 Microbiologia = ansamblul de discipline experimentale care studiază

microorganismele şi activităţile lor

 Microorganism = organisme unicelulare care pot fi puse în evidenţă
numai cu ajutorul microscopului (optic sau electronic )
 Puse în evidenţă pentru prima dată de Anton van Leeuwenhoek (1632-
1723)
:
Louis Pasteur (1822-1895)
- Descoperă natura microbiană a proceselor de fermentare
anormală a vinului
- Face legatura între “bolile vinului” şi unele boli infecto-
contagioase la animale şi om
- Descoperă numeroşi agenţi etiologici ai acestora
- Realizează vaccinuri prin inactivarea sau atenuarea
patogenităţii unor microorganisme (rabie, antrax, holera
găinilor)
- Pune bazele sterilizării şi metodicii lucrului aseptic.
Robert Koch (1843-1910)
- A descoperit noi agenţi etiologici ai infecţiilor la om şi animale
(tuberculoză, holeră, antrax);
- A examinat microorganismele în preparate fixate prin caldură
şi colorate cu coloranţi bazici;
- A introdus mediile solide în practica diagnosticului
microbiologic;
- A reprodus experimental boli infecţioase prin inocularea
agentului etiologic la animale de laborator;
- Postulatele clasice:
• Agentul etiologic este depistat la toţi bolnavii iar distribuţia în
organism corespunde leziunilor caracteristice bolii
• poate fi izolat în cultură pură şi subcultivat pentru a fi studiat
• cultura pură inoculată la animalul receptiv reproduce boala cu
leziuni specifice din care poate fi reizolat.
Lumea microorganismelor

- Microorganisme cu structură celulară

• eucariote, constituite din celule cu structură evoluată:

fungi şi protozoare;
• procariote, constituite din celule cu structură primitivă:
bacterii

- Entităţi acelulare, la limita viului: virusuri, viroizi

- Prionii
Conexiuni interdisciplinare
 Biochimia
 Chirurgia - Oliver Wendell Holms
- J.F. Semmelweiss
- Joseph Lister
- Alphonse Guérin
- John Tyndall
 Morfopatologia
- primul tratat de bacteriologie” Bacteriile şi rolul lor în etiologia,
anatomia şi histologia patologică a bolilor infecţioase ” Victor Cornil, Victor
Babeş
 Patologia experimentală – 1901 Ioan Cantacuzino
- 1912 Alexandru Slătineanu
 Epidemiologia

 Imunologia – Ilya Mecinikov

- Emil von Behring
- Shibasaburo Kitasato

 Genetica moleculară – 1944 O.T. Avery

 -oncogeneza
 - ingineria genetica
Anatomia funcţională a bacteriilor

 Semnificaţia biologică a structurilor bacteriene – structurile celulei bacteriene care controlează

creşterea, multiplicarea, supravieţuirea în condiţii variate de mediu
 Semnificaţia taxonomică - structuri importante pentru clasificarea şi identificarea bacteriilor
 Semnificaţia patogenică – structuri care le permit să acapareze învelişurile, ţesuturile, umorile
organismului
 Structuri bacteriene ţinte selective ale efectorilor imunitari sau ale antibioticelor

Celula bacteriană :
 I. protoplastul bacterian
 II. peretele bacterian
 III. glicocalixul procariot
 IV. organitele de locomoţie
 V. pilii bacterieni
 VI. endosporii bacterieni
Citoplasma
- conţine într-un sistem coloidal proteine, carbohidraţi, lipide,
metaboliţi cu greutate mică
- se află permanent în stare de gel şi menţine poziţia structurilor
interne în absenţa membranelor intracelulare
- în microscopia optică, pe preparatele colorate uzual vedem numai
citoplasma şi uneori incluziuni citoplasmatice
- cuprinde – nucleoplasma
- ribosomi
- incluziuni
Nucleoplasma
- echivalent al nucleului celulei eucariote
- nu prezintă membrană nucleară şi nucleol
- formată dintr-un cromozom unic, o moleculă de ADN circulară, dublu
catenară, cu lungimea de 1000-2000 µm
- în microscopia optică este observată numai după hidroliza ARN-ului, ca un
corpuscul oval, alungit în halteră sau V, în funcţie de stadiul diviziunii.
Electronomicrografii ale secţiunilor ultrafine - apare ca un ghem sau scul de fibre cu
diametrul de 2-6 nm.
In situ cromozomul bacterian este helicat şi suprahelicat în jurul unui miez ARN care îl
menţine în forma compactă
Electronegativitatea ADN neutralizată prin proteine (asemănătoare histonelor), ioni Mg2+,
poliamine

