ARTICULATIA VERTEBRELOR

FALSE

1.ARTICULATIA LOMBO-SACRATA
2.ARTICULATIA SACRO-COCCIGIANA
3.ARTICULATIA MEDIO-COCCIGIANA

ARTICULATIA LOMBO-SACRATA
Uneste sacrul cu vertebra a5a lombara. Unirea se face pe
modelul articulatiilor vertebrelor adevarate. La nivelul
articulatiei exista un disc intervertebral si articulatia este
mentinuta prin partea inferioara a ligamentului vertebral
longitudinal (anterior si posterior). Exista o capsula
articulara pentru articulatia proceselor articulare si la
articulatie participa: ligamentele galbene, ligamentul
interspinos si supraspinos.
ARTICULATIA SACRO-COCCIGIANA
Este o simfiza, ea permitand mobilizarea masiva
posterioara a varfului coccisului in mod pasiv. Cu
inaintarea in varsta se osifica. Suprafetele articulare sunt
eliptice, avand axul mare transversal.
Mijloace de unire: ligamentul interosos si mai multe
ligamente periferice.
Ligamentul interosos are rol de disc intervertebral( se
osifica dupa 40 de ani)
Ligamentele periferice sunt : sacro-coccigian anterior
(continua ligamentul vertebral longitudinal anterior. Se
intinde intre varful sacrului si coccige); sacro-coccigian
dorsal superficial ( inchide hiatusul sacrat, reprezinta
continuarea ligamentului longitudinal posterior impreuna
cu ligamentul sacro-coccigian dorsal profund); sacro-
coccigiene laterale( unesc varful inferior al sacrului cu
procesul transversal al coccisului de fiecare parte)
ARTICULATIILE CAPULUI CU COLOANA VERTEBRALA
Primele 2 vertebre cervicale ( Atlas si Axis) sunt unite cu
craniul prin intermediul unui aparat complex puternic.
Exista 2 articulatii: 1 superioara (intre atlas si occipital) si
1 inferioara (intre atlas si axis).
Articulatia superioara atlantooccipitala – atlasul este unit
cu occipitalul prin 2 articulatii condiliene completate de 2
formatiuni numite membrane atlantooccipitale. Cele 2
articulatii constituie o unitate functionala
Suprafetele articulare: pe de o parte condilul occipital, pe
de alta cavitatiile articulare ale atlasului.
Mijloace de unire: capsula articulara+ 2 membrane
atlantooccipitale.
Capsula articulara este o formatiune laxa, cu aspect de
manson, care pleaca superior de la periferia condilului
occipital si se insera pe marginile cavitatiilor articulare
superioare ale atlasului.
Membrana atlantooccipitala anterioara se intinde intre
articulatia anterioara a atlasului si occipitalului, in sus se
insera pe marginea anterioara a gaurii occipitale, iar in
jos pe marginea superioara a arcului anterior al atlasului.
Inaintea sa, se gaseste ligamentul vertebral longitudinal
anterior.
Membrana atlantooccipitala posterioara se intinde de la
occipital la arcul posterior al atlasului, de la nivelul gaurii
pana la arcul anterior al atlasului. Joaca rol de ligament,
delimitand de fiecare parte cate un orificiu de trecere.
Articulatia inferioara antlantoaxoidiana – atlasul se
articuleaza cu axisul prin 2 articulatii atlantoaxoidiene
laterale si o articulatie atlantoaxoidiana mediana. Cele 3
formeaza o unitate functionala.
Aticulatiile atlantoaxoidiene laterale sunt plane.
Suprafetele articulare : pe atlas sunt reprezentate de fata
inferioara a maselor laterale ; pe axis sunt reprezentate
prin fetisoarele de pe procesele articulare superioare.
Suprafetele articulare sunt usor convexe , acoperite de
cartilaj hialin, mai gros central.
Mijloace de unire: caspsula articulara, membranele
atlantoaxoidiene ( formatiune fibrocartilaginoasa; intre
atlas si axis; intre marginea inferioara a arcului anterior a
atlasului si fata anterioara a corpului axisului, respectiv
intre arcul posterior si fata posterioara ).
