Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie

C3. Bacteriologie – generalitati, morfologie. Structura, patogenitate

Definitie: Bacteriile sunt microorganisme unicelulare, cu un nucleu primitiv constituit dintr-o

singura molecula de ADN.

I. MORFOLOGIE

Dimensiunile bacteriilor se exprima in micrometri (1micron(µ) = 10-3 mm), variatiile fiind in

functie de specie, forma, mediu si varsta culturii. Bacteriile sunt entitati microscopice, care nu pot fi
vizibile cu ochiul liber.
In general, dimensiunea bacteriilor este cuprinsa intre 1- 10 µ.
Cele mai mici bacterii apartin genului Mycoplasma (diametrul 0,3-0,8 µ), pe cand cele mai mari
ajung pana la o lungime de 10 µ (bacilul antraxului), 15-20 µ (spirochetele).
Dimensiunea, forma si asezarea bacteriilor, criteriu important pentru identificarea lor, este
posibila cu ajutorul microscopului optic, utilizand preparatul nativ si preparatul fixat si colorat
(frotiu), dar detaliile morfologice si structurale pot fi puse in evidenta numai prin microscopie
electronica.
Exista 3 forme majore:
1.Sferica:
- cocii: stafilococi si streptococi;
- pneumococi (lanceolata, in varf de lance);
- memingococi si gonococi (reniform -forma de rinichi, in boabe de cafea, fata in fata).
2. Cilindrici: bacili: forma alungita, de bastonas cu forme diferite:
- b. scurti: au capete rotunjite, enterobacteriacee
- b. mari, grosi, cu catete taiate drept, Bacillus anthracis-10 µm lungime, si grosime 1 µm.
- b. scurti, subtiri si incovoiati: bacilul Koch;
- b. fuziformi, cu capete ascutile, lungi: 5-8 µm;
- b. cu capete maciucat, ingrosat: Corynebacte-rium;
- b. scurti cu mijloc umflat: b. pseudodifterici.
3.Curba-spiralata: vibrioni, spirochete. Au corpul format din una sau mai multe spire:
- corp format dintr-o jumatate de spira: vibrion;
- corp format din mai multe spire, nedeformabile: spirochete: genul Treponema si Leptospira.
- corp format din mai multe spire deformabile: genul Borrelia.
ASEZARE
Bacteriile sunt organisme unicelulare care se multiplica prin diviziune binara. La unele specii, dupa
diviziune urmeaza separarea completa a celulelor fiice, rezultand bacterii izolate. La alte specii,
dupa diviziune, celulele fiice raman legate intre ele, determinand diferite tipuri de asezare a
celulelor. Asezarea bacteriilor permite uneori recunoasterea genului, sau chiar a speciei, prin
examinarea la microscopul optic a preparatelor colorate efectuate din culturi sau direct din produsul
patologic recoltat de la pacient.

Cocii se pot aseza:

1
Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
 in gramezi neregulate: germenii din genul Staphylococcus;
 in lanturi la genul Streptococcus;
 in tetrade (patru indivizi asezati simetric): genul Micrococcus;
 in baloturi de cate 8 indivizi asezati simetric la genul Sarcina;
 in diplo, ca doua flacari de lumanare care se unesc prin bazele lor, la specia Streptococcus
pneumoniae;
 in diplo, ca doua boabe de cafea care se privesc fata in fata prin concavitatile lor, la genul
Neisseria: N. gonorrhoeae (gonococ); N. meningitidis (meningococ).

Bacilii se pot aseza:

 cel mai ades izolati si in pozitii intamplatoare unul fata de celalalt: majoritatea bacililor
Gram negativi;
 grupati cate doi (diplobacili): genul Klebsiella;
 dispusi in mod caracteristic sub forma unor majuscule sau litere chinezesti:
Corynebacterium diphteriae, Mycobacterium tuberculosis;
 in palisada, ca scandurile unui gard: Mycobacterium leprae.

