BOLILE INFECTO-CONTAGIOASE

Bolile infecto-contagioase sunt bolile provocate de organisme ca bacterii, viruși, fungi

sau paraziți. Multe organisme care nu sunt periculoase trăiesc în sau pe corpul uman; totuși,
în anumite condiții, unele organisme pot cauza boală.

Unele boli infecțioase pot fi transferate de la persoană a persoană. Altele sunt

transmise prin mușcături de insecte sau animale și unele sunt obținute prin ingerarea
mâncării sau apei contaminate sau prin expunerea la organismele din mediu.

Simptomele pot varia în funcție de organismele care cauzează infecția: totuși,

simptomele includ febră și oboseală. Infecțiile ușoare pot răspunde la odihnă și îngrijirea de
acasă, în timp ce alte infecții pot fi periculoase pentru viață și necesită îngrijire medicală.
Vaccinurile pot prevenit mult boli infecțioase, inclusiv rujeolă și varicelă. Spălarea frecventă
pe mâini poate ajuta la prevenirea bolilor infecțioase.

POLIOMIELITA

Poliomielita este cauzata de un virus care poarta numele de poliovirus. Acesta are
drept material genetic ARN, si odata patruns in organism se localizeaza la nivelul sistemului
digestiv, mai precis la nivelul tractului gastro-intestinal, dar si la nivelul faringelui
(orofaringelui).Principalul mecanism de transmitere e fecal-oral.Acest virus se transmite de
la om la om prin intermediul materiilor fecale. Persoanele care locuiesc in conditii insalubre,
care nu au apa potabila, se pot infecta prin consumarea apei infectate de reziduuri umane,
care pot contine acest virus.Virusul se mai poate raspandi si consumand apa sau mancare
care a luat contact direct cu o persoana infectata de poliovirus.

POLIOMIELITA - SIMPTOME
Exista 3 tipuri de poliomielita,in dependenta de tip apar si manifestarile.

Tipul subclinic – dureaza in jur de 72 de ore sau mai putin si poate cuprinde urmatoarele
manifestari:Dureri de cap,dureri de gat,febra,greata,stare de disconfort general

Tipul non-paralitic – Acesta dureaza un interval mai mare de timp: De la cateva zile pana la
cateva saptamanisi poate cuprinde urmatoarele manifestari:febra,durere de gat in absenta
unei afectiuni a sistemului respirator superior care sa justifice durerea,dureri de
cap,greata,oboseala,reflexe anormale,probleme cu deglutitia si/sau respiratia,dureri de
spate si de gat, rigiditate la nivelul lor,dureri de brate si de picioare, insotite de
rigiditate,spasme musculare

Tipul paralitic: la inceput acesti pacienti prezinta simptomele poliomielitei non-paralitice. Apoi
apar urmatoarele simptome:Pierderea reflexelor,spasme musculare insotite de dureri
musculare severe,paralizie brurca (temprorara sau permanenta). Poate sa apara si paralizia
totala, dar este rara. Doar 1% dintre toate cazurile de polio este intalnita acest tip de
paralizie. Dintre pacientii care vor suferi de paralizie, aproximativ 10% decedeaza, deoarece
paralizia ataca si muschii respiratori.Deformarea membrelor

POLIOMIELITA - TRATAMENT
Diagnosticul de poliomielita
Diagnosticul se pune in baza urmatoarelor criterii:

Criterii epidemiologice-contactii cunoscuti,vizite in zone endemice

Criterii clinice:afectare neurologica
Criterii paraclinice:virusul poate fi izolat din faringe si scaun,examen LCR,teste
serologice(RFC,RN),test de deferintiere a tulpinilor salbatice de cele vaccinale.
Tratamentul poliomielitei
Spre regret nu exista niciun tratament pentru a trata poliomielita. Tot ceea ce se poate
efectua , este ameliorarea simptomelor bolii si incercarea de a trece cu cat mai putine
sechele.Se recomanda izolarea bolnavului. Se recomanda repaus total, la pat. Se pot
administra calmante pentru durere, antibiotice pentru infectiile urinare asociate, ventilatoare
portabile pentru a compensa necesitatile respiratorii. Persoanele care sufera de paralizie
temporara, pot urma apoi programe de terapie fizica pentru refacerea musculaturii si
redobandirea mobilitatii. In formele avansate, pentru a ajuta deplasarea pacientului se
impune necesitatea unui scaun cu rotile,tratarea co-morbiditatilor.

