Sunteți pe pagina 1din 89

GENERALITATI Stafilococii sunt bacterii de forma rotund-ovalara (coci), gram pozitivi (se coloreaza cu colorant Gram), cu un diametru de 0,5-1,5

mm, dispusi caracteristic in gramezi (ca si ciorchinele de strugure). Genul Staphylococcus cuprinde aproximativ 27 de specii de stafilococi, dintre care cele mai dese sunt asociate cu infectii umane. Pot produce o gama larga de infectii, a caror gravitate si localizare variaza de la infectii superficiale ale pielii pana la infectii ce pun viata in pericol, ca de exemplu septicemia sau meningita.

Staphylococcus aureus, imagine obinut cu microscopul electronic.

PATOGENITATEA S. AUREUS
Pentru a intelege cum reuseste aceasta bacterie sa patrunda, sa infecteze si sa se raspandeasca in organism in ciuda mecanismelor de aparare proprii organismului, si cum se explica varietatea clinica a afectiunilor determinate de stafilococ, este important de cunoscut structura acestuia si modul de actiune. Stafilococul auriu (S. aureus) isi exercita patogenitatea atat prin structura sa cat si printr-o multitudine de enzime pe care le produce.

Stafilococul auriu secreta un numar mare de toxine: - 5 enzime citolitice, care sunt capabile sa lezeze membranele celulare si deci sa distruga celulele; acestea sunt alpha, beta, gama hemolizinele si leucocidina; dupa cum le spune si numele hemolizinele au ca principal rol hemoliza distrugerea eritrocitelor, dar ele pot distruge si alte tipuri de celule avand un rol important in producerea leziunilor tisulare; leucocidinele ataca si distrug leucocitele.

- exfoliantina: determina leziuni la nivelul epidermului cu exfoliere consecutiva; este responsabila de aparitia dermatitei exfoliative in cadrul sindromului stafilococic al pielii oparite (frecventa la copiii mici) toxina-1 a socului toxic: este responsabila de sindromul de soc toxic caracterizat prin: febra, hipotensiune, eruptie urmata de descuamare si afectarea mai multor organe interne - enterotoxinele (sunt 5, notate de la A la E): sunt responsabile de toxiinfectiile alimentare cu stafilococ, ele fiind rezistente la aciditatea gastrica si rezista 30 minute la temperatura de 100 grade C, ceea ce semnifica faptul ca alimentele contaminate cu enterotoxina stafilococica nu devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine se pare ca au actiune si asupra SNC, ceea ce explica varsaturile severe ce apar uneori in toxiinfectiile alimentare.

TRATAMENT
Tratamentul infectiilor stafilococice cuprinde tratament antibiotic alaturi de care sunt necesare si drenajul colectiilor purulente, indepartarea tesuturilor necrozate si a corpurilor straine. Deoarece in prezenta unor corpuri straine (proteze, catetere, pacemaker) este aproape imposibil de eradicat infectia cu S. aureus, de cele mai multe ori acestea trebuie indepartate . TRATAMENTUL ANTIBIOTIC Inca din anii 1950-1960 a fost semnalata o crestere rapida a rezistentei tulpinilor stafilococice in general si mai ales a S. auriu la antibiotice. Efectuarea antibiogramei a devenit astfel obligatorie pentru toate tulpinile de S. aureus izolate din diverse infectii.

Pentru tulpinile sensibile, antibioticul de electie ramane penicilina iar pentru infectiile mixte se poate asocia penicilina cu un inhibitor de beta-lactamaza. Infectiile grave care necesita doze mari sau infectiile asociate cu bacteriemie se vor trata cu antibiotice pe cale parenterala (injectabila) in timp ce infectiile pielii, ale tesuturilor moi sau ale cailor respiratorii se pot trata prin administrare orala. Durata tratamentului si calea de administrare difera in functie de localizare, severitate, imunitatea gazdei si raspunsul la tratament; bacteriemia necesita 2-4 saptamani de tratament cu antibiotic parenteral, osteomielita acuta si endocardita acuta 4-6 saptamani, in timp ce osteomielita cronica necesita pana la 6-8 saptamani de tratament parenteral.

INFECTIILE RESPIRATORII determin o morbiditate foarte mare n zonele temperate si reprezint peste 50% din bolile acute dintr-un an. Ele afecteaz n special copiii care fac 6 7 episoade pe an;ele reprezint 60 70% din morbiditatea anual la copii.La adulti determin aproximativ 75% din acutizrile BPOC. Infectiile respiratorii virale repetate pot duce la bronsiectazii, scleroemfizem pulmonar, astm bronsic. De asemeni unele virusuri (adenovirusuri) au potential oncogen. SPECTRU CLINIC Spectrul clinic al infectiilor respiratorii este foarte larg. De asemenea trebuie avut n vedere c acelasi virus poate determina mai multe sindroame clinice, iar acelasi sindrom clinic poate fi determinat de mai multe virusuri.

Se utilizeaz de obicei clasificarea n functie de segmetul tractului respirator predominant afectat: - Infectii ale cilor aeriene superioare: rinita acut, faringita, amigdalita, febra faringoconjunctival, laringita, epiglotita, laringo-traheo-bronsita. - Infectii ale cilor aeriene inferioare: bronsita acut, pneumonia. - Infectii ale ntregului tract respirator: gripa.
Dintre infectii ale cailor aeriene, Penumonia cu stafilococ care apare destul de rar, insa manifestarile sunt cat se poate de severe: - dureri toracice intense -dispnee (dificultate in respiratie), -toxicitate sistemica, -necroza si formare de abcese pulmonare.

Exista situatii in care penumonia stafilococica poate aparea chiar si in absenta unor factori predispozanti, ce tin de gazda umana, atunci cand mecanismele de aparare antiinfectioasa nu sunt alterate. Exista o serie de factori, care favorizeaza aparitia infectiilor respiratorii cu stafilococul aureus si stafilococi in general, precum internarea prelungita in unitati de ingrijire a bolilor cronice, antibioterapia prelungita si chiar internarea uzuala in unitatile de ingrijire medicala. Pneumonia stafilococica se poate complica grav cu aparitia empiemului (acumularea de puroi, intre foitele pleurale), situatie amenintatoare de viata care contribuie semnificativ la cresterea mortalitatii. In multe dintre situatii, Stafilococul aureus poate fi izolat din secretiile provenite de la nivelul faringelui, mai ales la copii care acuza dureri la nivelul gatului sau in timpul deglutitiei (faringita exudativa) .

TRATAMENT Tratamentul etiologic poate fi aplicat n foarte putine cazuri: gripa, infectia cu v. Sincitial respirator, v. herpetice. Tratamentul este n general simptomatic: antitermic, antiinflamator, antitusiv sau mucolitic si expectorant etc. De asemenea tratamentul trebuie adaptat formei clinice a bolii. n formele severese face tratament patogenic cu glucocorticoizi pe cale parenteral, de sustinere a functiilor vitale, de reechilibrare hidroelectrolitic.

