Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Generalități
Bolile oaselor sunt acelea care afectează scheletul, determină fragilitatea acestora și
predispoziția către fracturi. Oasele fragile nu sunt o parte naturală a procesului de îmbătrânire.
Chiar dacă oasele se consolidează încă din timpul copilăriei, oameni de toate vârstele pot
îmbunătăți, oricând, sănătatea oaselor lor. Cea mai comună afecțiune a oaselor este osteoporoza,
caracterizată prin densitate osoasă scăzută și deteriorarea structurii osoase. Osteoporoza poate fi
prevenită, diagnosticată și tratata. Densitatea osoasă scăzută apare atunci când oasele au o
deficiență de minerale (calciu, de exemplu) care le face puternice. Ca atare, fracturile osoase pot
avea loc cu ușurință.
Alte boli osoase includ boala Paget și osteogeneza imperfectă. Boala Paget afectează persoanele
mai în vârstă și cauzează deformarea scheletului și fracturi. Osteogeneza imperfectă este o
tulburare moștenită care implică oase fragile și fracturi frecvente, la copii.
Un sistem osos sănătos, cu oase puternice este esențial pentru o viață sănătoasă. Oasele
puternice sprijină organismul, protejează inima, plămânii și creierul de la diverse prejudicii și
susțin mușchii care permit mișcarea. Oasele sunt și un depozit de minerale necesar unei vieți
normale.
Osteoporoza, dar și alte boli osoase pot determina un declin al sănătății fizice și al
calității vieții și pot duce inclusiv la inabilitatea unei persoane de merge, a sta și a se îmbrăca.
Unele dintre acestea pot declanșa chiar și decesul prematur. Oasele slabe pot contribui la fracturi
dureroase și debilitante. Cele mai frecvente sunt cele care afectează încheietura mâinii, coloana
vertebrală și șoldul. Bolile osoase sunt costisitoare atât pentru societate cât și pentru bolnavi.
1. Reumatismul
Orice afecțiune dureroasă, acută sau, de cele mai multe ori, cronică, care afectează buna
funcționare a sistemului locomotor.
Diferite tipuri de reumatism:
În exprimarea curentă, dar și în limbajul medical, acest termen acoperă boli foarte diverse.
Reumatismele pot fi împărțite în 6 grupe principale:
Reumatismele infecțioase:
Sunt cauzate de prezența unui germene în articulaţie: artrita gonococoică sau artrita tuberculoasă.
Reumatismele inflamatorii:
Se observa în general în cadrul bolilor de sistem, ca: reumatismul articular acut, poliartrita,
angeitele.
Reumatismele cristaline:
Sunt cauzate de prezența cristalelor în articulație sau în tendoane: gută, boala calcificărilor
tendinoase.
Reumatismele degenerative:
Sunt provocate de degerescența sau uzura unei articulații (artroza membrelor). Mai sunt cauzate
și de forța mecanică (efort exagerat pentru a ridica o greutate) sau o altă cauză este combinația
acestor factori (sindromul de îngustare a canalului carpian).
Complicații:
Acestea pot surveni la mult timp după instalarea bolii. Bolnavul poate prezenta atunci o
debilitate hemodinamică cu insuficiență cardică. Uneori se asistă la migrarea germenilor, cu
ocazia unei infecții, pe valvulele inimii, ceea ce antrenează o endocardită și, uneori, reluarea
puseului reumatismal. Formele acutale ale bolii se manifestă mai ales prin artrite localizate la o
singură articulație sau prin inflamații izolate ale inimii.
Tratament si prevenire:
Tratamentul necesită repaus la pat și o corticoterapie. Prevenirea recidivelor se realizează prin
administrarea de atibiotice la intervale regulate de timp de cel puțin 5 ani.
Prevenirea reumatismului articular acut constă în administrarea de antibiotice oricărui subiect
tânăr care are o angină eritematoasă.
3. Coxartroza
Se mai spune și artroza șoldului. Această boală evoluează lent și apare la subiecții trecuți de 50
de ani. Se evidențiază prin dureri în regiunea inghinală ale feței anterioare a coapsei și ale
genunchiului. Când cartilajul a dispărut, jena funcțională devine de așa natură încât are loc
recurgerea la o artroplastie a șoldului care este indispensabilă. Când o coxartroză debutează la
un subiect tânăr, se caută o anomalie a formei șoldului susceptibilă să fie corectă chirurgical în
scopul de a opri evoluția bolii.