Ribosomii bacterieni
- prezenţi în toată citoplasma cu excepţia nucleoplasmei
- constanta de sedimentare 70s
- pot disocia în 2 subunităţi: 30s ( ARN16s+21 molecule proteice)
- 50s (ARN 23s şi 5s+34 molecule proteice)
- ARN ribosomal are o mare stabilitate fiind bine conservat în cursul evoluţiei poate fi
utilizat drept criteriu de clasificare filogenetică
- pe electronomicrografii apar dispuşi ca polisomi (şir de ribosomi) în lungul moleculei
de ARNm pe care îl citesc şi traduc rapid
Incluziunile citoplasmatice
- au caracter de specie
- sunt caractere taxonomice primare
- sunt formate din: - polimetafosfat (Corynebacterium diphtheriae )
- amidon (Clostridium, Neisseria)
- lipide (Pseudomonas)
Membrana citoplasmatică
- lipsită de steroli (bacteriile nu-i sintetizează); excepţie molicutele, încorporează
colesterolul preformat de celulele eucariote.
- excretă enzime hidrolitice necesare digestiei extracelulare.
- are funcţii de biosinteză.
Mezozomii - invaginaţii anfractuoase ale membranei citoplasmatice care îi măresc
suprafaţa funcţională. În mezozomii laterali îşi au sediul enzimele implicate în
autoreplicarea nucleoplasmei, iar în mezozomii septali enzimele implicate în sinteza
peretelui.
 asigură transportul transmembranar prin fosfotransferaza membranară
 unicul sediu al citocromilor, enzimelor, componentelor lanţului respirator implicate în
transportul de electroni şi fosforilarea oxidativă; analog funcţional al mitocondriei din
celula eucariotă. Mitocondriile sunt descendenţi ai bacteriilor endosimbionte.
- creşterea bacteriilor este posibilă numai când cel puţin 50% din membrana
citoplasmatică este semifluidă
 poartă receptori pentru semnale ale mediului extern atractanţi, repelenţi, feromoni
(sistem molecular de integrare a acestor informaţii)
II. Peretele bacterian
- înveleşte protoplastul
- este format dintr-o structură de bază + structuri speciale care diferenţiază grupe mari
de bacterii

