1 Curs Introducere Termeni Specifici (1) (2) - Merged PDF

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău 600115
Tel. +40-234-542411, tel./fax +40-234-545753
www.ub.ro; e-mail: rector@ub.ro
ASPECTE TEORETICE SPECIFICE

DOMENIULUI
Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău
Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății
Departamentul de Kinetoterapie și Terapie ocupațională

Scopul unității de curs:
 cunoaşterea şi însuşirea de către studenţi a termenilor de specialitate
specifici;
 înţelegerea aspectelor teoretice privind fizioterapia;
 dezvoltarea ideilor proprii privind selectarea şi asocierea mijloacelor
specifice fizioterapiei.
Obiective operaţionale:
 însuşească termenii de specialitate;
 conştientizeze rolul şi importanţa ramurilor specifice fizioterapiei;
Fizioterapia
Prin fizioterapie se înțelege utilizarea

factorilor și agenților naturali și artificiali (aer, apă,
căldură, electricitate, lumină, efect mecanic –
vibrații, etc.), și a exercițiilor fizice și a tehnicilor
de masaj în scop profilactic, terapeutic și de
recuperare.
• Fizioterapia ca și domeniu implică și climatul,
altitudinea, băile în ape minerale, nămolul,
mofetele, ca și mijloace de terapie.
În cadrul fizioterapiei sunt incluse toate
procedurile care folosesc agenții fizici artificiali
(apă, masaj, lumină, electricitate, vibrații mecanice),
iar în cadrul balneoclimatoterapiei sunt cuprinse
toate procedurile care folosesc agenții fizici naturali
(ape minerale, lacuri, nămoluri, gaze, ape litorale
marine, bioclima, peșteri și saline).
1. BALNEOCLIMATOTERAPIA
Balneoclimatoterapia este o metodologie

complexă de tratament care utilizează factorii
naturali de cură în practica medicală.
Factorii naturali reprezintă un termen generic care
include următoarele elemente:
• - climatul;
• - apele minerale;
• - nămolurile;
• - lacurile;
• - salinele, grotele;
• - gazele terapeutice: mofete, sulfatate;
• - plaja și apele marine.
 Acești factori se folosesc în cadrul balneo-
climatoterapiei, în scop profilactic, curativ și de
recuperare și sunt utilizați sub denumirea de
climatoterapie și balneoterapie.
 Balneologia ca ramură științifică medicală, este strâns
legată de medicina fizică. Reprezintă unul din
domeniile medicinii și terapiei care studiază și aplică
factorii naturali (apele izvoarelor minerale naturale și
ale lacurilor mineralizate, nămolurile terapeutice
minerale și de turbă, emanțiile de gaze), în scop
profilactic și terapeutic în climatul zonelor sau
localităților dezvoltate pe seama surselor terapeutice
naturale, respectiv stațiuni balneoclimaterice.
1.1. Apele minerale
Prin noțiunea de apă minerală se înțelege acea
apă naturală (din izvor sau din sondă forată artificial)
care administrată pe cale internă, în cură de băut, sau pe
cale externă sub formă de băi, inhalații sau irigații, are
acțiuni terapeutice asupra organismului.
Formele de utilizare a apelor minerale:
• - cura externă, băile de diferite tipuri;
• - cura internă sau crenoterapia;
• - inhalațiile;
• - pulverizațiile și aerosolii administrați pe cale
respiratorie;
• - irigațiile vaginale;
• - băile intestinale;
1.2. Cura internă (crenoterapia)
Este denumirea tratamentelor cu ape minerale în
cura internă sau cura de băut.
În etapa prerezorbtivă, apa minerală băută va avea
efect termic, de osmolaritate și efect chimic specific
(acțiune organotropă directă).
În etapa postrezorbtivă, nespecifică are loc
procesul de transmineralizare prin difuziune și transport
activ, cu acțiune inclusiv asupra bilanțului hidro-
electrolitic al organismului.
În cura internă componentele chimice ale apelor minerale,
prin ingestie, ajung în organism în mod sigur având efecte
în primul rând asupra tubului digestiv și aparatului urinar.
1.3. Climatoterapia
Climatologia este știința care se ocupă cu studiul
caracterelor climatice ale diferitelor regiuni, clasifică și
raportează teritorial clima pe baza analizei elementelor
componente.
Elementele climaterice specifice:
-elemente cosmice: radiații solare și radiații cosmice;
-elemente meteorologice: temperatura atmosferică, presiunea
atmosferică, umiditatea atmosferică, electricitatea atmosferică,
dinamica și mișcarea orizontală a aerului (vântului);
-elemente telurice: factori geofizici ca radioactivitatea solului și
a atmosferei, magnetismul și electricitatea pământului, factori
geologici, factori geografici (latitudinea, altitudinea, apropierea
de mări, oceane).
Climatoterapia presupune folosirea acțiunii
diverselor tipuri de climat în scop profilactic și
terapeutico-recuperator.
Mijloacele climatoterapiei:
-aeroterapia;
-helioterapia;
-talasoterapia.
Acțiunea favorabilă, stimulantă a factorilor
climatici poate fi folosită în scopul reconfortării, întăririi
și restabilirii sănătății.
Factorii climatici sunt:
-strălucirea soarelui;
-presiunea parțială a aerului;
-temperatura aerului;
-precipitațiile;
-umiditatea;
-electricitatea atmosferică;
-dinamica atmosferică: vântul, curenții de aer.
La aceștia se mai adaugă: factori geofizici (radioactivitatea
solului, magnetismul și electricitatea pământului) și factorii geografici
(latitudine, altitudine, amplasare continentală, apropiere de mări,
oceane).
Aceștia pot acționa sanogen complex asupra organismului
expus direct, progresiv, prin acțiunea lor dozată și prin antrenarea
neuro-psiho-vegetativă, endocrino-metabolică și cu realizarea
procesului complex de adaptare asupra întregului organism.
1.3.1. Aclimatizarea
Aclimatizarea reprezintă un proces fenotipic

prelungit de adaptare la diverse tipuri de climă;
- constituie un complex de modificări funcționale prin
care organismul, transpus într-un climat diferit,
răspunde la solicitarea noilor factorilor, printr-o
restructurare neuro-psiho-vegetativă, endocrino-
metabolică, comportamentală și a reactivității.
1.3.2. Curele balneoclimatice
Reprezintă ansamblul de stimuli, produși în

principal prin factori fizici/chimici terapeutici naturali,
prin care – aplicați sistematic și cu ritmicitate, timp de
3-4 săptămâni – pe lângă efecte terapeutice țintite pe
diagnostice (dacă este cazul) se provoacă/obține, de
regulă, în final, reacția adaptativă a funcțiilor
organismului mediată de sistemele de reglare
neurovegetativ, circulator și endocrin.
• Efectuată în stațiunile balneoclimatice cu mare
bogăție și diversitate de factori naturali, cura
balneară are adresabilitate și prezintă interes
cvasipermanent.
1.3.3. Speleoterapia, cura microclimatică de
salină (eventual grotă)
Este o formă specială de cură climatică cu efecte

terapeutice utile în afecțiuni respiratorii.
Microclimatul de salină sau grotă, asigură un
mediu sanogen, cu nivel redus al stressului pulmonar și
cutanat, prin: puritatea aerului/lipsa de alergeni,
aeropoluanți; bogăția în aerosoli de sodiu, clor, potasiu,
magneziu și calciu; lipsa curenților de aer; temperatură și
umiditate constantă; aeroionizare constantă.
Programul curei de salină durează 4 ore, în
cursul dimineții, se derulează 18-21 de zile și include, pe
lângă demersul terapeutic, prezența în respectivul
microclimat.
1.3.4. Cura de teren
"Metoda de mers dozat", pe trasee speciale cu
pante gradate, amenajate la malul mării sau la munte, cu
locuri de odihnă pe parcursul traseului, este folosită în
scop terapeutic în cadrul antrenamentului la efort.
Tratamentul se execută la prescrierea medicului și
sub conducerea și supravegherea kinetoterapeutului.
După gradul de încărcare la efort, se diferențiază
traseu:
-ușor – până la 500 metri;
-mediu – până la 1500 metri;
-greu – dificil – până la 3000 metri.
Cura de teren se efectuează cu pauze intercalate
bine stabilite, cu controlul pulsului și a tensiunii arteriale.
Ea trebuie să fie inclusă, în mod obligatoriu, în complexele
terapeutice și de recuperare efectuate în stațiunile balneo-
climaterice cu scop profilactic, de recuperare funcțională,
pentru menținerea stării de sănătate și prevenirea
îmbolnăvirilor la persoane cu factori predispozanți spre
îmbolnăvire.
Mod de acțiune:
-antrenarea la efort a aparatului cardio-vascular;
-reglarea ritmului respirator;
-creșterea tonusului neuromuscular;
-antrenarea musculaturii;
-antrenarea echilibrului dinamic;
-îmbunătățirea circulației de întoarcere și a celei arteriale;
-creșterea arderilor (metabolismului) grăsimilor.
1.4. Talasoterapia
Presupune tratamentul prin băi cu apă de mare.
Talasoterapia reprezintă aplicarea în scopuri
terapeutice a proprietăților apei mărilor, soarelui, nămolului
sau/și algelor marine, climatului de litoral marin.
Factorii apei de mare care acționează asupra
organismului sunt:
-chimic – gradul de mineralizare este dat de concentrația în
săruri minerale cu predominanța clorurii de sodiu (salinitatea);
-termic – temperatura apei mării este dependentă de temperatura
medie a aerului;
-mecanic – reprezentat de forța mecanică a apei mării și
presiunea hidrostatică ce acționează asupra corpului uman
influențând în mod special vasele cu pereții cei mai extensibili,
venele în sensul favorizării circulației de întoarcere.
1.5. Helioterapia
Soarele, aerul și apa sunt nu numai factori naturali

de cură foarte importanți, ci și adevărații stâlpi de
rezistență a terapiei naturale din toate timpurile și pe toate
meridianele.
Lumina soarelui se compune în proporție de 44%
din lumină vizibilă și 50% raze infraroșii. Ultravioletele de
tip A (UVA) reprezintă doar 5,6% și cele de tip B (UVB)
de 0,4%.
Helioterapia utilizează spectrul solar complet
condiționând bioritmurile, fiind cel mai puternic
sincronizator al acestora.
Baia de soare este considerată fototerapia
naturală, se practică în locuri deschise, expune corpul
dezbrăcat la efectele biologice însumate ale radiației solare
directe și difuze, cu multiple interferențe în contextul unui
complex de factori terapeutici naturali, cu acțiuni locale și
generale, inclusiv climatul de litoral sau montan.
• Expunerea la soare se soldează cu un eritem ușor spre
seară, trecător în a doua zi = eritem de prag.
• Orarul optim pentru helioterapie este apreciat și indicat
a fi între orele 9 – 11 și 16 – 18. Pielea este bine să fie
protejată cu substanțe/loțiuni, creme protectoare, cu
factor de protecție solară (FPS) adecvat sezonului,
fototipului cutanat și vârstei.
Pentru prima baie de soare pe tegumente cu
sensibilitate medie, durata admisă a expunerii la radiația directă
este de 30 minute, până în orele 12. Cu cât soarele este mai jos,
cu atât durata expunerii permisă este mai mare, 60 min.la ora
8.00, 120 min. după orele 16.30. durata crește cu ½ din durata
primei zile; în a doua zi se dublează, apoi crește progresiv de 3-
5 ori. În a 8-a zi de plajă se dezvoltă fotoprotecție eficientă și se
asigură necesarul anual de vitamina D.
Se ține seama și de fototipul cutanat (sensibilitatea individuală
eritematoasă) care este de mai multe tipuri:
-tip 1 – alb = arsuri solare întotdeauna, pigmentare niciodată;
-tip 2 – alb = arsuri solare niciodată, pigmentare medie;
-tip 3 – alb = arsuri solare ocazional, pigmentare întotdeauna;
-tip 4 – alb = arsuri solare niciodată, pigmentare întotdeauna;
-tip 5 și 6 – "întunecate".
1.6. Psamoterapia sau baia de nisip
Este o metodă de termoterapie uscată generală

