Curs I.

< Istoricul fizioterapiei >

Scop
Prezentarea principalelor date istorice care fac referire la apariia fizioterapiei
Prezentarea principalelor mijloace i modaliti terapeutice
Obiective operaionale
Dup ce va studia aceast unitate de curs, studenii vor putea s:
Prezinte informaii legate de evoluia fizioterapiei
Explice principalele caracteristici fizioterapiei
Explice elementele specifice de terminologie

1.1.<Introducere>
Fizioterapia sau Medicina Fizica actual dispune de o fundamentare tiinific
modern. Metodele fizicale reprezint doar o parte din arsenalul terapeutic al Medicinii
Fizice i de Recuperare Medical la care se adaug Balneologia, ca parte traditional a
specialitii.
n Romnia, specialitatea este comuna, cuprinzand ambele domenii, medicin
fizic i de recuperare medical, numit i fizioterapie, ct i medicina balnear.
Medicina Fizic sau Fizioterapia este o specialitate clinico-terapeutic ce
presupune interdisciplinaritate i care se bazeaz pe cercetrile moderne, clinice i
experimentale, menite s confirme mecanismele de aciune i efectele agentilor fizicali
aplicai.
Factorii sau agentii fizicali sunt reprezentai de termoterapia (terapie utiliznd
agentul termic) cu varianta sa, hidrotermoterapia, electroterapia (curentul continuu i cei
de putere joas i medie), la care se adaug diatermia (curenii de nalt frecven),
magnetoterapia, fototerapia (RUV, RIR), laserterapia de joas putere, masoterapia
(terapie prin masaj), kinetoterapia (terapie prin micare) cu varianta sa,
hidrokinetoterapia, terapia ocupaionala etc.
Alaturi de aceti ageni fizicali, Medicina Fizic i Recuperare Medical
beneficiaz i de efectele biofeedback-ului, ale stimularii neuromusculare electrice
transcutanate, ale traciunilor i manipulrilor, purtarea de orteze, proteze, prescrierea
medicamentelor adecvate, programe nutriionale adaptate etc.
Preocuprile privind efectele electricitii asupra corpului omenesc sunt vechi i
dateaz din secolul al 18-lea iar nume precum Charles du Fay, Benjamin Franklin, Johan
Gottlob Krueger, Pivati, Bianchi i Veratti, Richard Lovett, Galvani, Volta, Wilkinson,
Faraday, G.B. Armand Duchenne, Erb, Stanger etc, sunt doar cateva dintre cele care s-au
impus n studiile i descoperirile efecuate, ct i n literatura de specialitate.
Electroterapia a beneficiat de o dezvoltare bazat pe date experimentale de
fiziologie i fiziopatologie nc din a doua jumatate a secolului al 19-lea dar i pe
parcursul secolului 20. Toate aceste date au contribuit la explicarea i nelegerea unor
fenomene electrofizice i electrofiziologice, ceea ce a condus la fundamentarea tiinific
a acestui domeniu terapeutic. Studiile efectuate i descoperirile realizate de numeroi
savani n domeniu, precum Hodgkin, Huxley, Nernst, Pfluger, Hermann, Gasser,
Sherrington, Raymond etc, au asigurat progresele obinute de-a lungul timpului. Aceste
progrese au facilitat dezvoltarea i diversificarea cercetriilor privind amplificarea
utilizarii i aplicrii electroterapiei asupra unor domenii largi de patologie uman. Dup
cum se va vedea mai departe, electroterapia i gsete utilitarea n sfera: patologiei
reumatismale, inflamatorii i degenerative, neurologice, ortopedice i posttraumatice,
ORL, oro-maxilofaciale, circulaiei periferice, statusului post intervenie chirurgical etc.
Aceleai afirmaii sunt valabile i n ceea ce privete aplicarea curentului de nalt
frecven sau diatermia, ct i n privina fototerapiei, magntoterapiei i laserterapiei de
joas putere.
Amintim o serie de nume ale cercettorilor din domeniu, care au adus o
contribuie consistent, fundamentat tiinific, valabil i astzi, n privina
electroterapiei, i anume: Leduc, Kowarschick, Bergonier, Hufschmidt, Edel,
Gildemeister, Wyss, Schliephake, Reviere, Bassett, Yasuda, Fukada, Pilla, Hinsenkamp
etc.
n practica actual de specialitate s-a recurs la introducerea unor noi metode
terapeutice i la perfecionarea celor deja existente prin combinarea mijloacelor i
modalitatilor terapeutice cunoscute i prezentate succint anterior. Pornind de la domeniile
de baza ale electroterapiei, s-a diversificat aplicarea ultrasunetelor n sistem pulsatil,
terapia combinat a curenilor diadinamici sau de joas frecven cu terapia de nalt
frecven, electroterapia musculaturii slabite, terapia electric a musculaturii spastice,
