Facilitarea neuroropriocetiv

neuroropriocetiv n asistenta
asistenta inetic - Mircea Chiriac

2.1. Tehnici FNP cu caracter "excitator"

2.1.1. Inversare lentă şi inversare lentă cu opunere (IL şi ILO)

IL = contracţii concentrice, ritmice, ale agoniştilor şi antagoniştilor dintr -o schemă de mişcare,
pe toată amplitudinea, fară pauză între inversări; rezistenţa aplicată mişcărilor este maximală
(cel mai mare nivel al rezistenţei ce lasă ca mişcarea să se poată executa). Prima mişcare
(primul timp) se face în sensul acţiunii musculaturii puternice (contracţie concentrică a
antagoniştilor muşchilor hipotoni), determinându-
determinându -se în acest fel un efect facilitator pe agoniştii
slabi (vezi explicaţiile neurofiziologice).
neurofiziologi ce).
Exemplu (terminologie medicală): Musculatura extensoare a cotului este de forţă scăzută; în
acest caz tehnica IL se începe pe muşchii flexori:
Poziţia iniţială (P.I.): Pacientul aşezat; Kinetoterapeutul homolateral de pacient, realizează
contrapriza prin
prin apucare dinspre lateral a părţii distale a braţului şi priza pe partea anterioară a
antebraţului, în treimea distală.
Timpul 1: Flexia cotului; comanda: "flectează cotul!"; Timpul
cotul!";  Timpul 2: Extensia
2: Extensia cotului,
Kinetoterapeutul schimbă priza, pe partea posterioară a antebraţulu i; comanda: "extinde
cotul!". Timpul 1-2
1-2 se poate repeta sau se acordă pauză după numai aceşti doi timpi, urmând a
se relua aceeaşi tehnică sau a se trece la aplicarea unei alte tehnici. Explicaţii neurofiziologice:
- legea "inducţiei succesive" a lui Sherrington: "o mişcare este facilitată de contracţia imediat
precedentă a antagonistului ei";
- rezistenţa la mişcare determină o influenţă inhibitorie a reflexului Golgi asupra
motoneuronului muşchiului care se contractă (flexorii cotului în acest exemplu) şi facilitează
prin acţiune reciprocă agonistul (extensorii cotului);
- acţiunea inhibitorie a celulelor Renshow pentru motoneuronul alfa antagonist;
- agoniştii se întind progresiv în timpul contracţiei antagonistului, şi ca urmare, la finalul
mişcării (când sunt maxim întinşi) vor fi facilitaţi prin impulsuri provenite de la nivelul fusului
muscular (de la receptorul secundar Ruffini).
ILO  = este o variantă a tehnicii IL, în care se introduce contracţia izometrică la sfârşitul
ILO 
amplitudinii fiecărei mişcări (atât pe agonist cât şi pe antagonist). Prima mişcare (primul timp)
se face în sensul acţiunii musculaturii slabe.
Explicaţii neurofiziologice: izometria de la sfârşitul mişcării concentrice declanşează o recrutare
suplimentară de motoneuroni gama ai muşchiului respectiv; astfel, fusul neuromuscular va
continua trimiterea unor influxuri nervoase cu caracter predominant facilitator, deşi apare
ref lexul
lexul Golgi, şi activitatea celulelor Renshow, care încearcă să blocheze efectul facilitator.
In concluzie, IL inhibă contracţia muşchiului care face mişcarea spre sfârşitul acesteia,
dar pregăteşte muşchiul slab, agonistul, în timp ce ILO măreşte forţa de contracţie a muşchiului
care realizează mişcarea respectivă.
  Facilitarea neuroropriocetiv n asistenta inetic - Mircea Chiriac

