ȚESTUTUL NERVOS

• Este un țesut înalt specializat în recepționarea și prelucrarea stimulilor proveniți din mediul extern sau
intern, respectiv în transmiterea acestora sub forma de impuls electric spre organele efectoare
Proprietățile țesutului nervos:
• 1. Excitabilitatea= capacitatea de a răspunde la acțiunea unui excitant sau stimul prin generare de impulsuri
sau influxuri
• 2. Conductibilitatea= transmiterea influxului nervos generat la celulele efectoare, glandulare (secreție) și
musculare (contracție) sau la alte celule nervoase, cu generare de noi impulsuri
• 3. Comunicare intercelulară= aptitudinea de a transmite sau nu mesajul la o altă celulă nervoasă sau celule
efectoare, prin intermediul unor contacte specializate, denumite sinapse

Componentele țesutului nervos:

• 1. neuroni
• 2. celule gliale (nevroglii sau celule de susținere)
• 3. microglii (macrofagele SNC, cu originea în MO)
• 4. Celule stem (participă la dezvoltarea, reînnoirea permanentă și regenerarea țesutului nervos)
• Toate aceste celule, împreună cu elemente ale țesutului conjunctivo-vascular perticipă la formarea SNC
(creier și măduva spinării) și SNP (nervii cranieni, nervii spinali, ganglionii nervoși)
•
• Dpdv funcțional, neuronii pot fi clasificați în:
Neuroni motori (eferenți, efectori): celule în general mari, multipolare, cu axonul lung, care transmit
impulsul de la sistemul nervos central la celulele efectoare
Neuroni senzitivi (aferenți, receptori): situați în afara SNC, care preiau și transmit impulsul de la
receptori la sistemul nervos central
Neuroni de asociație (interneuroni sau neuroni intercalari, neuroni centrali): care se interpun între
neuronii motori și senzitivi și formează o rețea de comunicare și de integrare
Neuroni secretori sau celule neurosecretorii: prezintă în citoplasmă granule de oxitocină, vasopresină,
somatostatină etc.

Structura și ultrastructura neuronului

• Este format din corp celular, numit pericarion și două tipuri de prelungiri:
dendrite=în număr variabil, în general mai scurte, ce constituie zona receptoare, celulipetă, de
recepționare a stimulului și transmitere spre pericarion
Axon=totdeauna unic, în general mai lung, reprezentând zona efectoare, ce transmite impulsul
celulifug, de la pericarion la alți neuroni sau celule efectoare.