combinarea curenilor continui cu cei de joas freven, combinaii ale curenilor de
medie frecven, combinaii ale electroterapiei cu laserterapia de joas putere etc.
Toate aceste progrese prezentate, obinute de evoluia cunotiinelor i tehnicilor
din domeniu, ct i de gradul de dezvoltare al aparaturii moderne de specialitate ne
conduc la convingerea c fizioterapia va avea i n continuare realizri terapeutice
spectaculoase n majoritatea domeniilor de patologie medical.
i n domeniul fototerapiei sau al utilizrii terapeutice a energiei radiante
luminoase, au existat o serie de descoperiri i puneri la punct, ceea ce a permis
dezvoltarea aplicrii razelor infraroii i ultraviolete asupra unui anumit sector din
domeniul terapeutic. Herodot, n secolul al 5-lea, a facut asocierea dintre soare i
creterea i dezvoltarea oaselor. Romanii recomandau soarele pacienilor cu boli
reumatismale, persoanelor suferinde de sciatic i recomandau cura helioterapic altor
categorii de persoane.
n secolul al 19-lea se recomand pentru prima dat o aplicaie dozat progresiv a
helioterapiei iar bile de soare sunt recomandate n scop terapeutic unei game largi de
afeciuni, precum reumatismul, atoniile musculare, astenia general i convalescena,
rahitismul i alte tulburri de cretere la copii, tuberculoza etc. Tot n aceast perioad
ncep s apar i preocuprile pentru studierea energiei luminoase i a surselor de
generare artificial a acesteia. Prima producere artificial de radiaii ultraviolete cu arc
voltaic, efectuat la nceputul secolului al 19-lea, a constituit un moment de referin n
privina tratamentului cu RUV artificiale i patologia legat de creterea i dezvoltarea
organismului uman, TBC-ului, a lupusului tuberculos cutanat, psoriazis etc.
n timp, gama afeciunilor s-a diversificat, fototerapia devenind, fie terapie de sine
stttoare, util n tratarea diferitelor afeciuni dermatologie, neuromusculoarticulare, din
sfera afeciunilor ORL, etc, fie terapie adjuvant celorlalte mijloace i modaliti
terapeutice.
La randul su, terapia prin micare i masoterapia sau terapia prin masaj prezint
o vechime impresionant, fiind n legatur cu observaia omenirii c micarea i
exerciiile fizice aduc beneficii nendoielnice asupra strii de snatate a organismului.
Terapia prin micare sau kinetoterapia s-a bazat pe cunoaterea corpului omenesc
i a funciilor lui dar i a bolilor i a consecinelor acestora asupra diferitelor segmente,
organe sau asupra organismului n ansamblul sau.
Primele referiri la sisteme organizate de posturi i micri cu scop terapeutic au o
vechime de peste 4700 de ani. De la primele programe de exerciii fizice efectuate n scop
terapeutic, pn la sistemele de exerciii de facilitare neuromuscular proprioceptiv sau
de biofeedback efectuate astzi se afl o cale metodologic i conceptual lung, parcurs
de-a lungul timpului. Indienii, chinezii i grecii au pus bazele noiunii de gimnastic
profilactic i terapeutic. Hipocrate arta contraindicaiile exerciiului fizic i masajului,
fiind totodat primul care sesizeaz relaiile: muchi-micare, imobilizare-atrofie
muscular, exerciiu fizic-refacere de mas i for muscular, program de gimnastic-
remediu pentru bolile mintale, deficit funcional-recuperare funcional, cultivarea
calitilor fizice ale corpului omenesc-practicarea activitii fizice sau a jocurilor sportive.
Tot Hipocrate este cel care afirma faptul c organele i pastrez capacitatea lor
funcional i integritatea prin utilizare adecvat i pe calea practicrii unui exerciiu
adecvat. Romanii Asclepiades, Cornelius Celsius, Herodicus, Flavius Philostratus,
Caelius Aurelianus au neles valoarea kinetoterapiei, recunoscndu-i eficiena n
afeciuni precum insomnie i ascit, precum i valoarea exerciiilor fizice i a mersului pe
jos n recuperarea bolnavilor cu hemiplegie i alte paralizii, ct i valoarea masajului i a
exerciiilor terapeutice dozate cu grij, n funcie de starea pacientului, ajutnd la
eliminarea substanelor de balast i la asuplizarea unor segmente. Sunt descrise pe larg
tehnicile exerciiilor terapeutice recomandate n paralizii, reumatism, n statusul
postoperator, sunt prezentate ordinea exerciiilor pasive i active, ritmul exerciiilor,
valoarea i momentul introducerii repausului. Avicenna i Haly Abbas, cei doi mari
medici ai Orientului, descriu exerciiul fizic n scop terapeutic i profilactic, artnd
