Anatomie – Curs III , Artrologie

ARTICULAŢIILE OSTEOTORACELUI
(Juncturae thoracis)

Articulaţiile osteo-toracelui pot fi împărţite în:

A. Grupul anterior - articulaţii costo-sternale .
1) Sincondroze sternale,
2) Sincondroze costo-sternale
3) Articulaţii intercondrale,
4) Articulaţii costo-condrale.
B. Grupul posterior - articulatile costo-vertebrale.
1) Articulaţia capului costal ,
2) Articulaţii costo-transversare.

A. Articulaţiile costo-sternale

1) Sincondrozele sternale (Syncondroses sternales).

Cele 3 segmente ale sternului sunt legate prin 2 sincondroze .
a) Cea superioară, situată între manubriu şi corpul sternului se numeşte simfiza manubrio-sternală
(symphysis manubrio-sternalis) şi determină unghiul sternului (angulus sterni);
b) Cea inferioară este situată între corpul şi procesul xifoid al sternului şi este o simfiză xifo-sternală
(symphysis xipho-sternalis).
Suprafeţele articulare sunt acoperite cu cartilaj hialin între carese află un strat de fibrocartilaj.
2) Sincondrozele costo-sternale (Syncondroses costo-sternalis).
Sunt diartroze plane, care se realizează între primele 7 cartilaje costale şi marginea laterală a sternului.
Suprafeţele articulare - sunt incizurile costale de pe stern şi suprafeţele terminale ale cartilajelor
costale.
Capsula articulară – este formată de pericondrul care se continuă cu periostul sternului este
întărită anterior de ligamentele sterno-costale radiate (ligamenta sternocostalia radiata), care radiază
de la cartilajul costal pe faţa externă a sternului.

1
 Toate ligamentele sternocostale radiate, de pe ambele laturi ale sternului se solidarizează formând
membrana sternului (membrana sterni).
La formarea membranei sternale participă pe lângă ligamentele radiate şi expansiunile tendinoase
ale muşchilor pectorali.
Intracapsular se află ligamentul sterno-costal intraarticular (ligamentum sterno-costale
intraarticulare).
Există şi posterior ligamente sterno-costale radiate şi o membrană sternală, care nu sunt
nominalizate în Nomina Anatomică.

3) Articulaţiile intercondrale (Articulationes interchondrales).

Sunt sincondroze realizate între extremităţile anterioare ale cartilajelor coastelor VIII, IX şi X
care se unesc succesiv între ele, formând arcul costal cartilaginos şi apoi se prind de~ cartilajul costal
VII. Se mai realizează articulaţii intercondrale între coastele VI, VII , VIII (eventual şi IX).

4) Articulaţiile costo-condrale (Articulationes costo-chondrales)

Sunt sincondroze care se realizează între coastă (costa) şi cartilajul costal (cartilago costalis)
corespunzător. Coasta XI are un cartilaj rudimentar, iar coasta XII, nu are cartilaj.
Joncţiunea este completată de continuitatea periostului cu pericondrul.

B. Articulaţiile costo-vertebrale (Articulationes costo-vertebrales)

Articulaţiile costo-vertebrale sunt formate din articulaţia dintre capul coastei şi vertebrele
corespunzătoare şi articulaţia dintre tuberculul costal şi apofiza transversă corespunzătoare.

1) Articulaţia capului costal (Articulatio capitis costae)

- Realizează o dublă articulaţie plană.
- Este alcătuită din faţa articulară a capului costal şi fovea costală a 2 vertebre alăturate.
- Capul primei coaste şi al ultimelor 2 coaste se articulează cu o singură vertebră.
- Capsula articulară este întărită de 2 ligamente ;
a) Ligamentul capului costal (ligamentum capitis costae intraarticulare) - care leagă capul costal (al
coastelor II-IX) de discul intervertebral şi împarte cavitatea articulară în 2 părţi ;
b) Ligamentul radiat al capului costal (ligamentum capitis costae radiatum) - dispus în evantai
dinspre capul coastei spre discul intervertebral şi vertebrele adiacente.