POLIOMIELITA - PREVENTIE
Conform schemei de vaccinari, pentru Romania, aprobata de Ministerul Sanatatii, copiii
primesc mai multe doze de vaccin antipolio. Prima doza se face la varsta de 2 luni a
sugarului. Este vorba de acel vaccin hexavalent; diftero- tetano- pertussis acelular-
poliomielitic– HaemophilusB- hepatitic B (dTPa-VPI-Hib-HepB). A doua doza se face la
varsta de 4 luni. A treia doza se face la varsta de 11 luni. Ambele sunt identice cu primul,
deci este vorba tot despre vaccinul hexavalent. A patra doza se face la varsta de 6 ani. Este
vorba despre vaccinul tetravalent; diftero- tetano- pertusis acelular- poliomielitic (dTPa – VPI
/ VPI). Ultima doza, cea de a cincea se face la varsta de 8 ani si este vorba despre vaccinul
poliomielitic inactivat (VPI).

DIFTERIA

Este o boală infecţioasă acută, transmisibilă, provocată de Corynebacterium diphteriae,

care rămâne la poarta de intrare, se multiplică şi determină fenomene locale (edem şi false
membrane) şi elaborează o toxină care difuzează în organism, determinând fenomene
toxice la distanţă, în diferite organe.

ETIOLOGIE
Corynebacterium diphteriae, bacil Gram pozitiv, cu rezistenţă medie în mediul extern;
Există 3 tipuri: gravis, mitis, intermedius cu mai multe subtipuri.

MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Ca urmare a introducerii imunizării antidifterice, evoluţia acestei boli este sporadică, fără
periodicitate, în ultimii ani nefiind raportat nici un caz de difterie în ţara noastră.
Rămâne totuşi pericolul circulaţiei agentului etiologic în natură, vaccinul oferind protecţie faţă
de boală, dar nu şi faţă de infecţie. În ultimii ani, în ţara noastră, nu au mai fost izolate tulpini
toxigene de bacil difteric.

DIAGNOSTIC POZITIV
DIAGNOSTIC CLINIC

Incubaţia: 2-6 zile.

Tabloul clinic este dependent de localizarea şi intensitatea procesului difteric.

Angina difterică

Debut treptat cu febră moderată care creşte gradat, astenie intensă, greaţă însoţită sau nu
de vărsături, anorexie şi/sau nu dureri în gât. Examenul obiectiv evidenţiază roşeaţă de
nuanţă închisă, cu exudat opalin care se transformă rapid în false membrane alb-sidefii
foarte consistente.

Faza de stare: falsele membrane se extind rapid, în câteva ore cuprind tot faringele, sunt
foarte aderente, iar dacă sunt smulse cu penseta lasă o ulceraţie sângerândă cu refacerea
membranelor în 24 ore. Falsele membrane sunt constituite din mucoasă faringiană
necrozată sub acţiunea toxinei difterice, cu producere de inflamaţie şi tromboză în
submucoasă. Sunt însoţite de edem faringian intens, care se poate exterioriza.

La examenul obiectiv se constată adenită submandibulară şi laterocervicală cu

periadenită şi edem inflamator ce deformează aspectul gâtului (mult îngroşat, moale şi
sensibil). A primit numele de ‘’gât proconsular’’.

Concomitent apar semne generale de toxemie: febră 38-390C, greaţă, vărsături,

astenie, facies palid, încercănat, puls slab tahicardic, hipotensiune arterială.

Laboratorul evidenţiază leucocitoză (peste 10.000 elemente/mm3) cu neutrofilie şi

devierea la stânga a formulei leucocitare; apar chiar şi mielocite.

În caz de afectare renală se constată: oligurie, albuminurie, cilindrurie.

Evoluţie: angina difterică netratată sau tratată tardiv duce la deces în 40-60 % din
cazuri. În general se disting următoarele stadii în evoluţia unei difterii:

stadiul iniţial, în prima săptămână, pe primul plan fiind leziunile locale şi simptomele şi
semnele de toxemie,

stadiul complicaţiilor cardio-vasculare şi a altor complicaţii, în săptămânile a 2-a şi a 3-a de

boală; ‘’timp de latenţă’’ între acţiunea toxinei şi apariţia manifestărilor clinice.
 Nevritele şi alte complicaţii nervoase pot să apară şi după 3-7 săptămâni de la debut.