Peptidoglicanul structura de bază a eubacteriilor, grup mare de bacterii din care fac
parte şi bacteriile patogene. LIPSEŞTE din peretele:
1. Arheobacteriilor – bacterii adaptate la condiţii de viaţă extreme (temperatură, salinitate)
şi care nu sunt niciodată prezente în corpul uman (nepatogene). Similitudini genomice
şi de sinteză proteică atestă filiaţia organismelor eucariote din arheobacterii
2. Molicutelor şi al oricărei celule eucariote
- este un heteropolimer de dizaharide aminate - N-acetilglucozamina
- N-acetilmuramic aşezate
alternativ în lanţuri liniare de galactan şi solidarizate între ele prin subunităţi şi punţi
peptidice.
- cuprinde protoplastul bacterian ca o plasă rigidă şi rezistentă
- sinteza este controlată de enzime situate pe suprafaţa externă a membranei
citoplasmatice - transglicozilaze, leagă între ele 2 aminozaharuri
- transpeptidaze, catalizează formarea subunităţilor şi punţilor
peptidice (esenţial dipeptidul D-alanină-D-alanină)
- Proteine de legare a penicilinelor (PLP,PBP) denumire generică a enzimelor care
controlează sinteza.
RIGIDITATEA peretelui bacterian este condiţionată de configuraţia sterică şi mărimea
ochiurilor reţelei de peptidoglican
Cu EXCEPŢIA spirochetelor care au perete flexibil, restul bacteriilor au perete rigid care
le conferă anumite forme: sferice, bastonaş, filamentoase şi ramificate (actinomicete).
Morfologia bacteriilor mai este caracterizată prin aşezarea lor care este condiţionată de
modul de înmulţire (înmugurire, diviziune, fragmentare)
Poziţia planurilor succesive de diviziune, numărul de generaţii după care se separă
celulele surori.
REZISTENŢA peptidoglicanului protejează protoplastul prin echilibrarea presiunii
osmotice foarte mari (5-20atm) din citoplasma bacteriană.
Sub acţiunea agenţilor muralitici (lizozim, penicilină etc.) apar defecte ale peretelui care
duc la hernieri ale protoplastului sau la explodarea acestuia.
Acţiunea agentului muralitic în mediu osmotic protector (soluţie 20% zaharoză, urină)
face ca protoplastul să rămână integru, dar ia o formă sferică indiferent de forma
avută anterior, devine sferoplast dacă mai păstrează urme de perete sau protoplast
complet nud.
Dacă agentul muralitic dispare din mediu, sferoplaştii revin la forma iniţială a bacteriei,
dar protoplaştii nu. Este demonstrată autodeclanşarea sintezei şi asamblării
peptidoglicanului de către resturile de perete.
Bacteriile cu perete defectiv apărute în medii osmotic protectoare sunt numite forme L
(1935, Emmy Klineberger Nobel le-a descris la Institutul Lister din Londra)
În cursul terapiei cu peniciline în focarul de infecţie pot să apară forme L -infecţia se
cronicizează.
Peretele bacterian trebuie să se adapteze permanent protoplastului în creştere
- la bacteriile gram–negative enzimele autolitice rup limitat reţeaua de peptidoglican şi
permit inserţia de noi molecule în puncte răspândite aleatoriu pe suprafaţa bacteriei
- la bacteriile gram-pozitive inserţia se face predominant în vecinătatea septului de
diviziune.
Interes medical
- sensibilitatea la lizozim
- interferarea sintezei de către peniciline
- antigenitatea
- proprietatea de adjuvant imunologic

