VIRUSOLOGIE - REFERAT

COCII PATOGENI
STAFILOCOCUL
Generalitati
Stafilococii sunt bacterii de forma rotund-ovalara (coci), gram pozitivi (se coloreaza cu colorant Gram), cu un diametru
de 0,5-1,5 mm, dispusi caracteristic in gramezi (ca si ciorchinele de strugure).
Genul Staphylococcus cuprinde aproximativ 27 de specii de stafilococi, dintre care cele mai dese sunt asociate cu infectii
umane.
Pot produce o gama larga de infectii, a caror gravitate si localizare variaza de la infectii superficiale ale pielii pana la
infectii ce pun viata in pericol, ca de exemplu septicemia sau meningita.

Staphylococcus aureus, imagine obinut cu microscopul electronic.

Patogenitatea S. aureus
Stafilococul auriu (S. aureus) isi exercita patogenitatea atat prin structura sa cat si printr-o multitudine de enzime pe
care le produce.
Stafilococul auriu secreta un numar mare de toxine:
- 5 enzime citolitice, care sunt capabile sa lezeze membranele celulare si deci sa distruga celulele; acestea sunt alpha, beta, gama
hemolizinele si leucocidina; dupa cum le spune si numele hemolizinele au ca principal rol hemoliza distrugerea eritrocitelor,
dar ele pot distruge si alte tipuri de celule avand un rol important in producerea leziunilor tisulare; leucocidinele ataca si distrug
leucocitele.
- exfoliantina: determina leziuni la nivelul epidermului cu exfoliere consecutiva; este responsabila de aparitia dermatitei
exfoliative in cadrul sindromului stafilococic al pielii oparite (frecventa la copiii mici)
toxina-1 a socului toxic: este responsabila de sindromul de soc toxic caracterizat prin: febra, hipotensiune, eruptie urmata de
descuamare si afectarea mai multor organe interne
- enterotoxinele (sunt 5, notate de la A la E): sunt responsabile de toxiinfectiile alimentare cu stafilococ, ele fiind rezistente la
aciditatea gastrica si rezista 30 minute la temperatura de 100 grade C, ceea ce semnifica faptul ca alimentele contaminate cu
enterotoxina stafilococica nu devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine se pare ca au actiune si asupra SNC, ceea ce
explica varsaturile severe ce apar uneori in toxiinfectiile alimentare.
Tratament
Tratamentul infectiilor stafilococice cuprinde tratament antibiotic alaturi de care sunt necesare si drenajul colectiilor
purulente, indepartarea tesuturilor necrozate si a corpurilor straine.
Deoarece in prezenta unor corpuri straine (proteze, catetere, pacemaker) este aproape imposibil de eradicat infectia cu
S. aureus, de cele mai multe ori acestea trebuie indepartate .
Tratamentul antibiotic
Inca din anii 1950-1960 a fost semnalata o crestere rapida a rezistentei tulpinilor stafilococice in general si mai ales a
S. auriu la antibiotice. Efectuarea antibiogramei a devenit astfel obligatorie pentru toate tulpinile de S. aureus izolate din diverse
infectii.
Pentru tulpinile sensibile, antibioticul de electie ramane penicilina iar pentru infectiile mixte se poate asocia penicilina
cu un inhibitor de beta-lactamaza.
Infectiile grave care necesita doze mari sau infectiile asociate cu bacteriemie se vor trata cu antibiotice pe cale
parenterala (injectabila) in timp ce infectiile pielii, ale tesuturilor moi sau ale cailor respiratorii se pot trata prin administrare
orala.

VIRUSOLOGIE - REFERAT
Durata tratamentului si calea de administrare difera in functie de localizare, severitate, imunitatea gazdei si raspunsul la
tratament; bacteriemia necesita 2-4 saptamani de tratament cu antibiotic parenteral, osteomielita acuta si endocardita acuta 4-6
saptamani, in timp ce osteomielita cronica necesita pana la 6-8 saptamani de tratament parenteral.
INFECTIILE RESPIRATORII
Determin o morbiditate foarte mare n zonele temperate si reprezint peste 50% din bolile acute dintr-un an. Ele
afecteaz n special copiii care fac 6 7 episoade pe an;ele reprezint 60 70% din morbiditatea anual la copii.La adulti
determin aproximativ 75% din acutizrile BPOC.
Infectiile respiratorii virale repetate pot duce la bronsiectazii, scleroemfizem pulmonar, astm bronsic. De asemeni unele
virusuri (adenovirusuri) au potential oncogen.
Spectru clinic
Spectrul clinic al infectiilor respiratorii este foarte larg.
De asemenea trebuie avut n vedere c acelasi virus poate determina mai multe sindroame clinice, iar acelasi sindrom
clinic poate fi determinat de mai multe virusuri.

