1

CALIN FLORIN-ALEXANDRU

CURENŢII PE JOASĂ FRECVENŢĂ

GENERALITĂŢI. PROPRIETĂŢI FIZICE

Intreruperea curentului continuu, cu ajutorul unui întrerupător manual (primele aparate) sau
prin reglare electronică (aparatele moderne) realizează impulsuri electrice succedate ritmic
(singulare sau în serii) cu efect excitator.
Curenţii cu impulsuri se caracterizează prin forma şi amplitudinea impulsurilor, frecvenţa
lor, durata impulsului şi a pauzei, ca şi prin modulaţia lor.
Din punct de vedere al formei, impulsurile pot fi dreptunghiulare triunghiulare,
trapezoidale, sinusoidale şi forme derivate.
Impulsurile dreptunghiulare („rectangulare") se caracterizează printr-un front ascendent
perpendicular pe, linia izoelectrică, un platou orizontal (paralel cu acesta) şi un front descendent,
tot perpendicular.
Distanţa „t” reprezintă durata impulsului, „t.p.”- durata pauzei, „T „-durata întregii perioade
(t + t.p.), iar i = amplitudinea impulsului. Frontul ascendent perpendicular corespunde creşterii
bruşte a intensităţii curentului produsă de închiderea circuitului electric, iar frontul descendent
corespunde descreşterii bruşte a intensităţii la deschiderea circuitului. Producerea electronică a
impulsurilor prezintă avantajul reglării automate a parametrilor lor.

Din curentul dreptunghiular se pot obţine forme derivate prin modificarea platoului superior
sau inferior, prin creşterea sau descreşterea intensităţii, la care putem adăuga variaţia duratei
impulsurilor şi a pauzelor.
 2

Impulsurile triunghiulare se caracterizează prin „temporizarea" intensităţii de

excitare sub formă de pante liniare oblice ascendente şi descendente, mai lungi sau mai
scurte. Cu cît este mai lungă durata impulsului, cu atît este panta mai lină, cu cît este mai
scurta , cu atît este panta mai abruptă.
Impulsurile exponenţiale. Dacă panta ascendentă capătă forma unei curbe convexe
de formă specială care corespunde unei funcţii matematice exponenţiale, impulsul capătă
denumirea de „exponenţial" ; acesta este utilizat selectiv în electrostimularea musculaturii
total denervate
Impulsurile trapezoidale rezultă din combinarea impulsurilor dreptunghiulare cu
cele triunghiulare. Pantele ascendente şi descendente pot fi liniare sau curbe.
Curentul faradic. Este obţinut din curentul continuu cu ajutorul unui inductor.
Reprezentarea curentului faradic clasic, o curbă neregulată în care unde pozitive cu valori
crescute alternează cu unde negative. Imposibilitatea dozării intensităţii curentului,
neregularitatea impulsurilor şi manevrarea rudimentară a frecvenţei au dus treptat la
renunţarea la această formă de curent în terapie şi înlocuirea sa prin curentul neofaradic.
Acesta nu mai prezintă trecerile bruşte de la valorile pozitive la cele negative, se aplică cu
frecvenţe optime de 50 Hz, impulsurile au o durată de 1 ms durata pauzei este de 19 ms, iar
intensitatea curentului poate fi reglată cu precizie ; aparatele moderne prezintă şi posibilităţi
de modulare.
In general, aparatele de electroterapie pentru joasă frecvenţă furnizează impulsuri cu
frecvenţe între 500 impulsuri pe secundă şi 5 impulsuri pe minut.
 3

Curenţii modulaţi. Impulsurile de joasă, frecvenţă pot fi modulate prin variaţia unuia
din parametrii lor : amplitudine (intensitate), ritmicitate şi durată. Modulaţia de amplitudine
este variaţia progresiv crescîndă şi descrescîndă a amplitudinii maxime a impulsurilor,
proporţională cu amplitudinea semnalului sinusoidal de modulaţie. Modulaţiile sînt destul de
lente, durata unei modulaţii fiind de 0,05—1 secundă şi perioada pauzelor de 3—5 secunde.
Autorii germani denumesc acest curent modulat Schwellstrom, iar cei francezi unde de lungă
perioadă.
Modulaţia de durată se caracterizează prin creşterea periodică, progresivă, a duratei
impulsurilor pînă la un nivel maxim şi revenirea tot progresivă, la durata iniţială a
impulsurilor. Modulaţia de amplitudine se poate suprapune (combina) cu cea de durată.
Din cele expuse mai sus, rezultă că există multiple posibilităţi de realizare şi
combinare a impulsurilor prin variaţia formei, amplitudinii, duratei şi frecvenţei lor.

