OSTEITA SI

OSTEOMIELITA

1
 OSTEITA

Etimologie:
●
gr.
Osteon-os, -itris –
inflamație)

Este inflamația
țesutului osos, fără
afectarea
periostului sau a
măduvei osoase.
2
 CAUZELE PRODUCERII OSTEITELOR

• Infecțiile contactate prin suprafețele de fractură;

• Infecțiile contactate în timpul manoperelor chirurgicale
incorecte – infecții nosocomiale ce răspund mai greu la
tratament (Stafilococul, Klebsiella, Proteus etc);
• Infecțiile specifice (TBC, sifilis, actinomicoză cu
actinomicete);
• Modificările degenerative osoase;
• Factori chimici;
• Factori parazitari.

3
 Osteita postraumatică acută
 În urma producerii unei fracturi deschise sau unei intervenții chirurgicale pe os sau în
vecinătatea lui se realizează o soluție de continuitate care permite contaminarea cu
diverse tipuri de germeni (stafilococul auriu, streptococ, etc) ce declanșează un
proces inflamator.
 Simptomele clinice includ: febrilitate accentuată noaptea, dureri și căldură locale cu
înroșirea și tumefierea zonei, eliminarea unui lichid seros prin plagă. Funcționalitatea
segmentului de osteită este alterată, osul devine spongios, își pierde duritatea și
greutatea sa scade, poate suferi încurbări.
 Examenul radiologic confirmă existența unui focar de distrucție osoasă de formă
neregulată, precis sau imprecis delimitat în spongioasa sau compacta osoasă.
Dimensiunile pot varia de la câțiva milimetri la câțiva centimetri, iar în centru este
vizibil uneori, sechestrul osos.
 Tratament
 Profilactic: antibioterapia sistematica de scurta durata, inceputa preoperator in unele
interventii chirurgicale . Curativ: Antibioterapie conform antibiogramei, imobilizarea
focarului (fixator extern) tratament chirurgical:drenajul abcesului printr-o debridare
secundara sau tertiara a fracturilor deschise sau printr-o reluare precoce a
interventiilor chirurgicale in fracturile operate (nu mai tarziu de ziua a 10-a)
 Osteita postraumatică cronică
• Se refera la infectiile osoase care evolueaza la nivelul unui focar de fractura
consolidat. apar ca urmare a unui tratament de principiu cu antibiotice care a
mascat o osteita acuta sau subacuta si sunt favorizate de prezenta unui corp strain
(materialul de osteosinteza).
• Examinarea radiologică pune în evidență calusul osos de formă neregulată sau un
sechestru separat de osul sănătos printr-o zonă clară.
• Tratamentul include antibiotice selectate pe baza antibiogramei și intervenția
chirurgicală pentru îndepărtarea tuturor țesuturilor alterate până se ajunge în os
sănătos. În cazuri extreme se recurge la amputația de necesitate.
• Complicațiile osteitelor cronice pot fi:
fracturile în os patologic, din cauza diminuării densității osoase și a scăderii
rezistenței lui;
• anomalii de dezvoltare în lungime a oaselor;
• inflamația cavităților articulare vecine;
• malignizarea fistulelor, când acestea persistă timp îndelungat (ani de zile). 5
 Osteitele specifice
1. Osteita tuberculoasă

Diseminarea bacilului Koch se face pe cale hematogenă și poate afecta

diverse organe, inclusiv osul. Predilecția lui pentru spongioasă se explică
prin abundența măduvei hematogene la acest nivel. Astfel, corpul
vertebrelor și epifizele oaselor lungi devin cel mai des sediul stagnării și
dezvoltării focarelor de infecție tuberculoasă. Prin tromboza consecutivă a
capilarelor, foliculul nu mai primește substanțe nutritive de la sânge și se
produce necroza cazeoasă. Din punct de vedere morfopatologic, se disting 3
faze de manifestare a bolii:

6
 1. Perioada de debut (preartritică) – ajunsă în epifiză sau metafiză, se
declanșează osteita sub forma de multipli foliculi Koster care au tendința de
a joncționa și a produce o cavernă prin necroza cazeoasă. Extinderea
ulterioară a procesului se face înspre articulații, situație întâlnită frecvent la
tineri și copii, osteita devenind, de fapt, o osteoartrită. Dacă însămânțarea s-
a produs la nivelul oaselor plate – ale calotei, sternulului, coastelor,
bazinului, propagarea infecției este limitată și nu va interesa cavitatea
articulară. În acestă fază, modificările produse sunt reversibile, iar un
tratament adecvat poate asigura vindecarea.

2. Perioada de stare (artritică) – sunt afectate și țesuturile cartilaginoase,

sinoviala, la nivelul lor proliferează fongozități (proliferări celulare albe, gri
sau roșcate) cazeificate mai apoi. Oasele suferă distrucții importante și se
pot deforma, iar abcesele fistulizează și se suprainfectează.