Figura 1: Forme fundamentale si asezare la bacterii (dupa Dumitru Buiuc 1992)

II. STRUCTURA CELULEI BACTERIENE

Celula bacteriana are o structura de sine statatoare, care ii permit sa realizeze schimburi de energie
cu mediul inconjurator si sa isi regleze autonom functiile vitale.

In structura bacteriilor intra urmatoarele component obligatorii:

- nucleul ( nucleoid )
- citoplasma si ribozomii
- membrana citoplasmatica
- perete celular
Structurile externe ( facultative ) sunt :
- capsula
- cilii ( flagelii )

2
Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
- pilii
- sporul
NUCLEOIDUL este constituit dintr-o molecula circulara de AND , pliata , avand aspectul unor
fibrile de DNA . In stare nepliata are lungimea de 1 µm . Se considera astfel ca formeaza un
singur cromozom . Rolul sau este de codificare a informatiei genetice a celulei .
AND-ul poate fi extras din celula bacteriana prin liza blanda a celulei urmata de centrifugare.
Imagini de microscopie electronica arata ca DNA-ul este atasat intr-un punct de o invaginatie a
membranei celulare numita mezozom , cu rol in diviziunea celulara .
In afara de nucleoid , in celula bacteriana pot exista mici molecule circulare de DNA
extracromozomial , numite plasmide .

CITOPLASMA contine apa si un numar mare de tipuri de molecule organice si anorganice . Ea

este puternic bazofila , datorita numarului mare de ribozomi si molecule de ARN . Organitele
celulare sunt absente . Frecvent , in citoplasma bacteriilor se gasesc granule de depozit ( amidon ,
glicogen , sulf , acid β-hidroxi-butiric ) , vacuole ( lichide si gazoase ) . Unele bacterii prezinta
incluziuni specifice ( corpusculii Babes-Ernst sau granule de poli-metafosfat ) , la Corynebacterium
diphteriae ) .

MEMBRANA CITOPLASMATICA ( MEMBRANA CELULARA ) este o membrana fina,

elastica, situate sub peretele celular. Este sediul unor enzyme, asa cum sunt enzimele lantului
respirator si enzimele care sunt eliberate in mediul inconjurator, unde transforma substratul nutritiv
in unitati absorbabile. Este semipermeabila permitanddifuziunea selective a elementelor nutritive
spre citoplasma si eliminarea in mediul extracelular a produsilor de metabolism.
Functiile membranei celulare sunt :
- bariera osmotica si membrana selective, care prin sistemele de transport realizeaza
concentrarea intracelulara a substantelor nutritive .
- sediul transportului de electroni si a fosforilarii oxidative, continand enzimele ciclului acizilor
tricarboxilici .
- excretia exoenzimelor hidrolitice .
- rol in diviziune , prin formarea septului de diviziune si prin intermediul mezozomilor .
- rol in sinteza peretelui celular
PERETELE CELULAR
Este o structura de rezistenta rigida , situat la exteriorul membranei celulare, avand in
compozitie un polimer specific – PEPTIDOGLICAN, care asigura protectia si forma
bacteriilor.
Peptidoglicanul este un polimer complex , format din : lanturi de acid N-acetilmuramic si N-
acetilglucozamina , si avand catene laterale tetra peptidice unite prin lanturi polipeptidice . In
structura tetrapeptidelor intra acidul diaminopimelic , precursor al listinei intalnit numai la
procariote .
Bacteriile Gram-pozitive au peretele celular alcatuit din 40-50 straturi de peptidoglican ,
precum si din acizi teichoici .
Bacteriile Gram negative au peretele alcatuit din 1-2 straturi de peptidoglican , dar au
o membrana externa fosfolipidica , precum si lipopolizaharidul ( endotoxina ) . Spatiul dintre
peptidoglican si membrana externa se numeste spatiu periplasmic .
Functiile peretelui celular sunt multiple :
- asigura forma si dimensiunile celulei , in conditiile unei presiuni osmotice ridicate intra
celular .
- are rol in diviziunea celulara , servind de primer pentru propria biosinteza , si ia parte la
formarea septului de diviziune .
- este sediul unor antigene de suprafata , cu rol in inducerea raspunsului imun .
- este sediul unor enzime
- lipopolizaharidul bacteriilor Gram negative are rol in endotoxina .

