Curenţii de înaltă frecvenţă

Curenţii de înaltă frecvenţă - generalităţi

Domeniul curenţilor de înaltă frecvenţă cuprinde curenţii care au frecvenţa peste 100.000Hz.
Clasic, producerea curenţilor de înaltă frecvenţă se realizează printr-un circuit în care există obligatoriu
un condensator, cu rol de capacitate electrică, acest condensator fiind format dintr-un număr de plăci
metalice care cuprind între ele un dilelectric (sticlă, ebonită sau porţelan).
Pe condensator se acumulează electricitate, asfel încât voltajul creşte continuu, iar atunci când
voltajul depăşeşte rezistenţa eclatorului (scântâietorului), se produce o scânteie electrică şi
electricitatea se va scurge de la (+) către (-), luând naştere un curent electric în circuitul oscilant.
Curentul nu se opreşte ci determină reîncărcarea inversă a condensatorului. În astfel de condiţii, se
produce o oscilaţie.

Oscilaţiile sunt amortizate: ele descresc lent până la 0, apoi urmează o pauză necesară reîncărcării
condensatorului de la transformator, după care ciclul se reia. În baza acestui sistem, se produc curenţi
de înaltă frecvenţă cu oscilaţii amortizate. În aparatele electromedicale există două mijloace de
întrerupere a curentului:
- se pot obţine oscilaţii electrice generate prin descărcarea condensatorilor pe eclatori – se obţin
curenţi de înaltă frecvenţă cu unde amortizate (aparatele clasice, în mare parte, scoase
actualmente din uzul curent);

1
 - există oscilaţii electrice de înaltă frecvenţă generate de descărcarea condensatorilor prin
intermediul lămpilor electronice (triode), în care oscilaţiile obţinute au fecvenţa mai mare, deci,
lungime de undă (λ) mai mică, şi aceste oscilaţii nu amortizate.
Lampa cu 3 electrozi (trioda) are ca elemente-standard :
- placa (anod = electrodul +) ,
- sita sau grila, care poate fi încărcată:
- pozitiv – şi atunci favorizează trecerea electronilor (curentului),
- negativ – şi atunci împiedică trecerea electronilor (deci a curentului),
- catodul (catodul = electrodul -), care este un filament încălzit la incandescenţă şi astfel, emite
electroni.
Sita/grila este intercalată între cei doi electrozi. Funcţionarea lămpii este următoarea:
- filamentul este adus la incandescenţă şi emite electroni, în timp ce placa este întotdeauna încărcată
(+);
- sita, aşa cum arătam mai sus, poate fi încărcată (+) şi favorizează trecerea electronilor , sau (-) şi
împiedică trecerea electronilor.
Această încărcare succesivă a grilei +/-, duce la modificările ritmice ale potenţialului şi această
ritmicitate induce, de fapt, ritmicitatea undelor obţinute în circuitul oscilant. Tensiunea în circuitul de
înaltă frecvenţă este cuprinsă între 10.000-100.000 volţi.
Aparatele de înaltă frecvenţă au un circuit generator – care produce curenţii de înaltă frecvenţă, şi
unul rezonator – în care stă bolnavul. Cel de-al doilea circuit, cuprinde ca rezistenţă, rezistenţa opusă
de organism, la care se adaugă spaţiile izolante între electozi şi corp; circuitul cuprinde şi un
condensator variabil, constituit din două plăci aflate la distanţă variabilă, pentru a realiza o capacitate
variabilă, care se poate regla până când circuitul oscilant intră în rezonanţă cu circuitul generator.

Noţiuni clasice despre diatermie şi curenţii de înaltă frecvenţă

Diatermia reprezintă încălzirea profundă a ţesuturilor prin curenţii de înaltă frecvenţă. Clasic,
diatermia prin înaltă frecvenţă se clasifica în:
- diatermia prin unde medii, corespunzând la λ = 100 - 1000 m, şi
- diatermia prin unde scurte, corespunzând la λ = 10 - 100 m.