INFECTII ALE SCHELETULUI Oasele scheletului pot fi sediul unor tumori, ale unor infecii (osteomielita), ale unor leziuni degenerative (artroza) sau inflamatorii (artrit). GENERALITI Osteomielita reprezint o infecie osoas cauzat, de obicei, de bacterii. Exist 2 forme de osteomielita, acut i cronic. La copii, se ntlnete doar forma acut. Infecia ce cauzeaz apariia bolii provine, de regul, din alte regiuni ale corpului i se rspndete la oase prin circulaia sanguin sau de la un esut nvecinat. Ea poate ncepe i de la nivelul osului n cazul n care exist o predispoziie, precum un traumatism recent. La copii sunt afectate mai des oasele lungi, iar la aduli - vertebrele i osul coxal.

Infecia osoas poate fi cauzat de bacterii sau fungi. n interiorul osului infectat se produce puroi, ce poate provoca formarea unui abces. Abcesul diminua aportul sanguin la nivelul osului. Osteomielita cronica apare atunci cnd esutul osos este distrus n urma aportului sanguin sczut. Infecia cronica poate persista ani de zile.

In osteomielita acut se ntlnesc durerea osoas i febr. Local, apare inflamaia, roeaa i temperatura crescut. Osteomielita cronica prezint, de asemenea, durere osoas i, local, inflamaie, roeaa i temperatura crescut. n plus, apare scurgerea puroiului prin piele. Uneori mai pot aprea urmtoarele simptome: Grea; Transpiraii; Frisoane; Oboseala cronic; Umflarea gleznelor i picioarelor; Disconfort general.

TRATAMENT Tratamentul consta din antibiotico-terapie i intervenie chirurgical. Antibioticele se administreaz pentru a distruge microorganismele ce cauzeaz infecia. n cazul infeciilor persistente poate fi necesar intervenia chirurgical, care const n ndeprtarea esutului osos necrozat. Spaiul rmas n urma interveniei chirurgicale, se umple cu o gref osoas sau cu materiale speciale care stimuleaz dezvoltarea esutului osos. Administrarea de antibiotice continua cel puin 6 sptmni dup intervenia chirurgical.

ARTROZA CE ESTE ARTROZA?

Artroza este o suferin a cartilagiului articular. Acesta este un esut elastic care acoper extremitile oaselor din articulaii. n mod normal suprafaa acestor cartilagii este foarte neted, facilitnd mobilitatea articulara i absorbind totodat ocurile. Acest lucru este deosebit de important la nivelul articulaiilor mari, care suporta greutatea corpului, cum sunt cele de la picioare i articulaiile coloanei vertebrale. Pe msur ce artroza progreseaz, suprafaa cartilagiilor i a osului de dedesubt devine neregulat, apar excrescene osoase ("ciocuri", "noduri"). Consecina este imposibilitatea culisrii fine a suprafeelor articulare care n schimb se freac ntre ele, mai ales cu ocazia micrilor solicitante.

CARE ESTE TRATAMENTUL N ARTROZA? Exist mai multe medicamente simptomatice care se pot folosi n artroza. Trebuie subliniat c ele nu vindec boala i au efecte secundare, de aceea trebuie folosite cu pruden. Antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) - reduc durerea i inflamaia. Exemple: aspirin, ibuprofen, indometacin, diclofenac, ketotifen, etc. Problema este c, n general, pentru a se obine efectul dorit sunt necesare doze mari (de exemplu 12 tablete pe zi), la care apar mult mai frecvent efecte secundare nedorite. Alternativa este folosirea unguentelor (cu fenilbutazona, diclofenac, piroxicam, etc.) care se aplic pe zona dureroas, de cteva ori pe zi. Acetaminofen - eficient contra durerii, dar nu are efect antiinflamator.

ARTRIT Artrit se definete ca fiind o inflamaie a unei articulaii. Este o eroziune, o deteriorare treptat a cartilajului

TIPURI - Artrit genunchiului - Artrit psoriazica - Artrit reumatoid - Artrit juvenila reumatoid - Artrit din bolile inflamatorii intestinale - Artrit reactiva - Gut - Osteoartrita

SIMPTOME Artrita se caracterizeaz prin dureri adesea nocturne care pot trezi bolnavul. Dimineaa, articulaiile i regsesc mobilitatea doar dup o perioad de nclzire, a crei durata constituie un bun martor al gradului de inflamaie. Local, epidermul este trandafiriu sau rou, chiar violaceu, articulaia este adesea umflat.

TRATAMENTUL ARTRITELOR Unele artrite necesita un tratament specific: antibiotice pentru artritele septice, uricozurice n cazul gutei, antiinflamatoare i corticosteroizi n poliartrita reumatoid. n majoritatea cazurilor, analgezicele i antiinflamatoarele atenueaz durerea. Unele artrite inflamatorii aseptice pot antrena deformaii sau distrugeri articulare, necesitnd uneori o artroplastie (nlocuirea articulaiei cu o protez), chiar o artrodez (fuzionarea chirurgical a oaselor articulaiei).

STREPTOCOCUL
Streptococul este un gen de bacterie din familia cocilor. Datorita diviziunilor consecutive ale celulei, in timpul inmultirii se formeaza un lant de celule. Celulele de streptococ au forma de sfera, cu diametrul de 0,6-1,0 micron. Nu formeaza spori. Din grupa streptococilor fac parte atat specii patogene, cat si nepatogene.

Unele specii de streptococ poseda asa-numite proprietati hemolitice - proprietatea de a distruge hematiile. Streptococii sunt agentii patogeni ai erizipelului, provoaca septicemia acuta si cronica, endocardita, anumite angine si o serie de afectiuni inflamatorii purulente (de exemplu, meningita purulenta, osteomielita, otita). O specie de streptococ - streptococul hemolitic - este considerat agentul patogen al scarlatinei. Este probabil ca streptococul are un rol si in dezvoltarea reumatismului. Cel mai raspandit microb patogen este streptococul.

Microorganismele streptococice sunt extrem de versatile si comune. Sunt capabile sa invadeze orice parte a organismului. Aceste microorganisme se impart in mai multe grupe, bazate pe tipurile de proteine din invelis si caracteristicile de laborator. Ele sunt impartite in grupurile A, B, C, D, G, H, K, Streptococcus mutans si Streptococcus pneumoniae. Cel mai des intalnit ca agent etiologic al infectiilor este streptococul de grup A. Unele dintre cele mai frecvente afectiuni cauzate de streptococii de grup A includ infectiile respiratorii superioare (amigdalite,faringite,etc), infectii ale pielii (impetigo) si boli inflamatorii (cum ar fi febra reumatica sau infectia renala). In plus, mai pot determina infectii sangvine care pot avea complicatii severe.

