Biomecanica

antebrațului
Articulatia humero –
ulnara:
         - este o articulatie tip
balama (sau ginglim), cu
conducere osoasa  
Articulatia humero –
radiala:
         - este reprezentata de
humerus prin fosa
radiala care este situata
pe fata anterioara a
humerusului si capul
radial
Articulatia radio – ulnara
Articulatia cotului:
Din aceasta articulatie fac parte:
         - art. humero – radiala
         - art. humero – ulnara
         - art. radio – ulnara superioara
Cele trei articulatii sunt învelite într-o capsulă comună,
comunicând între ele.
Fete articulare:
- la nivelul humerusului:
      trohleea 
      capitulul      
- la nivelul ulnei:  
      - incizura trohleara a ulnei
care este delimitată posterior
de olecran si anterior de
procesul coronoid 
- la nivelul radiusului:
      - extremitatea proximala a
capului radiusului

La nivelul humerusului pe fata

sa posterioara exista doua
fosete corespunzatoare
radiusului si ulnei.
Capsula articulara:
         - învelește întreaga
articulatie cu mentiunea ca
epicondili ramân
extracapsulari. La nivelul
ulnei capsula se prinde pe
marginea incizurii trohleare,
iar la nivelul radiusului
aceasta coboara pe col aprox
1 cm.
Sinoviala:                                                            
                                                      
         - captuseste la interior articulatia,
determinând si ea mai multe burse:
                     - bursa subtricipitala
                     - bursa de la nivelul m.
epicondilieni
Ligamentele sunt reprezentate de:
- ligamentul colateral ulnar – care are originea
pe epicondilul medial si se termina la
nivelul marginei mediale a incizurii
trohleare a ulnei
Are rolul de stabilizare în varus și la rotația
externă. Ligamentul colateral lateral (ulnar)
are fibre anterioare, intermediare și
posterioare.
        