• În SNC, pericarionul se găsește în substanța cenușie, iar prelungirile acestuia le întâlnim în substanța albă
• În SNP, pericarionii se găsesc numai în ganglionii spinali, vegetativi și în unele organe senzoriale iar
Pericarionul
• Sau corpul celular, reprezintă centrul trofic și receptor al celulei și este format din
Membrană celulară (neurolemă)
Nucleu ( unic, voluminos, rotundd sau ovalar, eucrom, central)
Citoplasma (neuroplasma) conține organite comune, organite specifice, elemente filamentoase ale
citoscheletului, incluziuni citoplasmatice
3.1. Organite comune: mitocondrii (se găsesc atât în citoplasma pericarionului cât și în prelungirile sale),
aparat Golgi ( dispus în jurul nucleului, sub formă de rețea; lipsește în dendrite și axoni), REN (relativ
abundent în pericarion dar și în dendrite și axon, formează o rețea), lizozomi (se găsesc dispersați)
3.2. Organite specifice: granulații Nissl (corpii Nissl sau substanța tigroidă)=se dispun variabil, sub formă
de granulații mari, grosolane, neregulate în neuronii mari sau sub formă de granulații mici, fine,
pulverulente în neuronii mici, conferind citoplasmei un aspect pătat-de unde și denumirea de substanță
tigroidă; sunt prezente în pericarion și în dendrite, lipsesc din axon și conul său de emergență
3.3. Neurofibrilele: reprezintă elementul de bază al citoscheletului neuronal; au rol în histogeneza și
orientarea fibrelor nervoase, precum și în menținerea formei neuronului și a prelungirilor sale; apar ca
structuri fibrilare, ce pot fi puse în evidență în impregnații argentice; sunt abundente în pericarion unde se
dispun sub forma unor rețele perinucleare, printre corpii Nissl și componentele zonei Golgi; la nivelul
prelungirilor neuronale, în axoni și dendrite, ele se dispun în fascicule paralele între ele
Prelungirile neuronale
• Sunt expansiuni ale citoplasmei, delimitate de membrană celulară
Dendritele
- Sunt prelungiri ramificate ale pericarionului
- Au rol în recepționarea stimulilor electrochimici proveniți din mediul extern sau intern, stimuli ce vor fi
conduși aferent, sub forma influxului nervos către corpul neuronal sau uneori spre alte dendrite
- Numărul și lungimea lor variază de la neuron la neuron
- De regulă, dendritele sunt prelungiri numeroase dar relativ scurte ce se ramifică bogat în vecinătatea
pericarionului, realizând o arborizație dendritică
- Sunt acoperite de dendrolemă, continuarea neurolemei și conțin dendroplasmă
- Suprafața lor este neregulată, cu mici proeminențe cu aspect spinos, denumite spini dendritici, ce reprezintă
expresia morfologică a sinapselor
B. Axonul (neurit, filament axial)
- Întotdeauna o prelungire unică, eferentă a pericarionului
- Cu rol efector, ce conduce imoulsul nervos de la corpul celular spre alți neuroni sau spre celulele
efectoare
- Ia parte la formarea sinapsei și transmite informații eferente sub formă de potențial de acțiune
- Are o suprafață netedă și își păstrează diametrul pe toată lungimea sa, realizând o sructură
cilindrică
- Pornește de la pericarion, dintr-o regiune de formă piramidală, mică, numită ”con de emergență„
(hilul axonului) sau con de implantare
- După un traiect mai mult sau mai puțin lung, porțiunea terminală a axonului se ramifică bogat .
Extremitatea fiecărei terminații prezintă o mică dilatație, numită ”buton terminal„, structură
implicată în organizarea unei sinapse
- Este învelit de axolemă și conține axoplasmă, în care se regăsesc toate organitele prezente în
pericarion, cu excepția complexului Golgi și a granulațiilor Nissl, care lipsesc atât în axon cât și în
conul de emergență
- Conține și elementele citoscheletului: numeroși neurotubuli și neurofilamente ce se dispun
longitudinal
- Axolema este înconjurată de o membrană bazală și uneori de teaca de mielină, o structură elaborată
de celule gliale specializate
• Sinapsele
• În neuron, influxul (impulsul) nervos este condus întotdeauna în sens unic: de la dendrite (celulipet) la
corpul celular, iar de la acest nivel prin axoni (celulifug) la alți neuroni sau celule efectoare (celule
musculare, glande)
• Contactele dintre neuroni sau dintre neuroni și celule efectoare, se realizează prin joncțiuni specializate
numite sinapse
• Sinapsele se realizează de obicei între axon și dendrite (sinapse axo-dendritice) sau axon și corpul celular
al altui neuron (sinapse axo-somatice)
• Mai există și alte tipuri morfologice de sinapse: între axoni (axo-axonale), între dendrite (dendro-
dendritice) sau, mai rar, între dendrite și corpul neuronului vecin (dendro-somatice) sau între pericarionii
a doi neuroni (somato-somatice)
• După sistemul de transmitere a impulsului nervos și mecanismul de declanșare a potențialului de acțiune
deosebim două tipuri de sinapse: sinapse electrice și sinapse chimice
•
• Neuromodulatorii prezenți în veziculele mari ce se dispun la distanță de membrana presinaptică.
• Membrana presinaptică are o structură complexă. Ea prezintă o serie de canale de Ca voltaj-dependente, cu rol
important în inițierea transmiterii impulsului nervos, precum și o serie de proteine de transport membranar
(transportori) cu rol în recaptarea neurotransmițătorilor din fanta sinaptică.

Componenta sinaptică
• Face parte din spațiul extracelular al SNC și reprezintă spațiul dintre cele două membrane pre- și postsinaptice.
• Poate conține un material proteic, electronodens, reprezentat de elementele glicocalixului de pe suprafața celor
două celule interconectate

3. Componenta postsinaptică
• Structura ei nu este încă bine cunoscută și este reprezentată de membrana postsinaptică și aparatul subsinaptic.
• Membrana postsinaptică conține receptori (molecule proteice și glicoproteice) pentru neurotransmițători, al căror
număr și poziție poate varia.
• Aparatul subsinaptic, situat la mică distanță de membrana postsinaptică, conține o rețea filamentară, câteva
mitocondrii și o aglomerare de cisterne aplatizate suprapuse

• Transmiterea sinaptică a influxului nervos este un fenomen complex, realizat fie pe cale chimică (sinapse
chimice), fie pe cale electrică (sinapse electrice), fie prin ambele mecanisme
Celulele gliale
• Sunt celule de susținere ale țesutului nervos
• Ele înconjoară atât pericarionul cât și dendritele și axonul
• Sunt mai numeroase decât neuronii, în creierul mamiferelor existând de 10 ori mai multe celule gliale
decât neuroni
• Pe preparatele de rutină se vizualizează doar prin intermediul nucleilor. Pentru a se vizualiza întreaga
celulă, se folosesc colorații speciale.
• Ele au numeroase roluri:
- Nutritiv și de susținere pentru neuroni
- Rol de barieră, prin care separă celulele nervoase de restul organismului
- Controlează compoziția lichidului extracelular și asigură formarea și menținerea constantă a unui
microclimat, în care neuronii își pot exercită funcțiile
- Au și rol în histogeneză/neurogeneză, prin direcționarea migrării neuronilor și producerea de molecule
care vor influența creșterea axonilor și dendritelor
- Rol în producerea tecii de mielină
- Rol fagocitar, de distrugere a agenților patogeni și de îndepărtare a celulelor nervoase distruse
Tipuri de celule gliale
• Celulele gliale sunt diferite în SNC și SNP.
• Cele din SNC sunt:
- astrocitele: asigură suportul fizic și metbolic al neuronilor din SNC
- Oligodendrocitele: celulele formatoare de mielină în SNC
- Celule ependimare: tapetează cavitățile ce conțin LCR
- Microgliile: celule fagocitare ale SNC
• Celulele gliale ale SNP sunt:
- Celulele Schawnn: formează mielina nervilor periferici
- Celulele satelite: celule de susținere în ganglionii spinali și vegetativi
Astrociele
• Ele reprezintă 20% din celulele gliale ale SNC
• sunt cele mai mari celule gliale
• Cu prelungiri numeroase și lungi dispuse radiar, ce se termină sub forma unor piciorușe
• Au un nucleu sferic, palid, central, citoplasma este relativ clară ce conține toate organitele, incluzii de
glicogen și un citoschelet format din gliofilamente
• Există 2 tipuri de astrocite: astrocite protoplasmatice și astrocite fibroase
• Astrocitele protoplasmatice se găsesc în susbstanța cenușie a SNC și prezintă prelungiri celulare bogat
ramificate, scurte și mai groase decât ale astrocitelor fibroase. Aceste prelungiri vin în contact cu neuronii,
vasele de sânge și pia mater și acoperă sinapsele
• Astrocitele fibroase se întâlnesc în special în substanța albă a SNC, prezintă prelungiri mai puține, lungi,
subțiri și netede care se ramifică rar iar corpul celular este ceva mai mic și cu un nucleu cu cromatina mai
densă.
• Ele au rol de barieră prin prelungirile lor, participând la realizarea unor bariere ce separă țesutul nervos de
restul organismului; acestea sunt:
- Bariera hemato-encefalică: ea intervine în schimburile dintre sânge și țesutul nervos
- Glia limitas: este relativ impermeabilă care învelește întreg SNC. Apare sub forma unui înveliș realizat de
către prelungirile celulelor gliale, aflate în contact direct cu celulele piei mater.
• Au de asemnea rol în modularea transmisiei nervoase, prelungirile astrocitare insinuându-se printre
neuroni și asigurând o selecție a transmisiei nervoase
• Au rol metabolic, prin furnizarea substanțelor nutritive necesare neuronilor
• Au și rol de reglare a conscentrației de ioni din spațiul extracelular
• Intervin de asemnea în procese de reparare a țesutului nervos. Astfel, în cazul unor leziuni neuronale ale
SNC, astrocitele sunt capabile să fagociteze neuronii lezați și să formeze o cicatrice glială în locul
neuronilor care nu sunt capabili de regenerare.