care asociază excitantul cald al nisipului (conținând bioxid
de siliciu) încălzit la soare; RIR (raze infra roșii) reflectate
de cristalele de silicați la soare și excitantul mecanic al
mediului bifazic, nisipul + aerul dintre granule.
Proprietățile care diferențiază nisipurile sunt
granulația (nisip fin, cu granulație mijlocie, cu granulație
mare), umiditatea (cu cât nisipul este mai fin, cu atât reține
mai mult apa; cu cât granulația este mai mare, crește
permeabilitatea) și culoarea (se datorează proporției
diferite, în special de alb și negru, dând diferența de nuanță
a nisipurilor - cu cât proporția de alb este mai mare, cu atât
gradul de reflexie al energiei solare este mai mare).
Psamoterapia solicită funcțiile cardio-respiratorii,
metabolice endocrine, excretorii și ale sistemului nervos, mai
precis crește frecvența cardiacă și respiratorie (respirația este
superficială datorită presiunii exercitate de nisip). Hiperemia
este accentuată prin căldura radiată de nisip și prin excitarea
pielii de către particulele de siliciu.
• Tehnica de aplicare a psamoterapiei se desfășoară în locuri
special amenajate pe plajă; pacientul se va culca dezbrăcat
într-o "groapă" adâncă de 20-30 cm. de dimensiune 2/1m,
apoi se va acoperi 4-5 cm cu nisip cald de la marginea gropii.
Capul rămas afară se protejează cu o compresă umedă rece pe
frunte și cu o umbrelă mică. Durata băii va fi de 5 minute în
primele zile, apoi se va crește intervalul de timp cu câte 5
minute zilnic, până la maximum 20-25 minute. Expunerea la
soare se face treptat, între orele 8-11. Baia de nisip va fi
urmată de imersie marină de scurtă durată sau spălare
completă și un repaus prelungit. Se pot efectua un număr de
10-15 ședințe de psamoterapie la o cură balneoclimaterică.
1.7. Peloidoterapia (nămoloterapia)
grecescul "pelos" = substanța care se formează în

condiții naturale, sub influența proceselor geologice,
biochimice, biologice și fizico-chimice.
Nămolurile se împart în:
- nămoluri sapropelice (sulfuroase) – bogate în
hidrosulfură de fier coloidal, de pe fundul lacurilor, mărilor
formate sub acțiunea microorganismelor, din substanța
anorganică a solului, flora și fauna bazinului acvatic, în
urma unor transformări biologice și biochimice, în timp:
Techirghiol, Agigea, Amara, Lacul Sărat, Ocnele Mari,
Sovata, Marea Neagră;
- nămoluri de turbă (de origine organică de culoare brună) –
sunt roci organogene care iau naștere prin descompunere,
sub acțiunea microorganismelor a resturilor vegetale
acumulate, de pe fundul unor mlaștini și se folosesc într-un
anumit stadiu biochimic. Depozitele de turbă sunt de fapt,
pădurile înnămolite care suferă un proces de humificare și
turbificare în decursul timpului (zeci de mii de ani): Vatra
Dornei, Borsec, Bilbor, Mangalia de Nord;
- nămolurile minerale – se formează din sedimentarea
sărurilor anumitor izvoare carbogazoase, calcice,
feruginoase sau sulfuroase: Someșeni, Sângeorz-Băi.
1.7.1. Oncțiunile cu nămol rece "Cura egipteană"
Oncțiunea cu nămol – este o metodă de
aplicare a nămolurilor reci, astfel:
1. Expunerea tegumentelor la soare (helioterapie+baia
de soare) 10 – 15 minute;
2. Aplicarea nămolului pe piele în strat uniform-
subțire, pe zone limitate sau pe toată suprafața
corpului și menținerea acestuia până la uscare, prin
expunere continuă la soare, în poziții diferite (pentru
uscare uniformă este indicată poziția de ortostatism și
plimbarea).
3. Colorația cenușie a nămolului (față de cea neagră
inițială) și apariția picăturilor de transpirație
marchează faza a III-a, a cărei durată este de 30-60
minute, în funcție de intensitatea radiațiilor solare.
4. Baia în mare sau în lac, pentru îndepărtarea stratului
de nămol uscat și elemente de kinetoterapie
(stretching, mobilizări active) sau înot terapeutic, cu o
durată de 10-15 minute.
5. Dușul cu apă dulce de 3-5 minute încheie
tratamentul.
6. Odihnă obligatorie, asociată cu tehnici de relaxare
pe un pat, aproximativ 30-60 minute.
• Prin proprietățile lor fizice, nămolurile prezintă un
efect mecanic, termic; depășesc bariera cutanată,
modificând circulația locală, tensiunea superficială
la nivel membranar, difuziunea, schimbul ionic prin
substanțe humice; stimularea celulară datorită
microelementelor Mg, Mn, Fe, P, S, și compușilor
organici.
1.7.2. Baia de nămol
Metodă de balneoterapie cu aplicare generală,
bazată pe acțiunea cumulată a excitantului termic,
mecanic (presiunea hidrostatică) și chimică
(compoziția nămolului).
Materiale necesare: două căzi (una în care va intra
pacientul, iar alta de rezervă, în care se află nămolul
preparat anterior), duș, termometru, ceas semnalizator
și o pernă de cauciuc pentru cap.
Tehnica de aplicare: se invită pacientul în cadă, unde
se află un strat de nămol cald; treptat, se adaugă nămol
preparat, din cada de rezervă, până când se acoperă
complet corpul pacientului.
Durata: 10-30 minute.
Această tehnică a băii de nămol "integral" –
este o procedură foarte solicitantă pentru pacient,
datorită presiunii mari hidrostatice pe care o exercită
asupra corpului persoanei imersate. Aceasta crește
considerabil fluxul sanguin de întoarcere și
suprasolicită aparatul cardio-vascular. Din acest motiv,
în practica asistenței medico-balneare curente, se
folosesc aproape exclusiv băile de nămol "diluat" (10-
15-25 kg. nămol la o cadă de apă încălzită, dulce,
minerală sau sărată).
• În timpul curei, proporția nămolului în amestec
crește de la 10% la 25%, temperatura băii între
limitele 36-44ºC, iar nivelul de imersie progresiv ½
corp, ¾ corp și apoi integral. Se termină cu un duș
cald sau o baie de curățire.
1.7.3. Împachetarea cu nămol
Constă în aplicarea nămolului la o temperatură
de 38-40º C pe o anumită regiune (dorsală, lombară, cot,
genunchi, etc.) sau pe tot corpul (generală).
Materiale necesare: pat, pătură, pânză impermeabilă,
cearșaf.
Tehnica de aplicare: În prealabil se pregătește nămolul
prin amestecarea lui cu apă fierbinte, până ce se obține o
masă vâscoasă. Se aplică apoi nămolul, la temperatura
indicată de prescripție, pe cearșaf, în grosime de 2-3 cm.
și se așează pe regiunea afectată a pacientului.
Durata: 20-40 minute.
După terminarea împachetării se practică o procedură
de răcire și o baie de curățire. Sunt indicate 10-12
ședințe/cură.
1.8. Argiloterapia
Argila – rocă sedimentară, alcătuită dintr-un

amestec de silicați, folosită ca agent terapeutic, fie sub
formă de apă argiloasă (cură internă), fie sub formă de
pansamente sau cataplasme (cură externă).
Argila se prezintă pisată, sub formă de pulbere
albă, verde, roșie, galbenă sau gri, ambalată în pungi,
după o prealabilă curățire de praf.
1.8.1. Apa argiloasă
Apa argiloasă care se pregătește pe baza

pulberii sau a argilei pisate, folosită în cura internă, va
fi preparată cu câteva ore înainte de a fi băută. În acest
sens, într-un pahar cu apă se dizolvă 1 linguriță de
argilă (preferabil lingurință din lemn). Aceasta
reprezintă doza pentru o zi.
Cura durează 3 săptămâni:
Săptămâna 1 – se bea apa de deasupra sedimentului,
dimineața, pe nemâncate.
Săptămâna 2 și 3 – se bea tot conținutul paharului bine
amestecat.
1.8.2. Cataplasma sau pansamentul argilos
Pentru folosirea argilei sub formă de

cataplasmă sau pansament, se va pregăti o pastă
omogenă, ce rezultă din dizolvarea argilei pisate sau a
pulberii depozitate într-un vas, peste care se toarnă
apă, până ce depășește cu cel mult 1cm. nivelul argilei.
Se prepară cu puțin timp înainte de folosire.
Cataplasma se aplică rece peste locurile superficiale
bolnave și se ține 2-3 ore, 1-3 ori pe zi. Când sunt
procese cronice, se preferă aplicarea cataplasmelor
calde.
Important este ca toate aceste tratamente să se facă
numai la recomandarea medicului specialist.
1.9. Fototerapia - Actinoterapia
Fototerapia artificială reprezintă aplicarea
terapeutică de fascicule fotonice cu energie joasă (radiații
infraroșii, radiații luminoase vizibile, radiații ultraviolete).
Radiațiile infraroșii (RIR) ca sursă de producere utilizează
becuri, lămpi cu filament de carbon sau tungsram, iar ca
efecte terapeutice, produc sudorație, hiperventilație, o
scădere tranzitorie a greutății corporale – datorită
eliminării lichidelor, creșterea ușoară a frecvenței cardiace.
Se efectuează ședințe progresive, cu o durată care crește de
la 5 minute, treptat la 10-15 minute. Se recomandă
protejarea ochilor cu ajutorul unor ochelari adecvați.
Indicații: contracturi, retracturi musculare; tulburări trofice
cutanate post chirurgicale; adjuvant de preîncălzire
înaintea altor proceduri.
Radiațiile ultraviolete (RUV) sunt raze situate
în spectrul solar dincolo de violet, cuprinse între limita
spectrului vizibil.
Sursele de producere a ultravioletelor, folosite în
practica medicală sunt soarele, respectiv lămpile cu
vapori de mercur sau gaz Xenon comprimat, arc voltaic,
lumină neagră (lampa lui Wood).
Biodoza este timpul necesar minim pentru producerea
celui mai slab eritem cu o sursă de ultraviolete
proiectată de la distanța de 50 cm., prin intermediul
unui dispozitiv special, pe zonele cele mai sensibile
(abdomen sau torace). Ea exprimă sensibilitatea la
ultraviolete.
Radiațiile luminoase vizibile (RLV) – terapia cu
lumină alternantă (lumină-întuneric) poate fi utilă în
afecțiuni psihiatrice cu insomnii, în care ritmicitatea
stimulilor luminoși poate facilita replierea/sincronizarea la
restabilirea cronoritmicității fiziologice.
• Baia de lumină – conferă efect termic, decongestiv,
relaxant.
• Lampa Solux – conferă efect analgetic, sedativ.
• Lumina polarizată – lampa Bioptron – lumina emisă prin
reflexii succesive prin planuri paralele într-o oglindă
specială multistratificată sau și prin diferite filtre colorate
(policromie). Lumina Bioptron este lumină polarizată,
policromatică, fără să conțină UV, lumină de energie joasă,
cu efect puternic biostimulator.
• Durata aplicării: 3-6-8 minute de 2-3ori/zi, 7-12 zile.
• Indicații: traumatisme sportive, afecțiuni reumatice,
afecțiuni cu escare, ulcerații, cosmetică.
1.10. Terapia respiratorie
Terapia respiratorie se referă la aplicarea