2
2) Articulaţia costo-transversară (Articulatio costo-transversaria)
- Este o diartroză plană , realizată intre feţele articulare ale tuberculilor costali şi foveele costale
transversale ale apofizelor transverse ale vertebrelor T1- T10.
- Capsula articulară fixată pe marginile suprafeţelor articulare este întărită de ligamentele capsulare:
a) Ligamentul costo-transversar (ligamentum costo-transversarium) care leagă colul costal cu
apofiza transversă corespunzătore, umplând spaţiul costotransversal.
b) Ligamentul costo-transversar superior (ligamentum costo-transversaium superius) uneşte
colul coastei cu apofiza transversă superioară.
c) Ligamentul costo-transversal lateral (ligamentum costo-transversarium laterale), rudimentar,
uneşte colul coastei cu baza apofizei transverse supraiacente.
d) Ligamentul lombo-costal (ligamentum lumbo-costale) - ligamentul Henle - uneşte colul
coastei XII cu vertebrele L1-L2.

Articulaţiile Capului

Oasele capului sunt unite între ele prin articulaţii fibroase sau suturi şi prin articulaţii
cartilaginoase.
Există şi o articulatie sinovială – articulaţia temporo-mandibulară.
La nivelul bolţii craniene, oasele sunt unite printr-unul din genurile de suturi studiate anterior:
sutură dinţată, sutură solzoasă, sutură plană şi prin sincondroze. Suturile craniului au o mare importanţă
în creşterea acestuia, în general, precum şi în determinarea arhitecturii sale. Cele mai multe din oasele
feţei sunt articulate între ele, de asemenea, prin suturi. Dintre acestea cea mai obişnuită este sutura
plană. Ȋn cadrul articulaţiilor dintre oasele feţei cu cele ale capului există: suturi dinţate şi suturi plane.
Exemple de suturi dinţate: articulaţia oaselor nazale cu frontalul, a osului zigomatic cu procesul
zigomatic al temporalului, a osului zigomatic cu procesul orbitar al frontalului.
Exemple de sutură plană: între procesele pterigoide şi osul palatin, între etmoid şi frontal.

ARTICULATIA TEMPORO-MANDIBULARĂ
(Articulatio temporo-mandibularis)

3
 Articulaţia temporo-mandibulară leagă mandibula de baza craniului. Ea face parte din aparatul
dento-maxilar, un ansamblu de organe ce conlucrează la îndeplinirea unor importante funcţii cum
sunt: digestia bucală, fonaţia, deglutiţia şi constituirea fizionomiei umane.
In afara articulaţiei temporo-mandibulare, aparatul dento-maxilar mai cuprinde maxila şi
mandibula, muşchii masticatori şi cei orofaciali, dinţii, glandele salivare, buzele şi obrajii. Articulaţia
temporo-mandibulară este o articulaţie condiliană.
SUPRAFEŢELE ARTICULARE
a) De partea temporalului - avem fosa mandibulară şi tuberculul articular.
Fosa mandibulară (Fossa mandibularis) - se prezintă ca o depresiune semi- elipsoidală, având axul
oblic orientat dinainte-înapoi şi dinafară-înăuntru. Ea este împărţită prin fisura lui Glaser în două
porţiuni: una anterioară, articulară, dependentă de scuama temporalului, şi alta posterioară, extraarticu-
lară, dependentă de porţiunea timpanică a temporalului.
Tuberculul articular (Tuberculum articulare) - se prezintă ca o proeminenţă situată înaintea fosei
mandibulare. Acest tubercul este convex dinainte-înapoi şi uşor concav în sens transversal. Pe o
secţiune sagitală, suprafaţa temporală (fosa mandibulară şi tuberculul) are forma literei S culcat.
Tuberculul articular este acoperit de un strat subţire de fibrocartilaj, în timp ce fundul fosei
mandibulare este acoperit numai de periost.
b) De partea mandibulei se găseşte un condil - capul mandibulei (Caput mandibule) de formă
elipsoidală, având axul mic de 9-10 mm şi cel mare de 18-20 mm. Fiecare condil este situat la partea
postero- superioară a ramurii mandibulei de care este unit printr- o porţiune mai îngustă, numită c o 1
(Collum mandibulae).
Discul articular (Discus articularis).
- Este un fibrocartilaj dezvoltat între suprafeţele articulare cu scopul de a stabili concordanţa dintre
acestea. El este de formă eliptică, mai gros la periferie (2-4 mm) şi mai subţire în partea centrală.
Prezintă o faţă inferioară concavă ce corespunde convexităţii capului mandibular şi una superioară de
forma literei S culcate pe secţiune sagitală.