Cele 3 benzi ale ligamentului
colateral ulnar: anterior (roșu),
posterior (albastru), transvers
(galben).
- ligamentul colateral radial – origine pe
epicondilul lateral si se termina la nivelul
marginei laterale a olecranului si la nivelul colului
radiusului
Are rolul de a stabiliza un valgus exagerat.
Are două componente: ligamentul oblic anterior
și ligamentul oblic posterior.
Ruptura ligamentului colateral medial (radial)
este cauza frecventă a dislocării cotului
Ligamentul colateral medial este compus din trei
părti: fibrele anterioare (întărite de ligamentul
rotund), fibrele intermediare (cele mai puternice)
și fibre posterioare sau ligamentul Bardinet
- ligamentul inelar – origine la nivelul marginei
posterioare a incizurii radiale a ulnei,
înconjoara ca un manson capul radiusului si se
va termina la nivelul marginei anterioare a
incizurii radiale a ulnei
Cinematica cotului
Articulaţia cotului poate fi considerată un trohoginglym cu două grade
de libertate. Componenta humeroulnară este o balama (ginglym) cu un
singur grad de libertate care permite realizarea mişcărilor angulare, de
flexie-extensie faţă de un ax transvers antrenând în mod secundar
articulaţia humeroradială. Componenta radioulnară proximală este o
trohoidă cu un singur grad de libertate, care permite realizarea mişcărilor
de rotaţie a antebraţului faţă de un ax longitudinal, antrenând în mod
secundar tot articulaţia humeroradială.
Miscarea de flexie:
Muschii flexori principali:
         - m. biceps brahial
         - m. brahial
         - m. Epicondilieni
Mușchi flexori secundari:
- extensor carpi radialis, pronator teres
Axul miscarii – transversal prin epicondilii
humerali.
Muschii extensori:
         - m. triceps (capul medial este extensorul
primar)
         - m. anconeu (activ în inițierea și menținerea
extensiei cotului – stabilizează cotul la mișcările
extreme, în particular acționează împotriva
forțelor care varizează cotul)
- flexor carpi ulnaris
Axul miscarii – transversal prin epicondilii
humerali.
Flexia cotului
În acest tip de mişcare, rolul hotărâtor îl are bicepsul brahial.
Muşchiul biceps brahial, care de fapt are rolul major în mişcarea de flexie a articulaţiei
cotului, are originea pe scapulă prin două capete distincte: lung şi scurt, care se unesc
într-un corp muscular ce coboară prin loja anterioară a braţului şi se termină pe
extremitatea superioară a radiusului. El, practic, are rolul de a „trage” către exterior
radiusul, pentru a se obţine paralelismul dintre radius şi cubitus, poziţie care se obţine
în urma mişcării de supinaţie.
Extensia cotului
Este realizată în cea mai mare parte de către muşchiul triceps brahial care este
format din trei porţiuni: una lungă şi două scurte.
Origini
Portiunea lunga: tuberculul infraglenoidal
Portiunea mediala: fata posterioara a humerusului
Portiunea laterala: septul intermuscular brahial medial
Insertie: Olecran
Articulatia radio – sau sincondroza radio
unara – ulnara este
realizata de catre
membrana
interosoasa si
coarda oblica. Este
situata pe fata
profunda a m.
supinator, si se
întinde de la nivelul
tuberozitati ulnare
portiunea laterala
pâna la nivelul
tuberozitati radiale.
Articulatia radio – unara
sau sincondroza radio –
ulnara este realizata de
catre membrana
interosoasa si coarda
oblica.
Este situata pe fata
profunda a m.
supinator, si se întinde
de la nivelul
tuberozitati ulnare
portiunea laterala pâna
la nivelul tuberozitati
radiale.
Articulatia radio – ulnara:
         - miscare de pronatie – supinatie
Muschii pronatori:
         - m. rotund pronator
         - m. patrat pronator
         - m. epicondilieni
Muschii supinatori:
         - m. biceps brahial
         - m. supinator
         - m. lung abductor
         - m. scurt extensor
Elemente de cinematică a antebratului
Mişcările principale care au loc la nivelul antebraţului şi care datorită muşchilor care le
produc acţionează asupra oaselor antebraţului, sunt mişcările de pronaţie-supinaţie şi
mişcările de flexie-extensie ale cotului şi ale articulaţiei mâinii.
Mişcările de pronaţie-supinaţie presupun o mişcare de rotaţie axială a antebraţului în
jurul axului propriu. Aceste mişcări presupun rotirea mâinii către exterior la mişcarea de
supinaţie şi rotirea mâinii către interior la mişcarea de pronaţie.

a – mişcarea de supinaţie (rotirea

mâinii din poziţie verticală, cu degetul
mare în sus, către exterior); b –
mişcarea de pronaţie (rotirea mâinii
din poziţie verticală către interior)
În ceea ce priveşte poziţia relativă a radiusului şi cubitusului, în urma mişcării de
pronaţie ele au o poziţie relativă încrucişată, în timp ce la mişcarea de supinaţie aceste
două oase devin paralele

Vedere anterioară a radiusului şi

cubitusului în mişcarea de supinaţie (a) şi
pronaţie (b)
Elemente de dinamică
Forţele care acţionează la nivelul oaselor antebraţului sunt date de muşchii care
acţionează în mişcările descrise anterior.
Supinaţie
Astfel, în mişcarea de supinaţie, muşchii care produc această mişcare sunt: muşchiul
supinator şi muşchiul biceps brahial. Muşchiul supinator este un muşchi scurt şi gros
situat în profunzime. Muşchiul supinator acţionează transversal atât pe radius cât şi pe
cubitus, făcând posibilă obţinerea paralelismului între aceste două oase.

