferinţa apare pe faţa anterioară
şi pe feţele laterale ale vertebrelor în forma unei benzi transversale. Marginea posterioară a
circumferinţei discului este uşor scobită şi răspunde canalului rahidian. Pe faţa anterioară a
circumferinţei discului intervertebral se prinde ligamentul vertebral longitudinal. În schimb,
pe faţa posterioară a circumferinţei sale, deci în canalul vertebral, ligamentul vertebral,
longitudinal posterior aderă foarte puţin de circumferinţele discului, favorizând astfel
hernierea nucleului pulpos în canalul rahidian.
Noxele mecanice. Factorii mecanici acţionează deja în cursul creşterii după cum arată
deformaţiile vertebrale din scolize. Sediul preferenţial al leziunilor degenerative discale se
află în segmentele de maximă mobilitate ale rahismului (L4-L5). Hernia de disc e mai des
întâlnită la bărbaţi, la persoane care depun eforturi fizice mari. Factorul mecanic este legat de
anumite mişcări cu mare coeficient de traumatizare discală: hiperflexia cu torsiunea
trunchiului , mişcările de flexie şi extensie şi sarcina. Traumatismele mici şi repetate grăbesc
evoluţia proceselor degenerative discale. Poziţiile defectuoase menţinute un timp mai
îndelungat în timpul efectuării unei munci, scaune cu o construcţie incorectă, suspensia
deficitară a unor autovehicule, sunt o serie de factori ce influenţează discul vertebral. De
asemenea şi ortostatismul. Lordoza lombară sacrifică funcţional discurile respective ale
căror solicitări devin externe. Mecanica coloanei lombare se modifică datorită miopaţiilor,
membrului inferior amputat, anchilozei coxo-femurale, sechele de poliomielită, inegalitatea
membrelor inferioare, obezitate, etc.
Nervul sciatic este cel mai mare nerv. El iese din bazin prin marea scobitură sciatică,
sub muşchiul piriform, trece între trohanterul mare şi tuberozitatea ischiatică şi coboară apoi
pe faţa posterioară a coapsei, până în spaţiul popliteu, unde se termină prin bifurcarea în nervii
sciatici popliteu extern şi sciatic popliteu intern. Încă de la origine, nervul sciatic este format
din aceşti doi nervi, strânşi într-o teacă conjunctivă comună. Uneori, diviziunea sciaticului se
face în partea superioară a coapsei.
Nervul sciatic popliteu extern (ramurile posterioare L4-L5). După ce se desface din
trunchiul sciatic în spaţiul popliteu, coboară în jurul părţii posterioare a bicepsului femural,
înconjoară gâtul peroneului, aflându-se în şanţul peroneal între os şi muşchiul lung peronier şi
apoi se împarte în ramuri terminale. În spaţiul popliteu, nervul dă ramuri senzitive, importante
fiind cele pentru articulaţia genunchiului şi nervul cutanat peronier, pentru faţa laterală a
gambei, maleola externă şi partea laterală a piciorului şi a degetului-V.
Sciaticul are funcţii motorii, senzitive şi trofice la motilitate el comandă flexia gambei
pe coapsă prin ramuri, care inervează gemenii şi plantarii. Extensia dorsală a degetelor şi
piciorului, cu menţinerea boltei plantare este asigurată de sciaticul popliteu extern, care merge
la pedioşi şi extensorii degetelor ca şi flexia plantară a piciorului şi a degetelor, adducţia,
rotaţia internă ţi abducţia degetelor.
Marele nerv sciatic dă naştere celor două ramuri: sciaticul popliteu extern, nerv al
extensiei, şi sciaticul popliteu intern, nerv al flexiei. Rădăcinile L4 ale sciaticului comandă
fesierii şi antero-externii gambei, rădăcina L5 acţionează pe gambierul anterior, extensorul
propriu al halucelui. Rădăcinile S1-S2 execută flexia, inervează tricepsul sural şi flexorii
degetelor, iar rădăcina S3 inervează numai partea inferioară a fesei.
muşchiul tibial anterior numit şi gambierul anterior, este un muşchi lung, aşezat în
regiunea anterioară, lateral faţă de tibie. Are originea pe condilul lateral al tibiei, pe partea
superioară a feţei laterale a tibiei şi pe membrana introsoasă dintre tibie şi peroneu, iar inserţia
se face pe primul metatarsian. Este inervat de nervul tibial anterior şi de nervul sciatic
popliteu extern. Este flexor dorsal al piciorului, contribuie la adducţia piciorului şi face rotirea
lui în afară (mişcarea de supinaţie).
Muşchiul extensor comun al degetelor- este un muşchi lung, aşezat în afara tibialului
anterior. Are originea pe condilul lateral al tibiei, pe partea superioară a feţei anterioare a
peroneului şi pe membrana interosoasă. Tendonul de inserţie, după ce trece pe sub dunga
flexorilor, se împarte în patru tendoane care se inseră pe falangele mijlocii şi distale ale
degetelor 2,3,4 şi 5. Este inervat de nervul tibial anterior şi de nervul sciatic popliteu intern.
Este extensor al degetelor 2,3,4 şi 5; are acţiune de flexie dorsală a piciorului şi supinaţie.
Muşchiul extensor propriu al haluceului este muşchi lung şi subţire, aşezat între
tibialul anterior şi extensorul comun al degetelor şi puţin mai profund decât aceştia. Are
originea pe faţa medială diafizei peroneului şi pe membrana interosoasă, iar inserţia se face pe
faţa dorsală a bazei falangei distale a haluceului. Este inervat de nervul tibial anterior. Este
extensor al halucelui; el face şi flexia dorsală a piciorului.
Planul superficial
Gemenul medial este mai puţin voluminos decât cel lateral şi are originea pe condilul
medial al femurului.
Gemenul lateral are originea pe condilul lateral al femurului. Cei 2 gemeni se alătură
pe linia mediană şi formează un singur corp ( muşchiul gastrocnemian), care se termină printr-
un tendon. Acesta, unindu-se cu cel al muşchiului solear, formează tendonul lui Achile care se
inseră pe calcaneu. Sunt inervaţi de nervul tibial. Fac extensia piciorului în mişcarea de
ridicare pe vârfuri; contribuie şi la flexia gambei pe coapsă.
Muşchiul solear este un muşchi lat şi subţire, aşezat în regiunea posterioară a gambei,
acoperit de cei doi gemeni. Are originea pe partea superioară a feţei posterioare a peroneului,
pe capul peroneului şi pe tibie; inserţia se face prin tendonul lui Achile. Este sinergic cu
muşchii gemeni. Unii autori consideră muşchii gemeni şi solearul ca pe un singur muşchi,
tricepsul sural, care are ca acţiune ridicarea călcâiului şi întinderea piciorului, adică ridică
corpul pe vârful picioarelor. Prin acţiunea solearului, tricepsului sural ia parte la menţinerea
corpului în poziţia verticală, alături de muşchii fesieri.
