Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport

Catedra Kinetoterapie

Tratamentul kinetic la
persoanele cu
afecțiunea
lombosciatică
Coordonator
ştiinţific:.
Cotruța Ana
Autor: Vlasiuc
Ruslan
 Actualitatea

Coloana vertebrală ocupă o poziţie

centrală în cadrul aparatului locomotor.
"Doar acela care cunoaşte în ce fel este
angrenată coloana în jocul static şi
dinamic al forţelor organismului uman,
va putea integra corect întreaga
importanţă a acestui organ central, în
gândirea sa diagnostică şi terapeutică"
(Schmore-Iughanns)
 Indiferent de vârstă şi de
constituţia fizică, durerile de
spate sunt resimţite, mai mult
sau mai puţin intens, în diverse
etape ale vieţii. Importanţa
durerilor de spate rezultă din
faptul că, cel puţin o dată în
viaţă, fiecare dintre noi simţim
un disconfort dorsal.
 Atitudinea este o funcţie a
elementelor aparatului locomotor şi a
sistemului nervos coordonator, cu
ajutorul cărora se menţine stabilitatea,
echilibrul şi raporturile constante, pe de
o parte între corpul întreg şi mediul
ambiant, iar pe de altă parte între corp şi
segmentele sale în cele mai variate
poziţii şi acte motrice.
Postura corectă a corpului este
asigurată de atitudinea adecvată care
este şi cea recomandată.
 Cel mai comun tip de durere de spate este
cel din regiunea lombara,acest lucru este
cauzat de presiunea majora la care este
expusa aceasta regiune.Insasi pozitia verticala
sau ortostatismul,caracteristic omului,are
influenta in aparitia durerilor de spate prin
pozitionarea centrului de greutate la nivelul
vertebrei L2. Procesele patologice ale C.V.
precum și unele boli ale organelor abdomino-
pelvine pot produce dureri lombare acute și
cronice, lombalgiile putînd avea atît cauze
vertebrale și extravertebrale.
Coloana vertebrală indeplinește in organismul omului urmatoarele funcții:
Funcția de susținere(susține trunchiul împrimînd individului o postură
caracteristică);
Funcția de protecție(apără măduva spinării împotriva agresiunilor
mecanice);
Funcția de mobilitate(prin complexitatea construcției sale conferă
corpului posibilitatea de a se mișca și de ase deplsa in spațiu);
Funcția morfogenetică(particularitaățile mecanicii coloanei vertebrale se
răsfring asupra formei și așezării viscerelor toraco-abdominale);
Presiunile exercitate asupra corpurilor vertebrale acționează mai întîi
asupra discurilor.Nucleul tinde să redirecționeze această presiune în
toate direcțiile spatelui.Fibrele inelului fibros sunt astfel puse în tensiune
suportînd presiuni orizontale și verticale.Ansamblul funcționează în
condiții etanșe ca un amorțior fibro-hidraulic.
 Discopatia lombara
Discopatia lombară “se caracterizează prin procesul de
degeneresceţă discală, prin care nucleul îşi pierde omogenitatea
fibroasă şi se îngustează, iar pe inelul fibros apar fisuri şi
fante.”Discopatia este boala discului vertebral. Discul vertebral
foarte precoce, odată cu încetinirea procesului de creştere suferă
fenomene degenerative, legate în principal de degradarea
substanţelor proteice din nucleul pulpos şi inel fibros. Dinamica
discului şi forţele care nasc în cursul mişcărilor fac posibilă
dilacerarea fisurilor discale şi chiar ruperea inelului fibros cu
hernierea nucleului spre canalul rahidian şi gaura de conjugare.
Evoluţia discopatiei se face treptat, la început apare durerea
lombară. Concomitent cu durerea apare criza de lumbago, care este
contractura puternică şi dureroasă a musculaturii paravertebrale
lombare.
 Cauzele apariției:
Suprasolicitările de la nivelul coloanei influenţează necorespunzător supleţea,
tonicitatea, precum şi forţa musculară, cu preponderenţă sistemul muscular al
rahisului şi ischio-gambierilor. Solicitările la maximum a inelul fibros pot duce la
fisurarea acestuia. Bolnavul simte o durere violentă care îl imobilizează şi care nu
îi mai permite redresarea coloanei sau mişcări de flexiune, rotaţie, sau extensie.
Acesta este primul simptom al deteriorării discului. Dacă după acest moment acut
se continuă activitatea atunci nucleul pulpos măreşte dimensiunile fisurilor
inelului fibros, putând aluneca mai departe, iritând rădăcinile nervilor care ies din
măduva spinării. În stadii mai avansate de deteriorare a discului, nucleul pulpos se
poate rupe.
Evaluarea clinico-functională:
Anamneza:
La anamneză este foarte important să se obţină
informaţii despre durere:
sediul (difuză - localizată);
intensitatea;
momentul apariţiei;
durata;
elemente declanşatoare sau de accentuare;
iradiere în regiunile limitrofe sau la distanţă;
aspecte caracteristice cauzei (miogenă, osoasă,
articulară, neurogenă, vasculară, viscerală, psihogenă);
dismorfisme regionale (asimetrii toracice, ale umerilor,
bazinului, tulburări de statică vertebrală);
impotenţa funcţională (locală/ la distanţă).
Inspecţia şi palparea rahisului:
-regional;
-în totalitate: în ortostatism, şezând, în clinostatism;
Evaluarea aliniamentului şi posturii:
-Aprecierea liniei gravitaţiei - firul cu plumb;
-Aprecierea aliniamentului în plan orizontal (centura scapulară - pelvină);
-Evaluarea alinierii segmentelor: anterior, profil posterior;
Palparea regiunii rahidiene:
-Modificările cutanate (pliu cutanat dureros-manevra de rulare-pensare) ;
Se palpează:-punctele dureroase/puncte trigger;
-reperele osoase;
-relieful si tonusul musculaturii paravertebrale, contracturi sau
retracturi musculare;
Evaluarea mobilităţii rahisului:
Se realizează prin: -testing articular analitic;
-teste globale (pasiv/activ).
Tratamentul de kinetoterapie are în vedere:
•Ameliorarea aliniamentului şi a posturii coloanei
concomitent cu identificarea atitudinilor anormale
(vicioase) şi corectarea acestora;
•Stabilizarea coloanei (core strengthening) se
adresează rezistenţei musculare scăzute, forţei
musculare anormale şi controlului motor precar.
 Reieşind din cele menţionate
mai sus, cu uşurinţă, se denotă
importanţa elaborării şi studierii
programelor de kinetoterapie ce au
drept scop primordial reducerea
durerilor lombare şi ameliorarea
afecţiunilor coloanei vertebrale.
 Kinetologia medicală utilizează în scop sanogenetic sau terapeutic mijloace
specifice şi nespecifice.Mijloacele specifice sunt reprezentate de exerciţii fizice active
şi pasive, posturări sau poziţionări, ergoterapie şi masaj.
Exerciţiul fizic constă în repetarea sistematică a unor cicluri de mişcări cu scopul
influenţării dezvoltării fizice şi a capacităţii de mişcare a individului, fără producerea
unor modificări morfologice vizibile. În schimb, prin exerciţiu cresc capacităţile
coordinative: echilibrul, orientarea spaţială, precizia etc.
Ca metode specifice aplicate în afecţiunile lombare sunt programele Williams şi
McKenzie.Programul Williams – se aplică în trei faze distincte în funcţie de tabloul
clinic şi funcţional al pacientului. Conţine exerciţii de remobilizare a coloanei
vertebrale lombare, basculări ale bazinului, întinderea musculaturii paravertebrale şi
a muşchiului psoas-iliac. Metoda McKenzie-bazându-se pe “tipul de mişcare
deficitară” ceea ce înseamnă lipsa de extensie, aceasta metoda propune mobilizări şi
exerciţii adecvate preponderent “în extensie” (compensatorii flexiei), adică acea
mişcare deficitară cauzatoare de suferinţă.
 Masajul reprezintă prelucrarea mecanică metodică a părţilor
moi ale corpului printr-un ansamblu de procedee manuale
şi/sau instrumentale în scop profilactic, terapeutic sau igienic,
de întreţinere.
Ergoterapia sau terapia ocupaţională este un mijloc
terapeutic care utilizează activităţi productive şi corporale,
pentru restabilirea capacităţii funcţionale normale sau
dezvoltarea compensatorie a funcţiilor restante sănătoase,
precum şi pentru neutralizarea tulburărilor de comportament,
încât individul să se poată autoservi, deplasa cu mijloace de
transport speciale sau în comun, să practice anumite jocuri,
sporturi, activităţi zilnice sau chiar să-i reexercite profesia.
Ca metode specifice complementare kinetoterapiei în
tratarea afecţiunilor lombare sunt folosite cu succes:
-teoria punctelor Trigger;
-procedeul Cyriax;
-tehnicile FNP;
-tehnica Bowen;
-tratamentul Shiatsu.
 Concluzie:

Abordarea pacienţilor cu dureri lombare este complexă şi nu poate fi încă supusă

unui algoritm generalizat. Procesul de recuperare necesită din partea kinetoterapeutului
o înţelegere clară a anatomiei coloanei, o prezentare pertinentă a anamnezei şi
examinării, studii de laborator relevante, decelarea cauzelor durerii dorsolombare şi
abordarea terapeutică pentru a îmbunătăţi îngrijirea pacientului.
Abordarea terapeutică în recuperarea pacienţilor cu afectiuni lombosciatice trebuie
să fie complexă, trebuie să abordeze toate verigile fiziopatogenice şi necesită mijloace
asociate de recuperare: medicamentos, fizical kinetic şi de igienă-educaţie.
Orice tratament kinetic la nivelul regiunii lombare presupune refacerea
funcţionalităţii acestui segment, în condiţiile unei forţe musculare, stabilităţi şi mişcări
controlate la acest nivel, cu prevenirea complicaţiilor neurologice şi creşterea calităţii
vieţii.
In urma studiului am reuşit să subliniem rolul kinetoterapeutului în evaluarea şi
recuperarea funcţională a consecinţelor datorate suferinţei lombare în scopul
fundamentării obiectivelor, metodelor şi mijloacelor kinetice din cadrul programului
complex de recuperare funcţională.