INTRODUCERE,

NOȚIUNI GENERALE DE
REUMATOLOGIE
Săptămâna I
 REUMATOLOGIA
Reumatologia este ramura a medicinei interne care se ocupa cu
diagnosticul si managementul bolilor reumatice si musculoscheletale,
incluzand boli degenerative si inflamatorii articulare, boli de tesut
conjunctiv, boli de tesuturi moi si sindroame musculoscheletale dureroase
cronice.
 REUMATISMUL nu se refera la o singura afectiune - exista peste 100 de
 afectiuni care se regasesc sub termenul de reumatism.
Oamenii asociaza reumatismul cu artritele sau febra reumatica
(complicatie a streptococului de grup A) care pot afecta functia inimii.
Reumatismul sau bolile reumatice sunt boli inflamatorii cronice si
dureroase, care afecteaza oasele, articulatiile, muschii, tendoanele
si ligamentele.
De asemenea, reumatismul poate afecta si organele interne, inclusiv
inima, rinichii, plamanii sau pielea.
 Principalele grupe de afectiuni de care se ocupa reumatologia sunt următoarele:

 afectiuni degenerative provocate de degenerescența și uzura unor articulații sau de cauze

mecanice: artroza membrelor (gonartroza, coxartroza), spondiloza, hernia discală lombară.
 afecțiuni cauzate de prezența cristalelor în articulații sau în tendoane: guta, pseudoguta,
condrocalcinoza articulară, boala calcificărilor tendinoase.
 afecțiuni inflamatorii periarticulare și articulare nedegenerative: tendinite, bursite, capsulite,
entezite, epicondilite, fibromialgia, sindromul Dupuytren, nevralgia cervico-brahială,
periartrita scapulo-humerală, sindromul de tunel carpian și alte sindroame canalare ale
membrului superior și inferior
 afecțiuni infecțioase articulare cauzate de prezența unor germeni în articulații: boala Lyme
(borelioza), artrita gonococică, artrita tuberculoasă (TBC osteo-articular) și alte artrite
infecțioase.
 afecțiuni metabolice: osteoporoza, osteomalacia.
 afecțiuni inflamatorii, autoimune care se observă, în general, în cadrul bolilor de sistem:
reumatismul articular acut, artrite reactive, poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă,
artrita psoriazică, lupusul eritematos sistemic, sclerodermia, polimiozita, dermatomiozita,
sindromul Schönlein-Henoch, vasculite.
 Reumatologia, aşa cum este înţeleasă în momentul de faţă, este o creaţie a ultimelor decenii. Ceea
ce însă ar trebui să se ştie este că vorbim de o subspecialitate a medicinii interne.
Trebuie menţionate câteva progrese care s-au născut sau au evoluat în interiorul acestui domeniu
de preocupări. Spre exemplu, în terapie, metoda pe care astăzi o aplică foarte multe specialităţi –
corticoterapia – s-a născut în reumatologie. Desigur, cortizonul nu l-a inventat un reumatolog, dar
primul caz tratat vreodată cu medicamentul nou descoperit de către Philip Showalter Hench a fost o
bolnavă cu poliartrită reumatoidă, iar rezultatul a fost spectaculos.
Dacă ne uităm în presa vremii, vom afla cu surprindere că în momentul acela a existat un curent
extraordinar de optimist care spunea: „Gata cu această boală, s-a terminat“. Rezultatul – şi atunci, ca
şi astăzi, de altfel – al tratării poliartritei reumatoide cu cortizon era atât de spectaculos, încât părea
că aserţiunea biblică „Ia-ţi patul tău şi umblă!“ se potrivea perfect. Întâmplarea face ca bolnava, tratată
cu cortizon mai mulţi ani, să înregistreze şi prima complicaţie majoră, într-un fel tot de domeniul
reumatologiei: osteoporoza cu fractură de col femural.
