CURS 6

6. REGULI METODICE PENTRU

PRACTICAREA MASAJULUI

6.1. Metoda masajului parţial

6.2. Masajul spatelui
6.3. Masajul peretelui toracic.
6.4. Masajul peretelui abdominal
6.5. Masajul membrelor inferioare şi
al regiunii fesiere
 6.6. Masajul membrelor superioare
 6.7. Masajul capului
 6.8. Masajul feţei
 6.9. Masajul gâtului
 6.10. Masajul general
 6.11. Mijloace ajutătoare în aplicarea
masajului
 6.12. Automasajul
Introducere
 Masajul este o activitate importantă care se
desfăşoară după reguli precise şi metodică
specifică, poate fi aplicat parţial sau general.

În aplicarea masajului sunt necesare anumite

substanţe (pulberi, uleiuri, creme) cu efecte
terapeutice sau/şi pentru a uşura execuţia.

Masajul poate fi aplicat de către maseur sau sub

formă de automasaj.
Obiectivele cursului
 - cunoaşterea metodicii de aplicare a
masajului parţial şi general;
 - cunoaşterea unor tipuri de substanţe
(pulberi, uleiuri, creme) cu efecte
terapeutice sau pentru uşurarea
execuţiei masajului;
 - cunoaşterea metodicii de aplicare a
automasajului.
 Pentru practicarea corectă a masajului din punct de
vedere tehnic, se recomandă
alegerea unor poziţii cât mai comode, atât pentru
subiect cât şi pentru maseur.
Subiectul (pacientul), pe parcursul şedinţei de
masaj trebuie să aibă o poziţie comodă care să îi
asigure relaxarea musculară şi o stare generală de
confort.

 Maseurul, prin poziţia de lucru, trebuie să asigure

o abordare corectă a zonei de masat, fără efort
inutil, pentru a putea efectua cu cea mai mare
eficienţă precedeele;
 prin calităţile sale de bun specialist să poată
obţine efectele specifice fiecărei manevre.
Un bun maseur trebuie
să adapteze procedeele de masaj
fiecărei părţi a corpului în funcţie de
caracteristicile anatomice,

să realizeze îmbinarea acestora pentru

a obţine efectele cele mai potrivite
scopului propus.
 Manevrele de la începutul şedinţei de masaj vor fi simple,
executate cu supleţe, uşoare, fără variaţii de sens, ritm şi
intensitate, pentru pregătirea organismului.

Pe parcurs solicitarea creşte ca ritm şi intensitate, urmând o

descreştere treptată pentru ca în final acestea să aibă un
caracter liniştitor.
Curba ascendentă şi descendentă a intensităţii manevrelor
se repetă pe fiecare segment sau regiune a corpului.

Intensitatea, numărul de repetări, ritmul de execuţie

al manevrelor depind de sensibilitatea subiectului şi de
scopul urmărit.
 Durata şedinţei este în funcţie de necesitate dar şi de
preferinţe. Manevrele lungi, liniştitoare, calmante
necesită un timp mai lung, iar după aplicarea acestuia se
recomandă ca subiectul să rămână în repaus un timp
(20-30 minute).
 masajul stimulent, excitant, manevrele vii,
scurte, executate cu intensitate crescută
necesită un timp mai scurt.
După masajul stimulent este indicată
executarea unor exerciţii de respiraţie şi mişcări
de înviorare, efectele cumulate ale acestora
permiţând reluarea în condiţii optime a oricărei
activităţi.
 Efectele masajului unei şedinţe se resimt imediat dar
nu au o durată mare (câteva ore).
 Masajul terapeutic:
 obţinerea unor efecte de durată necesită
continuitate,
 numărul şedinţelor (10-12) şi a seriilor în care se reiau
după unele pauze, sunt stabilite de medic (de preferinţă
executate de acelaşi maseur care cunoaşte pacientul),
 în unele situaţii se recomandă şi automasajul.

 Masajul (poate fi) executat de doi tehnicieni la acelaşi

subiect.
 trebuie să lucreze simultan,
 cât mai apropiat în ce priveşte efectuarea manevrelor ca
formă, ritm şi intensitate, pe suprafeţe simetrice ale corpului
aceleiaşi persoane.
6.1. Metoda masajului parţial
 Masajul parţial se aplică pe suprafeţe bine
determinate anatomic şi funcţional:
 regiunile trunchiului,
 segmentele membrelor,
 capul,
 faţa.