A. Diatermiacuunde medii
Aparatele clasice de unde medii cuprindeau grupe de eclatori, aşezate în serie. Pentru aplicaţii, se
utilizau electrozi metalici flexibili de 0,5 mm grosime, cu colţurile rotunjite , suprafaţa şi marginile
netede, fixaţi întinşi, apăsat, pe suprafaţa pielii. Curenţii pătrund mai uşor în ţesuturi mai puţin
rezistente şi mai bine vascularizate şi ocolesc ţesuturile mai rezistente (os + ţesut fibros). Dacă
electrozii sunt inegali, electrodul mai mic este mai activ. Dacă electrozii sunt egali dar nu sunt
paraleli, apare efectul de marginaţie, adică se produce concentrarea curentului la nivelul marginilor
mai apropiate.
Efectele fiziologice se fundamentează pe efectul termic de profunzime, de la care derivă toate
celelalte efecte fiziologice, şi anume:
- nu dau eritem sub electrozi;
- încălzirea, produsă de această aplicaţie, persistă încă 2-3 ore după încetarea procedurii;
- diferitele ţesuturi care compun un segment se încălzesc diferit;
- puterea de pătrundere a undelor medii (şi a curenţilor de înată frecvenţă, în general) este invers
proporţională cu lungimea de undă, astfel :
♦ lungimea de undă mare (ex. λ în jur de cca. 300 m) nu învinge pielea, ţesutul subcutanat şi
grăsimea, pătrunderea este mică, efectul termic este de suprafaţă,
♦ lungimea de undă mică (ex. λ în jur de cca. 100 m) determină o pătrundere mai mare - efectul
termic se obţine mai ales în profunzime, senzaţia termică este mult mai mică la suprafaţă;

2
- ţesuturile şi organele bogat vascularizate se încălzesc mult mai greu, deoarece sângele are efect
refringent şi pentru că rezistenţa ohmică a ţesuturilor bogat vascularizate este mai mică;

3
- ca o consecinţă a încălzirii, se asociază vasodilataţia
În concluzie, căldura generată de undele medii determină, predominant la nivelele profunde:
♦ vasodilataţie,
♦ efect analgetic, eficient mai ales în durerea de tip ischemic,
♦ spasmoliză,
♦ creşterea metabolismului tisular în zonă
Principalele indicaţii de aplicare a undelor medii sunt:
- afecţiunile articulare, în principal cele degenerative, ştiut fiind că majoritatea autorilor consideră
mecanismele ischemice, ca fiind principalele cauze ale apariţiei şi, mai ales, evoluţiei rapid
agravante a acestor suferinţe;
- suferinţele sistemului nervos, mai ales periferic, inclusiv sechele posttraumatice sau de altă natură
la nivelul nervilor periferici;
- suferinţele aparatului circulator, mai ales periferic, şi mai ales cele datorate tulburărilor funcţionale
de irigaţie, ameliorabile prin vasodilataţie;
- suferinţe ale aparatului respirator, mai ales ale căilor aeriene superioare ( inclusiv sinusurile feţei),
şi mai ales cele de domeniul patologiei ORL;
- afecţiuni ale aparatului digestiv – mai ales cele declanşate de spasme (la nivelul pereţilor organelor
cavitare – ex.colici);
- afecţiuni ale aparatului genito-urinar.

Clasic, undele scurte se află în intervalul de lungime de undă λ = 10-100 m. Penetraţia acestor unde
este mai mare, deci zona de impact este mai profundă< ]n plus, pătrunderea are loc şi prin izolatori,
senzaţia de căldură resimţită de subiect este mai mică decât pentru undele medii (vezi anterior), dar
căldura dezvoltată la nivelul ţesuturilor profunde este mai mare.

Clasic, domeniul udelor ultrascurte este cuprins în zona de λ = 1-100 cm, ceea ce corespunde unor
frecvenţe mai mari de 30 MHz (de regulă între 30-300 MHz). Se foloseşte o aparatură diferită, care
utilizează lămpi cu 3 electrozi, iar condensatorul reglabil, integrat circuitului exterior (rezonator), pune
foarte uşor în rezonanţă cele două circuite (circuitul generator = furnizor de emisie curenţi de înaltă
frecvenţă, circuitul rezonator = circuitul exterior în care este plasat bolnavul). Datorită faptului că acest
tip de emisie are λ mică, ultrascurtele înving uşor rezistenţa tegumentului şi pătrund în profunzime.
Dozarea aplicaţie se face, de regulă, după senzaţia subiectivă a subiectului :
- dozele oligoterme / reci corespund la o tensiune de cca.14-16V: pacientul simte senzaţia de rece ;
- dozele submedii corespund la o tensiune de cca.16-17V: bolnavul simte o senzaţie de căldură abia
perceptibilă;
- dozele mijlocii corespund la o tensiune de cca.17-18V: bolnavul simte o senzaţie plăcută de
căldură;
- dozele calde corespund la o tensiune de cca.19-20V: bolnavul simte o senzaţie de căldură intensă.