Streptococcus mutans determina, in general, carii dentare. TRATAMENT: Diagnosticul precoce si initierea prompta a terapiei antibiotice sunt preferabile. Penicilina este medicamentul de electie in tratamentul infectiilor streptococice, dar alte antibiotice, cum ar fi Eritromicina sau Cefalosporinele pot fi folosite depinzand de natura infectiei si de susceptibilitatea si rezistenta individuala la antibiotice. Infectiile cutanate streptococice necesita uneori doar tratament local, cu unguente cu antibiotice, insa, in unele cazuri poate fi necesar si un tratament pe cale orala. In cazul infectiilor cu Streptococcus pneumoniae (pneumococ) se recomanda efectuarea antibiogramei, deoarece s-au semnalat tulpini rezistente la penicilina, eritromicina si azitromicina.

PNEUMOCOCUL (Streptococcus pneumoniae) este o bacterie din genul streptococilor, care a fost izolat pentru prima data in anul 1881, din sputa, de catre Louis Pasteur, in Franta. Se gaseste in flora orofaringiana normala la majoritatea populatiei dar poate fi si un important agent patogen uman, fiind principalul agent patogen al infectiilor pneumococice invazive si non-invazive la copii. Infectiile pneumococice invazive includ pneumonia, meningita si bacteriemia (septicemia); manifestarile non-invazive includ otita medie, sinuzita si bronsita. Aproximativ 80% dintre pneumoniile bacteriene sunt determinate de pneumococ.

EPIDEMIOLOGIE
Transmiterea se realizeaza pe cale aeriana, directa (prin stranut, tuse, contact cu un purtator asimptomatic), sau indirect prin praf contaminat. Purtatorii nazofaringieni de pneumococ contribuie la raspandirea infectiei (mai ales in institutiile de ingrijire si in alte spatii comune), avand un rol important in transmiterea tulpinilor rezistente la antibiotice. Infectia pneumococica are caracter sezonier: in zonele temperate, incidenta atinge nivele ridicate iarna si primavara

FORME CLINICE
Streptococcus pneumoniae este agentul etiologic a mai mult de 80% din pneumoniile bacteriene si a numeroase cazuri de otite medii, meningite si septicemii, fiind astfel o cauza importanta de mortalitate si morbiditate.

PNEUMONIA PNEUMOCOCICA - Simptomele caracteristice sunt: debut brutal, cu febra ridicata (> 39C), frisoane, tuse, junghi toracic. In general este localizata la nivelul lobului inferior al plamanului; bronhopneumonia este mai frecventa la copii si varstnici. In general dupa o terapie cu antibiotice eficienta, vindecarea survine in 2-3 saptamani. Complicatiile sunt rare.

SINUZITA SI OTITA MEDIE - Episoadele de otita medie pot sa apara la orice varsta, dar cel mai adesea in copilarie, mai ales intre 3 luni si 3 ani, in timp ce sinuzitele apar mai frecvent la adulti. Otita medie acuta este caracterizata de aparitia rapida a simptomelor sistemice sau ale urechii medii, incluzand unul sau mai multe din urmatoarele: otalgie, otoree, febra, iritabilitate, anorexie, varsaturi. Cea mai comuna complicatie a otitei este pierderea temporara a auzului. Afectarea grava a auzului poate sa apara dupa episoade repetate de otita. MENINGITA - Are o rata de mortalitate ridicata. Supravietuitorii unei meningite pneumococice pot ramane cu sechele deosebit de importante. Sechelele pe termen lung includ deteriorarea auzului, probleme neurologice focale si intarziere mentala.

BACTERIEMIA (SEPTICEMIA) - 3-5% dintre copii cu


varsta cuprinsa intre 3-36 luni fara focare aparente de infectie prezinta bacteriemie oculta. Singurul semn clinic al bacteriemiei oculte este febra. Bacteriemia oculta poate progresa spre o bacteriemie inalta, care mult mai probabil poate determina complicatii focale sau boala invaziva severa. La pacientii asplenici se poate produce bacteriemia fulminanta, care poate conduce la coagulare intravasculara diseminata (CID). Septicemia apare ca o complicatie la 2530% dintre pacientii cu pneumonie pneumococica si la 80% dintre cei cu meningita pneumococica. Nu apare de obicei ca urmare a sinuzitelor sau otitelor medii.

TRATAMENT
Terapia antimicrobiana este tratamentul etiologic al infectiei cu pneumococ. Majoritatea tulpinilor sunt sensibile la penicilina si eritromicina, insa, deoarece s-au semnalat tot mai frecvent tulpini rezistente la penicilina, eritromicina si azitromicina, efectuarea antibiogramei a devenit necesara. Dozele, calea de administrare si durata tratamentului sunt in functie de forma clinica de boala. Cu toata eficacitatea antibioterapiei, mortalitatea in cazul infectiilor pneumococice este crescuta mai ales la varstnici si imunocompromisi (splenectomizati, infectati HIV). De aceea la aceste persoane, se recomanda imunizarea activa prin vaccinare antipneumococica, care asigura o protectie de lunga durata, de pana la 5 ani.

La copiii cu hipogamaglobulinemie sau splenectomizati se recomanda tratamentul cu penicilina orala, deoarece acestia nu raspund foarte bine la vaccinare si fac frecvent infectii pneumococice. Cu exceptia vaccinarii, nici o alta masura de sanatate publica nu are un impact semnificativ asupra incidentei acestei boli. Cresterea rezistentei la antibiotice si usurinta cu care se pot raspandi tulpinile rezistente subliniaza importanta controlului prin vaccinare.

MENINGOCOCUL (NEISSERIA MENINGITIDIS)

HABITAT: Meningococul paraziteaza numai omul si poate fi izolat din oro- si nasofaringele persoanelor sanatoase.Transmiterea se face prin picaturile lui Pflugge,poarta de intrare fiind tractul respirator. CARACTERE MORFOLOGICE SI STRUCTURA ANTIGENICA: Meningococii sunt diplococi gram-negativi, reniformi,ca doua boabe de cafea ce se privesc fata in fata,imobili si aerobi.

IN PATOGENEZA INFECTIILOR SUNT IMPLICATI 3 FACTORI MAJORI: abilitatea meningococului de a coloniza nasofaringele si de a strabate mucoasa prin endocitoza; raspandirea sistemica in absenta fagocitozei mediate de anticorpi efecte toxice Cantonat la nivelul mucoasei, nasofaringiene meningococul produce local o rinofaringita care poate fi uneori asimptomatica.In conditii de scadere a rezistentei mucoasei sau lipsei factorilor locali ai apararii antiinfectioase nespecifice (lizozim),meningococul traverseaza bariera mucoasa,trecand in circulatie. Factorii apararii nespecifice sau specifice existenti in sange pot opri infectia in acest stadiu.

