Întrebări pentru examen la disciplina „ Microbiologie generală „

1. Nomenclatura şi clasificarea bacteriilor.

Criteriile clasificării bacteriilor: specia, genul, familia, ordinul, clasa, diviziunea.
Tulpina bacteriana-cultură pură constituită dintr-o singură specie, având originea de la o singură bacterie
care s-a multiplicat.
1. Caracterele morfologice: forma, dimensiunile, cilii, capsula, coloratia Gram.
2. Caracterele culturale: creşterea pe medii de cultură lichide sau solide, forma, tipul coloniei.
3. Caracterele biochimice: tipul de respiraţie, sursele de C şi N.
4. Caracterele antigenice .
5. Caracterele patogenităţii: virulenţa şi toxicitatea.
6. Sensibilitatea fata de bacteriofagii specifici.
7. Transferul genetic prin bacteriofag.
8. Raportul G/C.
9. Caracterele ecologice.
Codul de nomenclatură a bacteriilor a fost instituit la I Congres de Microbiologie la Paris, 1930.
 Bacillus- baston mic
 Pasteurella-Pasteur
 Escherichia-Escherich
 Stapylococcus aureus- culoarea pigmentului
 Streptococcus lactis- sursa de izolare
 Mycobacterium tuberculosis-boala provocată – tuberculoza.
Clasificarea bacteriilor se face pe baza unor determinatoare:
- (determinatorul Bergey)
- determinatorul A.Krasilnicov ( 1949)
Regnul Procaryotae cu diviziunile :
Cyanobacteria
Bacteria
2. Biosinteza aminoacizilor, proteinelor şi lipidelor.
In anabolism se realizează:
1.Biosinteza aminoacizilor;
2.Biosinteza proteinelor;
3.Biosinteza lipidelor;
Biosinteza aminoacizilor are loc prin:
1.Aminare
2.Transaminare
Biosinteza proteinelor se realizează din aminoacizi, activați de catre o enzimă rezultând complecul enzimă-aminoacid-
adenelat.
Biosinteza lipidelor se realizează din acizii graşi care se formează prin adiționarea unor radicali cu doi atomi de carbon
3. Istoricul microbiologiei.
1. Antoni van Leeuwenhoek (1632-1723) construieşte primul aparat optic- microscopul ( 300 ori).
- A observat animalcule vii în apa de băut, apa de ploaie, apa canalelor, tartrul dentar.

-Deschide perioada morfologică.

 2. Linne ( 1707—1778 )- încadrează microorganismele în genul “Chaos”.
3. Otto Muller (1773-1786) –împarte microorganismele în două genuri Vibrio şi Monas.
4. Cristian Ehrenberg ( 1838 ) împarte microorganismele în 22 familii, dintre care 3 familii Bacterium, Spirillum,
Spirocheta.
5. Edward Jenner în 1978 obţine prima imunizare artificială a oamenilor împotriva variolei.
6. L.Pasteur fundamentează teoria microbiană a infecţiilor, descoperă vacinurile contra holerei aviare, vaccinul
antirabic, descoperă fermentaţiile etc.
7. R.Koch descoperă în 1882 agentul tuberculozei, întroduce mediile solide.
8. I.Mecinikov (1845-1916 ) fondatorul imunologiei, descoperă fagocitoza.
9. Behring şi Kitasato( 1890 ) descoperă seroterapia.
10. Cristian Gram în 1884 întroduce metoda de colorare, care îi poarta numele pînă în prezent.
11. A.Fleming (1881-1885) deschide era antibioticelor din miceliul Penicillium (1928)- penicilina.
12. Waksman ( 1944 )obţine streptomicina din Streptomices griseus.
13.Domgc ( 1932) descoperă prima sulfamidă.

14.D.Ivanovski ( 1864-1920) descoperă virusurile prin intermediul infecţiei mozaicul tutunului.

4. Caracterele generale ale microorganismelor.

Microbiologia (gr.micros-mic; bios-viata; logos-stiinta, doctrina)-este stiinta, care studiaza vietuitoarele invizibile
ochiului neinarmat, denumite in sens larg microbi.
-Dimensiunile microbilor variaza 0,5-3 mcm.(
-Microbiologia se ocupa cu studiul bacteriilor, micetelor, micoplasmelor, rickettsiilor.
-Lumea microbiana: bacterii, micetele.
I. Bacteriile: unicelulare, procariote, material genetic cromosom,ADN; sunt absente mitocondriile, aparatul Golgi,
reticulul endoplasmatic.
-Nutritia se realizeaza prin adsorbtie, se multiplica prin sciziparitate.
Bacteriile se prezinta sub doua forme biologice:
1. forma sporulata
2. forma vegetativă
Ciupercile microscopice: eucariote. Contin aparat Golgi, reticul endoplasmatic nutritia de tip adsorbtiv,
chimiotrof, reproductia prin spori ( sexuat, asexuat).
-Microorganismele se clasifica:
 utile( microbiologia industriala, solului, apei, petrolului)
 dăunătoare( microbiologia medicala, umana si veterinara)
 Mcrobiologia generală: cunoasterea morfologiei, fiziologiei, ecologiei, geneticii microorganismelor.
 Microbiologia speciala: studiul caracterelor morfologice, culturale, biochimice,
 antigenitatea si patogenitatea speciilor.
5. Forma şi dimensiunile bacteriilor.
Formele pe care le pot avea bacteriile sunt următoarele:
1. Cocul – are formă sferică , ovoidală, sferoidală.
1.1. Cocul simplu – celulele rezultate din diviziune rămîn independente unele de altele.
1.2. Diplococul – diviziunea se face în planuri succesive paralele (Diplococcus pneumoniae)
1.3. Steptococcul – diviziunea se face în lanţuri (Streptococcus pyogenes)
1.4. Tetracoccus – celulele su dispuse în grămezi a câte 4 elemente (Micrococcus tetragenes)
1.5. Sarcina – planurile de diviziune sunt orientate în trei direcţii. Celulele sunt dispuse în două planuri diferite, câte patru
1.6. Stafilococul – reprezintă grupări neregulate sub formă de ciorchine ( Staphilococcus albus)
2. Bacteriile cilindrice – bacilii.
Capete tăiate drept – Bacillus anthracis
Capete rotunde – Salmonella
Forma de suveică – Bacillus fusiformes
Se grupează:
 o Grupaţi câte doi – diplobacili
o Grupaţi în lanţuri – streptobacili
o Grupaţi în fir – filament (Fusobacterium)
o Grupaţi paralel – polisadă (Corynebacterium)
3. Bacteriile spiralate.
3.1. Vibrionul – forma virgulei (Campylobacter foetus)
3.2. Spirilul – spirală cu mai multe fire rigide (Spirillum volutans)
3.3. Spirochetul - spirală cu spire relaxante (Leptospira)
Dimensiunile bacteriilor:
- Lungimea 0,1 -15cm.
- Lăţimea – 0,02 – 2cm.
Greutatea moleculară – 0,012 – 9,62 x 10-12d

6. Structura celulei bacteriene.

I. Structuri extraparietale:

- Capsulă
- Cili sau flageli
- Aparat fimbrial
II. Perete celular (PC)

III. Structuri intracelulare:

- Membrană citoplasmatică (MC)

- Citoplasmă (C)
- Nucleu (N)
- Incluziuni
- Ribozomi
- Endospori

Capsula: înveliş (Bacillus anthracis, Streptococcus pneumoniae, Pasteurella multocida)

Se deosebesc următoarele structuri:
1. Microcapsula, grosimea – 0,2mcm
2. Capsula propriu zisă, grosimea 0,2 – 2mcm
3. Stratul mucos (Klebsiella pneumoniae)
4. Zooglea – strat mucos neorganizat.

Este constituită: 98% apă, polipeptide, polimeri.

Funcţiile: protecţia contra fagocitelor, patogenitate, virulenţă, protejare contra desecării.

Cilii sau flagelii – formaţiuni filamentoase cilindrice, ondulate, lungi, subţiri, 1 – 100 cili.
Poziţiile faţă de corpul bacteriei:
1. Monotriha – un cil la un capăt (Vibrocholerae)
2. Amfitriha – câte un cil la ambele poluri (Bacillus megatherium)
3. Peritriha – cili dispuşi în jurul bacteriei (Proteus vulgaris)
4. Lophotriha – cili dispuşi la un singur pol în formă de mănunchi (Pseudomonas maltofila)
5. Atriha-bacterii lipsite de cili

Corpul bazal al cililor constă din :

1. Bacteriile Gram +: discurile „P” şi „M”

2. Bacteriele Gram -: discurile „S” şi „L”

Creşterea cililor se face la vârf, sintetizează flagelină, sunt constituiţi din 98% apă.
Morfogeneza flagelilor este controlată de 30 gene.
Aparatul fimbrial (Pilii)
* formaţiuni filamentoase (100-400)
* sunt prezenţi la bacteriile imobile şi mobile.
* au rol de canal de conjugare prin care se face transferul de material genetic de la F+ la F-
* sunt prezente la E. coli au funcţie de patogenitate
* asigură implantarea bacteriilor în organism.

* sunt apendici filamentoşi

* reprezintă calea de transfer a cromozomului bacterian
* compoziţia chimică este reprezentată de pilină cu greutatea moleculară 17000 D, formată din 163 aminoacizi.
Peretele celular (PC)
A fost descoperit de R. Koch (1872), grosimea sa este de 15 – 35 nm.
Se cunosc 3 categorii de PC:
1. Firmacutes (lat . firma – tare, cutis – înveliş) include bacterii cu PC gros, bacteriile Gram pozitive.

2. Gracilicutes (lat .gracilis – subţire) include bacterii cu PC subţire, bacteriile Gram negative.

3. Mollicutes (lat .mollis – moale) include bacterii cu PC moale, genul Mycoplasma.

Compoziţia chimică a PC:

 Bacteriile Gram +: peptidoglican – 90%, proteine, acizi teihoici, acizi teihuronici, polizaharide.

 Bacteriile Gram-:peptidoglican – 10%, lipoproteine, lipopolizaharide, fosfolipide, polizaharide.

Funcţiile PC:
 Reprezintă sistemul de susţinere mecanică
 Asigură individualitatea morfologică a celulei bacteriene.
 Asigură protecţia faţă de şocul osmotic.
 Participă la procesul de diviziune celulară

 Conţine receptori pentru bacteriofagi

 Mediază schimbul de substanţe dintre celulă şi mediul extern.
Membrana citoplasmatică (MC)
1. Are grosimea 7 – 10 nm
2. Acoperă citoplasma bacteriană
3. Constă din 2 straturi folsfolipide
4. Este constituită dintr-un strat redus de glucide
5. Funcţionează osmotic
6. Este traversată de anioni de Cl-
7. Este sediul unor enzime
8. Participă la sinteza şi formarea exotoxinelor
Mezozomii
1. derivă din MC
2. după aspect sunt: socciformi, lamelari, tubulari.
3. sunt numeroşi la număr
4. sunt evidenţiaţi mai bine la bacteriile Gram pozitive
5. sunt legaţi de genomul bacterian.
6. au rol în replicarea şi segmentarea genomului bacterian
Citoplasma.
1. Se realizează asimilaţia şi dezasimilaţia
2. Menţine permanent starea de gel
3. La celulele tinere este aderentă de peretele celular
4. Prezintă bazofilie cu o cantitate înaltă de ADN
5. Reprezintă sediul metabolismului bacterian.
6. În ea are loc reproducerea şi sporogeneza

Ribozomii ( granulele lui Palade )

1. Formaţiuni citoplasmatice, sferice
2. E. coli posedă 15000 particule ribozomiale
3. Sunt constituiţi din 65% ARN ribozomial. 35% proteine.
4. Sintetizează proteinele.
Vacuolele
1. Sunt formaţiuni sferice 0,3 – 0,5 nm
2. Conţin apă sau conţinut gazos – probabil azot.
3. Are rol în menţinerea presiunii osmotice
Incluziunile
1. Reprezintă formaţiuni inerte
2. Sunt formate din glicogen, amidon, carbonat de calciu, granule de volutină

Granulele de volutină
1. Sunt prezente la Corynebacterium diphteriae şi Mycobacterium turberculosis
2. Au fost descoperite de V. Babeş (1887) şi Ernst (1889).
3. Sunt constituite din fosfat anorganic
4. Oferă fosfatul necesar biosintezei acizilor nucleici şi fosfolipidelor celulare.

Nucleul
1. Reprezintă o formă primitivă de organizare
2. Este de tip procariot, se află în centrul citoplasmei
3. Se prezintă sub forma sferică, ovală, formă de halteră
4. Constituie 5 – 16% din volumul celulei
5. Este constituit din ADN.
6. Este depozitul informaţiilor genetice, ereditare a celulei bacteriene

7. Sporul bacterian.
 Prezent numai la unele specii bacteriene
 Are formă rotundă, ovală, cilindrică
 Are funcţia de conservare a bacteriei
 Este întâlnit la genurile: Clostridium, Bacillus, mai rar la coci (Sporosarcina ureae)
 Este aşezat în bacterie: central, subterminal, terminal, lateral.
 Bacteridia – B. anthracis, clostridia – Cl. tetani
 Structura sporului
 Învelişul sporal extern (tunica), stratul extern (exina), stratul mijlociu, stratul inferior (intina)
 Cortexul, factor de termorezistenţă
 Celula sporală propriu-zisă (sâmburele)

Compoziţia chimică
 Sporii sunt bogaţi în: Ca++, Cu++, Mg++,
 Sporii sunt săraci în: P, substanţe proteice, apă, ARN
 Conţin acid dipicolinic (dipicolinat de calciu)

Condiţiile sporulării
o Factorii fizici: temperatura, uscăciunea
o Factorii chimici: substanţele chimice – glicerina, ionii de Ca++ (1%) glucoza (0,5%), asparagina.
o Factorii biologici: concentraţia germenilor în mediu.