Se utilizeaz de obicei clasificarea n functie de segmetul tractului respirator predominant afectat:

Infectii ale cilor aeriene superioare: rinita acut, faringita, amigdalita, febra faringoconjunctival, laringita, epiglotita,
laringo-traheo-bronsita.
Infectii ale cilor aeriene inferioare: bronsita acut, pneumonia.
Infectii ale ntregului tract respirator: gripa.

Dintre infectii ale cailor aeriene, Penumonia cu stafilococ care apare destul de rar, insa manifestarile sunt cat se poate
de severe:
dureri toracice intense
dispnee (dificultate in respiratie),
toxicitate sistemica,
necroza si formare de abcese pulmonare.
Exista situatii in care penumonia stafilococica poate aparea chiar si in absenta unor factori predispozanti, ce tin de
gazda umana, atunci cand mecanismele de aparare antiinfectioasa nu sunt alterate.
Exista o serie de factori, care favorizeaza aparitia infectiilor respiratorii cu stafilococul aureus si stafilococi in general,
precum internarea prelungita in unitati de ingrijire a bolilor cronice, antibioterapia prelungita si chiar internarea uzuala in
unitatile de ingrijire medicala.
Pneumonia stafilococica se poate complica grav cu aparitia empiemului (acumularea de puroi, intre foitele pleurale), situatie
amenintatoare de viata care contribuie semnificativ la cresterea mortalitatii.
In multe dintre situatii, Stafilococul aureus poate fi izolat din secretiile provenite de la nivelul faringelui, mai ales la
copii care acuza dureri la nivelul gatului sau in timpul deglutitiei (faringita exudativa) .
Tratament
Tratamentul etiologic poate fi aplicat n foarte putine cazuri: gripa, infectia cu v. Sincitial respirator, v. herpetice.
Tratamentul este n general simptomatic: antitermic, antiinflamator, antitusiv sau mucolitic si expectorant etc.
De asemenea tratamentul trebuie adaptat formei clinice a bolii. n formele severe se face tratament patogenic cu glucocorticoizi
pe cale parenteral, de sustinere a functiilor vitale, de reechilibrare hidroelectrolitic.
INFECTII ALE SCHELETULUI
Oasele scheletului pot fi sediul unor tumori, ale unor infecii (osteomielita), ale unor leziuni degenerative (artroza) sau
inflamatorii (artrit).
Generaliti
Osteomielita reprezint o infecie osoas cauzat, de obicei, de bacterii. Exist 2 forme de osteomielita, acut i
cronic. La copii, se ntlnete doar forma acut.
Infecia ce cauzeaz apariia bolii provine, de regul, din alte regiuni ale corpului i se rspndete la oase prin
circulaia sanguin sau de la un esut nvecinat. Ea poate ncepe i de la nivelul osului n cazul n care exist o predispoziie,
precum un traumatism recent. La copii sunt afectate mai des oasele lungi, iar la aduli - vertebrele i osul coxal.
Infecia osoas poate fi cauzat de bacterii sau fungi.
n interiorul osului infectat se produce puroi, ce poate provoca formarea unui abces. Abcesul diminua aportul sanguin
la nivelul osului.

VIRUSOLOGIE - REFERAT
Osteomielita cronica apare atunci cnd esutul osos este distrus n urma aportului sanguin sczut. Infecia cronica poate
persista ani de zile.
In osteomielita acut se ntlnesc durerea osoas i febr. Local, apare inflamaia, roeaa i temperatura crescut.
Osteomielita cronica prezint, de asemenea, durere osoas i, local, inflamaie, roeaa i temperatura crescut. n plus,
apare scurgerea puroiului prin piele.

Uneori mai pot aprea urmtoarele simptome:

Grea;
Transpiraii;
Frisoane;
Oboseala cronic;
Umflarea gleznelor i picioarelor;
Disconfort general.