La aparatele clasice, electrozii utilizaţi în aplicaţiile de unde scurte şi utrascurte sunt de mai multe
categorii:
♦ electrozi flexibili, izolaţi în cauciuc care se aplică pe o zonă izolată de o pâslă perforată
♦ Electrozi metalici ( discuri în interiorul unor capsule de sticlă)
♦ Electrozii de forme speciale împrumută aspectul cavităţilor în care se introduc; ca nişte benzi/suluri
Variantele de aplicaţie ale undelor, scurte şi mai ales, ultrascurte sunt următoarele :
♦ în circuit conductor închis – ceea ce presupune că electrozii se aplică direct pe tegument; acest gen
de aplicaţii se folosesc tot mai rar, deoarece prezintă riscul arsurilor;
♦ aplicaţii în câmp condensator – folosesc un dielectric aşezat între electrozi şi tegument (care poate
fi cauciuc, pâslă, aer, ş.a.): electrozii utilizaţi sunt metalici, introduşi într-o capsulă de sticlă, deci
înconjuraţi de aer (dielectricul); ca reguli de aplicaţie în câmp condensator :
4
 - nu trebuie să existe corpuri metalice în câmpul condensator,
- bolnavul nu trebuie să fie transpirat;
♦ aplicaţii în câmp solenoid – care utilizează benzi/cabluri izolate, atât între ele cât şi faţă de
tegument printr-un strat gros de cauciuc poros; electrozii în bandă/cordon/cablu se înfăşoară în spirală,
în jurul segmentului de tratat.

Acţiunibiologice
, caracteristică, după cum urmează:
♦ acţiune biologic-specifică, antimicrobiană;
♦ creşterea temperaturii corpului, consecutiv aplicaţiei, şi care nu scade imediat după încheierea
procedurii, putându-se menţine până la 48-72 ore; aceste observaţii dovedesc faptul că terapia de înaltă
frecvenţă are capacitatea să modifice funcţia centrului termoreglator;
♦ creşte rata diviziunii celulare, în principal în epiderm, în paralel cu creşterea metabolismului
celular;
♦ temperatura ţesuturilor profunde este mult mai crescută decât a ţesuturilor superficiale;
♦ există posibilitatea influenţării unor verigi metabolice:
o la doze slabe, creşte consumul de glicogen, iar la doze puternice acesta scade,
o creşte concentraţia sanguină a calciului (calcemia) şi scade clorul sanguin, fenomen care se
asociază de regulă cu apariţia transpiraţiei;
♦ la nivelul zonelor periferice s-a constatat apariţia, după o scurtă perioadă de vasoconstricţie, a unei
vasodilataţii importante, atât ca mărime, cât şi ca remanentă în timp; se constată:
o creşterea circulaţiei arteriale, şi, în timp,
o scăderea circulaţiei venoase;
o în plus, prin vasodilataţie, scade rezistenţa periferică ceea ce conduce la scăderea tensiunii
arteriale, în primul rând diastolice;
♦ acţiune calmantă, sedativă.
Datorită acestor efecte complexe, aplicaţiile undelor ultrascurte respectă aceleaşi domenii de
patologie prezentate la undele medii.

