EVALUARE ARTICULARĂ

Definiție: Bilanţul articular sau evaluarea amplitudinii articulare constă în aprecierea

gradului de mobilitate într-o articulaţie, ce se realizează prin măsurarea analitică a unghiurilor de
mişcare, pe direcţiile anatomice posibile, respectând planurile şi axele corespunzătoare.
Articulații sunt clasificate în funcție de numărul axelor de mişcare şi forma suprafeţelor în:
- Articulații uniaxiale – cu o singură axă de mişcare : trohleare (humero-ulnară,
interfalangiene), trohoide (radioulnară proximală şi distală, atlantoaxoidiană);
- Articulații biaxiale – cu două axe de mişcare, perpendiculare una pe cealaltă: elipsoidală
(radiocarpiană, metacarpofalangiene) şi articulaţii în şa (carpometacarpiană a policelui,
trapezometacarpiană);
- Articulații triaxiale – care permit mişcări în toate planurile spaţiului şi includ articulaţii
sferoidale, cotilice numite şi enartroze (umăr, şold).
Există mai multe modalități pentru realizarea bilanțului articular:
• Evaluarea directă, subiectivă “din ochi” – se trasează un unghi drept imaginar şi
bisectoarea lui, se apreciază unghiul făcut de bisectoare cu una din laturi şi se evaluează
faţă de aceste linii vertical poziția segmentului care se mişcă.
• Evaluarea unghiului cu ajutorul unui goniometru – cea mai uzitată
• Măsurarea distanţei dintre 2 puncte notate pe cele două segmente care alcătuiesc
unghiul de mişcare (se calculează valoarea unghiului prin cosinusul lui).
• Măsurători cu ajutorul pendulului – firul cu plumb. Poziția pendulului fixează
verticalitatea, iar unghiul măsurat semnifică deplasarea maximă a segmentului de la
verticalitate. Subiectul se afla în ortostatism, iar măsuratorile nu pot fi posibile pentru toate
articulaţiile şi pentru toate tipurile de mişcări.
• Executarea a 2 radiografii la nivelul excursiilor maxime ale unei mişcări permite
măsurarea amplitudinii acestei mişcări.
Înregistrarea amplitudinii de mișcare folosește exprimare numerică, fiecare unghi de
mișcare fiind între 0-1800.
Poziţia zero/neutră/ de start este poziția în care subiectul stă în ortostatism, cu braţele pe
langă corp, palmele înainte (în supinație), tălpile pe sol, piciorul făcând un unghi de 900 cu gamba.
Valorile obținute prin goniometrie se apreciează întotdeauna comparativ cu unghiul
aceleași mișcări a segmentului opus și cu valorile stadard ale amplitudinilor maxime de mișcare.
Valorile stardard au fost stabilite pe baza mediilor valorice ale populației sănătoase, de ambele
sexe și la diferite vârste, valorile pot varia.
Reguli ale tehnicii bilanţului articular:
• Subiectul testat trebuie să fie relaxat, aşezat confortabil, instruit asupra manevrelor care
vor urma.
• Segmentul de testat trebuie corect aşezat pentru obţinerea posturii de start, dar şi într-o
poziţie preferenţială pentru desfăşurarea mişcării şi aplicarea goniometrului.
• Goniometrul trebuie aplicat întotdeauna pe partea laterală a articulaţiei cu câteva excepţii
(supinaţia).
• Braţele goniometrului trebuie poziţionate în paralel cu axele longitudinale ale segmentelor
care formează articulaţia şi a căror proiecţie corespunde cel mai bine axelor de mişcare
articulară.
• Goniometrul nu trebuie presat pe segmente, ci aplicat uşor, pentru a nu împiedica mişcarea.
• Amplitudinile mişcărilor articulare în direcţii opuse (flexie-extensie) se vor măsura fiecare
în parte, apoi se va nota şi suma lor, care reprezintă gradul de mişcare a unei articulaţii într-
un anumit plan.
• Gradul de mişcare a unei articulaţii este egal cu valoarea unghiului maxim măsurat al acelei
mişcări, dar numai dacă s-a plecat de la poziţia zero. În cazuri patologice, scăzând din
valoarea acestui unghi valoarea unghiului de la care porneşte mişcarea, obţinem gradul de
mobilitate a acelei articulaţii.
• Genunchiul şi cotul nu au mişcare de extensie, deoarece poziţia de extensie maximă a lor
este considerată poziţie zero. Se masoară însă deficitul de extensie, care scăzut din unghiul
