ISTORICUL MICROBIOLOGIEI

• Aristotle (384-322 î.e.n) – a formulat “teoria generaţiilor

spontane”: animalele mici (inclusiv microorganisme) iau naştere
spontan din materia organică în descompunere. Aceasta a fost o
teorie idealistă acceptată apoi câteva secole de majoritatea
popoarelor din epocă datorită prestigiului autorului său).

• Au fost formulate și unele teorii materialiste antice:

-Tucidide din Atena (460-395 î.e.n.): bolile epidemice se
datorează unor particole vii numite „contagium animatum”;
-Titus Lucretius Carus (98-55 î.e.n): „germeni ai bolii şi morţii”;
- Hippocrat (460-375 î.e.n.) – formulează “teoria miasmelor”:
epidemiile sunt produse de „miasme morbide”;
- Marcus Terentius Varro (116-27 î.e.n.): în zonele palustre sunt
fiinţe minuscule numite „animalis minuta”.
 ISTORICUL MICROBIOLOGIEI
• 1546 - Girolamo Fracastoro: considera că unele boli sunt
produse de forme de viaţă invizibile pe care le numea „seminaria
prima”.
• 1590 - Zacharias şi Hans Jansen construiesc primul microscop.
•Antoni van Leeuwenhoek (1632-1723): a fost primul care a
observat microscopic microorganisme pe care le numeşte „viva
animalcula”.
• După 1700: microorganismele au fost incluse în clasificarea
lumii vii a lui Carol Linné (“Sistema Nature”), sub numele de
“chaos infusorium” (regn separat de cel vegetal și cel animal).
• Louis Pasteur (1822-1895) – numit “părintele microbiologiei”
- infirmă „teoria generaţiilor spontane”, demonstrează relaţia de
cauzalitate dintre microb și infecţie și formulează “teoria
germenilor” (1862); prepară vaccinuri (1885 - primul vaccin
antirabic); introduce conceptul de asepsie şi metoda aseptică;
introduce pasteurizarea şi sterilizarea cu aer cald în cuptorul
Poupinel.
 ISTORICUL MICROBIOLOGIEI
• Joseph Lister (1827-1912): chirurg englez care a aplicat asepsia
şi antisepsia în chirurgie (1867).
• Charles Emmanuel Sédillot: introduce termenul “microb” (1878),
consacrat de Emile Littré în 1886 în Dictionnaire de médecine;
• Robert Koch (1843-1910): „părintele şcolii germane de
microbiologie”.
- a descoperit agenţii etiologici ai antraxului (1876), tuberculozei
(1882) şi holerei (1883);
- a descris alergia tuberculoasă;
- a cultivat „in vitro” bacterii pe medii de cultură solide utilizând
prima oară agarul ca agent de solidificare;
- a introdus frotiul în practica microscopică;
- a realizat modele de infecţie experimentală formulând
postulatele lui Koch, valabile şi în prezent.
 ISTORICUL MICROBIOLOGIEI

Postulatele lui Koch:

• În organismul bolnavilor suferind de o anumită boală, microbul
care a determinat-o se găseşte răspândit în raport cu
simptomele şi cu leziunile observate.

• Microorganismul poate fi izolat din corpul bolnavului şi crescut

în culturi pure în laborator.