8. Clasificarea, ecologia, morfologia şi metabolismul fungilor.

Mucegaiurile reprezintă:
1. Fungi filamentoşi,se reproduc prin spori sexuat şi asexuat.
2. Sunt răspîndiţi în sol,apă,aer(soprofiţi)
3. Reprezintă 100000-200000 specii.
Clasificarea mucegaiurilor:
1. Phycomycetes-fungi cu miceliu nesegmentat.
2. Ascomycetes-fungi cu miceliu ramificat,reproducţie asexuată prin conidii şi sexuată prin ascospori.
3. Basidiomycetes-fungi cu miceliu dezvoltat,septat,reproducţie prin baziospori.
4. Fungi imperfecţi-miceliu septat,reproducţie asexuată prin conidii.
Caracterele generale ale fungilor:
1. Prezenţa mitocondriilor şi reticul endoplasmatic în citoplasmă.
2. Dimorfizmul caracteristic pentru unele specii .
3. Absenţa autotrofelor şi anaerobilor.
4.Prezenţa membranei nucleare.
5. Rezistenţa la antibiotice şi sulfamide.
6. Sensibilitatea la bacteriofagi absentă.
7. Eucariote.
Ecologie
Mucegaiurile au o largă răspândire în natură . Ele trăiesc ca saprofite în solul umed , pe suprafețe organice în
descompunere . Această obișnuință se datorează marii rezistențe a mucegaiurilor la umiditate , aciditate , presiune
osmotică , precum și tipului de înmulțire prin spori , care le dă posibilitatea de a se disemina la mari distante prin curentiu
de aer sau ape curgatoare
. Morfologia şi metabolismul fungilor:
1. Corpul este constituit dintr-un tal,format din hife,formînd miceliul.
2. Miceliu septat (hife alungite cap la cap).
3. Hifele sunt formate din citoplasma.
4. Organizarea septată:Ascomycetes,Basidiomycetes,Fungi imperfecţi.
5. Hifele sunt delimitate printr-un perete rigid care conţine chitină.
6. Prezintă citoplasmă, vacuole, grăsimi , incluziuni, reticul endoplasmatic.
7. Nucleul sferic, oval
8. Prezintă membrană nucleară
9. Sunt microorganisme vegetale heterotrofe, lipsite de clorofilă
10. Rezistente la factorii de mediu, variaţii de presiune osmotică şi Ph
11. Sunt strict aerobe
12. Se dezvoltă la temperatura 0 - 62°C
13. Principala sursă de carbon este glucoza
14. Pentru dezvoltare necesită:Fe, P, K, Zn, Ca, Mn, Mo, vitamine
15. Posedă echipament enzimatic complex.

9. Morfologia, metabolismul actinomicetelor şi levurilor.

Actinomicetele ocupă poziţie intermediară între ciuperci şi bacterii
Organizarea celulară este asemănătoare cu cea a bacteriilor de tip procariot; peretele celular lipsit de celuloză sau chitină,
absenţa mitocondriilor şi reticulului endoplasmatic
 Sunt sensibile la bacteriofagi de tip bacterian
 Sunt rezistente la antibiotice
 Sintetizează lizină
 Transferul materialului genetic se face după modul procariot
 Sunt în majoritate saprofite
 Preferă soluri neutre sau alcaline
 Sunt parazite ale plantelor şi animalelor
 Fac parte din familia Actinomycetalis (Mycobacterium actinomyces)
 Au aspect de celule alungite, filamentoase
 Miceliu de tip procariot
 Hifele au tendinţa de fragmentare, sunt imobile.
 Prezintă actinospori (sferici, ovali alungiţi)
 Sporul se formează prin fragmentare sau segmentare
 Sporii asigură rezistenţă faţă de uscăciune şi substanţele chimice
 Sunt aerobe,microaerofile, anaerobe, cresc pe medii uzuale
 Sunt Gram pozitive, acido – alcoolo- rezistente
 Au nutriţie de tip omnivor
 Folosesc azotul organic, anorganic, amidon
 Produc enzime extracelulare
 Degradează polizaharidele, lipidele ,parafinele etc.
 Sintetizează vitaminile B1, B6, B12

Importanţa practică a actinomicetelor

1.Participă la degradarea biologică şi la mineralizarea substanţelor organice
2.Se dezvoltă pe substraturi organice
3.Genul Streptomyces produce antibiotice (60%)
4.Antibiotice produce membrii ordinului Actnomycetales
5.Produc infecţii: actinomicoza, tuberculoza, (Mycobacterium tuberculosis, Actinomices nocardia)

 Morfologia şi structura levurilor (drojdiilor)

1.Levurile sunt mai apropiate de bacterii
2.Posedă organizare unicelulară, posedă pseudomiceliu
Componentele structurale
Învelişul: constă din perete celular, membrană citoplasmatică
Peretele celular: structură mai densă, constă din polizaharide, proteine structurale şi enzimatice.
Membrana citoplasmatică constă din : lipoproteine, ribo – nucleo – proteine, polizaharide
Citoplasma constă din: nucleu, mitocondrii, reticul endoplasmatic, aparatul Golgi, ribozomi, lipide, granule de glicogen şi
volutină
Citoplasma este mai omogenă şi mai fluidă la celulele tinere şi mai refringentă şi vâscoasă la celulele îmbătrânite.
Citoplasma reprezintă sediul metabolismului celular
Nucleul este format din cromozomi, nucleol şi citoplasmă
Organitele: mitocondriile, reticul endoplasmatic, aparat Golgi, lipidele, granule de glicogen şi volutină, sunt asemănătoare
cu cele a celulelor animale şi plantelor
Sursele nutritive ale levurilor
 Sunt constituite din glucide, acizi organici, peptone, aminoacizi, amoniac
 Levurile în anaerobioză produc fermentaţia alcoolică
 Se folosesc în fermentaţia alcoolocă şi obţinerea drojdiei de bere

10. Structura morfologică a bacteriofagului.

Bacteriofagii ( gr.”bacterion”- bastonaş, bacterie
„phagein” – a îngloba, a mînca)
1.Reprezintă virusuri adaptate la parazitismul bacteriilor.
2.Bacteriofagii produc liza bacteriilor.
3.Se răspîndesc larg în natură.
4.Bacteriile purtătoare de bacteriofagi se numesc bacterii lizigene.
5.Prezintă componente enzimatice:
- adenozinfosfataza
- lizozimul fagic
Formele bacteriofagilor
- filamentoasa ( bacteriofagul M 13 )
- poliedrică ( bacteriofagii T 174, MS 2)
- Spermatozoică ( bacteriofagul T-anticoli)

Dimensiunile bacteriofagilor
- bacteriofagi mici ( 18-12 nm)
- bacteriofagi mijlocii (12-18 nm)
- bacteriofagi mari ( 18-100 nm)

Structura bacteriofagului
1) capul bacteriofagului: structură voluminoasă, sferică, poliedrică.

2) Coada bacteriofagului, organit tubular de invazie.

Capul bacteriofagului
1) are marime de 20-80 nm.
2) Formă hexagonală , uneori sferică
3) Capsomere legate prin legături tio S-S

4) Proteinele capsidei au specificitate antigenică

5) În interiorul capsidei se localizează ADN, dublu catenar, conţine 200 mii nucleotide.
6) Acidul nucleic reprezintş 40-50 din totalul componentelor structurale ale particulei virotice.
7) Bacteriofagii specifici pentru E.coli (MS2, P2,R17); bacteriofagii specifici pentru Pseudomonas aeruginosa (7S; DP7).
Coada bacteriofagului
1) Organit de natură proteică, 15-100nm.
2) Are formă cilindrică, tubulară.
3) Este insertată pe capul bacteriofagului printrun disc ( colan).
4) În canalul cozii se găseşte o tijă centrală ( cilindrul axial)
5) Cilindrul axial este format dintrun fascicul de fibre de natură proteică cu rol de perforator a peretelui celular bacterian.
Formaţiunile canalului cozii
1. Manşonul contractil ( 35 nm) , format din: - subunităţi proteice ( capsomere) cu funcţii contractile
2. Zona enzimatică formată din:
- polipeptidă
- lizozimul fagic, care lizează peretele bacterian
3. Zona fimbrială, care constituie 4-5 formaţiuni filamentoase

4. Placa terminală:

- disc hexagonal
- 6 croşete

11. Ciclul productiv şi reductiv al bacteriofagului.

CICLUL PRODUCTIVSe realizează în următoarele stadii:

1.Faza de adsorbţie (altoire)

- fenomen de natură electrostatică
2.Faza de fixare
- are loc prin extremitatea distală a cozii
- are loc prin prezenţa receptorilor specifici
- prezenţa ionilor de Mg, Ca, Na, K.
3.Faza de liză enzimatică
-are loc prin intermediul lizozimului fagic
4.Faza de expulzare a acidului nucleic infectant
- are loc prin scindsea adenozintrifosfatului
- perforarea celulei vacteriene
- coada şi capul nu pătrund în celulă
- se observă fenomenul „ bacteriofag fantomă”
- în celula bacteriană pătrunde strict numai ADN-ul fagic
5.Mecanismul infecţiei fagice.
- este dependent de ADN-ul bacteriofagilor
- sinteza componentelor fagice
- apar enzimele timpurii
- sinteza macromoleculelor de ARN-mesager.
- în 20-30 min de la inocularea ADN-ului fagic în celule apare
Particule fagice mature ( 100 ).

 5.3 Ciclul reductiv al bacteriofagului

- 1.Bacteriile prezintă fenomenul de liză spontană.
- 2.Fenomenul de liză spontană este cauzat de bacteriofagii temperaţi

( fenomen de lizogenie)
3.Bacteriile purtătoare de fagi temperaţi se numesc „ lizigene”
- 4.Materialul genetic al fagului se insertează pe cromozomul bacterian.
- 5.Fagul temperat se transmite celulelor fiice
- 6.Sub acţiunea factorilor mutageni ( raze Roentgen, raze UV ) profagful se desprinde din cromozomul bacterian şi ajunge
în citoplasmă.
- 7.Are loc biosinteza fagilor maturi şi liza celulei bacteriene.
- 8.Fagii temperaţi infectează alte celule bacteriene.
- 9.Bacteriile lizigene sunt totodată imune faţă de bacteriofagii activi omologi

12. Micoplasmele.
 Prezintă microorganisme parazite sau saprofite
 Au răspândire ubicvitară în natură
 Se izolează din sol, apă, substanţe organice în descompunere.
 Au fost izolate din infecţii patologice de la: om, mamifere, păsări
 Se multiplică pe medii de cultură artificiale îmbogăţite cu lichid ascitic, ser sanguin, sânge, extract de ficat.
 Este absent peretele celular în structură
 Traversează filtrele, care reţin bacteriile.
 Posedă compoziţie chimică complexă şi aparat enzimatic bogat (40 enzime)
  Conţin ADN, ARN.
 Prezintă rezistenţă faţă de penicilină
 Se înmulţesc prin sciziparitate
 Sunt producătoare de antigeni
 Produc afecţiuni pulmonare, articulare, mamare, oculare, genito – urinare la om şi animalele domestice.
 Micoplasmele au fost izolate şi de la plante
Infecţiile produse de micoplasme
 Taurine: pleuropneumonia contagioasă a bovinelor (Mycoplasma mycoides)
 Ovine, caprine: pleuropneumonia contagioasă a oilor şi caprelor, mastite, agalaxia contagioasă a oilor şi caprelor
(Mycoplsama mycoides, Mycoplasma agalactiae)
 Păsari : micoplasmoza respiratorie aviară, sinusita infecţioasă, sinovita infecţioasă, micoplazmoza respiratorie şi
boala sacilor aerieni la curcă (Mycoplasma galisepticum, Mycoplasma synoviae, Mycoplasma meleagridis)

Morfologia micoplasmelor
 Microorganisme procariote, lipsite de perete celular
 Se cunosc următoarele forme

 Celule cocoide (M.pulmones )

 Celule cocoide cu tubulare membranoasă (M. felis)
 Celule filamentoase (M. mycoides, M. orale)
 Celule filamentoase cu structuri terminale (M. pneumoniae)
 Celule periforme (M. gallisepticum)
 Sunt construite din proteine (50%), lipide (40%)
 Membrana este sediul unor enzime : nucleaze, citocromi
 Sunt constituite din citoplasmă, ADN, ARN.
 Micoplasmele produc exoenzime (patogenitatea) neurotoxine, toxine citopatice, hemolizine (α şi β)
 Constituienţii lipidici ai membranei sunt reprezentaţi de folsfolipide, glicolipide
 Membrana are rol de transport între celulă şi mediul extern

13. Riketsiile şi hlamidiile.

 Sunt încadrate în clasa Rickettsias cu două ordine distincte: Richettsiales şi Chlamidiales.
 Denumirea clasei a fost dată în memoria lui T.Ricketts (1910, tifosul exantematic)
 Ocupă poziţie intermediară între virusuri şi bacterii
 Se înmulţesc prin şciziparitate
 Sunt prezenţi ambii acizi nucleici
 Parazitează obligatoriu celula vie
 Produc infecţiile: febra „Q” (Coxiella burneti), tifosul exantematic.
Morfologia,multiplicarea şi cultivarea rickettsiilor
 1.Rickettsiile sunt bacterii foarte mici.
 2.Aspect de: -coci
-diplococi
-bacili scurţi
 3.Prezintă polimorfism accentuat.
 4.Dimensiuni:lungime-0,3-0,5 nm lăţime-0,3nm
 5.Aşezarea reprezintă:
-izolat -diplo -grămezi

 6.Se remarcă coloraţie bipolară

 7.Structura constă din:-perete celular
-membrană citoplasmatică
-ribozomi
-nucleu
 8. Multiplicarea se realizează prin sciziparitate
 9. Se cultivă numai pe celula vie:
-sacul vitelin
-culturi celulare
Sensibilitatea faţă de agenţii fizici,chimici şi biologici
  1.Reprezintă rezistenţa faţă de adverşi factori fizici şi chimici
 2.Sulfamidele şi antibioticele sunt total inactive
 3.Cele mai eficiente antibiotice faţa de C.burneti sunt tetramicina şi aureomicina.