In lipsa lor sau in cazul scaderii rezistentei organismului, meningococii traverseaza bariera hemato-encefalica ajungand la SNC. Meningita debuteaza brusc cu febra,fototofobie,redoarea cefei,varsaturi,letargie sau alterarea statusului mental.

EPIDEMIOLOGIE: Infectiile meningococice au caracter endemo-epidemic si apar mai frecvent iarna si la inceputul primaverii.Transmiterea se face pe cale aerogena prin picaturile lui Pflugge.Sursa de infectie o constituie purtatorii sanatosi si cei bolnavi.Infectiile cu caracter endemic sunt mai frecventa la copiii cu varsta pana la 5 ani,iar infectiile cu caracter epidemic se intalnesc la adultii din colectivitati.Netratate,infectiile au o mortalitate de 87%.

PROFILAXIA: Presupune izolarea bolnavului si a contactilor precum si administrarea de rifampicina si vaccinare cu antigene specifice. Sunt boli cu declarare obligatorie. TRATAMENT: Antibioterapia se realizeaza prin administrarea de penicilina G,aminopeniciline,cefalosporine de generatia a treia, iar in scop profilactic,la contacti,este indicata rifampicina.

GONOCOCUL
Dupa dictionarul medical gonococul este: Diplococ (bacterie de forma sferica (coc) asociat in grupuri de doi, ca boabele de cafea), Este un germen gram negativ, responsabil de gonoree. Este un germene patogen specific omului, transmisibil pe cale sexuala, dezvoltandu-se numai in atmosfera imbogatita in dioxid de carbon. Neisseria gonorrhoeae este cauza gonoreei, o boala cu transmitere sexuala care afecteaza femeile, barbatii si copiii. In fiecare an sunt raportate aproximativ 1 milion de cazuri, in timp ce un numar cel putin identic nu sunt raportate. Consecintele medicale si sociale sunt semnificative. Poate cauza infertilitate la femei si este un factor de risc major pentru infectia HIV.

In medie, un barbat va fi infectat la fiecare al 4-lea contact sexual cu o femeie infectata, in timp ce o femeie va fi infectata la fiecare al 2-lea contact sexual cu un barbat infectat. Mecanismul infectiei cu Neisseria gonorrhoeae este diferit la femei si barbati. O caracteristica remarcabila a acestui microorganism, descoperita de un grup de cercetatori microbiologi, este abilitatea extraordinara de a supravietui in unica lui gazda, organismul uman. N. gonorrhoeae este un patogen exclusiv uman care nu are alta poarta de intrare, inafara de mucoasa umana, si in special cea genitala. A dezvoltat mecanisme remarcabile prin care evita atacul sistemului imun al gazdei (congenital si adaptat).

SIMPTOME Simptomele gonoreei apar, de obicei, dupa o perioada de 2 zile pana la 3 saptamani, dupa expunerea la infectie. Unele femei si barbati sunt asimptomatici pana cand apar complicatii severe. Simptome la femei: - disurie (senzatie dureroasa si de usturime la urinat) - secretii vaginale galbene - fragilitate vasculara (producerea cu usurinta a sangerarilor) - dispareunie (dureri la contactul sexual). Simptome la barbati: - secretie ureterala laptoasa alb-galbuie - disurie (senzatie dureroasa si de usturime la urinat) - inrosirea si umflarea deschiderii uretrei la nivelul penisului - dureri abdominale joase - durere si edematiere (umflare) la nivelul testiculelor.

MOD DE TRANSMITERE Infectia gonococica se transmite prin contact sexual vaginal, anal sau oral. Copiii se vor infecta la nastere, in cazul in care mamele sunt infectate. DIAGNOSTIC Depistarea simptomelor este foarte dificila in multe dintre cazuri. Astfel ca persoanele nu stiu ca sunt infectate pentru o perioada lunga de timp. Cele mai multe dintre persoanele asimptomatice, vor afla ca sunt infectate atunci cand partenerul lor este diagnosticat. Singura metoda sigura de a depista infectia este testarea (culturi din secretiile uretrale sau vaginale) pentru infectia gonococica.

COMPLICATII Infectia gonococica este periculoasa, chiar daca este asimptomatica. Infectia gonococica netratata se poate complica cu urmatoarele: La copii: - oftalmia gonococica (infectia globilor oculari) - afectarea ireversibila a organelor de reproducere - infertilitate (dificultatea de a ramane insarcinata). La adulti: - sterilitatea (incapacitatea de avea copii), fiind urmare a salpingitei acute, cauzata de infectia gonococica - sarcina ectopica sau tubara, o complicatie care se poate finaliza cu decesul femeii insarcinate - artrite.

PROFILAXIE
Recomandarile pentru prevenirea infectiei gonococice sunt identice cu cele pentru prevenirea altor boli cu transmitere sexuala. Cea mai buna metoda de prevenire a infectiei gonococice este abstinenta (nici un contact sexual) sau contactul sexual cu un singur partener neinfectat, care la randul lui nu are un alt partener sexual. O alta recomandare este folosirea protectiei in timpul contactului sexual. Prezervativul, folosit adecvat de la inceputul pana la sfarsitul fiecarui contact sexual, este cea mai buna protectie. Spumele sau gelurile spermicide si diafragmele sunt mai putin eficiente si nu ar trebui sa inlocuiasca prezervativul, ci sa fie folosite impreuna cu acesta.

TRATAMENT
Desi poate avea complicatii grave daca ramane netratata, infectia gonococica poate fi vindecata. Tratamentul consta in administrarea de antibiotice (de obicei Penicilina, Eritromicina sau Tetraciclina). Este foarte important ca tratamentul sa fie urmat corect, pentru a fi eficient. Din pacate, tratamentul antibiotic nu poate trata complicatiile deja cauzate de infectia gonococica.

TOXIINFECTII ALIMENTARE
Toxiinfectia alimentara este o afectiune determinata de consumarea unor alimente contaminate cu bacterii sau toxine bacterien. Diagnosticul de toxiinfectie alimentara presupune existenta si a unor criterii epidemiologice, adica aparitia concomitenta a unor simptome asemanatoare la mai multe persoane care au consumat acelasi aliment. Exista multi agenti patogeni care pot determina toxiinfectie alimentara: stafilococul, streptococul,bacilii,anumite specii de Clostridium (Clostridium botulinum, Clostridium perfringens),Salmonella typhi, Shigella, Escherichia coli, Vibrio parahemolyticus si altii. Fiecare dintre acesti germeni patogen determina toxiinfectii alimentare cu caracteristici clinice particulare.