Planul profund
În planul profund, deci sub muşchii gemeni şi solear, se află următorii muşchii:
popliteul, lungul flexor comun al degetelor 2,3,4 şi 5, tibialul posterior şi lungul flexor al
haucelui.
Muşchiul popliteu este un muşchi lat, scurt şi triunghiular, se află aşezat în partea
anterioară a feţei posterioare a tibiei. Are originea pe condilul lateral al femurului şi pe
capsula artificială a articulaţiei genunchiului, iar inserţia se face pe linia oblică a tibiei şi
deasupra ei. Este inervat de nervul tibial. Flectează gamba pe coapsa şi roteşte gamba
înăuntru.
Muşchiul lungul flexor comun al degetelor este in muşchi lung aşezat în partea medial
a regiunii posterioare a gambei, fiind acoperit de muşchiul popliteu şi muşchii gemeni. Are
originea pe faţa posterioară a diafizei tibiei, între linia oblică şi extremitatea inferioară.
Tendonul de inserţie trece prin chinga flexorilor şi ajunge în pantă, unde se împarte în patru
tendoane care se inseră pe faţa plantară a bazei falangelor distale ale degetelor 2,3,4 şi 5. Este
inervat de nervul tibial posterior. Flectează degetele 2,3,4 şi 5 şi face extensia piciorului faţă
de gambă.
Muşchiul lung flexor propriu al halucelui este un muşchi lung, situat în partea laterală
a regiunii posterioare, acoperit de muşchiul solear. Are originea de partea inferioară a feţei
posterioare a diafizei peroneului şi partea corespunzătoare din membrana interosoasă, iar
inserţia se face pe faţa plantară a bazei falangelului distale a halucelui. Este inervat de nervul
tibial posterior. Este flexorul al halucelui.
Muşchiul tibial posterior, numit şi muşchiul gambier posterior, este un muşchi lung,
aşezat profund pe linia mijlocie a regiunii posterioare şi acoperit de cei 2 flexori şi de solear.
Are originea pe faţa posterioară a tibiei, sub linia oblică, partea superioară a feţei posterioare a
peroneului şi pe membrana interosoasă, iar inserţia se face pe osul scafoid. Este inervat de
nervul tibial posterior. Face extensia şi rotirea înăuntru a piciorului.
Muşchiul peronier lung este un muşchi lung, aşezat superficial, pe linia mediană a
regiunii laterale. Are originea pe faţa laterală a capului peroneului şi pe partea proxială a feţei
laterale a peroneului, iar inserţia se face printr-un tendon lung, care trece din partea laterală în
cea medială a plantei, pe faţa laterală a bazei primului metatarsian şi pe primul os cuneiform.
Este inervat de nervul musculocutanat. Face flexia, dar mai ales pronaţia piciorului, fiind cel
mai puternic pronator al piciorului.
Muşchiul peronier scurt este un muşchi mai scurt decât precedentul şi aşezat sub el.
Are originea pe partea mijlocie a feţei laterale a peroneului şi inserţia pe partea laterală a
extremităţii superioare a metatarsianului al V-lea. Este inervat de nervul musculocutanat. Face
flexia şi pronaţia piciorului, fiind sinergic cu peronierul lung.
Muşchiul pedios se mai numeşte şi extensorul scurt al degetelor este un muşchi scurt
şi subţire, aşezat sub tendoanele extensorului comun al degetelor. Este inervat de nervul tibial
anterior. Face extensia degetelor 1,2,3 şi 4.
Muşchiul extensor scurt al halucelui este un muşchi aşezat medial faţă de muşchiul
pedios. Are originea pe faţa anterioară a calcaneului şi inserţia, pe faţa dorsală a primei
falange a halucelului. Este inervat de nervul tibial anterior. Extinde prima falangă a halucelui.
Muşchii feţei plantare sunt dispuşi în trei regiuni: medială, laterală şi mijlocie.
Muşchiul flexor scurt al halucelui este un muşchi fusiform, aşezat sub abductorul
halucelui. Are originea pe oasele cuboid şi cuneiformul lateral. La capătul inferior se împarte
în două în două fascicule, ale căror tendoane se inseră pe bază primei falange a halucelui. Este
inervat de nervul plantar medial. Face flexia halucelui pe primul metatarsian.
Muşchiul aductor al halucelui este un muşchi format dintr-un fascicul oblic şi altul
transvers.
Fascicolul oblic este un muşchi lat, aşezat lateral faţă de flexorul scurt al halucelui.
Are originea pe osul cuboid şi pe baza metatarsinelor al II-lea, al III-lea şi al IV-lea.
Fascicolul transvers este un muşchi lat, aşezat transversal, la baza degetelor 2,3,4 şi 5.
Are originea pe ligamentele articulaţiilor metatarsofalangiene ale degetelor 3,4 şi 5.
Tendoanele de inserţie ale celor două fascicole fuzionează şi se inseră pe faţa laterală a bazei
falangei proximale a halucelui. Este inervat de nervul plantar lateral. Face adducţia şi flexia
halucelui, iar prin fasciculul transvers contribuie la aproprierea degetelor între ele.
Muşchiul flexor scurt al degetului mic este un muşchi scurt şi subţire, aşezat medial
faţă de extremitatea distală a muşchiului precedent. Are originea pe baza metatarsianului al V-
lea şi pe teaca lungului peronier lateral, iar inserţia se face pe faţa laterală a bazei falangei
proximale a degetului mic. Este inervat de nervul plantar lateral. Este flexor al degetului mic.
Muşchiul scurt flexor plantar (al degetelor) este un muşchi lat, de forma patrulateră,
aşezat superficial, pe linia mijlocie a acestei regiuni. Are originea pe calcaneu şi pe
aponevroza plantară. Pentru inserţie are un tendon cu patru ramuri, care se inseră pe baza
falangelor mijlocii (a II-a) ale degetelor 2,3,4 şi 5. Este inervat de o ramură a nervului plantar
medial. Este flexor al ultimelor patru degete (falanga a II-a pe falanga I şi pe metatarsiene).
Muşchii lombricali ai piciorului sunt patru muşchi subţiri, aşezaţi sub scurtul flexor
plantar. Au originea pe tendoanele lungului flexor comun, iar inserţia se face pe baza falangei
(proximale) a degetelor 2,3,4 şi 5 şi pe tendoanele extensorului comun. Sunt inervaţi de nervii
plantarului medial şi plantarul lateral. Flectează falangele proximale (1) şi extinde falangele
mijlocii (2) şi distale (3).