în scop profilactic și curativ a variatelor proceduri
care se adresează componentelor aparatului
respirator.
1.10.1. Inhaloterapia
Inhaloterapia constă în introducerea agentului
terapeutic pe cale respiratorie, având ca scop redresarea
elementelor reversibile ale disfuncției ventilatorii și
respiratorii.
Agenții terapeutici pot fi:
-aerul cu presiune modificată;
-aerosolii (aerosoloterapia) – inclusiv naturali (cu apă de
mare sau din lacuri terapeutice, eventual aerosolii din
vecinătatea unor cascade);
-ionii negativi din aer (aeroionoterapia);
-aerul curat și sănătos (aeroterapia);
-talasoterapia;
-gaze (oxigenoterapia).
Respirația în presiune pozitivă intermitentă
(RPPI) – inspirația activă spontană se face cu presiune
negativă intrapulmonară, prin mărirea diametrului
toraco-pulmonar, determinat de contracția mușchilor
inspiratori, cu consum de oxigen.
Tehnica de aplicare: bolnavul relaxat intră în fazele
"respiratorii" ale aparatului generator de presiune.
Respiră numai pe gură având piesa bucală etanșă,
execută o sucțiune; fluxul inspirator va fi de 20-
30l/min.; după apneea postinspiratorie, bolnavul expiră
lent, pasiv, fără efort.
Durata ședinței: 20minute, de 3-6 ori/zi – în perioadele
acute, timp de 15-30 zile.
1.10.2. Aerosoloterapia
Aerosolul este un sistem fizic dispers

heterogen, bifazic, format dintr-o fază dispersată și
într-un mediu dispersant (dispersii cu o masă de 0,001
– 5 µ a unor substanțe solide sau lichide într-un mediu
gazos) – difuziune.
-lichid în aer = ceață (aerosol);
-solid în aer = aerosuspensii (pulberi, fum);
-amestec gazos = aer atmosferic (oxigen+dioxid de
carbon+heliu).
Există aerosoli marini, aerosoli de pădure și aerosoli
artificiali.
Tehnica aerosolizării cu aparat individual se
adaptează la tipul aparatului.
Aerosolul poate fi produs:
-natural = prin spargerea valurilor cu conținut de apă
sărată (sodiu, clor, magneziu) la marginea mării sau
de apă dulce, lângă cascade, în păduri;
-artificial empiric = prin aburire (fierbere), fumigații,
volatizări de rășine;
-artificial modern = prin pulverizare pneumatică cu
duze.
Durata aplicației variază între 5-20 minute,
în funcție de substanțele folosite.
Se respectă tehnica privind poziția și respirația
bolnavului care pot fi succesive sau asociate
procedurilor de umidificare, bronhodilatatoare,
dezobstrucție și kinetoterapie respiratorie.
Se respectă tehnica privind poziția și respirația
bolnavului (din așezat, cu genunchii puțin deasupra
liniei șoldurilor, cu spatele sprijinit de spătarul
scaunului, cu toracele și capul drept).
1.10.3. Aeroionoterapia
Aeroionoterapia adjuvantă introduce în

organism ionii negativi formați pe cale naturală lângă
ape, cascade, după furtuni, ploi torențiale sau pe cale
artificială, cu generatoare de ioni.
• Sub efectul ionilor negativi apare bradipneea, crește
profunzimea respirației, activitatea cililor vibratili,
oxigenarea și tonusul psihic.
1.10.4. Aeroterapia
Aeroterapia reprezintă baia de aer; mișcările
aerului îmbunătățesc ventilația pulmonară, saturația în
oxigen a sângelui precum și circulația, metabolismul și
starea generală prin influențarea complexă, sanogenă,
inclusiv a sistemului nervos. Expunerea parțială sau
totală a corpului progresiv la acțiunea aerului, elimină
influența radiației solare directe.
Baia de aer se începe în cameră, cu ferestrele
deschise și se continuă pe terasă și în aer liber, la
temperatura de 20ºC și vânt slab. Durata băii de aer
este de la 5 minute la 2-3 ore. La senzația de rece, se
recomandă întreruperea.
Indicații: stări de convalescență, repaus îndelungat,
anemie, sindroame nevrotice, vârstnici.
1.10.5. Speleoterapia
Cura microclimatică de salină (eventual

grotă).
2. HIDROTERMOTERAPIA
Hidroterapia cuprinde un complex de

metode ce folosesc apa în cura externă și
diferite tehnici, metode bazate pe acțiunea
separată sau cumulată a excitanților termici,
mecanici și chimici, declanșând reacția de
hidrotermoterapie.
Hidroterapia
Terminologia hidroterapiei: "hidro" provine

de la cuvântul grecesc hudor = apă, therapia =
tratament, balneație = utilizarea de ape minerale
terapeutice în cură externă.
Medicina desemnează prin acest termen una din
ramurile terapeuticii, care se bazează pe aplicarea
externă a apei, fie în scopuri profilactice fie curative.
Hidroterapia – se definește ca fiind acea
parte a fizioterapiei care întrebuințează apa la diferite
temperaturi și în diferite stări de agregare (lichidă,
solidă, gazoasă) în aplicații interne și externe.
Prin hidroterapie (HT) se înțelege utilizarea
apei, printr-un număr variat de proceduri în scop
profilactic, terapeutic sau/și curativ, recuperator. Studiul
aplicației - ingestiei de ape minerale (crenoterapia) a
trecut mai târziu în domeniul terapiei balneare,
hidroterapia mărginindu-se inițial mai mult la aplicațiile
externe.
Termoterapia
Termoterapia – este o modalitate de

tratament fizical care utilizează căldura generată
de diferite surse: apă, aer, curent electric.
Căldura poate fi aplicată prin intermediul unor
medii fizice care emit căldură în mod direct sau
căldura este emisă de aparate.
• Este folosită în scop de relaxare, stimularea
troficității, stimularea circulației, pregătirea
pentru kinetoterapie pe uscat.
2.1. Împachetările
Împachetările sunt proceduri de HTTL
(hidrotermoterapie locală) care constau în învelirea
unei părți sau în întregime a corpului, conform unei
anumite tehnici.
a. Umede:
- complete
- de ¼ sau de ½
- la trunchi
- la membrele superioare sau inferioare
b. "mai uscate":
- cu parafină
- cu nămol
- cu nisip
2.2. Comprese
Compresele sunt cele mai simple și mai

răspândite proceduri de HT la domiciliul
pacienților. Ele se realizează cu ajutorul unor
bucăți de material (pânză) variate ca formă și
dimensiune, înmuiate în apă la diferite
temperaturi și aplicate pe diverse regiuni ale
corpului.
a. după temperatură: reci, calde, alternante,
stimulante - Prissnitz, cu aburi
b. după regiune: la cap, ceafă, gât, torace,
abdomen, trunchi, gambă, Metoda Kenny, etc.
2.3. Afuziuni
Afuziunile sunt proceduri care constau

în proiectarea, fără presiune a unor coloane de
apă asupra diverselor regiuni ale corpului.
a. parțiale
b. complete - generale
c.după temperatură: reci (18-20º C) sau
alternante (38- 40º C și 18-20º C)
2.4. Dușuri
Dușurile sunt proceduri de HT, reprezentate prin
coloane de apă, aburi sau aer cald, de temperatură și presiune
diferită, proiectate de la o anumită distanță, pe anumite
suprafețe ale corpului sau pe tot corpul. Factorii pe care își
bazează acțiunea sunt factorul termic și mecanic.
a. după forma jetului:
- cu rozetă
- cilindric
- evantai
b. speciale:
- duș-masa
- duș subacval
- duș scoțian
c. tipul excitant termic:
- cu aburi
cu aer cald
d. în funcție de direcția de aplicare (orizontal, vertical)
2.5. Băi
Băile sunt proceduri de hidroterapie (HT) care se
practică cu apă simplă la diferite temperaturi, sau cu apă la care
se adaugă diferite ingrediente, mișcare, elongație etc.
a. simple, parțiale (pe segmente: mâini, picioare, șezut)
b. generale
c. în funcție de temperatura de indiferență sau după alți autori de
neutralitate (34-35 ̊ C)
- mai mică decât acesta
- egală cu acesta
- mai mare decât acesta cu câteva grade
d. kinetoterapeutice (în vane, bazine, piscine sau în mare, etc.)
e. cu diferite ingrediente medicinale (cu diferite plante, uleiuri,
etc.)
f. cu ingrediente chimice (hidro-minerale) – inclusiv cu diferite
gaze (CO2, H2S, I)
g. cu bule de aer
h. cu masaj
i. intestinale (enterocleaner)
2.6. Cataplasme
Cataplasmele sunt proceduri care constau

în aplicarea pe diferite regiuni ale corpului în scop
terapeutic a diverselor substanțe de natură organică
și anorganică: plante medicinale, semințe, făinuri-
paste, nisip, sare de bucătărie, etc.
2.7. Aplicații – tehnci – metode speciale
a. băile cu vârtej (Whirl-pool)

b. baia cu nisip (psamoterapia)
c. cura egipteană de nămol
d. înot terapeutic- metoda Halliwick
e. terapia cu factori contrastanți - cura Kneipp
2.8. Sauna
Sauna este o metodă particulară de

hidrotermoterapie contrastantă, cu aplicație
generală bazată pe acțiunea excitantului termic
contrastant și a celui mecanic.
a. clasică finlandeză
b. artificială (electrică)
o Rezumatul unităţii de studiu
 În această unitate de curs au fost prezentate noţiunile
generale privind aspectele teoretice specifice domeniului
- fizioterapie.
o Autoevaluare
 Realizaţi o clasificare a metodelor specifice fizioterapiei.
o Test de autoevaluare a cunoştinţelor
 1. În ce constă fizioterapia?
 2. Precizați factorii naturali și artificiali.
 3. Care este diferenţa între balneologie și
balneoclimatologie?
 4. În ce constă balneo-climatoterapia?
 5. Definiţi noţiunea de argiloterapie.
 6. Ce cuprinde terapia respiratorie?
 7. În ce constă psamoterapia?
 8. Precizați în ce constă peloidoterapia.
 9. Precizați în ce constă talasoterapia.
 10. În ce constă formele de utilizare a apelor minerale?
 11. Precizați în ce constă crenoterapia și aclimatizarea.
 12. Precizați în ce constă speleoterapia, argiloterapia,
aeroterapia, helioterapia și oncțiunea cu nămol.
 13. În ce constă împachetarea cu nămol?
 14. Definiţi hidrotermoterapia.
 15. Ce cuprinde inhaloterapia?
 16. În ce constă aerosoloterapia?
 17. Precizați în ce constă termoterapia.
 18. Precizați în ce constă hidroterapia.
Bibliografie:
1. Kiss, I., 2004, Fiziokinetoterapia și recuperarea medicală,
Editura Medicală, București;
2. Pásztai, Z., 2011, Hidro-Termo-Balneo-Climato-Kinetoterapia,
Editura Universității din Oradea, Oradea;
3. Rădulescu, A, 2014, Electroterapie, Editura Medicală,
București;
4. Rădulescu, A., Teodoreanu, E., 2014, Noțiuni de
balneofizioterapie și balneoclimatologie, Editura Medicală,
București;
ROMÂNIA
Tel. +40-234-542411, tel./fax +40-234-545753
TERMOTERAPIA

 cunoaşterea şi însuşirea de către studenţi a noțiunilor de specialitate
specifici;
 înţelegerea aspectelor teoretice privind termoterapia;
specifice termoterapiei.
 conştientizeze rolul şi importanţa ramurilor specifice termoterapiei;
Termoterapia (TT)
TT este o modalitate de tratament