Toxiinfectia alimentara cu stafilococi apare ca urmare a ingestiei alimentelor contaminate cu enterotoxine stafilococice care produc enterotoxine termorezistente. Principalele alimente care se pot contamina sunt preparatele din carne i prjiturile cu crem, deoarece stafilococii se dezvolt n mediu bogat n proteine i zahr; prepararea termic distruge stafilococii, dar nu i enterotoxinele, care sunt stabile termic. Cel mai important factor de risc pentru toxiinfecia alimentar stafilococic este consumarea alimentelor lsate la temperatura camerei

o perioad mai ndelungat, n special n anotimpul cald, timp care permite stafilococilor s secrete toxinele. Simptomele debuteaza n scurt timp dup ingestia alimentelor, cu greuri, vrsturi, dureri abdominale i diaree uneori sever.

REZERVORUL DE INFECIE
omul cu infecii cutanate stafilococice sau infecii digestive de diferite etiologii; purttorii aparent sntoi de stafilococ (5-40% din populaie);

animalele bolnave (mastita bovin), sau multiple specii de mamifere i psri, rezervoare mai ales de salmonelle; solul contaminat cu germeni provenii prin eliminarea materiilor fecale umane sau animale.

TRANSMITEREA
indirect, deobicei n tafet, alimentele putndu-se contamina n diferite etape:producie, transport, manipulare, n contact cu persoane infectate sau cu diferite elemente ale mediului extern, inclusiv vectori

TRATAMENT
Evoluia este favorabil n 1-2 zile sub tratament antiemetic, reechilibrare hidro-electrolitic i acido-bazic, fr a fi necesar tratamentul antibiotic. Formele severe necesit ns corticoterapie.

TOXIINFECTIA ALIMENTARA CU STREPTOCI


Apare ca urmare a ingestiei alimentelor contaminate cu enterotoxine streptococice. Simptomele debuteaza in scurt timp dupa ingestia alimentelor, cu greturi,varsaturi, dureri abdominale si diaree uneori severa

PROFILAXIA
Profilaxia infectiilor streptococice consta in: - masuri de igiena riguroasa in unitatile sanitare: spalarea meticuloasa a mainilor dupa contactul cu pacientii, utilizarea manusilor la contactul cu plagile si mucoasele contaminate - administrarea profilactica de antibiotice pre- si post-operator, pentru a preveni infectia plagilor postoperatorii - tratamentul prompt al tuturor infectiile streptococine chiar si a celor superficiale, ale pielii si tesuturilor moi.

BACILUL E. COL
Escherichia coli (prescurtata E. coli) este o bacterie ce traieste in tractul intestinal al omului si al animalelor.Exista la toti indivizii si face parte din flora comensala (totalitatea bacteriilor care traiesc in organismul unei persoane sanatoase si care nu determina boala).Organismul nou-nascutului vine in contact cu bateria prin apa,in care sau ca urmare a contactului cu personalul din spital. Desi majoritatea de E. coli sunt nepericuloase,exista si exceptii cum ar fi serotipul O157:H7,care este incriminata in aparitia unor toxiinfectii alimentare grave, anemie sau chiar insuficientei renale sau tulpinile care pot fi agenti etiologici ai diareelor hemoragice precum E. coli enterohemoragic(EHEC).

Unele tulpini de E. coli sunt incriminate in aparitia infectiilor de tract urinar.Bacteria este comensala cat timp nu dobandeste factori de virulenta(prin modificari genetice). Se considera ca aceasta bacterie se transmite predominant pe cale fecal-orala,igiena deficitara fiind incriminata adesea in transmiterea ei.

CUM SE POATE EVITA TRANSMITEREA DIRECTA A INFECTIILOR CU E. COLI


Sa ne spalam mainile cu apa si sapun mai ales dupa folosirea toaletei; Adultii trebuie sa aiba grija ca, copiii cu diaree sa se spele corect si frecvent pe maini dupa fiecare scaun; Robinetele chiuvetelor si toaleta trebuiesc curatate periodic cu substante antibacteriene; Pacientii care au fost diagnosticati cu infectie E. coli, nu ar trebui sa manipuleze alimente, carne sau sa lucreze in crese sau in alte institutii de ingrijire; Apa piscinelor trebuie clorinata corespunzator, iar cazile spalate cu substante antibacteriene.

BACILUL DIFTERIC (Corynebacterium diphteriae)


Difteria este o boal infecioas acut, transmisibil, provocat de Corynebacterium diphteriae, care rmne la poarta de intrare, se multiplic i determin fenomene locale (edem i false membrane) i elaboreaz o toxin care difuzeaz n organism, determinnd fenomene toxice la distan, n diferite organe. Corynebacterium diphteriae, bacil cu rezisten medie n mediul extern;

MANIFESTRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC: Ca urmare a introducerii imunizrii antidifterice, evoluia acestei boli este sporadic, fr periodicitate, n ultimii ani nefiind raportat nici un caz de difterie n ara noastr.

Rmne totui pericolul circulaiei agentului etiologic n natur, vaccinul oferind protecie fa de boal, dar nu i fa de infecie. n ultimii ani, n ara noastr, nu au mai fost izolate tulpini toxigene de bacil difteric. DIAGNOSTIC CLINIC Incubaia: 2-6 zile. Tabloul clinic este dependent de localizarea i intensitatea procesului difteric.

ANGINA DIFTERIC
Debut: treptat cu febr moderat care crete gradat, astenie intens, grea nsoit sau nu de vrsturi, anorexie i/sau nu dureri n gt. DIFTERIA LARINGIAN Poate fi primar (ca manifestare izolat a difteriei) sau secundar (extinderea procesului de la angina difteric); apare la 20-30 % din cazurile de difterie. Este mai frecvent la copiii mici cu rezisten sczut printr-o viroz anterioar. Debut: febr, disfonie, tuse aspr, spastic, stridor, tiraj, dispnee, accese de sufocare, uneori afonie.

DIFTERIA TOXIC
Debuteaz cu inapeten, greuri, adinamie, agitaie, insomnie, febr 40C, colici abdominale, cefalee.Faringele devine rou, edemaiat, apare disfagia. LOCALIZRI RARE rinita difteric: este foarte contagioas i se caracterizeaz, obstrucie nazal, adenopatie submaxilar monolateral, uneori epistaxis, secreie sero-sanguinolent, care poate eroda narina; otita difteric; difterie conjunctivala difterie anal, vaginal; difterie cutanat.