2.1.2. Contracţii repetate (CR) Se aplică în 3 situaţii diferite:

- muşchii schemei de mişcare sunt de forţa 0 sau 1:
Segmentul se poziţionează astfel încât să se elimine acţiunea gravitaţiei, iar musculatura
se duce în zona alungită, unde se fac întinderi rapide, scurte ale agonistului; ultima întindere
este însoţită de o comandă verbală fermă de contracţie a muşchiului respectiv; mişcării
voluntare apărute i se opune o rezistenţă maximală. (Atenţie ca rezistenţa să nu blocheze
mişcarea!). Este importantă sincronizarea comenzii cu ultima întindere (comanda se face chiar
 înaintea întinderii), astfel încât contracţia voluntară să se sumeze cu efectul reflexului miotatic.
- muşchii sunt de forţa 2 sau 3:
Contracţie izotonică cu rezistenţă pe toată amplitudinea de mişcare; din loc în loc se
aplică pe agonist întinderi rapide, scurte.
- muşchii sunt de forţă 4-5, dar fără să aibă o forţă egală peste tot:
Contracţie izotonică până la nivelul golului de forţă unde se face izometrie, urmată de
relaxare; se fac apoi întinderi rapide, scurte ale agonistului, după care se reia contracţia
izotonică cu rezistenţă maximală, trecându-se de zona "golului" de forţă. Exemplu pentru cazul c
(descris în terminologia medicală): Flexorii umărului slabi. P.I: Pacientul în decubit heterolateral;
Kinetoterapeutul înapoia P-lui, contrapriza pe partea superioară a trunchiului homolateral şi
priza pe partea anterioară a braţului, în treimea distală. Timpul 1: Flexia umărului; comanda:
"flectează umărul!"; Timpul 2: Menţinere (se realizează izometrie); comanda: "flectează
umărul!"; Timpul 3: Menţinere; comanda "relaxează"; (Kinetoterapeutul verifică prin
intermediul contraprizei - palpând tendonul sau corpul muscular
- dacă relaxarea s-a realizat);  Timpul 4: Extensii urmate de flexii, (Kinetoterapeutul realizează
 întinderi-arcuiri de mică amplitudine; întinderile spre extensie sunt rapide, iar revenirea din
extensie este lentă); comanda: "relaxează!";   Timpul 5: Flexia umărului; comanda: "flectează
umărul!".
 înainte de CR se recomandă efectuarea unor contracţii izotonice pe musculatura
antagonistă-normală (se facilitează prin inducţie succesivă agonistul). Explicaţii neurofiziologice:
- efectul reflexului miotatic;
- prin rezistenţa ce se aplică mişcării (maximală la F2 - 3 , maximă la F4 - 5) se facilitează
sistemul gama şi ca urmare aferenţele primare ale fusului vor conduce la recrutări de
motoneuroni alfa suplimentari.

 2.1.3. Secvenţialitate pentru întărire (SI)

Se execută o contracţie izometrică maximă în punctul "optim" al musculaturii puternice -
normale; această musculatură se alege din grupul muşchilor care "intră" în lanţul kinetic ce
efectuează aceeaşi diagonală Kabat cu muşchiul vizat (de preferinţă se alege un grup muscular
mare şi situat mai proximal), ori este acelaşi muşchi de pe partea contralaterală; odată ce
această contracţie izometrică s-a maximalizat, se menţine această izometrie adăugându-se
contracţia izotonă (împotriva unei rezistenţe maximale) a musculaturii slabe (vizate).
Punctul "optim" variază; în general, pentru muşchii flexori este în zona medie, iar pentru
muşchii extensori în zona scurtată. Explicaţii neurofiziologice:
- această tehnică se bazează pe fenomenul iradierii de la nivelul motoneuronilor activaţi ai
musculaturii puternice-normale (superimpulsul creat de izometrie), spre motoneuronii
musculaturii slabe;
creşterea recrutărilor de motoneuroni alfa şi gama datorită rezistenţei aplicate.