 Masajul local se adresează unei porţiuni:

 de piele,
 unui grup de muşchi,
 unui tendon,
 unei articulaţii.
 Manevrele şi metodele de aplicare diferă în funcţie
de forma şi structura fiecărei regiuni sau segment al
corpului, de scopul urmărit.
Alegerea manevrelor şi alternarea lor depinde şi
de experienţa celui care le aplică, a maseurului.
 Masajul regiunilor trunchiului constă în prelucrarea
celor trei regiuni distincte:
spatele,
peretele toracic
abdominal.

 Datorită conformaţiei anatomice şi a rolurilor funcţionale

diferite, aceste regiuni se masează întotdeauna separat.
 6.2. Masajul spatelui
 Pe spate se aplică toate procedeele principale de
masaj şi o parte din cele ajutătoare.
regiune întinsă, plană şi aproape netedă (excepţie
coloana vertebrală şi omoplaţii)
acoperită de o dermă mai groasă şi mai puţin
sensibilă,
ţesutul conjunctiv şi adipos este slab reprezentat,
musculatura este plată şi dispusă în mai multe
straturi,
circulaţia sângelui redusă şi divers orientată.
 Poziţia
celui care masează este în stând sau
aşezat pe un scaun cu înălţime potrivită,
cu mâna îndemânatică spre pacient.

Cel masat este în decubit ventral cu capul

răsucit într-o parte, membrele superioare
întinse pe lângă corp.
 6.3. Masajul peretelui toracic

 Peretele toracic se deosebeşte ca structură de regiunea

spatelui şi prin rolul său esenţial în respiraţie.

 Pielea regiuni este fină şi mai sensibilă, ţesuturile

subcutanate mai reduse pe părţile laterale şi pe linia
mediană.

 O deosebire esenţială la acest nivel al trunchiului

 la bărbaţi se remarcă muşchii pectorali bine dezvoltaţi,
 la femei predomină relieful glandelor mamare.
 Pentru masajul acestei regiuni se recomandă poziţia
decubit dorsal cu capul uşor ridicat, rezemat pe un
plan înclinat.
 Pentru masajul părţilor laterale, se ridică braţele, mâinile se
aşează sub ceafă sau pe creştet.
 Pentru masajul zonelor laterale se răsuceşte puţin trunchiul
spre partea opusă regiunii pe care se aplică masajul.

 Executantul poatefi în stând sau aşezat cu mâna

îndemânatică spre banchetă.
 6.4. Masajul peretelui abdominal
 Peretele abdominal este o “centură” constituită din muşchi
plaţi şi supli, legaţi între ei prin puternice formaţiuni
fibroase.

 Pielea este subţire, moale şi elastică - unele persoane

prezintă o mare sensibilitate cu caracter specific, care
împiedică aplicarea manevrelor de masaj.

 Persoanele predispuse la obezitate (sedentare) prezintă sub

piele straturi de grăsime, cute groase şi moi care modifică
forma şi funcţiile centurii abdominale, musculatura fiind
predispusă la atonie şi insuficienţă funcţională.
 Circulaţia sângelui la acest nivel este divers orientată.
 Manevrele de masaj specifice acestei zone sunt
netezirea, fricţiunea, vibraţiile şi percuţiile uşoare.
 Manevrele mai puternice nu se aplica datorită lipsei
suportului osos.

 Poziţia celui masat şi a maseurului este aceeaşi ca la

masajul peretelui toracic.

 Pentru a obţine o relaxare mai eficientă a muşchilor

abdominali, membrele inferioare ale pacientului sunt
flectate din articulaţiile coxo-femurale şi genunchi, iar
picioarele se sprijină pe tălpi.
 6.5. Masajul membrelor inferioare
şi al regiunii fesiere

În cadrul masajului general, după masajul trunchiului

urmează masajul membrelor inferioare care se poate
executa:
 pe segmente,

 pe toată lungimea lor începând cu partea posterioară.

 Membrele inferioare sunt mai lungi, mai groase şi mai

puternice decât membrele superioare, adaptate funcţiilor
statice şi dinamice specifice lor. Oasele şi articulaţiile sunt
mari şi rezistente, muşchii voluminoşi şi tonici.
 Masajul membrelor inferioare
 pe partea posterioară se execută din poziţia decubit
ventral.
 pentru masajul părţii laterale a coapsei şi gambei,
pacientul se poziţionează în decubit lateral.