Muşchii interosoşi sunt împărţiţi în două grupe:
Muşchii interosoşi plantari sunt trei muşchi subţiri, aşezaţi în cea mai mare parte pe
faţa plantară a metatarsienelor al III-lea, al IV-lea şi al V-lea. Au originea pe feţele plantare ale
bazelor falangelor proximale ale degetelor. Sunt inervaţi de nervul plantar lateral. Sunt flexori
ai falengelor proximale şi extensori ai ultimelor falange ale degetelor 2,3,4 şi 5; fac abducţia
degetelor.
Muşchii interosoşi dorsali care sunt patru muşchi subţiri aşezaţi între oasele
metatarsiene.
Flexia (flexia dorsală sau dorsi flexia) măsoară 20-25 grade, putând fi mărită prin
flexia genunchiului, care relaxează tricepsul sural. Poziţia de preferat pentru testare este
şezând la marginea mesei (cu genunchiul flectat), sau din decubit dorsal, cu genunchiul
flectat.
Poziţia F.G. decubit heterolateral, cu susţinerea gambei, care este flectată şi piciorul în
poziţie neutră.
f1: palparea tibialului anterior mediat lateral de creasta tibială şi a tendonului sau pe
faţa anterioară, medial de tendonul extensorului halucelui; tendonul extensorului degetelor
este spre marginea laterală a gleznei.
f2: de execută dorsiflexia piciorului. Poziţia A.G. şezând, cu gamba atârnând, piciorul
este în poziţie neutră.
Substituţie, nu există.
Flexia plantară(extensia)
De stabilizat: gamba
Poziţia A.G.: decubit ventral, genunchi flectat la 90 de grade, talpa “priveşte” tavanul.
Substituţie prin: flexorii extriseci ai degetelor, rotaţia externă a soldului din decubit,
când şoldul şi genunchi sunt extinse.
Eversia
Muşchii: lungul flexelor al degetelor, scurtul flexor plantar, lungul flexor halucelui.
De stabilizat: antepiciorul
2. HERNIA DE DISC
2.2. Clasificare
Clasificare anatomică:
Hernia de disc liberă( prin efracţie: conţinutul discal trece prin ligamentul vertebral
dorsal, dar rămâne parţial fixat în zonele din discul intervertebral, încă neterminat, sau de
platonul vertebral corespunzător);
Hernia migratoare (nu mai are nici o legătură cu spaţiul interverebral ci se mişcă liberă
în canalul rahidian).
Clasificare topografică
Hernia de disc laterală provine din porţiunea cea mai laterală a discului şi poate
provoca simptome numai dacă este situată în regiunea cervicală inferioară, putând comprima
la acest nivel artera şi nervul vertebral.
2.3. Etiopatogenie
Vârsta de predilecţie este între 30-40 ani. La copii se produc mai rar deoarece discul
nu este degenerat. Excepţional se observă hernii de disc la copii sub 10 ani şi la bătrâni.
Este mai frecventă la bărbaţi (raport 2:1). Aproximativ 70% din herniile de disc apar la
cei care depun eforturi fizice mari. Frecvent unică, hernia de disc este localizată mai ales
lombar, apoi cervical şi rareori dorsal. Se pot găsi la acelaşi bolnav hernii lombare şi
cervicale. Uneori pot exista hernii multiple în aceeaşi regiune sau în regiuni diferite ale
coloanei vertebrale (1%). Prezenţa mai multor hernii în aceeaşi regiune explică persistenţa
durerilor după operaţie.
Regiunea lombară şi mai ales ultimele 2 discuri lombare prezintă sediul de predilecţie
al herniei posterioare de disc din următoarele cauze: şocurile traumatice sunt transmise mai
ales în segmentul lombar; ligamentul vertebral dorsal, îngust în regiunea lombară şi redus la o
bandă subţire situată pe linia mediană, este mai slab dezvoltat la L4-L5 şi într-un contact slab
cu corpurile vertebrale; discurile lombare au aici înălţimea maximă şi un nucleu pulpos
voluminos iar fibrele inelului fibros sunt lungi şi subţiri; coloana vertebrală prezintă o lordoză
mare şi o mobilitate deosebită.
Poziţia laterală a herniei este frecventă (65%), (mai rar median-33% şi excepţional
bilateral-2%), astfel că se produce în regiunea de mai mică rezistenţă a ligamentului comun
posterior comprimând rădăcina subadiacentă, cu dureri vii prin dereglarea circulaţiei venoase.
Hernia de disc lombară e mai frecventă pe partea stângă pentru că în cursul mişcărilor
obişnuite , fac flexiunea coloanei spre dreapta şi tracţiunile cele mai mari le suportă muşchii
vertebrali şi segmentul lombar în stânga. Din aceleaşi motive hernia de disc cervicală este mai
frecventă la dreapta.
Stadiul al patrulea constă într-o deteriorare discală intensă, alterări anatomice ale
discului şi platourilor vertebrale, osteofite.
În faza I-insuficienţa discală - când există fisuri de disc, apar dureri localizate la
mişcarea şi presiunea coloanei. În faza a II-a de blocaj segmentar, fragmente din nucleu ajung
spre periferia discului prin fisuri, provocând o iritaţie a fibrelor nervoase ale discului şi astfel
apar dureri vii, care produc o contractură musculară reflexă, ce agravează sau completează
blocajul, închide drumul de întoarcere; spontan sau la o mişcare se poate face brusc o
deblocare a fragmentului de nucleu deplasat şi astfel se poate produce o vindecare rapidă.
Durerile vii, contractură, poziţia antalgică şi dispariţia lor se explică prin bogata inervaţie
senzitivă ligamentară şi a discului şi extrema sensibilitate dureroasă a ţesutului fibro-
ligamentar la distensiune.
În faza a III-a şi a IV-a, în afară de semnele locale deschise, există tulburări date de
suferinţa rădăcinilor sau a măduvei. În producerea acestor simptome contribuie un factor
mecanic şi unul congestiv.
Patogenic
factori predispozitivi:
O hernie de disc este de origine traumatică atunci când, imediat la câteva ore sau zile
după traumatism au apărut simptomele clinice ale herniei de disc iar pe radiografii găsim
fragmente mici de os din marginea vertebrei.
stadiul al IV-lea – constă dintr-o deteriorare discală intensă, leziuni degenerative ale
platourilor vertebrale, cu formarea de osteofilie. Originea osteofilitelor este multiplă.