• Inocularea microbului la un animal receptiv produce o infecţie

la fel cu cea naturală, acesta putând fi reizolat din corpul
animalului infectat.
 ISTORICUL MICROBIOLOGIEI
• În a doua 12 a sec. al XIX-lea: mulţi cercetători - dezvoltarea
bacteriologiei ştiinţifice.
• Ilia Mecinikov (1845-1916): a descoperit fagocitoza şi inflamaţia
punând bazele imunologiei.
• Sec. al XX-lea: sunt introduse microscopia electronică şi tehnici
cu izotopi radioactivi (noi specii microbiene, noi boli, remanieri).
• Alexander Fleming (1881-1955): a descoperit penicilina (1945)
deschizând era antibioticelor.
• Contribuţii româneşti:
- Victor Babeş (1854-1926): fondatorul microbiologiei româneşti (a
studiat relaţiile microorganisme-gazdă şi asociaţiile microbiene, a
descoperit 2 specii de protozoare, a realizat un procedeu de
colorare vitală a bacteriilor, a studiat capsula bacteriană, a descris
corpusculii metacromatici ai bacililor difterici, a introdus
vaccinarea antirabică şi seroterapia în România).
- Ion Cantacuzino (1863-1934): a organizat şcoala românească de
microbiologie şi a pus bazele medicinii preventive.
 SISTEMATICA LUMII VII
• Microorganismele - primele forme de viaţă de pe Terra.
• Evoluţia – a constat în selecţia de specii capabile să se
dezvolte în cele mai diferite condiţii de mediu  număr imens
de microorganisme şi largă răspândire pe glob a acestora.
• Procariotele (limba greacă: pro = înainte, karyon = nucleu): au
apărut de cca. 3,8 miliarde de ani.
• Eucariotele (limba greacă: eu = adevărat, karyon = nucleu): au
structură mai complexă; au apărut după încă 2 miliarde de ani.
• Termenii „procariote” şi „eucariote”: Edward Chatton - 1937.
• Lumea vie - include:
• I. Microorganisme acelulare (subcelulare): bacteriocine
corpusculare, agenţi infecţioşi subvirali, Regnul Vira (virusuri)
• II.Microorganisme unicelulare: procariote (bacterii) şi eucariote
(plante inferioare, fungi, protozoare)
• III.Macroorganisme: Regnul vegetal şi Regnul animal
 IMPORTANŢA ŞI SCOPURILE
Microbiologia (limba greacă: mikros = mic, bios = viaţă, logos =
•

vorbire) - ramura biologiei ce se ocupă cu studiul organismelor vii,

capabile de multiplicare, ce nu pot fi văzute clar cu ochiul liber.

• Obiectul microbiologiei: este foarte complex (include morfologia

germenului, compoziţia chimică, metabolismul, sensibilitatea la
agenţi fizici, chimici, biologici, relaţiile microorganism - gazdă,
implicaţiile în patologie, răspunsul imun, mijloacele profilactice şi
terapeutice).

• Ramuri principale: bacteriologia, virusologia, micologia.

• Aplicaţii:
-medicina umană şi veterinară;
- industrie;
- agricultură.
 IMPORTANŢA ŞI SCOPURILE
Biotehnologia:
- constă în utilizarea tehnicilor microbiologice şi biochimice pentru
obţinerea unor produse necesare omului:
- antibiotice (streptomicina, eritromicina, tetracicline, etc.);
- alimente (în special produse lactate);
- mediatori sau hormoni (insulină, steroizi, factorul de
necroză tumorală, interferoni, interleukina 2, factorul VIII,
streptokinază);
- vaccinuri;
- aminoacizi;
- vitamine;
- acizi;
- etanol;
- acetonă, etc.
 CLASIFICAREA BACTERIILOR
• Dimensiuni:
- variabile cu:
- genul/specia;
- condiţiile de mediu;
- vârsta culturii.
- în medie au lungime 3-6 m şi grosime 0,5-0,6 m;
- excepţii: foarte mici (Francisella tularensis – 0,5/0,2 m) sau
foarte mari (Caryophanon latum – 6-30 m/3 m).

• Forma:
Coci – bacterii cu formă rotundă:
- sferice (ex: stafilococii);
- ovalare (ex: streptococii);
- reniforme (ex: meningococi, gonococi);
- lanceolate (ex: pneumococi).
 CLASIFICAREA BACTERIILOR
Bacili – bacterii cu formă de bastonaşe:
- cu extremităţi ascuţite (ex: fusobacterii);
- cu extremităţi măciucate (ex: bacilul difteric);
- cu extremităţi rotunjite (ex: Enterobacteriaceae);
- cu extremităţi retezate (ex: bacilul antraxului).
Cocobacili – bacterii intermediare între coci şi bacili (ex: hemofilii);
Vibrioni – bacterii cilindrice, scurte, incurbate, ca o virgulă (ex:
vibrionul holeric);
Bacterii spiralate – bacterii spiralate, flexibile (ex: spirochete) sau
rigide (ex: spirili);
Actinomicete –filamente lungi, ramificate ce se fragmentează
ulterior rezultând bacili de dimensiuni variate (ex: genul
Actinomyces).
 CLASIFICAREA BACTERIILOR
• Prezenţa capsulei: prezenţa capsulei reprezintă un caracter de
virulenţă; există bacterii incapsulate sau neincapsulate.
• Prezenţa sporilor: există bacterii sporulate sau nesporulate;
genuri sporulate: Clostridium (bacterii anaerobe) , Bacillus
(bacterii aerobe)
• Modul de grupare: este determinat de modalitatea în care se
realizează diviziunea:
- după planuri de diviziune paralele succesive (grupări in diplo –
ex: meningococii, gonococii, pneumococii, în lanţuri – ex:
streptococii, în formă de L, V, N, M, palisade sau litere
chinezeşti – ex: bacilul difteric);
- după planuri perpendiculare succesive (tetrade – ex:
micrococii sau structuri cubice – ex: Sarcina lutea);
- după planuri orientate diferit (grupuri neregulate de celule –
ex: stafilococii).
• Tinctorialitate: coloraţia Gram – bacterii Gram + sau Gram –
• Localizare: extracelulare şi intracelulare.
DIMENSIUNILE MICROORGANISMELOR
 