fizical care utilizează căldura (Q) generată de
diferite surse: apă, aer, curent electric, etc.
Căldura poate fi aplicată prin intermediul unor
medii fizice care:
- emit căldură în mod direct sau
- căldura este emisă de aparate.
Este folosită în scop de: relaxare, stimularea
troficității, stimularea circulației, pregătirea pentru
kinetoterapie pe uscat. În acest caz se poate
practica individual sau în grup, în săli special
amenajate.
Funcțiile tegumentului:
 pielea reprezintă primul organ influențat de
hidrotermoterapie.
 structura și funcțiile ei explică relațiile dintre
mediul extern și mediul intern al
organismului.
Proprietățile cele mai importante sunt
următoarele:
proprietatea de a influența termoreglarea prin
funcția glandelor sudoripare care se adaptează
nevoilor acesteia, în sensul creșterii sau scăderii
pierderilor de apă din tegument;
proprietatea de a influența schimburile de
căldură (organismul cedează prin tegument 80%
din căldura lui, mediului extern);
proprietatea de a influența schimburile minerale,
prin eliminarea mai ales a substanțelor minerale și
a acizilor în straturile superficiale ale tegumentului
(prin sudorație se pot elimina chiar 1-2 litri);
 proprietatea de a participa în procesele de
imunitate (datorită bogăției în țesut
reticuloendotelial, pielea joacă un rol important în
metabolismul intermediar și în procesele
imunologice;
 proprietatea de a absorbi anumite gaze și
substanțe organice cu acțiune locală și generală
importantă;
 proprietatea de a influența repartiția sângelui
(prin rețeaua vasculară, pielea poate absorbi 1/3
din masa totală de sânge).
 Troficitatea are importanță în reacția
tegumentului la diverși excitanți în special termici.
Sensibilitatea termică, atât la rece cât și
la cald, este probabil cel mai bine apreciată prin
atingerea pielii timp de câteva secunde cu un
recipient plin cu apă la temperatura dorită
(verificată termometric). Este mulțumitor dacă
pacientul percepe drept cald recipientul aflat la
temperatura de 35-36 °C și drept rece pe cel la
28-32 °C. Între 28-32 °C majoritatea persoanelor
pot distinge diferențe termice de 1°C progresiv
deoarece sensibilitatea la cald și rece este
deservită de receptori diferiți. Este necesar să se
testeze ambele tipuri de sensibilitate.
Temperatura se recepționează cu
ajutorul unui bogat aparat neuroreceptor
tegumentar, adică termoreceptorii: Krause
pentru rece și Ruffini pentru cald și pentru
presiune-întindere. Ultimii sunt situați mai
profund și de 8 ori mai numeroși decât cei
pentru rece.
Excitațiile termice sunt transformate în
impuls electric la nivelul receptorilor și astfel
transmise sub formă de stimuli nervoși pe căile
aferente. Stimulii ajung la creier și de acolo,
prin căile eferente, se întorc la structurile
efectoare, determinând fenomene vasomotorii,
secretorii, trofice sau/și răspunsuri motorii.
Metodologia de termoterapie:
Căldura este utilă prin acțiunea pe care o are de
a combate spasmul muscular și micile reacții
inflamatorii asociate procesului degenerativ avut
anterior pe fond reumatic sau posttraumatic.
 Termoterapia cu tehnici variate de aplicații
include termoterapia endogenă și cea exogenă.
1. Termoterapia endogenă (diatermia)
Aparatele, în funcție de tipul de energie
fizică pe care o emit, determină o creștere a
temperaturii în profunzime (în interiorul
țesuturilor) generând căldură profundă. Aceasta
este termoterapia endogenă, care utilizează
"efectul Joule". Energia termică este generată de
undele electromagnetice care traversează corpul.
Diatermia evită bariera tegumentară, în zona
centrală nu se realizează termoreglare ca în piele,
deoarece se produce vasodilatație doar a vaselor
nutriționale fără efectul de "spălare" a căldurii
locale.
La căldură superficială efectul de
penetrație este mai redus, de numai câțiva
milimetrii de la tegument. Aceasta poate fi
căldura umedă care se aplică sub forma de băi
termale, împachetări cu parafină, împachetări
cu nămol și nisip sau a băilor de aburi, dușuri.
Căldura umedă este mai benefică decât căldura
uscată care este produsă de aerul cald, lumina
artificială sau naturală sau prin aplicarea de
cataplasme cu nisip/sare, saună.
2. Termoterapia exogenă
Termoterapia exogenă – folosește

medii fizice care emit căldură în mod direct.
2.1. Băi de lumină
- parțiale, prezintă un gradient crescut de efect
reflex, dar prin flux mic caloric, cu izolare. Constituie
o procedură blândă aplicată în dispozitive adaptate;
- generale, pentru care se utilizează dulapuri
de lemn cu becuri.
Durata băilor este de 5-20 minute după care se face o
procedură de răcire. Căldura radiată produsă de băile
de lumină e mai penetrantă decât cea de abur sau aer
cald, iar transpirația începe mai devreme. Băile de
lumină scad tensiunea arterială prin vasodilatația
produsă treptat.
Soluxul are efect slab, superficial prin stimulare
gradientală și flux caloric mic amortizat în câmp
deschis.
2.2. Băile de abur complete
Se execută într-o cameră supraîncălzită

de vapori sau în dulapuri speciale orizontale
sau verticale. Se pleacă de la o temperatură
inițială de 38-42° C și se urcă treptat la 50-55°
C. În timpul procedurii se pune o compresă
rece pe cap, ceafă sau inimă. Baia se termină
cu procedură de răcire.
2.3. Băile de aer cald
Folosesc căldura uscată, cu

temperatura între 60-120° C, care provine de
la radiatoare supraîncălzite în atmosferă
închisă. Sunt mai ușor suportate decât cele
de abur cald. Transpirația se instalează mai
încet, dar cantitatea e mai abundentă decât la
băile de abur.
2.4. Împachetările
Sunt proceduri de HTTL care

constau în învelirea unei părți sau în
întregime a corpului conform unei anumite
tehnici.
2.4.1. Împachetări umede
- complete;
- treisferturi ( ¾) - care se întinde de la axilă în
jos;
- inferioare, superioare;
- modificate.
Toate au efecte diferite în funcție de zona și de
timpul de împachetare:
*efect excitant, până la 15 minute;
*efect sedativ, între 15 și 50 minute;
*efect hipertermic, între ½ oră și 50 minute.
2.4.2. Împachetarea cu parafină -
parafangoterapia (împachetări "mai uscate")
Este cea mai eficientă procedură de termoterapie
(TTL) locală de pregătire a țesuturilor (elasticizantă,
decontracturantă) pentru kinetoterapie.
• Constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantități de
parafină la o temperatură mai ridicată dar suportabilă
de către pacient. Împachetările cu parafină provoacă o
supraîncălzire profundă și uniformă a țesuturilor. Pielea
se încălzește la 38-40° C provocând o transpirație
locală abundentă. La desfacerea parafinei se
evidențiază hiperemia produsă. După împachetare se
aplică o procedură de răcire, spălare cu prosop umed.
• Materiale necesare: pat, cerșaf alb, vas pentru topit
parafina, tăvițe din metal, pătură, manșoane pentru
articulațiile mari, un duș, prosop.
Tehnica de aplicare
Se ia o cantitate de parafină, se topește la
temperatura de 35-70° C. Se toarnă apoi în tăvițele
de metal și se lasă la răcit, până ajunge la o
temperatură suportabilă de către pacient.
Se invită pacientul să se așeze pe pat, în decubit
ventral, se scoate parafina din tăvițe și se aplică pe
zona dorsală a acestuia. Se acoperă apoi pacientul cu
un cerșaf și pătură după care se lasă astfel să stea
timp de 15-30 minute. După această perioadă se
îndepărtează parafina și se invită pacientul să facă un
duș de curățire, la temperatura corpului.
Efecte: la locul de aplicare apare o supraîncălzire
profundă și uniformă a țesuturilor, o hiperemie
puternică care determină o transpirație abundentă.
Aceeași procedură se aplică și pe regiunea
cervicală (aplicare sub formă de pelerină). La
sfârșitul împachetării cu parafină, se aplică o
procedură de răcire.
Contraindicatii: răni dechise, arsuri, inflamații
acute, tulburări de circulație periferică și
sensibilitate mărită a pielii.
2.4.3. Crioterapia
Este un mijloc de termoterapie locală,

bazată pe acțiunea excitantului termic rece la
temperatură în jur de 0° C, foarte aproape de
temperatura de îngheț. Prin aplicația lui asupra
unei părți a corpului se obțin efecte diferite.
Poate fi folosit fie ca factor de răcire, fie ca
stimulent al receptorilor termici - în funcție de
locul, durata, temperatura, mijloacele și
tehnicile utilizate.
Trebuie delimitată de hipotermie, care
înseamnă scăderea temperaturii întregului
corp.
Efectele generale a crioterapiei
Din punct de vedere senzoriomotor efectele au fost
atribuite direct sau indirect modificările induse într-una
sau mai multe structuri implicate în declanșarea stretch-
reflexului (receptorii cutanați, proprietățile mecanice ale
mușchiului, excitabilitatea fusurilor neuro-musculare,
transmiterea neuro-musculară).
scade conductibilitatea nervilor aferenți;
scade excitabilitatea directă a fibrei musculare;
scade tensiunea musculară;
scade viteza de contracție odată cu creșterea duratei de
contracție;
crește vâscozitatea în țesuturi și articulații.
Modalități de aplicare:
Se aplică pe zone, pe regiuni inflamate după
diferite traumatisme, intervenții chirurgicale recente,
în artrite acute, pentru reducerea inflamației:
punga cu gheață în zona cu procese inflamatorii,
inclusiv posttraumatice, hipertonii musculare sau
contuzii etc.;
comprese cu gheață granulată - la nivelul cefei, pe
abdomen, pe cap, la nivel de articulații tumefiate - mai
ales posttraumatic, etc.;
comprese reci cu apă și bucăți de gheață: T=4-5° C,
durata: 3-4 minute;
baie foarte rece la extremități: T=2° C, durata: 20-30
secunde;
 lichide volatile la suprafața corpului care pentru
evaporare iau energie din țesuturi: Kelen spray, aplicat
20-30 secunde, pauză 10-15 secunde cu reluare de 2-5
ori;
 flux de aer rece pe tegument, din diferite dispozitive sau
chiar "feonul de uscat părul";
 gheața prin masaj, cu un calup mai mic sau mai mare,
având efect rapid antialgic și vasodilatator activ-reflex
după o scurtă vasoconstricție inițială prin aplicarea
locală de gheață concomitent cu manevre de fricțiune și
presiune - Mod de aplicare: se fricționează ușor zona
algică cu mișcări alternante în ambele sensuri și circular,
până când apare hiperemia și analgezia locală (în medie
3-5 minute sau până la topirea calupului de gheață);
2.4.4. Sauna
Metodă particulară de hidrotermoterapie

