VIRUSOLOGIE - REFERAT

TREPONEMA PALLIDUM
Sifilisul este o boala infectioasa si contagioasa determinata de Treponema pallidum, spirocheta patogena care se transmite prin
contact sexual sau pe cale transplacentara, exceptional prin contact sanguin (intepatura, transfuzie).
Dupa contact, agentul patogen difuzeaza rapid prin sistemul limfatic.
Perioada de incubatie este cuprinsa intre 15 zile si 3 luni.
Boala se instaleaza progresiv si poate conduce la manifestari clinice variate, clasificate astfel: sifilis precoce (infectios) si sifilis
tardiv (neinfectios).
Fiecare din cele 2 stadii pot include urmatoarele forme clinice:
- sifilis primar, secundar si sifilisul latent precoce (in cadrul sifilisului precoce);
- sifilis latent tardiv si numeroasele forme de sifilis tertiar (in cadrul sifilisului tardiv).
Sifilisul primar se manifesta clinic prin prezenta sancrului si a adenopatiilor. Sancrul poate persista intre 2 6 saptamani si
poate regresa spontan in absenta unui tratament specific.
Sifilisul secundar se manifesta clinic prin eruptie cutaneo-mucoasa (trunchi, fata, palme, plante) insotita uneori de manifestari
ca: febra, artralgii, poliadenopatii, hepatita, uveita. Semnele clinice apar intre 6 saptamani si 6 luni de la debutul sancrului.
Eruptia poate sa dureze de la cateva zile la cateva saptamani. In absenta unui tratament specific, eruptia poate surveni in mai
multe faze, intrerupte de perioade asimptomatice pe parcursul unei perioade de 1-2 ani. De remarcat posibilitatea regresului
spontan al eruptiei in lipsa tratamentului.
Sifilisul latent precoce si sifilisul latent tardiv sunt stadii lipsite de semne clinice.
Existenta acestor stadii clinice silentioase in cursul carora diagnosticul nu este posibil decat prin teste serologice, constituie o
dificultate majora in depistarea bolii.
Sifilisul tertiar se manifesta clinic prin determinari cutanate (gome), neurologice (tabes, paralizie generalizata), cardiovasculare
(aortita sifilitica, anevrism de aorta, stenoza coronariana). Semnele apar intr-un interval de 4 40 ani de la sancrul initial.
Cazurile de sifilis tertiar sunt rare in zilele noastre si mai ales in tarile industrializate unde populatia foloseste in mod frecvent
tratament antibiotic intercurent 2;4.
Sifilisul congenital.
Riscul transmiterii transplacentare a infectiei cu Treponema pallidum a crescut interesul pentru depistarea bolii la femeile
gravide. Interpretarea rezultatelor serologice la femeia gravida este complicata prin posibilitatea existentei unei reactii fals
pozitive legata de sarcina

LEPTOSPIROZA
Leptospiroza este o boala infectioasa determinata de leptospirele patogene si este caracterizata printr-un spectru larg de
manifestari clinice, variind de la forme inaparente la forme fatale, fulminante, in formele usoare, leptospiroza se poate prezenta
ca o boala asemanatoare gripei, cu cefalee si mialgii. Leptospiroza sera, caracterizata prin icter, disfunctie renala si diateza
hemoragica, este numita sindromul Weil.
Leptospirele sunt spirochete apartinand ordinului Spirochaetales, familiei Leptospiraceae.
Genul Leptospira cuprinde doua specii: L. interro-gans patogen siL. biflexa saprofita.
Leptospirele sunt organisme spiralate, subtiri, cu mobilitate mare, cu capete indoite cu aspect de carlige si doi flageli
periplasmatici, care permit microorganismelor patrunderea in tesuturi.
Leptospirele necesita medii si conditii speciale pentru crestere; pot trece saptamani pana cand culturile devin pozitive.
Leptospiroza este o zoonoza cu distributie larga, care afecteaza cel putin 160 de specii de mamifere.
Rozatoarele, in special sobolanii, reprezinta cel mai important rezervor, desi cainii, alte mamifere salbatice, pestii si pasarile
pot gazdui aceste microorganisme.
Leptospirele silesc o relatie de simbioza cu gazda lor si pot persista la nivelul tubilor renali timp de ani de zile.
Transmiterea leptospirelor poate urma unui contact direct cu urina, sangele sau tesuturile animalelor infectate sau datorita
expunerii la un mediu contaminat; transmiterea interumana este rara.