4.Caracterele generale ale chlamidiilor

 1.Chlamidiile sunt microorganisme procariote
 2.Parazitează celulele eucariote
 3.Produc infecţii şi boli la animale şi om
 4.Aparţin ordinului Chlamydiales,familiei Chlamydiaceae,genul Chlamydia
 5.Se cunosc speciile: Ch.trachomates; Ch.psittaci
 6.Produc la om infecţii oculo-uro-genitale
 7.Produc la păsări infecţii generale şi respiratorii
 8.Produc la mamifere infecţii respiratorii,uterine,articulare,intestinale
 9.Infecţiile evoluează lent,subclinic
 10.Reprezintă microorganisme: -procariote
 -formă sferoidală
-parazite intracelulare
-cultivabile în sacul vitelin al ouălor embrionate de 6-7 zile
 11.Sunt vizibile la microscopul optic
 12.Sunt Gram negative
 13.Se colorează prin metodele :-Machiavello -Giemsa
 14.Ciclul vital este format din corpi elementari
 15.Corpii elementari din celulă iniţiază apariţia corpilor reticulaţi
 16.Aparatul enzimatic sintetizează acizii nucleici,metabolizează glucoza
 17.Chlamidiile se consideră paraziţi energetici ai celulei gazdă
 18.În compoziţia lor au ambii acizi nucleici (ADN şi ARN)
 19.Genomul este format dintr-o moleculă de ADN
 20.Posedă perete celular (nu conţine acid muramic)
 21.Structura antigenică este complexă
 22.Prezintă componenţa lipo-glico-proteică
 23.Chlamidiile sunt sensibile la antibiotice şi sulfamide
 24.Sunt inhibate de :-tetracicline
-peniciline
-5-fluorouracil

14. Compoziţia chimică a bacteriilor.

Bacteriile sunt constituite:
-compuşi anorganici
-compuşi organici
Compuşii anorganici:
1.Apa- constituie 78%
-stare liberă
-stare legată
-îndeplineşte funcţiile:
-solvent şi mediu de dispersie
-condiţionează activitatea enzimelor
-asigură transportul elementelor de metabolism
Compuşii organici:
1.Acizii nucleici
-ADN-localizat în cromozom
-ARN-localizat în citoplasmă
-ARN mesager
-ARN de transport
-ARN ribozomal
2.Proteinele
-homoproteine
-heteroproteine
-au rol plastic structural
-îndeplinesc funcţii enzimatice

3.Enzimele
-au rol de catalizator ai celulei vii
-sunt solubile in apă, termolabile, criostabile
-greutatea moleculară 15000-800000D
-acţionează asupra substratului enzimă-substrat
Se clasifică:
-exoenzime
-endoenzime
-enzime constitutive
-enzime de adaptare
4.Pigmenţii
-substanţe colorante localizate în citoplasmă
Bacteriile se clasifică după localizarea lor:
1. bacterii cromofore ( S.aureus)
2. bacterii cromopare (P.aeruginosa)
Din punct de vedere chimic pigmenţii bacterieni pot fi:
1.Derivaţi fenozinici (Pseudomonas)
2.Derivaţi carotenoizi (Staphylococcus)
3.Derivaţi chinonici (Mycobacterium)
Funcţiile pigmenţilor:
1.protejează celula bacteriană faţă de acţiunea radiaţiilor luminoase şi a ra
zelor UV.
2.au rol antibiotic.
3.pot prezenta vitamine (Mycobacterium phlei)
5.Lipidele
- constituie 1 – 20%

-sunt reprezentate de : gliceride, fosfatide, ceară

-bacteriile nu conţin colesterol cu excepţia micoplasmelor
-substanţele lipidice se gasesc în:
-membrana citoplasmatică
-citoplasma bacteriană
6.Glucidele
-constituie 4 – 25 %
-se găsesc sub formă de :
-mono, -di, -polizaharide
-se localizează:-endocelular ( incluziunile, glicogen, amidon)
-extracelular (dextrani)
-reprezintă elementul plastic al celulei
7.Vitaminele
-sintetizează vitamine din grupa B ( B6 , B12, ) , K speciile bacteriene:
-Streptomyces griseus
-Bacillus subtilis
-Propionibacterium schermanni
-Lactobacillus bifidus
-necesitatea în vitamine constituie 1-50mg/ml

15. Metabolismul bacterian.

Metabolismul bacterian implică totalitatea proceselor prin care celula bacteriană preia din mediul ambiant diferite
substanţe, pe care le utilizează la biosinteză şi creştere.
Metabolismul se realizează prin:
1.Reacţii catabolice, necesare prducerii energiei.
2.Reacţii anabolice, necesare sintezei constituienţilor celulari
3.Reacţii amfibolice, care servesc în ambele scopuri ale metabolismului.
Metabolismul bacterian este conditionat de pătrunderea in celulă a nutrienților principali , prin peretele celular și
membrana citoplasmatică și eliminarea substanțelor rezultate din catabo lism . Unele substanţe trec liber invelișurile
celulare , prin difuziepasivă simplă , fără interactiunea moleculelor invelişurilor celulare , si fara consum de energie .
Condiția principală pentru trecerea prin difuzie este mărimea moleculei , care trebuie să aibă diametrul de aproximativ 0.4
0.6 nm . Difuzia pasiva se face lent de la o regiune cu concentratie mare spre o regiune cu concentrația mică și încetează
când cele două concentrații se echilibrează . Când exigentele de metabolism o cer , celula poate folosi mo lecule - transport
, situate de obicei in membrana celulară și fixează substantele dizolvate de o parte a membranei , transportandu - le de
partea opusă . Există trei procese de transport mediate de molecule - purtător : a ) difuzia facilitată b ) translocația de grup :
c ) transportul activ . Unele microorgansime sunt capabile să concentreze in celula lor ioni de K + , adsorbându - i din
mediul extern , astfel concen trația intracelulară poate atinge mărimi de mii de ori mai mari decât în mediu . Pentru
păstrarea electro - neutralităţii celulei adsorbția ionilor de K este însoţită de eliminarea ionilor de H + şi Na Trecerea
fiecărui ion prin membrană în citoplasma este însoțită de pierderea unei molecule de ATP Permeazele capturează
moleculele substantelor solubile pe partea externă a membranei celulare şi le vehiculează pe suprafata interná a membranei
la o distanţă de aproximativ 7.5 nm . Unei celule de E. coll i revine aproximativ 8000 molecule de permeaze , care servește
la transportarea lactozei
16. Accesul substanţelor nutritive în celula bacteriană. Metabolismul energetic.
Microorganismele folosesc ca sursă de energie o serie de reacţii care se desfăşoară după mecanismul reducerii biologice.
La microorganisme se disting 3 tipuri de mecanisme oxido-reducătoare:
1. Respiraţia aerobă ( ultimul acceptor de H2 este O2), bacteriile aerobe necesită 20-21% de oxigen)
Bacteriile care necesită 1% oxigen se numesc microaerofle (B.anthracis, M.tuberculosis).
2.Respiraţia anaerobă ( ultimul acceptor de hidrogen este un compus anorganic, altul decat oxigenul (Clostridium)
3. Fermentaţia, care constă în reacţii de oxidoreducere, în care acceptorii finali de hidrogen sunt compuşi organici.
-Substanţele fermentabile sunt transformate în produşi utili pentru obţinerea:
-acizilor
-alcoolilor
-acetonelor
-produselor lactate ( brînzeturi fermentate, brînzeturi conservate
-stau la baza preparării furajelor însilozate, care sunt folosite în hrana ani-
malelor.

17. Creşterea şi multiplicarea bacteriilor.

o ca rezultat al metabolismului bacteriile cresc şi se multiplică;

o aceste procese au aspect fundamental şi practic;
o prin obţinerea unei biomase se obţin antigeni necesari pentru prepararea vaccinurilor bacteriene;
o creşterea bacteriilor reprezintă creşterea în volum a celulei, prin adăugarea de substanţă nouă,
o creşterea se face în limitele morfologice ale speciei;
o creşterea este în strînsă dependenţă de concentraţia şi natura substanţelor din mediu, de intensitatea
activităţii metabolice a bacteriei;
Creşterea bacteriilor se poate realiza:
-la o singură extremitate a celulei
-la ambele extremităţi
-la nivelul septului transversal
-în zone parietale limitate

Multiplicarea bacteriilor
Cea mai răspîndită formă de multiplicare la bacterii este:
- diviziunea directă
- şciziparitatea
- diviziunea binară
- înmugurirea
- fragmentarea

În procesul de diviziune binară intervin 3 faze:

 formarea unei membrane separatoare, între cele două celule fiice
 sinteza peretelui celular la suprafaţa membranei de separare
 separarea celulei fiice prin peretele nou format

-La bacteriile Gram-, diviziunea este precedată de strangularea celulei la locul de diviziune
-La bacteriile Gram+ diviziunea se face prin creşterea spre interior a unui sept transversal, format din membrana
citoplasmatică şi peretele celular
-Cocii se divid prin mecanisme similare, dar înainte de diviziune celula suferă o alungire, după care urmează diviziunea.
Diviziunea este precedatăă totdeauna de diviziunea aparatului nuclear.
Dinamica dezvoltării bacteriilor „in vitro” are mai multe faze variabile în timp, în funcţie de specie:
1. faza de lag
2. faza de multiplicare exponenţială
3. faza staţionară
4. faza de declin sau de moarte logaritmică
1.Faza de lag- durează din momentul întroducerii celulelor în mediul de cultură, pînă cînd încep să se multiplice.
În această fază are loc lipsa totală a creşterii şi pregătirea celulelor bacteriene în vederea multiplicării, prin adaptarea la
noul mediu de cultură.
Durata fazei este în funcţie de specia însămînţată, dar este de regulă mai scurtă în cazul însămînţării celulelor tinere şi mai
lungă cănd celulele sunt îmbătrînite.De asemenea, ea depinde şi de capacitatea de adaptare a bacteriilor la mediul de
cultură.
2.Faza de multiplicare exponenţială ( faza de creştere activă sau faza logaritmică) se caracterizează prin :
- succesiunea rapidă a generaţiilor bacteriene, care cresc în proporţie geometrică.
- progresia se exprimă matematic prin formula : log b n. Log2 în care „b” reprezintă numărul de descenţi a unei celule la
capătul a „n” generaţii.
- faza variază între 6-24 ore pentru majoritatea bacteriilor.
- vîrsta unei generaţii este de aproximativ 20-30 min
3.Faza staţionară- multiplicarea încetează să se facă exponential, numărul celulelor viabile contrabalansează numărului
celulelor care mor.
- faza durează cît mediul de cultură îşi menţine substanţele nutritive, iar produsele de dezasimilaţie nu au ajuns să polueze
mediul
- în faza staţionară puterea de creştere este nulă
- faza durează de la cîteva ore pînă la 7-8 zile.
4.Faza de declin sau de moarte logaritmică- se caracterizează prin existenţa pe unitate de volum a unui număr mai redus
de germeni decît în perioada staţionară.
- scăderea numărului celulelor bacteriene se face în ritm mai alert.
- În final are loc sterilizarea completă a mediului.