 Poziţia maseurului este în stând sau aşezat în partea

segmentului asupra căruia aplică masajul sau la capătul
banchetei pentru masajul segmentelor apropiate.
 Ordinea aplicării masajului este următoarea: plantă,
gambă, coapsă, regiunea fesieră.
6.6. Masajul membrelor superioare

 Volumul muşchilor şi al ţesuturilor moi este mai redus

decât cel al membrelor inferioare, adaptate pentru
mişcări ample şi de abilitate, mai mult decât pentru
cele de forţă şi rezistenţă.
 Pentru masajul acestor segmente, pacientul este
aşezat în decubit dorsal cu capul uşor ridicat pe plan
înclinat.

 Executantul este în stând sau aşezat, în partea

segmentului pe care îl masează
 Ordinea este următoarea: mână, antebraţ, braţ, umăr.
 6.7. Masajul capului
 Prezintă particularităţi legate de conformaţia
anatomică cât şi de influenţele pe care dorim să le
exercităm asupra acestuia.
 Pielea capului este groasă şi bine întinsă.
 Între piele şi oasele craniului există un strat foarte

subţire de ţesuturi fibro-elastice şi musculare, care

îi permit un anumit grad de mobilitate.
 Aceste ţesuturi sunt străbătute de o reţea

bogată de vase sanguine şi limfatice, precum şi

de ramificaţii ale nervilor periferici.
 Vasele se ramifică în diferite direcţii:
 din mijlocul frunţii spre tâmple şi în sus
spre creştet,
 din creştet spre părţile laterale şi înapoi
spre ceafă.

 Muşchii sunt foarte subţiri, plaţi şi se inseră

pe piele şi pe oasele craniului.
 Ramificaţiile nervilor provin din nervii cranieni şi
cervicali.
 Masajul capului poate fi executat pe toată suprafaţa, pe
frunte, pe creştet, pe părţile laterale şi pe partea
posterioară, global sau strict localizat.
 Poziţia pacientului poate fi aşezat pe un scaun scund
sprijinindu-şi fruntea sau bărbia pe mâinile proprii sau
pe un plan de sprijin potrivit de înalt, cu spatele spre
maseur, care este în stând sau aşezat pe un scaun mai
înalt.
 Pentru masajul frunţii şi al părţii anterioare a capului,
maseurul stă în spatele pacientului care îşi sprijină capul
pe pieptul acestuia.

 Masajul capului poate fi executat şi din diverse poziţii de

decubit (dorsal, ventral, lateral) funcţie de zona pe care
se aplică (partea occipitală sau laterală a capului).
 6.8. Masajul feţei

Este o formă specială de masaj practicată în cosmetică

şi în scop terapeutic.
 se folosesc o serie de procedee clasice adaptate la

particularităţile morfologice şi funcţionale ale

acestei regiuni.
 Manevrele exercită o acţiune circulatorie şi trofică,

tonică şi stimulentă asupra pielii şi ţesuturilor

subcutanate.
 Masajul cosmetic
 se aplică în special la femei în scopul păstrării
aspectului sănătos şi proaspăt al pielii sau pentru
corectarea unor imperfecţiuni.
 se aplică asociat cu unele preparate (unguente,
creme, soluţii, loţiuni) cu proprietăţi fiziologice şi
terapeutice.
În activitatea sportivă este util în unele cazuri
de accidentări ale feţei survenite în activitate
(ex. box).
 Masajul terapeutic al feţei
 are drept scop tratarea modificărilor inestetice şi
de tonus ale ţesuturilor (cute, riduri), al urmelor
unor boli de piele sau accidente la nivelul feţei
(cicatrice, aderenţe, pareze).
 6.9. Masajul gâtului
Prezintă două regiuni care se deosebesc ca structură şi funcţii:
 - regiunea anterioară a gâtului cu complexitate anatomică

şi funcţională, străbătută de trahee, esofag, vase mari de

sânge ca arterele carotide şi venele jugulare, canale limfatice
şi trunchiuri nervoase. Aici sunt situate complexe formaţiuni
ganglionare şi glandulare, ganglionii limfatici cervicali, tiroida,
parotidele şi formaţiunea reflexogenă “glomus carotidian”.
 Pe aceste structuri anatomice sensibile se execută doar

 neteziri, fricţiuni şi vibraţii uşoare

 în sensul circulaţiei sanguine de retur.
 Poziţia pentru cel masat este cea de decubit dorsal cu capul

ridicat sau şezând rezemat cu capul în uşoară extensie;