4 . Artroza
Afecțiune articulară, de origine mecanică și neinflamatorie, caracterizată prin leziuni
degenerative ale articulațiilor, asociate cu o proliferare a țesutului osos subiacent. Localizările
cele mai frecvente ale artrozei sunt: genunchii, mâna, piciorul, șoldul, gâtul și coloana vertebrală.
Artroza, care se manifestă mai ales după vârsta de 60 de ani, este de 3 ori mai frecventă la femei
decât la bărbați. Deși ea nu este, în sens strict, o consecință a îmbătrânirii, frecvența sa crește
atunci când cartilajul nu mai are calitățile sale inițiale de suplețe, elasticitate și alunecare.
Lezarea cartilajului articular este uneori de origine traumatică. Defectele genetice de fabricație
sunt de asemenea susceptibile să o favoreze. Un catrilaj normal supus la tensiuni anormale din
cauza unei activități profesionale sau sportive prea intense, poate să se fisureze și să favorizeze
dezvoltarea unei artroze. Artroza trebuie să fie considerată o etapă finală comună a diferitelor
cauze (genetice, traumatice), ale căror combinații sunt unele mai variate.
Simptome si semne:
Durerea pe care o ocazionează o artroză este mecanică, ea apare după orice efort susținut și
dispare în repaus, nederanjând somnul. La trezire ea este adesea neplacută timp de câteva
minute. Artroza poate evolua în pusee numite congestive în cursul cărora durerea devine mai
persistentă. Articulația este înțepenită, umflată printr-o infuzie de lichid sinoval. Puseele
congestive corespund cu faze de distrugere a cartilajului în decursul cărora el este foarte fragil.
Poate surveni o subțiere a acestuia cu o jumătate de milimetru până la câțiva metri.
Diagnostic:
Radiografia nu poate releva nimic în timpul unui prim puseu de artroză. Semnele radiografice ale
artrozei evoluate sunt o pensare locală a spațiului articular, o condensare a osului situat sub
cartilaj și prezența ostiofitelor sau a „ciocurilor de papagal”, atestând eforturile de refacere ale
organismului. Situate în afara organismului acestea osteofite nu antrenează în sine nici o durere,
cel mult o ușoară diminuare a amplitudinii articulare.
Tratament:
În timpul puseelor congestive, punerea în repaus a articulației este indispensabilă, utilizarea unui
baston pentru artrozele membrelor inferioare, purtare a unui colier sau a unui lombostat pentru
artrozele cervicale sau lombare. Analgezicele, aspirina și infiltrațiile de corticosteroizi pot ușura
durerea, dar nu protejează față de condroliză. O dată criza trecută, articulația își regăsește adesea
o funcționare normală. Trebuie totuși să se evite traumatismele și surmenajul pentru declanșarea
unui nou puseu; tratamentul uneori constă într-un regim alimentar pentru a dimunua greutatea
suplimentară exercitată asupra articulațiilor. Malformațiile articulare pot fi tratate chirurgical.
Întreținerea unei bune musculaturi compensează proasta stare artriculară. Când cartilagiul este
complet distrus și artroza antrenează o componentă funcțională importantă se recurge uneori la o
artroplastie sau la o artrodeză.
Evitarea accidentelor
Pentru a evita accidentele care pot duce la diverse leziuni ale oaselor pot fi luate în calcul
următoarele sfaturi:
- se va păstra o lumina slaba pe timp de noapte în întreaga casa;
- se va sta în pat un minut și se vor mișca picioarele înainte de a se ieși din pat pentru a se
diminua rigiditatea acestora;
- se va păstra cât mai liber traseul către baie;
- se va șterge podeaua în baie, înainte de a merge la culcare (pentru a fi uscata);
- se va instala în baie o balustrada pentru sprijin;
- se va folosi un baston pentru menținerea echilibrului dacă apar amețeli sau tulburări de
echilibru.
1. http://www.academiapacientului.ro/boli-si-afectiuni/boli-ale-aparatului-locomotor/
2. www.referat.ro/referate_despre/boli_ale_sistemului_locomotor.html
3. https://rdz.ro/referat/referat-biologie/afectiuni-ale-sistemului-locomotor.html