18. Acţiunea factorilor fizici şi chimici asupra bacteriilor.

Acţiunea factorilor fizici asupra bacteriilor
1.Temperatura- reprezintă factor distructiv sau conservant.
După gradul de acţiune al temperaturii asupra bacteriilor acestea se clasifică:
1. criofile( frigofile, psihrofile)- se multiplică la O C.Sunt bacterii saprofite, habitează în apă, sol, alimente conservate prin
frig.
2. mezofile- se dezvoltă la temperatura optimă 36-38 , limita superioară-45 C, cea inferioară 10 C.Sunt bacterii patogene, o
bună parte din bacterii sunt saprofite.
3. criotolerante- se dezvoltă la temperaturi joase (Listeria monocytogenes), care creşte la temperatura de 4 C.
4. termofile- se dezvoltă la 55 C.Sunt răspîndite în furaje, produse lactate, ape termele (Lactobacillus bulgaricus,
L.caucasicus, L.casei).
-temperaturile scăzute sunt bine suportate de bacterii.
-temperaturile -30 si -80 C asigură o consrvare indefinită a bacteriilor.
-Liofilizarea- conservarea bacteriilor prin uscare în vid după refrigerarea rapidă în zăpadă carbonică la -30-80 C.
-Temperatura este un factor distructiv şi se datorează factorilor:
a) deshidratarea celulei
b) excesul de electroliţi în celulă
c) acţiunea mecanică a cristalelor de gheaţă, fomate în celulă.
-căldura uscată distruge formele vegetative la 100 C, 90 min.
-bacteriile sporulate şi nesporulate sunt distruse la 120 C, 30 min.
-sensibilitatea microorganismelor faţă de temperaturi înalte este apreciată prin doi indici:
a) punct termic mortal, care exprimă temperatura, care omoară în 10 min ultimul supravieţuitor.
b)timpul termic mortal, exprimă timpul necesar expunerii la o anumită temperatură constantă pentru a omorî o întreagă
populaţie microbiană.
2.Acţiunea gradului de ionizare
- bacteriile anaerobe se dezvoltă la un ph uşor alcalin
-bacilii tuberculozei cresc în medii uşor acide
-ph optim pentru bacteriile patogene este cel neutru sau uşor alcalin 7,2-7,4.
3.Acţiunea presiunii osmotice
-bacteriile halofile ( gr.-halos-sare)-se dezvoltă în soluţii cu concentraţie înaltă de NaCl ( 25-30%)- bacteriile din peşte,
măsline.
-bacteriile zaharofile-se dezvoltă în medii cu concentraţii ridicate de zahăr ( 50-70%).
4.Acţiunea presiunii hidrostatice
-bacteriile sensibile: se dezvoltă la presiuni ce nu depăşesc 200 atm.( bacteriile din sol, ape, oceane, mări).
-bacteriile rezistente ( barofile) se dezvoltă la presiuni de pînă la 1000 atm.( B.submarinus).
5.Acţiunea radiaţiilor electromagnetice.
Acţiunea asupra bacteriilor a radiaţiilor electromagnetice este în funcţie de lungimea de undă a acestora.
Dintre agenţii bacterieni bazaţi pe radiaţii şi folosiţi în practică, razele ultraviolete sunt cel mai des utilizate.
 1.bacteriile tratate cu raze ultraviolete îşi încetează sinteza ADN-ului.
 2.scoase de sub influenţa razelor ultraviolete şi supuse acţiunii luminii, bacteriile sunt capabile să-şi reia sinteza
ADN-ului.
 3.la acţiunea razelor ultraviolete, formele vegetative sunt mai sensibile decît cele sporulate.
 4.forma vegetativă a bacilului cărbunelui este distrusă în 30 min de lumina solară, în timp ce forma sporulată
numai după 2 ore.
Radiaţiile ionizante ( razele X, particulele alfa şi beta) au efecte mutagene şi letale asupra bacteriilor prin:
-alterarea sau distrugerea unor substanţe esenţiale pentru bacterie.
-blocarea a diferite sinteze celulare
-inhibiţia procesului de diviziune
-radiaţiile beta şi X sunt folosite în practică pentru sterilizarea unor conserve alimentare, pentru prepararea unor vaccinuri
-pentru E.coli doza mortală de iradiere ste de 10000 Roentgen, pentru om este de 500 Roentgen.
-razele Laser aplicate asupra microorganismelor le distruge instantaneu.Se folosesc pentru sterilizarea unor medii.
6.Acţiunea factorilor mecanici
-Bacteriile , avînd dimensiuni mici şi un perete rigid sunt rezistente la leziunile de ordin mecanic
-Unele particule mici şi dure pot distruge peretele microbian
-Ultrasunetele ( 200000 per./sec.) produc moartea celulelor microbiene
-Acţiunea bactericidă a ultrasunetelor a găsit aplicaţii în industria vaccinurilor şi în sterilizarea anumitor produse.
Acţiunea factorilor chimici asupra bacteriilor.
Substanţele chimice după acţiunea lor asupra bacteriilor se împart în două grupe:
 substanţe utile
 substanţe nocive

-glicerina : este indespensabilă dezvoltării bacililor tuberculozei, dar este nocivă pentru restul speciilor bacteriene.
-acizii : distrug majoritatea bacteriilor, cu excepţia bacililor acido-rezistenţi.
-substanţele care au acţiune asupra bacterilor , fie bactericidă, fie bacteriostatică se numesc dezinfectante sau antiseptice.
-dezinfectantele se folosesc pentru decontaminarea încăperilor, instrumentarului, pereţilor etc.
-antisepticul este utilizat pentru decontaminarea mucoaselor, tegumentelor, plagilor etc.
-formele capsulate şi sporulate sunt mai rezistente la dezinfectante, decît formele vegetative.
Sulfamidele posedă toxicitate selectivă faţă de microorganism.
19. Antibioticele.
Conceptul „antibiotice” - constituie substanţe chimice de origine biologică sau sintetică, apte să distrugă selectiv unele
microorganisme sau sa împiedice dezvoltarea.
Primul antibiotic descoperit a fost penicilina, extrasă din mucegaiul Penicillium notatum de către A. Fleming în
1929.
Antiboticele se clasifică după:
1.sursa de obţinere
2.structura chimică
3.mecanismul şi spectrul de acţiune antimicrobiana
4.modul de producere
Pe baza spectrului antibacterian antibioticele se clasifică:
1.de tip penicilinic, active faţă de bacteriile Gram pozitive(penicilină, eritromicină)
2.de tip streptomicinic, active faţă de bacteriile Gram negative(streptomicina, neomicina, polimixina)
3.cu spectrul larg, active faţă de bacteriile Gram pozitive şi Gram negative(tetraciclinele, cloramfenicolul)
Pe baza mecanismului de acţiune antibioticele se împart:
1.antibiotice cu efect inhibitor (penicilina, cefalosporina)
2.antibiotice care alterează ireversibil (polimixina, nistatina)
În dependenîă de spectrul de activitate antibioticele se împart:
1.antibacteriene, care inhibă dezvoltarea bacteriilor (tetraciclina, levomicetina,penicilina)
2.antibiotice, care inhibă dezvoltarea ciupercilor microscopice (nistatina, levorina)
3.antibioticele, care stopează sinteza acizilor nucleici în celulele animale şi se aplică la tratarea tumorilor maligne.
Activitatea biologică a antibioticelor se măsoară în unităţi internaţionale (UI) de acţiune.
Pentru ca un antibiotic să poată fi utilizat cu succes în terapia antiinfecţioasa el trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
1.să fie lipsit de toxicitate
2.să fie activ
3.să nu fie inactivat de tumorile organismului
4.să poată fi administrat uşor şi să fie difuzabil în organism
5.să poată fi produs pe scară industrială
Se cunosc:
-antibiotice de origine bacteriană: polimixina, bacitracina (Bacillus)
-antibiotice produse de actinomicete:
 streptomicina( Streptomyces griseus )
 aureomicina (St.aurefaciens)
 cloramfenicol (St.venezuelae)
antibiotice produse de fungi:
 penicilina(Penicillim notatum, P.chrisogenum)

20. Unităţile funcţionale ale materialului genetic la bacterii.

Unităţile funcţionale ale materialului genetic la bacterii sunt:
Gena – prezintă o secvenţă de ADN
Gena are o poziţie determinată pe cromozom (locus)
Gene alternative (alele)
Cistronul – este secvenţă funcţională din genă.
Poziţia (mutonul, reconul) este cea mai mică secvenţă dintr-un cistron.
Operonul – un complex funcţional de gene
Cromozomul – reprezintă totalitatea materialului genetic nuclear (nucleotidul)
Plasmidele (plasmonul) – molecule de ADN extracromozomial.
21. Compoziţia moleculară a materialului genetic la bacterii.
Este constituit din ADN:
O pentoză – dezoxiriboză
O bază azotată: 1. O purină: adenină (A) sau guanină(G);
2. O pirimidină: citozină (C) sau timină (T);
3 Un radical fosforic.
Rezultă ansamblurile
Nucleozidul (combinarea pentozei cu baza azotată)
Nucleotidul (combinarea nucleozidului cu radicalul fosforic)
Lanţul (catena) de acid nucleic rezultat de la polimerizarea nucleotidelor)
Catena dublă (Helix Dublu) – (rezultă din unirea a 2 catene complementare)
Catenele helixului dublu sunt unite prin perechi de baze azotate.
Împerecherea bazelor se realizează prin punţi de hidrogen
Împerecheria bazelor este guvernată de „legea compelementarităţii” bazelor azotate
O purină se leagă de o pirimidină şi invers
A se lega cu T prin 2 punţi de H2
G se leagă cu C prin 3 punţi de H2
Molecula de ADN constă din 2 catene
Catenele sunt legate între ele prin punţi de H2
Nucleotidele conţin: o dezoxiriboză
Bazele purinice sunt adenina sau guanina iar cele pirimidinice timina şi citozina
Bacteriile şi viruşii au genomul constituit dintr-un singur cromozom circular, fiind vieţuitoare haploide.
Cromozomul de E. coli este format dintr-o singură moleculă de ADN care conţine 2000-4000 gene, care ocupă un loc
determinat şi conţine 3-6 milioane perechi nucleotide.
ADN conservă caracterele indivizilor unor specii.

22. Variabilitatea la bacterii.

Suportul material al eredităşii şi informaţiei genetice este ADN-ul, care este responsabil de variaţiile microbiene .
Se cunosc următoarele variaţii la bacterii:
Variaţiile fenotipice : sunt variaţii instabile şi neereditare:
-Induse de mediu
-Afectează simultan o întreagă populaţie microbiană
-Permit adaptarea microorganismelor la mediu
-Survin în timpul creşterii unei bacterii (bacilul rujetului)
Variaţiile genotipice:
- Sunt spontane, stabile, ereditare
- Afectează o foarte mică parte dintr-o populaţie microbiană
- Apar printr-o modificare spontană sau printr-o modificare a unei gene
- Pot fi determinate de 2 categorii de mecanisme:
mutaţiile şi recombinările genetice
Variaţiile morfologice:
- Formele „L” au fost descrise în 1935 de către Klienberg- Nobel în institultul „Lister” (Londra)
- A fost studiată specia Streprtobacillus meniliformis din pulmonul şoarecilor
- Forma granulată şi bacilară („L”)
- Au fost descrise forme la Proteus , E. coli, Salmonela, Brucella, Bacillus.
- Acestea reprezintă variante morfologice
Variaţii ale aparatului ciliar.
- Insulina, acidul boric, sulfatiazolul etc. pot anula fenomenul de roire la Proteus.
- Bacteriile ciliate îşi pot redobândi cilii, dacă factorul presor nu mai exercită acţiunea
- Bacteriile îşi pierd cilii şi devin imobile.
Variaţii ale capsulogenezei
- Capsula conferă bacteriei funcţia de patogenitate şi antifagocitară
- Speciile capsulate B. anthracis, Diplococcus pneumoniae îşi formează capsulă în organism
- Pierderea capsulogenezei poate deveni un caracter ereditar
Variaţii ale sporogenezei
-Variantele care îşi pierd sporii se numesc variante asporogene
Variaţii privind caracterele culturale
Pe medii solide bacteriile prezintă coloniile:
- „S”( engl. smooth – neted )
- „R” (engl. rough – rugos)
- Coloniile „S” se pot transforma în R, acest fenomen se numeşte rofizare
Variaţiile caracterilor biochimice
constau:
- Prin pierderea proprietăţilor fermentaţiei
- În cîştigarea altor proprietăţi noi
- Modificări ale aparatului enzimatic
Variaţii de patogenitate
- Patogenitatea unei bacterii suferă variaţii
- Scăderea patogenităţii se poate realiza pe căi: fizice, chimice, şi biologice
Variaţiile structurii antigenice
- Sunt legate de mediul de cultură
- Pe un anumit mediu microbii pot sintetiza majoritatea aminoacizilor, în timp ce pe altul nu.
23. Mutaţia.
Reprezintă o modalitate bruscă a unui caracter transmisibil în mod ereditar
Se consideră prin apariţia spontană a unei populaţii omogene a unei”mutante”
Mutantele biochimice indică modificarea fenotipică
Cauzele mutaţiilor pot fi:
De ordin fizic sau chimic
 Fizice: razele X sau ultraviolete, temperatura
 Chimice: substanţele 5 - brom uracil 2 – aminopurina, acidul arsenios
Caracterele mutaţiilor la bacterii:
 Discontinuitatea , Raritatea , Stabilitatea
 Spontaneitatea , Specificitatea
24. Transformarea.
Transformarea – transferul de ADN extras dintr-o bacterie la altă bacterie, genetic diferită. Transferul este urmat de
recombinarea celor două materiale genetic diferite
 Fenomenul de transformare se datorează lui Griffits (1928)
 S-a inoculat la şoarece tulpini „S” de Diplococcus pneumoniae capsulate, patogene omorâte prin căldură
 S-a determinat imunitatea antipneumococică
 S-a amestecat tulpini „S” omorâte cu tulpini „R” vii nepatogene şi necapsulate, care a provocat moartea şoarecilor
inoculaţi experimental.
 Din cadavre au fost izolate tulpini de tipul „S” vii şi capsulate (C+)
 Vaccinul cu tulpini „S” omorâte a transformat tulpina „R” necapsulogenă (C-) în tulpina „S” capsulogenă (C+)
La analiza fenomenului de transformare s-au stabilit următoarele relaţii:
 Natura chimică a principiului de transformare este ADN – ul
 Caracterele transformării sunt stabile şi ereditare
 Transformarea se realizează în condiţii fiziologice şi la un stadiu de creştere al bacteriei cunoscute
 Bacteria transformată nu are toate caracterele bacteriei donatoare, ci numai o mică parte din caractere, care corespund
materialului genetic transferat.
 Pătrunderea ADN – ului se face numai prin anumite puncte ale peretelui celular
 Fragmentul de ADN pătruns în celulă devine activ doar după o perioadă de eclipsă
25. Conjugarea.
Conjugarea – reprezintă transferul de ADN, provenit din genomul unei bacterii donatoare mascule către o bacterie
receptoare femelă, urmată de combinarea celor două elemente genetice.
Fenomenul conjugării a fost descris de Lederberg şi Tatum (1946)
Au fost amestecate două tulpini auxotrofe şi au fost obţinută o tulpină prototrofă
Pentru ca fenomenul de conjugare să aibă loc trebuie să se producă un transfer de ADN
Este necesară prezenţa unei bacterii donatoare mascule şi unei bacterii receptoare femelă
Prezenţa factorului de fertilitate (F)
Factorul de fertilitate este prezent sub formă de „plasmidă”
Pierderea factorului F duce la transformarea celulei mascule în celule femelă
Conjugarea este lentă şi durează circa două ore, factorul de fertilitate transmiţânduse întotdeauna ultimul.
Sexpilii de tip F se prezintă sub forma unor organite sexuale. Trecerea ADN – ului este posibilă prin sexpili.
Sexpilii de tip L este organitul prin care se transmite celulelor receptoare (Col-) capacitatea de a sintetiza colicina 1.
Prin conjugare se transmite de la o celulă la alta caracterele biochimice şi de patogenitate
Conjugarea la streptococi se realizează prin intermediul sexpililor
26. Factorul R.
Rezistenţa faţă de antibiotice – reprezintă selecţia unor mutante sub acţiunea procesului selectiv, care este mediul cu
antibiotice.
Se cunosc două tipuri de rezistenţă faţă de antibiotice:
 Rezistenţă consecutivă a unei mutaţii, care poate apărea în condiţii umorale de mediu şi în absenţa antibioticului
 Rezistenţa infecţioasă datorată unui factor, numit „factor de rezistenţă” („ factorul R „), care este prezent în celula
bacteriană şi care este transmisibil.
Factorul R:
 Este implicat în determinismul genetic al rezistenţei extracromozomiale faţă de antibiotice.
 Este de natură plasmidială
 Îşi are sediul în citoplasma bacteriană
 Este independent de ADN
Plasmidele R conjugative:
Sunt mai mari
Masa lor moleculară variază între limite largi
Genele sunt implicate în 3 grupe :
1. Genele care controlează posibilitatea de transport sau factorul RTF („resistance transfer factor”)
2.Gene care modifică capacitatea autoreplicantă (replicatorul)
3.Gene care determină rezistenţa faţă de unul sau mai multe antibiotice
Genetica transferului se rezumă la trei faze:
Faza I – reprezentată de formarea perechilor şi punţilor de conjugare
Faza a II – reprezentată de transferul propriu – zis al materialului genetic, care durează 4 -12 min
Faza a III - instalarea expresiei a determinanţilor transferaţi