La cazurile tratate cu ser antidifteric febra scade în 24 ore, nu se mai extind falsele
membrane, care se resorb şi dispar în 3-4 zile.

Vindecarea clinică nu exclude complicaţiile toxice ulterioare (miocardită, paralizii).

Difteria laringiană

Poate fi primară (ca manifestare izolată a difteriei) sau secundară (extinderea

procesului de la angina difterică); apare la 20-30 % din cazurile de difterie. Este mai
frecventă la copiii mici cu rezistenţă scăzută printr-o viroză anterioară.Se manifestă clinic ca
o laringită obstruantă.
Debut: febră, disfonie, tuse aspră, spastică, stridor, tiraj, dispnee, accese de
sufocare, uneori afonie.
Examenul obiectiv evidenţiază false membrane pe mucoasa epiglotei, glotei şi a
coardelor vocale, care sunt inflamate.
Prezintă o evoluţie etapizată, în trei etape, cu durată de câte 1-3 zile:etapa disfonică:
debutează în a 3-5-a zi de boală, cu disfonie, tuse spasmodică, lătrătoare, zgomotoasă,
după care vocea şi tusea se sting până la afonie şi apare o uşoară jenă la respiraţie.

Laringoscopia evidenţiază mucoasă epiglotică şi laringiană congestionate, exudat fibrinos

care strâmtează glota şi acoperă corzile vocale; etapa dispneică: apare dispneea constantă,
inspiratorie cu cornaj (inspir zgomotos, şuierător), apoi şi expiratorie, cu tiraj, polipnee
progresivă, cianoză, accese paroxistice de sufocaţie periodice, agitaţie, anxietate.
Laringoscopia constată obstruarea completă a spaţiului glotic cu predominenţa edemelor.

etapa asfixică: se caracterizeză prin somnolenţă, polipnee superficială, semne de şoc şi

encefaloză hipoxică (convulsii, comă), care duce la deces în acces de sufocaţie.

Procesul difteric se poate extinde de la laringe la întreg arborele traheo-bronşic,

realizând traheo-bronşită difterică, cu caracter obstructiv şi eliminarea de false membrane,
sub formă de mulaj bronşic.

Difteria toxică

Poate apare în oricare localizare şi se însoţeşte de şoc toxi-infecţios, ca urmare a

efectelor toxinei şi a reacţiei hiperergice la toxină sau lepine.

Debutează cu inapetenţă, greţuri, adinamie, agitaţie, insomnie, febră 400C, colici

abdominale, cefalee. Falsele membrane se dezvoltă rapid, faringele devine roşu, edemaţiat,
apare disfagia.

Localizări rare
 rinita difterică: este foarte contagioasă şi se caracterizează prin catar, obstrucţie nazală,
adenopatie submaxilară monolaterală, uneori epistaxis, false membrane, secreţie
sero-sanguinolentă, care poate eroda narina;
difterie conjunctivală: catarală, edematoasă, pseudo-membranoasă;
otita difterică;
difterie anală, vaginală;
difterie cutanată.

RUJEOLA

Rujeola este una din cele mai contagioase boli infectioase,determinata de virusul
rujeolic.Pana la introducerea vaccinarii antirujeolice,boala provoca mari epidemii.Boala
apare la copiii cu varsta cuprinsa intre 2-9 ani.Rujeola se numeste popular,pojar.

Epidemiologie

-boala este determinata de virusul rujeolic,care rezista la frig,dar este sensibil la

caldura,solutiile de curatare
-transmiterea se face direct prin picaturile de tuse,saliva si stranut,si indirect prin aerul
contaminat si suprafetele contaminate ( cani,jucarii,mobilier )
-rezervorul de infectie este bolnavul,perioada de contagiozitate incepe cu 1-2 zile inainte de
aparitia simptomelor si 5-7 zile din momentul aparitiei eruptiei
-perioada de incubatie ( momentul infectarii si aparitia simptomelor ) este de 8-12 zile
-copiii nevaccinati sunt cei mai vulnerabili la boala,sugarii cu varsta sub 6 luni,sunt protejati
de anticorpii materni