utilitatea practicrii micrii n scopul prevenirii mbolnvirilor. n Europa secolului al
15-lea s-a manifestat din nou preocuparea pentru practicarea exerciiului fizic. n Italia,
colile care presupuneau instruirea tinerilor promovau i practicarea exerciiilor fizice. n
secolul al 16-lea se pune accentul pe igiena, valoarea exerciiului fizic i apare ideea
terapiei ocupaionale. Exist autori care apreciaz ca exist doua tipuri de exerciii, cel
simplu sau gimnastica i exerciiul de munc, adic terapia ocupaional. n aceeai idee,
Ambroise Pare arta faptul c dup fracturile membrelor sunt obligatorii exerciiile de
gimnastic.
Crile care au fost scrise n secolul al 16-lea subliniaz ideea de kinetoprofilaxie
(exerciii fizice practicate de persoane sntoase i/sau sedentare) i propun programe de
exerciii individualizate, selectate i adaptate n ideea de recuperare funcionala. ncepnd
cu secolul al 17-lea, scrierile medicale sunt numeroase, ele subliniind valoarea
exerciiului fizic, oferind indicaii n privina practicrii lui, artnd faptul c micarea
este esena i expresia vieii nsi.
La nceputul secolului al 18-lea, Hoffmann intuiete multiplele valene terapeutice
ale kinetoprofilaxiei i kinetoterapiei, inclusiv a celei ocupaionale. n acelai secol i alte
personaliti i-au adus contribuia la promovarea kinetoterapiei ca fiind cel mai bun
mijloc de a prezerva sntatea, la sublinierea necesitii practicrii gimnasticii medicale
preventive i corective, n scopul slbirii, al creterii de for muscular, al meninerii i
redobndirii mobilitii, al corectrii curburilor patologice ale colonei vertebrale, la
evidenierea eficienei alternrii repausului cu micarea, la recomandarea de a practica o
serie de sporturi cu valene terapeutice, la dezvoltarea unei aparaturi menite s ajute
micarea i la promovarea terapiei ocupaionale. S-au vehiculat noiuni precum cele de
gimnastic pedagogic i educativ, gimnastic militar, gimnastic ortopedic i
medical, gimnastic estetic.
ncepnd cu secolul al 19-lea se constat o adevrat revoluie, gimnastica fiind
privit ca o noiune coerent, guvernat de legi precise. Se face referire la poziii i
exerciii de gimnastic, exerciiile fizice avnd rol corectiv, fiind destinate poziiilor
vicioase, avnd un ritm de desfurare cu rolul de a ameliora circulaia dar i pentru a
asigura armonia de micare. Apar noiunile de exerciii de relaxare, asuplizare i de
tonifiere prin contracii musculare concentrice, excentrice i statice.
n acelai secol, al 19-lea, n Suedia apare noiunea de mecanoterapie ca metod
de ameliorare a efortului muscular i de asuplizare articular. Zanger este creatorul unui
numr de aparate mecanice ce au avut succes att n Europa ct i pe continentul
American. n aceeai perioad, de actualitate devin i programele de kinetoterapie cu
privire la bolile cardiovasculare, neurologice i respiratorii.
Secolul al 20-lea se caracterizeaz prin: apariia exerciiilor Klapp pentru
reeducarea scoliozelor, introducerea de ctre Bergonie a terapiei ocupaionale ca form
de gimnastic medical pentru deficienii motori, consolidarea colii de kinetoterapie
american care a avut la baz exerciiile propuse de McKenzie, dezvoltarea programelor
de exerciii fizice pentru poliomielitici, apariia noiunii de hidrogimnastic, introdus n
1924 de Charles Lowman i completat de Hubbard, introducerea unor noi tehnici i
metodologii alturi de cele deja cunoscute, cum ar fi suspensoterapia ntr-un cadru-cuc,
imaginat de Olive Guthrie-Smith, apariia suitei de exerciii Burger pentru bolile
vasculare periferice, a exerciiilor Codman pentru umr, a kinetoterapiei din unele boli
interne a lui Kohlrausch, introducerea de ctre Mennell a tehnicilor de manipulare
articulara, separat de tehnica osteopatic i chiropraxie din care au derivat, apariia unor
metode kinetoterapeutice specifice care se adreseaz patologiei coloanei vertebrale
lombare, ale lui Williams, promovarea creterii forei musculare prin culturism dar i prin
tehnica introdus de Thomas, De Lorme i Watkins pentru tonifierea muscular prin
exerciii cu rezisten progresiv, introducerea tehnicilor de izometrie scurta de ctre
Hettinger i Muller care au revoluionat i metodologia antrenamentului sportiv, aplicarea
tehnicilor de facilitare neuromuscular de ctre Kabat, Knott, Voss, Bobath, Rood,
Stockmeyer, Brunnstrom s.a., apariia metodelor de biofeedback, a metodei condiionrii