PROFILAXIE I COMBATERE MSURI FA DE IZVORUL DE INFECIE depistare: epidemiologic, clinic, laborator

declarare: nominal ; orice caz suspect va fi imediat anunat de ctre medicul care l-a depistat, la compartimentul de epidemiologie local.
izolare: 30 zile n formele uoare, 50 zile n cele grave, cu instituire de tratament antibiotic. Dup ameliorare clinic, se efectueaz dou culturi din exudatul nazo-faringian la interval de 5 zile; dac acestea sunt pozitive se prelungete terapia cu antibiotice. Fostul bolnav va fi supravegheat timp de 2-3 luni, pentru a surprinde eventuale complicaii cardiace (ECG).

TRATAMENT
Igieno-dietetic: repaus la pat 2-4 sptmni pentru forma comun; 2-4 luni pentru forma malign cu complicaii.
Tratament specific: ser antidifteric administrat precoce n primele 4 zile de boal; dup 6-7 zile se administreaz anatoxin. Antibioterapie: eritromicin.

Patogenetic: corticoterapie.

Bacilul KOCH
Bacilul tuberculos a fost descoperit n anul 1882 de catre Robert Koch, care a primit premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina n anul 1905. Tubercul este o boala infectioasa, ntlnita foarte frecvent n trecut, dar si n zilele noastre. Tuberculoza (TBC) este o boala cu vechime foarte mare (s-a demonstrat prezenta acesteia nca din antichitate). Dintre oamenii cunoscuti care au suferit de TBC pot fi amintiti: Honore de Balzac, surorile Bronte (exista nsa o controversa n ceea ce o priveste pe Charlotte Bronte), Albert Camus, Voltaire, Paul Gaugain, Vivien Leigh. Tuberculoza a fost folosita si de catre romancieri. Un exemplu din literatura romna este Marin Preda, n "Marele singuratic", al carui personaj feminin - Simina moare datorita complicatiilor tuberculozei.

CAUZE
Agentul etiologic al tuberculozei este Mycobacterium tuberculosis, un bacil aerob acid-alcoolo-rezistent. Bacilii de M. tuberculosis au o lungime de 3-4 m si latime de 0,3-0,4 m, fiind usor ncurbati, nesporulati si imobili. Sursa de infectie este reprezentata de om, animale si pasari. De obicei, purtatorii sanatosi ai infectiei sunt putin importanti, pentru ca acestia elibereaza cantitati mici de germeni. Cea mai importnata categorie implicata n transmiterea infectiei este reprezentata de bolnavi, care elimina bacilii pe cale respiratorie (excretori pulmonari - picaturi Pflugge), pe cale renala (excretori renali) sau prin abcedare ganglionara (n scrofuloza, numiti excretori ganglionari). Exista si excretori cutanati, n cazul tuberculozei osoase.

Persoanele cu risc crescut de a face boala sunt: drogatii, personalul medico-sanitar, pacientii imunocompromisi (HIV pozitivi sau cei sub tratament imunosupresor) Bacilul tuberculos rezista luni sau ani de zile n praf, fiind rezistent si la actiune antisepticelor si dezinfectantelor. Este sensibil nsa la radiatiile solare si la razele UV, fiind distrus de acestea n 1-2 ore SIMPTOME Tuberculoza afecteaza de cele mai multe ori plamnii, dar ea poate fi localizata si la nivelul SNC, sistemului limfatic, sistemului circulator, sistemului genito-urinar, sistemului gastrointestinal, sistemului osteoarticular si tegumentului.

DIAGNOSTIC
Diagnosticul de laborator se face pe baza frotiurilor efectuate din produsele patologice recoltate: sputa, urina, spalatura gastrica etc. Frotiul se coloreaza Ziehl-Nielsen, iar bacilii tuberculosi apar de culoare rosie Bolnavului suspect de TBC i se va face si radiografie toracica, o metoda imagistica ce poate pune n evidenta unele modificari pulmonare specifice acestei boli. Diagnosticul diferential se face cu: astmul, meningita, encefalita, infectia HIV, hipertiroidia, pneumopatiile de alta cauza. TRATAMENT Tratamentul antituberculos asociaza obligatoriu mai multe antibiotice, fiind efectuat pe o perioada mare de timp. Exista 2 tipuri de chimioterapiec antituberculoase:

1.majore sau de prima algere, din care fac parte: izoniazida, rifampicina, etambutolul, piranzinamida si streptomicina 2.secundare sau de a doua alegere: etionamida, protionamida, acidul aminosalicilic, cicloserina, capreomicina, kanamicina, amikacina, ofloxacina, ciprofloxacina si levofloxacina. n Romnia, tuberculoza se trateaza dupa regimuri prezentate n Programul National Antituberculos. Tratamentul initial prevede doua regimuri diferite ce depind de forma clinica: izoniazida + piranzinamida + rifampicina + /- streptomicina sau etambutol, timp de 6-9 luni. n primele 2 luni, tratamentul se face zilnic, iar urmatoarele luni 3 zile pe saptamna cu asocierea a doua chimioterapice (izoniazida si rifampicina, care sunt de fapt si cele mai active antituberculoase). Profiaxia nespecifica se face prin depistarea, izolarea si tratarea sursei de infectie. Profilaxia specifica se face prin administrarea de vaccin BGC (Bacille/Bacillus-Calmette-Guerin), imediat dupa nastere. Vaccinul BCG este un vaccin cu bacili vii atenuati.

BACILUL LEPROS
LEPRA-boala infectioasa cronica ce se caracterizeaza printr-o atingere a pielii, mucoaselor si nervilor. Lepra este inca o boala frecventa in regiunile intertropicale ale Africii, Asiei, Oceaniei si Americii Latine. Este o boala endemica, adica o boala care face in permanenta un numar mare de victime.
CAUZE -afectiunea este cauzata de o bacterie in forma de bastonas, bacilul lui Hansen sau Mycobacterium leprae. Contagiunea nu este posibila decat in unele forme de lepra (lepra lepromatoasa); ea se face pornind de la secretiile nazale sau de la plagile cutanate ale unui bolnav, care contamineaza pielea sau mucoasele (mucoasa respiratorie) ale unui subiect sanatos.

SIMPTOME SI SEMNE - evolutia leprei este foarte lenta si se intinde pe mai multi ani. Primele leziuni sunt mici pete depigmentate, in general albe, cu diametrul de cativa milimetri, unde pielea este insensibila si nu transpira. Boala ia apoi fie o forma numita tuberculoida, fie o forma zisa lepromatoasa, sau chiar o forma intermediara. LEPRA TUBERCULOIDA, cea mai frecventa, se intalneste la subiectii care au mijloace de aparare imunitara relativ eficace. Ea lezeaza mai ales nervii, indeosebi in regiunile cotului, gambei sau gatului, si acestia devin palpabili sub forma unor cordoane groase regulate sau avand portiuni cu umflaturi si strangulatii. Evolutia se face catre o extindere a leziunilor, o deshidratare progresiva a pielii, alterari ale muschilor si nervilor care duc la ulceratii, retractii ale tendoanelor si aponevrozelor picioarelor si mainilor.