Articulatia atlantoaxoidiana atlantoodontoidiana – este
trohoida.
Suprafetele articulare: pe de o parte inelul osofibros si pe
de alta dintele axisului.
Inelul atlantoidian are 2 parti: inainte, este delimitat de
arcul anterior al atlasului prevazut pe fata lui posterioara
cu o fetisoara articulara circulara si mediana, iar
posterior delimitat de ligamentul transversal al atlasului
care este o lama fibroasa intinsa intre cele 2 . Fata
anterioara vine in raport cu dintele axisului. Fata
posterioara este acoperita de membrana tectoria in
spatele caruia se gaseste ligamentul vertebral
longitudinal posterior.
De la marginea ligamentului transversal pleaca 2
fascicule: 1 ascendent (se insera pe occipital, pe santul
bazilar al fetei endocraniene a portiunii bazilare a osului
occipital. Se numeste ligamentul transvers occipital) si 1
descendent (se fixeaza pe fata posterioara a corpului
axisului. Se numeste ligament transvers axoidian).
Ligamentul transvers impreuna cu cele 2 fascicule
formeaza ligamentul cruciform al atlasului fiind extrem
de important pentru statica articulara. Ligamentul
transvers imparte orificiul in 2 parti: 1 anterioara pentru
dintele axisului si 1 posterioara mai mare pentru bulbul
rahidian.
Dintele axisului – are o fateta articulara anterioara
pentru arcul anterior al atlasului si alta posterioara
pentru ligamentul transvers al atlasului.
Mijloace de unire: ligamentul apical al dintelui,
ligamentele alare, membrana tectoria.
LIGAMENTUL APICAL – pleaca de la partea anterioara a
gaurii occipitale la varful dintelui axisului. Se afla intre
membrana occipitoatlantoidian anterior si fasciculul
superior a ligamentului cruciform posterior. Joaca rolul
unui disc intervertebral.
LIGAMENTELE ALARE – sunt scurte, groase, extrem de
puternice si au directie oblica ascendenta. Pleaca de la
fata mediala a condililor occipitali si se insera in sus.
MEMBRANA TECTORIA – o formatiune patrulatera
fibroasa, care se intinde intre occipital si axis fiind
anterior fata de ligamentul vertebral longitudinal
posterior. In sus se insera pe portiunea bazilara a
occipitalului si pe fata interna a condilului occipital.
Acopera pe interior toate celelalte formatiuni
ligamentare . Impreuna cu duramater are rol de protectie
separand bulbul de articulatie.
Dispozitia ligamentelor
Dinainte inapoi dispozitia ligamentelor mai sus
mentionate este urmatoarea: 1. Ligamentul vertebral
longitudinal anterior; 2. Membranele anterioare
antlantooccipitala si atlantoaxoidiana; 3. Ligamentul
apical al dintelui si ligamentele alare; 4. Ligamentul
cruciform; 5. Membrana tectoria; 6. Ligamentul vertebral
longitudinal posterior; 7. Membranele posterioare
atlantooccipitala si atlantoaxoidiana.
ARTICULATIA TORACELUI
Se impart in 2 grupuri:
Grupul posterior – articulatiile costovertebrale( articulatii
ale capetelor costale si costotransversare). Formeaza o
unitate functionala.
Grupul anterior – articulatiile cartilajelor costale cu
sternul, articulatiile cartilajelor intre ele, articulatiile
coastelor cu cartilajele costale si articulatiile sternale.
GRUPUL POSTERIOR
Articulatiile capetelor coastelor – sunt articulatii plane.
Suprafata articulara: sunt reprezentate pe o parte de
capul coastei si pe de alta parte de unghiul diedru format
intre fatetele costale de la 2 vertebre toracice adjacente.
Mijloace de unire: capsula articulara inserata la marginea
suprafetei articulare intarita de ligamente + ligamentul
radial al capului coastei. Pleaca de la capul coastei si se
fixeaza pe vertebra invecinata, fibrele merg divergent ca
un evantai. Fibrele mijlocii se prind pe discul
intervertebral, fibrele superioare si cele inferioare se
indreapta spre vertebra supra si subjacenta.