contrastantă, cu aplicație generală bazată pe
acțiunea excitantului termic contrastant.
Sauna "standard"
 Structura saunei: o cabină cu câteva paturi din lemn, a
cărei extremitate este prevăzută cu un postment ce
permite în poziție culcat sprijinul membrelor inferioare pe
un nivel mai sus decât cel al capului. Cabina este
îmbrăcată pe interior în lemn de pin sau de mesteacăn
finlandez, pentru ca apa de condensare să fie absorbită,
păstrându-se astfel interiorul uscat. Sursa de căldură este
alimentată electric sau cu foc de lemn, constând dintr-o
sobă tapetată cu un material refractar și acoperită la partea
superioară cu un granit special care are proprietatea de a
se înroșii repede. Această piatră este stropită la un anumit
interval de timp cu o cantitate de 200-300 ml de apă
menită să realizeze un jet de vapori, care se răspândește ca
un nor cald în cabină.
 Într-o cameră alăturată sunt amenajate dușuri cu
apă rece, sau o piscină cu scop de a asigura
confortul pentru faza rece a procedurii de saună.
Aici sunt amplasate și paturi pentru masaj și
relaxare.
Tehnica de aplicare:
 Are o fază caldă și una rece care se repetă
urmată de relaxare și masaj.
 Indicații: profilaxie, călirea organismului,
tratament curativ la obezi, gută, predispoziție
pentru unele afecțiuni dermatologice (acneea,
furunculoza, etc.).
 În această unitate de curs au fost prezentate
noţiunile generale privind aspectele teoretice
specifice domeniului - termoterapie.
o Autoevaluare
 Realizaţi o clasificare a metodelor specifice
termoterapiei.
 1. În ce constă termoterapia?
 2. Precizați procedurile specifice termoterapiei.
 3. Precizați în ce constă sauna.
 4. În ce constă baia de lumină?
 5. Definiţi noţiunea de crioterapie.
 6. Ce presupune împachetarea cu parafină?
 7. În ce constă baia de aer cald?
 8. Precizați în ce constă diatermia.
 9. Precizați în ce constă terapia exogenă.
 10. Precizați funcțiile și prorietățile tegumentului.
 11. Precizați în ce constă baia de abur.
 12. Precizați în ce constă baia de aer cald.
 13. Care sunt efectele crioterapiei?
 14. Precizați în ce constă sauna standard.
Bibliografie:
București;
București;
ROMÂNIA
Tel. +40-234-542411, tel./fax +40-234-545753
CRIOTERAPIA

specifici;
 înţelegerea aspectelor teoretice privind crioterapia;
specifice crioterapiei.
 conştientizeze rolul şi importanţa ramurilor specifice crioterapiei;
Crioterapia
Crioterapia reprezintă un mijloc
terapeutic important din domeniul mai larg al
termoterapiei.
Spre deosebire de scăderea temperaturii
întregului corp (hipotermie), crioterapia se
referă la scăderea temperaturii pe o regiune
localizată.
Crioterapia constă în aplicarea
factorului de răcire sub formă de comprese,
împachetări: tamponări, fricțiuni cu pungi
umplute cu gheață sau apă rece, scufundări în
apă rece etc.
În medicina fizică, crioterapia este o
componentă a kinetoterapiei, în timp ce
aplicațiile reci din medicina sportivă (comprese și
sprayuri reci), ar constitui proceduri
"independente". Dar, această aserțiune nu poate fi
considerată valabilă, deoarece, pe de o parte,
specialiștii din domeniul medicinii sportive
asociază adesea la aplicațiile locale de rece,
manevrele de masaj sau de relaxare musculară,
iar pe de altă parte, în terapia medicală generală,
aplicațiile de rece se pot utiliza local în mod
pasiv.
MECANISME FIZIOLOGICE DE ACȚIUNE
ASUPRA CIRCULAȚIEI
La aplicațiile locale de rece au loc mecanisme
de termoreglare prin reacții vasomotorii locale
periferice, dar și prin intervenția unor circuite nervoase
reflexe ale sistemului nervos central (SNC).
Pe de o parte, se produce o pierdere termică prin
vasodilatație periferică, pe de altă parte se evită
"pierderea căldurii" prin vasoconstricție (este evidentă
manifestarea unui mecanism de echilibrare termică).
Inițial are loc o vasoconstricție locală, superficială,
directă, dar și prin intermediul arcurilor reflexe
(angrenând SNC). Apoi intervine o vasoconstricție
tardivă și mai extinsă, prin activarea zonei posterioare a
hipotalamusului prin sânge venos "rece" periferic, venit
de la învelișul tegumentar "răcit" de aplicație.
ASUPRA RESPIRAȚIEI
S-au efectuat numeroase cercetări și observații
clinice privind influențele și efectul crioterapiei asupra
aparatului respirator, atât la indivizi sănătoși, cât și la
bolnavi.
• Din punctul de vedere al valorilor respiratorii pe minut
(volum de aer vehiculat), s-a constatat că aplicațiile
tegumentare de rece de scurtă durată, produc efecte diferite
– o creștere sau diminuare inițială a acestora.
• Aplicațiile de rece pe segmente restrânse ale membrelor
nu produc modificări semnificative ale oxigenării. În
schimb, băile reci aplicate pe regiunea pectorală produc o
creștere semnificativă a frecvenței mișcărilor respiratorii
(de 8 ori), a volumului de aer vehiculat (de circa trei ori și
jumătate), precum și a consumului de oxigen.
ASUPRA RESPIRAȚIEI
Toate demonstrațiile clinice au demonstrat că

băile reci provoacă o tahipnee (creșterea frecvenței
mișcărilor respiratorii) și o scădere a presiunii
bioxidului de carbon expirat. De asemenea, dușurile
aplicate la temperatură de 25°C și mai mică, produc
tahipnee, cu consecințele respective. Hiperventilația
realizată duce la creștere a presiunii oxigenului și la o
scădere a presiunii bioxidului de carbon arterial.
ASUPRA METABOLISMULUI
Cercetări experimentale (Coulter) au arătat că

metabolismul tisular se reduce în zonele corporale răcite.
Acest lucru a fost demonstrat prin măsurarea nivelului de
saturație cu oxigen a sângelui venos, care a fost găsit
semnificativ redus (cu 20% față de saturația maximă).
Diminuarea nivelului metabolismului la răcire se
produce prin mecanism chimic, deoarece capacitatea de
reacție chimică scade cu circa 50% la o reducere a
temperaturii (locale) cu 10°C. Astfel, se evidențiază
faptul că țesutul răcit are nevoie de mai puțin oxigen
(pentru întreținerea activității și vieții celulare), decât
țesutul cu temperatură obișnuită, normală.
DUREREA ȘI CRIOTERAPIA
Căile nervoase de transmitere a impulsurilor
Înțelegerea mecanismelor de acțiune a
răcirii asupra durerii trebuie să pornească de la
calitatea și dispoziția anatomică a receptorilor
cutanați.
Receptorii cutanați pentru frig și pentru
durere sunt situați superficial, fiind constituiți într-o
rețea de extremități nervoase libere, cu o adaptare
lentă și incompletă la stimulii specifici. Atât
informațiile pentru temperatură, cât și cele pentru
durere, se transmit (la centru) prin fibre relativ
subțiri, de tip A-Delta și de tipul fibrelor
nemielinizate C.
Fibrele care conduc impulsurile de căldură, frig și
durere sunt situate în zona externă a rădăcinii posterioare
medulare, având sinapsele în regiunea posterioară a
măduvei spinării. Axonii celui de-al doilea neuron al acestui
traseu intersectează zona mediană și urcă tractusul spino-
talamic lateral. În creier apar mai întâi fibrele spinotalamice
(la nucleii trigeminali).
Numai impulsurile pentru stimulii termici și
dureroși ale nervului trigemen se conectează (sinapsă) în
nucleul spinal al aceluiași neuron, în timp ce toate celelalte
impulsuri se transmit mai departe prin nucleele senzoriale și
ale mezencefalului. Potențialele de durere și temperatură
sunt transmise ca impulsuri prin fibrele A-Delta și C.
O adevărată "ecluză" în aferentația acestor stimuli specifici
are loc în căile neospinotalamice, cât și în cele
paleospinotalamice.
Receptorii cutanați și alte mecanisme de
acțiune
S-a constatat că numărul receptorilor cutanați
la frig este de 7-8 ori mai mare decât al celor pentru
căldură. În medie, sunt 13 puncte de "rece" pe
centimetrul pătrat, față de 1,5 puncte pentru căldură
(Rych, Sommer). Sunt zone corporale cu o
sensibilitate la frig net mărită față de stimulii calzi
(conjunctiva, corneea, penisul, sânii – după Landois
și Rosemann).
În afară de dispunerea anatomică a
receptorilor cutanați, s-a cercetat intervenția unor
diverse mecanisme fiziologice.
O altă explicație interesantă a reducerii durerii prin
aplicațiile de rece este cea lansată de Keating și anume,
limitarea sau împiedicarea producerii și eliberării
substanțelor vasoactive (acetilcolină și catecolamine) de
către componentele infrastructurale granulare și veziculare
ale terminațiilor nervoase cutanate ale fibrelor mielinice
(aplicațiile de rece în apropierea punctului de îngheț produc
o reacție vasculară foarte redusă la adrenalină și
noradrenalină).
Alte studii au vizat influențarea reobazei și
cronaxiei fibrelor nervoase. Prin înregistrări ale curbelor
Intensitate/Timp (după aplicații de rece), s-a demonstarat
modificarea reobazei și cronaxiei fibrelor nervoase, prin
influențarea directă a proprietăților membranelor celulare
nervoase, în sensul unui proces de inactivare a purtătorilor
de ioni ai acestora (Trnavsky).
La aceste mecanisme trebuie adăugat și efectul
de reducere evidentă a contracturii musculare
patologice, produsă și întreținută de procese
inflamatorii dureroase. În cadrul proceselor
inflamatorii, se știe, un rol important îl joacă substanțe
chimice de tipul histaminei, serotoninei, plasmokininei,
acetilcolinei, prosraglandinelor și potasiul. Ori cercetări
mai recente (Keatinge) au arătat că procedeele de răcire
locală semnificativă duc la o blocare a reactivității
receptorilor musculari la aceste substanțe chimice.
1. Compresele reci
Există două modalități de aplicare:

Cu materialul îmbibat cu apă cu gheață sau cu
materialul congelat.
Mărimea compreselor utilizate este în funcție de
regiunea tratată. Ele vor fi bine stoarse. Trebuie
pregătite mai multe rânduri de comprese, pentru a fi
schimbate frecvent. Frecvența schimbării (necesară
pentru păstrarea temperaturii scăzute), depinde de
natura afecțiunii, de stadiul evolutiv și de regiunea
tratată. În acest sens, durata aplicației poate fi între
15 și 30 de minute (incluzând, acolo unde este cazul,
si programul scurt de kinetoterapie).
Referitor la modalitatea utilizării compreselor
congelate, considerăm necesar să prezentăm câteva
detalii:
- este necesar un congelator care să asigure o răcire
între -14°C și -18°C;
- pregătirea (dotarea) unor folii de plastic pentru
protejarea tegumentului pacientului la contactul
direct cu compresa și alta pentru învelirea
(împachetarea) compreselor introduse în congelator;
- dotarea cu un prosop necesar pentru șters la
sfârșitul aplicației;
- înainte de introducerea materialului în congelator,
compresele vor fi înmuiate în apă cu sare, care are
rolul de a reduce din rigiditatea (fermitatea)
compreselor congelate;
- în cazul în care compresele sunt prea rigide, vor fi
puțin clătite cu apă caldă înainte de aplicare;
- pentru obținerea efectului scontat, o compresă
congelată se menține 5 minute.
Dacă este necesară o durată mai mare a procedurii,
se schimbă prima compresă congelată cu alta deja
pregătită în congelator.
2. Pungile reci
Și în acest caz, există două modalități

(tehnici) de aplicare:
a. Utilizarea unor săculeți (pungi) confecționați din
material de frotir, prosop (la forma și dimensiunile
necesare), umplute cu bucățele de gheață. Deoarece
acești săculeți se aplică direct pe regiunea afectată, se
recomandă ungerea suprafeței cutanate respective cu
ulei (de exemplu, parafină), pentru a se evita
degerăturile locale. Durata aplicației este în general de
5 minute, după care urmează programul de
kinetoterapie, de circa 15 minute.
b. Utilizarea unor pungi de material plastic
(subțire), care să conțină o masă gelatinoasă de silicat
rece.
Respectiva ”pungă” (săculeț) se acoperă cu un prosop
sau bucată de pânză.
Conținutul pungii permite ca aceasta să fie moale și
flexibilă, modelându-se ușor pe regiunile afectate tratate.
Este mai indicată durata aplicației de 5 minute (urmată de
programul de kinetoterapie recomandat).
3. Baia parțială (regională) cu apă rece
Aceasta se poate aplica în câteva tehnici diferite.