 CLASIFICAREA BACTERIILOR
Forme de bacterii
 CLASIFICAREA BACTERIILOR
Modalităţi de grupare
LOCALIZAREA BACTERIILOR
 
 TAXONOMIE MICROBIANĂ
• Taxonomia (limba greacă: taxis = ordine, aranjare): ştiinţa care
se ocupă cu clasificarea organismelor.
• Iniţial s-a încercat pentru bacterii clasificarea “în chei”
folosită pentru obiecte (cheia = un grup de indivizi cu
caractere comune evidente) – a condus la erori în cazul
bacteriilor.
• Clasificarea pe baze filogenetice – are la bază taxonul =
unitatea taxonomică (grup de indivizi asemănători cu strămoş
comun).
• Unităţile taxonomice utilizate în bacteriologie sunt (în ordine
descrescătoare): regnul; clasa; ordinul; familia; genul; specia.
Recent, datorită progreselor geneticii moleculare (hibridări de
acizi nucleici, tehnici cu anticorpi monoclonali, analiza
secvenţelor ARN ribozomal) au putut fi luate în discuţie şi
criterii genetice ceea ce a condus la schimbarea încadrării
taxonomice a multor bacterii.
 TAXONOMIE MICROBIANĂ

• Specia: reprezintă unitatea taxonomică de bază pentru

clasificarea microorganismelor, formată din indivizi care au
caractere comune (caractere cu specificitate de specie).
• În cadrul speciei se definesc:
 subspecii;
 tipuri:
- serotipuri – după caracterele antigenice,
- lizotipuri – sensibilitatea la bacteriofagi,
- biotipuri – după activitatea biochimică.
• Tulpina: reprezintă populaţia microbiană manipulată de
microbiolog, care include un grup de indivizi cu unul sau mai
multe caractere comune, ce îi diferenţiază de alte populaţii
bacteriene din cadrul speciei.
 NOMENCLATURA MICROBIANĂ
• Nomenclatura (lb. lat: nomen = nume) microorganismelor se
referă la stabilirea numelui acestora, pe baza unor reguli.

• Denumirea ştiinţifică: este formată dintr-un substantiv din

limba greacă sau latină ce denumeşte cel mai evident caracter
al microbului, latinizat printr-un sufix:
- ales – pentru ordin (ex.: Eubacteriales);
- aceae – pentru familie (ex.: Enterobacteriaceae);
- um, a, us sau as – pentru gen (ex.: Clostridium, Leptospira,
Streptococcus, Pseudomonas).

• Specie neidentificată (exemplu: dotarea laboratorului a

permis identificarea germenului izolat doar până la stabilirea
genului bacterian, nu şi a speciei): Staphylococcus sp. (in lb.
engl. - spp. = species)
 NOMENCLATURĂ MICROBIANĂ

• Denumirea speciei: formată din 2 cuvinte:

 primul cuvânt – scris cu majusculă, reprezintă genul din care
face parte bacteria;
 al doilea cuvânt - scris cu litere mici, numeşte un caracter al
speciei respective (Staphylococcus aureus), boala pe care o
determină (Neisseria meningitidis), numele descoperitorului
(Staphylococcus schleifferi), zona din organism
(Campylobacter jejuni) sau regiunea geografică (Lactobacillus
sanfrancisco) unde a fost găsit.

• Prescurtări admise: ex.: S. aureus (singura modalitate

corectă de prescurtare).

• Denumiri uzuale: bacil piocianic, pneumococ, gonococ,

meningococ, etc.