A.

ARTICULAŢIILE UMĂRULUI
Umărul prezintă două articulaţii:
- articulaţia propriuzisă a umărului = articulaţia scapulohumerală =
articulaţie adevărată,
- articulaţia subdeltoidiană = articulaţie accesorie.
1. Articulaţia scapulohumerală
- Este o enartroză.
- Suprafeţe articulare:
 a humerusului – este reprezentată de capul humeral. acoperit de un
cartilaj hialin gros de 1,5-2 mm,
 suprafaţa articulară a omoplatului – este reprezentată de cavitatea
glenoidă a unghiului superoextern al acestuia şi este acoperită de cartilaj
hialin.
- Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula articulară, întărită superior de
ligamentul coracohumeral şi anterior de trei ligamente glenohumerale.
 Capsula articulară, se inseră pe omoplat pe marginea externă a
bureletului glenoidian şi pe humerus, pe gâtul anatomic al acestuia. Prin
faţa ei externă fuzionează împreună cu tendoanele suprascapularului,
supraspinosului rotundului mic.
 Ligamentul coracohumeral, se întinde de la apofiza coracoidă a
omoplatului la marea tuberozitate a humerusului. Intărită de tendonul
lungii porţiuni a bicepsului, reprezintă ligamentul cel mai puternic al
articulaţiei şi are rolul şi de a susţine capul humeral, de unde şi
denumirea care i se mai dă – ligamentul superior al capului humeral.
 Cele trei ligamente glenohumerale: supraglenosuprahumeral,
supraglenoprehumeral şi preglenosubhumeral. Primele două ligamente
au inserţie comună glenoidiană şi apoi se depărtează pentru a se insera
pe humerus în puncte diferite. Între ele se delimitează un spaţiu
triunghiular, denumit foramen ovale Weitbrecht. Ligamentele
glenohumerale sunt foarte laxe, cu excepţia celui inferior,
preglenosubhumeral, care joacă oarecum rolul de a menţine capul
humeral în cavitatea glenoidă. In menţinerea contactului dintre cele două
suprafeţe articulare, un rol important revine şi muşchilor umărului, mai
ales muşchiul deltoid. În paralizia muşchiului deltoid, suprafeţele
articulare se îndepărtează şi promovează subluxaţiile sau luxaţiile
paralitice.
- Toate mişcările sunt posibile la nivelul articulaţiilor scapulohumerale: flexie,
extensie, abducţie, adducţie, rotaţie internă, rotaţie externă.
2. Articulaţia subdeltoidiană = sissartroză
- Este un plan de alunecare între faţa profundă a deltoidului şi manşonul rotatorilor.
Bursa de la acest nivel permite alunecarea părţilor moi, care în acest fel nu
blochează amploarea mişcărilor.
- Suprafeţe articulare:
 Suprafaţa articulară superioară este formată din faţa inferioară concavă
a acromionului şia deltoidului.
 Suprafaţa inferioară este formată din capsula superioară a articulaţiei
scapulohumerale întărită intern de tendonul supra şi subspinosului şi ale
 subscapularului şi ligamentul coracohumeral şi extern se găsesc
tuberozităţile humerale şi inserţiile lor tendinoase. Totalitatea
formaţiunilor alcătuită din capsulă şi ligamentele întăritoare amintite,
formează o lamă groasă, căreia i se atribuie rolul unui disc ce separă
articulaţia scapulohumerală de această aşa-zisă a II-a articulaţie a
umărului.
- Articulaţia subdeltoidiană participă la dinamica articulaţiei scapulohumerale.
Experimental, dacă s-a desfiinţat articulaţia subacromială prin suturarea
acromionului şi a ligamentului coracohumeral la disc, se limitează mişcările
umărului aproape la jumătate.
Procesele inflamatorii/traumatice ale acestei zone generează sindrom de
periartroză scapulohumerală, a cărui caracteristică este limitarea uneori totală
a mişcărilor (“frozen shoulder”).