3
Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
STRUCTURI EXTERNE ( FACULTATIVE )
CAPSULA
Capsula este un invelis extern , sintetizat de unele bacterii in mediul natural de viata ( conditii
favorabile ) . De cele mai multe ori are structura polizaharidica ( pneumococ , Klebsiella ) , dar
poate fi si polipeptidica ( Bacillus anthracis ) , sau din acid hialuronic ( Streptococcus pyogenes ) .
Capsula adevarata ( propriu-zisa ) formeaza un strat dens , bine delimitat , ce inconjoara
peretele celular .
CILII ( FLAGELII ) sunt formatiuni filamentoase , lungi si subtiri , cu structura proteica ,
alcatuite din subunitati numite flageline ( proteine contractile ) .
Dupa numarul si dispozitia flagelilor , bacteriile pot fi : monotriche ( un singur flagel polar ) ,
amfitriche ( doi flageli ) , lofotriche ( un grup de flageli la o extremitate ) , peritriche ( mai multi
flageli pe toata suprafata bacteriei ) .
Rolul cililor este de a asigura mobilitatea bacteriilor . Avand o structura proteica , au proprietati
antigenice ( antigenele flagelare ) .
PILII ( FIMBRIILE ) sunt structuri filamentoase scurte , alcatuite din proteine numite piline .
Exista doua feluri de pili :
- pili comuni , mai numerosi pe suprafata celulei bacteriene , cu rol in adeziune , avand rol de
factori de patogenitate .
- pilii sexuali ( sex pili ) , intalniti mult mai rar ( de ex. La E.coli ) . Au rol in
conjugarea bacteriana , formand punti de legatura intre cellule , urmat de transferal unidirectional de
material genetic de la o celula la alta . Sunt codificati plasmidic .
SPORUL bacterian este o forma de rezistenta , fiind totodata singura forma de diferentiere la
bacterii . In conditii nefavorabile de mediu unele specii bacteriene pot sporula : nucleul si o mica
portiune adiacenta de citoplasma se inconjoara de un perete gros , rezistent , impermeabil , format
din mai multe invelisuri sporale, bogat in dipicolinat de calciu. Initial se formeaza endosporul, care
apoi se detaseaza de restul celulei . Continutul scazut de apa, si prezenta dipicolinatului de calciu
confera sporului o rezistenta crescuta la temperature, uscaciune si actiunea substantelor
dezinfectante . In conditii favorabile , sporul germineaza, cu formarea unei cellule vegetative . Dupa
pozitia endosporului in celula , acesta poate fi: terminal, subterminal, central, iar dupa dimensiunile
sale, poate fi deformat ( mai mare decat corpul bacterian ) sau nedeformat ( mai mic decat corpul
bacterian ) .
STUDIUL MORFOLOGIEI BACTERIENE
a) Examinarea microscopica este frecvent primul pas in identificarea unor bacterii. Caracterele
morfologice si tinctoriale incadreaza bacteriile intr-unul din grupurile majore stabilind conduita
diagnosticului bacteriologic.
Elementele morfologice importante in identificarea unei bacterii sunt: dimensiunea, forma,
asezarea, prezenta unor structuri speciale ca, de pilda, endospori, flageli, capsula sau incluzii
intracelulare.
Examinarea morfologica se realizeaza pe preparate microscopic, fixate si colorate- numite frotiuri.
Frotiurile se obtin prin intenderea unei colonii bacteriene pe o lama curate si degresata, care va fi
uscata, fixate si colorata, in vederea examinarii la microscop.
Dintre coloratii, cea mai importanta este coloratia Gram care impartebacteriile in Gram-pozitive –
colorate in violet si Gram-negative – colorate in rosu.
b) Cultivarea pe medii de cultura
Mediile de cultura asigura substantele nutritive si conditiile fizice si chimice propice de crestere a
bacteriilor.
Cultivrea pe aceste medii are ca scop izolarea si identificarea agentului etiologic al unei infectii,
precum si testarea sensibilitatii acestuia la antibiotice.
Insamantarea reprezinta punerea in contact a produsului pathologic recoltat cu mediul de cultura.
Izolarea reprezinta trecerea unei singure colonii pe un alt mediu de cultura, pentru a obtine o cultura
pura.