Simptomatologie

-debutul este brusc cu:febra mare 39-39,5 grade Celsius, inapetenta, indispozitie, cefalee (
dureri de cap ), coriza nazala, conjunctive hiperemice,lacrimare si edem al pleoapelor,
fotofobie ( nu suporta lumina ), disfagie ( dureri in gat ),amigdale marite de volum si
hiperemice, disfonie (raguseala ),tuse usacata sau productiva, fata copilului are aspect
"plans",ceea ce este caracteristic bolii
-perioada de stare,apare dupa 24-48 de ore,dupa aparitia febrei,fiind caracterizata de:
● mucoasa bucala este congestionata,rosie si prezinta mici pete care pot
sangera,determinand inapetenta;congestia afecteaza intreg tubul digestiv si
deter-mina varsaturi,scaune diareice

● afectarea mucoasei genitale,determina vulvovaginita,cu eritem intens si usturimi la

mictiune

● mucoasa linguala prezinta depozite albicioase

● semnul tipic al bolii il reprezinta semnul Koplik,care apare pe fata interna a obrajilor si
la nivelul gingiilor,sub forma unor depozite albicioase,inconjurate de o zona
rosie,unice sau grupate si care trec dupa 2-3 zile dupa aparitia eruptieiadenopatie (
 marirea de volum a ganglionilor ) submandibulari ( sub barbie )febra poate persista si
poate determina convulsii febrile

-perioada eruptiva

● febra creste si poate ajunge la 40 grade Celsius

● apare eruptia ,initial la limita dintre pielea paroasa a capului si urechi,apoi coboara
spre gat ( a doua zi ) si in 2-3 zile se generalizeaza.Eruptia este sub forma de
macule ( pete ) cu diferite dimensiuni,de culoare roz-rosu,usor iesite in relief,
catifelate la palpare si dispar prin digitopresiune ( apasare ),persista 3-4
zile,apoipielea devine galbui-cafenie

● in formele grave eruptia prezinta vezicule,cu hemoragii,sau devine cianotica (

albastuie ) cand se comlica cu afectarea pulmonara

-perioada posteruptiva

● temperatura se normalizeaza

● starea generala se normalizeaza

-evolutia este usoara sau medie

Complicatii

-laringita
-angina acuta eritematopultacee
-stomatita
-conjunctivita
-otita
-otomastoidita
-pneumonie
-bronhopneumonie
-miocardita
-pericardita
-encefalita
-panencefalita sclerozanta

Diagnostic

-contactul cu persoana bolnava

-aspectul clinic
-determinarea anticorpilor de tip IgM anti-rujeolosi

Diagnostic diferential
-scarlatina
-rubeola
-mononucleoza infectioasa
-roseola infantum
-infectii virale respiratorii

Tratament

-izolarea la domiciliu 7-10 zile,repaus la pat

-hidratare corespunzatoare cu apa,ceaiuri,supe,sucuri naturale de fructe
-evitarea contactului cu femeile gravide
-in caz de febra,administrarea de ibuprofen,paracetamol,algocalmin
-formele grave de rujeola se interneaza in spital

Profilaxia

-izolarea bolnavilor
-evitarea contactului cu bolnavii
-vaccinarea cu ROR sau PRIORIX,la varsta de 1 an si apoi la 7-8 ani.

Exista mai multe forme clinice de rujeola:

-rujeola atipica,este o forma foarte rara,care apare la cei vaccinati cu vaccinul inactivat si la
cei la care s-au epuizat anticorpii

-rujeola atenuata,apare la sugarii cu varsta sub 9 luni,protejati de anticorpii materni;este o

forma usoara de boala,dar totusi copii sunt contagiosi si pot transmite boala

-rujeola gravidelor,apare cand infectia se face in primul trimestru de sarcina si determina

malformatii congenitale si avort spontan

-rujeola maligna,este o forma foarte grava si prezinta complicatii cardiovasculare,complicatii

nervoase ( agitatie,delir,convulsii,coma );decesul poate surveni in primele 24-48 de ore.

PERTUSSIS

Tusea convulsivaeste o boala foarte contagioasa, determinata de infectia cu bacteria

Bordetella pertussis, o bacterie care se localizeaza la nivelul cailor respiratorii. In trecut era
considerata o infectie a copilariei, dar in ultimul timp a inceput sa fie identificata si in randul
adultilor.