Clasificarea prezentată mai sus reprezintă o imagine clasică asupra domeniului înaltei frecvenţe.
Actualmente, clasificarea subdomeniilor înaltei frecvenţe utilizate în terapie este modificată, aparatele
moderne încadrându-se în următoarele categorii:

Spectrulînalteifrecvenţe

Tipul de unde Parametrii fizici Aplicaţii medicale

Frecvenţă Lungime de
(ν ) undă (λ)
Unde 0,3-3 MHz 100-1000 m Ultrasunete
hectometrice (300-3000 Diatermia cu unde medii
(corespund kHz) (vezi λ=100 m; ν=3 MHz)
undelor
medii)
Unde metrice 3-30 MHz 10-100 m Primele, şi cele mai folosite au
(corespund fost undele cu λ=11,06 m;
undelor
scurte) ν=27,12 MHz
Decimetrice şi 300-30000 1-100 cm ca unde decimetrice, cele mai
centimetrice MHz utilizate au fost λ=69 cm;
(domeniul
ν=433,92 MHz;
5
UHF=ultra ν=433,92 MHz;
high ca unde centimetrice
frequency) (microunde) λ=12,25 cm;
ν=2450 MHz
S-a încercat explicarea mecaniselor de acţiune şi a efectelor înaltei frecvenţe pe baza a trei teorii:

♦ care spune că în dielectricul neomogen (stratificat) stăbătut de curent

alternativ de frecvenţă înaltă, apar curenţi de conducere şi curenţi de deplasare concomitenţi, iar la
suprafaţa de delimitare între straturi apar potenţiale electrice
♦ care spune: curenţii de frecvenţă înaltă străbat sângele astfel, plasma
funcţionează ca un curent de conducţie iar membrana hematiilor ca un curent de deplasare; rezistenţa
serului este legată în paralel cu rezistenţele hematiilor,formând un model de rezistenţe succesive.
♦ – efectul caloric apare prin “mobilizare celulară ” Indiferent
de teorie, curenţii de înaltă frecvenţă pot fi transmişi corpului uman prin :
- prin straturile de aer: metoda în câmp condensator;
- metode în câmp inductor: electrozi izolaţi sau în câmp solenoid;
- prin emiţători la distanţă pentru UHF (unde decimetrice şi centimetrice).
Tipuri de electrozi :
♦ Electrozi cu contact direct,
♦ Electrozi cu aplicaţie în câmp condensator:
- Cu aer reglabili– electrozi Schliephake cu diametrul 10-25 cm; profunzimea aplicaţiei este
invers proporţională cu distanţa faţă de tegument; mare atenţie la fenomenul de marginaţie
(spin-effect);
- Cu aer nereglabili– au suprafaţa mai mare şi se folosesc atunci când urmărim fenomenul de
diatermie generalizată (au 35/50 sau 75/75 cm);
- electrozi supli – dielectricul utilizat este cauciucul, şi nu aerul ca în celelalte cazuri;
♦ Electrozi cu aplicaţie în câmp inductor / solenoid; se folosesc electrozi-self cu conductor tubular
aşezat într-o spirală plană într-o cutie de plastic. Pot avea diametrul de 14 cm (monodă) sau 5,5 cm
(minodă).

Observaţii privind aplicaţiile curenţilor de înaltă frecvenţă în practica cotidiană

Capacitatea de transformare a energiei electrice în căldură depinde de :

Constanta dielectrică – capacitatea de a conduce un curent de deplasare, caracteristică fiecărui
tip de ţesut,
Conductibilitatea electrică – este inversul rezistenţei, fiind la fel, specifică ţesutului,
Aşezarea geometrică a straturilor :
În serie,
În paralel,
Arhitectonica segmentelor străbătute prezintă stratificaţii complexe.
Ţesuturile cu conţinut mare de apă şi proteine ( muşchi, viscere ) au o rezistenţă mult mai scăzută
decât cele cu conţinut mare în grăsime sau ţesut osos (de aproape 10 ori).
Coeficientul de încălzire a unei structuri este dat de raportul unitate de volum grăsime / unitate de
vomul muscular > 1. Acest coeficient scade odată cu creşterea frecvenţei, deci cu cât λ este mai
mică (în cadrul înaltei frecvenţe),cu atât coeficientul de încălzire va fi mai mic. Aceste unde de tip
centimetric / decimetric sunt preferate la oamenii graşi (au lungima de undă foarte mică).
Creşterea distanţei dintre electrozi şi tegument creşte profunzimea de penetraţie, şi deci
profunzimea de exprimare a efectelor.
Dacă se urmăreşte încălzirea preferenţială a musculaturii se fac aplicaţii la distanţă mică, în câmp
solenoid, sau se folosesc unde decimetrice sau microunde, care pot ajunge până la 8 cm
profunzime, unde se constată dezvoltarea maximă de căldură, cu creşterea consecutivă a
temperaturii endotisulare.
6
 La conductorii selfi,se realizează o penetraţie medie,iar câmpul indus este foarte puternic. Este
foarte important ca distanţa dintre electrozi şi piele să fie de minim câtiva centimetri, pentru a
permite răcirea spirelor.
Prin metoda în câmp solenoid,apare un câmp magnetic ce creează curenţi turbionari. Valoarea unei
astfel de aplicaţii depinde de puterea ce se dezvoltă în circuitul bolnavului. O putere de 400-500W are
efect maxim la 1-2 cm de piele (profunzime).
În ceea ce priveşte distanţa dintre electrozi piele : la 1-2 cm predomină efectul superficial,iar la 4
cm efectul este mai profund.
Dacă zona de aplicaţie este bogat vascularizată va fi necesară o doză mai mare deoarece sângele
are rol refingent (transportă căldura).
Orice prescripţie trebuie să cuprindă :
♦ λ – lungimea de undă (domeniul de înaltă frecvenţă),
♦ natura electrodului,
♦ suprafaţa electrodului,
♦ distanţa electrod – piele: 1-2 cm – efect superficial, 3-4 cm – efect profund,
♦ durata procedurii,
♦ intensitatea câmpului – de obicei, după reacţia subiectivă (uneori, şi precizarea obiectivă).