 - regiunea posterioară a gâtului prezintă muşchi
de-a lungul coloanei vertebrale cervicale dispuşi în mai
multe straturi.
 Manevrele folosite sunt cele clasice de netezire, fricţiune,
frământat, tapotament şi vibraţii, manevre folosite în
masajul spatelui, adaptate ca intensitate acestei zone
mai sensibile din apropierea capului.
 Poziţia celui masat este de decubit ventral cu capul uşor în
flexie, cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor sau poziţia
şezând pe un scaun scund cu fruntea sprijinită înainte, pe
un plan potrivit de înalt, cu spatele la maseur, care este
aşezat pe un scaun mai înalt sau în picioare.
 6.10. Masajul general
 se efectuează prelucrând pe rând toate segmentele anatomice.
 Ordinea de efectuare a masajului general:
 din decubit ventral se efectuează masajul:
 spatelui,

 regiunii fesiere,

 piciorului pe faţa plantară,

 gambei şi coapsei pe partea dorsală;

 din decubit dorsal se masează:

 membrele inferioare pe partea anterioară în ordinea: picior, gambă,
coapsă;
 din decubit dorsal rezemat pe plan înclinat se continuă cu masajul
 peretelui abdominal, al toracelui, membrelor superioare (mână,
antebraţ, braţ) şi se încheie cu masajul gâtului.

 Masajul capului şi al feţei în cadrul masajului general este opţional.

 6.11. Mijloace ajutătoare în
aplicarea masajului
Pentru executarea cu uşurinţă a manevrelor, se aplică pe
piele diferite pulberi fine, uleiuri, creme.
Pulberile folosite pot fi de origine:
 minerală,
 frecvent folosit este talcul (silicat de magneziu hidratat),

asigură alunecarea cu uşurinţă a mâinilor maseurului pe

suprafaţa pudrată.
 Talcul este inofensiv pentru ţesuturi, nu este alterabil, nu se

combină cu alte substanţe chimice, absoarbe secreţiile sebacee

şi sudoripare, prin masaj şi descuamarea pielii particulele sunt
îndepărtate treptat, pielea rămâne curată. Trebuie manevrat cu
atenţie, este iritant pentru căile respiratorii.
 Vegetală
 amidonul de grâu, de orez, sunt întâmplător folosite

în practica masajului, în contact cu transpiraţia

fermentează, producând acid lactic şi butiric iritanţi
pentru ţesuturi.
 Animală
 Pudrele de natură organică (sărurile acizilor graşi cu
metalele), se utilizează în masajul cosmetic şi în
terapia afecţiunilor dermatologice, sub forma unor
mixturi (cu lichide) sau creme (cu grăsimi): palmilatul de
aluminiu, miristratul de zinc.
 Grăsimile utilizate în masaj sunt de origine:
 Animală,
 Lanolina - cea mai uitlizată grăsime de origine animală

obţinută prin extracţia şi purificarea lipidelor din lâna de

oaie, care are o mare penetrabilitate epidermică.
 Alte grăsimi animale : cetaceum sau spermancetum (din

substanţele grase conţinute în cavităţile pericraniene ale

unor balene), axungia (grăsime de porc din jurul
epiploonului, care conţine stearină), oleum jecoris (untura
de peşte, foarte bogată în vitamine) sunt conţinute în
diverse creme sau pomezi.
 Minerală
 vaselina este frecvent folosită cu amestec de hidrocarburi

extrase din reziduri de hidrocarburi rezultate din distilarea

petrolului,
 oleul de lanolină şi oleul de parafină în combinaţie cu

lanolina şi alte substanţe active sunt folosite în terapie

 vegetală
 uleiul de măsline, uleiul de in, uleiul de ricin,

nu sunt folosite ca atare ci în combinaţie cu alte

substanţe pentru obţinerea unor creme şi pomezi folosite
în cosmetică şi dermatologie.
Cremele
 amestecuri de grăsimi minerale, vegetale sau animale
 diferite cantităţi de apă (soluţii apoase)
 se adaugă pudră în diferite proporţii (10-20%) pentru
creşterea consistenţei,
 diferite substanţe active.

Efectul acestora poate fi calmant, emolient şi răcoritor.

Pomezile
 amestecuri de grăsimi minerale şi animale

 se adaugă pudre inerte pentru creşterea consistenţei

(10-15%) şi să fie aderente la suprafaţa pielii.
 În consistenţa acestora se includ diverse substanţe
active, în funcţie de scopul pentru care sunt folosite.
Efectul emolient asupra straturilor de la suprafaţa
corpului îndepărtează scoamele.
 Stratul impermeabil creat prin aplicarea pomezilor
împiedică produsele de secreţie ale pielii să ajungă la
suprafaţă,
împiedică evaporarea apei, determină creşterea
vasodilataţiei şi favorizează schimburile dintre
substanţele medicamentoase aplicate şi ţesuturi.
 Maseurul trebuie să:
 cunoască proprietăţile substanţelor pe care le

poate utiliza în funcţie de scopul masajului aplicat,

 componenţa, efectele acestora, termenul de

valabilitate.