maxim de flexie realizat ne dă gradul de mobilitate a cotului sau genunchiului.
• Mobilitatea coloanei nu poate fi masurată decât cu goniometrul de construcţie specială.
• Mobilitatea degetelor necesită goniometre mai mici și cu unele adaptări.
 TESTINGUL MUSCULAR
Testează forţa maximă relativă, adică forţa dintr-un anumit moment.
Există mai multe tehnici de testare a forţei musculare. Testingul muscular manual este cel
mai folosit. Cere o bună cunoaştere a sistemului muscular de către testator. Testul apreciează
forţa nu a unui muşchi, ci a grupului muscular care execută o anume mişcare (este una din părţile
negative ale testului).
Pentru fiecare grup muscular, testarea cere poziţionări deosebite pentru anularea
gravitaţiei (forţa 0-1-2), sau din contră, pentru implicarea gravitaţiei (forţa 3-4-5) cu sau fără
rezistenţe suplimentare.
Execuţia testingului muscular are câteva precauţii deosebite şi contraindicaţii cum ar fi:
- Dislocările articulare
- Fracturile recente
- Stări postoperatorii (locale)
- Miozite osifiante
- Procese infecţioase şi inflamatorii locale
- Dureri intense
- Operaţii pe abdomen (pentru musculatura abdominală)
- Boli cardiovasculare severe
- Stări de oboseală locală sau generală
Forţa poate fi testată şi cu ajutorul unor aparate speciale numite dinamometre. Au fost
create o serie de dinamometre adaptate unui singur sau mai multor tipuri de mişcări.
Dinamometrele înregistrează valoarea de vârf a forţei grupului muscular respectiv.
Valoarea reală a forţei unui muşchi de fapt nu o obţinem cu nici unul din testele de mai
sus. Evaluările acestea au însă o mare valoare orientativă şi în funcţie de acurateţea testării ne
putem apropia mult de valorile relative reale.
Scopul testingului muscular:
- Ajută la elaborarea diagnosticului complet funcţional, si pentru precizarea nivelului
lezional (maduvă, plex, trunchi nervos) al bolii neurologice;
- Stă la baza alcătuirii programului de recuperare şi stabilesţe secvenţial rezultatele
obţinute prin aplicarea acestui program;
- Conturează prognosticul funcţional al pacientului.
 Cotarea bilanţului muscular:
• Forţa 5 (normală) – muşchiul poate executa mişcarea pe toată amplitudinea contra
unei forţe exterioare, egală cu valoarea forţei normale. “Normalitatea” este apreciată
prin comparaţie cu segmentul opus, sănătos, sau dacă şi acesta este afectat se va ţine
seama de sex, masa musculară, gradul de antrenare fizica a pacientului.
• Forţa 4 (bună) – reprezintă capacitatea muşchiului de a deplasa antigravitaţional
complet segmentul contra unei rezistenţe medii. Se va proceda lafel ca pentru testarea
fortei 5 dar rezistanţa va fi mai mică.
• Forţa 3 (acceptabilă) – este forţa unui muşchi de a mobiliza complet segmentul
contra gravitaţiei, fără altă contra rezitenţă. Se bazează pe relaţia dintre forţa de
presiune a gravitaţiei şi greutatea segementului respectiv.
• Forţa 2 (mediocră) – permite muşchiului să mobilizeze segmentul, dar cu eliminarea
gravitaţiei. Testarea fortei 2 cere testatorului să ştie precis cum trebuie poziţionat
pacientul şi segmentul respectiv pentru a pune în evidenţă forţa mediocră. Se
utilizează în general planuri de alunecare.
O mişcarea contra gravitaţiei, dar incompletă faţă de amplitudinea maximă va fi notată cu
-3, dacă depaşeşte jumatate din amplitudinea maximă, sau cu 2+ dacă nu atinge jumatatea
amplitudinii maxime. Dacă mişcarea nu este completă aliminând gravitaţia se va nota cu -2.
• Forţa 1 (schiţată) – reprezintă sesizarea contracţiei muşchiului prin palparea lui sau
a tendonului sau observarea unei uşoare tremurături a acestuia. Forţa 1 este
incapabilă să mobilizeze segmentul. Evident nu poate fi sesizată decât contracţia
muşchilor superficiali, care pot fi palpaţi.
• Forţa 0 (zero) – muşchiul nu realizează nici un fel de contracţie.
Aplicarea testingului muscular pe aceasta scară este posibilă doar pentru unii muşchi, în