A. Cu apă rece de conductă (de la robinet) de circa
10°C.
- se utilizează vase de diferite dimensiuni,
corespunzătoare segmentelor tratate.
- pacientul va fi așezat în poziție comodă, segmentul
se scufundă în vana respectivă. Durata procedurii este
de 5 minute în cazurile cu redori articulare cu/și
contracturi musculare periarticulare și de 8-10 minute
la cazurile cu contracturi musculare spastice. Vor fi
urmate de programul de kinetoterapie indicat.
B. Cu apă rece cuprinzând și bucățele mici de
gheață (fin mărunțită).
- se utilizează la fel ca mai sus, vase de diferite
dimensiuni, corespunzătoare segmentelor tratate.
- se amestecă (cu mâna) pentru omogenizarea
conținutului. Într-o primă fază se face o imersiune a
extremității (regiunii) afectate, pentru 30 de
secunde. La încheierea acestei faze, se aplică
exerciții de kinetoterapie activă sau pasivă. Pentru
un efect mai pronunțat, această secvență se poate
repeta.
- în funcție de caz, durata procedurii se poate
prelungi până la 20 minute.
- în general se aplică la mâini și la picioare.
C. Cu apă rece și sare.
- se utilizează aceleași tipuri de vase cu mărimi
diferite.
- apa cu sare se pregătește cu circa o oră înaintea
aplicației (1 kg de sare la 5l de apă), se introduc
într-un congelator la -3°C.
- se varsă apoi într-un vas de plastic. Pacientul își
va cufunda extremitatea tratată în amestecul
respectiv. Durata cufundării este de 30 secunde.
- de regulă, sunt necesare mai multe cufundări,
până la o durată totală de 5 minute. La intervale de
timp (minute), se aplică programul de
kinetoterapie.
4. Sprayurile de răcire
Dacă se cunoaște metodologia, care este de astfel
foarte simplă, se poate aplica în condiții comode și fără
supraveghere medicală de specialitate.
Distanța de aplicare între duza sprayului și
tegument trebuie să fie între 30 și 45 centimetri. Durata
aplicației diferă în funcție de cauza afectării și intensitatea
durerii și trebuie limitată până la apariția înghețării
(degerături) straturilor tisulare. Este vorba de câteva zeci
de secunde (acționează ca un anestezic local). Poate fi
utilizat atât în dureri provocate de afectări segmentare ale
aparatului locomotor, cât și în caz de colici (spasme
dureroase ale musculaturii netede viscerale). Durata se
poate extinde până la maximum 30 de secunde și se
recomandă să fie acoperit întregul dermatom corespunzător
cauzei dureroase.
5. Masajul cu cuburi de gheață
Cuburile de gheață (pregătite în

congelator) vor fi introduse (înmagazinate) într-o
pungă de plastic. Metoda este de obicei
recomandată în tratamentul unor zone mai
restrânse (cervicală, umăr, genunchi, gleznă etc.).
Se poate efectua cu ușurință și la domiciliu. În
general, durata este de 5-10 minute, mai scurtă la
aplicația statică, mai lungă la aplicația dinamică
(prin masaj). Se poate repeta de mai multe ori pe
zi, în funcție de afecțiune.
specifice domeniului - crioterapiei.
o Autoevaluare
crioterapiei.
 1. În ce constă crioterapia?
 2. Precizați procedurile specifice crioterapiei.
 3. Precizați în ce constă masajul cu gheață.
 4. În ce constă baia pațială cu apă rece?
 5. Definiţi noţiunea de crioterapie.
 6. Ce presupune aplicarea compreselor reci?
 7. În ce constă aplicarea pungilor reci?
 8. Precizați în ce constă acțiunea crioterapiei asupra
circulației.
Bibliografie:
București;
București;
ROMÂNIA
Tel. +40-234-542411, tel./fax +40-234-545753
HIDROTERAPIA

specifici;
 înţelegerea aspectelor teoretice privind hidroterapia;
specifice hidroterapiei.
 conştientizeze rolul şi importanţa ramurilor specifice hidroterapiei;
Hidroterapia
Terminologia hidroterapiei: "hidro" provine

de la cuvântul grecesc hudor = apă, therapia =
tratament, balneație = utilizarea de ape minerale
terapeutice în cură externă.
Medicina desemnează prin acest termen una din
ramurile terapeuticii, care se bazează pe aplicarea
externă a apei, fie în scopuri profilactice fie curative.
Hidroterapia – se definește ca fiind acea
parte a fizioterapiei care întrebuințează apa la diferite
temperaturi și în diferite stări de agregare (lichidă,
solidă, gazoasă) în aplicații interne și externe.
Noțiuni generale de termoreglare
Termenul de referință al aplicațiilor de

termoterapie este temperatura "de indiferență".
Aceasta este de 25ºC pentru aer și de 34-35ºC
pentru apă. Ea este raportată întotdeauna la
temperatura suprafeței corporale care reprezintă o
medie între temeraturile cutanate extreme
fiziologice ale frunții (35ºC) și ale halucelui
(25ºC).
• Noțiunea de indiferență termică este fiziologică,
dar relativă, ea depinzând de temperatura
cutanată diferită a zonelor tegumentare, precum
și de procesele dinamice diferite ale corpului
omenesc.
În complexul proces de termoreglare, precum
și în hidrotermoterapie, trebuie ținut cont de un
factor esențial – deficitul caloric al "cojii"
(învelișul corporal) față de "nucleu" (interiorul
corporal), care este de 3º-5ºC.
În medie, în condiții de confort termic,
deficitul caloric este de 40 de calorii. La o
procedură hipertermă, în primă fază, căldura
procedurii este folosită pentru anularea deficitului
caloric (fiind necesară o treime din intensitatea
căldurii la procedurile fierbinți) și apoi utilizată
pentru încălzirea "nucleului", prin convecție
internă.
Durata procedurilor hipoterme trebuie să fie
orientată și după deficitul caloric "coajă-nucleu"
al fiecărui individ: el poate fi mare, când "nucleul"
se încălzește lent, în circa 10-12 minute, sau mic,
când "nucleul" se încălzește repede, în 5 minute,
timp în care se lichidează rapid deficitul caloric.
Acest lucru presupune o prealabilă testare a
termoreglării pacienților înainte de prescrierea
procedurilor.
Efectele fiziologice ale procedurilor generale
calde și hipertermice
Imunobiologice:
Se bazează pe mecanismul realizat de aportul
sanguin crescut în țesuturile inflamate (prin
vasodilatație hiperemică), sângele aducând elemente
componente și necesare reacțiilor de apărare
imunobiologică a organismului. Astfel se consideră o
termoterapie adjuvantă benefică – procedurile ce
realizează o creștere a temperaturii "centrale" de peste
40ºC în diferite afecțiuni infecțioase febrile.
Spasmolitice (indicate la temperaturi de 37,3º –
37,8ºC) - pe musculatura striată – prin acțiune
miorelaxantă directă și indirectă; pe musculatura
netedă – în cazurile de contracturi musculare.
Efectele fiziologice ale procedurilor generale
calde și hipertermice
Circulatorii
• Sunt o consecință a efectelor vasodilatatorii și
spasmolitice pe vasele cutanate periferice.
• Antialgice
• Sunt secundare, indirecte și nespecifice prin
acțiunile complexe asupra diferitelor
mecanisme patogene.
• Trebuie să subliniem că în centrul
modificărilor produse în organism prin
aplicațiile hidrotermoterapice se află
metabolismul general și echilibrul termic.
1. Împachetări locale cu parafină
Aplicațiile locale cu parafină sunt cunoscute

în general sub formă de 3 metode de utilizare:
-imersiune în parafină semisolidă (cea mai eficace din
punct de vedere caloric);
-pensulări cu parafină topită;
-aplicare de plăci de parafină cu caracteristici plastice.
Plăcile trebuie să fie cât mai moi (adică la o
temperatură de aplicare de 42°C-48°C) pentru că la
acest flux termic pot influența favorabil straturile
musculare subiacente. Aplicațiile plăcilor de parafină
se fac în funcție de caracteristici fizice cunoscute și de
indicațiile terapeutice.
2. Împachetarea cu nămol
La această procedură hipertermă se folosește

o cantitate de 20-25 kg nămol (la împachetarea
generală) care acoperă corpul cu un strat de 2-3 cm
grosime, la o temperatură de 42°C-47°C (la o
împachetare parțială, de regulă pe jumătate de corp,
cantitatea de nămol utilizată este proporțional mai
mică).
• Teoretic, se cunoaște că 30 kg de nămol încălzit la
temperatura menționată, înmagazinează 180-200
cal, dar numai 50% din această acumulare calorică
(90-100 cal) se transmite corpului, restul pierzându-
se în mediul exterior.
3. Baia generală hipertermă de nămol
Această procedură de hidrotermoterapie prezintă
unele caracteristici determinate în primul rând de proprietățile
fizice ale nămolului.
Nămolul are o vâscozitate de 5-8 ori mai mare ca a
apei. Această particularitate face ca straturile de nămol
formate la nivelul tegumentului să realizeze o rezistență
calorică mai mare (până la de 10 ori) și gradientele termice
să fie mai mari de 5-7 ori ca la apa caldă.
În aceste condiții, transferul de căldură spre
tegument este mai lent și de aceea la o baie hipertermă de
nămol se folosesc temperaturi mai mari decât la baia
hipertermă de apă simplă, toleranța cutanată fiind mai mare.
Condiția esențială la aceste aplicații este ca să nu fie efectuate
mobilizări în timpul procedurii, deoarece ar crește straturile
de nămol ce vin în contact cu tegumentele corporale, care prin
convenție ar crește temperatura centrală până la starea de șoc.
4. Băile cu bule de gaz (aer, oxigen, bioxid de
carbon – CO2)
Sunt băi cu temperatură de neutralitate