operaionale, a tehnicilor bazate pe componenta motivaional sau pe efectul tranchilizant
al exerciiului fizic.
Masajul a fost utilizat de-a lungul istoriei omenirii datorit efectelor sale benefice,
asigurnd ameliorarea disconfortului i a sindomului dureros. Rdcinile sale se regsesc
n China antic, n urma cu 4800 de ani. Egiptenii, buditii, persanii i japonezii au
utilizat tehnicile de masaj i micrile sau manipulrile n terapia unui numr mare de
afeciuni i mbolnviri. n secolul al 15-lea Hippocrate a subliniat utilizarea masajului ca
modalitate terapeutic ntr-o serie de afeciuni. Ulterior, grecii, apoi francezii, suedezii,
englezii s.a. au recurs la masaj ca fiind un mijloc terapeutic important, stabilind tehnici de
aplicare i metodologii de lucru. Literatura de specialitate a secolului al 20-lea, subliniaz
efectele favorabile ale masajului terapeutic asupra unora dintre segmentele corpului,
aflate la distan de zona masat, numind acest fenomen drept masaj reflex sau masaj al
esutului conjunctiv (dup cum l numesc terapeuii din S.U.A.).
n contextul cutarilor unor terapii alternative, omenirea a ncercat s rspund
de-a lungul timpului la ntrebrile referitoare la ce este lumina i cum acioneaz ea
asupra ochiului n principal, i asupra ntregului organism, n secundar. Efectul luminii de
mare intensitate asupra ochiului a fost constatat n urma cu mii de ani. Arsurile retiniene
sunt cauza scderii acuitii vizuale i se datoreaz RIR din spectrul luminii solare, atunci
cnd sunt recepionate neprotejat. Prima referire la teoria luminii de mare intensitate i la
teoria laserelor a fost fcut de Einstein, cnd s-au introdus i noiunile de emisie
spontana i emisie stimulata. Dup amplificarea de microunde prin emisie stimulat a
radiaiei, atenia cercettorilor s-a orientat asupra obinerii aceluiai efect la frecvene cu
cteva ordine de mrire mai mari, obinndu-se amplificarea luminii prin stimularea
emisiei de radiaii. Altfel spus, Light Amplification by Stimulated Emission of
Radiation sau LASER.
n anul 1960 laserul cu rubin este folosit n oftalmologie pentru fotocoagulare iar
n 1962 cercettorii romani de la Institutul de Fizic Atomic din Bucureti obin efect
laser n amestecul He-Ne. Ulterior, se descoper laserul cu semiconductori. Din 1964
ncepe folosirea laserelor cu CO2 n afeciunile dermatologice, inclusiv n cancerele de
piele. Ulterior, laserele cu CO2 sunt utilizate n neurochirurgie, chirurgie generala, cat i
vasculara, chirurgie plastic i reparatorie, n sfera afeciunilor ORL, n oncologie,
ortopedie-traumatologie. Din 1992 laserul Nd-YAG este utilizat n artroscopia
genunchiului i a umrului.
Terapia de biostimulare laser este utilizata astzi n diferite domenii de patologie,
precum: osteoporoza, bolile reumatismale, suferinele neurologie, cele din sfera ORL,
inclusiv algiile periferice, posttraumatic, dermatologie, etc.
n cele ce urmeaz sunt trecute n revista principalele mijloace i modalitati
terapeutice prin care Medicina Fizic i de Recuperare Medicala reuete sa asigure
profilaxia sau sa reeduce funcional o serie de afeciuni nsoite de deficite motorii de
diferite grade.
Biofeedback-ul este recunoscut drept procedura terapeutic n jurul anilor 1960.
n contextul fizioterapiei nsa, biofeedback-ul este menionat nc de la nceputul
secolului al 20-lea, cnd Jacobson a utilizat un echipament rudimentar cu ajutorul cruia
a evideniat starea de tensiune din masa musculara, n vederea obinerii terapeutice a
strii de relaxare ulterioara.
Din practica medicala i din studiile de specialitate se remarc tendina unui
numr din ce n ce mai mare de persoane de a renuna la serviciile oferite de industria
farmaceutic i de a nlocui medicamentele cu remedii naturale, precum cele reprezentate
de plantele medicinale, homeopatie, acupunctura, diete speciale i adaptate, fizioterapie,
masaj, presopunctura etc. Toate aceste metode de tratament formeaz un nou capitol al
medicinii, numit bioterapie. Vorbind despre acupunctura, este de subliniat faptul c
practicile medicinii chineze au rezistat timp de 5000 ani, pentru ca astzi sa fie de mare
actualitate. La rndul sau, presopunctura sau acupunctura fara ace are o istorie mai mult
sau mai puin recenta, raportat la interesul pe care l-a suscitat aceasta modalitate
terapeutic asupra specialitilor preocupai de medicina alternativ.