Tratament
Tratamentul consta din antibiotico-terapie i intervenie chirurgical. Antibioticele se administreaz pentru a distruge
microorganismele ce cauzeaz infecia. n cazul infeciilor persistente poate fi necesar intervenia chirurgical, care const n
ndeprtarea esutului osos necrozat. Spaiul rmas n urma interveniei chirurgicale, se umple cu o gref osoas sau cu
materiale speciale care stimuleaz dezvoltarea esutului osos.
Administrarea de antibiotice continua cel puin 6 sptmni dup intervenia chirurgical.
ARTROZA
Artroza este o suferin a cartilagiului articular. Acesta este un esut elastic care acoper extremitile oaselor din
articulaii. n mod normal suprafaa acestor cartilagii este foarte neted, facilitnd mobilitatea articulara i absorbind totodat
ocurile. Acest lucru este deosebit de important la nivelul articulaiilor mari, care suporta greutatea corpului, cum sunt cele de la
picioare i articulaiile coloanei vertebrale. Pe msur ce artroza progreseaz, suprafaa cartilagiilor i a osului de dedesubt
devine neregulat, apar excrescene osoase ("ciocuri", "noduri"). Consecina este imposibilitatea culisrii fine a suprafeelor
articulare care n schimb se freac ntre ele, mai ales cu ocazia micrilor solicitante.
Tratament
Exist mai multe medicamente simptomatice care se pot folosi n artroza. Trebuie subliniat c ele nu vindec boala i
au efecte secundare, de aceea trebuie folosite cu pruden.
Antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) - reduc durerea i inflamaia. Exemple: aspirin, ibuprofen, indometacin, diclofenac,
ketotifen, etc. Problema este c, n general, pentru a se obine efectul dorit sunt necesare doze mari (de exemplu 12 tablete pe
zi), la care apar mult mai frecvent efecte secundare nedorite. Alternativa este folosirea unguentelor (cu fenilbutazona,
diclofenac, piroxicam, etc.) care se aplic pe zona dureroas, de cteva ori pe zi. Acetaminofen - eficient contra durerii, dar nu
are efect antiinflamator.
ARTRIT
Artrit se definete ca fiind o inflamaie a unei articulaii. Este o eroziune, o deteriorare treptat a cartilajului
Tipuri:
- Artrit genunchiului
- Artrit psoriazica
- Artrit reumatoid
- Artrit juvenila reumatoid
- Artrit din bolile inflamatorii intestinale
- Artrit reactiva
- Gut
- Osteoartrita
Simptome
Artrita se caracterizeaz prin dureri adesea nocturne care pot trezi bolnavul. Dimineaa, articulaiile i regsesc
mobilitatea doar dup o perioad de nclzire, a crei durata constituie un bun martor al gradului de inflamaie.
Local, epidermul este trandafiriu sau rou, chiar violaceu, articulaia este adesea umflat.
Tratamentul artritelor
Unele artrite necesita un tratament specific: antibiotice pentru artritele septice, uricozurice n cazul gutei,
antiinflamatoare i corticosteroizi n poliartrita reumatoid.

VIRUSOLOGIE - REFERAT
n majoritatea cazurilor, analgezicele i antiinflamatoarele atenueaz durerea.
Unele artrite inflamatorii aseptice pot antrena deformaii sau distrugeri articulare, necesitnd uneori o artroplastie
(nlocuirea articulaiei cu o protez), chiar o artrodez (fuzionarea chirurgical a oaselor articulaiei).
STREPTOCOCUL
Streptococul este un gen de bacterie din familia cocilor. Datorita diviziunilor consecutive ale celulei, in timpul
inmultirii se formeaza un lant de celule. Celulele de streptococ au forma de sfera, cu diametrul de 0,6-1,0 micron. Nu formeaza
spori. Din grupa streptococilor fac parte atat specii patogene, cat si nepatogene.

Unele specii de streptococ poseda asa-numite proprietati hemolitice - proprietatea de a distruge hematiile.
Streptococii sunt agentii patogeni ai erizipelului, provoaca septicemia acuta si cronica, endocardita, anumite angine si o
serie de afectiuni inflamatorii purulente (de exemplu, meningita purulenta, osteomielita, otita).
O specie de streptococ - streptococul hemolitic - este considerat agentul patogen al scarlatinei. Este probabil ca
streptococul are un rol si in dezvoltarea reumatismului. Cel mai raspandit microb patogen este streptococul.