special pentru muşchii principali ai membrelor şi trunchiului.
Forţa 5 – normală (N)
Forţa 4 – bună (B) Antigravitaţional (AG)
Forţa 3 – acceptabilă (A)
Forţa 2 – mediocră (M)
Forţa 1 – schiţată (S) Fără gravitaţie (FG)
Forţa 0 – zero (Z)
 TESTAREA ARTICULAȚIEI UMĂRULUI
Umărul este alcătuit din 5 articulații (3 adevărate și 2 false) care permit 3 grade de
libertate în 3 planuri sau pe 3 axe, la care se adaugă și combinarea lor în cadrul circumducției.
Articulațiile adevărate sunt: scapulohumerala, acromioclaviculara și
sternocostoclaviculara.
Articulațiile false: scapulotoracica și planul de alunecare subdeltoidian (bursă seroasă
subacromiodeltoidiană).
• Articulația scapulohumerală este o enartroză, formată din capul humeral și cavitatea
glenoidă, inconjurată de bureletul glenoidian care-I măreste capacitatea. Articulația are rol de
susținere antigravitatională și este intărită de ligamentele:
- Coracohumeral (ligamentul suspensor al capului humeral) în partea superioară, intărit la
rândul lui de tendonul lungii porțiuni a bicepsului – ligament foarte puternic.
- Glenohumeral are 3 fascicule ligamentare anterioare mai laxe, care au rolul de a menține
capul humeral în glenă.
În exterior capsula este întărită prin fuzionarea cu tendoanele subscapularului,
supraspinosului și micului rotund.
Sunt posibile toate miscările în articulația scapulohumerală.
• Articulația acromioclaviculară este o artrodie intărită de ligamentul trapezoid și de cel
conoid, care blochează miscările claviculei în timpul mobilizării umărului, contribuie la
miscările de abducție, flexie și extensie, neavând rol în rotație.
• Articulația sternocostoclaviculară este o articulație de tip diartroză, având 4 ligamente
intrinsece de intărire și unul extrinsic (ligamentul costoclavicular), puternic, care reprezintă axul
miscării articulației , contribuie la miscările de abducție și de flexie.
Ultimile 2 articulații sunt legate funcțional de articulația scapulotoracică, care își va
reduce mult contribuția la mobilizarea brațului în leziunile cu anchiloză ale celor două articulații.
• Articulația scapulotoracică este o falsă articulație – o sissartroza (articulație fără
elemente articulare), formată din fața anterioară a scapulei, cu mușchiul subscapular, și fața
externă a coastelor, cu mușchii intercostali. Între cele două fețe articulare se întinde marele
dințat, delimitând 2 spații de alunecare: interseratosubscapular și interseratotoracic.
 Mișcarea de basculă a scapulei (max 450) asigură amplitudinile mari de mișcare ale
brațului, mai ales în abducția peste 700 dar și în mișcările de flexie sau de extensie.
• Articulația subdeltoidiană este un plan de alunecare între fața profundă a deltoidului și
manșonul rotatorilor. Bursa de la acest nivel permite alunecarea țesuturilor moi, care în acest fel
nu blochează amploarea mișcărilor umărului.
Articulațiile sternoclaviculară, acromioclaviculă și scapulotoracică formează centura
scapulară, care contribuie decisiv la marea mobilitate a brațului.
Mișcările proprii ale umărului:
- Mișcările de proiecție anterioară (antepulsie) și posterioară (retropulsie) care realizează
deplasări de 10-12 cm – nu se pot măsură în grade – scapula se translatează îndepărtându-se sau
apropiindu-se de coloana vertebrală și în același timp basculează cu 40-450. Aceste mișcări ale
umărului vor însoți mișcările de flexie-extensie a brațului.
- Mișcările de ridicare și coborâre a centurii pe o distanță de 12-13 cm – 3 cm pentru
ridicare și 9-10 cm pt coborâre. Scapula se deplasează pe vertical și se rotește.
Principalele mișcări ale articulației umărului:
Poziția zero, de la care se face bilanţul articular este cu membrul superior este de-a lungul
trunchiului, mâna în supinației, palma privește înainte.
1. Abducția – mișcarea de ridicare laterală a brațului, până atinge urechea.
Amplitudinea mișcării este de 1800 din care 900 se realizează din articulația