1.2.< Principalele mijloace si modalitati terapeutice>
Principalele mijloace si modalitati terapeutice ale Fizioterapiei sau Medicinii
Fizice si de Recuperare Medicala se regasesc in stransa interdepenenta cu patologia
careia se adreseaza.
Factorii sau agentii fizicali utilizati sunt reprezentati de: termoterapia (terapie
utilizand agentul termic) cu varianta sa, hidrotermoterapia (sau baia terapeutica),
electroterapia (curentul continuu si cei de putere joasa si medie), la care se adauga
diatermia (curentii de inalta frecventa, precum undele scurte si ultrasunetele),
magnetoterapia, fototerapia (RUV, RIR), laserterapia de joasa putere, masoterapia
(terapie prin masaj), kinetoterapia (terapie prin miscare) cu varianta sa,
hidrokinetoterapia, hidrokinetoterapia, mecanoterapia, manipularile si tractiunile, terapia
ocupationala etc. Dupa cum aratam, specialitatea de Medicina Fizica si Recuperare
Medicala beneficiaza si de efectele biofeedback-ului, ale stimularii neuromusculare
electrice transcutanate, ale acupuncturii, electropuncturii si presopuncturii, de purtarea de
orteze si/sau proteze, de prescrierea medicamentelor adecvate, de respectarea unor
programe nutritionale adaptate etc.
Termoterapia
Termoterapia este o metoda de tratament nespecific, care utilizeaza drept agent
fizical terapeutic factorul termic, cald sau rece, vehiculat de catre diversi vectori, precum:
apa in diferite stari de agregare si aplicata extern, lumina, aerul, parafina, namolul,
nisipul. Termoterapia face parte din mijloacele si modalitatile fizioterapiei, constituind o
modalitate terapeutica cu efecte fiziologice, fiziopatologice si terapeutice cunoscute, cu
tehnica de aplicare bine pusa la punct dar si cu indicatii si contraindicatii binecunoscute si
prestabilite.
Raspunsul terapeutic este in deplina concordanta atat cu tipologia individuala a
pacientului si reactivitatea acestuia, cu tehnica de aplicare a termoterapiei, metoda aleasa
si dozarea procedurii sau a factorului terapeutic, cat si cu indicatiile si contraindicatiile
cunoscute.
Hidrotermoterapia
Hidroterapia se refera la o serie de proceduri care utilizeaza apa simpla aflata la
diferite temperaturi, ele concretizandu-se prin bai generale sau partiale in care sunt
imersate segmente sau intreg corpul uman. Ca si procedurile de termoterapie, baile se
clasifica in functie de temperatura apei, de durata procedurii, de suprafata corpului tratata
si se supune unor reguli metodologice, tinand cont de o serie de indicatii si
contraindicatii.
Crioterapia
O modalitate terapeutica aparte este crioterapia, reprezentand aplicarea
locoregionala a unor temperaturi aflate sub 0 grade, principalii vectori fiind cei prezentati
anterior, in special gheata, aerul rece si apa cu o temperatura aproape de cea de inghet.
De mentionat si faptul ca scaderea temperaturii locoregionale se poate obtine si chimic,
pe calea terapiei topice medicamentoase. Beneficiile terapeutice sunt mult mai
consistente in contextul patologiei inflamatorii si algice, in comparatie cu alte metode
clasice, cunoscute si frecvent utilizate.
Electroterapia
Electroterapia este o metoda de baza a Fizioterapiei, fundamentata de progresele
legate de industria electronica. Principiul de actiune al stimului electric asupra
organismului se afla in legatura cu cunoasterea si intelegerea notiunilor fundamentale de
electrofiziologie a structurilor neuromusculare, avand in vedere faptul ca orice agent
electric aplicat asupra acestor tesuturi constituie un stimul care produce o reactie
locoregionala, la distanta sau la nivelul intregului organism. Modul de actiune al
curentilor electrici terapeutici se bazeaza pe proprietatile de iritabilitate si excitabilitate
ale substratului (celule vii) de a reactiona. Metodologia de aplicare tine cont de durata si
intensitatea stimului electric, de tipul de curent utilizat, de indicatii si contraindicatii
terapeutice.
Curentul continuu este frecvent utilizat pentru proprietatile sale terapeutice,
dovedite experimental si clinic, aplicarea sa fiind cunoscuta sub numele de galvanizare.
Daca se asigura si vehicularea unor substante dincolo de bariera tegumentara sau
mucoasa, procedeul se numeste galvanoionizare. De mentionat faptul ca galvanoterapia
mai poate fi aplicata si sub forma bailor galvanice, procedeu utilizat in special in
Statiunile Balneare si mai putin in Bazele de Fizioterapie si de Recuperare Medicala ale
Spitalelor sau in Sectiile de Recuperare Medicala.
Curentii electrici terapeutici de joasa frecventa sunt caracterizati prin impulsuri
electrice succedate ritmic, singulare sau in serii, avand efecte excitatorii sau analgezice.
Terapia prin curenti de joasa frecventa se refera la stimularea musculaturii
normoinervate, a celei denervate, la terapia musculaturii spastice dar si la aplicatiile in
scop analgezic si la electropunctura. Modalitatile de aplicare tin cont de patologia careia
se adreseaza, de indicatiile si contraindicatiile aferente.
Curentii terapeutici de medie frecventa au in principal efect de stimulare asupra
musculaturii scheletice, actiune analgezica si vasomotorie, precum si o serie de efecte
derivate de la cele prezentate. Modalitatile de aplicare, patologia careia se adreseaza si
contraindicatiile aferente sunt dependente de frecventa curentului vor fi prezentate in
capitolele ce urmeaza.
Terapia cu inalta frecventa