Ligamentul intraarticular al capului coastei – lama
fibrocartilaginoasa intre creasta capului costal si discul
intervertebral. Practic, articulatia este impartita in 2
parti: 1 etaj superior si 1 inferior.
Articulatiile costotransversare – se stabilesc intre tubul
costal si procesul transvers. Sunt articulatii plane.
Suprafetele articulare: fateta circulara a tuberozitatii
costale usor convexa pe de o parte si pe de alta parte
procesul transvers( usor concav).
Mijloace de unire: capsula articulara intarita de mai
multe ligamente. Legatura se face intre colul coastei si
procesul transvers al vertebrei corespunzatoare.
Ligamente: costotransversar- pleaca de la fata
posterioara a colului si de la procesul transvers si ocupa
spatiul costotransversar; costotransversar superior – de
la creasta colului pana la procesul transvers al vertebrei
superioare; costotransversar lateral – de la fata
posterioara a colului pana la baza procesului transvers a
vertebrei suprajacente + ligamentul lombocostal. Se
intinde de la coasta a12a la baza primelor 2 vertebre
lombare.
ARTICULATIILE COSTOCONDRALE – coastele si cartilajele
sunt unite intre ele formand sincondroze. Extremitatea
fiecarei coaste prezinta o fateta articulara eliptica
concava unde patrunde extremitatea corespunzatoare
cartilajului.
Cartilajele articulare costale (invecinate) si extremitatiile
vertebrale sunt unite si prin membrane situate in planul
muschilor intercostali. Membrana intercostala externa
continua planul muschilor intercostali externi si se afla la
extremitatea sternala a spatiilor intercostale. Nu exista la
nivelul spatiilor 10 si 12 .
Membrana intercostala interna continua planul
muschilor intercostali interni si se afla la extremitatea
vertebrala a spatiilor intercostale.
ARTICULATIILE CONDROSTERNALE – intre cartilajele
coastelor adevarate si marginile sternului. Sunt articulatii
plane.
Suprafetele articulare: scobiturile costale ale sternului
dispuse in unghiuri diedre si cartilajele care prezinta
colturi corespunzatoare acestor unghiuri.
Mijloace de unire: ligamentul intraarticular si capsula
fibroasa intarita de cate 2 ligamente radiale (anterior si
posterior).
Ligamentul sternocostal se insera pe creasta costala pana
la fundul cavitatii sternale.
Capsula se confunda cu pericostul care se continua cu
periostul.
Ligamentul sternocostal radiat este anterior. Merge de la
partea anterioara a cartilajului costal si se dispune
divergent ca un evantai pe stern. Este intarit in plus de
membrana sternala anterioara formata pe de o parte de
ligamentele radiate si expansiunile tendinoase ale
muschilor pectoral.
Ligamentul radiat posterior prezinta aceeasi dispozitie
numai ca se gaseste pe fata posterioara a articulatiei.
ARTICULATIILE INTERCONDRALE se stabilesc intre
cartilajele 8,9 si 10. Extremitatiile anterioare ale acestora
formeaza marginea toracica. In plus, cartilajele 6,7,8 si 9
sunt unite prin marginea mijlocie.
Suprafetele articulare: exista cate o fetisoara ovalara.
ARTICULATIA STERNULUI (manubriul, corpul si procesul
xifoid) – avem 2 articulatii : ARTICULATIA STERNALA
SUPERIOARA leaga corpul de manubriul sternal. Exista 2
fetisoare ovalare situate astfel: una pe extremitatea
manubriului sternal, iar cealalta pe partea superioara a
corpului sternului. Intre ele se gaseste un fibrocartilaj cu
rol de ligament interosos. Este o simfiza. Periostul se
continua de pe manubriul sternal pe corp; ARTICULATIA
STERNALA INFERIOARA se realizeaza intre corpul
sternului si procesul xifoid. Sunt unite printr-un ligament
interosos si prin periost. Articulatia inferioara se osifica
intre 50-60 de ani, iar cea superioara ceva mai tarziu.