MIJLOACELE DE UNIRE
-Sunt reprezentate de o capsulă întărită pe partea laterală de un ligament. Lor li se adaugă
ligamentele stilo- şi sfeno- mandibular care sunt 2 bandelete fibroase cu o importanţă redusă.
a) Capsula - Are forma unui manşon dispus împrejurul articulaţiei.
I se descriu 2 circumferinţe de inserţie şi 2 suprafeţe.

4
 Circumferinţa superioară - este comparabilă cu baza mare a unui trunchi de con.
Ea se inseră: - înainte - pe marginea anterioară a tuberculului articular;
- înapoi - pe fundul fosei mandibulare înaintea fisurii petro- timpanice Glaser;
- lateral - pe rădăcina longitudinală a procesului zigomatic;
- medial - pe baza spinei sfenoidului.
Circumferinţa inferioară - comparată cu baza mică a unui trunchi de con, se inseră pe colul
mandibulei. Suprafaţa interioară răspunde articulaţiei.
Ea aderă de disc, ceea ce face ca această cavitate articulară să fie subdivizată în două etaje: unul
superior, sprameniscal, şi altul inferior, inframeniscal.
Capsula articulară este formată din 2 feluri de fibre: unele lungi, întinse de la mandibulă la
temporal, şi altele scurte, de la temporal la periferia discului, sau de la aceasta până la mandibulă. Pe
această portiune a ei, cât şi pe discul articular, se inseră muşchiul Pterigoidian lateral.
Capsula articulară este mai subţire si mai laxă anterior şi mai groasă posterior.
La acest nivel, pe lângă fibrele conjunctive, în structura capsulei intră şi jn număr de fibre elastice,
care formează frâul posterior al capsulei.
Acesta îndeplineşte un dublu rol:
1) de a limita :eplasarea înainte a discului şi a capului mandibulei în şcarea de coborâre;
2) de a le readuce la locul iniţial, când mandibula revine la poziţia normală.
b) Ligamentul lateral (Ligamentum laterale)
- Este un ligament scurt şi gros. El constituie principalul mijloc de întărire capsulei articulare.
- Se inseră în sus pe rădăcina longitudinală a procesului zigomatic şi pe tuberculul de la originea sa, iar
în jos pe partea postero-extemă a colului mandibulei. Prin fibrele sale anterioare el se opune deplasării
inapoi a condilului.
c) Ligamentul medial (Ligamentum mediale) de formă triunghiulară, inconstant şi mult mai subţire
decât precedentul, se inseră în sus lângă spina sfenoidului, iar în jos pe partea antero-medială a colului
mandibular.
Se mai descriu ca ligamente accesorii 2 bandelete fibroase, fară însă a li se atribui vreun rol în
mecanica articulară. Acestea sunt ligamentul sfeno-mandibular şi ligamentul stilo-mandibular.
Ligamentul sfeno-mandibular (Ligamentum spheno-mandibulare) - de la spina osului sfenoid la
lingula mandibulei; el se găseşte în ţesutul celular dintre cei 2 muşchi pterigoidieni.