​Cauze si factori de risc pentru tusea convulsiva

Cauza majora de imbolnavire sunt bacteriile Bordetella ce au 7 specii diferite: B. pertussis,

B. parapertussis, B. bronchiseptica, B. avium, B. hinzii, B. holmesii si B. trematum.
Cea mai uzuala si principala bacterie, si anume Bordetella pertussis, este pretentioasa si
supravietuieste doar cateva ore in secretiile respiratorii umane.Infectia se transmite in timpul
tusei,cand picaturi fine ce contin bacteria sunt proiectate in aer si inhalate de persoanele din
jur.

​Simptomele tusei convulsive

Simptomele principale sunt accesele de tuse, ce cuprind:

● stare de neliniste, indispozitieinaintea accesului de tuse;

● accesul de tuse se manifesta prin inspiratie brusca, urmata de expiratii multiple;
● urmeaza apoi o inspiratie adanca, prelungita, insotita de un zgomot caracteristic,
asemanator zbieratului unui magar, de unde si denumirea de “tuse magareasca”;
● efortul fizic asociat cu fiecare spasm poate determina distensia venelor gatului,
cianoza (coloratia albastruie a tegumentelor) si protruzia globilor oculari (ochii parca
ies din orbite);
● accesul de tuse poate fi insotit de expectorarea unor secretii vascoase din caile
respiratorii;
● uneori apar si varsaturi;
● enzatia de „furnicaturi in gat”;
● febra moderata.

​Diagnosticul si tratamentul tusei convulsive

Diagnosticul se bazeaza pe simptomele amintite mai sus. Trebuie suspectata de tuse

convulsiva orice persoana care tuseste de cel putin doua saptamani fara alta cauza
cunoscuta si la care tusea este paroxistica, cu zgomot in inspir si varsatura dupa tuse.

Simptomele prezente de cel putin doua saptamani sunt cele ce ghideaza diagnosticul, insa
sunt necesare teste specifice pentru confirmarea diagnosticului de infectie cu Bordatella
pertussis, mai exact cultura bacteriana. Identificarea Bordetella in secretii recoltate din
nazofaringe, dar si analize de sange (PCR), este o metoda mai noua care are un procent
mult mai mare de rezultate pozitive decat cultura. Se recomanda si radiografia pulmonara.

Tratamentul se efectueaza cu antibiotic pentru ameliorarea simptomelor bolii si limitarea

raspandirii infectiei persoanelor din jur. In cazul copiilor, tratamentul se efectueaza in spital,
sub supraveghere medicala, din cauza complicatiilor grave, iar la adulti, daca nu apar
complicatii (episoade de oprire temporara a respiratiei - apnee, bronhopneumonie cu
Bordatella pertussis sau suprainfectia bacteriana cuStreptococcus pneumonae cepoate
genera pneumonie) se efectueaza la domiciliu.

FEBRA TIFOIDA

Febra tifoidă este boală infecţioasă acută sistemică, determinată de Salmonella typhi,
caracterizată prin febră continuă, stare tifică, splenomegalie şi tulburări digestive.
2.ETIOLOGIA

Salmonella typhi, familia Enterobacteriaceae, gen Salmonella

Rezistentă: în gheaţă – luni de zile, în apă – 2-3 luni, în materii fecale – 20-30 de zile, în
lapte 35 de zile

Sensibilă la: Cloramină1-2%, Bromocet, fenol, formol 5%o (distrusă în 30 minute până la
2h); în 5-7 minute sunt distruse la 1000C.

3. MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Afecţiunea evoluează sporadic, incidenţa la 100.000 locuitori, în anul 1998, fiind de 0,07 în
România şi de 0 în vestul ţării (nici un caz din anul 1993).

Epidemiile când apar pot fi accidentale, explozive, hidrice şi alimentare sau lente, de
contact. Grupele de vârstă cele mai afectate sunt 20-40 ani şi 7-10 ani, cu sezonalitate de
vară-toamnă.

4. DIAGNOSTIC POZITIV

4.1. DIAGNOSTIC CLINIC

Fără tratament antibiotic, febra tifoidă evolueză timp de 4 săptămâni.

Incubaţia: este în medie 10-14 zile, cu limite de 7-21 zile.