Deoarece leptospirele sunt excretate in urina si pot supravietui in apa mai multe luni, apa reprezinta un vehicul important
pentru transmiterea lor.
Leptospiroza apare cel mai frecnt la tropice, atat datorita climei, cat si datorita conditiilor de igiena si de munca precare, lucru
care favorizeaza supravietuirea speciilor patogene.
De obicei, oamenii nu sunt infectati cu leptospire.

VIRUSOLOGIE - REFERAT
Anumite grupuri profesionale au in mod particular, risc crescut, incluzand veterinarii, agricultorii, lucratorii de la canalizare,
angajatii din abatoare si muncitorii din industria pescuitului. Acesti indivizi pot dobandi leptospirele prin expunere directa, sau
contact cu apa contaminata sau cu solul contaminat.
In tarile stice, expunerea recreationala si contactul cu animale domestice reprezinta, de asemenea, o sursa importanta pentru
leptospiroza.
Contactul recreational cu apa, cum ar fi canotajul, surfingul, inotul si skiul nautic, cresc riscul lepto-spirozei.
Uneori leptospirele sunt contactate in timpul unei calatorii in strainatate, in tari tropicale, mai ales in Asia de Sud-Est.
Transmiterea prin accidente de laborator a fost raportata, dar este rara.
Ocazional, leptospiroza apare dupa o imersie neanticipata in apa contaminata (de ex., accident automobilistic).
Cele mai multe cazuri apar la barbati, cu un varf de incidenta in timpul verii si cu o incidenta scazuta in tarile estice si in
timpul anotimpului ploios la tropice.
PATOGENEZA
Leptospirele pot patrunde in gazda prin escoriatii ale pielii sau prin intermediul membrenelor mucoase intacte, in special
conjunctiva si membrana ce tapeteaza oro- si nazofa-ringele.
Consumul de apa contaminata poate introduce leptospirele in gura, gat sau esofag.
Dupa patrunderea leptospirelor, leptospiremia se instaleaza, cu diseminare consecutiva in alte organe.
Multiplicarea are loc in sange si tesuturi, si leptospirele pot fi izolate din sange si LCR in timpul primelor 4-l0 zile de boala.
Lezarea endoteliului capilar indusa de leptospire determina vasculita, care este responsabila pentru majoritatea manifestarilor
importante ale bolii.
Desi leptospirele infecteaza mai ales rinichii si ficatul, orice organ poate fi afectat.
n rinichi, leptospirele migreaza in interstitiu, tubii renali si lumenul tubular, determinand nefrita interstitiala si necroza
tubulara.
Afectarea pulmonara este rezultatul hemoragiei si nu al inflamatiei.
Invazia musculaturii scheletice determina edeme, vacuolarea miofibrilelor si necroza focala.
In leptospiroza sera vasculita poate afecta, terminal, microcirculatia si poate creste permeabilitatea capilara, determinand
pierdere de fluid si hipovolemie.
Cand se formeaza anticorpii, leptospirele sunt eliminate din toate sediile pe care le-au populat ale gazdei, cu exceptia ochiului,
tubului renal proximal si, probabil, creierului, unde pot persista saptamani sau luni.
Leptospiroza anicterica
Leptospiroza se poate prezenta ca o boala acuta asemanatoare gripei, cu febra, frisoane, cefalee sera, greata, varsaturi si
mialgii. Durerea musculara, care afecteaza in special gambele, lombele si abdomenul, reprezinta o caracteristica importanta a
infectiei cu leptospire. Alte caracteristici, mai putin severe, includ disfagia si rash-ul. Pacientul prezinta frecvent cefalee
intensa (frontala sau retroorbitala) si uneori, fotofobie. Confuzia mentala poate fi evidenta. Afectarea pulmonara, manifestata in
cele mai multe cazuri prin tuse si durere toracica si, in putine cazuri, prin hemoptizie, nu este rara.
Cel mai frecnt semn obisnuit la examenul fizic este febra. Semne mai rare includ sensibilitatea musculara, limfadenopatia,
congentia faringiana, rash, hepato-megalie si splenomegalie.
Rash-ul poate fi macular, maculo-papular, eritematos, urticarian sau hemoragie. Poate fi prezent icterul moderat.