scapulohumerala, urmatoareale 900 sunt realizate prin: basculararea de 600 a scapulei din
articulația scapulotoracică, permisă de rotația axială în articulațiile sternocostoclaviculară și
acromioclaviculară, și prin înclinarea laterală a coloanei dorsolombare (doar pentru un membru)
sau prin hiperlordoza lombară (când se abduc ambele brațe pentru compensarea ușoarei flexi a
umărului).
Poziția preferenţială de start este cu pacientul în ortostatism, cu spatele la examinator,
brațul fix al goniometrului se aliniază pe trunchi, pe linia axialară posterioară iar cel mobil pe
linia medială a feței posterioare a brațului, spre olecran.
Se vor evita înclinarea laterală a trunchiului, flexia sau extensia umărului, ridicarea
centurii scapulare!
2. Adducţia - mișcarea de apropiere a brațului de trunchi, revenirea la poziția zero a brațului
abdus. Adductia pură din poziția zero este imposibilă, datorită trunchiului.
Abducția și adductia sunt mișcări care se execută în jurul unei axe antero-posterioare, în plan
frontal.
3. Flexia – numită şi anteductie , antepulsie sau proiecție anterioară - se execută de la 00 la
1800 până ce brațul ridicat ajunge la verticală, pe lângă ureche.
Din aceste 1800 scapulohumerala adduce brațul la orizontală fiind blocat de ligamentele
coraco și glenohumerale. Următoarele 600 le realizează scapulotoracica prin bascularea scapulei
și antepulsia centurii scapulare, iar ultimile 300 sunt date de hiperlordozarea lombară.
Poziţia preferabilă de start în goniometrie o constituie ortostatismul, poziţia şezândă sau
decubitul dorsal. Brațul fix al goniometrului se fixează pe trunchi, pe linia medioaxialară, spre
marele trohanter, iar cel mobil, pe linia medială a feței laterale a brațului, spre condilul lateral.
Se vor evita extensia trunchiului, abducția și ridicarea umărului, și nu se va schimba poziția
brațului goniometrului fixat pe trunchi.
4. Extensia – numită şi retroductie, retropulsie, proiecție posterioară - are amplitudinea
limitată de ligamentele coraco și glenohumerale.
Mișcarea activă măsoară 500-600 iar cea pasivă poate atinge 900 prin accentuarea basculării
scapulei spre coloană și a retropulsiei centrurii scapulare.
Plasarea goniometrului va fi lafel ca la flexie.
Se vor evita flexia anterioară a trunchiului, abducția umărului, să nu se schimbe poziția
palmei, care trebuie să privească mereu înainte, măsurarea se poate face cu cotul flectat sau nu.
Flexia şi extensia se fac pe axa transversală, în plan sagital.
5. Rotația internă – are 90-950 de amplitudine maximă.
Poziţia de start este cu pacientul în decubit dorsal la marginea patului sau în ortostatism,
brațul abdus la 900 , cotul flectat la 900, palma privește corpul. Brațul fix al goniometrului se
plasează orizontal paralel cu podeaua, fixat pe olecran, brațul mobil pe linia mediană a feței
posterioare a antebrațului. Mișcarea de rotație se realizează prin orientarea antebrațului spre
planul mesei și sub acest plan, dacă este posibil.
Se vor evita schimbările de poziţie ale umărului.
6. Rotația externă – măsoară 80-900 de amplitudine maximă.
Poziția de testare este aceeaşi ca la rotaţia internă dar brațul se mișcă cranial, nu caudal.
 Mişcările de rotaţie se execută în jurul axului vertical.
7. Flexie orizontală (adducţie orizontală)
Poziţia de start este cu pacientul în ortostatism sau în şezut cu membrul superior abdus la
900, palma privind înainte. Goniometrul se fixează cu braţul fix pe partea superioară a umărului,
iar braţul mobil pe braţ. Flexia orizontală măsoară 135-1400 prin faţa toracelui.
8. Extensie orizontală (abducție orizontală) - măsoară 300 şi se măsoară lafel ca flexia
doar că braţul merge înapoi.
9. Circumducţia – mișcarea complexă pe care umărul o realizează datorită celor 3 grade de
libertate pe care le are. Ea descrie un con deformat.
Poziţia de imobilizare a umărului : Flexie 450, Abducţie 600, Rotaţie 00