Debut: durează 5-7 zile, se instalează insidios în majoritatea cazurilor, cu febra care creşte
gradat spre 39°C, cefalee persistentă, astenie, ameţeli, dureri musculare, anorexie,
creşterea treptată a splinei. Debutul poate fi atipic, monosindromic: pneumotifos,
meningotifos, colotifos, nefrotifos etc.

Perioada de stare: durează 2 săptămâni, în care febra se menţine în platou, cu oscilaţii

minime; bolnavii sunt apatici, adinamici, cu tulburări de senzoriu (stare tifică; tifos = ceaţă ),
hipoacuzie, indiferenţă, delir, până la stare confuzională. Cefaleea este intensă, continuă,
determină insomnie.

Erupţia lenticulară apare la 7-8 zile de la debut şi este reprezentată de macule congestive,
roz, de mărimea unui bob de linte, situate mai ales, pe flancurile abdominale şi la baza
toracelui. Maculele dispar fără urmă în 3-4 zile.

Manifestările digestive: anorexie, hiposecreţie salivară şi gastrică, uscăciunea mucoaselor,

limbă uscată ''de papagal'', cu depozite saburale, central, dar cu vârfurile şi marginile roşii.
Faringele este difuz congestionat, şi uneori prezintă ulceraţii ovalare, cenuşii, nedureroase
(angina Duguet). Durerile abdominale sunt difuze, mai pronunţate în fosa iliacă dreaptă unde
la palpare se percep zgomote hidroaerice. Formele severe se însoţesc de meteorism şi
constipaţie prin pareze intestinale Diareea apare doar în 1/3 din cazuri, scaunele sunt verzui.

Splenomegalia apare precoce, este constantă şi uneori (mai ales la copii) se însoţeşte de
hepatomegalie.

Modificările cardio-vasculare: apare de regulă bradicardia cu asurzirea zgomotelor cardiace

şi hipotensiunea arterială. Pulsul dicrot se datoreşte hipotoniei pereţilor vasculari.

Sindromul anemic este accentuat în formele severe şi prelungite. Leucopenia evoluează cu

limfocitoză relativă prin neutropenie şi aneozinofilie.

Sindromul hemoragic se manifestă prin epistaxis, gingivoragii, metroragii etc şi este

determinat de trombocitopenie, hipovitaminoză K şi/sau de coagulopatia de consum.

Perioada de declin: se suprapune cu a 4-a săptămână de la debut, în care febra scade

treptat cu oscilaţii mari între valorile matinale şi cele vesperale. Anorexia poate fi înlocuită de
foame imperioasă, iar oliguria cu criză poliurică.

Convalescenţa: remiterea treptată a simptomatologiei cu normalizarea parametrilor clinici

şi biologici.

Evoluţia este mult scurtată prin tratament cu antibiotice care, administrate corect, pot preveni
recrudescenţele, recăderile şi portajul de bacili tifici

FEBRA PARATIFOIDA

Febra paratifoidă , cunoscută și sub numele de paratifoidă , este o infecție bacteriană

cauzată de unul dintre cele trei tipuri de Salmonella enterica . Simptomele încep de obicei la
6-30 de zile după expunere și sunt aceleași cu cele ale febrei tifoide . Adesea, apare o
apariție treptată a febrei mari în mai multe zile. De regulă apar și slăbiciunea, pierderea
poftei de mâncare și durerile de cap . Unii oameni dezvoltă o erupție pe piele cu pete de
culoare trandafir . Fără tratament, simptomele pot dura săptămâni sau luni. Alte persoane
pot transporta bacteriile fără a fi afectate ; cu toate acestea, ei sunt încă capabili să
răspândească boala la alții. Tifoidul și paratifoidul sunt de o gravitate similară. Paratifoida și
febra tifoidă sunt tipuri de febră enterică . Paratifoidul este cauzat de bacteria Salmonella
enterica a serotipurilor Paratyphi A, Paratyphi B sau Paratyphi C care cresc în intestine și
sânge . De obicei, acestea se răspândesc consumând sau consumând alimente sau apă
contaminată cu fecalele unei persoane infectate. Acestea pot apărea atunci când o
persoană care pregătește mâncarea este infectată. Factorii de risc includ salubrizarea
precară, așa cum se găsește în rândul populațiilor sărace. Ocazional, ele pot fi transmise
prin sex. Oamenii sunt singurele animale infectate. Diagnosticul se poate baza pe simptome
și poate fi confirmat fie prin cultivarea bacteriilor, fie prin detectarea ADN-ului bacterian din
sânge, scaun sau măduva osoasă . Cultivarea bacteriilor poate fi dificilă. Testarea măduvei
osoase este cea mai precisă. Simptomele sunt similare cu cele ale multor alte boli
infecțioase. Tifusul este o boală fără legătură. Deși nu este disponibil niciun vaccin specific
pentru paratifoid, vaccinul tifoid poate oferi unele beneficii. Prevenirea include consumul de
apă curată , o igienizare mai bună și o spălare mai bună a mâinilor . Tratamentul bolii se
face cu antibiotice precum azitromicina . Rezistența la un număr de alte antibiotice eficiente
anterior este frecventă. Paratifoidul afectează aproximativ șase milioane de oameni pe an.
Este cel mai frecvent în părți din Asia și rar în lumea dezvoltată . Majoritatea cazurilor se
datorează mai degrabă Paratyphi A decât Paratyphi B sau C. În 2015, febra paratifoidă a
dus la aproximativ 29.200 de decese, în scădere față de 63.000 de decese în 1990. Riscul
de deces este între 10 și 15% fără tratament, în timp ce cu tratament, poate fi mai mic de
1%.