Muşchiul biceps brahial, are rolul de a „trage” către exterior

radiusul, pentru a se obţine paralelismul dintre radius şi cubitus,
poziţie care se obţine în urma mişcării de supinaţie.
În acest tip de mişcare, muşchiul supinator este muşchiul
primar muşchiul biceps brahial fiind cel secundar.
La o mişcare de supinaţie lentă, fără a se efectua un lucru
mecanic mare, supinaţia se poate realiza indiferent de poziţia în
care se află articulaţia cotului, sau, altfel spus muşchiul
supinator lucrează fără ajutorul bicepsului.
Atunci când mişcarea de supinaţie este rapidă, cu efort susţinut
şi cu articulaţia cotului flectată, sau orice mişcare de supinaţie
care întâmpină o rezistenţă, indiferent de poziţia cotului, este
posibilă numai cu ajutorul bicepsului.
Originea şi inserţia
muşchiului supinator
Pronaţie
Muşchii care acţionează în mişcarea de pronaţie sunt: Muşchiul pătrat pronator
(pronatus quadratus) şi muşchiul rotund pronator (pronatus teres)

Originile şi inserţiile muşchilor pronatori:

pătrat şi rotund

În realizarea mişcării de pronaţie, muşchiul principal este pătratul pronator, care

acţionează indiferent de poziţia antebraţului sau de gradul de flexie a articulaţiei cotului.
Rotundul pronator este un muşchi secundar în realizarea mişcării de pronaţie, şi
acţionează numai atunci când mişcarea este rapidă sau întâmpină un anumit grad de
rezistenţă.
Forţele care acţionează asupra antebraţului
Datorită originii duble, forţa F5, corespunzătoare muşchiului flexor ulnar al carpului, va
avea două componente pentru partea distală: una humerală F5H şi una situată pe radius
F5R, astfel încât forţa care se regăseşte la punctul de inserţie pe osul pisiform

F5 = F5H + F5R

Acelaşi lucru este valabil şi pentru forţa F6 care se împarte, în zona distală, în
componenta humerală F6H şi componenta ulnară F6U, astfel încât forţa echivalentă a
celor patru puncte de inserţie pe falangele proximale ale degetelor II, III, IV şi V este

F6 = F6H + F6U

Momentul încovoietor maxim în mişcarea pronaţie pentru ulnă (MPFU) şi pentru radius
(MPFR) se calculează cu relaţiile
F2  l  l PU   l PU F2  l  l PR   l PR
M PFU  M PFR 
l l
Forţele axiale, de compresiune, folosite anterior sunt:
FFamU – forţa de flexie de la nivelul articulaţiei mâinii care se exercită asupra ulnei;
FFamR – forţa de flexie de la nivelul articulaţiei mâinii care se exercită asupra radiusului;
FFcU – forţa de flexie de la nivelul articulaţiei cotului care se exercită asupra ulnei;
FFcR – forţa de flexie de la nivelul articulaţiei cotului care se exercită asupra radiusului;
FEU – forţa de extensie care se exercită asupra ulnei;
FER – forţa de extensie care se exercită asupra radiusului
Forţele de compresiune la mişcarea de pronaţie+flexie şi pronaţie+extensie în funcţie de
forţele musculare se definesc cu relaţiile:
FFamU + FFamR = F3 + F4 + F5 + F6R + F7
FFcU + FFcR = F3 + F4 + F5H + F6 + F7
FEU + FER =încovoietor
Momentul F8 + F9 + Fîn
10 mişcarea supinaţie pentru ulnă (MSFU) şi pentru radius (MSFR):

F1v  l  lSU   lSU F1v  l  lSR   lSR

M SFU  M PFR 
l l
unde: l – lungimea între centrele articulaţiilor cotului şi mâinii;
lSU – lungimea între punctul de inserţie pe ulnă al muşchiului supinator şi articulaţia
mâinii;
lSR – lungimea între punctul de inserţie pe radius al muşchiului supinator şi articulaţia
mâinii;
F – componenta verticală a muşchiului supinator.
Forţele de compresiune maxime la mişcarea de supinaţie+flexie şi supinaţie+extensie în
funcţie de forţele musculare se definesc cu relaţiile:
FFamU + FFamR = F1h + F3 + F4 + F5 + F6R + F7
FFcU + FFcR = F3 + F4 + F5H + F6 + F7
FEamU + FEamR = F1h + F8 + F9 + F10
FEcU + FEcR = F1h + F8 + F9 + F10