Microorganismele streptococice sunt extrem de versatile si comune. Sunt capabile sa invadeze orice parte a
organismului. Aceste microorganisme se impart in mai multe grupe, bazate pe tipurile de proteine din invelis si caracteristicile
de laborator.
Ele sunt impartite in grupurile A, B, C, D, G, H, K, Streptococcus mutans si Streptococcus pneumoniae. Cel mai des
intalnit ca agent etiologic al infectiilor este streptococul de grup A.
Unele dintre cele mai frecvente afectiuni cauzate de streptococii de grup A includ infectiile respiratorii superioare
(amigdalite,faringite,etc), infectii ale pielii (impetigo) si boli inflamatorii (cum ar fi febra reumatica sau infectia renala).
In plus, mai pot determina infectii sangvine care pot avea complicatii severe.
Streptococcus mutans determina, in general, carii dentare.
Tratament:
Diagnosticul precoce si initierea prompta a terapiei antibiotice sunt preferabile. Penicilina este medicamentul de electie
in tratamentul infectiilor streptococice, dar alte antibiotice, cum ar fi Eritromicina sau Cefalosporinele pot fi folosite depinzand
de natura infectiei si de susceptibilitatea si rezistenta individuala la antibiotice.
Infectiile cutanate streptococice necesita uneori doar tratament local, cu unguente cu antibiotice, insa, in unele cazuri poate fi
necesar si un tratament pe cale orala.
In cazul infectiilor cu Streptococcus pneumoniae (pneumococ) se recomanda efectuarea antibiogramei, deoarece s-au semnalat
tulpini rezistente la penicilina, eritromicina si azitromicina.
PNEUMOCOCUL (Streptococcus pneumoniae) este o bacterie din genul streptococilor, care a fost izolat pentru prima
data in anul 1881, din sputa, de catre Louis Pasteur, in Franta.

VIRUSOLOGIE - REFERAT
Se gaseste in flora orofaringiana normala la majoritatea populatiei dar poate fi si un important agent patogen uman, fiind
principalul agent patogen al infectiilor pneumococice invazive si non-invazive la copii. Infectiile pneumococice invazive includ
pneumonia, meningita si bacteriemia (septicemia); manifestarile non-invazive includ otita medie, sinuzita si bronsita.
Aproximativ 80% dintre pneumoniile bacteriene sunt determinate de pneumococ.
Epidemiologie
Transmiterea se realizeaza pe cale aeriana, directa (prin stranut, tuse, contact cu un purtator asimptomatic), sau indirect
prin praf contaminat. Purtatorii nazofaringieni de pneumococ contribuie la raspandirea infectiei (mai ales in institutiile de
ingrijire si in alte spatii comune), avand un rol important in transmiterea tulpinilor rezistente la antibiotice.
Infectia pneumococica are caracter sezonier: in zonele temperate, incidenta atinge nivele ridicate iarna si primavara
Forme clinice
Streptococcus pneumoniae este agentul etiologic a mai mult de 80% din pneumoniile bacteriene si a numeroase cazuri
de otite medii, meningite si septicemii, fiind astfel o cauza importanta de mortalitate si morbiditate.
PNEUMONIA PNEUMOCOCICA - Simptomele caracteristice sunt: debut brutal, cu febra ridicata (> 39C), frisoane,
tuse, junghi toracic. In general este localizata la nivelul lobului inferior al plamanului; bronhopneumonia este mai frecventa la
copii si varstnici. In general dupa o terapie cu antibiotice eficienta, vindecarea survine in 2-3 saptamani.
Complicatiile sunt rare.
SINUZITA SI OTITA MEDIE - Episoadele de otita medie pot sa apara la orice varsta, dar cel mai adesea in copilarie,
mai ales intre 3 luni si 3 ani, in timp ce sinuzitele apar mai frecvent la adulti. Otita medie acuta este caracterizata de aparitia
rapida a simptomelor sistemice sau ale urechii medii, incluzand unul sau mai multe din urmatoarele: otalgie, otoree, febra,
iritabilitate, anorexie, varsaturi. Cea mai comuna complicatie a otitei este pierderea temporara a auzului. Afectarea grava a
auzului poate sa apara dupa episoade repetate de otita.
MENINGITA - Are o rata de mortalitate ridicata. Supravietuitorii unei meningite pneumococice pot ramane cu sechele
deosebit de importante. Sechelele pe termen lung includ deteriorarea auzului, probleme neurologice focale si intarziere mentala.
BACTERIEMIA (SEPTICEMIA) - 3-5% dintre copii cu varsta cuprinsa intre 3-36 luni fara focare aparente de
infectie prezinta bacteriemie oculta. Singurul semn clinic al bacteriemiei oculte este febra. Bacteriemia oculta poate progresa
spre o bacteriemie inalta, care mult mai probabil poate determina complicatii focale sau boala invaziva severa. La pacientii
asplenici se poate produce bacteriemia fulminanta, care poate conduce la coagulare intravasculara diseminata (CID). Septicemia
apare ca o complicatie la 25-30% dintre pacientii cu pneumonie pneumococica si la 80% dintre cei cu meningita pneumococica.
Nu apare de obicei ca urmare a sinuzitelor sau otitelor medii.
Tratament
Terapia antimicrobiana este tratamentul etiologic al infectiei cu pneumococ. Majoritatea tulpinilor sunt sensibile la
penicilina si eritromicina, insa, deoarece s-au semnalat tot mai frecvent tulpini rezistente la penicilina, eritromicina si
azitromicina, efectuarea antibiogramei a devenit necesara. Dozele, calea de administrare si durata tratamentului sunt in functie
de forma clinica de boala.
Cu toata eficacitatea antibioterapiei, mortalitatea in cazul infectiilor pneumococice este crescuta mai ales la varstnici si
imunocompromisi (splenectomizati, infectati HIV). De aceea la aceste persoane, se recomanda imunizarea activa prin vaccinare
antipneumococica, care asigura o protectie de lunga durata, de pana la 5 ani.
La copiii cu hipogamaglobulinemie sau splenectomizati se recomanda tratamentul cu penicilina orala, deoarece acestia
nu raspund foarte bine la vaccinare si fac frecvent infectii pneumococice.
Cu exceptia vaccinarii, nici o alta masura de sanatate publica nu are un impact semnificativ asupra incidentei acestei boli.
Cresterea rezistentei la antibiotice si usurinta cu care se pot raspandi tulpinile rezistente subliniaza importanta controlului prin
vaccinare.