termică. În aceste băi, coloana de apă este
fracționată prin interpunerea bulelor de gaz, care
scad presiunea hidrostatică. În același timp,
termoconductibilitatea apei este modificată foarte
puțin prin valoarea medie a termoconductibilității
gazului.
Bulele de gaz se distribuie uniform pe
tegument, unde produc micromasaj și
microexplozii cu stimularea receptorilor tactili.
Bulele de gaz CO2 au cel mai important impact,
determinând o vasodilatație tegumentară accentuată, mai
ales după absorbția bioxidului de carbon. În aceste condiții,
temperatura de neutralitate termică a apei în care se află
scufundat corpul pacientului tratat, se reduce spre 31°C,
datorită aportului sanguin din profunzime spre suprafață,
ceea ce face ca termoreceptorii din piele să nu determine
percepții termoestezice.
 Astfel, băile cu bule de CO2 se vor aplica la temperaturi
cuprinse între 31°C și 35°C, băile cu bule de oxigen la
33°C-35°C, băile cu bule de aer la 32°C-37°C (în aceste
marje se alege temperatura de prescripție, în funcție de
confortul termic, starea bolnavului și scopul terapeutic
urmărit).
Băile cu bule de gaz sunt considerate ca băi
hipotermizante, aplicate în general sub
temperatura de indiferență (34°C). Ele conțin gaz
carbonic dizolvat (CO2), acid carbonic dizolvat
(H2CO3) și în plus, o suspensie de bule fine de
CO2 liber (în soluție saturată de H2CO3).
Apariția și producerea de bule de CO2 se
explică astfel: prin încălzirea la temperatura băii,
coeficientul de absorbție al bioxidului de carbon
în apă scade, progresiv cu temperatura, ajungând
la 2,3 g/l ; apa se suprasaturează cu CO2, gazul
carbonic se degajă și apar bulele de CO2.
 Bulele de CO2 formează o fină peliculă aderentă la
tegument, de 0,5 mm grosime, care joacă un rol de
termoizolator. Datorită acestuia, fluxul caloric care iese din
tegument realizează un gradient termic de 1,3°C (față de
apa simplă, de 0,2°C). În aceste condiții, se ajunge la o
rezistență mai mare pentru fluxul termic și astfel se va
reduce temperatura băii cu 1°C-2°C (la 33°C-32°C).
 Se apreciază că cel mai important mecanism de acțiune al
băilor cu CO2 este cel chimic, realizat prin resorbția directă
prin tegument: 30-35 ml gaz/m2 de suprafața tegumentară.
În țesuturi, CO2 eliberează substanțe vasoactive pentru
vasele capilare: acetilcolină, compuși adenilici, histamină,
peptone etc. Efectul hipotermizant al băii cu CO2 se
echilibrează după baie într-un interval de 30-60 minute.
În concluzie, principalele efecte favorabile ale
băilor cu CO2 în tratamentul tulburărilor circulatorii se
explică prin următoarele moduri de acțiune:
 antrenarea economică moderată a activității cordului,
fără solicitări energetice;
 eliminarea stimulării centrale, care solicită inima;
 exercițiu efectiv al reacțiilor de adaptare
neurovegetativă și endocrină la un stres anume.
Mai adăugăm că băile cu oxigen, pe lângă efectul
mecanic exercitat asupra circulației cutanate din zona
ischemiată, acționează și prin ameliorarea oxigenării
țesuturilor ischemiate, oxigenul fiind un gaz care se
reabsoarbe prin piele. De asemenea și aceasta are efect
de reglare vegetativă.
 Spre deosebire de băile carbogazoase, unde acționează
mai mulți factori: hidric (mecanic), termic și chimic, la
mofete acționează numai factorul chimic. În aceste condiții,
în mofete se pot trata și bolnavi cu afecțiuni arteriale
periferice mai avansate, eliminându-se riscul efectelor
factorului mecanic ce acționează în băi. La mofete, efectul
terapeutic are la bază numai factorul chimic, prin resorbția
CO2 în țesuturi, care produce:
 virarea pH-ului tisular spre aciditate, având consecință
ameliorarea curbei de disociație a oxihemoglobinei (ca și prin
încălzirea tisulară realizată);
 vasodilatație prin intermediul substanțelor vasoactive
eliberate;
 creșterea troficității peretelui venos (care prezintă procese
degenerative precoce) datorită vasoconstricției la arteritici.
5. Băile cu plante medicinale
Băile medicinale, au un efect relaxant,

neuropsihobiologic, acționează mai ales prin
componenta chimică și cea mecanică, cea termică
fiind mult mai redusă.
Plantele medicinale folosite în hidroterapie sunt
de o diversitate foarte mare, în funcție de
obiectivele urmărite. În uzul curent, pentru
potențarea băilor la neutralitate termică, băile cu
plante cele mai utilizate sunt cele cu flori de fân,
mentă, salvie, mușețel, nus, coajă de stejar, de
castan, salvie sau tărâțe de grâu, malț, amidon etc.
 Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500-
1000 g în 2-3 l apă, care se introduc apoi în apa de baie la
neutralitate termică sau călduță, atunci când se urmărește și
efectul termic. Durata băii este de 20-40 minute.
Temperatura băilor în general la 35°C-37°C.
Indicațiile băilor cu plante medicinale
 Băile de malț, tărâțe și amidon își mențin temperatura
apei din cadă timp mai îndelungat, în comparație cu apa
comună, datorită acestor substanțe care sunt rele
conducătoare de căldura. Ele formează un amestec care se
depune la suprafața tegumentului sub forma unui strat
protector, care are totodată și o acțiune emolientă.
Au efecte bune în mialgii, dureri tendinoase, articulare,
nevralgii. Sunt indicate de asemenea în afecțiuni
dermatologice, precum eczeme cronice, urticarie, prurit.
Băile de mușețel, esență de brad, valeriană,
precum și speciile aromatice acționează eficient prin
uleiurile eterice conținute. Acestea au efecte ușor
excitante asupra terminațiilor nervoase tegumentare,
producând o hiperemie ușoară cu senzație de căldură
plăcută. Sunt indicate în mialgii și nevralgii, suferințe
reumatice dureroase.
Băile cu valeriană, cu mușețel, flori de fân și
mentă produc efecte sedative asupra organismului, pe
când cele cu extract de brad au efect ceva mai excitant și
sunt mai indicate în afecțiunile reumatismale. Băile cu
coajă de stejar, de castan au efecte astringente asupra
tegumentului și sunt indicate îndeosebi în eczemele
acute, urticarie, erupții alergice.
Băile cu malvă (nalbă) au acțiune descuamativă și
emolientă. Ele sunt recomandate în eczemele hiperkeratozice,
psoriazis.
 Toate decocturile de plante medicinale folosite la aceste
băi, măresc conductibilitatea electrică a mediului lichid, mai
ales cele de coajă de stejar, de castan și florile de fân.
Această capacitate electrică le recomandă și pentru utilizarea
lor în băile galvanice generale, pentru potențarea difuziunii
curentului electric galvanic în aceste proceduri.
 Băile medicinale se mai pot face și cu diverse extracte de
plante în soluție din mușețel, esență de brad, extract de nămol
(peloid extract) etc.
 Rezumând efectele principale ale băilor cu plante
medicinale, acestea sunt miorelaxante, analgezice, biotrofice,
iar cele cu muștar și hrean sunt în principal resorbtive.
6. Dușul subacval
Este o procedură de hidroterapie mult

solicitată și apreciată de pacienți. Se desfășoară în
căzi de baie terapeutică, cu apa la temperaturi de
36°C-38°C, folosindu-se în timpul procedurii (15
min) un jet de apă caldă sub presiune (0,8-1,5
atm= bari) furnizată de o pompă specială
încorporată la unul din capetele căzii sau de la un
utilaj cu pompă, separat, mobilizabil pe roți, lângă
cadă. Jetul de apă sub presiune se proiectează în
interiorul apei la circa 10-15 cm de suprafața
corporală sub un unghi de aproximativ 45°.
 Jetul de apă țâșnește prin duze cu orificii de diferite
diametre, furnizate odată cu echipamentul de tratament.
Terapeutul plimbă dușul pe suprafața corporală anterioară și
posterioară în anumite sensuri fiziologice, cu o anumită viteză
de mișcare, manevră repetată de 2-3 ori în intervalul celor 15
minute.
 Acțiunea acestei proceduri se produce prin factorul termic
(temperatura băii și a dușului) și prin factorul mecanic
reprezentat de acest masaj hidric. Masajul acesta este puternic
și totodată nedureros. Are efecte multiple asupra tuturor
grupelor musculare ale corpului (fiind o procedură generală),
de tonizare a unor mușchi hipotoni sau de relaxare a unor
mușchi contractați; de asemenea, îmbunătățește circulația
periferică mai leneșă din diferitele segmente corporale, are un
efect tonic general, stimulează respirația. Are o gamă largă de
indicații terapeutice.
7. Baia galvanică generală Stanger
Băile galvanice generale au fost introduse în

terapie spre sfârșitul sec. XIX de către meșterul tăbăcar
german Stanger din Reutlingen și perfecționate în 1930
de fiul acestuia, inginerul Stanger.
Acestea se aplică în căzi confecționate din
diferite materiale plastice ca izolant. Sunt prevăzute cu
8 electrozi plați, de suprafață mare, cu compoziție de
grafit, fixați (și conectați la curentul continuu) în pereții
căzii de baie, câte trei în fiecare perete lateral, unul la
nivelul capului și altul jos, la nivelul tălpilor. Există și
electrozi mobili care pot fi plasați în cadă după
necesitatea terapeutică, mai frecvent folosiți pentru
regiunea lombară sau pentru membrele inferioare (un
singur electrod la o aplicație terapeutică).
 Modul ingenios și bine calculat în care a fost
imaginată și realizată această procedură hidroelectrică,
conferă o serie de facilități și avantaje speciale. Una
dintre acestea este reprezentată de faptul că sensul
curentului poate fi dirijat în multiple variante între
electrozi: în axul longitudinal al corpului, fie descendent
(polul pozitiv la cap), fie ascendent (polul pozitiv la
picioare); în sens transversal (la diferite niveluri ale
corpului); în axa diagonală.
 Totodată, polaritatea electrozilor, pozitivă sau
negativă, poate fi aleasă (schimbată) printr-un comutator
special, în partea dreaptă sau stângă, superior sau
inferior, în funcție de acțiunea fiziologică dorită.
Pe de altă parte, mediul lichid care înconjoară
întreg organismul permite tratarea întregului corp. Apa
devine un mediu mijlocitor între electrozi și tegument.
Curentul este repartizat pe o suprafață corporală
mai mare, astfel că densitatea curentului electric este
mai redusă, neexistând pericolul (riscul) de arsuri
cutanate la intensitatea de curent aplicată. La aceste băi
se combină acțiunea curentului electric cu efectul
termic al apei. Suprafața mare a electrozilor și
conducerea ușoară a curentului electric prin mediul
apos permite o acțiune semnificativă, dar bine tolerată
a curentului galvanic asupra suprafeței corporale.
 Pentru o mai bună eficiență terapeutică a acestei
proceduri, se pot adăuga diferite ingrediente
farmaceutice sau extracte de plante medicinale, care
măresc conductibilitatea electrică a mediului lichid și
potențează difuziunea curentului galvanic în țesuturile
corpului. La o astfel de modalitate complexă
(combinată) de aplicare a procedurii participă efectul
termomecanic al apei, efectul electric al curentului
galvanic și efectul chimic al ingredientelor adăugate.
 Principalul efect fiziologic este reprezentat de o
hiperemie reactivă tegumentară produsă prin
vasodilatație, de mai lungă durată, având drept
consecință o îmbunătățire a circulației sanguine
generale, cu efecte trofice și nutritive tisulare
consecutive.
Din aceste considerații fiziologice menționate
rezultă și principalele afecțiuni indicate în utilizarea
și aplicarea procedurii: distonii neurovegetative, cu
precădere cele circulatorii sanguine (sub diversele
ei aspecte), sindroame neuroastenice de diferite
grade (stadii evolutive), nevralgii și neuromialgii,
afectări ale musculaturii scheletice de cauze diferite
(hipotonii de inactivitate, posttraumatice,
neurologice, periferice), tulburări ale circulației de
întoarcere venolimfatice, suferințe ginecologice
pelvine cronice nespecifice (la femei), tulburări de
climacterium, peri- și parametrite etc.
specifice domeniului - hidroterapie.
o Autoevaluare
hidroterapiei.
 1. În ce constă hidroterapia?
 2. Precizați efectele fiziologice ale procedurilor generale
calde și hipertermice.
 3. Precizați în ce constă baia cu plante medicinale.
 4. În ce constă baia galvanică generală Stanger?
 5. Definiţi noţiunea de duș subacval.
 6. Ce presupune dușul subacval?
 7. În ce constă baia cu bule de gaz?
 8. Precizați în ce constă baia hipertermă de nămol.
 9. Precizați în ce constă împachetarea cu nămol.
Bibliografie:
București;
București;
ROMÂNIA
Tel. +40-234-542411, tel./fax +40-234-545753
ELECTROTERAPIA

specifici;
 înţelegerea aspectelor teoretice privind electroterapia;
specifice electroterapiei.
 conştientizeze rolul şi importanţa ramurilor specifice electroterapiei;
Noțiuni generale
Curentul electric se definește ca

mișcare a particulelor încărcate electric, iar
mediul în care se produce această mișcare
constituie un conductor electric.
1. Curenții de joasă frecvență
Curenţii de joasă frecvență se obţin prin