27. Citologia formării sporului.

Stadiul preparator : reorganizare nucleară, separarea nucleului, invaginarea (MC)
2. Stadiul de prespor: separarea viitorului spor
3. Stadiul apariţiei învelişurilor sporale: formarea tunicii şi cortexului
4. Stadiul de maturare: sintetizarea acidului dipicolinic, sporul gata format migrează către locul definitiv.
5. Timpul sporogenezei: B. subtilis – 6 ore, B. cereus – 6,5 – 8 ore.

28. Catabolismul şi anabolismul bacterian.

CATABOLISMUL
- faza 1 (proteinele: aminoacizi, polzaharidele: monozaharide lipidele: acizi graşi)
- faza 2 ( degradarea aminoacizilor)

1.Aminoacizii se degradează pe 2 căi:

1.Prin dezaminare:
 dezaminarea oxidativă, rezultă un cheto-acid
 dezaminarea reductivă, rezultă un acid organic
 dezaminarea desaturantă, rezultă un acid organic nesaturat
 dezaminarea hidrolitică, rezultă amoniac şi CO2
2.Prin decarboxilare
a) rezultă totdeauna o amină şi CO2
2.Monozaharidele sunt catabolizate pe calea:
a) glicolizei (calea fructozo-fosfaţilor)-produsul intermediar fiind acidul piruvic;
b) calea hexozo-fosfatului
c) calea 2-ceto-3-deyoxi-6-gluconatului
3.Acizii graşi
Se degradează în trepte, cu intervenţia CoA, în acizi graşi cu catenă din ce în ce mai scurtă
- faza 3 ( produşii intermediari sunt descompuşi în CO2 şi H2O)

1.acidul piruvic se metabolizează pe calea oxidativă prin ciclul lui Krebs.

2.pe calea decarboxilării neoxidative cu fomarea acetaldehidei ( CH3COH)
3.din activitatea catabolică rezulta
--hidrogenul ( rezultat din procesele de oxidare)
-oxigenul ( rezultat în urma reacţiilor de reducere)
- produşii intermediari ( proveniţi din descompunerea unor substraturi)
ANABOLISMUl
O parte din substanţele preluate din mediu rezultate din activitatea catabolică sunt preluate în lanţul reacţiilor anabolice
sub acţiunea enzimelor biosintetizante.
Procesele de sinteză bacteriană se rezumă la urmştoarele etape:
a) producerea de subunităţi
b) producerea de ATP
c) activarea subunităţilor din contul energiei
d) formarea macromoleculelor prin polimerizarea sau condensarea subunităţilor activate

In anabolism se realizează:
1.Biosinteza aminoacizilor;
2.Biosinteza proteinelor;
3.Biosinteza lipidelor;
Biosinteza aminoacizilor are loc prin:
1.Aminare
2.Transaminare
Biosinteza proteinelor se realizează din aminoacizi.
Biosinteza lipidelor se realizează din acizii graşi
29. Originea şi evoluţia bacteriilor.
Bacteriile au fost , probabil , primele organisme celulare apărute pe planeta noastră . Pentru confirmarea acestei ipotezeo
serie de argumente de ordin paleomicrobiologic și pledează anume : descoperirea amprentelor de streptococi în depozitele
sedimentare din precambian ( prima eră din istoria pământului care a durat circa 2 miliarde ani ) ; • descoperirea
amprentelor de micrococi și bacili în resturile fosilelor de plante şi animale din devonian și carbonifer ( a 4 - a şi respectiv
a 5 - a perioadă a erei paleozoice ) ; identificarea leziunilor osoase de origine microbiană la fosilele de dinozauri din
permian ( ultima perioadă a paleozoicului ) .
30. Mezozomii, ribozomii, epizomii şi plasmidele celulei bacteriene.
Mezozomii
 derivă din MC
 după aspect sunt: socciformi, lamelari, tubulari.
 sunt numeroşi la număr
 sunt evidenţiaţi mai bine la bacteriile Gram pozitive
 sunt legaţi de genomul bacterian.
 au rol în replicarea şi segmentarea genomului bacterian
Ribozomii ( granulele lui Palade )
o Formaţiuni citoplasmatice, sferice
o E. coli posedă 15000 particule ribozomiale
o Sunt constituiţi din 65% ARN ribozomial. 35% proteine.
o Sintetizează proteinele.
Epizomii şi plasmidele
 Sunt bogate în ADN
 Sunt consideraţi “ microcromozomi” sau material genetic extracromozomial
 Reprezintă material genetic transferabil de la o celulă la alta în procesul de sexducţie
31. Acţiunea antibioticelor asupra microorganismelor.
După mecanismul de acţiune, antibioticele se împart în următoarele categorii:
1. antibiotice care inhibă sinteza peretelui celular ( penicilina)
2. antibiotice care determină modificări ale MC ( polimixina, nistatina)
3. antibiotice care inhibă sinteza proteinelor la nivel ribozomal (streptomicina, cloramfenicol)
4. antibiotice care blochează sinteza ADN( mitomicina)
32. Variaţiile genetice ale microorganismelor.
Suportul material al eredităţii şi informaţiei genetice este ADN-ul, care este responsabil de variaţiile microbiene
Se cunosc următoarele variaţii la bacterii:
Variaţiile fenotipice – sunt variaţii instabile şi ne ereditare
-Induse de mediu
-Afectează simultan o întreagă populaţie microbiană
-Permit adaptarea microorganismelor la mediu
-Survin în timpul creşterii unei bacterii (bacilul rujetului)
Variaţiile genotipice:
- Sunt spontane, stabile, ereditare
- Afectează o foarte mică parte dintr-o populaţie microbiană
- Apar printr-o modificare spontană sau printr-o modificare a unei gene
33. Transferul de material genetic.
Transferul de material genetic consta din trecerea unei părţi din materialul genetic de la o celulă donatoare la o celulă
receptoare , urmată de o alipire intre cele două materiale genetice . Această recombinare între materialele genetice diferite
se produce prin aparitia unui nou individ , al cărui gene provin de la doi părinți diferiți . Fenomenul de transfer de material
ge netic se poate realiza prin trei modalități transformarea , conjugarea ( sexducţia ) și transducția.
Conjugarea – reprezintă transferul de ADN, provenit din genomul unei bacterii donatoare mascule către o bacterie
receptoare femelă, urmată de combinarea celor două elemente genetice.
Transformarea – transferul de ADN extras dintr-o bacterie la altă bacterie, genetic diferită. Transferul este urmat de
recombinarea celor două materiale genetic diferite
Transducţia – reprezintă transferul de material genetic de la o celulă bacteriană la alta prin intermediul unui bacteriofag
temperat.
34. Microorganismele care acţionează puternic asupra proteinelor din lapte.
Există foarte multe microorganisme , care poseda aceasta însușire . Ele acționează proteinelor din lapte , pe care le
hidrolizează în peptone , polipeptide , aminoacizi . Descompun aminoacizii in amoniac , indol , scatol , H₂S ş.a. In urma
acţiunii acestor bacterii pot apărea unele modificari caracteristice ale laptelui și brânzeturilor , cum ar fi : coagularea dulce,
colorațiile și mirosurile anormale . Aceste microorganisme acționează în primul rând asupra cazeinci- principala proteina a
laptelui . Această activitate o desfășoară cu ajutorul enzimelor , pe mai multe trepte . La început , cazeina este transformata
in paracazeină prin intermediul unei enzime bacteriene asemanatoare labfermentului , o altă enzima - cazează -
asemănătoare tripsinei , descompune paracazeina in albumoze și peptone , iar o a treia enzimă continuă procesul de
degradare până la aminoacizi , amoniac ș.a. Majoritatea microorganismelor din această grupă claborează şi enzime
zaharolitice și lipolitice . Din această cauză , deseori , efectele microorganismelor proteolitice asupra laptelui și produselor
lactate nu se manifestă numai prin modificări specifice proteolizei , ci și prin altele - specifice zaharo lizei sau lipolizei .
Sub influenţa acestor enzime laptele poate fi mai întâi coagulat și mai apoi peptonizat , alteori , când predomină enzimele
peptonizante , nu mai apare faza de coagulare . In această mare grupă intrà specii de microorganisme din aproximativ toate
diviziunile taxonomice : coci Gram pozitivi , bacili Gram negativi nesporogeni , bacili Gram pozitivi sporogeni , aerobi
sau anaerobi ( Bacillus și Clostridium ) , actinomicetele , levurile , mucegaiurile . Micrococcaceae , S.fecalis subsp .
liquefaciens , M.luteus și alți coci pot produce la inceput coagularea laptelui cu ajutorul unei enzime asemănătoare
reninei , apoi acidificarea urmată de proteoliză și aparitia gustului amar . Bacilii Gram negativi nesporogeni . In această
mare grupă cu semnificație pentru microbiologia laptelui sunt specii din genul pseudomomas.
35. Rolul microbilor în siloz.
Cel mai obişnuit mijloc de conservare a nutreţurilor verzi este uscarea, la care bacteriile şi mucegaiurile, ce provoacă
alterarea nutreţutilor proaspete nu se mai pot dezvolta şi activa.
2.Conservarea plantelor verzi prin însilozare se realizează în urma acidificării nutreţului, întrodus în siloz pînă la o
aciditate activă corespunzătoare ph-ului cuprins între 3,8-4,2.La acest grad de aciditate nu se mai pot dezvolta bacteriile, a
căror activitate ar duce la alterarea nutreţurilor.
Avantajele însilozării plantelor verzi:
 Nutreţul însilozat păstrează însuşirile valoroase ale plantelor verzi
 Datorită suculenţei şi conţinutului în acid lactic, nutreţul însilozat îmbunătăţeşte gradul de digestibilitate şi de valoare
nutritivă ale celorlalte nutreţuri din raţie
 Prin însilozare se îmbunătăţesc însuşirile nutritive şi se ridică gradul de valorificare ale deşeurilor etc.
 Însilozarea se poate realiza în orişice anotimp chiar şi timp ploios.
 Însilozarea plantelor cere mai puţină muncă
 Nutreţul însilozat în condiţii bune se păstrează mai mulţi ani