 2.1.4. Inversare agonistică (IA)

Se execută contracţii concentrice pe toată amplitudinea, apoi progresiv (ca amplitudine)
se introduce contracţia excentrică, fară să existe pauză între contracţiile concentrice şi
excentrice.
  Facilitarea neuroropriocetiv n asistenta inetic - Mircea Chiriac

Explicaţii neurofiziologice:
- contracţia excentrică, promovează şi întinderea extrafusală şi pe cea intrafusală - ceea ce
măreşte influxul aferenţelor fusale. Atenţie: la muşchii extensori posturali (tonici), contracţia
excentrică realizată în zona alungită va declanşa impulsuri în aferenţele se cundare ale
fusului şi, deci influenţe inhibitorii musculare;
- creşterea recrutărilor de motoneuroni alfa şi gama datorită rezistenţei aplicate.

 2.1.5. Mişcare activă de relaxare-opunere (MARO)

Se aplică pe o direcţie de mişcare astfel: în zona medie spre scurtă, dar acolo unde
există o forţă "mare" se execută o contracţie izometrică; când se simte că această contracţie
a ajuns maximă se solicită pacientului o relaxare bruscă (verificată de către kinetoterapeut
prin intermediul contraprizei), după care kinetoterapeutul execută rapid o mişcare spre
zona alungită a musculaturii respective, aplicând şi câteva întinderi rapide în această zonă;
urmează o contracţie concentrică cu rezistenţă maximală, pe toată amplitudinea. Explicaţii
neurofiziologice:
- fenomenul de coactivare (facilitarea simultană a motoneuronilor alfa şi gama), atunci când
contracţia izometrică se execută în zona scurtată;
- activitatea buclei gama creşte datorită izometriei şi ca urmare aferenţele primare ale
fusului vor conduce la recrutări de motoneuroni alfa suplimentari;
- atunci când agoniştii (muşchii hipotoni) sunt maxim întinşi, receptorul secundar Ruffini de
la nivelul fusului muscular va trimite impulsuri facilitatorii;
- efectul reflexului miotatic în timpul întinderilor rapide maximală;
- facilitarea sistemului gama - în timpul contracţiei izotone cu rezistenţă.

 2.1.6. Contracţie izometrică în zona scurtată (CIS)

Pentru musculatura tuturor direcţiilor de mişcare articulară se execută contracţii
izometrice alternative, la nivelul de scurtare a fiecărei musculaturi, cu pauză între repetări.
Explicaţie neurofiziologică: refacerea "sensibilităţii" fusului neuromuscular în zona scurtată,
unde receptorii secundari - Ruffini, în special de la nivelul musculaturii tonice, generează
impulsuri cu caracter inhibitor pentru motoneuronii alfa agonişti; acest lucru trebuie
combătut, astfel încât impulsurile facilitatorii de la nivelul cortexului să nu fie "anihilate";
astfel, se reface capacitatea muşchiului de a realiza o contracţie eficientă în zona de scurtare
a fibrelor musculare.

 2.1.7. Progresie cu rezistenţă (PR)

Reprezintă opoziţia făcută de kinetoterapeut unei forme de locomoţiei (târâre, mers
 în patrupedie, pe palme şi tălpi, pe genunchi, în ortostatism); printr -o rezistenţă maximală la
mişcările de avansare (prizele se f ac la nivelul centrului de greutate, dar se pot face - în
ortostatism de exemplu - şi la nivelul umerilor, sau pe un umăr şi pe hemibazinul
contralateral. Explicaţie neurofiziologică: opoziţia la mişcare duce la creşterea recrutării de
motoneuroni alfa şi la o excitare mai mare pe aria motorie cerebrală a zonelor implicate
(necesare) în comanda musculaturii ce efectuează mişcarea cerută.
  Facilitarea neuroropriocetiv n asistenta inetic - Mircea Chiriac

 2.2. Tehnici FNP cu caracter "inhibitor"

 2.2.1. Rotaţie ritmică (RR)

Se realizează rotaţii ritmice stânga -dreapta (lateral - medial), pasiv sau pasivo-activ
(în articulaţiile în care se poate - scapulo-humerală şi coxo-femurală - în care există mişcare
osteokinematică de rotaţie), în axul segmentului, lent, timp de mai multe secunde.