Undele decimetrice şi centimetrice

Din punctul de vedere al caracteristicilor fizice, este vorba despre domeniul de unde cu λ = 1-100
cm, corespunzând unui domeniu de frecvenţă ν = 300-30.000 MHz – UHF (ultra high frequency),
reprezentând undele cu spectrul cel mai mic. Datoriă caracteristicilor fizice, undele centimetrice şi
decimetrice intră în spectrul undelor electromagnetice, având proprietăţi specifice – fizice, fizico-
chimice şi biologice.
Undele decimetrice şi centimetrice prezintă proprietăţi fizice, în primul rând optice: ele pot fi
reflectate, refractate, adsorbite, dirijate şi focalizate. Circa 30% din undele decimetrice sunt reflectate
(ex. undele decimetrice cu λ = 69 cm); reflexia este mai mare, cu cât λ este mai mică: pentru undele
centimetrice, fenomenul de reflexie este mai important (ex. pentru unde cu λ = 12cm). Fenomenul se
va manifesta printr-un efect de încălzire foarte crescut la limita dintre ţesuturi (mai ales la limita ţesut
gras / ţesut muscular), iar la acest nivel pot să apară aşa-numitele « unde staţionare ».
Ca oricare unde electromagnetice, undele decimetric şi centimetrice au proprietăţi fizico-chimice.
Ele pot fi adsorbite de substanţe cu proprietăţi paramagnetice şi produc fenomenul de « rezonanţă
moleculară », magnetizându-le.
Proprietăţile biologice ale undelor decimetrice şi centimetrice sunt multiple. Ele sunt uşor
adsorbite de ţesuturi şi produc o creştere a temperaturii locale: aceasta este semnificativă la 5 minute
după începere aplicaţiei, este maximă la 15 minute, apoi scade.
Se impun câteva observaţii legate de capacitatea de absorbţie a ţesututrilor, faţă de undele
centimetrice şi decimetrice:
♦ undele traversează membrana celulară şi determină transformarea energiei în căldură, atât în
căldură intracelulară, cât şi extracelulară ;
♦ undele traversează uşor ţesuturile cu conţinut slab de apă, putând fi absoarbite în cantităţi mari
(absorbţia maximă) în profunzime;
♦ căldura produsă de undele centimetrice şi decimetrice se comportă diferit:
o la nivelul pielii, se pierde în mediu, prin convecţie,
o încălzirea produsă în profunzime se transmite prin conducţie şi se acumulează; cantitatea de
căldură acumulată în profunzime depinde de adsorbţia diferită a ţesuturilor şi de vascularizaţie
(sângele este un agent refringent);
♦ undele centimetrice şi decimetrice stimulează dezvoltarea ţesuturilor tinere: astfel, iradierea
epifizelor oaselor, la animalele tinere, duce la o accelerare a creşterii, determinând o creştere
asimetrică, predominant a lungimii oaselor; de aici concluzia practică, că acest tip de unde nu se aplică
la persoanele tinere, în creştere;
7
♦ exercită o acţiune negativă asupra ochiului: s-a constatat apariţia cataractei la iepurii de laborator
iradiaţi, după 3-10 zile de iradiere; prin extrapolare, s-a constatat că persoanele care lucrează în
incidenţa microundelor (undele centimetrice), de ex. lucrătorii la instalaţii radar (controlorii de zbor
etc.), au o frecvenţă mai mare de apariţie a cataractei, care este considerată boală profesională;
♦ acţiunea undelor centimetrice şi decimetrice asupra electroforezei determină scăderea albuminelor
şi creşterea globulinelor, mai ales a celor β şi γ;
♦ s-a mai constatat şi că, aplicaţiile de unde centimetrice şi decimetrice îndepărtează oboseala
musculară, normalizând cronaxia.