Leziunile trunchiului sciatic, cu etiologie foarte variata, pot fi de cauza vertebrală (cele
mai frecvente hernii discale, însă şi morb Pott, tumori primitive sau matastazice, traumatisme,
de multe ori în cadrul sindromului de coadă de cal), luxaţii coxofemurale sau pot apărea în
urma manevrelor de reducere a luxaţiei, osteoartrite sacroiliace, fracturi ale bazinului,
compresiuni exercitate de capul fetal sau de forceps, răniri directe (cuţit sau glonţ), elongare
( la sportivi sau în caz de tracţiune a membrelor inferioare la nou născuţi), injectări în
trunchiul sciatic al unor substanţe medicamentoase, unele nevrite toxice sau vitotice.
2.4. Simptomatologie
Examenele paraclinice sunt: examenul radiologic simplu, care arată modificările din
hernia de disc, se face obligatoriu din faţă şi din profil.
Hernia de disc faza a III-a
Stadiul III: de întrerupere radiculară, caracterizat prin pareze, paralizii, atrofii, etc.
istoricul bolii;
examenul neurologic;
examene paraclinice;
diagnosticul diferenţial:
se va vedea dacă durerea este de origine discală sau este dată de compresiunea
vetebrală, intrarahidiană, etc.
Se vor face radiografii simple din faţă şi din profil, a întregii coloane vertebrale
lombare pentru a elimina unele afecţiuni ale coloanei vertebrale şi pentru a confirma
diagnosticul. Identificarea vertebrelor şi a discurilor se face luând în consideraţie eventualele
anomalii vertebrale (sacralizarea vertebrei L5, lombalizarea primei vertebre sacrate, existenţa
coastei a XIII-a), care pot face să se considere, din greşeală prima vertebră lombară drept a
XII- toracală. Astfel făcându-se o localizare greşită, hernia aflându-se mai sus sau mai jos.
Examenul radiologic simplu arată modificările care indică o hernie de disc; astfel,
soclioza, dispariţia curburii lombare şi pensarea globală a discului intervertebral constituie
triada Barr care în forma în completă se întâlneşte mai rar (maxim 15%); în această
eventualitate, diagnosticul radiologic de hernie este aproape sigur. De obicei, semnele care
alcătuiesc triada se întâlnesc fie izolate, fie asociate câte două. La această triadă trebuie să se
adauge şi modificările reactive osoase vertebrale adiacente herniei. Demineralizarea
spongioasei şi atrofia unghiului posterior al vertebrelor adiacente discul herniat pot fi puse în
evidenţă radiografic.
Pensarea discului intervertebral este foarte frecventă; de cele mai multe ori e globală,
uneori este numai unilaterală (de partea herniei), din cauza scoliozei, alteori există pensări
multiple cu o herniere unică, iar rare ori se constată numai pensări multiple ale discurilor
vecine, spaţiul intervertebral de la nivelul herniei de disc fiind normal. Vertebrele adiacente
pot apărea normale sau modificate în ceea ce priveşte conturul. Pensarea discului poate fi
însoţită şi de: osteofite pe marginea dorsală a vertebrelor, margini neregulate ale iterliniei
articulare datorită unei rupturi provocate de hernie, fractura parţială a marginii dorsale a
vertebrei cu un fragment osos împins în canalul vertebral şi calcificări ale herniei. Pensarea
discului intervertebral poate fi asociată cu imaginile caracteristice ale nodulilor Schmorl.
Absenţa pensării discului nu exclude hernia de disc.
Modificări ce apar:
sacralizarea uni / sau bilaterală (uneori cea unilateral este de partea opusă herniei);
artrite şi artroze;
spina bifidă;
lombalizarea;
pseudopondilolistezis;
În herniile laterale apare un defect de umplere lacunar situat lateral, cu contur reglat şi
conturând hernia. Dacă hernia e mai mică şi foarte laterală apare o amputaţie a rădăcinii, care
poate fi uşor deplasată în spre partea opusă herniei, fără a prezenta o imagine lacunară.
În herniile mediane mici apare o imagine în insulă sau butonieră (migrarea se va face
în strat subţire); hernia este vizibilă mai ales la începutul şi sfârşitul migrării lipidolului. În
herniile mediane mari se observă opriri totale, parţiale sau în ceas de nisip (lipidolul trace
median, deoarece la acest nivel diametrul anteroposterior este mai mare).
Amputaţia radiculară. Radiculografia poate evidenţia herniile foarte laterale care scapă
metodelor mielografice obişnuite. O hernie de disc, oricât de mică, comprimând rădăcina,
produce o amputaţie, pe radiografie sau o deplasare a rădăcinii. Dacă pe lângă amputaţia
rădăcinii există o imagine lacunară diagnosticul de hernie de disc e indiscutabil.
Mielografia cu aer este mai avantajoasă şi se poate utiliza în orice localizare a herniei:
în hernia lombară, imaginile pozitive sunt in proporţie de 98%.
Metoda constă în introducerea în centrul unuia din discurile L3,L4,L5 a unei cantităţi
de substanţă de contras a cărei răspândire în interiorul şi în afara discului este vizibilă pe
radiografii. Discografic se pot întâlnii trei aspecte: disc normal, hernie discală sau disc
degenerat (protuzie discală).
2.8. Clinic
I. Durerea lombară poate fi mediană sau laterală (în regiunea scro-lombară sau
lombo-sacro-iliacă). Intensitatea este variabila: de la simplă jenă până la dureri insuportabile.
Lombagia poate fi singura manifestare a unei hernii de disc (hernia se află la vertebre
lomabare superioare). Mai târziu, lombalgia se poate însoţi de dureri radiculare la L2-L3.
Traiectul durerii este diferit, după sediul herniei dacă iradiază în partea anterioară a
coapsei, oprindu-se în fată internă deasupra genunchiului (mai rar trece puţin şi pe faţa internă
şi superioară a gambei), iar uneori iradiază în plica inghinală şi scrot; aceasta pledează pentru
o hernie la L2-L4 mai ales dacă există şi diminuarea reflexului rotulian.
Durerile pot avea o intensitate variabilă, pot fi continui (hernie mare) sau intermitente
(hernie mică). Durerea intermitentă are caracter de fulger, iar cea continuă este lancinantă
constructivă. Alteori are caracterul unei senzaţii de amorţeală dureroasă proiectată mai ales în
plante şi în degete, în timpul crizei, bolnavul poate percepe durerea sudă continuă, peste care
uneori se suprapun dureri vii, în crize.
Factorii ce pot reactualiza sau accentua durerea sunt: eforturile, tusea, strănutul.
Durerea e rebelă la tratamentul conservator. Un caracter al herniei de disc lombare îl
constituie evoluţia în două etape a sindromului dureros: lombagie şi sciatică (simptomatologie
bipolară-de Seze).
Intermitenţa durerilor este un alt caracter al herniei de disc lombare. Când există
numai dureri lombare, fazele de acalmie sunt scurte, crizele dureroase se prelungesc şi apoi
devin continui. Declanşarea crizelor nu se poate atribui totdeauna unei singure cauze. Uneori
se găseşte cauza, dar alteori nu se poate pune în evidenţă.