STRUCTURILE SPECIALE ale peretelui bacterian

Peretele bacterian condiţionează colorabilitatea protoplastului în coloraţiile diferenţiale
Gram, Ziehl-Neelsen.
Peretele bacterian de tip gram-pozitiv
- Peptidoglicanul este organizat într-o reţea tridimensională, cu ochiuri strânse, groasă şi
omogenă.
Unităţile tetrapeptidice ale lanţurilor glican adiacente sunt legate prin punţi transversale
polipeptidice. Sunt variaţii importante ale acestor punţi interpeptidice de la o specie la
alta. De acidul N-acetilmuramic se leagă un peptid scurt de 4 aminoacizi în forma L
sau D (L-alanina, D-acid glutamic, L-lizina, D-alanina).
Structurile speciale asociate:
- Acizii teichoci (teichos-perete) 50% din greutatea uscată a peretelui bacterian,
polimeri hidrosolubili de ribitol sau glicerol fosfaţi; diferenţiem acizi teichoici de perete
(legaţi covalent la peptidoglican) şi acizi teichoici de membrană (lipoteichoici) legaţi
covalent de glicolipedele membranei citoplasmatice.
Funcţii – stabilizează şi întăresc peretele
- leagă Mg2+ şi asigură mediul ionic necesar activităţilor
enzimatice în membrana celulară.
- sunt antigene majore de suprafaţă utile subtipării serologice a
bacteriilor gram–pozitive.
- Acizii teichuronici – acid uric+polizaharide neutre
- permit subtiparea lactobacililor, streptococilor.
- Glicolipide
Peretele de tip gram–negativ
- subţire
- structură neomogenă, complexă
- Peptidoglicanul dispus profund, în reţea bidimensională laxă (15-20% din greutatea
uscată a peretelui). Tetrapeptidul legat la acidul N-acetil muramic diferă de gram–
pozitivi doar prin acidul diaminopimelic care înlocuieşte L-lizina.
Structurile asociate
- Membrana externă – formată dintr-un film intern, fosfolipidic
film extern, lipopolizaharidic
În ea flotează diferite molecule proteice:
- porine (Omp A,C,D,F, LamB, Tsx) care penetrează ambele feţe ale membranei
şi formează pori (acces nutrienţi cu molecule mici hidrofile). OmpA – porină în
cantitate mare cu molecule lungi, ancorează membrana externă la peptidoglican,
receptor pentru bacteriofagi şi pilii sexuali.
- proteine de transport (specifice) mai puţin numeroase, transport
transmembranar vitamina B12, Fe3+
-Lipoproteinele se leagă covalent prin polul hidrofil la peptidoglican, prin polul hidrofob la
membrana externă, solidarizează cele 2 structuri.
-Lipopolizaharidul (LPS) hetrepolimerliniar dispus pe suprafaţa distală a membranei
externe, are
- segment proximal, lipidul A format din unităţi dizaharidice fosforilate de
glucozamină legate prin punţi pirofosfat de beta-hidroxiacizi graşi cu 10-17 atomi de
carbon (caracteristici pentru grupe mari de bacterii, e.g., beta-hidroximiristic
Enterobacteriaceae)
- miez polizaharidic - partea profundă formată din glucoză-heptoză şi 2-ceto-
3deoxioctonat (KDO) numită “coloana vertebrală” este comună tuturor bacteriilor
gram–negative. Prin KDO se leagă la glucozamina lipidului A. Este antigenul R al
bacteriilor gram–negative, important activator al complementului pe cale alternativă.
- unităţi dizaharidice repetate (10-25x). Cel mai frecvent sunt trizaharide liniare, dar
pot fi şi tetra sau pentazaharide ramificate. Maschează miezul polizaharidic prevenind
activarea complementului. Important antigen al gacteriilor gram–negative, antigenul O,
împarte speciile în grupe serologice,asigură încărcătura electronegativă şi hidrofilia
implicate în stabilitatea suspensiilor bacteriene, aspectul neted, lucios, umed al
coloniilor (S, smooth ) şi efect antifagocitar.
LPS – codificat de mai multe gene
- pot apare mutaţii, prin care pierd capacitatea de sinteză a antigenului O şi a unor
porţiuni distale ale miezului, dar niciodată a lipidului A şi KDO. Scade încărcătura
negativă şi hidrofilia. Mutantele R sunt favorizate de repicări repetate pe medii
artificiale, generează clone R care sunt autoaglutinabile, formează colonii rugoase R
(rough).
Spaţiul periplasmic - aflat între membrana citoplasmatică şi membrana externă
- conţine peptidoglican, lipoproteine, enzime implicate în digestia
extracelulară sau inactivarea unor antibiotice, fibrele axiale ale spirochetelor
- avantaje selective – acapararea mediilor apoase minimale nutritiv,
chiar în prezenţa unor substanţe antibacteriene
Bacteriile gram–pozitive au nevoie de medii bogate în nutrienţi şi sunt natural sensibile la
