Universitatea „Vasile Alecsandri”din Bacău

Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății

Specializarea: Kinetoterapie și Motricitate Specială.

Domeniu:Kinetoterapie

Noțiuni de artrologie. Mișcările articulațiilor și

clasificarea funcțională a articulațiilor.

Student: Bugiuianu Gabriel

Grupa 106 A

An de studiu 2018-2019
 Cuprins

I. Noțiuni de artrologie

1. Sinartroze
a) Syndesmoze
b) Syncondroze
c) Synostoze
2. Amfiatroze
3. Diatroze

II. Mișcările articulațiilor

III. Clasificarea articulațiilor

IV. Bibliografie
 I. Noțiuni de artrologie

“Artrologia este acea ramură a anatomiei care studiază articulațiile. Articulațiile

reprezintă ansamblul parțiilor moi și tari, prin intermediul cărora se leagă segmentele osoase
în vederea asigurarii imobilității, a unei mobilități parțiale sau a unei mobilități totale.
Principalul criteriu de clasificare a articulațiilor este cel funcțional, adică după gradul
de mobilitate, care împarte articulațiile în:

1. Articulații fixe = sinartroze

2. Articulații semimobile = amfiartroze
3. Articulațiile mobile = diartroze

1. Sinatrozele

Sinatrozele sunt articulații care nu prezintă cavitate articulară, suprafețele articulare

sunt unite prin țesut fibros, cartilaginos sau osos, ceea ce le clasifică în:

a) Sindesmoze
b) Sincondroze
c) Sinostoze
a) Sindesmozele: legătura între oase se face prin țesut conjungtiv fibros. Gomfoza
reprezintă o sindesmoză în care un os este scobit, iar celălalt pătrunde în el ca un cui
(articularea dinților în alveolele dentare).

b) Sincondrozele prezintă ca material de legătură țesutul cartilaginos, fie el

hialin(ex.cartilajele costale) sau fibros ( ex.cartilaje de creștere).

c) Sinostozele se formează prin osificare, la adulți și mai ales la bătrâni, a

sindesmozelor și a sincondrozelor.

2. Amfiatrozele

Amfiatrozele se caracterizează prin prezența în dreptul țesutului fibro-cartilaginos de

legătură a unei fante incomplete lipsită de o moembrană prorie. Ex articulațiile
intervertebrale, simfiza pubiană.

3. Diatrozele (fig.1)

Diatrozele prezintă cavitate articulară între extremitățile osoase, cavitate care este
căptușită cu o membrană proprie. Sunt alcătuite din următoarele elemente componente:
 Extremitățile osteo-articulare: suprafețe articulare, cartilaje articulare (rol de
amortizor) și unele formațiuni ajutătoare fibro- cartilaginoase (labrum glenoidian,
meniscurile și discurile articulare).
 Mijloacele de unire: capsulă articulară, ligamente, mușchi, tendoane și presiunea
atmosferică.
 Mijloacele de alunecare: membrană sinovială ce secretă lichid sinovial ce se află în
interiorul capsulei articulare cu rol de lubrefiere.”( Anatomie funcțională și
biomecanică Autor: Lector Dr. Rață Marinela pag. 17-20).

Fig. 1.

II. Mișcările articulațiilor

“Felul mișcărilor și forma suprafețelor articulare sunt în strânsă
interdependență. Între oasele care intră ân alcătuirea unei articulații sinoviale se pot
efectua trei feluri de mișcări elementare: alunecarea, învârtirea și rotația.

Alunecarea constă în deplasarea suprafețelor articulare puse în contact,

însoțită de frecare, adică fără îndepărtarea lor.(ex. articulația plană)

Învârtirea caracterizată prin deplasarea circulară a suprafețelor articulare,

porțiuni ce vin în contact. (ex. articulația genunchiului, cotului, temporomandibulară)

Rotația este o mișcare circulară, caracterizată prin deplasarea osului mobil în

jurul axului său longitudinal.( ex. articulația radio-humerală).” ( Kinesiologie Conf.
Univ. Dr. Mârza-Dănilă Dănuț-Nicu pag. 33).
„Mișcările se clasifică în raport cu planul anatomic în care este dispus axul lor de mișcare, și
anume:

 În plan sagital: flexie și extensie;