2.9. Obiectiv
Durea provocată. Durerea poate fi provocată sau accentuată prin presiunea şi percuţia
vertebrală şi paravertebrală, prin presiunea sau percuţia pe anumite puncte de pe traiectul
nervului, prin diverse manevre pentru alungirea nervului (hiperflexiunea coloanei vertebrale
sau a membrelor inferioare).
Durerea la apofiza spinoasă. Percuţia sau presiunea apofizelor spinoase ale vertebrelor
L4-L5 pot determina, când masele musculare lombare sunt necontractate, o durere locală sau
o durere iradiată în membrul inferior, iar heniile de disc intraspongioase apar, de asemenea,
dureri localizate în dreptul vertebrei respective. Uneori, punctele dureroase prin presiune sau
percuţie sunt localizate în regiunea laterovertebrală.
Zonele cel mai frecvent dureroase sunt punctele fesiere, punctele femurale, punctul
situat înapoia capului peronier, punctul ahilian, punctul medio-planetar.
Semnul Laseque controlateral. Uneori apare duri în regiunea fesiră sau în coapsa de
partea bolnavă, prin executarea manevrei Laseque, pe partea sănătoasă. Această manevră se
întâlneşte în herniile mediene sau în herniile duble sau cele laterale care au depăşit linia
mediană. Prezenţa acestui semn indică urgenţa operaţiei.
Semnul Bonnet constă în limitarea aducţiei coapsei, gamba fiind reflectată pe coapsă
(durerea apare retrotrohanterian, localizarea în regiunea fesieră sau lombară).
Tulburări de reflexe. Reflexele ahilian şi rotulian sunt diminuate sau abolite în funcţie
de rădăcina comprimată. Reflexul medioplanetar poate fi uneori sciatică în diminuarea
reflexului cutanat planetar. Reflexul rotulian e modificat de herniile de disc L2-L3, iar reflexul
ahilian e modificat de hernia L5.
Tulburări de tonus muscular. Se poate observa hipotonia fesei, coapsei şi gambei. Plica
fesieră este mai coborâtă pe partea bolnavă. La gambă, tendonul ahilian apare lăţit, iar şanţuri
retromaleolare sunt şterse. Din cauza hipotoniei musculare, articulaţia coxo-femurală prezintă
o mobilitate exagerată, astfel ca şoldul pare mai proieminent de partea bolnavă.
Tulburări sfincteriene, rare sub hernia de disc lombară sunt produse de herniile
mediane sau paramediane, care comprimă rădăcinile sacrate inferioare.
Tulburările potenţei sexuale sunt rare, întâlnindu-se mai ales la herniile de disc
lombare joase.
Atrofiile musculare apar tardiv: uneori sunt mascate la picior şi gambă de prezenţa
unui edem, şi la coapsă, de grăsime.
În caz de paralizie totală a sciaticului popliteu extern se mai pot observa unele mişcări
“suplimantare” în interiorul inervat de el (Chusid): flexia puternică a degetelor (efectuată de
sciaticul popliteu intern) se însoţeşte de o uşoară extensie a piciorului; reflexarea bruscă a
flectării degetelor, de o discretă extensie a lor.
imposibilitatea de a ridica călcâiul dacă vârful piciorului rămâne fix pe sol (PITRES)
în staţiunea într-un picior, tendonul lui Ahile rămâne moale şi gemenii nu se contractă
(Fromment)
bolnavul în decubit ventral, dacă flectează cu putere gamba pe coapsă, are piciorul fix
de partea sănătoasă şi balans pe partea paralizată.
Reflexele ahilian şi medio-plantar sunt abolite, reflexul plantar extern poate fi inversat
sau indiferent.
Hernia de disc sub radăcină dă uneori scolioză, fără semne neurologice (reflexele
miopatice şi sensibilitatea sunt normale) iar uneori nu există nici măcar o contractură, durerile
dominând tabloul clinic.
Hernia de disc cu sciatica paralizantă. În cursul bolii se poate instala pareza, care poate
fi monoradiculară (cea mai frecventă este a rădăcinii L5) sau poate prinde două sau chiar mai
multe rădăcini. În această eventualitate, pareza este mai gravă.
Paralizia izolată a rădăcinii S1, este mai rară, se observă paralizia muşchilor lojei
posterioare a gambei, flexia piciorului pe gamba nu poate fi făcută sau este limitată, bolnavul
nu se poate ţine pe vârful piciorului (semnul Ciray); dacă stă în picioare nu poate detaşa
călcâiul de planul solului, adducţia directă a piciorului şi flexia degetelor sunt imposibile;
reflexele şi medioplantar sunt abolite.
Forma paraplegică. După o fază algică iniţială, se instalează uneori o fază paralitică,
care caracterizată prin paraplegie, tulburări sfincteriene, anestezice de tip radicular. În faza
paralitică, durerile trec pe al doilea plan sau chiar pot dispărea.
2.12. Diagnostic
Diagnostic pozitiv. Acest diagnostic se pune pe baza datelor culese din anamneza
(eforturi fizice), evoluţia în două etape: (lumbago, apoi sciatică), apoi crize, modificarea
durerilor în raport cu poziţia corpului.
Afecţiunile medulare dau dureri mai mari noaptea în decubit, din această cauză
bolnavul preferă să meargă sau să doarmă în fotoliu (durerile nocturne se întâlnesc doar
excepţional în herniile de disc). Evoluţia lentă şi progresivă a simptomelor, absenţa
modificărilor radiologice caracteristice pentru hernie, durerile în decubit, care se ameliorează
când bolnavul merge, disocierea albuminocitologică, oprirea lipiodulului la nivelul corpului
vertebral, sunt elemente pe care se poate pune diagnosticul de tumoare medulară.
Tbesul dorsal dă dureri fulgerante în unul sau în ambele membre inferioare. Infecţia
specifică în antecedente, modificări neurologice, reflexele ahiliene abolite, absenţa
traumatismului şi contracturii muşchilor paravertebrali sunt elemente care arată originea bolii.
Periradiculita cronică sau fibroza tecii radiculare, datorită unor procese inflamatoare,
degenerative sau vasculare, prezintă aceleaşi simptome ca şi în hernia de disc în puşeuri, dar
totdeauna dă numai simptome iritative şi niciodată de compresiune.