4
Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
Mediile de cultura pot fi: solide si lichide sau simple ( au doar un component ex. Geloza), compuse
( pe langa component simpla mai contin si substanta organice Ex. ser, sange ) si special ( de
izolare, de imbogatire, diferentiale).

III. PATOGENITATEA BACTERIILOR

Patogeneza infectiei bacteriene include initierea procesului infectios şi mecanismele care duc la
instalarea semnelor şi simptomelor bolii infectioase. Rezultatul interactiunii dintre bacterie şi gazdă
depinde de capacitatea microorganismului de a se stabili în macroorganism şi de a cauza leziuni în
ciuda mecansimelor de apărare ale acestuia. Bacteria actionează prin capacitatea de aderare la
substratul specific, prin invazivitate, toxigenitate, abilitate de a se sustrage răspunsului imun. Dacă
bacteria sau reactiile imune lezează suficient macroorganismul apare boala infectioasă manifestă
clinic.
Agent etiologic
Numim agent etiologic al unei infectii/boli acel microorganism care cauzează boala. Tegumentul,
mucoasele, nişele, cavitătile organismului uman sunt populate cu o floră microbiană „normală”,
abundentă, care nu cauzează îmbolnăvire ci uneori chiar aduce beneficii gazdei.
Alteori bacterii patogene sunt prezente în organism dar infectia rămâne latentă sau subclinică, gazda
fiind purtător asimptomatic de germen.
Este deci greu de apreciat că un anumit microorganism este responsabil de aparitia unei anumite
boli infectioase.
În 1884 Robert Koch emitea postulatele sale conform cărora un microorganism poate fi considerat
agent etiologic al bolii dacă:
1. microorganismul este identificat la toate persoanele care manifestă boala respectivă şi
diseminarea lui în organism concordă cu leziunile observate;
2. microorganismul poate fi cultivat in vitro;
3. cultura pură a microorganismului izolat, inoculată la animal susceptibil reproduce boala;
4. microorganismul poate fi reizolat din leziunile apărute la animalul de laborator.
Un criteriu important de diagnostic etiologic, astăzi, este creşterea titrului de anticorpi specifici pe
parcursul sau în convalescenta unor boli infectioase. Genetica moleculară a permis astăzi studiul
aprofundat al microorganismelor şi identificarea genelor care codifică factorii de patogenitate ai
unei tulpini bacteriene.

Flora microbiana a organismului

Poate fi divizata in doua grupuri:
-flora normal rezidenta, care se gaseste in mod regulat si care daca este perturbata se restabileste
prompt,
-flora tranzitorie, care poate coloniza gazda pe o perioada variabila de timp, de la ore la saptamani.

Procesul infectios
a. pătrunderea
Pentru a initia infectia bacteria trebuie să pătrundă în macroorganism şi să se stabilească acolo.
Poarta de intrare, cel mai frecvent, este tractul respirator, gastrointestinal, genito-urinar. Bacteriile
mai pot pătrunde în organism prin tegumente şi mucoase lezate (mai rar prin cele intacte).
Microorganismul patogen poate utiliza una sau mai multe căi pentru a pătrunde, a se instala şi a se
multiplica în organismul gazdă.
b. aderarea la substratul specific