Muşchii care realizează mişcările:

A. Mobilizarea si fixarea omoplatului

1. Ridicarea : trapez superior, angularul scapulei / levator scapulae
2. Coborarea: trapez inferior, micul pectoral
3. Adductia: trapez mijlociu, romboizii
4. Abductia: marele dinţat

B. Mişcarea în articulaţia scapulohumerală

1. Flexia : deltoid anterior, coracobrahialul
2. Extensia: latissimus dorsi, marele rotund, deltoidul posterior
3. Abducţia: deltoid mijlociu, supraspinos
4. Abducţia orizontală: deltoid posterior
5. Adducţia: pectoral mare, marele rotund, latissimus dorsi
6. Adducţia orizontală: pectoral mare, deltoidul anterior
7. Rotaţia externă: supraspinos, subspinos, micul rotund
8. Rotaţia internă: infrascapular, marele rotund, pectoralul mare, latissimus dorsi
 REFACEREA MOBILITĂŢII
A. POSTURI
1. În flexie:
- Pacientul în decubit dorsal, braţul ridicat în flexie, mâna pe lânga ureche, genunchii flectaţi, se
pune un sac de nisip pe braţ, cotul extins.
- În ortostatism, cu faţa la spalier, la o distanţă de o lungime de membru superior, mâinile apucă
bara de la nivelul umerilor, şi se coboară fesele, trunchiul se înclină între braţe.
2. În extensie:
- Pacientul în decubit dorsal, cu membrul superior înafara patului atârnând în jos, se pune un sac de
nisip pe braţ şi un alt sac pe umăr.
3. În abducţie:
- Şezând pe un taburet lângă masă, se aşeaza braţul pe masă sau pe scaun, cotul fiind în flexie la
900,
4. În rotaţie:
- Şezând pe un scaun pacientul stă cu mâinile la spate (pentru rotaţia internă).
- Pacientul în decubit dorsal cu mâinile sub cap (pentru rotaţia externă).