5
Ligamentul stilo-mandibular (Ligamentum stylo-mandibulare) – se inseră pe procesul stiloid, apoi
coboară lărgindu-se şi se prinde pe marginea posterioară a ramurii mandibulei, în apropierea unghiului
ei.
Articulaţia temporo-mandibulară are 2 membrane sinoviale distincte, una pentru camera
suprameniscală (Membrana synovialis superior) , alta pentru camera inframeniscală (Membrana
synovialis inferior). Sinovialele se fixează la periferia discului articular.

MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI TEMPORO- MANDIBULARE

In articulaţia temporomandibulară se pot executa la om 3 feluri de mişcări:
1) Mişcări de coborâre şi de ridicare a mandibulei,
2) Mişcări de proiecţie înainte şi înapoi,
3) Mişcări de lateralitate sau diducţie.
Starea de repaus trebuie considerată ca o uşoară inocluzie a mandibulei, care constă într-o
îndepărtare minimă a arcadelor dentare. In această situaţie, arcada dentară inferioară se află la o
distanţă de 2-3 mm de cea superioară; muşchii masticatori nu sunt complet relaxaţi, ci au o oarecare
stare de tonicitate.

1) Mişcările de coborâre şi ridicare

Aceste mişcări au ca rezultat deschiderea şi închiderea gurii. Ele se petrec în jurul unui ax
transveral care trece prin cele 2 ramuri ale mandibulei. Locul de trecere (punctul fix al pârghiei) se află
aproape de marginea posterioară ramurii, deasupra mijlocului înălţimii sale.
Sunt mişcări verticale şi sagitale complexe ce rezultă din asocierea a 2 mişcări elementare diferite,
dar care se petrec simultan:
a) O mişcare de translaţie (alunecare) a capului mandibulei împreună cu discul articular, alunecare
ce se face dinapoi înainte pe suprafaţa articulară temporală (fosa mandibulară) în mişcarea de coborâre
a mandibulei; sau dinainte înapoi în mişcarea de ridicare a acesteia. Această mişcare se petrece în
articulaţia disco-temporală.
b) O mişcare de rotaţie a capetelor mandibulei pe faţa inferioară a discului articular.
Rotaţia se petrece în articulaţia disco-mandibulară, fiind însoţită şi de o deplasare înainte a capului
mandibulei. Deplasarea se face pe partea inferioară a discului, deci în etajul subdiscal, iar discul
rămâne pe loc (sub tuberculul temporalului). Capetele mandibulei se rotesc în jurul unui ax care trece
prin axul lor de curbură. Mişcarea este limitată prin tensiunea ligamentului lateral.

6
 2) Mişcările de proiecţie înainte şi proiecţie înapoi (propulsia şi retropulsia)
Acestea sunt mişcări sagitale care se petrec în etajul discotemporal al articulaţiei. Capetele
mandibulei împreună cu discul articular execută o mişcare de alunecare care, la proiecţia înainte, duce
capul mandibulei împreună cu discul sub tuberculul articular. La mişcarea de proiecţie înapoi capul
mandibulei este readus în fosa mandibulară.
Proiecţia înainte este limitată de întinderea frâului posterior al discului.
Proiecţia înapoi este ajutată de elasticitatea frâului posterior al discului, pus în tensiune.
Ȋn mişcările descrise până acum, cele 2 capete ale mandibulei se comportă identic.
3) Mişcările de lateralitate sau de diducţie
Sunt mişcări prin care mandibula este dusă când spre dreapta, când spre stânga.
Ele corespund fazei de măcinare a alimentelor. Mişcările de lateralitate sunt mişcări complexe, care
rezultă din alternarea unor mişcări diferite ale unui cap mandibular faţă de celălalt .
Fiecare cap mandibular joacă alternativ, unul faţă de altul, când rolul de piesă mobilă, când rolul de
pivot.