36. Microorganismele saprofite, parazite şi epifite.

Între microorganisme şi macroorganisme se stabilesc diverse relaţii. Din acest punct de vedere microorganismele se
clasifică:
-microorganisme saprofite se localizează în sol, aer, apă etc., care se clasifică:
- saprofite patogene (Clostridium botulinum) şi saprofite nepatogene
-microorganisme parazite obligator-se multiplică în organismul animal şi sunt incapabile să-şi desfăşoare activitatea în
afara organismului
- microorganisme condiţionat parazte ( epifite sau biofite), trăiesc şi se multiplică pe pielea şi mucoasele omului şi
animalelor.
-în raport cu relaţia care se stabileşte între microorganism şi organismul uman sau animal, micoorganismele epifite se pot
împărţi în grupele:
-indiferente
-simbiotice
-patogene
-microorganismele epifite, indiferente sau comensale sunt în strînsă legătură ecologică cu microorganismul pe care îl
parazitează, fără însă să-i producă vre-un prejudiciu.
-microorganismele epifite simbiotice au o mare importantă pentru viaţa macroorganismului.Simboza este un tip de
relaţie ecologică în care binefeciază ambele părţi simbiote.
-intestinul poate fi colonizat de o microfloră reprezentată de specii rezistente la antibiotice (Staphylococcus, Proteus,
Candida albicans), care în mod obişnuit nu se dezvoltă în intestin din cauza competivităţii microflorei normale
intestinale.
-flora intestinală cuprinde bacteriile din grupele: Bacteroides, Fusobacterium, Lactobacillus, Coliformi, Streptococi,
Proteus etc
37. Căile de transmitere a germenilor patogeni.
Constituie o verigă importantă a procesului infecţios.
 Transmiterea germenilor patogeni se realizează prin intermediul unor elemente din mediul extern: apa, solul, alimentele
şi vectorii.
 Aerul constituie o cale de transmitere pentru germenii bolilor infecţioase numite „ aerogene”.Se poate realiza prin
aerosoli şi particule de praf. Bolile transmisibile prin aer sunt: tuberculoza, morva, ornitoza etc.
 Solul reprezintă o sursă importantă de infecţie. Solul se contaminează prin dejecţiile animalelor sau prin diverse produse
patologice: puroi, sînge, învelitori fetale etc. Cel mai des prin sol se transmit bacteriile sporulate: B.anthracis, Clostridium
tetani etc. Prin sol se mai transmit brucelele, leptospirele, streptococii, stafilococii etc.
 Apa este elementul indispensabil vieţii. Apa de suprafaţă reprezintă cel mai mare potenţial epizootogen. Indicele de
poluare este apreciat de 20 bacterii pe ml. CONTAMINAREA APELOR SE FACE PRIN CONTACTUL DIRECT CU
DEJECŢIILE ANIMALELOR BOLNAVE SAU PURTĂTOARE, SAU CU CADAVRE. Infecţiile transmise prin
intermediul apei se numesc „ infecţii hidrice”, cea mai caracteristică este leptospiroza.
 Furajele şi alimentele constituie o sursă de infectare a animalelor. Alimentele de origine animală pot constitui
importante surse de infecţie pentru animale. Majoritatea zoonozelor sunt transmise la om prin intermediul alimentelor de
origine animală infectate. Toxiinfecţiile alimentare antraxul, bruceloza ş.a. sunt infecţii transmise prin produse alimentare
de origine animală.
 Obiectele care vin în contact cu animalul bolnav sunt surse de transmitere a germenilor patogeni la animalele sănătoase
receptive. Acestea sunt: aşternutul, mijloacele de transport, ieslea, incubatoarele, sondele, găleţile etc.
 Vectorii prin intermediul cărora se transmit infecţiile sunt: insectele, păsările domestice sau sălbatice, mamiferele, omul,
căpuşele.
38. Factorii adjuvanţi în apariţia procesului infecţios.
Mediul ambiant cuprinde o serie de fenomene din natură care sunt:
factorii naturali, alimentaţia, igiena.
 Factorii naturali reprezintă fenomenele meteorologice climaterice ( precipitaţiile atmosferice, temperatura, umiditatea,
aerul atmosferic, factorii cosmici etc.).
 Fenomenele meteorologice climaterice pot influenţa apariţia unor boli infecţioase prin slăbirea organismului, apariţia
infecţiilor respiratorii sau diverse stresuri.
 Temperatura scăzută, permeabilitatea mucoaselor respiratorii întîlnesc pătrunderea microorganismelor în organismele
animalelor. Temperatura ridicată duce la o hipertermie a pielii, care are consecinţă: anemia organelor interne şi scăderea
capacităţii de apărare a organismului.
 Presiunea atmosferică poate influenţa evoluţia unor boli şi în special a bolilor cu evoluţie cronică.
 Factorii cosmici: razele ultraviolete, razele infraroşii, radiaţiile nucleare pot influenţa apariţia şi evoluţia unor boli
infecţioase.
 Razele Roentgen au un rol sensibilizator, în sensul că organismele iradiate sunt în general mai sensibile la infecţii
naturale şi experimentale cu bacterii şi virusuri.
 Aşezarea geografică este un factor natural care poate avea de asemenea influenţă asupra apariţiei şi extensivităţii unei
infecţii.
 Alimentaţia reprezintă sensibilitatea şi rezistenţa faţă de infecţie.
 Subnutriţia sau supraalimentaţia animalelor pot duce la o slăbire a rezistenţei datorită tulburărilor metabolice.
 Subnutriţia duce la apariţia şi agravarea unor boli ca: tuberculoza, bruceloza, salmoneloza etc.
 Supraalimentaţia ca şi subnutriţia prin tulburările fiziologice pe care le provoacă crează o predispoziţie la infecţii şi
unele cazuri chiar în agravarea unor boli.
 Condiţiile de întreţinere şi igienă au rol în apariţia şi evoluţia bolilor infecţioase la animale prin lipsa de aer, umiditatea,
frigul etc.
39. Purtătorii şi eliminatorii de germeni.
 Sub denumirea de purtători sunt cunoscuti indivizii care păstrează în organismul lor unii agenţi infecţiosi fără a
manifesta semne de boală, fiind aparent sănătoşi.
 Purtătorii de germeni se pot împărţi în funcţie de durata găzduirii şi excretării germenilor, în purtători temporari, care
păstrează germenii un timp variabil şi purtători cronici, care păstrează germenii un timp îndelungat, uneori toată viaţa.
 Rumegătoarele pot fi purtătoare de spori de antrax sau tetanos.
 Animalele care au trecut prin infecţia brucelică devin purtători cronici şi pot elimina prin lapte germeni mult timp
 Mulţi germeni condiţionat patogeni Pasteurella, Salmonella, Listeria sunt purtaţi de animalele clinic sănătoase la nivelul
pielii, mucoaselor sau sistemului limfatic.
 Animalele trecute prin infecţia salmonelică devin purtătoare cronice de salmonele timp îndelungat.
 Germenii eliminaţi de om, care pot îmbolnăvi animalele şi invers, generează asa numitele zoonoze, sau boli comune
animalelor şi omului, care au ca sursă de infecţie fie animalul, fie omul.
 După calea de transmitere sau clasificarea epizootologică, zoonozele se împart:
-ortozoonoze-bolile care se transmit direct de la animalul bolnav la om, sau prin contactul direct.
-metazoonoze-bolile transmisibile de la animale la om prin intermediul vectorilor activi, de obicei artropode.
-saprozoonozele- sunt boli în care rezervorul de germeni este reprezentat de animale care răspîndesc în mediul ambiant
agentul infecţios.
 Cele mai frecvente zoonoze sunt: bruceloza, leptospirozele, tularemia, turbarea etc.
40. Macroorganismul. Animalul receptiv.
Pentru ca un organism animal să se poată îmbolnăvi, el trebuie să fie receptiv faţă de agentul cu care vine în contact.
 Unele infecţii pot afecta toate animalele indiferent de vîrstă, altele sunt legate de vîrstă. Animalele tinere şi cele bătrîne
au o rezistenţă mai scăzută decît animalele adulte.
 Unele boli infecţioase sunt legate în apariţia lor de sexul animalului.
 Animalul bolnav constituie izvorul epizootogen potenţial în toate bolile infecţioase prin eliminarea germenilor virulenţi
pe diverse căi: secreţii nasofaringiene, secreţii oculare, materii fecale, urină, puroi, sînge, lapte.
41. Utilizarea bacteriofagului în medicina veterinară.
Utilizarea practică a fenomenului de bacteriofagie
1.Bacteriofagii se utilizează în practica microbiologică pentru identificarea unor
specii de bacterii ( tipizare fagică ).
2.Tratamentul infecţiilor bacteriene.
42. Clasificarea infecţiilor.
Prin infecţie se înţelege pătrunderea şi multiplicaea microorganismelor patogene în organismele cu organizare superioară
şi reacţia de răspuns pe care o provoacă acestora sau
 Infecţia reprezintă interacţiunea dintre microorganism şi macroorganism.
1.Clasificarea infecţiilor se face după următoarele criterii:
 După criteriul naturii agentului patogen: viroze, produse de virusuri; bacterioze, produse de bacterii; micoze, produse
de micete; micoplasmoze, produse de micoplasme etc.
 După exprimarea clinică: infecţii aparente, cînd modificările se evidenţiază bine şi sunt aparente; inaparente , cînd
conflictul microorganism-macroorganism are difuzibilitate redusă, iar modificările clinice sunt slab evidente.
 În funcţie de întinderea teritoriului afectat infecţiile pot fi:
localizate ( abcesul ); generalizate ( septicemie).
 După relaţiile care se stabilesc între germenii patogeni:
Infecţii primare: cînd infecţia este datorată unui singur germen patogen
Infecţii secundare: care se suprapun peste o infecţie primară
Infecţii condiţionate patogene: care se suprapun pe organisme slăbite şi cu reactivitate scăzută, în urma unei altei afecţiuni
decît cea infecţoasă
Infecţii asociate. Care rezultă din acţiunea sinergcă a doi sau mai mulţi agenţi patogeni
 După modul de transmitere infecţiile se împart:
Infecţi necontagioase-infecţii cae nu se transmit prin contact( tetanosul, cărbunele emfizematos )
Infecţi transmisibile- infecţii care se transmt prin contact direct ( pesta porcină, febra aftoasă)
Infecţii vehiculate, sunt infecţiile care se transmit la distanţe mari prin intermediul vectorilor ( muşte, purici, ţînţari, căpuşe
etc.)
 După criteriul duratei şi caracterul evolutiv al infecţiilor, acestea se împart:
Infecţii supraacute, care durează cîteva ore cu semne clinice necaracteristice
Infecţii acute, cu durata mai mare de timp 2-14 zile, decît cele supraacute ( antrax, pesta porcină, rujet)
Infecţii subacute, prezintă un tablou clinic cu simptome de intensitate mai scăzută şi cu o evoluţie în timp mai lungă
(rujetul, salmoneloza, pasteureloza)
Infecţiile cronice, evoluează lent, uneori ani de zile ( tuberculoza, bruceloza)
 După criteriul epizootologic , infecţiile se clasifică:
Infecţii sporadice, care apar la diverse intervale de timp şi fără legături între ele( tetanos, turbare)
Infecţii enzootice , care se caracterizează prin îmbolnăviri la un număr mai mare de animale, dar extinderea este lentă şi nu
are tendinţă de difuzare în afara focarului ( pasteureloza bovinş şi porcină)
Infecţii epizootice, care se caracterizează printr-o îmbolnăvire în masă şi prin extindere foarte mare ( pesta porcinş)
Infecţii panzootice, care cuprind toate speciile de animale receptive faţă de o anumită infecţie de pe suprafeţele geografice
foarte intense ( febra aftoasă).
43. Toxicitatea.
44. Circuitul carbonului şi azotului.
45. Interrelaţii între microorganisme şi macroorganisme.
Între microorganisme şi macroorganisme se stabilesc diverse relaţii. Din acest punct de vedere microorganismele se
clasifică:
-microorganisme saprofite se localizează în sol, aer, apă etc., care se clasifică:
- saprofite patogene (Clostridium botulinum) şi saprofite nepatogene
-microorganisme parazite obligator-se multiplică în organismul animal şi sunt incapabile să-şi desfăşoare activitatea în
afara organismului
- microorganisme condiţionat parazte ( epifite sau biofite), trăiesc şi se multiplică pe pielea şi mucoasele omului şi
animalelor.
-în raport cu relaţia care se stabileşte între microorganism şi organismul uman sau animal, micoorganismele epifite se pot
împărţi în grupele:
-indiferente
-simbiotice
-patogene
-microorganismele epifite, indiferente sau comensale sunt în strînsă legătură ecologică cu microorganismul pe care îl
parazitează, fără însă să-i producă vre-un prejudiciu.
-microorganismele epifite simbiotice au o mare importantă pentru viaţa macroorganismului.Simboza este un tip de
relaţie ecologică în care binefeciază ambele părţi simbiote.
-intestinul poate fi colonizat de o microfloră reprezentată de specii rezistente la antibiotice (Staphylococcus, Proteus,
Candida albicans), care în mod obişnuit nu se dezvoltă în intestin din cauza competivităţii microflorei normale
intestinale.
-flora intestinală cuprinde bacteriile din grupele: Bacteroides, Fusobacterium, Lactobacillus, Coliformi, Streptococi,
Proteus etc
46. Virulenţa.
47. Interrelaţiile antagoniste şi parazitismul.