Cancerul vertebral lombar, primitiv dau secundar, apare după 40 de ani, evoluează
rapid şi progresiv, cu dureri lombare şi lombosciatice uni sau bilaterale, iar în final se
instalează un sindrom de coadă de cal. Evoluţia durează de la câteva săptămâni la maxim 6
luni. Poate debuta după un traumatism cu durere intensă, continuă, progresivă, ce nu cedează
la repaus sau calmante. Se constată: anemie, slăbire generală ,VSH-ul, radiografia coloanei
vertebrale arată modificarea corpului vertebral, apoi turtirea vertebrei cu spaţiile
intervertebrale conservate. În antecedentele bolnavului se poate decela existenţa unor tumori,
care a fost sau nu operară.
Morbul Pott lombar, incipient sau oligisitomatic se poate manifesta cu dureri lombare
sau lombosciatică uni sau bilaterală. Se asociază cu contractura musculaturii lomabare şi
dispariţia lordozei. Pentru diagnostic se ţine cont de : antecedente ( infecţie tuberculoasă) ,
vârsta (tineri), VSH, calmarea durerii în repaus, radiografia coloanei vertebrale (pensarea
simplă, asimetrică a discului intervertebral şi mai târziu tasarea corpurilor vertabrale). Morbul
Pott, datorită deformării coloanei vertebrale, rareori se poate asocia cu o hernie de disc.
Sacralizarea vertebrei L5. Există o sacralizare (boală) cu simptome clinice: dureri uni
sau bilaterale surde, continue, uneori exacerbate, localizate paravertebral, iradiate în fesă,
rareori de-a lungul sciaticului. Sacralizarea este un factor predispozant important în formarea
unei hernii de disc astfel încât ori de câte ori o sciatică cronică, intermitentă este rebelă la
tratament şi este asociată cu o sacralizare, trebuie să se suspecteze o hernie de disc.
Algiile membrului inferior. Sciatica prin leziune primară în nerv (sciatica intrisecă)
poate avea următoarele cauze: infecţii (sifilis, tuberculoză, paludism, gripă, etc.), intoxicaţii
exogene (guta şi diabet), tulburări circulatorii (sciatica varicoasă), leziuni directe ale nervului
(glonte, schije, secţiuni, injecţii cu soluţii medicamentoase caustice sau necrozante), tumori
ale nervului, etc. Sciatica nevritică, entitate clinică mai puţin frecventă decât cea prin hernia
de disc are evoluţie acută şi se vindecă medical. Antecedentele, examenului neurologic şi cel
radiologic arată natura leziunii. O sciatică cronică, gravă, recidivantă, rebelă la tratamentul
medical şi balnear nu este o sciatică nevrotică, ci este provocată de cauze neurovertebrale şi în
special de o hernie de disc.
Sciatica prin infecţie de focar. Concepţia că ar provoca leziuni ale nervului sciatic a
fost mult exagerat. Vindecarea este produsă de repausul impus de covaleşcenţă.
grupele musculare, care iau parte la funcţia mersului (musculatura lombară, fesiera,
etc.). Stările de excitaţie mialgică determină o nevralgie sciatică. Durerile ar fi doar fenomene
de iritaţie, care traduc modificări patologice cu localizare diversă. Sciatica ortopedică ar ave
drept cauze principale piciorul plat, genu valgum, genu recurvatum, artrite şoldului , luxaţia
congenitală, etc.
Hematoamele post traumatice ale fosei iliace pot da dureri şi pareze în membrul
inferior.
Algii ale membrului inferior pot fi produse de diferite leziuni ale sistemului nervos, în
afara unor leziuni ale sciaticului.
Meralgia parestezică ( nevralgia nervului femurocutant) dureri pe faţa antero-externă a
coapsei, arsuri parestezii, hipoestezie. Afecţiunea se poate întâlni şi în hernia de disc.
Sciatica este uşor de recunoscut după traiectul dureri spontane, prin caracterul
durerilor obiective puse în evidenţă prin semnul Neri, Laseque sau Bonnet, prin semnul
Charnley, prin prezenţa punctelor dureroase Valleix, prin semnul lui Roger, etc.
Sciatica prin hernia de disc se recunoaşte prin: evoluţia in doi timpi (lumbago-
sciatică), cu caracter cronic; radiculargie rebelă şi recidivant; variaţi în intensitatea durerilor,
în funcţie de diferire atitudini; declanşarea durerilor prin percuţia apofizelor spinoase sau prin
percuţia paravertebrală; tulburări de sensibilitate de tip radicular; pareze monoradiculare;
atitudini antalgice (scolioza, contractura musculară ). Examenul radiologic simplu şi cu
substanţe de contrast arată sediul şi natura leziuni.
II. TRATAMENT
Tabloul clinic de hernie de disc trebuie încadrat în una din cele două grupe
nosografice: hernis de disc simptopatica şi hernie de disc boala. Această încadrare este foarte
importantă în cea ce priveşte tratamentul şi pronognosticul.
Hernia de disc boala, reprezintă forma clasică, în care traumatismul are rolul
declanşator predominant, iar hernia la rândul ei are rolul determinant în manifestarea clinică.
Leziunile de nivelul regiunii interdisco-ligamento-apofizare sunt secundare şi minore. La
radiografia coloanei vertebrale se constată de cele mai multe ori o coloană normală. Se poate
vedea o pensare cu o discartroză secundară, ciocuri osteofitice uni / sau bilaterale la nivelul
herniei. Toate aceste hernii de disc trebuie operate, iar rezultatele sunt bune în 95% din cazuri.
În unele forme de hernie de disc simptomatică în faza iritativă, care nu cedează după
tratament medical se face laminectomie decompresivă (ridicarea lamelor vertebrale,
extirparea ligamentului galben, coagularea vaselor, etc.) , cere întrerupe unele arcuri reflexe şi
astfel este posibil ca durerea să cedeze.
Indicaţiile acestui tratament sunt: hernia de disc în faza lombagie, hernia de disc în
faza de lombosciatică in primele trei sau patru puseuri nu sunt tulburări de sensibilitate sau de
motilitate iar puseul este (sub două luni) in timp ce puseul anterior a fost de scurtă şi
intervalul dintre acestea a fost mare (luni sau ani).
2. Tratamentul medicamentos
Se poate face rahianestezie ( cu 1,5 ml. Novocaina 8% pentru adulţi) cu repaus total pe
pat tare timp de 3 zile în poziţie de relaxare musculară completă. Rahianestezia face să
dispară contractura lombară, cedarea edemului rădăcinii şi a discului, ameliorează tulburările
vasculare. Criza poate trece complet, parţial sau poate persista neinfluenţată. Dacă unele
simptome persistă se aşteaptă câteva zile în repaus, deoarece acestea pot ceda treptat. Dacă o
parte din simptome persistă, se recomandă poziţia de suprarepaos (cu genunchi flectaţi), adică
o poziţie de lordoză mionimă sau chiar de cifoză lombară. Aceasta este poziţia de relaxare
minimă a muşchilor lombari şi o deschidere a spaţiilor lombosacrate. Pentru a obţine
dispariţia contracturii musculare, se fac infiltraţi paravertebrale cu Novocaină (40-100 ml.,
soluţie 1%) de 2-3 ori pe săptămână Novocaina soluţie 1% în rădăcina suspectată de
compresiune la 2 zile (în total 4-6 injecţii). Novocaina se poate asocia cu iod şi sulf
(Thyiodocain). Injecţiile paravertebrale cu Novocaină au drept scop blocajul fibrelor
nervoase. Se mai administrează: antinevralgie, vitamina B1-200mg, hidrocortizon
intramuscular epidural sau în disc.