Terapia cu inalta frecventa se refera la aplicarea terapeutica a campului electric si
magnetic de inalta frecventa, cat si a undelor electromagnetice cuprinzand terapia cu
ultrasunete, cu unde scurte, precum si cu unde decimetrice si microunde. Efecte
terapeutice superioare se obtin si prin utilizarea adecvata a inaltei frecvente pulsatile.
Modul de actiune, indicatiile terapeutice si contraindicatiile sunt subordonate capitolului
de patologie caruia i se adreseaza. In practica medicala de specialitate se utilizeaza
combinatia terapiei cu ultrasunete cu cea de joasa frecventa, in vederea obtinerii unor
efecte terapeutice superioare si persistente in timp.
Magnetoterapia
Magnetoterapia se bazeaza pe efectele biologice, fiziologice si fiziopatologice ale
aplicatiei unui camp magnetic alternativ sau in impulsuri. In contextul terapiei cu camp
magnetic de joasa frecventa intervine fenomenul de inductie magnetica care explica o
serie dintre efectele terapeutice care iau nastere intr-un organism amplasat intr-un astfel
de camp. Bazele fiziologice ale terapiei cu campuri magnetice, modalitatile de aplicare,
indicatiile si contraindicatiile acestui tratament vor fi prezentate in cadrul capitolului
respectiv.
Fototerapia
Fototerapia reprezinta utilizarea terapeutica a energiei radiante luminoase. Terapia
cu lumina poate fi asigurata de o sursa naturala sau artificiala. Sursa naturala a energiei
radiante luminoase este soarele iar utilizarea ei in scop terapeutic se numeste helioterapie.
Energia radianta luminoasa furnizata de aparatele medicale este rezultatul transformarii
energiei electice. Actiunea fizico-chimica a luminii, efectele biologice, fiziologice,
clinice si terapeutice, indicatiile si contraindicatiile, tehnica aplicatiei sunt prezentate in
capitolul corespunzator.
Masajul terapeutic
Masajul terapeutic reprezinta un grupaj de manevre de tip manual sau mecanic,
prin care se actioneaza asupra straturilor tisulare subiacente tegumentului. Tegumentul
este si el influentat sau stimulat, producandu-se locoregional sau la distanta reactii cu
efect sedativ sau excitant, tonicizant si biotrofic. Tehnicile, indicatiile, limitele sau
contraindicatiile tractiunilor, manipularilor si masoterapiei vor fi prezentate detaliat la
capitolul respectiv.
Kinetologia
Kinetologia este stiinta care se ocupa cu studiul miscarii organismelor vii si al
structurilor care participa la aceste miscari. Mai precis, kinetologia cu aplicabilitate in
medicina, studiaza mecanismele neuromusculare si articulare care participa la activitatile
motrice considerate a fi normale. Kinetoterapia sau terapia prin miscare este o notiune
inclusa in termenul generic de kinetologie. Kinetoterapiei i se alatura kinetoprofilaxia.
Kinetologia profilactica sau kinetoprofilaxia cuprinde totalitatea metodelor si
mijloacelor kinetologice care se refera la mentinerea si intarirea starii de sanatate, cu
prevenirea starii de boala. Kinetoprofilaxia presupune atat profilaxia primara, cat si cea
secundara, cu prevenirea agravarii si a aparitiei complicatiilor unor boli cronice, care
presupun existenta unor deficite functionale.
Kinetologia de recuperare este principala modalitate de recuperare functionala
recurgand la o metodologie specifica. Kinetologia terapeutica sau kinetoterapia isi
restrange domeniul de activitate, lasand loc celorlalte doua aspecte, cel profilactic si cel
de recuperare functionala. Totusi, din obisnuinta exista tendinta de a folosi acest termen
in mod nediferentiat, indiferent de scopul urmarit de terapia prin miscare ce a fost
aplicata. Programele de kinetologie profilactica, terapeutica sau de recuperare sunt
diferentiate doar prin obiectivele urmarite si prin metodologia aplicata, si mai putin prin
tehnicile folosite.
Kinetologia medicala este considerata totodata, parte foarte importanta a
medicinii fizice sau fizioterapiei.
Alaturi de kinetologie se regasesc mijloace si modalitati terapeutice precum:
masajul, termoterapia, hidroterapia, electroterapia, laserterapia si terapii adjuvante ale
acestora. In literatura de specialitate se face referire la o triada terapeutica cu reale efecte
benefice, si anume: termoterapie-kinetologie medicala-masajul terapeutic.
In literatura si practica de specialitate, alaturi de notiunea de kinetologie se
regaseste si termenul de gimnastica medicala. Gimnastica medicala are un domeniu mai
limitat, atat ca obiective, cat si ca metodologie si tehnici utilizate. Principalul sau scop
este acela al mentinerii formei fizice si acela de a reduce unele deficite functionale.
Kinetologia profilactica este aceea care ar trebui sa preia domeniul de activitate al
gimnasticii medicale.
Termenul de cultura fizica medicala este neinspirat, deoarece ofera ambiguitate in
privinta scopului declarat si al obiectivelor de indeplinit, ambiguitate metodologica si de
tehnica, cat si lipsa de obiectivitate in aprecierea rezultatelor urmarite. Educatia fizica
este o alta notiune des vehiculata dar este consacrata programelor de gimnastica din scoli,
programe care au drept obieciv principal dezvoltarea armonioasa, fiind deci
kinetoprofilaxie primara.
Mecanoterapia, tractiunile, manipularile si masajul
Mecanoterapia, tractiunile, manipularile si masajul reprezinta modalitati
terapeutice numite si metode speciale, menite sa amelioreze sindromul dureros si in
special pe cel disfunctional, uneori cu efecte imediate.