 În plan frontal: abducție și adducție;
 În plan axul lung al segmentului: rotațiile;
 În mai multe planuri: circumducție.
 Flexie: mișcare de îndoire față de poziția inițială ortostatică.
 Extensie: opuse mișcarilor de flexie și au loc în sensul revenirii la poziția ortostatică
sau în sensul exagerării acestei poziții.
Nu totdeauna aceste doua mișcări sunt etichetate ca atare. La umăr, de
exemplu, mișcarea de flexie se numește anteproiecție sau anteducție, iar cea de
extensie retroproiecție sau retroducție. De asemenea, la laba piciorului, flexia gleznei
are loc în plan anterior, în timp ce flexia labei din articulația mediotarsiană are loc în
plan posterior. De aceea se preferă termenul de flexie plantară în loc de extensia labei
piciorului.
 Mișcările de înclinare laterală și de revenire ale trunchiului se realizează față de
planul mediosagital. Pentru mișcările distale ale membrelor, terminologia este însă
diferit înțeleasă. Panul sagital față de care se face orientarea nu este același pentru toți
autorii: școala franceză consideră că acest plan este planul mediosagital al trunchiului,
pe când școala germană și anglo-saxonă, care folosesc terminologia N.B.A., consideră
că acest plan este planul mediosagital al membrului care execută mișcarea. De aici
provin unele neînțelegeri aparente, deoarece ducerea labei piciorului înăuntru, de
exemplu, este denumită adducție de către autorii francezi și abducție de către N.B.A.
Chiar și denumirile mușchilor sunt, din această cauză, deosebite. Astfel, mușchiul care
trage de haluce în varul este denumit de francezi adductor și de N.B.A. abductor, iar
mușchiul care trage de haluce în valgus este denumit abductor de francezi și
adductor de către N.B.A.
 Circumducție: mișcare ce se execută concomitent pe mai multe planuri. Adică
mișcarea prin care segmentul descrie un con, cu baza mai mare sau mai mică, al cărui
vîrf este reprezentat de axul articulației.
 Rotația: se execută în jurul axului lung al segmentului și pot fi interne și externe. La
antebraț, aceste mișcări capătă numele de mișcare de pronație( rotație internă) și
supinație( rotație externă)”( Semiologia Aparatului locomotr- Clement Baciu- Editura
Medicală București- 1981 pag 22-23).
 III. Clasificarea funcțională a articulațiilor
„Articulațiile cu un singur grad de libertate:

 Articulații plane( fig. 2.) artrodii au suprafețele articulare congruente; mișcarea lor
este numai de alunecare, cum se întâmplă între apofizele articulare cervicale sau între
oasele carpiene.

Fig. 2.
 Articulațiile condiliene asemănătoare balamalelor. Un capăt articular are forma unui
cilindru plin sau a unui mosor (trohiee), iar celălalt capăt este scobit și configurat
corespunzător. Se deosebesc două variante: articulația trohleană, ca o balama, cum
este articulația cotului și articulația trohoidă, sub formă de pivot, în jurul căreia se face
mișcarea, cum este articulația radiocubitală superioară.

Articulațiile cu două grade libertate:

 Articulațiile elipsoidale (fig. 3.) are una dintre extremitățile osoase în formă de
condil, cu secțiune anteroposterioară elipsoidală(genunchi) sau un condil și o cavitate
scobită corespunzătoare(articulația radiocarpiană).
 Fig. 3.
 Articulațiile în șa (fig. 4.) au suprafețele articulare opozite concav într-un sens și
convexe în celălalt, ca cea trapezometacarpiană a policelui.

Fig. 4.
Aceste doua feluri de articulații au libertate în mișcări numai în două sensuri,
mișcarea de rotație nefiind posibilă.

A treia categorie este reprezentată de articulațiile cu cea mai mare libertate de mișcare,
adică articulațiile cu trei grade de libertate:
 Articulațiile sferoidale (fig. 5.) sau enartroze au suprafețe opozite formate dintr-un
cap ce pătrunde într-o cavitate în formă de cupă. Exemple clasice sunt reprezentate de
articulațiile scapulo-humerală și coxofemurală. Acest tip de articulații se mai numesc
și articulații total libere, adică articulații cărora le este permis orice sens de mișcare.”
( Semiologia Aparatului Locomotor- Clement Baciu- Editura București 1981 pag 76-
77)
 Fig. 5.

“În funcție de numărul axelor în jurul cărora se execută mișcările avem:

 uniaxiale
 biaxilare
 cu trei axe

Articulațiile uniaxiale permit mișcări opuse într-un singur plan: flexie-extensie

Articulațiile biaxiale axele sunt perpendiculare unul pe altul: flexie-extensie/ abducție-

adducție.

Articulațiile cu trei axe permit mișcări în toate planurile spațiului: articulațiile sferoidale.

Factori implicați în conducerea articulară se grupează în două categorii:

a)factori pasivi:

 forma suprafețelor articulare

 sistemul capsular
 forța gravitațională
 presiune atmosferică
 adeziunea dintre suprafețele articulare
 contactul părților moi adiacente

b)factori activi:

 contracția tonică a grupelor musculare

 contracția fazică a grupelor musculare periarticulare agoniste și antagonistice”
 ( Kinesiologie Curs pentru studenții an I - Conf. Univ. Dr. Mârza- Dănilă Dănuț- Nicu
pag.36)

IV. Bibliografie

1.Anatomie funcțională și biomecanică. Editura Alma Mater Bacau 2014 Autor: Dr. Rață
Marinela pag. 17-20;

2.Kinesiologie. Curs studenți anul I. Autor: Conf. Univ. Dr. Mârza-Dănilă Dănuț- Nicu pag.
33, pag 36;

3. Semiologia aparatului locomotor. Clement Baciu Editura Medicală- București 1981 pag 22-
23; pag. 76-77.

4. Bibliografie internet poze:

https://www.google.ro/search?biw=1366&bih=626&tbm=isch&sa=1&ei=jyf9W-
LLLeOhrgSq64zgAg&q=articulatiile+elipsoidale&oq=articulatiile+elipsoidale&gs_l=img.3...
17941.21798..22006...0.0..0.288.3155.0j18j1......1....1..gws-wiz-
img.......0j0i24j35i39j0i67j0i8i30.zc8FiRS9s1A.