Observaţie: Mişcarea pasivă de rotaţie poate fi imprimată oricărei articulaţii, chiar

dacă nu prezintă mişcare osteokinematică de rotaţie, ci doar mişcare artrokinematică de
rotaţie (numită şi rotaţie conjunctă). Ex.: articulaţiile interfalangiene.
Se poate admite că mişcările de supinaţie -pronaţie şi cele de rotaţie a genunchiului
(atunci când genunchiul este flectat şi glezna dorsiflectată), sunt mişcări de rotaţie
osteokinematică. Explicaţii neurofiziologice:
- comenzile verbale influenţează cortexul, inhibând tonusului muscular;
- mecanoreceptorii locali, articulari şi periarticulari, excitaţi d e rotaţie, declanşează inhibiţia
motoneuronilor alfa ai musculaturii periarticulare.

2.2.2. Relaxare - opunere (RO) (tehnică numită şi "ţine-relaxează"- traducerea engl.

"Hold-relax") - indicată chiar şi atunci când durerea este asociată în cauza limitării de
mişcare.
Tehnica RO are 2 variante:
a. RO antagonistă - în care se va "lucra" (se va face izometria) muşchiul hiperton;
b. RO agonistă - în care se va "lucra" (se face izometria) muşchiul care face mişcarea limitată
(considerat muşchiul agonist).

 A
In ambele variante izometria se execută în punctul de limitare a mişcării; după
menţinerea timp de 5-8 sec. a unei izometrii de intensitate maximă se va  cere pacientului o
relaxare lentă. Odată relaxarea făcută, se poate repeta izometria de mai multe ori sau
pacientul, în mod activ, încearcă să treacă de punctul iniţial de limitare a mişcării (contracţie
izotonică a agonistului, fară rezistenţă din partea  kinetoterapeutului).
Pentru a maximaliza intensitatea izometriei se cere pacientului "să ţină", adică nu
pacientul va împinge cu o forţă oarecare (presupusă doar a fi maximă) şi kinetoterapeutul se
va opune, ci kinetoterapeutul va împinge (spre contracţia excentrică, fară să se provoace
 însă acest tip de contracţie musculară), desigur ţinând cont de forţa actuală a pacientului.
Explicaţii neurofiziologice:
Pentru RO antagonist:
- cu cât durata de aplicare a izometriei antagonistului este mai mare şi repetări le acesteia
 într-o şedinţă mai numeroase, cu atât apare mai repede oboseala unităţilor motorii la placa
neuromotorie şi tensiunea muşchiului scade (se relaxează);
- excitarea circuitului Golgi determină impulsuri inhibitorii autogene;
- descărcările celulelor Renshow, scad activitatea motoneuronilor alfa a muşchiului
respectiv (ai muşchiului antagonist - a muşchiului hiperton);
Pentru RO agonist:
- izometria pe muşchii care fac mişcarea limitată (agoniştii) determină un efect de inhibiţie
reciprocă pentru antagonist;
- recrutarea de noi motoneuroni pentru agonist, cresc astfel forţa agonistului.
 Atenţie: RO aplicat muşchilor posturali-extensori nu determină efecte
inhibitorii.
-
  Facil itarea neuroproprioceptivă în asistenta inetică

- scheme contralaterale, în care se mişcă extremităţi de părţi

opuse (simetrice, asimetrice, simetrice reciproce şi asimetrice
reciproce);
- scheme diagonale reciproce, în care extremităţi contralaterale
se mişcă deodată în aceeaşi direcţie, în timp ce extremităţi
contralaterale opuse se mişcă în direcţii opuse (ca în mers).