B. MOBILIZĂRI PASIVE
a. Mobilizarea articulaţiei sternocostoclaviculare:
- Pacientul în decubit dorsal, cu braţele pe lângă corp, kinetoterapeutul face priză cu degetele pe
claviculă şi imprimă mişcarea în jos a capătului intern, iar cealaltă mână o ţine pe umăr şi coboară
şi umărul în acelaşi timp.
- Pacientul tot în decubit dorsal, cotul la 900, antebraţul pe abdomen, kinetoterapeutul face priză pe
1/3 medie a claviculei şi împinge cranial
- Din aceeaşi poziţie, kinetoterapeutul face prize pe 1/3 internă a claviculei şi împinge antero-
posterior
b. Mobilizarea articulaţiei acromioclaviculare:
- Pacientul în decubit dorsal, cu antebraţul pe abdomen, kinetoterapeutul face priză cu o mână pe
claviculă şi cealaltă pe acromion şi mobilizează clavicula în sus şi în jos.
- Pacientul stă în decubit contralateral, kinetoterapeutul face priză cu o palmă pe pectoral şi pe
claviculă, o contrapriză pe scapulă, şi comprimă umărul mai ales anterior.
- Pacientul în decubit contralateral, kinetoterapeutul face priză pe faţa antero-externă a umărului,
contrapriză sub marginea spinală a scapulei, şi decolează scapula, împingând umărul în jos.
c. Mobilizarea articulaţiei scapulotoracicce:
- Pacientul şezând, mâinile la ceafă, trage posterior coatele
- Pacientul stă în decubit ventral, mâinile la spate, coatele flectate trase înapoi
d. Mobilizarea articulaţiei glenohumerale:
- Se fac tehnici de alunecare în toate planurile, cu priză în axilă, pe capul humerusului, sau pe braţ,
tracţiuni în ax;
- Flexii, extensii, abducţii, adducţii, rotaţii, efectuate de kinetoterapeut cu pacientul în şezut.

C. MOBILIZĂRI AUTOPASIVE
- Automobilizare cu mâna sănătoasă, cu priză in 1/3 inferioară a antebraţului
- Din patrupedie, pentru flexie cu membrele superioare întinse înainte, pentru abducţie membrele
superioare întinse cât mai lateral, pacientul încearcă aşezarea pe taloane fără a mobiliza mâinile
- Pacientul în ortostatism cu faţa la spalier, apucă bara de la nivelul umerilor, braţele întinse, şi
flectează genunchii, realizează autoflexii
- Automişcări de pendulare = exerciţiile Codman: pacientul stă în ortostatim lângă o masă,
trunchiul la 900, se sprijină cu mâna sănătoasă, membrul superior cu o greutate atârnă la 900
perpendicular faţă de trunchi, se efectuează balans de flexii-extensii şi circumducţii, ca un pendul.
Pacientul în decubit ventral cu membrul superior înafara patului, cu o greutate în mână, se
imprimă mişcări pendulare de abducţie-adducţie.
- Din ortostatism cu bastonul prins în ambele mâini se execută flexii-extensii-abducţii-adducţii, cu
ajutor primit de la membrul superior sănătos.