LEPRA LEPROMATOASA, cea mai grava, se intalneste la subiectii cu mijloace de aparare imunitara insuficiente. Ea se traduce prin aparitia de leproame, noduli de culoare rosiebruna durerosi, care sangereaza sub piele si sunt suficient de numerosi pentru a fi mutilanti. Fata, atunci cand este atinsa de astfel de leziuni, se numeste leonina (amintind de un leu). Leproamelor li se asociaza o rinita inflamatorie foarte contagioasa care poate antrena o prabusire a cartilagiilor, atingeri ale ochilor, gurii si viscerelor, o febra si o insemnata oboseala generala.

Tratament - Lepra este tratata prin administrarea de sulfone; totusi, deoarece au aparut numeroase fenomene de rezistenta la acest medicament in ultimii ani, actualmente se face apel la alte produse (sulfamide, rifampicina, dofazimina). Tratamentul trebuie sa fie urmat vreme indelungata, intre 6 luni si 2 ani, chiar si mai mult in formele evoluate. El duce la vindecarea formelor debutante si impiedica evolutia formelor grave. Sinonim: boala lui Hansen

LEPRA

BACILUL TETANIC
Tetanosul este o intoxicatie acuta a sistemului nervos central produsa de toxina bacilului sporulat gram-pozitiv anaerob Clostridium tetani; este o boala infectocontagioasa tratata in cadrul serviciilor de boli infectioase, rolul chirurgului fiind acela de a preveni producerea infectiei (in cazul plagilor cu risc tetanigen), iar odata infectia aparuta, de a trata poarta de intrare.

ETIOLOGIE
Bacilul tetanic este un germene teluric (e gasit cel mai frecvent sub forma de spori in pamant, mai ales in zonele fertilizate cu balegar); poate exista si in intestinul gros si chiar subtire al oamenilor si animalelor, de unde este eliminat odata cu materiile fecale.

Aceasta explica posibilul tetanos postoperator si posibila aparitie la bolnavi ce au suferit in urma cu multi ani rani de razboi, inmagazinand in cicatrice spori de bacil tetanic, cu eliberarea acestora in cursul interventiilor chirurgicale recente si trecere in forma vegetativa. FACTORII DE RISC O serie de situatii favorizeaza dezvoltarea acestui germene: - plagi (anfractuoase, delabrante, muscate, contaminate cu pamant); - intepaturi, arsuri, degeraturi, fracturi deschise; - avorturi septice (instrumente nesterilizate - tetanos postabortum); - catgut insuficient sterilizat (tetanos chirurgical; posibil si tetanos neonatolium, in cazul contaminarii bontului ombilical); - la care se adauga prezenta tarelor organice sau a starilor de imunodeficienta.

SIMPTOME
Debut (dupa 3-20 zile de incubatie): apare durere surda, senzatie de arsura, sensibilitate la frig si parestezii la nivelul unei plagi aparent vindecate sau pe cale de vindecare (plaga necicatrizata devine uscata, cu oprire a granularii), urmate de fibrilatii musculare si chiar contracturi ale grupurilor musculare perilezionale (fenomene usor atenuate la unii indivizi in cazul existentei unei profilaxii antitetanice insuficiente).

EVOLUTIE
Mortalitatea declarata in cazul acestei boli este de 40% pe plan mondial, afectand cu precadere tinerii si varstnicii. Evolutia este cu atat mai grava cu cat plagile contaminate sunt situate la cap, fata sau gat. In cazul supravietuirii, vindecarea este completa.

TRATAMENT
Tratamentul poate fi de doua tipuri. Tratamentul profilactic, urmareste 2 directii: - tratament chirurgical corect al plagilor potential tetanigene - asigurarea imunizarii antitetanice a populatiei. Tratamentul curativ: - toaleta corespunzatoare si lasare deschisa a plagii - la care se adauga imunizarea activa si/sau pasiva (in functie de starea de imunitate prezenta stabilita printr-o anamneza riguroasa) - antibioticoterapie (penicilina G in doze mari timp de 7-10 zile) - reechilibrare hidroelectrolitica si metabolica. La toate acestea se adauga izolarea bolnavului la pat in camere ferite de orice agenti excitanti, cu administrare de sedative, relaxante musculare, eventual oxigenoterapie.

BACILUL CRBUNOS
(Bacillus anthracis)

Antraxul este o boala potential fatala data de bacteria Bacillus anthracis. Aceasta bacterie produce sporii care raspandesc infectia. Sporii sunt bacterii in repaus. La fel ca semintele plantelor, sporii nu se activeaza pana nu germineaza. Antraxul este rar la oameni in afara situatiei in care este raspandit in mod intentionat. Antraxul apare la vite, cai, oi si capre. In antecedente sunt mentionate infectii cu antrax in America de Nord la persoane care lucrau cu animale, ca veterinarii si fermierii. Oricum, in prezent infectiile cu antrax sunt rare la animalele din America de Nord, datorita programului de vaccinare a animalelor

Oamenii pot dezvolta patru tipuri de infectii cu antrax: - antrax cutanat, printr-o leziune a pielii - antrax gastrointestinal, prin ingestia de alimente contaminate - antrax orofaringian (regiunea posterioara a cavitatii bucale), prin ingestie de alimente contaminate - antrax respirator, prin inhalarea sporilor. Dintre cele patru forme antraxul respirator duce la deces cel mai frecvent. SIMPTOME Perioada medie de pentru antrax este de pana la 7 zile dar poate lua 60 de zile sau mai mult pana la aparitia simptomatologiei. Simptomele depind de tipul de transmitere a infectiei.

ALTE SIMPTOME POT FI:


- ganglioni limfatici mariti in apropiere de zona cu leziunea cutanata - febra - migrene (dureri de cap) - un sentiment de disconfort.
ANTRAXUL CUTANAT Antraxul cutanat apare de obicei cand sporii bacteriei ajung pe o leziune a tegumentelor. Antraxul cutanat are urmatoarele caracteristici: - infectia pielii apare ca o mica, cu sau fara prurit (mancarime), asemanatoare cu muscatura de insecta sau paianjen -

-in una pana la doua zile se transforma intr-o bula plina cu un lichid, de aproximativ 1 cm pana la 3 cm in diametru - iIn 7 pana la 10 zile apare un punct negru in mijlocul leziunii, inconjurat de o zona rosie si edematiata (infiltrata cu lichid seros); bula este de obicei nedureroasa; pot aparea mai multe bule in diferite stadii. ANTRAXUL GASTROINTESTINAL In S.U.A. nu s-au gasit cazuri confirmate de antrax gastrointestinal. Aceasta forma de antrax apare dupa consumul de carne contaminata cu bacteria care da antrax. Antraxul gastrointestinal poate fi mai grav decat antraxul cutanat dar poate fi tratat eficient prin administrarea prompta de antibiotice.