.Aparatura specifică undelor decimetrice şi centimetrice

Undele decimetrice şi centimetrice (microundele) sunt produse de aparate diferite faţă de celelalte
forme de curenţi de înaltă frecvenţă, aparate care se bazează în producerea radiaţiei pe un tub special,
numit triratron sau magnetron, care generatorul propriu-zis de radiaţie. Din punct de vedere teoretic,
acest tub funcţionează pe baza principiului mişcării rapide a electronilor în vid. Tiratronul, care în
timpul procesului de producere a radiaţiilor se supraîncălzeşte, este protejat de un ventilator de răcire.
Emiţătorulmonopolar este a doua componenetă de bază a aparatului de unde decimetrice şi
centimetrice, alături de tubul tiratron, şi poate fi :
- liniar – radiaţia se produce în câmp longitudinal; efectele maxime şi încălzirea maximă se obţin
dacă fasciculul este perpendicular pe suprafaţa de incidenţă;
- circular – care poate fi şi scobit, ca o sferă goală în interior (emiţător prin îmbrăţişare); acest tip de
emiţător are acţiune foarte bună în profunzime, fiind caracterizat de o distribuţie mai uniformă a
căldurii în zona de aplicaţie;
- rotund – produce un câmp de iradiere rotund şi emite în toate direcţiile
Emiţătorul beneficiează de filtre de rezonanţă care elimină automat undele cu frecvenţe superioare,

nedorite, conservând doar spectrul care ne interesează din punct de vedere terapeutic.

Localizatorul, a treia componentă de bază a aparatului, asigură proiecţia fasciculului pe zona de

tratat.
Postul de alimentare are un comutator de reglare a intensităţii, precum şi un dispozitiv de securitate
care emite un semnal luminos, sau cel mai adesea sonor, care împiedică folosirea aparatului înainte de
încălzire.
Tensiunea anodică este de 1100-1500 V şi intensitatea anodică de lucru variază între 0-200 mA.
Dozarea undelor produse se face cu ajutorul unui dispozitiv cu 7-9 trepte (aparatele beneficiază de
tabele de referinţă pentru dozare).
Localizatorul se aşează perpendicular pe zona de tratat, nu în contact cu tegumentul, ci la distanţă
de 5-10 cm de acesta. Durata aplicaţiei este de 3-5 minute, maximum 10 minute. Ritmul de aplicaţie
este de obicei zilnic; dacă tratamentul se prelungeşte, se optează pentru ritmul de aplicaţie următor : în
prima săptămână zilnic, în a doua săptămână la două zile (deci, trei aplicaţii pe săptămână). Se
consideră oportun ca o cură de microunde să fie de 7-10 şedinţe; nu este indicat să se depăşească 10
şedinţe/serie, deoarece efectele terapeutice scad sau se pierd.
Contraindicaţiile de aplicare ale undelor decimetrice şi centimetrice (microundelor) sunt
următoarele:
♦ zonele cu ţesuturi prost irigate, prezentând fenomene ischemice;
♦ proeminenţele osoase, la nivelul cărora apare un mare grad de reflexie;
♦ la copii şi adolescenţi (în perioada de creştere);
♦ la persoanele cu tendinţă la hemoragii, femei cu tulburări de menstră (menometroragii);
♦ în sarcină;
♦ în cazul oricăror tulburări ale sensibilităţii pielii;
♦ în cazul oricăror procese acute inflamatorii.

8
9