TERAPIA PRIN CURENŢI DE JOASĂ FRECVENŢĂ

Stimularea contracţiei musculaturii striate normoinervate

Mod de acţiune

Tratamentul cu curenţi excitatori sau de stimulare în domeniul joasei frecvenţe (J.F.),

se bazează pe acţiunea caracteristică de excitare a impulsurilor electrice din acest domeniu
asupra substraturilor excitabile, cum sînt ţesuturile musculare şi fibrele nervoase. Prin
stimularea electrica se poate obţine o descărcare electrică a membranei celulare, depolarizare,
respectiv modificarea sarcinii electrice, la nivelul substraturilor excitabile, susmenţionate.
Unul din promotorii de notorietate ai terapiei electrice stimulatorii cu curenţii de joasă
frecvenţă a fost prof. dr. Ernst Henssge la Jena, înainte de 1950. Cu toate că acesta vorbea de
terapie selectivă cu curenţi stimulatori de J.F., nu înţelegea prin aceasta numai tratarea ţintită a
 4

paraliziilor, adică stimularea muşchilor denervaţi, ci şi stimularea fibrelor nervoase simpatice

şi parasimpatice autonome prin alegerea adecvată a diferiţilor parametri caracteristici şi
necesari ai impulsului, pentru substratul anatomic ce trebuie stimulat.
Dar, abia odată cu apariţia şi dezvoltarea aparaturii moderne (după 1950) cu
declanşare şi reglare electronică a impulsurilor, s-a putut ajunge la posibilitatea alegerii
parametrilor corespunzători situaţiei funcţionale a substratului stimulat, permiţînd o stimulare
adecvată selectivă, a acestuia. Ne referim la frecvenţă, durata impulsului, panta de creştere,
forma şi intensitatea impulsului.
Musculatura scheletică normal inervată răspunde la impulsuri de durată relativ scurtă
şi cu frecvenţă relativ rapidă.
Frecvenţele de 30 Hz sînt capabile să producă contracţii musculare. Durata impulsului
cu efect de contracţie asupra muşchiului normoinervat este cuprinsă (se poate alege) între 0,1
şi 5 ms. Sub 0,02 ms, în orice caz, impulsul nu mai este eficace.
Frecvenţele de 40—80 Hz utilizate în scop terapeutic reprezintă domeniul curenţilor
tetanizanţi. La impulsurile succedate cu aceste frecvenţe, se instalează contracţii de lungă
durată, care se menţin atîta timp cît curentul străbate muşchiul.

Forme de curenţi utilizate

Formele clasice de curenţi utilizate în stimularea musculaturii normoinervate sînt

curenţii dreptunghiulari unici şi trenuri de impulsuri, curenţii modulaţi, curenţii faradici şi
neofaradici.
Impulsurile dreptunghiulare, produse după cum am arătat mai înainte prin creşterea,
respectiv descreşterea bruscă a intensităţii curentului la închiderea şi deschiderea circuitului
electric, reprezintă forma tipică de stimulare a contracţiei musculaturii scheletice. Curenţii
dreptunghiulari cu frecvenţe tetanizante produc contracţii musculare nefiziologice de durată,
obositoare şi dureroase. S-a constatat că aceste efecte pot fi contractate prin modularea
impulsurilor în frecvenţă (modificarea declanşării continue în perioade succedate regulat), în
intensitate, durată şi ritmicitate. In acest mod se obţine un curent corespunzător condiţiilor
fiziologice ale contracţiei voluntare a muşchiului, creîndu-se posibilităţile unei
„electrogimnastici musculare"
 5

Menţionăm că în perioada de căutări şi în scopul prevenirii acomodării, a fost utilizat

în terapie un tip aparte de impulsuri dreptunghiulare şi trapezoidale, cu ritm neregulat, avînd
trenuri de unde cu durată variabilă şi pauze variabile, numite curenţi aperiodici Adam.
Curentul faradic clasic, avînd pronunţate efecte excitatorii, prezenta inconvenientele
menţionate mai sus. Din acest motiv, astăzi se foloseşte curentul neofaradic ai cărui parametri
au fost de asemenea menţionaţi.
Receptivitatea electivă a fibrelor nervoase motorii, a fibrelor musculare şi a plăcilor
neuromotorii faţă de curentul neofaradic, conturează ca principal efect al acestuia, acţiunea
excitomotorie cu producere de contracţii musculare pe musculatura cu atrofie de inactivitate,
dar cu de inactivitate, dar cu integritate a fibrelor nervoase motorii. Asupra muşchilor cu
degenerescentă totală sau parţială, a căror cronaxie este mărită de peste 10 ori, curentul
neofaradic rămîne ineficace. De aceea, dispariţia excitabilităţii faradice este un semn revelator
al reacţiei de degenerescentă. Mai adăugăm efectul vasomotor cu vasodilataţie la acţiune
prelungită, efectele trofice secundare acţiunii vasodilatatoare, efecte antialgice parţiale la
utilizări cu frecvenţe mai mari, efecte revulsive obţinute la atingerea unei vasodilataţii active
marcate.