Terapia ocupationala
Terapia ocupationala sau ergoterapia se incadreaza in sfera unui complex de
metode de o mare variabilitate crae au drept scop reeducarea deficitelor functionale,
utilizand in acest sens exercitii si procedee fizice din diverse activitati umane obisnuite,
precum cele de munca, divertisment, de viata etc.
Laserterapia
Laserterapia de joasa putere promoveaza o cale eficienta de producere a
analgeziei si de asigurare a accelerarii reparatiei tisulare intr-o multitudine de situatii
patologice. Laserele utilizate sunt cu He-Ne sau cu diode cu RIR. Principiul terapeutic
este de crestere a temperaturii locale cu augmentare circulatorie si metabolica
locoregionala. Modalitatile terapeutice si tehnica de aplicare, precum si indicatiile si
contraindicatiile terapiei cu laser de joasa putere sunt adaptate domeniului terapeutic
caruia i se adreseaza. Acesta este foarte larg, incluzand, printre altele si patologia
locoregionala oro-bucomaxilara.
Biofeedback-ul
Biofeedback-ul reprezinta o metoda terapeutica adjuvanta celor prezentate
anterior si care se defineste ca fiind o tehnica ce utilizeaza echipament, in special
electronic, in scopul evidentierii sub forma de semnal acustic si/sau vizual a unora dintre
evenimentele fiziologice interne organismului uman. Aceste informatii ajuta la
manipularea evenimentelor involuntare sau greu de perceput prin manipularea semnalelor
astfel receptionate. Tehnica plaseaza vointa umana intr-un loc liber al unei bucle deschise
de feedback, primind numele de biofeedback. In literatura de specialitate se face referire
la biofeedback-ul electromiografic, la cel postural, de presiune sau termic, al tensiunii
arteriale, respirator etc. Cea mai larga aplicabilitate a biofeedback-ului este reprezentata
de fizioterapie, asigurand terapia de relaxare, facilitand antrenamentul autocontrolat la
efort fizic si asigurand control mioelectric.
Astazi, tehnica biofeedback-ului se foloseste ca atare sau in asociere cu
termoterapia, tehnicile kinetologiei de recuperare sau profilactice, tehnicile de meditatie
etc. Domeniile de activitate, indicatiile si limitele, contraindicatiile, tehnicile si
modalitatile de aplicare vor fi descrise pe larg la capitolul respectiv.
Stimularea nervoasa electrica transcutanata SNET sau TENS
SNET sau TENS constituie o metoda netraumatizanta de combatere a starilor
dureroase acute sau cronice, de diferite cauze. Utilizarea stimulilor electrici in
tratamentul sindromului dureros este o practica veche, legata de istoria electroterapiei. Ea
consta in folosirea unui curent de joasa frecventa in scop electroanalgezic.
Acupunctura, electropunctura, presopunctura sau terapia punctelor trigger
Acupunctura, electropunctura, presopunctura si terapia punctelor trigger sunt
considerate terapii analgezice, aplicate drept tratament alternativ, adaptat patologiei de
specialitate.