5
Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
După ce au abordat poarta de intrare bacteriile trebuie să adere de substratul specific, cel mai adesea
de o celulă epitelială. Aderarea este etapa obligatorie, indispensabilă initierii procesului infectios.
Dacă bacteriile nu aderă de suprafata celulei sau a tesutului ele pot fi îndepărtate de mucus sau de
alte fluide care spală suprafata tesutului. Procesul de aderare este un proces complex în care au rol
important hidrofobicitatea şi încărcătura electrică a suprafetelor, prezenta unor molecule de legare
specifice pe suprafata bacteriei, existenta receptorilor specifici pe suprafata celulei tintă.
c. multiplicarea bacteriană
După localizarea bacteriei în focarul primar de infectie începe multiplicarea bacteriană şi
diseminarea germenilor în organism.
d. diseminarea
Răspândirea (diseminarea) bacteriilor în organism poate avea loc direct prin tesut (extindere locală
în suprafată, extindere în profunzime, extindere regională) sau prin torentul sanguin. Prezenta
bacteriilor tranzitoriu în sânge, ca modalitate de diseminare a lor în toate tesuturile şi organele
sensibile la infectia cu bacteria respectivă, se numeşte bacteriemie. Prezenta permanentă a
bacteriilor în torentul sanguin unde se varsă încontinuu din focare septice primare şi/sau secundare,
însotită de manifestări clinice caracteristice se numeşte septicemie.
e. eliminare
Microorganismul poate fi eliminat din organismul infectat pe tot parcursul bolii sau doar în anumite
etape de evolutie ale bolii prin intermediul excretiilor şi secretiilor eliminate de pacient: materii
fecale, urină, spută, puroi etc.
Procesul infectios are trei verigi principale: microorganismul, macroorganismul, mediul
înconjurător.

Microorganismul - Factori de patogenitate ai bacteriilor

Patogenitatea este capacitatea unui microorganism de a declanşa în organismul gazdă fenomene

morbide, patogene: modificări locale, modificări generale, lezări ale unor functii. Patogenitatea este
un caracter de specie şi este determinată genetic. Microorganismele pot fi patogene prin virulentă
şi/sau toxigenitate.

VIRULENTA
Reprezintă gradul diferit de patogenitate al tulpinii microbiene agresoare şi nu al întregii specii
bacteriene şi depinde de conditiile în care trăieşte germenul. Virulenta poate fi cuantificată prin
numărul de microorganisme necesare în conditii standard pentru a cauza moartea a 50% dintr-un lot
de animale de laborator (doza letală 50%; DL50). Factorii care conditionează virulenta unei tulpini
bacteriene sunt multiplicarea şi invazivitatea.
Germenii patogeni se multiplică la poarta de intrare şi invadează organismul prin propagare din
aproape în aproape sau trecând în circulatia sanguină caz în care apar infectii la distantă. Pentru a se
putea realiza aceste evenimente bacteria trebuie să adere de substratul specific şi să reziste la
reactiile de apărare nespecifice a gazdei. Pentru aceasta bacteriile au dezvoltat o serie de factori
somatici şi factori solubili care permit multiplicarea şi invazivitatea germenilor.
- factorii somatici bacterieni care asigură virulenta bacteriei:
▪ pili (fimbrii) de adeziune;
▪ lectine – proteine cu tropism pentru carbohidrati;
▪ liganzi – molecule care realizează legături specifice cu molecule complementare de la nivelul
substratului;
▪ glicocalix;