Procedeele combinate cu descoperirile iniţiate odată cu definitivarea hărţii genomului uman, stau
astăzi la baza biomarkerilor de diagnostic şi previziune a efectului terapeutic. De asemenea, terapia
imunodepresoare s-a născut mai ales în interiorul reumatologiei, mai întâi ca imunoterapie chimică,
zisă selectivă, care curând a devenit specifică. Prin urmare, este confortabil să observi că aici s-au
petrecut lucruri care au împins medicina înainte.
 ARTICULATIA - Formatiune anatomica formata din extremitatile a doua sau mai multe
oase si din alte structuri specifice (capsula articulara, sinoviala, ligamente articulare,
cartilaj articular) si care permite mobilizarea oaselor intre ele.
În functie de gradul de mobilitate si structura anatomica, exista 2 tipuri de artic.:
1. Diartroze (artic. sinoviale, discontinue) = artic. discontinue, în care se produc miscari ample
2. Siartroze (artic. continue) în care miscarile sunt foarte limitate sau absente (artic. costo-
sternale, artic. oaselor capului).
O articulatie-tip este alcatuita din:
• Extremitati osoase acoperite de cartilaj hialin cu o grosime de 0,2 - 2 mm (= suprafata de
alunecare),
• Capsula ce în conjoara artic., formata dintr-un strat extern (fibros) si unul intern (sinoviala
care secreta lichidul sinovial cu rol de lubrefiere a suprafetelor articulare si de asigurare a
hranei cartilagiului hialin care este avascular; el are o celularitate si o compozitie biochimica
ce se modifica în artrite),
• Membrana fibroasa are grosime variabila, astfel încît, în zonele mai subtiri se pot produce
proeminente ale sinovialei numite chisturi sinoviale,
• Cavitatea articulara este un spatiu ce contine lichidul sinovial a carui vîscozitate creste la
temperaturi joase, ceea ce explica efectul nefavorabil al frigului asupra functionalitatii
articulatiei,
• Ligamentele sunt elemente conjunctive care întaresc articulatia si sunt, dupa topografia lor,
intra- si extracapsulare.
 Unele artic. (genunchi, radiocarpiana, sternoclaviculara, temporo-mandibulara) contin discuri si
meniscuri fibrocartilaginoase ce ajuta la mentinerea stabilitatii si la adaptarea extremitatilor osoase.
Bursele seroase = adevarate pungi conjunctive situate sub tendoane sau muschii articulari în scopul
de a le favoriza alunecarea; inflamatiile lor determina bursitele. Tecile sinoviale au acelasi rol.
COLOANA VERTEBRALĂ:
• Are 3 curburi fiziologice: lordoza cervicala, cifoza toracala si lordoza lombara.
• Mobilitatea col. vert. toracale se exploreaza direct prin:
 flexia laterala a trunchiului
 prin miscarile de torsiune cu soldul fixat
 prin masurarea expansiunii cutiei toracice între expiulr si inspiulr fortat (diferenta normala este de
peste 5 cm)
ARTICULATIILE COLOANEI VERTEBRALE includ urmatoarele tipuri articulare:
 ARTICULATII INTRINSECI - corpurilor vertebrale ( simfize ), proceselor articulare , lamelor
vertebrale ( sindesmoze - sinelastoze), proceselor spinoase, proceselor transversale
 ARTICULATIILE VERTEBRELOR FALSE - lombosacrata, sacrococcigiana ( simfiza)
 ARTICULATII EXTRINSECI - capului cu coloana vertebrala, coastelor cu coloana vertebrala
ARTIC. TORACELUI pot fi impartite dupa situatia lor in doua grupe:
 ARTICULATIILE POSTERIOARE - costovertebrale, costotransversale

 ARTICULATIILE ANTERIOARE – sincondroze, condrosternale , intercondrale, sternului

ARTIC. BAZINULUI - Articulatiile centurii pelvine intarite de ligamente puternice