1.antagonismul prin modificarea condiţiilor de mediu

Activitatea unor microorganisme provoacă schimbări ale mediului care fac imposibilă dezvoltarea altor microorganisme.
2.antagonismul prin competiţie
În natură substanţele nutritive se găsesc în cantităţi limitate, microorganismele întrînd în competiţe pentru a le
procura.Aceasta competiţie se numeşte competiţie nutritivă.
3. antagonismul prin substanţe inhibitoare sau toxice
În această categorie de antagonism intră microorganismele producătoare de bacteriocine sau producătoare de antibiotce.
4. antagonismul prin liză
Unele microorganisme îşi exercită proprietăţile antagonice prin intermediul unor exoenzime, care lizează
microorganismele sensibile, folosindu-le apoi ca sursă nutritivă.
5. parazitismul
Este un tip de relaţie în care un microorganism este distrus, lezat de un alt microorganism, care se dezvoltă în interiorul sau
pe seama lui
48. Comensualismul, mutualismul, simbioza.
Interrelațiile de singerie sunt relații de beneficiu și se prezintă prin următoarele categorii : Comensualismul este interrelația
stabilită între popu lațiile A şi B , în care unul are beneficii ( A ) în timp ce celălalt ( B ) nu este afectat . Aceasta se
realizează prin modificarea proprietăților fizice sau chimice a mediului de către un microor ganism care creează condiții
favorabile de dezvoltare pentru alt microorganism ( ex .: bacteriile aerobe consumă O₂ din mediu creând condiții
favorabile de dezvoltare pentru bacteriile anaero be ; un microorganism patogen primar poate pregăti locul de implantare a
unui microorganism secundar patogen sau facultativ patogen ca în cazul infecțiilor respiratorii secundare ,

Mutualismul sau simbioza nutrițională reprezintă o interrelaţie în care fiecare din microorganismele im plicate căștigă un
avantaj Acest tip de interrelatie se deosebește de simbioza propriu - zisă prin faptul că nu este obligatorie sau permanentă .
Mutualismul se poate manifesta , de exemplu , prin sinteza unui metabolit , care nu este sintetizat de nici unul dintre
microorganisme cultivate separat .
Simbioza reprezintă adaptarea unor microorganisme , care trăiesc în asociație , stabilindu - se între parteneri interrelații de
beneficiu permanente , astfel incat separat nu pot supraviețui.
49. Procesele biochimice din siloz.
1.După ce plantele verzi au fost recoltate şi întroduse în silozuri, iau naştere procesele biochimice:
-procese determinate de viaţa plantelor
-procese de fermentaţie
2.Procesele determinate de viaţa plantelor se rezumă, că după ce plantele au fost recoltate, tocate şi întroduse în siloz, ele
mai continuă să trăiască, folosind pentru respraţie oxigenul.
3.Sunt oxidate în principal glucidele:
C6H12O6 + 6CO2 = 6CO2+ 6H2O+674000cal
Se formează căldură în siloz
4.În faza care precede moartea fiziologică a plantelor, are loc şi o activitate enzimatică, unde rezultă cantităţi neînsemnate
de alcool etilic, bioxid de carbon şi acizi organici în special acid lactic.
50. Procesele de fermentaţie din siloz.
- fermentaţia lactică-trebuie dezvoltată pînă la maximum, fiindcă pe ea se sprigină conservarea nutreţului
- fermentaţia alcoolică, care atunci cînd este limitată, nu dăunează asupra calităţii nuteţului
- fermentaţia acetică, unde rezultă acid acetic, care în cantităţi mari dăunează calitatea nutreţului
- fermentaţia butirică, foarte periculoasă
- procesele de fermentaţie sunt produse de microorganisme, ce ajung în siloz odată cu nutreţul
- microflora epifită constă:Pseudomonas herbicola, Pseudomonas fluorescens,Coliaerogenes-95%.
- Bacteriile lactice din siloz constituie 5%
51. Importanţa microorganismelor patogene şi toxinelor bacteriene în lapte.

52. Microorganismele din lapte şi produsele lactate.

53. Sursele de contaminare primară a laptelui.
54. Acţiunea microorganismelor asupra principalelor componente ale laptelui.
Laptele reprezintă un produs al secreţiei glandei mamare, ne vom referi la laptele de vacă. Principalele componente ale
laptelui sunt: apa, grăsimea, substanţele azotate proteice, substanţele azotate neproteice, lactoza, substanţele
minerale, substanţele biologice active, enzimele, anticorpii.
 Apa reprezintă 87,5% din lapte, prezintă o condiţie necesară multiplicării microorganismelor.
 Grăsimea din lapte variază cantitativ şi calitativ în funcţie de specie, rasă, individ, modul de alimentaţie, faza de
lactaţie, anotimp şi starea sănătăţii animalului. Grăsimea din lapte nu reprezintă o substanţă necesară multiplicării
microorgansmelor, ea poate fi descompusă sau modificată de unele enzime, produse de anumite microorganisme prezente
în lapte.
 Substanţele azotate proteice ating în medie 3,4% din masa laptelui. Principala proteină din lapte este cazeina, de
asemenea laptele conţine proteine cu însuşiri antigenice. Laptele conţine o serie de proteine solubile în lactoser 18-21%:
albumine, imunoglobuline, proteozo-peptone, proteine minore.
 Substanţele azotate neproteice sunt reprezentate de uree, acid uric,, amoniac, creatină şi constituie 5% din azotul total
al laptelui. Laptele conţine numeroase substanţe proteice necesare multiplicării microorganismelor.
 Lactoza constituie pînă la 4,6%.Se sintetizează în glanda mamară pe seama glucozei din sînge şi reprezintă substratul,
asupra caruia acţionează cele mai multe bacterii şi levuri prezente în lapte.
 Substanţele minerale constituie 0,75% din masa laptelui si sunt reprezentate de fosfatul de calciu, clorurile alcaline şi
diferiţi fosfaţi. Laptele conţine microelementele: Li, Sr, Va, Cr, Co ş.a.
 Substanţele biologic active sunt reprezentate de vitamine, enzime şi anticorpi. Laptele conţine vitaminele: A, D, E, K,
B1, B2, B6, B12, H, PP,C, acidul pantotenic etc. Vitaminele reprezintă factori de creştere pentru microorganisme
 Enzimele din lapte sunt reprezentate de: lactoperoxidaza, fosfatază, amilază, lipază, catalază. Lactoperoxidaza inhibă
creşterea streptococilor din grupa A (S.pyogenes) şi grupa B (S.agalactiae).

 Anticorpii existenţi în lapte sunt de diferite tipuri: aglutinine, precipitine, hemolizine, opsonine, anticorpi antitoxici. Au
acţiune bactericidă asupra Streptococilor ( S.pyogenes şi S.lactis ).

55. Microflora adăposturilor, nutreţurilor, gunoiului.

Microflora adăposturilor
Căldura, întunericul, umezeala oferă condiţii pentru dezvoltarea microflorei foarte bogate si variate
Numărul de bacterii este enorm în special în aşternuturile permanente din halele industriale de păsări
Speciile microbiene sunt foarte variate, dar se observă predominanţa bacteriilor gram pozitive sporulate, a
micrococilor şi a bacteriilor coliforme, micetelor, micoplasmelor, chlamidiilor etc.
Microflora nutreţurilor
În furaje se întâlnesc diverse bacterii patogene, provenite din contaminarea acestora cu secreţiile şi excreţiile provenite
de la animalele bolnave, sau prin intermediul rozătoarelor, cadavrelor etc.

Ciupercile parazitează plantele verzi sau paiele, acestea sunt Fusarium, Aspergillus, Stahibotrix, producând
micotoxicoze grave.
Bacteriile care au acţiune favorabilă asupra furajelor însilozate aparţin grupei Lactobacteriaceae, specia Lactobacillus
thermophilus, Str.lactis şi Lactobacillus delbrueckii.
În nutreţuri se dezvoltă şi o microfloră nedorită de bacterii anaerobe şi butirice ( Cl. acetobutiricum, Cl.butiricum )şi
din grupa Escherichia.
 Furajele din silozuri se pot infecta cu anaerobi toxigeni Cl.botulinum, a cărui toxicitate este extrem de patogenă pentru
animalele domestice.
Microflora gunoiului
Gunoiul de grajd este constituit din dejecţii animale şi paie şi conţine bacterii care pot ajunge la 60-70 miliarde
mcroorganisme/ g de gunoi.
Flora aerobă este formată din coci, bacterii Gram negative ( Proteus, Pseudomonas aerugnosa. E.coli) şi bacterii
gram pozitve (B.subtilis, B.mycoides) şi microorganisme celulozolitice aerobe şi anaerobe, diverse actinomicete şi
ciuperci microscopice.
Procesele de termobiogeneză microbiană duc la distrugerea bacteriilor patogene şi ouălor de paraziţi din gunoi
ducând la sterilizarea lui şi făcându-l astfel utilizabil ca îngrăşământ de sol, fără riscuri de a disemina microorganisme
patogene.
56. Microflora untului, cărnii, ouălor.
Microflora untului
În unt predomină bacteriile acidifiante: Lactobacillus, Streptococcus lactis, bacterii proteolitice, drojdii şi mucegaiuri
Bacteriile din grupul coliform apar atunci cînd prelucrarea untului s-a făcut în condiţii igienico-necorespunzătoare
O deosebită importanţă prezintă bacteriile provenite din apă, diferite specii de Pseudomonas aeruginosa etc., unele specii
de bacili sporulaţi din genul Bacillus cu acţiune proteolitică.
În unt frecvent se întîlnesc drojdiile şi mucegaiurile:Mucor, Penicillium, Candida etc.
Microflora cărnii
 Carnea poate avea o floră microbiană foarte variată, în funcţie de posibilităţile de infectare a ei, atît în timpul vieţii
animalelor, cît şi după sacrificare.
 Temperatura înaltă, umiditatea mare, permit bacteriilor să se înmulţească permiţînd înmulţirea bacteriilor atît la
suprafaţă cît şi în profunzimea cărnii, cunoscute sub denumirea de alterare sau procesul de putrefacţie al cărnii.
 Se întîlnesc bacteriile anaerobe facultativ şi aerobe cum sunt: micrococii, bacilii din grupul Pseudomonas, Proteus,
Achromobacter, B.subtilis, B.mycoides , bacteriile anaerobe Cl.perfringens, Cl.sporogenes, Cl.putrificus etc.
 Putrefacţia se poate produce şi la temperaturi joase, unde intervin pe lîngă bacteriile criofile şi mucegaiurile din genurile
Mucor, Penicillium, Aspergillus.
 Carnea se poate infecta cu bacteriile patogene: Salmonella, Bacillus, Mycobacterium.
 Prin intermediul carnii la om se transmit infecţiile rujetul, bruceloza, tularemia, morva.
Microflora ouălor
 Imediat după depunere ouăle păsărilor sănătoase sunt sterile
 Poluarea ouălor cu bacterii se face atunci cînd cuibarele sunt murdare sau manipularea se face în condiţii
necorespunzătoare, sau sunt depuse pe sol contaminat
 De pe coaja ouălor se izolează mai frecvent bacterii din genurile Proteus, Pseudomonas care au rol de alterare a ouălor
 Salmonella a fost izolată de pe coaja ouălor cît şi din interiorul ouălor, fiin responsabilă de toxiinfecţiile alimentare la
om
 În ouă se izolează specile bacteriene Salmonella enteritidis, S.typhimurium, S.gallinarum-pullorum, Mycobacterium
avium.
 În albuşul proaspăt bacterii sunt, fie absente, fie în număr foarte redus, datorită acţiunii bactericide a lizozimului