MENINGOCOCUL (NEISSERIA MENINGITIDIS)

VIRUSOLOGIE - REFERAT

Habitat:
Meningococul paraziteaza numai omul si poate fi izolat din oro- si nasofaringele persoanelor sanatoase.Transmiterea se
face prin picaturile lui Pflugge, poarta de intrare fiind tractul respirator.
Caractere morfologice si structura antigenica:
Meningococii sunt diplococi gram-negativi, reniformi,ca doua boabe de cafea ce se privesc fata in fata,imobili si
aerobi.

In patogeneza infectiilor sunt implicati 3 factori majori:

abilitatea meningococului de a coloniza nasofaringele si de a strabate mucoasa prin endocitoza;

raspandirea sistemica in absenta fagocitozei mediate de anticorpi
efecte toxice

Cantonat la nivelul mucoasei, nasofaringiene meningococul produce local o rinofaringita care poate fi uneori
asimptomatica.In conditii de scadere a rezistentei mucoasei sau lipsei factorilor locali ai apararii antiinfectioase nespecifice
(lizozim),meningococul traverseaza bariera mucoasa, trecand in circulatie.
Factorii apararii nespecifice sau specifice existenti in sange pot opri infectia in acest stadiu.
In lipsa lor sau in cazul scaderii rezistentei organismului, meningococii traverseaza bariera hemato-encefalica ajungand
la SNC.
Meningita debuteaza brusc cu febra,fototofobie,redoarea cefei,varsaturi,letargie sau alterarea statusului mental.
Epidemiologie:
Infectiile meningococice au caracter endemo-epidemic si apar mai frecvent iarna si la inceputul
primaverii.Transmiterea se face pe cale aerogena prin picaturile lui Pflugge.Sursa de infectie o constituie purtatorii sanatosi si
cei bolnavi.Infectiile cu caracter endemic sunt mai frecventa la copiii cu varsta pana la 5 ani,iar infectiile cu caracter epidemic
se intalnesc la adultii din colectivitati.Netratate,infectiile au o mortalitate de 87%.
Profilaxia:
Presupune izolarea bolnavului si a contactilor precum si administrarea de rifampicina si vaccinare cu antigene
specifice. Sunt boli cu declarare obligatorie.
Tratament:
Antibioterapia se realizeaza prin administrarea de penicilina G,aminopeniciline,cefalosporine de generatia a treia, iar in
scop profilactic,la contacti,este indicata rifampicina.
GONOCOCUL
Gonococul este: diplococ (bacterie de forma sferica (coc) asociat in grupuri de doi, ca boabele de cafea), Este un
germen gram negativ, responsabil de gonoree.