FEcU – forţa de extensie de la nivelul cotului care se exercită asupra ulnei;

FEcR – forţa de extensie de la nivelul cotului care se exercită asupra radiusului;

FEamU – forţa de extensie de la nivelul articulaţiei mâinii care se exercită asupra ulnei;

FEamR – forţa de extensie de la nivelul articulaţiei mâinii care se exercită asupra

radiusului
Diagramele de forţe axiale şi momente încovoietoare pentru
pronaţie+flexie (stanga) şi
pronaţie+extensie (dreapta)
Diagramele de forţe axiale şi momente încovoietoare pentru
supinaţie+flexie (stanga) şi
supinţie+extensie (dreapta)
ARTICULATIA MAINII
Articulările carpusului permit mişcarea acestuia în două plane: flexie-extensie (flexie
palmara şi dorsiflexie) în plan sagital de deviaţie radial-ulnara (abductie-adductie) în plan
frontal. Este posibilă, de asemenea, combinarea acestor mişcări, cea mai amplă mişcare
apărând de la deviaţia şi extensia radială la deviaţia ulnară şi flexia palmara.
Forma sferica a polului proximal al capitatului sugerează faptul ca articulaţia capitat-
scafoid-lunat poate acţiona ca o articulaţie "bila-dulie", capabila de rotaţie axiala. deşi
un anumit grad de rotaţie axiala este posibila şi poate avea loc în unele articulaţii ale
mâinii, la nivelul acestui tip de articulare, din punct de vedere practice o astfel de rotaţie
nu apare în complexul carpian. Rotaţia axiala la nivelul mâinii, exprimata prim pronaţie şi
supinaţie, rezulta insa din mişcarea apărută la articulaţiile radiale proximală şi distală şi
este dependenta de aliniamentul lor normal.
Gradul de mişcare normal al carpusului este 85-90 grade de flexie şi 75-80 grade
extensie, dar poate varia mult de la om la om.
Intr-un studiu radiografic efectuat pe 55 de carpusuri normale, Sarrafian şi colaboratorii
au observat ca arcul total mediu de flexie-extensie carpiana este de 121 grade, intr-un
domeniu de valori de la 84 la 169 grade. Arcul mediu de flexie este de 66 grade, intr-un
domeniu de valori de la 38 la 102 grade; extensia este în medie de 55 grade, intr-un
domeniu de la 31 la 70 grade. Datorita unei înclinări palmare uşoare a plăcii radiale
distale, flexia întrece extensia în medie cu 10 grade.
 Mişcarea de flexie (a) şi
de extensie (b) a articulaţiei mâinii

a b
Flexia articulaţiei mâinii
Această mişcare este
asigurată de următorii
muşchi: muşchiul flexor radial
al carpului (flexor carpi
radialis), muşchiul palmar
lung (palmaris longus),
muşchiul flexor ulnar al
carpului (flexor carpi ulnaris),
muşchiul flexor superficial al
degetelor (flexor digitorum
superficialis), muşchiul flexor
profund al degetelor (flexor
digitorum profundus)

Muşchii care asigură flexia

articulaţiei mâinii
Extensia articulaţiei mâinii
Mişcarea de extensie a articulaţiei mâinii este asigurată de următorii muşchi: muşchiul
lung extensor radial al carpului (extensor carpi radialis longus), muşchiul scurt extensor
al carpului (extensor carpi radialis brevis), muşchiul extensor ulnar al carpului (extensor
carpi ulnaris)

Muşchii care asigură extensia articulaţiei mâinii