1

CALIN FLORIN-ALEXANDRU

CURENŢII PE JOASĂ FRECVENŢĂ

TERAPIA PRIN CURENŢI DE JOASĂ FRECVENŢĂ

Stimularea contracţiei musculaturii striate normoinervate

Mod de acţiune

Tratamentul cu curenţi excitatori sau de stimulare în domeniul joasei

frecvenţe (J.F.), se bazează pe acţiunea caracteristică de excitare a impulsurilor
electrice din acest domeniu asupra substraturilor excitabile, cum sînt ţesuturile
musculare şi fibrele nervoase. Prin stimularea electrica se poate obţine o descărcare
electrică a membranei celulare, depolarizare, respectiv modificarea sarcinii
electrice, la nivelul substraturilor excitabile, susmenţionate.
Unul din promotorii de notorietate ai terapiei electrice stimulatorii cu curenţii
de joasă frecvenţă a fost prof. dr. Ernst Henssge la Jena, înainte de 1950. Cu toate că
acesta vorbea de terapie selectivă cu curenţi stimulatori de J.F., nu înţelegea prin
aceasta numai tratarea ţintită a paraliziilor, adică stimularea muşchilor denervaţi, ci
şi stimularea fibrelor nervoase simpatice şi parasimpatice autonome prin alegerea
adecvată a diferiţilor parametri caracteristici şi necesari ai impulsului, pentru sub-
stratul anatomic ce trebuie stimulat.
Dar, abia odată cu apariţia şi dezvoltarea aparaturii moderne (după 1950) cu
declanşare şi reglare electronică a impulsurilor, s-a putut ajunge la posibilitatea
alegerii parametrilor corespunzători situaţiei funcţionale a substratului stimulat,
permiţînd o stimulare adecvată selectivă, a acestuia. Ne referim la frecvenţă, durata
impulsului, panta de creştere, forma şi intensitatea impulsului.
 2

Musculatura scheletică normal inervată răspunde la impulsuri de durată

relativ scurtă şi cu frecvenţă relativ rapidă.
Frecvenţele de 30 Hz sînt capabile să producă contracţii musculare. Durata
impulsului cu efect de contracţie asupra muşchiului normoinervat este cuprinsă (se
poate alege) între 0,1 şi 5 ms. Sub 0,02 ms, în orice caz, impulsul nu mai este
eficace.
Frecvenţele de 40—80 Hz utilizate în scop terapeutic reprezintă domeniul
curenţilor tetanizanţi. La impulsurile succedate cu aceste frecvenţe, se instalează
contracţii de lungă durată, care se menţin atîta timp cît curentul străbate muşchiul.

Forme de curenţi utilizate

Formele clasice de curenţi utilizate în stimularea musculaturii normoinervate

sînt curenţii dreptunghiulari unici şi trenuri de impulsuri, curenţii modulaţi, curenţii
faradici şi neofaradici.
Impulsurile dreptunghiulare, produse după cum am arătat mai înainte prin
creşterea, respectiv descreşterea bruscă a intensităţii curentului la închiderea şi
deschiderea circuitului electric, reprezintă forma tipică de stimulare a contracţiei
musculaturii scheletice. Curenţii dreptunghiulari cu frecvenţe tetanizante produc
contracţii musculare nefiziologice de durată, obositoare şi dureroase. S-a constatat
că aceste efecte pot fi contractate prin modularea impulsurilor în frecvenţă
(modificarea declanşării continue în perioade succedate regulat), în intensitate,
durată şi ritmicitate. In acest mod se obţine un curent corespunzător condiţiilor
fiziologice ale contracţiei voluntare a muşchiului, creîndu-se posibilităţile unei
„electrogimnastici musculare"
Menţionăm că în perioada de căutări şi în scopul prevenirii acomodării, a fost
utilizat în terapie un tip aparte de impulsuri dreptunghiulare şi trapezoidale, cu ritm
 3

neregulat, avînd trenuri de unde cu durată variabilă şi pauze variabile, numite

curenţi aperiodici Adam.
Curentul faradic clasic, avînd pronunţate efecte excitatorii, prezenta
inconvenientele menţionate mai sus. Din acest motiv, astăzi se foloseşte curentul
neofaradic ai cărui parametri au fost de asemenea menţionaţi.
Receptivitatea electivă a fibrelor nervoase motorii, a fibrelor musculare şi a
plăcilor neuromotorii faţă de curentul neofaradic, conturează ca principal efect al
acestuia, acţiunea excitomotorie cu producere de contracţii musculare pe
musculatura cu atrofie de inactivitate, dar cu de inactivitate, dar cu integritate a
fibrelor nervoase motorii. Asupra muşchilor cu degenerescentă totală sau parţială, a
căror cronaxie este mărită de peste 10 ori, curentul neofaradic rămîne ineficace. De
aceea, dispariţia excitabilităţii faradice este un semn revelator al reacţiei de
degenerescentă. Mai adăugăm efectul vasomotor cu vasodilataţie la acţiune
prelungită, efectele trofice secundare acţiunii vasodilatatoare, efecte antialgice
parţiale la utilizări cu frecvenţe mai mari, efecte revulsive obţinute la atingerea unei
vasodilataţii active marcate.