Cei mai multi pacienti devin asimptomatici in timpul primei saptamani. Dupa un interval de 1-3 zile, boala reapare intr-un
numar de cazuri. Debutul acestei faze secundare (imune) coincide cu aparitia anticorpilor. Simptomele sunt mai variabile decat
in prima faza (leptospiremica). De obicei simptomele dureaza doar cateva zile dar, ocazional, pot persista saptamani. Adesea
febra este mai putin pronuntata si mialgiile sunt mai putin severe decat in faza leptospiremica. Un eveniment important in
timpul fazei imune este aparitia meningitei aseptice.
Desi nu mai mult de 15% din toti pacientii prezinta simptome si semne de meningita, multi pacienti pot avea pleiocitoza in
LCR. Simptomele meningeale dispar frecvent in cateva zile, dar pot persista timp de saptamani.
Similar, pleiocitoza dispare, de obicei, in 2 saptamani dar, ocazional, poate persista timp de luni de zile. Irita, iridociclita si
corioretinita - complicatii tardive care pot persista ani - pot deveni evidente mai devreme de a treia saptamana, dar sunt
frecvent prezente timp de cateva luni dupa boala initiala.

VIRUSOLOGIE - REFERAT
Leptospiroza severa (sindromul Weil)
Sindromul Weil, forma cea mai severa de leptospiroza, se caracterizeaza prin icter, disfunctie renala, diateza hemoragica si
mortalitate crescuta. Acest sindrom este asociat frecnt, dar nu exclusiv, cu infectia cu serovarianta
icterohaemorrhagiae/copenhageni.
Debutul bolii nu este diferit de cel al leptospirozei mai putin severe; totusi, dupa 4-9 zile, apare icterul, ca si disfunctia renala si
vasculara.
Icterul din sindromul Weil, care poate fi accentuat si poate oferi o culoare portocalie pielii, nu este asociat, de obicei, cu
necroza hepatica severa.
Moartea este rar datorata insuficientei hepatice.
Hepatomegalia si sensibilitatea in hipocondrul drept sunt frecvente.
Splenomegalia apare la 20% din cazuri.
Se poate dezvolta insuficienta renala, adeseori in timpul celei de a doua saptamani de boala.
Hipovolemia si scaderea perfuziei renale contribuie la aparitia necrozei tubul are acute, cu oligurie sau anurie. Uneori este
necesara dializa, desi un numar de cazuri pot fi tratate fara dializa. Functia renala poate fi complet recuperata.
Afectarea pulmonara apare frecvent, determinand tuse, dispnee, durere toracica si sputa hemoptoica si uneori
hemoptizie sau chiar insuficienta respiratorie.
n sindromul Weil sunt observate manifestari hemoragice: epistaxis, petesii, purpura si echimoze, care apar frecnt, in timp de
hemoragia gastrointestinala severa si cea suprarenala sau subarahnoidiana sunt depistate rar.
Au fost descrise, in timpul leptospirozei severe, rabdomioliza, hemoliza, miocardita, pericardita, insuficienta
cardiaca congenitiva, socul cardiogen, sindromul de detresa respiratorie a adultului si insuficienta pluriorganica.
DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
Leptospiroza trebuie diferentiata de alte boli febrile asociate cu cefalee si durere musculara, cum ar fi malaria, febra
enterica, hepatita virala, frigurile tropicale infectioase, infectiile cu Hantaviras si bolile date de rickettsii. in lumina
asemanarii importante, epidemiologice si clinice, dintre leptospiroza si infectia cu Hantaviras si datorita prezentei
raportate a infectiei concomitente, este recomandabil de a se efectua testarea pentru Hantavirus in cazurile suspecte
de leptospiroza. Cand pacientii prezinta o infectie asemanatoare gripei, cu mialgie sera disproportionata sau
meningita aseptica, trebuie considerat diagnosticul de leptospiroza.
PROFILAXIE
Masurile pentru controlul leptospirozei includ:
- evitarea expunerii la urina si tesuturi de la animale infectate,
- vaccinarea animalelor si controlul rozatoarelor.
- Vaccinul animal utilizat intr-o anumita zona trebuie sa contina serovariantele cunoscute a fi prezente in acea arie. Din
pacate, unele animale vaccinate continua sa excrete leptospire in urina lor.
- Vaccinarea oamenilor impotriva unei sero variante specifice prevalente intr-o zona a fost incercata in unele tari
europene si asiatice si s-a dodit a fi eficienta. Chimioprofilaxia cu doxiciclina (200 mg o data pe saptamana) a parut a
fi eficienta la personalul militar, dar este indicata doar in cazuri rare de expunere sustinuta pe termen scurt.