(iliolombare, sacroischiadice) constituie o unitate osteofibroasa care sigura o mare
rezistenta necesara echilibrului bazinului dar si o suficienta elasticitate pentru atenuarea
socurilor produse in mers, fuga, salt - Simfiza pubiana, sacro-iliaca .
ARTIC. MEMBRELOR SUPERIOARE
 ARTICULATIILE CENTURII SCAPULARE – sternoclaviculara, acromioclaviculara

 ARTICULATIA SCAPULO-HUMERALA (GLENOHUMERALA)

ARTIC. UMĂRULUI are cea mai mare mobilitate. Ea se apreciaza prin ridicarea bratelor
deasupra capului, lipind palmele. Miscarile posibile sunt: flexie, extensie, abductie, adductie,
circumductie.Miscarile active ale unei artic. se fac si cu ajutorul partilor moi periarticulare,
pe cînd misc. pasive se fac numai din artic.
ARTIC COTULUI La formarea articulatiei cotului participa 3 oase: humerusul, ulna si
radiusul. Teoretic la acest nivel se pot descrie 3 articulatii: humeroulnara , humeroradiala
radioulnara proximala.
 ARTIC. MAINII: regiune articulara (pumnul) care implica numeroase oase si articulatii
(radiocarpiana si intercarpiene) - radiocarpiana, carpometacarpiane, intermetacarpiene,
degetelorII-V , policelui
ARTIC. MEMBRELOR INFERIOARE - Articulatiile membrului inferior pot fi impartite ca si
cele ale membrului superior in 2 grupe: articulatiile centurii membrului inferior si
articulatiile membrului inferior propriu-zis.
ARTIC. SOLDULUI Soldul este articulatia proximala a membrului inferior ce leaga femurul
de bazin. Este greu reperabil datorita faptului ca este inconjurat de mase musculare
importante.
ARTIC. GENUNCHIULUI - Pune in legatura trei oase: femurul, tibia si patela. Femurul se
articuleaza cu patela (articulatia femuropatelara) si cu tibia (articulatia tibiofemurala).
Patela nu se articuleaza cu tibia.
ARTIC. GLEZNEI - e mai numeste si articulatia talocrurala, participand oasele gambei si
talusul.
 1. REUMATISME INFLAMATORII: reumatismul articular acut, reumatismele
infecţioase (artritele),

Poliartrita reumatoidă, poliartrita psoriazică, spondilita anchilopoetică.

2. REUMATISMELE DEGENERATIVE; coxartroza, gonartroza, noduli

Herberden şi Bouchard.