REFACEAREA FORŢEI MUSCULARE

A. MUSCULATURA SCAPULARĂ
- Bascularea anterioară a umărului – este mişcarea de antepulsie cu uşoară ridicare a umărului
(realizată de micul pectoral): pacientul în decubit ventral cu braţul în abducţie, cotul flectat,
antebraţul antârnând, cu o greutate în mână, face rotaţie internă cu bascularea scapulei;
- Bascularea posterioară a umărului – este mişcarea de retroducţie cu uşoară coborâre a
umărului (realizată de muşchiul trapez inferior): pacientul în decubit ventral, cu membrul
superior pe lânga corp, în mână ţine o ganteră pe care o ridică de pe planul mesei;
- Bascularea scapulară internă (mişcare realizată de micul şi marele romboid, angularul scapulei,
micul pectoral, marele dorsal) - este o mişcare de rotaţie internă în care vârful scapulei basculează
într-un plan vertical, apropiindu-se de coloană:
  pacientul stă în decubit lateral, cu membrul superior în abducţie la zenit, cotul extins cu o
mână asistentul se opune adducţiei membrului superior, iar cu cealaltă acroşează marginea
spinală scapulară trăgând-o spre înafară, pacientul opunându-se;
 pacientul tot în decubit lateral cu braţul pe langă corp, cotul flectat, asistentul cu o mână
împinge de la cot braţul în sus, iar cu cealaltă acroşează scapula pe marginea ei internă,
trăgând-o în rotaţie externă, pacientul se opune, coborând umărul şi rotind medial scapula;
 pacientul şezând, cu braţul în abducţie medie, cotul pe masă, asistentul împinge în sus
umărul, kinetoterapeutul face priză în axilă, pacientul se opune;
- Bascularea scapulară externă - este o mişcare de rotaţie externă (realizată de muşchiul trapez
şi marele dinţat): pacientul în decubit lateral, asistentul face o priză pe faţa superioară a umărului
şi altă priză pe marginea axialară a scapulei, încearca să mobilizeze scapula în jos şi spre coloană,
pacientul se opune mişcării;
- Adducţia scapulară (mişcare realizată de muşchiul trapez, angular şi romboizi) - apropie scapula
de coloana printr-o translare, marginea axilara posteriorizandu se - decubit ventral cu umărul la
marginea mesei, membrul superior atârnă vertical, ține în mână o gantera și execută o abducție
orizontală care se asociază cu adductța scapulară, sau flectând cotul gantera se deplasează vertical
prin abducția orizontală; șezand, asistentul în contralateral, o priză pe cotul la 90 0 al membrului
superior afectat pe posterior, o priză anterior pe umărul afectat – o îmbrățișare din lateral,
pacientul se opune presiunilor exercitate de asistent, efectuând externsia pumnului, rotație externă
în scapulo-humerală și abducția scapulei;
- Abducția scapulară (micul pectoral și marele dințat) – translarea externă, acompaniată de
rotația scapulei, care orientează glena să privească în afară și înainte, decubit dorsal brațul afectat
spre zenith (flexie 900) asistentul face prize pe cot și pe mână, și încearcă deplasarea brațului în
abducție orizontală, pacientul se opune mișcării.
B. MUSCULATURA GLENOHUMERALA
- Flexia brațului (deltoid anterior, biceps brahial, coracobrahial, fibre superioare ale
mareleui pectoral): șezând langă o masă, antebrațul pe masă, pacientul își împinge posterior
umărul și anterior brațul, mișcări contrate de asistent
- Extensia bratului (marele dorsal care contribuie și la adductie și rotație internă, deltoidul
posterior, marele și micul rotund, marele rotund fiind și rotator intern, micul rotund fiind
rotator extern, triceps brahial și marele pectoral fibre inferioare): pacientul în decubit ventral
cu membrul superior atârnând la marginea mesei, în mână ține o gantera face extensie;
- Abducția “anatomică” a brațului / ridicare laterala (deltoid mijlociu și supraspinos):
pacientul în decubit ventral cu membrul superior atârnând, o ganteră în mână face abducții
- Adducția și rotația internă a brațului (marele pectoral, marele dorsal, rotund mare și
subscapular): pacientul în decubit ventral cu brațul în abducție flexie rotație externă, pacientul
face mișcarea opusă cu contrarezistentă
- Rotația externă a brațului (subspinos, micul rotund, supraspinosul): pacientul în ortostatism,
membrul superior atârnat, se execută rotația externă cu contrarezistență.
Articulatie Miscarea Grade Muschi

Umar Flexie …. …..

Extensie

Abductie

Adductie

Rotatie interna

Rotatie externa

Flexie orizontala

Extensie orizontala

Omoplat ….