Să obţină cele mai bune rezultate şi să nu producă

efecte negative asupra organismului.
Cremele şi pomezile, în multe cazuri, conţin substanţe
chimice cu proprietăţi farmacodinamice.
 Acestea pătrund în piele proporţional cu gradul de
concentraţie în care sunt încorporate (Legea lui Fick).
 Pielea, uşor permeabilă la apă, permite substanţelor
solide traversarea ei prin difuziune pasivă sau prin
transport activ, pe cale transepidermică şi pe cale
transfoliculară.
Substanţele lipofile şi hidrofile pătrund pe cale
transepidermică,
Cele liposolubile pe cale transfoliculară.
 Viteza de transport prin piele se numeşte “clearence”-ul
pielii. Substanţele conţinute în creme şi pomezi (unguente)
determină acţiuni farmacodinamice asupra organismului.
 6.12. Automasajul
Este masajul aplicat propriei persoane.

Comparat cu masajul (executat de un specialist sau o

persoană iniţiată în tehnica de aplicare) automasajul
prezintă anumite inconveniente:
NU asigură o relaxare perfectă a ţesuturilor;
NU permite o bună circulaţie sanguină;
unele poziţii sunt incomode;
unele regiuni sunt greu abordabile (spatele);
cere efort fizic din partea celui în cauză.
 Automasajul este o metodă de lucru eficientă cu
condiţia respectării unor cerinţe.
1. Cunoaşterea procedeelor de masaj şi influenţele lor
asupra organismului, adaptate la particularităţile şi
necesităţile propriului corp.
Fără a cunoaşte tehnica manevrelor şi fără a înţelege
mecanismul acţiunilor nu se poate practica automasajul.
2. Cunoaşterea poziţiilor cele mai comode în
abordarea diferitelor zone ale corpului pentru o execuţie
corectă şi fără eforturi inutile.
 Poziţiile trebuie să asigure stablitatea corpului şi relaxarea

musculară, să facă accesibile aplicării manevrelor regiunile şi

segmentele corpului pe care le masăm şi să permită
executarea a cât mai multe manevre.
 să evite oboseala şi stânjenirea marilor funcţii, în special
respiraţia.
 Sunt recomandate poziţiile cu bază mare de sprijin, derivate

din poziţiile de bază (decubit, pe genunchi, şezând, stând).

3. Aplicarea manevrelor
 începe cu membrele inferioare, din poziţia şezând
(picior, gambă, coapsă),
 se continuă cu regiunea spatelui din aşezat sau
stând, regiunea peretelui abdominal şi a toracelui
din decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe plan
înclinat,
 apoi membrele superioare
 la final cu zona cervicală.
4. Gradarea şi combinarea procedeelor de automasaj
trebuie să respecte metodica de lucru a masajului,
 începând cu manevre pregătitoare de netezire uşoară,
 se creşte progresiv intensitatea prin manevre de fricţiune,
frământat, tapotament, vibraţii,
 după care scade treptat
 se încheie prin manevre liniştitoare de cernut, rulat,
scuturări şi neteziri.

Se urmăreşte aceeaşi curbă a intensităţii prezentată la

metodica masajului se respectă şi la automasajul
fiecărei regiuni în parte.
Automasajul se execută cu calm, fără grabă şi cu
supleţe în mişcare.
 Persoanele în vârstă trebuie să evite lucrul din poziţii cu
capul în jos.
 Durata şedinţei de automasaj variază după preferinţe
şi necesităţi.
 Pentru obţinerea efectelor stimulente, manevrele se
execută cu vigoare, rapid
 durează între 5-15 minute în automasajul parţial,
 cel extins între 20-30 minute.
 Pentru obţinerea manevrelor liniştitoare se execută
manevre în ritm lent, uşoare şi lungi,
 cu o durată de 5-20 minute în automasajul parţial
 40 de minute în automasajul extins.
Se recomandă

 după automasajul fiecărei regiuni sau segment să se

execute o serie de mişcări active simple pentru
mobilizarea articulaţiilor,

 să se execute câteva mişcări de respiraţie şi de

relaxare pentru a combate tendinţa de blocare a
toracelui şi de încordare exagerată a unor grupe
musculare implicate în aplicarea masajului.
Automasajul
 să fie executat în condiţii de igienă, atât în ce priveşte
spaţiul în care se efectuează, cât şi igiena corpului.
 se execută de obicei dimineaţa sau seara în

legătură cu baia, duşul sau spălatul.