3. REUMATISME ABARTICULARE: periartrite (scapulo humerală şi coxo

femurală), tenobursite, fibrozite, aponevrozite (palmară şi plantară), sindromul

Miofascial.
 Reumatismul este o boala dureroasa ce implica inflamarea articulatiilor sau a muschilor.
Aproape orice articulatie poate sa fie atacata de reumatism. Bolile reumatice (reumatismul)
sunt afectiuni dureroase, cauzate de inflamatie, tumefiere si durere in articulatii sau
muschi. Unele boli reumatice, cum ar fi osteoartrita, sunt rezultatul uzurii articulatiilor.
Altele, precum artrita reumatoida, apar atunci cand sistemul imunitar devine hiperactiv si
ataca garniturile articulatiilor, cauzand dureri articulare, umflare si distrugere.
Reumatismul sau bolile reumatice sunt boli inflamatorii cronice si dureroase, care
afecteaza oasele, articulatiile, muschii, tendoanele si ligamentele. De asemenea,
reumatismul poate afecta si organele interne, inclusiv inima, rinichii, plamanii sau pielea.
Umflarea, roseata, rigiditatea, caldura si durerea sunt simptome de inflamatie specifice
bolilor reumatice.Durerile reumatice sunt aproape totdeauna localizate. Acestea pot apărea
fie într-o anumită regiune a corpului (de exemplu în umăr) fie într-o structură cu locaţii
multiple (de exemplu articulaţiile periferice). Pentru stabilirea zonei dureroase medicul va
întreba pacientul unde il doare iar în cazul în care zona dureroasă este mai extinsă
pacientului i se solicită să indice unde punctul cel mai dureros.
 Factori care favorizeaza aparitia afectiunilor reumatice:
- prezenta in sange a unor toxine din cauza functionarii necorespunzatoare a
metabolismului, digestiei sau excretiei;
- ereditatea;
- infectii la nivelul dintilor, amigdalelor si a veziculei biliare;
- expunerea la frig sau umiditate.
- Unele boli reumatice sunt produse in mod direct sau indirect de germeni (bacterii,
virusuri etc.) si pot fi intalnite izolat sau in cadrul unor boli infec-tioase ce afecteaza alte
parti ale organismului. Altele sunt consecinta unor reactii deficitare ale sistemului imunitar
ori sunt produse prin mecanisme de uzura accentuata sau deficiente meolice. Bolile
reumatice pot aparea pe fondul unor boli de baza (la hepatici, diabetici etc), dar si izolat, in
cazul asanumitelor boli reumatice sistemice, agenti cauzali in imbolnarea altor organe, cum
ar fi inima, rinichii etc.
Reiese deci cu claritate faptul ca reumatismul nu este o boala unitara, ci poate avea
numeroase cauze si la fel de numeroase urmari. Mai mult de-atat, fiecare boala se
manifesta sub diferite forme sieste alcatuita dintr-un mozaic de elemente.
 Simptomul principal este durerea, cu anumite deosebiri, in functie de caracterul bolii
reumatice. Alte simptome specifice bolilor reumatice sunt: umflarea, roseata, rigiditatea si
caldura.
In bolile reumatismale degenerative, simptomul cel mai important, durerea articulara, are un
caracter specific fata de durerea din bolile reumatismale inflamatorii,pe care o gasim atat in
miscare cat si in repaus.
Un alt simptom este limitarea miscarilor. Limitarea miscarilor este datorata faptului ca
suprafetele articulare, din cauza deformarilor extremitatilor osoase, prin hipertrofie si osteofitoza,
nu se mai adapteaza perfect una la cealalta si articulatia se ,,gripeaza", de unde limitarea
miscarilor. Crepitatiile, cracmentele articulare, mai mult sau mai putin zgomotoase, sunt explicate
tot prin traumatizarea suprafetelor osoase, datorita disparitiei cartilajului articular, suprafetele
articulare, pierzandu-si luciul si netezimea.
In reumatismul articular acut, pot aparea stari febrile, astenie, artralgii, tumefiere, caldura,
congestie, si desigur durere. In reumatismul prin boli infectioase necunoscute, in special in
poliartrita reumatoida, pe langa durere si redoare articulara, pot aparea tumefactii, deformari
articulare, atrofii musculare, anchiloze si subluxatii.
 Afecţiunile reumatice reprezintă cea mai frecvent raportată cauză de boală în rândul
populaţiei adulte. Aproape jumătate dintre adulţi prezintă în antecedente simptome
osteoarticulare sau anomalii musculoscheletice evidenţiabile prin examen clinic, iar 10%
din populaţie prezintă, din această cauză, un grad de dizabilitate.
In cazul acestor afecţiuni se are în vedere recunoaşterea lor la timp – prevenţia
secundară, a complicaţiilor, care nu poate fi făcută decât de medicul reumatolog. Acesta are
la îndemână metode moderne de investigaţie (imagistică şi de laborator), ce trebuie
efectuate diferenţiat, cu discernământ, în funcţie de forma bolii.
O altă latură a specialităţii, care este foarte importantă si care a inregistrat progrese este
patologia pediatrică. Cea mai frecventă afecţiune reumatologică întâlnită la copil este artrita
reumatoidă juvenilă, care, dacă nu este depistată şi tratată din timp, poate produce
dizabilitate severă. În ţara noastră, specialiştii pediatri specializaţi în boli
musculoscheletice, în domeniul afecţiunilor reumatismale, au făcut progrese majore şi pot
să asigure consultaţii de înaltă calitate.