TEM DE LUCRU sau APLICAII

Realizai un referat care s cuprind informaii inedite n ceea ce privete Istoricul
fizioterapiei complementare celor primite la curs.


EVALUARE

1.Preocuparile privind efectele electricitatii asupra corpului omenesc sunt vechi si
dateaza din secolul al
- 16-lea
- 17-lea
- 18-lea
- 19-lea
- 20-lea

2.In secolul al 19-lea se recomanda pentru prima data o aplicatie dozata progresiv a
- Kinetoterapiei
- Helioterapiei
- Bailor de soare
- Exerciiilor Klapp
- Tehnicilor de izometrie scurt

3.Principiile de funcionare ale laserului au fost enunate n 1916 de :
- Nikolai Basov
- Abert Einstein
- Max Planck
- Charles Townes
- Aleksandr Prohorov

4.Biofeedback-ul este recunoscut si menionat drept procedura terapeutica
- de la inceputul sec 20
- din 1923
- in jurul anilor 1960
- la mijlocul sec XIX
- in jurul anului 1880

5.Termoterapia este o metoda de tratament nespecific, care utilizeaza drept agent
fizical terapeutic factorul termic, cald sau rece, vehiculat de catre diversi vectori,
precum:
- namolul,
- apa,
- lumina,
- aerul,
- parafina,
- nisipul.



Bibliografie

Bologa V., Brtescu G., Duescu B., Milcu . - Istoria medicinei
romneti, Ed. Medical, Bucureti, 1972.
Bologa V. - Istoria medicinei universale, Ed. Medical, Bucureti, 1970.
Ionescu C-tin. - Istoria Medicinei, Ed. Pim, Iai, 2002.
Pricjan A., - Din trecutul balnear al Romniei, Ed. tiinific, Bucureti,
1999.
van Tubergen A., van der Linden S. A brief history of spa therapy, Ann
Rheum Dis, 2002.