Osteomielita odontogenă

acuta și cronică la copii

Osteomielita – proces inflamator extins ce cuprinde medulara, corticala
si periostul osos.
- proces infecţios cu caracter purulent - necrotic, care evoluează în os şi
ţesuturile înconjurătoare sub influenţa factorilor, de natură fizică,
chimică şi biologică, pe fonul sensibilizării preliminare şi a dereglărilor
neuro-umorale (A. I. Şargorodski, 1985).
Clasificare (dupa factorul etiologic):
• osteomielită odontogenă;
• osteomielită hematogenă;
• osteomielită traumatică;
• osteomielită toxică a maxilarelor, care apare în urma consumului de
droguri;
• osteomielită cu caracter specific:
- actinomicotică;
- tuberculoasă;
- sifilitică.
Clasificarea osteomielitei odontogene:
• După evoluţia clinică: necomplicată;
complicată (flegmon etc.).
• După fazele inflamaţiei : acută;
subacută;
cronică.
• După localizare: maxilarul superior;
maxilarul inferior.
• După gradul de răspândire a procesului: circumscrisă (limitată);
invadantă (difuză).
Forme anatomo-patologice:

• stadiul de congestie osoasă se caracterizează prin hiperemie, vasodilataţie,

edem medular şi periostal;
• stadiul de supuratie osoasă este marcat de tromboza capilarelor. Astfel
apare necroza ţesutului medular cu formarea de microabcese, ce confluează
şi se exteriorizează decolând periostul. Acest proces accentuează
tulburările de vascularizaţie periostală.
• stadiul de necroză osoasă (sechestrare) este marcat de diminuarea
progresivă a circulaţiei sanguine locale, ce duce la necroză osoasă şi
delimitarea sechestrelor.
• stadiul de reparatie osoasă apare după eliminarea elementelor patologice.
Evoluția clinică:
Faza acută a osteomielitei odontogene:
• Afecţiunea apare brusc cu alterarea stării generale (febră, frison,
insomnie, tahicardie). Durerea se amplifică rapid, devenind paroxistică şi
iradiind la nivelul hemicraniului. La examenul local se constată o
tumefacţie difuză, cu tegumente acoperitoare destinse, lucioase şi
indurate.
• Procesul supurativ determină mobilitatea dintelui cauzal şi deformarea
ambelor corticale osoase. În cazul osteomielitei cu localiazare
mandibulară apare precoce semnul Vincent d'Alger. În osteomielita
maxilarului se instalează hipoestezie sau anestezie în teritoriul de
distribuţie al nervului infraorbitar
• Starea generală este gravă. Au loc frisoane, t- 40°C, cefalee,
pierderea poftei de mâncare, insomnie, tahicardie, tahipnoe, hipotonie.
Starea generală poate fi caracterizată ca septicemică. În caz de infecţie
anaerobă poate apărea euforie, o subapreciere de către bolnav a stării
sale generale. Euforia poate fi urmată de înrăutăţire bruscă a stării
generale. Gravitatea bolnavului depinde de vastitatea lezării osului. Pe
măsura implicării noilor sectoare în proces şi starea generală a
bolnavului se înrăutăţeşte, curba de temperatură devine neuniformă.
Înrăutăţirea stării generale poate fi condiţionată de către acumularea
puroiului în urma închiderii eşirii lui din plagă. Adesea pot fi
observate dereglări de funcţie ale tractului gastrointestinal (diaree,
constipaţie).
 În sânge – leucocitoză (12-15x109/1), limfopenie deviere spre stânga a
formulei leucocitare, eozinopenie, granulaţie toxică a leucocitelor, VSH
până la 50-70 mm/oră. Drept semn alarmant este privită leucopenia.

În urină – albumine, nu rar apar cilindri hialini.

Osteomielita acută durează 2-3 săptămâni. În cazuri rare procesul ce
evalueaza fulgerător în 2-3 zile poate să aducă la sfârşitul letal.

Evoluţia osteomielitei acute la mandibulă şi maxilar se deosebeşte în

mod radical: osteomielita maxilarului frecvent evoluează “abortiv”, pe
când osteomielita mandibulei întotdeauna evoluează furtunos şi frecvent
aduce la vastă distrucţie a ţesutului osos. Această diferenţă este
condiţionată de particularităţile componenţei anatomice a maxilarelor.
• Semnele radiologice de osteomielită apar după un interval de
aproximativ o săptămână, când se produce o demineralizare osoasă de
30 - 60%. Imaginile radiologice sunt de "os marmorat" sau de "miez
de pâine", în care alternează zonele de osteoliză cu zonele de
osteocondensare, având un contur neregulat.
• Imaginea radiologică clasică de "sarcofag" este reprezentată de o zonă
de radiotransparenţă (osteoliză), ce înconjoară la distanţă o zonă de
radioopacitate (fragment de os condensat - sechestru).
Faza subacută
• Pe măsura diminuării fenomenelor acute ale afecţiunii se poate
observa limitarea terenului de răspândire a procesului inflamator-
septic în os şi în ţesuturile moi înconjurătoare şi formarea în jurul
focarului, pe marginile lui, a unui val de ţesut granulos.
Faza cronică

• Starea generală a pacientului nu este modificată, însă la examenul

clinic se constată deformarea ambelor corticale mandibulare, semnul
Vincent este pozitiv (anestezie labiomentonieră) şi pot apărea multiple
fistule cutaneo-mucoase.
• La explorarea fistulelor cu stiletul butonat se obiectivează un os
moale, osteitic.
În această fază se evidenţiază bine sectoarele de osteonecroză, în jurul
cărora are loc resorbţia osului “sănătos” adiacent după tipul aşa
numitei resorbţii netezi şi sinusale. Se intensifică reacţia de proliferare
şi în periost, în formă de depoziţie de ţesut osteoid, şi în end-ost, unde
se observă formarea trabeculelor de ţesut osos tânăr.

Formarea sechestrelor – eliminarea completă a sectoarelor de os

necrotizat de la osul nelezat de obicei se începe la 1-2 luni.
Dimensiunile, numărul şi forma sechestrelor sunt diferite. Cavitatea
sechestrală se umple cu os nou format, cu ţesut granulos, are un duct
fistular în ţesuturile înconjurătoare. Sechestrele mici se pot resorba sau
evacua de sinestătător.
Diagnosticul diferenţial:

• periostita
• osteita
• displazia fibroasă,
• osteomul osteoid
• tumori benigne osoase
• tumori maligne osoase
• infecţii specifice osoase.
 Tratamentul local
• drenarea procesului septic prin
incizia supuraţiilor şi lărgirea
fistulelor, asociată cu irigaţii
abundente cu soluţii antiseptice.
• extracţia dinţilor cauzali cât mai
precoce.
Tratament general
Antibioterapia de primă intenţie va folosi antibiotice cu spectru larg, rezultatul
antibiogramei optimizând schema terapeutică.
Ceftriaxon
Eritromicină (din spectru ingust)
Lincomicină 30% (osteotrop)
 
Dezintoxicaţie 30 – 60 ml de lichid/kg – corp
Sol. Refortan 6%
Sol. Guicosae10% (după controlul glicemiei)
Sol.fiziologică
Sol. Ringer
 
Tratament desensibilizant
Dimedrol, suprastin, fencarol.
Complicatiile osteomielitei:
- flegmoane;
- tromboflebite faciale;
- tromboza sinusurilor venoase;
- sinusita maxilară acută,
- septicemie;
- mediastinita etc.