BOALA MENINGOCOCICA

Meningita este o inflamație a membranelor de protecție care învelesc creierul și

măduva spinării, cunoscute sub denumirea colectivă de meninge.[4] Inflamația poate fi
provocată de infecția cu virusuri, bacterii sau alte microorganisme, sau, în cazuri mai rare,
de anumite medicamente.[5] Meningita poate fi letală din cauza proximității inflamației față
de creier și măduva spinării; prin urmare, afecțiunea este clasificată drept urgență
medicală.[4][6]

Cele mai frecvente simptome ale meningitei includ: durere de cap și redoare (înțepenirea
cefei) asociate cu febră, confuzie sau nivel scăzut de conștiență, vărsături și intoleranță la
lumină (fotofobie) sau zgomot (fonofobie). De regulă, copiii prezintă numai simptome
nespecifice, cum sunt iritabilitatea și somnolența. Prezența unei erupții cutanate poate indica
o anumită cauză a meningitei; de exemplu, meningita cauzată de meningococ poate fi
însoțită de o erupție cutanată caracteristică.[4][7]

Diagnosticul de meningită este stabilit sau exclus în urma efectuării unei puncții lombare.
Procedura constă în introducerea unui ac în coloana vertebrală în scopul prelevării unei
mostre de lichid cefalorahidian (LCR) care înconjoară creierul și măduva spinării. Analiza
LCR se efectuează în cadrul unui laborator medical.[6] Tratamentul primar în cazul
meningitei acute constă în administrarea imediată de antibiotice și, în unele cazuri, de
medicamente antivirale. De asemenea, se pot administra corticosteroizi pentru a împiedica
eventualele complicații în urma inflamației excesive.[6][7] Meningita poate determina
consecințe de durată, cum sunt pierderea auzului, epilepsie, hidrocefalie și deficiențe
cognitive, îndeosebi dacă nu este tratată prompt.[4][7] Unele forme de meningită (cum sunt
cele asociate infecției cu meningococ, Haemophilus influenzae tip B, pneumococ sau cu
virusul oreionului) pot fi prevenite prin imunizare.[4]

TUBERCULOZA PULMONARA

Tuberculoza este o boală infecțioasă provocată de un microb, Mycobacterium

Tuberculosis. Este una dintre cele mai frecvente boli infecțioase din lume, de aceea e
considerată o problemă de sănătate publică, diagnosticul și tratamentul fiind gratuite în
România.
Cum se manifestă tuberculoza?

Tuberculoza se poate localiza în orice organ, dar cel mai frecvent în plămân, producând
tuberculoza pulmonară. Diagnosticul altor forme de tuberculoză se face de către medicul din
specialitatea organului afectat. Simptomele bolii sunt tusea ce durează mai mult de 3
săptămâni care nu cedează la tratament, uneori hemoptizia (expectorație de sânge),
oboseală, slăbiciune, transpirații noaptea, scăderea poftei de mâncare cu scădere în
greutate.

Cum se diagnostichează tuberculoza?