57. Microflora apei, aerului, solului.

Microflora apelor
-majoritatea apelor conţin bacterii, ape sterile găsindu-se foarte rar;
-cea mai abundentă floră o prezintă apele de la suprafaţă
-flora autohtonă nepatogenă acvatică este formată din bacterii acvatice:Serratia marcescens, Sarcina lutea etc.
-apele de suprafaţă sunt contaminate cu bacterii provenite din dejecţii animale sau cadavre ( epidemii şi epizootii hidrice).,
care reprezintă sursă de infecţie pentru infecţiile: leptospiroză, salmoneloză, tuberculoză, ferbră aftoasă etc.
-apele de suprafaţă suferă procese de autopurificare;
-apele de profunzime reprezintă pînza de apă subterană provenită din infiltrare pînă la un strat impermeabil.
-aceste ape conţin un număr mic de bacterii, datorită rocilor nisipoase care joacă rol de filtru reţinînd un număr mare de
bacterii.
-microflora mărilor şi oceanelor nu este fomată de bacterii patogene;
-flora autohtonă a apelor oceanice şi marine este formată de bacterii halofile, barofile şi criofile.
Microflora solului.
 Solul conţne un număr imens de virusuri( bacteriofagi) şi de microorganisme (bacterii, fungi, protozoare)
 Densitatea maximă a bacteriilor este în straturile superficiale ale solului, cu excepţia stratului extern de cîţiva mm, unde
numărul bacteriilor este mai redus din cauza factorilor de mediu( raze ultraviolete, variaţii de temperatură, căldură etc.)
 Starturile profunde ale solului sunt lipsite de microorganisme, din cauza rolului de filtru pe care-l joacă straturile
succesive de sol.
 Solurile cultivate sunt mai bogate în bacterii decît solurile nisipoase
 Cea mai mare longevitate în sol o au speciile sporulate (B.anthracis, Cl. tetani).
 Solul se infectează prin dejecţiile animalelor bolnave sau prin cadavre
 Solurile cele mai popuate sunt cele din apropierea spitalelor, cimitirelor de animale etc.
 Solul reprezintă rezervorul principal de microorganisme pentru celelalte medii naturale: apă, aer.
Microflora aerului.
Aerul reprezintă factorul cel mai important de dispersare al bacteriilor
Curenţii de aer pot vehicula bacteriile la distanţe apreciabile, mai ales sub formă de spori
Bacteriile ajung pînă la înălţimea de 500 m, dar s-au putut izola şi la 12000m, unde supravieţuiesc din cauza razelor
ultraviolete, care după cum se ştie au acţiune bactericidă
Aerul poate fi infectat de la animalele bolnave prin tuse, prin picături de aerosoli, prin care sunt eliminate bacterii şi
virusuri provenite din secreţiile nazale şi faringiene pe o distanţă pînă la 2-2,5m.
58. Mecanismul de transfer ala factorului R.
Mecanismul de transfer al factorului R se realizează prin conjugare și prin transducție fagică . Transferul factorului R prin
conjugare se face în afara sistemului de sexducție , el având loc și între tulpinile , unde conjugarea F se dovedește ineficace
și în egală măsură de la donator F și F + . Transportul factorului R prin conjugare necesită sinteza unei substanțe cu rol in
formarea punților de conjugare .
Structura morfologică a acestor punti este asemănătoare cu cea a sexpililor de conjugare F. Frecvența transferului depinde
de specia care transmite , de tulpină și chiar de celula donatoare . Astfel sa constatat , că salmonelele sunt in general
receptori slabi , in schimb pot transfera factorul R cu o frecvență ridicată . Cel mai bun receptor s - a dovedit a fi
colibacilul , tulpina K12 cu care s - a obţinut frecvența de transfer 1/30 per celula donatoare , la numai o oră de incubatic la
37 ° C .
Transducția fagică a factorului R se realizează conform mecanismului cunoscut al transducţiei .
Transducția factorului R la o tulpină de Salmonella typhimurium S₁2 cu ajutorul fagului P22 s - a realizat , transmițând
rezistența față de 3.4 și 5 antibiotice concomitent .
59. Ecologia factorului R.
Ecologia factorului R. Majoritatea membrilor din familia Enterobacteriaceae sunt purtători de factor R. precum alți
germeni Gram negativi , ca : Pseudomonas și Pasteurella Importanta practică a acestor tulpini , producatoare de factor R ,
este cu atât mai mare cu cât acestea pot fi transmise nu numai in cadrul aceleiaşi specii , ci și la alte specii taxonomice ,
rezidente in tractul intestinal .
Factorul isi are sediul în citoplasma celulei bacteriene și poate fi considerat drept o plas midă . Natura lui chimică este
stabilită , ca apartinand ADN - ului ; ADN - ul factorului R reprezintă aproximativ 0.5-1 % din ADN ul cromozomial al
E.coli . El are o greutate de aproximativ 30 milioane D , față de 2.8 miliarde ale ADN - ului colibacilar . Factorul R , de
natură plasmidală își are sediul în citoplasma bacteriană și este independent de ADN - ul bacterian . El este unic pentru
E.coli , dar poate fi și multiplu ( 10-12 ) la genul Pro teus . Factorul R este constituit dintr - un fragment circular de ADN ,
harta genetică a acestui inel fiind destul de bine stabilită .
60. Plasmidele R conjugative şi neconjugative.
Plasmidele R conjugative sunt mai mari ; masa lor moleculara variază între limite largi , fiind in majoritatea cazurilor de
aproximativ 2-8x107 D ; genele care le compun sunt impartite in 3 grupuri funcționale : gene care controlează posibilitatea
de transport , constituind factorul RTF ( " resistance transfer factor " ) ; această secvenţă de gene se poate desprinde din
plasmida R , devenind independentă şi comportându - se asemănător cu o plasmida F. * genele care modifică capacitatea
autoreplicantă ( replica torul ) * genele care determină rezistenţa faţă de unul sau mai multe antibiotice ( determinanti R ).
 Plasmidele R neconjugative conțin numai ultimele doua de gene , fiind lipsite de RTF ( vezi 3.4.1 . ) ; ele sunt mai mici
având masa moleculară de circa 5.5x106 D şi nu codifică de regulá rezistenţa faţă de mai mult de 1-2 antibiotice .
Plasmidele R se integrează rareori in cromozom , atunci însă intre ei au loc deseori fenomene de asortare , care se
realizează prin inserţia sau substituția de elemente genetice mobile . Acestea sunt fie secvențe de inserţie , fie transpozoni .
Aceștia din urmă au cel mai frecvent " determinanți R " .
Plasmidele R au un grad slab de fixare în celula bacteriană , Ele se pierd relativ ușor atât prin eliminare spontană , cât și
sub acţiunea unor factori fizici ( raze ultraviolete , diferenta de temperaturi ) sau chimici ( diverși coloranți , detergenți ) .
61. Identificarea bacteriilor din genul Salmonella în carne.
62. Identificarea bacteriilor din genul E. coli în carne.
63. Identificarea bacteriilor grupei cocice în carne.
64. Recoltarea probelor de lapte şi a produselor lactate pentru investigaţiile
bacteriologice.
65. Determinarea stafilococilor şi toxinelor lor în produsele din lapte.
66. Recoltarea probelor din carne şi produselor din carne pentru investigaţiile
bacteriologice.
67. Investigarea bacterioscopică a cărnii şi laptelui.
68. Cercetarea combifurajului la Salmonella şi E.coli.
69. Aprecierea calităţii nutreţurilor combinate şi grosiere după indicatorii
bacteriologici.
70. Testele determinării reductazei în lapte cu albastru de metilen şi rezazurină.
71. Determinarea germenilor tuberculozei şi brucelozei în lapte.
72. Metodele cercetării microbiologice a aerului.
73. Metodele cercetării microbiologice a apei.
74. Regulile recoltării probelor de nutreţuri pentru investigaţiile bacteriologice.
75. Metoda determinării cantităţii totale de microorganisme la 1gr combifuraj.
76. Caracterul de creştere a microorganismelor pe mediile nutritive solide şi lichide.
77. Metodele generale de izolare a bacteriilor în culturi pure.
78. Determinarea caracterelor biochimice ale microorganismelor.
79. Metodele determinării sensibilităţii microorganismelor la antibiotice.
Pentru a studia rezistența bacteriilor față de substanțele antibiotice se efectuează investigații privind determinarea
sensibilității microorganismelor la antibiotice.
Se folosesc metodele:
 metoda rondelelor
 metoda diluțiilor successive
Metoda rondelelor
Determinarea rezistenței tulpinilor microbiene la antibiotice prin metoda rondelelor urmărește efectuarea însămînțărilor pe
plăcile cu geloză a culturilor microbiene din medii lichide (bulion-1,0 ml).
În acest scop pe suprafața mediilor se aplică 6 rondele îmbibate cu diverse substanțe antibiotice.
Plăcile se incubează în termostat pe 16-17 ore la t -37 ᵒC. După expirarea timpului pe plăcile examinate se măsoară
zonele inhibiției microorganismelor tulpinilor bacteriene din jurul rondelelor.
Dimensiunile zonelor depind de gradul de sensibilitate a tulpinilor la antibioticul corespunzător:
10-15 mm- tulpina este considerată slab sensibilă (S.S.)
15-25 mm- sensibilitatemijlocie (S.M.)
 25mm și mai mult- sensibilă ( S )
Metoda diluțiilor succesive (consecutive)
Efectuarea metodei diluţiilor consecutive în mediul lichid de cultură prezintă determinarea concentraţiei minimă
inhibitorie bacteriană (CMIB), care se determină prin determinarea sensibilităţii microorganismelor la antibiotice în
mediul lichid de cultură. Metoda diluţiilor consecutive în mediul lichid de cultură după unii autori este considerată
maximal perfectă comparativ altor metode de laborator propuse pentru determinarea sensibilităţii microorganismelor faţă
de antibiotice.
Rezultatele metodei constituie cea mai mică cantitate de substanţă antibiotică, care a redat o inhibare totală a
dezvoltării microorganismelor prin vizualizarea mediului de cultură (bulion) străveziu, determinînd concentraţia minimă a
preparatului dat.
Concentraţia minimă inhibitorie bacteriană (CMIB) se consideră cea mai mică cantitate de substanţă antibiotică din
eprubetă, conţinutul căreea după incubare pe parcursul a 24-72 ore nu a manifestat dezvoltarea bacteriilor însămînţate pe
mediul de cultură solid.
CMIB a unui antibiotic oferă informaţii cantitative despre susceptibilitatea bacteriană. De obicei, un organism este
considerat susceptibil atunci cînd CMIB este mai mică decît limita indicată de diversele laboratoare abiliatate pentru astfel
de standarde.
80. Cercetarea combifurajului la bacteriile anaerobe.
81. Metodele de cultivare a anaerobilor.
82. Metodele fizice de sterilizare.
83. Metodele chimice de sterilizare.
84. Actinomicetele.
85. Metodele pregătirii frotiului.
frotiu = o lamă de sticlă cu dimensiuni de 26/76 mm, pe care se întinde materialul de examinat.
Lamele de sticlă utilizate la efectuarea frotiurilor trebuie să fie fără zgârieturi, curate şi degresate.
Degresarea se poate face prin păstrarea lamelor într-o baie de alcool medicinal sau se trec prin flacăra unui bec de gaz, pe
ambele feţe de 40-60 de ori.
În efectuarea frotiurilor trebuie să se ţină seama de următoarele recomandări:
întinderea pe lamă (ETALAREA) a materialului de examinat
se va face cu mişcări lente,
evitând atingerea marginilor.
la capetele lamei se lasă câte un spaţiu de 0,5 – 1 cm atât pentru a putea manevra lamele, cât şi pentru o bună examinare la
microscop;
în cazul examinării pe aceeşi lamă a mai multor probe:
- lama se marchează pe partea inferioară cu un creion gras
Diferite modalităţi de etalare pe lama:
 în poziţie centrală
 în lungul axului longitudinal
 în patru careuri
 în şase careuri
 amprente seriate
 6. prin ştergerea suprafeţei
când frotiurile se fac din colonii dezvoltate pe agar,
se depune în prealabil pe lamă o picătură de apă distilată sau de ser fiziologic în care se face o suspensie a germenilor de
examinat.
La fel se procedează şi când frotiurile se fac din puroi sau din alte materiale patologice mai consistente; în cazul unor
noduli sau granuloame
se procedează la strivirea între două lame a unei astfel de formaţiuni
 - tuberculoză, nocardioză, actinomicoză,
frotiurile din urină, lapte sau alte lichide în care germenii se găsesc în număr mic,
se fac din depozitul de centrifugare la
3000-5000 rot / min.
86. Coloraţia Gram.
Frotiul uscat şi fixat se acoperă cu soluţie de
violet de genţiana timp de 1-2 minute.
Se varsă colorantul şi se acoperă preparatul cu soluţie Lugol timp de 2-3 minute (rol mordant).
alcool-acetonă - diferenţierea (decolorarea), timp de câteva secunde;
Se spală cu apă de robinet
fuxină bazică timp de 30 secunde până la 1 minut (recolorare).
Se spală cu apă de robinet
Se usucă şi se examinează la microscop cu obiectiv de imersie.
Prin această tehnică de colorare, bacteriile se diferenţiază în două categorii: Gram pozitive ce se colorează în violet şi
Gram negative ce se colorează în roşu.
87. Mediile de cultură.
88. Phycomicetele.
89. Ascomicetele.
90. Bazidiomicetele şi fungii imperfecţi.
91. Identificarea micetelor din furaj fibros.
92. Compoziţia chimică a peretelui celular la bacteriile Gram pozitive şi Gram
negative.
93. Deosebirile dintre sporul bacterian şi celula vegetativă.
94. Caracteristicile comparate ale chlamidiilor, bacteriilor şi virusurilor.
95. Caracteristicile de transport ale microorganismelor.
96. Principalele tipuri de fermentare ale glucidelor.
97. Bacteriocinele.
98. Caracterele distinctive dintre variaţiile fenotipice şi genotipice.
99. Caracterele generale ale formelor S si R la bacterii.
100. Substanţele folosite la însilozarea plantelor greu însilozabile.
101. Caracteristicile unor bacterii din rumen.
102. Dinamica procesului infecţios.
103. Diferenţierea exotoxinelor de endotoxine.
104. Determinarea cantităţii totale de bacterii în lapte.
105. Determinarea bacteriilor grupei coliforme în produsele din lapte.
106. Testele identificării microbilor acidolactici în produsele lactate.
107. Identificarea bacteriilor rujetului porcin, listeriozei şi pasteurelozei în carne.
108. Identificarea bacililor antraxului în carne.
109. Determinarea bacteriilor grupei coliforme într-un gram produs carne.
110. Ce numim fagocitoză, fagocit, fagocitină.
111. Caracteristicile celulelor procariote şi eucariote.
112. Caracterele generale ale bacteriilor şi fungilor.
113. Caracteristicile comparate ale chlamidiilor, riketsiilor şi micoplasmelor.
114. Metodele de infectare ale animalelor de laborator.