VIRUSOLOGIE - REFERAT
Este un germene patogen specific omului, transmisibil pe cale sexuala, dezvoltandu-se numai in atmosfera imbogatita
in dioxid de carbon.
Neisseria gonorrhoeae este cauza gonoreei, o boala cu transmitere sexuala care afecteaza femeile, barbatii si copiii. In
fiecare an sunt raportate aproximativ 1 milion de cazuri, in timp ce un numar cel putin identic nu sunt raportate.
Consecintele medicale si sociale sunt semnificative. Poate cauza infertilitate la femei si este un factor de risc major
pentru infectia HIV.
In medie, un barbat va fi infectat la fiecare al 4-lea contact sexual cu o femeie infectata, in timp ce o femeie va fi
infectata la fiecare al 2-lea contact sexual cu un barbat infectat.
Mecanismul infectiei cu Neisseria gonorrhoeae este diferit la femei si barbati. O caracteristica remarcabila a acestui
microorganism, descoperita de un grup de cercetatori microbiologi, este abilitatea extraordinara de a supravietui in unica lui
gazda, organismul uman.
N. gonorrhoeae este un patogen exclusiv uman care nu are alta poarta de intrare, inafara de mucoasa umana, si in
special cea genitala. A dezvoltat mecanisme remarcabile prin care evita atacul sistemului imun al gazdei (congenital si adaptat).
Simptome
Simptomele gonoreei apar, de obicei, dupa o perioada de 2 zile pana la 3 saptamani, dupa expunerea la infectie. Unele
femei si barbati sunt asimptomatici pana cand apar complicatii severe.
Simptome la femei:
- disurie (senzatie dureroasa si de usturime la urinat)
- secretii vaginale galbene
- fragilitate vasculara (producerea cu usurinta a sangerarilor)
- dispareunie (dureri la contactul sexual).
Simptome la barbati:
- secretie ureterala laptoasa alb-galbuie
- disurie (senzatie dureroasa si de usturime la urinat)
- inrosirea si umflarea deschiderii uretrei la nivelul penisului
- dureri abdominale joase
- durere si edematiere (umflare) la nivelul testiculelor.
Mod de transmitere
Infectia gonococica se transmite prin contact sexual vaginal, anal sau oral.
Copiii se vor infecta la nastere, in cazul in care mamele sunt infectate.
Diagnostic
Depistarea simptomelor este foarte dificila in multe dintre cazuri. Astfel ca persoanele nu stiu ca sunt infectate pentru o
perioada lunga de timp. Cele mai multe dintre persoanele asimptomatice, vor afla ca sunt infectate atunci cand partenerul lor
este diagnosticat.
Singura metoda sigura de a depista infectia este testarea (culturi din secretiile uretrale sau vaginale) pentru infectia gonococica.
Complicatii
Infectia gonococica este periculoasa, chiar daca este asimptomatica. Infectia gonococica netratata se poate complica cu
urmatoarele:
La copii:
- oftalmia gonococica (infectia globilor oculari)
- afectarea ireversibila a organelor de reproducere
- infertilitate (dificultatea de a ramane insarcinata).
La adulti:
- sterilitatea (incapacitatea de avea copii), fiind urmare a salpingitei acute, cauzata de infectia gonococica
- sarcina ectopica sau tubara, o complicatie care se poate finaliza cu decesul femeii insarcinate
- artrite.
Profilaxie
Recomandarile pentru prevenirea infectiei gonococice sunt identice cu cele pentru prevenirea altor boli cu transmitere
sexuala.
Cea mai buna metoda de prevenire a infectiei gonococice este abstinenta (nici un contact sexual) sau contactul sexual
cu un singur partener neinfectat, care la randul lui nu are un alt partener sexual.
O alta recomandare este folosirea protectiei in timpul contactului sexual. Prezervativul, folosit adecvat de la inceputul
pana la sfarsitul fiecarui contact sexual, este cea mai buna protectie. Spumele sau gelurile spermicide si diafragmele sunt mai
putin eficiente si nu ar trebui sa inlocuiasca prezervativul, ci sa fie folosite impreuna cu acesta.
Tratament

VIRUSOLOGIE - REFERAT
Desi poate avea complicatii grave daca ramane netratata, infectia gonococica poate fi vindecata. Tratamentul consta in
administrarea de antibiotice (de obicei Penicilina, Eritromicina sau Tetraciclina).
Este foarte important ca tratamentul sa fie urmat corect, pentru a fi eficient.
Din pacate, tratamentul antibiotic nu poate trata complicatiile deja cauzate de infectia gonococica.