 Şedinţele de automasaj aplicate în cursul zilei să fie
efectuate la 2-3 ore după masă sau cu jumătate de
oră înainte de mesele principale pentru a nu tulbura
funcţiile digestive şi schimburile nutritive.
 Pentru executarea automasajului se folosesc de obicei
substanţe care, aplicate pe piele, o fac mai netedă şi
mai alunecoasă.
 Contraindicaţiile automasajului sunt în general
aceleaşi prezentate la capitolul masaj.

 Indicaţiile automasajului se referă la scopul în

care este recomandat, respectând cele trei
mari direcţii: igienic, sportiv şi terapeutic.
Automasajul igienic - asigură obţinerea şi păstrarea
unei bune condiţii fizice prin prevenirea efectelor
nefavorabile ale surmenajului şi activarea marilor
funcţii ale organismului.

 Se recomandă în special persoanelor cu regim de

mişcare redus, sedentarilor, precum şi persoanelor
în vârstă.
 Automasajul executat în scop igienic se asociază
de obicei cu procedeele simple de călire a
organismului ca: băi de soare, aer şi apă.
Automasajul sportiv este legat de practicarea exerciţiilor
fizice şi sportului.
 Se practică cu scopul de a pregăti organismul pentru efortul
care urmează,
 înainte de concurs pentru a mări efectele încălzirii şi
pregătirii psihice,
 în timpul concursurilor (în pauze) pentru a menţine
încălzirea şi starea psihică optimă,
 după concurs, în scopul grăbirii refacerii potenţialului

energetic al organismului.
 Se poate practica şi peste costumul de sport.
 Automasajul este şi un mijloc de odihnă activă care
reface organismul mai bine şi mai repede decât odihna
pasivă.
 La sportivi automasajul poate fi aplicat după încetarea

efortului sau poate fi amânat pe mai târziu (după

câteva ore) dacă sportivul este prea obosit.
 În aceste condiţii efectul va fi mai bun decât dacă

automasajul ar fi aplicat în faza acută a oboselii.

Automasajul terapeutic - în terapiile complexe de
care beneficiază o afecţiune.
 Selectarea şi adaptarea procedeelor folosite este dictată
de afecţiune, automasajul putând fi general, regional
sau local.
 Efectele favorabile de întreţinere a stării generale a
organismului nu pot înlocui efectele exerciţiilor fizice.
 Cele mai bune efecte ale automasajului se obţin prin
asocierea lui cu gimnastica şi unele sporturi ca înotul,
atletismul, jocurile.
 Rezumat
 Activitatea de masaj se desfăşoară după o metodică
specifică. Abordarea segmentelor corpului se realizeză
într-o succesiune logică din poziţii de lucru adecvate
(pentru subiect şi maseur).

 În aplicarea masajului sunt necesare anumite substanţe

(pulberi, uleiuri, creme) cu efecte terapeutice sau/şi
pentru a uşura execuţia.

 Automasajul (aplicarea masajului asupra propriului corp)

are beneficii dar şi inconveniente.
Concepte şi termeni de reţinut
 Masaj parţial (regional, segmentar, local).

 Masaj general.

 Automasaj (aspecte benefice, inconveniente).

 Automasajul în practica sportivă.

 Probleme de reflexie şi teme
de dezbatere

1. Care sunt poziţiile pacientului pentru

masajul diferitelor zone ale corpului?

2. Care sunt manevrele de masaj

(principale şi secundare) pentru fiecare
zonă a corpului?
Recomandări bibliografice
1. Bălteanu V, (2004). Masaj şi tehnici complementare
Editura Tehnopress, Iaşi.
2. Cordun M., (1992).- Masajul (tehnici şi aplicaţii în
sport), Ed. Ministerului Tineretului şi Sportului, Bucureşti.
3. Drăgan I., Petrescu O., (1993).- Masaj - automasaj,
Ed. Editis, Bucureşti.
4. Mârza D., (2002). Masajul terapeutic, Editura Plumb,
Bacău
5. Sidenco E. L., (2009). Masajul în kinetoterapie, Ediţia a
2-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti