ISTORICUL MICROBIOLOGIEI

• Aristotle (384-322 î.e.n) – a formulat “teoria generaţiilor

spontane”: animalele mici şi microorganismele iau naştere
spontan din materia organică în descompunere (teorie idealistă
acceptată câteva secole de majoritatea popoarelor din epocă).
•Teorii materialiste antice:
-Tucidide din Atena (460-395 î.e.n.): bolile epidemice se
datorează unor particole vii numite „contagium animatum”;
-Titus Lucretius Carus (98-55 î.e.n): „germeni ai bolii şi morţii”;
- Hippocrat (460-375 î.e.n.) – formulează “teoria miasmelor”:
epidemiile sunt produse de „miasme morbide”;
- Marcus Terentius Varro (116-27 î.e.n.): în zonele palustre erau
fiinţe minuscule numite „animalis minuta”.
• 1546 - Girolamo Fracastoro: unele boli sunt produse de forme
de viaţă invizibile - „seminaria prima”.
• 1590 - Zacharias şi Hans Jansen construiesc primul microscop.
 ISTORICUL MICROBIOLOGIEI
• Antoni van Leeuwenhoek (1632-1723): este primul care a
observat microscopic microorganismele – le numeşte „viva
animalcula”.
• Ulterior microorganismele sunt incluse în clasificarea lumii vii a
suedezului Carol Linné (“Sistema Nature”), sub numele de “chaos
infusorium” (separat de regnurile vegetal şi animal).
• În sec. al XVIII-lea şi prima jumătate a sec. al XIX-lea - mulţi
cercetători au încercat să infirme “teoria generaţiilor spontane”.
• Louis Pasteur (1822-1895) – numit “părintele microbiologiei” –
infirmă „teoria generaţiilor spontane”.
- demonstrează relaţia de cauzalitate microbi-infecţii – formulează
“teoria germenilor” (1862);
- prepararea de vaccinuri (1885 - primul vaccin antirabic);
- a introdus conceptul de asepsie şi metoda aseptică.
- pasteurizarea şi sterilizarea cu aer cald în cuptorul Poupinel.
 ISTORICUL MICROBIOLOGIEI
• Joseph Lister (1827-1912): a aplicat asepsia şi antisepsia în
chirurgie (1867).
• Charles Emmanuel Sédillot: introduce termenul “microb” (1878);
• Robert Koch (1843-1910): „părintele şcolii germane de
microbiologie”.
- a descoperit agenţii etiologici ai antraxului (1876), tuberculozei
(1882) şi holerei (1883);
- a descris alergia tuberculoasă;
- a cultivat „in vitro” bacterii pe medii de cultură solide utilizând
prima oară agarul ca agent de solidificare;
- a introdus frotiul în practica microscopică;
- a realizat modele de infecţie experimentală formulând
postulatele lui Koch, valabile şi în prezent.
 ISTORICUL MICROBIOLOGIEI

Postulatele lui Koch:

• În organismul bolnavilor suferind de o anumită boală, microbul
care a determinat-o se găseşte răspândit în raport cu
simptomele şi cu leziunile observate.

• Microorganismul poate fi izolat din corpul bolnavului şi crescut

în culturi pure în laborator.

• Inocularea microbului la un animal receptiv produce o infecţie

la fel cu cea naturală, acesta putând fi reizolat din corpul
animalului infectat.
 ISTORICUL MICROBIOLOGIEI
• În a doua 12 a sec. al XIX-lea: mulţi cercetători - dezvoltarea
bacteriologiei ştiinţifice.
• Ilia Mecinikov (1845-1916): a descoperit fagocitoza şi inflamaţia
punând bazele imunologiei.
• Sec. al XX-lea: sunt introduse microscopia electronică şi tehnici
cu izotopi radioactivi (noi specii microbiene, noi boli, remanieri).
• Alexander Fleming (1881-1955): a descoperit penicilina (1945)
deschizând era antibioticelor.
• Contribuţii româneşti:
- Victor Babeş (1854-1926): fondatorul microbiologiei româneşti (a
studiat relaţiile microorganisme-gazdă şi asociaţiile microbiene, a
descoperit 2 specii de protozoare, a realizat un procedeu de
colorare vitală a bacteriilor, a studiat capsula bacteriană, a descris
corpusculii metacromatici ai bacililor difterici, a introdus
vaccinarea antirabică şi seroterapia în România).
- Ion Cantacuzino (1863-1934): a organizat şcoala românească de
microbiologie şi a pus bazele medicinii preventive.
 SISTEMATICA LUMII VII
• Microorganismele - primele forme de viaţă de pe Terra.
• Evoluţia – a constat în selecţia de specii capabile să se
dezvolte în cele mai diferite condiţii de mediu  număr imens
de microorganisme şi largă răspândire pe glob a acestora.
• Procariotele (limba greacă: pro = înainte, karyon = nucleu): au
apărut de cca. 3,8 miliarde de ani.
• Eucariotele (limba greacă: eu = adevărat, karyon = nucleu): au
structură mai complexă; au apărut după încă 2 miliarde de ani.
• Termenii „procariote” şi „eucariote”: Edward Chatton - 1937.
• Lumea vie - include:
• I. Microorganisme acelulare (subcelulare): bacteriocine
corpusculare, agenţi infecţioşi subvirali, Regnul Vira (virusuri)
• II.Microorganisme unicelulare: procariote (bacterii) şi eucariote
(plante inferioare, fungi, protozoare)
• III.Macroorganisme: Regnul vegetal şi Regnul animal
 IMPORTANŢA ŞI SCOPURILE
Microbiologia (limba greacă: mikros = mic, bios = viaţă, logos =
•

vorbire) - ramura biologiei ce se ocupă cu studiul organismelor vii,

capabile de multiplicare, ce nu pot fi văzute clar cu ochiul liber.

• Obiectul microbiologiei: este foarte complex (include morfologia

germenului, compoziţia chimică, metabolismul, sensibilitatea la
agenţi fizici, chimici, biologici, relaţiile microorganism - gazdă,
implicaţiile în patologie, răspunsul imun, mijloacele profilactice şi
terapeutice).

• Ramuri principale: bacteriologia, virusologia, micologia.

• Aplicaţii:
-medicina umană şi veterinară;
- industrie;
- agricultură.
 CLASIFICAREA BACTERIILOR
• Dimensiuni:
- variabile cu:
- genul/specia;
- condiţiile de mediu;
- vârsta culturii.
- în medie au lungime 3-6 m şi grosime 0,5-0,6 m;
- excepţii: bacterii foarte mici (Francisella tularensis – 0,5/0,2
m) sau foarte mari (Caryophanon latum – 6-30 m/3 m).

• Forma:
Coci – bacterii cu formă rotundă:
- sferice (ex: stafilococii);
- ovalare (ex: streptococii);
- reniforme (ex: meningococi, gonococi);
- lanceolate (ex: pneumococi).
 CLASIFICAREA BACTERIILOR
Bacili – bacterii cu formă de bastonaşe:
- cu extremităţi ascuţite (ex: fusobacterii);
- cu extremităţi măciucate (ex: bacilul difteric);
- cu extremităţi rotunjite (ex: Enterobacteriaceae);
- cu extremităţi retezate (ex: bacilul antraxului).
Cocobacili – bacterii intermediare între coci şi bacili (ex: hemofilii);
Vibrioni – bacterii cilindrice, scurte, incurbate, ca o virgulă (ex:
vibrionul holeric);
Bacterii spiralate – bacterii spiralate, flexibile (ex: spirochete) sau
rigide (ex: spirili);
Actinomicete –filamente lungi, ramificate ce se fragmentează
ulterior rezultând bacili de dimensiuni variate (ex:
actinomicete).
 CLASIFICAREA BACTERIILOR
• Prezenţa capsulei: prezenţa capsulei reprezintă un caracter de
virulenţă; există bacterii incapsulate sau neincapsulate.
• Prezenţa sporilor: există bacterii sporulate sau nesporulate;
genuri sporulate: Clostridium, Bacillus.
• Modul de grupare: este determinat de modalitatea în care se
realizează diviziunea:
- după planuri succesive de diviziune paralele (grupări in diplo –
ex: meningococii, gonococii, pneumococii, în lanţuri – ex:
streptococii, în formă de L, V, N, M, palisade sau litere
chinezeşti – ex: bacilul difteric);
- după 2-3 planuri perpendiculare succesive (tetrade – ex:
micrococii sau structuri cubice – ex: Sarcina lutea);
- după planuri orientate diferit (grupuri neregulate de celule –
ex: stafilococii).
• Tinctorialitate: coloraţia Gram – bacterii Gram + sau Gram –
• Localizare: extracelulare şi intracelulare.
 TAXONOMIE MICROBIANĂ
• Taxonomia (limba greacă: taxis = ordine, aranjare): ştiinţa care
se ocupă cu clasificarea organismelor.
• Iniţial s-a încercat pentru bacterii clasificarea “în chei” (cheia
= un grup de indivizi cu caractere comune evidente) – a
condus la erori.
• Clasificarea pe baze filogenetice – la bază taxonul =
unitatea taxonomică (grup de indivizi asemănători cu strămoş
comun).
• Principalele unităţi taxonomice utilizate în bacteriologie sunt
(în ordine descrescătoare): regnul; clasa; ordinul; familia;
genul; specia.
Recent, datorită progreselor geneticii moleculare (hibridări de
acizi nucleici, tehnici cu anticorpi monoclonali, analiza
secvenţelor ARN ribozomal) au putut fi luate în discuţie şi
criterii genetice ceea ce a condus la schimbarea încadrării
taxonomice a multora.
 TAXONOMIE MICROBIANĂ

• Specia: reprezintă unitatea taxonomică de bază pentru

clasificarea microorganismelor, formată din indivizi care au
caractere comune (caractere cu specificitate de specie).
• În cadrul speciei se definesc:
 subspecii;
 tipuri:
- serotipuri – după caracterele antigenice,
- lizotipuri – sensibilitatea la bacteriofagi,
- biotipuri – după activitatea biochimică.
• Tulpina: reprezintă populaţia microbiană manipulată de
microbiolog, care include un grup de indivizi cu unul sau mai
multe caractere comune, ce îi diferenţiază de alte populaţii
bacteriene din cadrul speciei.
 NOMENCLATURA MICROBIANĂ
• Nomenclatura (lb. lat: nomen = nume) microorganismelor se
referă la stabilirea numelui acestora, pe baza unor reguli.

• Denumirea ştiinţifică: este formată dintr-un substantiv din

limba greacă sau latină ce denumeşte cel mai evident caracter
al microbului, latinizat printr-un sufix:
- ales – pentru ordin (ex.: Eubacteriales);
- aceae – pentru familie (ex.: Enterobacteriaceae);
- um, a, us sau as – pentru gen (ex.: Clostridium, Leptospira,
Streptococcus, Pseudomonas).

• Specie neidentificată (exemplu: dotarea laboratorului a

permis identificarea germenului izolat doar până la stabilirea
genului bacterian, nu şi a speciei): Staphylococcus sp. (in lb.
engl. - spp. = species)
 NOMENCLATURĂ MICROBIANĂ

• Denumirea speciei: formată din 2 cuvinte:

 primul cuvânt – scris cu majusculă, reprezintă genul din care
face parte bacteria;
 al doilea cuvânt - scris cu litere mici, numeşte un caracter al
speciei respective (Staphylococcus aureus), boala pe care o
determină (Neisseria meningitidis), numele descoperitorului
(Staphylococcus schleifferi), zona din organism
(Campylobacter jejuni) sau regiunea geografică (Lactobacillus
sanfrancisco) unde a fost găsit.

• Prescurtări admise: ex.: S. aureus (singura modalitate

corectă).

• Denumiri uzuale: bacil piocianic, pneumococ, gonococ,

meningococ, etc.
 COMPONENTE OBLIGATORII
Materialul nuclear (corp nuclear sau nucleoid):
- reprezintă aproximativ 10 % din volumul celulei bacteriene;
- este lipsit de membrană proprie;
- este de obicei localizat central;
- este ovalar dar poate lua forme diverse în diferite stadii de
diviziune;
- este legat de membrana citoplasmatică prin mezozomi;
- conține o singură moleculă de A.D.N. dublu catenar, circular -
un cromozom unic;
- are în componență 60 % A.D.N., 30 % A.R.N., 10 % proteine;
- funcţii:
autoreplicarea semiconservativă (dublarea cantității de ADN);
heteroreplicarea (ADN → ARN).
 COMPONENTE OBLIGATORII
Citoplasma:
- se află între materialul nuclear şi membrana citoplasmatică;
- reprezintă un sistem coloidal ce conţine apă (80 %), în care
sunt dizolvate proteine, lipide, carbohidraţi cu moleculă mică,
acizi nucleici, ioni anorganici, etc.;
- este omogenă la celulele tinere şi cu condensări sau
vacuolizări la cele bătrâne;
- conţine materialul nuclear şi alte structuri:
mezozomii – reprezintă invaginări ale membranei citoplasmatice;
ribozomii – reprezintă principalele elemente ale citoplasmei, sediul
sintezei de proteine structurale şi funcţionale;
incluziile – au dimensiuni, forme şi compoziţie diferită (glicogen,
lipide, amidon, volutină); sunt rezerve nutritive;
inconstant – apar la unele specii alveole cu lichid, vacuole
gazoase, plasmide, etc.;
- funcţiile citoplasmei derivă din structurile sale.
 COMPONENTE OBLIGATORII
Membrana citoplasmatică:
- mărgineşte citoplasma separând-o de peretele celular;
- este o membrană biologică relativ groasă (6,5-7 m), cu o
structură “în mozaic fluid”: este formată din 2 lanţuri
fosfolipidice şi din proteine aflate în mare dinamică; conţine şi
cantităţi reduse de glucide, legate de proteine (glicoproteine)
sau lipide (glicolipide);
- funcţiile:
membrană biologică selectivă şi barieră osmotică – permite
transferul pasiv al substanţelor lipofile şi activ al celor lipofobe;
sediul enzimelor respiratorii – implicate în producerea energiei
prin fosforilare oxidativă;
sediul unor receptori de suprafaţă – este implicată în chemotaxie;
intervine în sinteze (de fosfolipide, perete celular, capsulă);
rol în diviziunea bacteriană – intervine în replicarea A.D.N.
 COMPONENTE OBLIGATORII
Peretele celular:
- este o structură rigidă ce înveleşte membrana citoplasmatică;
- conţine un component specific structurii bacteriene, numit
peptidoglican, asociat cu alte structuri, diferite la bacteriile
Gram + faţă de cele Gram -:
- funcţii:
asigură forma bacteriilor;
reglează traficului molecular;
favorizează activitatea enzimatică intensă la nivelul membranei;
sediul unor receptori pentru bacteriofagi;
sediul unor antigene de suprafaţă;
rol în diviziunea bacteriilor;
funcţie antifagocitară;
participă la iniţierea şi reglarea sintezei componentelor bacteriene.
 COMPONENTE FACULTATIVE
Capsulăglicocalix:
- structuri aflate la exteriorul peretelui celular prezente la unele
bacterii;
- Capsula poate fi propriu-zisă; glicocalixul = reţea de fibre
polizaharidice vizibile la microscopie electronică;
- capsula poate fi flexibilă sau rigidă, integrată sau periferică;
- prezenţa capsulei este un caracter de virulenţă;
- funcţiile:
protecţie faţă de factorii apărării antiinfecţioase (anticorpi,
fagocite);
factor de aderenţă şi colonizare la alte celule sau suprafeţe inerte;

rezistenţa faţă de agenţii nocivi din mediu (variaţii de pH, agenţi

tensioactivi, desicare, antibiotice, bacteriofagi, protozoare).
Capsula poate fi colorată prin coloraţii speciale: tuş de China; roşu
Congo.
În coloraţiile simple sau diferenţiale este vizibilă ca un halou
 COMPONENTE FACULTATIVE
Cilii: sunt de natură proteică fiind alcătuiţi din flagelină;
- prezenţi mai des la bacili, vibrioni, spirili şi foarte rar la coci;
- structura: conţin un corpuscul bazal, cârligul şi filamentul cilial;
- pot fi observaţi pe preparate colorate prin impregnare
argentică;
- numărul şi distribuţia cililor sunt caractere taxonomice;
- bacterii atriche = fără cili;
bacterii monotriche = cu un cil polar;
bacterii amphitriche = cu câte un cil la fiecare din poli;
bacterii lophotriche = mănunchiuri de cili dispuse la poli;
bacterii peritriche = cilii sunt distribuiţi pe toată suprafaţa
corpului;
- funcţiile:
rol în locomoţie – cilii sunt responsabili de mobilitatea bacteriilor;
rol în chemotaxie – datorită receptorilor de pe membrană;
sunt antigene specifice – formează antigenul H; sunt imunogene.
DISPUNEREA CILILOR
 COMPONENTE FACULTATIVE
Pilii:
- sunt apendici filamentoşi prezenţi la multe specii de bacterii
Gram negative;
Pilii comuni (fimbrii):
- sunt structuri filamentoase neflexibile, subţiri (7-10 nm) şi
scurte (0,5-2 m);
- conţin o proteină numită fimbrilină;
- sunt numeroşi pe suprafaţa unei celule bacteriene (peste 100)
fiind dispuşi peritriche; vizibili prin microscopie electronică;
- sunt factori de aderenţă la celulele gazdei sau la lichide
statice;
Pilii sexuali:
- sunt organite filamentoase rigide, de 20 m/8,5 nm, butonate
la extremitatea liberă, vizibile la unii bacili Gram negativi;
- sunt implicaţi în procesul de conjugare bacteriană.
 COMPONENTE FACULTATIVE
Sporii: apar în interiorul sau la extremitatea corpului unor specii
bacteriene în condiţii nefavorabile, în scopul conservării
fondului genetic şi supravieţuirii speciei;
- au formă sferică sau ovală;
- structura sporului: protoplastul sporal, peretele celular
primordial şi cortexul, învelişurile sporale, exosporiul;
- pot fi deformanţi sau nedeformanţi;
- sunt localizaţi central, subterminal sau terminal;
- se formează prin sporulare; procesul invers este germinarea;
- din cauza conţinutului dens şi permeabilităţii scăzute a
învelişurilor, reprezintă cele mai rezistente forme de viaţă
cunoscute; sunt rezistenţi la acţiunea agenţilor fizici şi chimici;
rezistenţa la uscăciune este impresionantă;
- sunt greu colorabili - prin coloraţii speciale (ex: verde malahit);
în coloraţiile uzuale sunt vizibili dar refringenţi, incolori.
- genurile de importanţă medicală care sporulează: Clostridium,
Bacillus.