3. Tratamentul fizioterapeutic
În cazurile în care căldura aplicată diminuează durerile, se pot face 12 şedinţe de raze
ultra-violete sau 6 şedinţe de radio-terapie în doză antiinflamatoare (o şedinţă la 2 zile); la
femeile sub 45 de ani nu se face radio-terapie, disternie, ionizări cu Histamină, ultra-sone-
terapie radiculară. Cel mai utilizat este curentul galvanic având efecte analgetice, sedative,
vasomotorii, trofice şi de stimulare a excitabilităţi musculare. Are avantajul că se poate aplica
în orice stadiu de evoluţie a bolii. La aplicarea electrozilor se va folosi un strat hidrofil umezit
în apa călduţă.
difazatul fix (DF) care este cel mai analgetic, ridicând pragul sensibilităţii la durere.
Are efect de îmbunătăţire a circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului. Din aceste motive
este utilizat ca formă de introducere în aplicaţiile cu scop primordial analgetic.
perioada scurtă (PS) are efecte excitator, tonicizant, acţionând ca un masaj profund
mai intens, are efect resorbutil iar după mai multe minute, produce o analgezie secundară cu o
durată destul de lungă.
4. Masaj
Planurile profunde sau musculare cuprind patru planuri de muşchi: un plan format din
muşchi trapez şi marele dorsal, al doilea plan alcătuită din romboid şi pătrat, al treilea din
micii dinţaţi şi planul cel mai profund cuprinde muşchii spinali care sunt distincţi în regiunea
dorsală şi fac masă comună în regiunea lombosacrală. În ansamblu, formaţiunile musculare
formează o masă care umple şanţul costovertebral având cea mai mare grosime către linia
mediană şi subţiindu-se către unghiul coastelor.
Masa musculară lombară este deseori sediul unor lombagii care se caracterizează prin
contractură şi dureri vii. În cazul de contracturi dureroase se intervine cu netezirea uşoară
prelungită, urmată de masaj vibrator.
În formele acute este indicată crioterapia, iar cura balneară este contraindicată.
Riscurile balneoterapiei se datoresc presiunii hidrastatice care deplasează masa sanguină a
membrelor inferioare şi din abdomen spre torace şi concomitent presiunea venoasă centrală
creşte până la dublu faţă normal. În aceste condiţii există risc de edem pulmonar. Temperatura
ridicată a băii mai ales când bolnavul face mişcări în apă, poate determina creşterea
temperaturii centrale şi să accentueze mai mult solicitarea circulatori. Căldura la rândul ei este
susceptibilă de a reactiva fenomene inflamatori articulare latente şi de a stimula infecţii
discerale sau procese neoplazice.
5. Tratament ortopedic
În hernia de disc fără semne neurologice, in primele trei puseuri cu durată scurtă, se
poate face vertebroterapie. Vertebroterapia precoce se face prin tracţiuni lente intermitente (în
axul corpului), pe o masă specială pentru a extinde un segment vertebral, reglementând forţa
şi viteza de tracţiune. Tracţiunea este progresivă pentru ca în 10 min. să se ajungă al 250 kg.
Se va menţine această greutate 10 min. şi apoi se va relaxa lent în decurs de alte 10 min. Se
renunţă la vertebroterapie dacă bolnavul prezintă dureri în timpul acesteia sau dacă după
prima şedinţă nu s-a obţinut nici o ameliorare. Vertebroterapia se mai poate face continuu,
progresiv pe pat înclinat. După extensiune se pune un corset gipsat sau lombostat, care va fi
purtat trei luni, dacă bolnavul nu mai are dureri. Centura ortopedică are ca scop limitarea
mişcărilor segmentului lombosacrat şi corectarea hiperlordozei lombare. Nu se face
extensiune în cazurile vechi deoarece nu dau rezultate bune; aceste manopere sunt
contraindicate în hernia de disc cu semne neurologice.
După cedarea durerilor, bolnavului I se va permite să meargă dar va sta în repaus 4-6
săptămâni după profesie timp în care va evita mişcările bruşte ale coloanei vertebrale, frigul,
umezeala, trepidaţiile. Timp de 6 luni va evita efortul fizic în activitatea profesională, va fi
reluată lent şi progresiv. În cazul de dureri suportabile fără a se ivi complicaţi neurologice
tratamentul medical se poate prelungii 3 luni.
6. Tratamentul chirurgical
Indicaţia intervenţiei chirurgicale se pune atunci când bolnavul este invalid prin
suferinţa sa. Indicaţiile operatorii absolute sunt: hernii de disc acute sau cronice cu semne de
compresiune sau de întrerupere uni/sau pluriradiculare (deci cu semne neurologice mari:
sindrom de coadă de cal, sindrom motor senzitiv, mixt); hernie de disc cu tulburări
sfincteriene; hernii de disc cu parestezi în plante; hernie de disc cu semnul Laseque
controlateral; hernie de disc cu sindrom de iritaţie radiculară, cu dureri mari, contracturi şi cu
imobilizarea coloanei, scolioză dar fară semne neurologice.
Indicaţiile operatorii relative sunt: hernii de disc după 3-4 puseuri dureroase; hernii de
disc în faza de lombalgie cu contractură, fără alte semne neurologice, care rezistă la tratament
şi redoare care a persistat după un puseu accentuat de lombosciatică.
vârsta bolnavului (rezultate în 60% din cazuri sub 40 de ani şi în 30% din cazuri peste
50 de ani) ;
durata bolii (rezultate slabe dacă debutul e rede sub un an, sau peste 10 ani în forme
cronice când leziunile de vecinătate persistă şi după extirparea hernie);
forma clinică (rezultate foarte slabe în forma de lombalgie, iar în forma de sciatică
rezultatele sunt bune);
leziunile anatomopatologice (herniile mari sau sub rădăcini libere sau nu, dau rezultate
bune; herniile multiple, calcificate, cu arahnoidita secundară dau rezultate slabe);
Postoperator, pacientul este adus de la sala în decubit lateral; din două în două ore se
schimbă în lateralitate dreaptă şi stângă; I se aplică o pernuţă dură între genunchi; începând
din a II-a zi va putea sta şi în decubitul dorsal.