3. Perioada reparatorie (postartritică) – vindecarea se face prin calcificarea

geodelor - „chenarul de doliu” (Ménard). La copii există tendința de
anchilozare, iar la adulți – de fibrozare, în ambele cazuri sechelele fiind
7
importante pentru sistemul locomotor.
 Simptome:

Generale: oboseală, lipsa poftei de mâncare,

transpirații nocturne – caracterisctice tuberculozei;
Locale: durere articulară, inițial de intensitate
scăzută, dar care este amplificată de efort fizic,
atrofie musculară și limitarea mișcărilor articulare.
Poate iradia, iar în final ajunge să determine
impotența funcțională a zonei.
Simptomele variază în funcție de osul afectat și de
perioada de manifestare a TBC.
8
 2. Osteita sifilitică
În cadrul bolii sifilitice, produse de Treponema Pallidum, osul este interesat cel
mai frecvent în perioada terțiară - în forma dobândită a bolii și aproape constant
în perioada timpurie la copilul cu sifilis congenital. Se disting două tipuri de
leziuni:

a. Infiltrativ-exsudative
osteita și periostita sunt osifiante, radiologic sunt vizualizate procese de scleroză
osoasă ce obturează canalele medulare, compacta este îngroșată. Rar, infiltratul
exsudativ poate evolua spre forme supurate;
b. Distructiv-proliferative (goma sifilitică)
au localizare subperiostală sau intracorticală, mai rar în spongioasă;
în jurul nodulului au loc procese intense de sclerozare osoasă.

În sifilisul congenital, leziunile osoase sunt simetrice. În general, nu există forme

pure de osteită sifilitică, ci o combinație la care se
asociază osteomielita și artrita.

Alte forme de osteită specifică apar în actinomicoză, bruceloză. 9

 Complicațiile osteitei
• Osteomielita (infectarea măduvei osoase
hematogene) - sau periostita (inflamația periostului cu
deformarea osului și hipermineralizare);
• Indurația osului – condensarea lui;
• Anchilozare – dispariția mobilității în articulațiile
vecine;
•Osteonecroza – moartea celulelor osoase.

10
OSTEOMIELITA
Este o infectie hematogena
a osului, produsa cel mai
frecvent de stafilococul
auriu, localizata de obicei in
metafiza oaselor lungi la
copii si adolescenti.

Termenul de osteomielita
indica alterarea osului,
accentuand participarea
maduvei la procesul
inflamator.

11
 Tipuri de osteomielita
 Osteomielita acuta
Debuteaza brusc cu febra si dupa cateva zile apare si
durerea in zona infectata.
 Osteomielita cronica
Infectia apare si ramane uneori nedetectata pentru luni
sau ani buni. Cand incep sa se manifeste simptomele,
durerea osoasa este intensa. Osteomielita cronica nu
dispare dupa tratament.
 Osteomielita vertebrala
Aceasta infectie se localizeaza la nivelul coloanei vertebrale
si determina dureri cronice la fiecare miscare. Osteomielita
vertebrala este rar insotita de febra si poate fi greu de
gestionat pentru ca de regula apare la persoanele varstnice
sau la cele cu boli cronice. 12
 Cauzele si patogenia osteomielitei
Agentul microbian care produce boala este cca in 90% din cazuri
stafilococul auriu, germen izolat de Pasteur in 1880 in secretia
furunculelor.
Ea poate fi produsa insa si de alti germeni: streptococul, stafilococul alb,
pneumococul, bacilul Eberth.

Microorganismele patogene vor ajunge la nivelul structurilor osoase:

- pe cale hematogena (purtati de curentul sangvin) de la un focar infectios
aflat la distanta
- prin contiguitate, de la un focar invecinat
- prin inoculare directa atunci cand exista o plaga penetranta.
 Factori de risc
Sistemul osos este conceput sa reziste la asaltul agentilor
patogeni si la infectii. Imbatranirea, unele boli cronice,
predispozitia genetica sunt factori care pot determina o
vulnerabilitate a oaselor si deci un risc mai mare de a
dezvolta osteomielita, asa cum se intampla in urmatoarele
situatii:

• accidentari recente sau interventii chirurgicale ortopedice;

• deficiente inregistrate la nivelul sistemului circulator;
• utilizarea unor linii venoase sau a unor catetere;
• probleme care isi pun amprenta asupra sistemului imunitar;
• consum de droguri sau de substante interzise.
 Simptome
• Durere osoasa localizata;
• Inflamarea zonei afectate cu inrosire locala;
• Sensibilitate la atingere si caldura;
• Febra;
• Iritabilitate sau letargie;
• Pierderea poftei de mancare;
• Transpiratie sau frisoane;
• Greata si varsaturi;
• Dificultate la suportarea greutatii proprii sau in mers;
• Sensibilitate sau rigiditate in zona osoasa din apropierea
portiunii afectate;
• Spate intepenit;
• Schiopatat in mers.
 Diagnostic
Este de preferat ca diagnosticul de osteomielita sa se faca
cat mai rapid posibil dupa debutul infectiei, pentru
a impiedica aparitia necrozei osului afectat.
• Examenul radiologic: precizeaza localizarea si intinderea leziunilor, eticheteaza
complicatiile si in timp urmareste evolutia si vindecarea sau aparitia recidivelor.
• Analizele de laborator indica accelerarea si cresterea cantitatii de proteina C reactiva.
Acesti doi parametri biochimici sunt nespecifici; ei sesizeaza existenta unui proces
inflamator dar nu precizeaza si etiologia acestuia. Utilizarea investigatiei cu
radioizotopi (technetiu) este mai sensibila si poate contribui la punerea diagnosticului
in primele 24 de ore, insa aceasta explorare nu poate diferentia osteomielita de fracuri
sau tumori.
• Ecografia isi gaseste si ea aplicabilitate in diagnosticarea imagistica a osteomielitei,
prin evidentierea abceselor (colectii purulente) subperiostale, a abceselor tesuturilor
moi invecinate si a ingrosarii periostului (structura care inveleste osul, cu rol in nutritia
acestuia).
• Explorarile imagistice de inalta rezolutie sunt reprezentate de RMN si CT .
 Tratament
• Tratamentul cu antibiotice
Medicatia antimicrobiana va fi initiata doar dupa recoltarea probelor
pentru culturi. In prima faza, pentru o mai buna eficacitate, antibioticele
vor fi administrate parenteral (intravenos). Intr-o infectie acuta, atunci
cand inceperea terapiei nu poate fi amanata pana dupa obtinerea
rezultatelor de laborator, se poate institui un tratament empiric care sa
acopere cu probabilitate spectrul patogenilor implicati.

• Tratamentul empiric se aplica in doze mari si trebuie sa acopere in mod

obligatoiu infectia cu S.aureus (oxacilina, vancomicina, nafcilina) iar in
cazurile de suspiciune, si pe cea cu bacterii gram-negative (cefalosporine
de generatia a treia, aminoglicozide sau fluorochinolone). Infectia cu
stafilococi si cea streptococica raspunde bine la tratamentul cu penicilina
G, 3-4 milioane UI, la fiecare 4 ore. In caz de alergie la penicilina se va
utiliza vancomicina sau cefazolina. Terapia empirica impotriva bacteriilor
gram-negative, presupune utilizarea ampicilinei, cefazolinei sau a
cefalosporinelor (de generatie II).
Tratamentul pentru eradicarea infectiei dureaza intre 4 si 6
saptamani, deoarece antibioticele patrund mai greu in
structurile osoase. Terapia poate fi initiata in spital si ulterior
continuata acasa.
Tratament chirurgical:
- Scurgerea zonei afectate: Procedura vizeaza deschiderea zonei din
jurul osului infectat, cu drenarea lichidului sau a puroiului
acumulat in abces.
- Indepartarea osului si a tesutului infectat: Prin debridare,
chirurgul va scoate osul infectat, alaturi de o mica parte din osul
sanatos ca masura de siguranta pentru ca infectia sa nu se
raspandeasca. Concomitent, poate fi vorba ca interventia
chirurgicala sa vizeze si indepartarea tesutului afectat pentru a
nu favoriza propagarea infectiei.
- Restabilirea fluxului de sange catre os: In urma
debridarii, bucata de os sau de tesut care este
indepartata lasa un spatiu gol ce poate fi umplut
cu o alta bucata de os sau cu tesuturi precum piele
sau muschi, provenite din alte zone ale corpului.
- Indepartarea obiectelor straine: In cadrul
interventiilor chirurgicale ortopedice unele
suruburi sau placi chirurgicale plasate vor trebui
inlaturate.
- Amputarea membrului: Ultima solutie pentru
tratarea osteomielitei poate fi amputarea
membrului afectat pentru a limita raspandirea
infectiei in alte regiuni ale corpului.
 Prognostic
Morbiditatea poate fi semnificativa si include extinderea
localizata a infectiei la tesuturile adiacente sau
articulatii, evolutia spre forma cronica cu durere si
dizabilitate, amputarea extremitatii afectate, infectia
generalizata sau sepsis.
Pana la 10-15% dintre pacientii cu osteomielita
vertebrala vor dezvolta sechele neurologice sau
compresia medulara. Pana la 30% dintre pacientii
pediatrici cu osteomielita a oaselor lungi vor dezvolta
tromboza venoasa profunda. Rata de mortalitate este
mica, daca nu se asociaza sepsisul sau o alta conditie
patologica de fond.
Va multumesc!