acţiunea substanţelor antibacteriene, enzimele lor se diluează în mediul extracelular.
III Glicocalixul procariot
-înveliş, polizaharidic frecvent, mai rar polipeptidic (Bacillus), dispus distal , numai la
unele tulpini bacteriene, nu este caracter taxonomic.
Glicocalixul structurat dens – nu poate fi separat prin centrifugare
- structura impenetrabilă la particulele de coloranţi,
în microscopia optică evidenţiată prin coloraţie negativă cu tuş de India sau
negrozină (capsula incoloră)
Glicocalixul structurat lax (slime) poate fi separat prin centrifugare, penetrat de
particulele de coloranţi, vizibilă la microscopul electronic după colorare cu
roşu ruteniu.
Funcţii
Funcţionează ca ligand la membranele mucoase, celulele eucariote, între
procariote având rol în:
-nutriţia şi virulenţa bacteriilor : citotoxinele şi enzimele bacteriene difuzează
direct către celulele eucariote, prin liza celulară nutrienţii rezultaţi ajung direct
către bacterie nu se diluează în mediu.
IV Organitele de locomoţie
- flagelii
- fibrele axiale
Flagelii
- organite filamentoase, lungi (6-20micrometri), flexuoase, cu structura proteică
- Pot fi evidenţiaţi – preparate microscopice colorate prin impregnare
- argentică
– preparat umed între lamă şi lamelă
- cultivare în geloză moale prin înţepare
- Prezenţa, numărul, dispoziţia flagelilor = caractere taxonomice primare
- Proteina flagelilor constitue antigenul H cu specificitate de tip (“hauch- creştere
invazivă)
- Microscopia electronică – filamentul lung şi flexuos articulat pe un
- - cârlig rigid terminat cu un corpuscul bazal format la
bacteriile gram-pozitive dintr-un inel M flotant în membrana citoplasmatică şi unul S
supramembranar. La bacteriile gram–negative apar suplimentar un inel P (în stratul de
peptidoglican) şi unul flotant în membrana externă L
- Atractanţii şi repelenţii pentru care există receptori membranari specifici generează un
semnal care este transmis complexului bazal şi determină sensul rotaţiei inelelor,
apropiere sau îndepărtare.
Fibrele axiale – analogi ai flagelilor la spirochete, sunt cuprinse în spaţiul periplasmic
Au inserţie polară cu extremitatea liberă spre porţiunea mijlocie a protoplastului.
Treponemele şi boreliile – mai multe şi mai subţiri, înrulate în jurul protoplastului.
Leptospirele – 2 fibre axiale mai groase ce formează un axistil în jurul căruia se
înrulează protoplastul.
V. Pilii bacterieni
- rigide, filamentoase, mai scurte decât flagelii, vizibili numai la microscopul electronic
- pot fi:
a. pili comuni (fimbriile)
b. pili sexuali.
- codificaţi plasmidic
- caracter de tulpină
a. dispuşi peritrichi, funcţionează ca adezine la receptori specifici ai mucoaselor
b. structuri tubulare prezente în număr redus pe suprafaţa bacteriilor gram–
negative care poartă plasmide numite conjugoni. Implicaţi în conjugarea bacteriilor
VI. Endosporii bacterieni
- forme de rezistenţă prin care speciile genurilor Bacillus şi Clostridium supravieţuiesc
în condiţii nefavorabile de mediu
Structurile codificate de gene represate în viaţa vegetativă a acestor bacterii:
- protoplastul deshidratat, conţinut mare de dipicolinat de calciu, care îi conferă
rezistenţă
- învelişuri: peretele sporal, cortex gros (peptidoglican sensibil la enzimele autolitice) 2
tunici proteice bogate în cisteină şi legături disulfidice, care asigură rezistenţa la
agenţi chimici şi radiaţii.

În stare deshidratată supravieţuiesc ani. Condiţiile favorabile (apa, nutienţi) semnal care
declanşează germinarea: activarea unei autolizine a cortexului. Apa şi nutrienţii
difuzează spre protoplast care creşte în volum, rupe învelişurile sporale
Sunt uşor observaţi în microscopia optică.
Importante caractere taxonomice primare.
În coloraţia Gram rămân incolori. În coloraţia Ziehl – Neelsen în roşu, bacteria în albastru.
 virusuri = particule infecţioase cu dimensiuni foarte mici (20-300 nm),
alcătuite dintr-un singur acid nucleic ARNsau ADN protejat de un
înveliş.
 NU au- enzime producătoare de energie
- capacitate de biosinteză
- nu cresc
- nu se divid- nu se înmulţesc sunt replicate de o celulă gazdă pe
care o parazitează
AU doar flux informaţional
 observarea şi/sau aprecierea dimensiunii particulei virale prin
• microscopie elecronică
• ultrafiltrare
• ultracentrifugare