Netratat, antraxul gastrointestinal duce la: - ulcere la baza limbii sau amigdalelor - angina faringiana - inapetenta (lipsa poftei de mancare) - voma - febra. Aceste simptome sunt urmate de: - dureri abdominale - voma cu (hematemeza) - scaun diareic cu sange. In doua pana la patru zile dupa aparitia acestor simptome, apare (lichid in abdomen) iar socul si decesul survin peste 2 pana la 5 zile.

ANTRAXUL RESPIRATOR Antraxul inhalator are ca sursa cea mai grava forma de expunere. Perioada de incubatie pentru aceasta forma poate fi 60 de zile sau mai mult, dar de obicei este de 2-3 zile. Simptomele de debut pot include: - angina faringiana - subfebrilitati - febra musculara.

Simptomele se pot accentua rapid in doar cateva zile pana la: - dificultati la respiratie (dispnee) - soc, care poate aparea rapid - meningita care apare frecvent.

Decesul poate surveni in 24 pana la 36 de ore dupa aparitia acestor complicatii. Simptomele respiratorii pot mima o pneumonie. O data ce boala se agraveaza este dificil de tratat si supravietuirea este mica. Antraxul inhalator nu este contagios. Aceasta forma de antrax apare dupa inhalarea sporilor de antrax din aer. Acest tip de contaminare este foarte rar. Simptomele antraxului inhalator pot semana cu cele ale gripei, in afara de acestedoua diferente: - senzatia de lipsa de aer, care apare in infectiile cu antrax dar nu este frecventa in gripa -rinita abundenta, care apare des in gripa si nu este frecventa in antrax.

ANTRAXUL OROFARINGIAN
Aceasta forma este cea mai rara. Perioada de incubatie este de una pana la sapte zile. Simptomele de debut sunt: - febra - ganglioni limfatici mariti ai zonei cervicale - angina faringiana severa - dificultati la inghitire (disfagie) - ulcere la baza limbii. Pe masura ce infectia progreseazasi edemele cresc, respiratia poate deveni dificila.

CONSULT DE SPECIALITATE Daca o persoana banuieste ca a fost expusa la spori de antrax, trebuie sa anunte medicul sau autoritatile locale. Deoarece antraxul nu se transmite interuman, persoanele din jur nu suntin pericol,decat in cazul in care au fost expuse la spori de antrax. TRATAMENT Antibioticele pot preveni toate tipurile de infectii cu antrax. Totusi, tratamentul precoce dupa infectie este esential numai pentru antraxul respirator si gastrointestinal. O data ce s-a ajuns la infectii severe, tratamentul nu este eficient de obicei. In general antraxul poate fi tratat cu antibiotice in primul rand ciprofloxacina, doxiciclina si penicilina. Aceste antibiotice se administreaza timp de 60 de zile. Specialistii recomanda tratamentul asociat, din doua sau mai multe antibiotice, pentru tratarea antraxului inhalator, deoarece aceasta este forma cea mai grava.

DE RETINUT!
Atacurile bioteroriste din 2001 au dus la unele persoane la frica intemeiata de a deschide scrisorile. Totusi se poate face ceva pentru reducerea expunerii la antrax. Centrele pentru controlul bolilor si pentru preventie, au stabilit metode de abordare a scrisorilor suspicioase. Daca cineva primeste o scrisoare care arata ciudat sau contine o substanta in forma de praf se recomanda: - sa se abandoneze scrisoarea in camera, pe o suprafata plata cu grija si rapid, sa paraseasca incaperea, sa se spele pe maini cu sapun si apa si sa sune la 911 pentru a afla ce trebuie facut in continuare - a nu se incerca sa se inspecteze scrisoarea dubioasa, sa se apropie cu fata pentru observare sau pentru adulmecare - a nu se transporta scrisoarea acasa sau la munca pentru a o arata si altor persoane - a nu se pune scrisoarea in punga de plastic sau in alt fel de recipient, daca gestul nu a fost sugerat de agentii federali. Acest gest poate ventila sporii si-i poate elibera in aer.

BACILUL BOTULINIC
Clostridium botulinum este un bacil anaerob mare care formeaza spori. Este larg raspandit in sol, sedimentul lacurilor si baltilor, sau vegetatie in descopunere. Astfel tractul intestinal al pasarilor, pestilor si al anumitor mamifere poate contine, tranzient, aceasta bacterie. Exista sapte tipuri toxigenice ale acestui microorganism, fiecare producand o forma distincta imunologic de toxina botulinica. Toxinele sunt denumite cu litere, astfel: A, B, C1, D, E, F si G. NU toate tulpinile de C. botulinum produc aceasta toxina.

Exista mai multe tipuri de botulism:

1. Botulismul alimentar In acest caz, toxina botulica este ingerata impreuna cu alimentele in care au germinat spori si in care a crescut Clostridium botulinum. Toxina este absorbita in partea superioara a tractului gastro-intestinal in duoden si jejun, ajunge in fluxul sangvin si este transportata la nivelul sinapselor neuromusculare periferice. Simptomele clinice ale botulismului incep sa se mainfeste dupa 18-36 ore de la ingestia toxinei si sunt urmatoarele: slabire, ameteli si senzatie de uscare a gurii. Deasemnea pot sa apara greata si voma. La scurt timp apar probleme neurologice: vedere incetosata, incapacitatea de a inghiti, dificultati de vorbire, slabire a muschilor scheletici si paralizie respiratorie.

2. Botulismul infantil Botulismul infantil apare in urma infectarii cu Clostridium botulinum. Boala apare la copii cu varsta intre 520 saptamani care au fost expusi alimentelor solide care pot constitui cauza infectiei (contin spori). Se caracterizeaza prin constipatie, slabirea capacitatii de supt si slabiciune genralizata. C. botulinum se localizeaza in intestinele copilului, inainte de stabilirea florei intestinale normale. Producerea toxinei in tractul gastro-intestinal duce la aparitia simptomelor. Aceast tip de infectie-intoxicatie apare numai la copii. Atat toxina botulica cat si bacteriile C. botulinum pot fi depistate in materiile fecale ale copiilor infectati. Majoritatea copiilor se recupereaza dar se este posibil ca botulismul infantil sa aiba un rol in sindromul SIDS (sudden infant death syndrome - moarte subita a copilului).

PREVENIRE
Cel mai important aspect al prevenirii botulismului il constituie pregatirea si prepararea adecvata a alimentelor. Sporii de C. botulicum pot supravietuii fierberii la 100 oC pentru mai mult de o ora. Toxina este sensibila la caldura si astfel, prin fierbere, este dezactivata.