6
Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
▪ slime – mediu vâscos peribacterian care mediază ataşarea nespecifică a bacteriilor;
▪ capsula – rol antifagocitar, uneori rol în aderare
▪ antigenul Vi de suprafată al unor bacili Gram negativi etc.
- factori solubili bacterieni care asigură virulenta bacteriei:
▪ coagulaza – liberă sau legată la S.aureus;
▪ leucocidina – produsă de S.aureus după ce a fost fagocitat;
▪ catalaza – inhibă sau inactivează radicalii activi de oxigen;
▪enzime litice: colagenaza, fibrinolizina, hialuronidaza – stafilococ, streptococ hemolizine;
lecitinaza – clostridii; proteaze, DN-aze, RN-aze, lipaze etc.;
▪ substante care inhibă sau modifică răspunsul imun: endotoxina – creşte sinteza de interleukină 1;
IgA proteaza – meningococ, gonococ; proteina A – stafilococ; inhibă opsonizarea; producerea
superantigenelor – S.aureus; molecule care pot activa independent limfocitele T ceea ce poate
determina atât anergie cât şi hiperactivarea sistemului imun.
TOXIGENEZA
Germenii se multiplică la poarta de intrare unde eliberează toxine care produc alterări celulare şi
tisulare la distantă.
Bacteriile produc 2 categorii de toxine: toxine proteice (exotoxine) şi toxine lipopolizaharidice
(endotoxine).
Exotoxinele sunt produse fie de bacili Gram pozitivi, codificate de gene ale profagilor (toxina
difterică, toxina botulinică) sau codificate plasmidic (toxina tetanică, toxina cărbunoasă). fie de
bacili Gram negativi, codificate de gene cromozomale (V.cholerae, Shigella dysenteriae tip 1,
P.aeruginosa) sau plasmidic (unele tulpini de E.coli). Exotoxinele pot fi citotoxine sau toxine A-B
Citotoxinele actionează asupra membranei celulelor eucariote.
Avand structura proteica, exotoxinele sunt imunogene si determina aparitia de anticorpi specifici
(antitoxine) care pot neutraliza in vitro sau in vivo activitatea toxica prin cuplare specifica cu
toxina.
Exotoxinele pot fi detoxifiate intr-un anumit interval de timp prin actiunea conjugata a temperaturii
si formolului. Prin acest procedeu isi pierd puterea toxica, dar isi mentin puterea imunogena si
devin anatoxine.

Macroorganismul - Factori de apărare ai gazdei

Organismul încearcă pe căi nespecifice sau specifice să-şi mentină homeostazia, împiedicând
aderarea microorganismelor la celulele sau tesuturile expuse, împiedicând colonizarea acestora,
multiplicarea şi diseminarea bacteriană.

Apărarea nespecifică
Mecanismele de apărare nespecifică, înnăscută s-au dezvoltat filogenetic şi sunt asigurate de factori
constitutionali cu care se nasc toti indivizii.
Factorii rezistentei nespecifice sunt:
A. bariere şi mecanisme nespecifice externe:
 bariere tegumentare
Tegumentul este cea mai eficientă barieră mecanică şi în acelaşi timp ecologică şi chimică prin:
- integritatea sa – microorganismele nu pătrund prin tegumentul intact (exceptie leptospira);
- exfoliere - sunt îndepărtate microorganismele superficiale;
- microbiota rezidentă a tegumentului dominată de bacterii Gram pozitive care produc lipoliza
sebumului;

7
Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
- pH-ul uşor acid datorat lipolizei sebumului.
 bariere mucoase
Barierele mucoase sunt mai complexe dar mai putin eficiente decât tegumentul. Prin mucoase pot
pătrunde un număr destul de mare de bacterii în organism.
Barierele mucoase actionează ca:
- bariere mecanice – prin epiteliile pavimentoase stratificate şi variate epitelii secretoare; prin
secretiile care spală suprafetele;
- bariera glicoproteică – mucusul care împiedică aderarea bacteriilor de substratul specific;
- bariera chimică – prin secretiile care contin lactoferină şi lizozim;
- bariera ecologică – prin microbiota mucoaselor.
B. bariere şi mecanisme nespecifice interne:
 bariere mecanice
Sunt reprezentate de tesutul conjunctiv dens care poate fi depăşit relativ uşor de bacteriile care
eliberează colagenaze.
 bariera chimică
Este reprezentată de interferoni, de reactivii de fază acută şi de sistemul complement.