Oligodendrocitele
• Sunt cele mai numeroase celule gliale ale SNC (cca 75%) și se găsesc atât în substanța cenușie cât și în
cea albă
• Ele pot fi mielinizante sau interfasciculare ( sunt dispuse în substanța albă, în jurul axonilor; prin
prelungirile lor formează teaca de mielină din SNC similar celulelor Schawnn din nervii periferici, cu rol
de izolare electrică) și non-mielinizante sau celule satelite ( se găsesc în substanța cenușie, în jurul
corpului celular al neuronului)
Celulele ependimare
• Sau ependimiocitele sunt celule care delimitează cavitățile umplute cu LCR din SNC, ventriculii și canalul
central al măduvei spinării.
• Ele se așează adiacent una alteia, realizând o dispoziție pseudoepitelială, similară unui epiteliu simplu cubic
sau cilindric cu nuclei în formă de bastonaș dispuși în 1/3 inferioară a celulelor. Însă, spre deosebire de
epitelii, celulele ependimare nu se dispun pe o membrană bazală.
• Ele controlează și reglează circulația LCR, asigură schimburi între LCR și parenchim, secretă hormoni,
neuromediatori și alte molecule din LCR, constituie o nișă pentru celulele stem ale SNC

Microgliile
• Sunt celule mobile, cu rol fagocitar ce aparțin sistemului monocitar-macrofagic, provenind din celule stem
din măduva hematogenă
• Există microglii în repaus (au corp mic și multe prelungiri) și microglii activate (celulele au prelungiri
retractate și un corp celular ovoid, hipetrofiat; activarea lor se face în cursul dezvoltării SNC, cu rol în
eliminarea resturilor, dar și în cazul unor procese inflamatorii, având rol în fagocitoză)
• Microgliile intervin în procesele reparatorii și bolile inflamatorii din cadrul SNC (proliferează și devin
active în caz de leziuni su boli ale SNC), fagocitează atât neuronii uzați sau degenerați cât și resturile
provenite din dezintegrarea mielinei formând corpi granulo-grăsoși
• De asemnea, microgliile pot acționa și ca celule prezentatoare de antigen, secretând o serie de citokine
imunoreglatoare.
• Celulele Schawnn
• Sunt celule aplatizate ce conțin în citoplasmă puține organite, un nucleu ovalar și dispus paralel cu
axonul
• Ele formează teaca de mielină din jurul axonului și mai rar al dendritelor, și respectiv teaca
Schawnn
• Ele intervin în procesele de degenerescență și regenerare a fibrelor periferice

• Celulele satelite
• Sunt celule cu origine și rol asemănător celulei Schawnn, fără să producă însă mielină.
• Se dispun într-un strat continuu, în jurul neuronilor din ganglioni periferici, spinal și vegetativi,
între pericarion și capsula acestora; de aceea se mai numesc și celule capsulare.
• Ele asigură izolarea electrică a pericarionului și contribuie la schimburile metabolice dintre neuron
și mediul adiacent.
• Fibrele nervoase
• Fibra nervoasă este o structură nervoasă formată din două componente principale: axonul (mai rar
o dendrită) și tecile nevroglice din jurul acestuia.
• În funcție de natura acestor teci, se descriu:
- Fibre nervoase mielinice, cu teacă de mielină și teacă Schawnn, prezente în SNP, și respectiv teacă
oligondentrolitică în în substanța albă a SNC
- Fibre nervoase amielinice, lipsite de teacă de mielină dar având teacă Schawnn, și care sunt
prezente în SNP
- Fibre nervoase nude, lipsite de orice fel de teacă, fiind formate numai din cilindrax; provin din
neuroi de asociația cu axon scurt și se găsesc în număr mic la nivelul extremităților terminale ale
ramificațiilor axonale sau în substanța cenușie a SNC

• După localizare, avem:

- Fibre nervoase centrale, dispuse sub forma fasciculelor nervoase în SNC (substanța albă din creier
sau măduvă)
- Fibre nervoase periferice, care formează nervii periferici
•
- - segmentul de mielină cuprins între două noduri Ranvier succesive poartă denumirea de segment
internodal și corespunde unei celule Schawnn
- -de-a lungul ei, teaca de mielină prezintă scizuri oblice de formă conică, vizibile la MO și denumite
incizurile (scizurile) Schmidt-Lantermann și reprezintă distanțări între membranele lamelor de mielină,
zone în care citoplasma celulelor Scwann a fost prinsă și reținută în interiorul lamelor de mielină în timpul
mielinizării
- Funcțiile tecii de mielină sunt complexe, ea având rol trofic și de protecție, este izolator electric, intervine
în accelerarea conducerii impulsului nervos prin conducere ”în salturi„ (saltatorie), cu economie de
material și energie a acestuia
- Teaca Schawnn, cea de-a doua structură tubulară ce participă la formarea tecii fibrei nervoase periferice
mielinizate:
- - o celulă Schwann se întinde doar pe un singur spațiu internodal și reprezintă restul celulei Schwann,
rămasă după formarea tecii de mielină
- -în microscopia optică, teaca Schwann apare sub forma unui strat subțire de citoplasmă, aplicată pe fața
externă a tecii de mielină;
- -nucleul este alungit, ovalar, așezat paralel cu axul fibrei; nucleii din mai multe segmente succesive sunt
dispuși totdeauna alternativ, la drepta și la stânga fibrei nervoase
- -la nivelul strangulațiilor Ranvier, celula Schwann adiacente sunt solidarizate prin interdigitații, care
acoperă în parte buclele terminale ale lamelor mielinice
• Teaca endoneurală învelește la exterior teaca Schwann. Între celulele Schwann și teaca endoneurală
există o membrană bazală elaborată de celulele Schwann.
• Fibra nervoasă centrală mielinică
• Este lipsită de teaca glială și teaca conjunctivă endoneurală.
• Mielina este formată de către prelungirile oligodendrogliilor, în timp ce corpul celulei mieloformatoare
rămâne la o oarecare distanță de fibra nervoasă

• Între fibra nervoasă centrală mielinică și cea periferică există următoarele diferențe: nodurile Ranvier sunt
mai mari iar segmentele internodale sunt mai scurte și astfel conducerea saltatorie este mai rapidă și, o
altă diferență, lipsesc incizurile Schmidt-Lantermann

• Fibra nervoasă periferică amielinică

• sunt caracteristice nervilor vegetativi, fiind denumite și fibre Remack.
• Teaca de mielină este absent, neuritul fiind înconjurat numai de teaca glială Schwann și teaca endoneurală
• Sunt lipsite de noduri Ranvier deoarece celulele Schwann învecinate se unesc prin prelungirile lor
laterale pentru a forma o teacă continuă
• Fibra nervoasă centrală amielinică
• Este lipsită de teci, astfel axonul vine în contact direct cu prelungirile celulelor gliale sau cu alți
axoni.
• Astfel de fibre se găsesc în substanța cenușie a encefalului și a măduvei spinării și vin în contact
direct cu prelungirile gliale sau cu alți axoni