întreruperea curentului continuu cu ajutorul unor
metode de reglare manuală sau electrică obţinându-se
impulsuri electrice ce se succed ritmic având în
general un efect excitator.
Curenții de joasă frecvență se caracterizează prin
impulsuri de diverse forme, care au o frecvență
cuprinsă între 0-1000 cicli/sec.
Din forma acestor impulsuri rezultă și forma
curentului, care poate fi triunghiular, exponențial,
dreptunghiular sau trapezoid.
Din aceasta categorie fac parte curenții: CDD (curent
diadinamic), Trabert, TENS (stimulare nervoasă
electrică transcutanată).
1.1. Curentul de tip Trabert
Curentul de tip Trabert este un curent

dreptunghiular si care realizeaza doua efecte
fundamentale si anume analgetic si
hiperemizant(creste foarte mult vascularizatia).
Are urmatoarele indicatii de aplicare:
reumatisme
abarticulare(miozite,tendinite,bursite);
boli degenerative de tip artroze;
stari posttraumatice.
1.2. Curentul diadinamic (CDD)
CDD(curentul diadinamic) prezintă 5 forme de bază:
monofazatul fix (MF) = excitomotor
difazatul fix (DF) = antialgic
ritmic sincopat (RS) = decontracturant
perioada scurtă (PS) = resorbtiv
perioada lungă (PL) = antialgic
urentul diadinamic are 5 forme:
Principalele indicații de aplicare sunt:
- afecțiuni ale aparatului locomotor (contuzii, entorse,
luxații, întinderi musculare, redori articulare)
- afecțiuni reumatice articulare și abarticulare (artroze
reactivate, artrite, stiloidite, epicondilite, periartrite
scapulo-humerale)
- afecțiuni neurologice (nevralgii, nevrite)
- afecțiuni circulatorii periferice.
1.3. TENS
TENS (stimularea nervoasă electrică
transcutanată) este un curent cu impulsuri
dreptunghiulare, emise de aparate mici , cu unul sau două
canale de ieșire, deci beneficiind de unu sau două
circuite, putându-se aplica doi sau patru electrozi pe
suprafața de tratat.
Indicații de aplicare:
afecțiuni reumatice
stări dureroase posttraumatice
nevralgii postherpetice
dureri din afecțiuni neurologice periferice
dureri „fantomă” după amputarea membrelor
cicatrici dureroase postoperatorii
stări dureroase acute și cronice postoperatorii
dureri după anestezie
2. Curenții de medie frecvență
Curenții de medie frecvență aparțin intervalului
1000-100000 Hz și au efecte multiple, dintre care
specific este efectul excitomotor de profunzime.
Curenții de medie frecvență sunt curenți sinusoidali
alternativi și au o penetrabilitate cutanată foarte bună,deci
permit efecte de profunzime.
Dacă se folosesc doi curenți de medie frecventță, cu
amplitudine constantă fiecare în parte, dar cu frecvențe
diferite și orientați pe direcții perpendiculare, rezultatul este
un nou curent, numit curent interferențial.
Principalele efecte fiziologice ale curenților de medie
frecvență interferențiali sunt:
efectul excitomotor
efectul decontranturant (nevralgii, nevrite, mialgii, hipotrofii,
atrofii)
efectul vasculotrofic, hiperemizant
efectul analgetic
2.1. Magnetodiaflux
- este o procedură care folosește câmpuri
electromagnetice generate de curenți de joasă
frecvență (50 sau 100 Hz).
- este efectul câmpului magnetic asupra
organismului uman, este foarte complex, având
efecte asupra schimburilor de substanţe între
celule, implicit asupra metabolismului, de
asemenea efecte endocrine şi asupra sistemului
nervos vegetativ.
- are efecte bune în stres și oboseală cronică şi
recuperare medicală ortopedică (ex.status post
fracturi).
2.1. Magnetodiaflux
Actiunea câmpului magnetic asupra organismului uman

este diferită în funcție de modul de administrare:
a) efect sedativ, când sunt administrate în câmp
continuu, cu acțiune simpaticolitică și trofotropă;
b) efect excitant, cu acțiune simpaticotonă si ergotropă,
în administrările întrerupte ritmic sau aritmic.
MOD DE APLICARE: Undele electromagnetice se
aplică prin intermediul a două bobine circulare, care se
plasează cervical și lombar. Pacientul se poziționează în
așa fel încât nordul magnetic să se suprapună nordului
terestru.
Durata ședințelor este de 4-6-10 minute.
2.2. Curentul Galvanic
- curentul electric de frecvenţă zero sau curentul
continuu, poartă numele de curent galvanic.
- are un efect termic constant, prin încălzirea
tegumentelor
- intensitatea curentului poate varia crescând de la
valoarea zero a intensităţii până la un anumit nivel
(curent continuu ascendent) sau descrescând spre zero
(curent continuu descendent).
- dacă aceste creşteri şi descreşteri au loc ritmic,
curentul i-a forma unei curbe ondulatorii şi se numeşte
curent variabil.
Efecte terapeutice ale curentului galvanic: analgezic,
excitant, stimulant, vasodilatator, trofic, rezorbtiv,
echilibrant SNV.
Efecte fiziologice ale curentului galvanic:

1. asupra fibrelor nervoase senzitive: senzaţia înregistrată
este în funcţie de creşterea intensităţii curentului aplicat:
furnicături - arsură - durere.
- la polul (+) se induce fenomenul de analgezie, datorat
hiperpolarizării celulei şi scăderii excitabilităţii acesteia.
- la polul (-) se induce fenomenul de stimulare prin
depolarizarea celulei şi creşterea excitabilităţii acesteia.
2. asupra fibrelor nervoase motorii:
- la polul (-) se înregistrează o scădere a pragului de
excitaţie, înregistrându-se acelaşi fenomen de stimulare
neuromotorie cu creşterea excitabilităţii.
3. asupra sistemului nervos central: efectele instalate
sunt în funcţie de polaritatea aplicată
- polul (+) aplicat cranial determină un efect analgezic,
descendent
- polul (-) aplicat cranial determină un efect stimulant,
ascendent
4. asupra fibrelor vegetative vasomotorii: vasodilataţie
superficială şi profundă,
- acţiune hiperemizantă, de activare a vascularizaţiei
(vasodilataţie atât la nivelul vaselor
superficiale, cutanate cât şi la nivelul celor profunde, din
straturile musculare)
5. asupra sistemului nervos vegetativ: stimulare simpatică
sau parasimpatică.
2.3. Terapia cu lumină Bioptron
Bioptronul acționează într-un mod natural prin sprijinirea
capacităților de regenerare și echilibrare ale corpului și în
consecință ajută organismul să-și activeze propriul potențial
de vindecare. Din momentul intrării în țesuturi, energia
solară ajută procesul de biostimulare, stimulând mai multe
procese biologice din organism într-un mod pozitiv ce
îmbunătățește astfel funcțiile corpului. Aparatele Bioptron de
terapie emit lumină polarizată. Aceasta înseamnă că undele
se transmit exclusiv în planuri paralele, fiind create de un
sistem de oglinzi special. Lumina astfel polarizata, având
unele proprietăți aparte, este folosită apoi în terapie. Este
foarte important faptul ca spectrul luminii Bioptron se
situează între 400–200 nanometri, ceea ce înseamnp că
această lumină nu conține raze ultraviolete (aceste raze
dăunătoare având spectrul cu mult sub 400 nanometri).
2.3. Terapia cu lumină Bioptron
Așa se explică faptul că după tratament pielea nu se înroșește, nu se
bronzează, lumina fiind complet inofensiva și pentru ochi. Razele
emise de lampa Bioptron în mică măsură conțin raze infraroșii, ceea
ce asigură acțiunea în profunzime, temperatura, în cursul
tratamentului, ajungând la maximum 37 °C, deci depășind doar cu un
grad temperatura normală a corpului.
Indicatii de aplicare a bioptronului: în durerile musculare lumina
polarizata se dovedește un bun calmant; țn gută (reumatism) se
manifestă benefic acțiunea luminii polarizate de stimulare a
metabolismului celular; în bolile arteriale – acțiunea de regenerare, de
stimulare a metabolismului celular; în tratarea durerilor de cap
înlatură stresul și scade tensiunea arterială; întărește sistemul imunitar
al organismului prin sporirea numărului fagocitelor și eliminarea
stărilor de stres; se pot trata:acnea, eczema, inflamațiile pielei, ulcerul
varicos, arsurile tegumentelor, artrite reumatice, durerea de spate,
traumatismele musculare, durerile articulare, etc.
3. Curenții de înaltă frecvență
Domeniul curenților de înaltă frecvență

cuprinde curenții care au frecvența peste
100.000Hz.
Clasic, producerea curenților de înaltă frecvență
se realizează printr-un circuit în care există
obligatoriu un condensator, cu rol de capacitate
electrică.
3.1. Unde scurte
Aceste unde au acţiune electrolitică şi

electrochimică şi nu produc fenomene de
polarizare. Aceste unde nu provoacă excitaţii
neuromusculare.
Au efecte calorice de profunzime fără a produce
însă leziuni cutanate.
3.2. Ultrasunet
sunt vibrații mecanice care rezultă din

transformarea variațiilor de potențial electric ale
unui curent de înaltă frecvență prin intermediul
efectului peizoelectric.
-efectul piezoelectric se refera la proprietatea unor
cristale într-un anumit ax de a se dilata și contracta
când sunt suspuse variațiilor de potențial electric de
înaltă frecvență.
specifice domeniului - electroterapie.
o Autoevaluare
electroterapiei.
Bibliografie:
București;
București;

1 Curs Introducere Termeni Specifici (1) (2) - Merged PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 Curs Introducere Termeni Specifici (1) (2) - Merged PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

ASPECTE TEORETICE SPECIFICE

Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății

Departamentul de Kinetoterapie și Terapie ocupațională

Prin fizioterapie se înțelege utilizarea

Balneoclimatoterapia este o metodologie

Aclimatizarea reprezintă un proces fenotipic

Reprezintă ansamblul de stimuli, produși în

Este o formă specială de cură climatică cu efecte

Soarele, aerul și apa sunt nu numai factori naturali

Este o metodă de termoterapie uscată generală

grecescul "pelos" = substanța care se formează în

Argila – rocă sedimentară, alcătuită dintr-un

Apa argiloasă care se pregătește pe baza

Pentru folosirea argilei sub formă de

Terapia respiratorie se referă la aplicarea

Aerosolul este un sistem fizic dispers

Aeroionoterapia adjuvantă introduce în

Cura microclimatică de salină (eventual

Hidroterapia cuprinde un complex de

Terminologia hidroterapiei: "hidro" provine

Termoterapia – este o modalitate de

Compresele sunt cele mai simple și mai

Afuziunile sunt proceduri care constau

Cataplasmele sunt proceduri care constau

a. băile cu vârtej (Whirl-pool)

Sauna este o metodă particulară de

Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății

Departamentul de Kinetoterapie și Terapie ocupațională

TT este o modalitate de tratament

Termoterapia exogenă – folosește

Se execută într-o cameră supraîncălzită

Folosesc căldura uscată, cu

Sunt proceduri de HTTL care

Este un mijloc de termoterapie locală,

Metodă particulară de hidrotermoterapie

Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății

Departamentul de Kinetoterapie și Terapie ocupațională

Toate demonstrațiile clinice au demonstrat că

Cercetări experimentale (Coulter) au arătat că

Există două modalități de aplicare:

Și în acest caz, există două modalități

Aceasta se poate aplica în câteva tehnici diferite.

Cuburile de gheață (pregătite în

Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății

Departamentul de Kinetoterapie și Terapie ocupațională

Terminologia hidroterapiei: "hidro" provine

Termenul de referință al aplicațiilor de

Aplicațiile locale cu parafină sunt cunoscute

La această procedură hipertermă se folosește

Sunt băi cu temperatură de neutralitate

Băile medicinale, au un efect relaxant,

Este o procedură de hidroterapie mult

Băile galvanice generale au fost introduse în

Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății

Departamentul de Kinetoterapie și Terapie ocupațională

Curentul electric se definește ca