decubit ventral: se ridică şi se aduc umerii, braţele spre duc spre spate;
exerciţii izometrice
mişcări de lateritate
mişcări uşoare de rotaţie
mişcări de flexie
Programul III (după 10-12 zile urmat timp de două săptîămâni) se aplică după ce se
scot firele şi pacientul pleacă acasă sau intr-un serviciu de recuperare şi are în vedere
următoarele obiective:
din decubit dorsal, se roteşte trunchiul ducând membrele superioare peste piept în
partea opusă;
din decubit dorsal, cu braţele “în cruce” şi palmele pe sol, genunchi la 90 de grade, se
roteşte trunchiului inferior, astfel încât genunchii să atingă solul într-o parte apoi în cealaltă;
Prevenirea devierii piciorului, mai ales cea “în equin” prin retractura tendonului
(S.P.E) se va menţine poziţia în unghi drept a piciorului printr-o atelă, mai ales noaptea, iar în
cursul zilei piciorul va fi încălţat cu o ghiată cu carâmb dur. În paralizia sciaticului popliteu
intern (S.P.I) prăbuşirea bolţii este regula, motiv pentru care de la început trebuie pus un
susţinător plantar.
Ortezarea invalidului, în cazul unor paralizii definitive. Este vorba de paralizia SPE,
pentru care se confecţionează orteze dinamice (ghete cu arc pentru ridicarea piciorului în
mers). Pentru pareze este suficientă aplicarea unui pantof sau ghete cu carâmb dur. Paralizia
de SPI nu pune probleme de ortezare, fiind în general bine suportată.
9. Tratamentul recidivelor
Este acelaşi ca în hernia primară. Există bolnavi (10-15%) în special femei, care după
operaţie, timp de 6-12 luni, au dureri medio-dorsale sau cervico-dorsale, care iradiază într-un
membru superior, din cauza unei discopatii dorsale sau cervicale, produsă de schimbarea
potoperatorie a staticii vertebrale. În aceste cazuri se aplică un tratament conservator, repaus,
radioterapie, injecţii locale şi tratament etiologic. După operaţie bolnavii pot avea crampe
musculare diurne sau nocturne, localizate în special în gambe. Acestea se tratează cu chinina
0.25 g după amiază (dacă are crampe noaptea) timp de 3-5 zile consecutiv, apoi timp de la o
săptămână la 3 zile. Dacă durerile apar şi ziua se va administra la început aceeaşi cantitate şi
dimineaţa.
Sarcina şi hernia de disc. Se poate opera de hernie de disc gravida pană la luna a
cincea. Când fenomenul herniei de disc apare spre sfârşitul sarcinii se recurge la operaţie
cezariană.
Material şi metodă
Tema lucrării prezentate se referă la hernia de disc faza III, stadiul 3. Am avut în
stadiul trei bolnavi, cu diagnosticul de hernie de disc faza III, stadiul 3. Bolnavii au fost
internaţi în Spitalul Universitar Bucureşti în perioada 9.12.99 – 3.02.2000. Vârsta bolnavilor a
fost cuprinsă 27-38 de ani, lotul fiind format din 2 bărbaţi şi o femeie. Diagnosticul a fost
unitar, evaluarea fiind făcută de aceeaşi persoană, în raport cu criteriile clasice de evaluarea.
Metoda de lucru folosită a fost unitară, adaptată particularităţilor individuale ale fiecărui caz.
Procedurile au fost efectuate zilnic (5 zile săptămânal) căutându-se să se respecte ora de
aplicaţie. Procedurile au constat în: electroterapie, masaj, kinoterapie. Evaluarea bolnavilor a
fost efectuată la începutul programului de recuperare şi la sfârşitul acestuia.
Cazul I.
Nume: Constantin
Prenume: Aurelian
Domiciliu: Bucureşti
Profesia: inginer
Hemoglobina-14,8 g %
VSH –
1 oră=10 mm
2 ore=20 mm
Urina -
- PH-acida
albumina absentă
Fibriogen – 255 mg %
Colesterol – 197 mg %
Glicemie – 79 mg %
Creatinină – 0,81 mg %
Tratament:
medicamentos:
Dicarbocalm 3 comprimate pe zi
Indomatacin 3 comprimate pe zi
Clorzoxazon 3 comprimate pe zi
fizioterapeutic
curent galvanic: polul pozitiv lobosacrat paravertebral, polul negativ fata dorsală a
piciorului stâng, intensitate prag – 30 grade
curent dinamic: pol pozitiv faţa externă a şoldului stâng, pol lombosacrat
DF=4’;RS=4’
Cazul II.
Prenume: Mariana
Domiciliu: Bucureşti
Profesia: contabilă
Istoric: Pacienta I.M. în vârstă de 38 de ani se internează în urma unui efort fizic cu
flexia şi rotaţia coloanei vertebrale pentru acuze algice, cu durere localizată pe faţa
posterioară a gambei drepte, în plantă şi în călcâi însoţită de parestezii. Factorii ce pot
reactualiza sau accentua durerea sunt: mobilizarea coloanei vertebrale, ortostatismul, tusea,
strănutul şi ameliorarea parţială de repaus.
Hemoglobina-13,8 g %
VSH –
1 oră=10 mm
2 ore=20 mm
Urina -
- PH-acida
albumina absentă
Timol – 5
ZnSo4 - 7
Acid uric –3 mg %
Creatinină – 0,73 mg %
Tratament:
medicamentos:
Dicarbocalm 3 comprimate pe zi
Mydocalm 3 comprimate pe zi
Diclofenac 2 comprimate pe zi
fizioterapeutic
curent galvanic: polul pozitiv lobosacrat paravertebral, polul negativ fata dorsală a
piciorului stâng, intensitate prag – 35 grade
curent dinamic: pol pozitiv faţa externă a şoldului stâng, pol lombosacrat
DF=4’;PL=4’
Cazul III.
F.O. nr. 5139. Secţia balneo şi kinoterapie
Nume: Rădulescu
Prenume: Teodor
Domiciliu: Bucureşti
Profesia:
Hemoglobina-13,6 g %
VSH –
1 oră=10 mm
2 ore=20 mm
Leucocite – 6200/ml
Glicemie – 74 mg %
Tratament:
medicamentos:
Diclofenac 2 comprimate pe zi
Dicarbocalm 3 comprimate pe zi
Clorzoxazon 3 comprimate pe zi
fizioterapeutic
curent dinamic: pol pozitiv faţa externă a şoldului drept, pol lombosacrat
DF=4’;RS=4’
V. CONCLUZII
După primele şedinţe asistentul va anunţa medicul asupra stării pacienţilor tocmai
pentru a asigura un tratament cât mai sigur şi eficient.