La dispensarul de pneumoftiziologie teritorial pacientul este consultat, se stabilește

necesitatea efectuării unei radiografii pulmonare și recoltarea de sputa pentru identificarea
microbului specific.

Pacientul va aduce pentru analiză 2 produse de sputa care vor fi recoltate în recipiente
sterile, după un efort de tuse, după clătirea gurii cu apă pentru îndepărtarea de resturi
alimentare, după tehnica atașată. Recipientele vor ajunge la laboratorul de
microbacteriologie unde se vor face mai multe analize:

examen microscopic
cultivarea microbului pe medii lichide (MGIT 960 cu rezultat final în max 21 zile) și pe medii
solide (Lowenstein-Jenssen cu rezultat final la 60 zile).
Un test suplimentar care asigură un diagnostic corect este identificare genetică de material
ADN specific Micobacterium Tuberculosis
Ce este tuberculoza rezistentă?

Foarte puține cazuri de tuberculoză se produc prin infectarea cu microb rezistent la

medicamentele antituberculoase. Microbul rezistent apare prin tratament incorect – omiterea
unuia sau mai multe medicamente, întreruperea nejustificată a medicației, doze sau regimuri
incorecte. Aceste forme de tuberculoză necesită tratament de lunga durată (18 luni), cu alte
medicamente antituberculoase în asociere.

Cum se trateaza tuberculoza?

Tratamentul tuberculozei sensibile se face cu 4 antibiotice (izoniazida, rifampicina,

pirazinamida, etambutol) în doze corespunzătoare greutății corporale, administrate de
preferat pe stomacul gol în același timp toate, zilnic timp de 2 luni. Următoarele 4 luni se vor
administra doar izoniazida și rifampicina în doze mai mari deoarece acestea se vor
administra doar 3 zile din săptămână.

În România tuberculoza se vindecă în peste 85% din cazuri.

Cât timp sunt contagiosi pacienții cu tuberculoză?

Transmiterea tuberculozei se face aproape exclusiv respirator, prin picăturile mici de salivă
eliminate de către bolnavul cu tuberculoză pulmonară prin tuse, strănut sau chiar vorbit.
Boala nu se transmite prin contactul cu obiectele sau hainele purtate de bolnavul cu
tuberculoza. Pacienții cu tuberculoză pulmonară care au rezultat pozitiv la examenul
microscopic sunt contagiosi până sunt diagnosticați și încep tratamentul. După inițierea
tratamentului, ei devin rapid, în câteva zile, necontagiosi. Se recomandă izolarea și
urmărirea lor timp de 2 săptămâni după inițierea tratamentului în spital sau la domiciliu.

Cum se controlează contacții pacientului cu tuberculoză?

Toți contacții și mai ales copiii, respectiv cei care au petrecut minim 4-6 ore cumulate în
ultimele 6 luni înainte de identificarea pacientului cu tuberculoză, vor fi investigați clinic,
radiologic și bacteriologic în dispensarul teritorial de pneumoftiologie. Pentru copii se va face
în plus testarea cutanată la tuberculina sau testarea din sange (Quantiferon/TB Gold Spot).
Mai puțin de 10% dintre contacții unui pacient contagios cu tuberculoză pot dezvolta
tuberculoza activă pe parcursul vieții; riscul creste atunci când scade pragul imunității în
cazul unor boli (cancer, boli autoimune, infecție HIV etc)

ANTRAX PULMONAR

Antraxul este o boala potential fatala data de bacteria Bacillus anthracis. Aceasta bacterie
produce sporii care raspandesc infectia. Sporii sunt bacterii in repaus. La fel ca semintele
plantelor, sporii nu se activeaza pana nu germineaza.
Antraxul este rar la oameni in afara situatiei in care este raspandit in mod intentionat.
Antraxul apare la vite, cai, oi si capre. In antecedente sunt mentionate infectii cu antrax in
America de Nord la persoane care lucrau cu animale, ca veterinarii si fermierii.

Oricum, in prezent infectiile cu antrax sunt rare la animalele din America de Nord, datorita
programului de vaccinare a animalelor. In 2001, populatia a devenit ingrijorata dupa ce au
aparut 22 de cazuri de antrax in S.U.A. ca rezultat al bioterorismului. In majoritatea cazurilor
au fost afectati functionari ai serviciului de posta si jurnalisti, care erau expusi sporilor de
antrax la manipularea scrisorilor.

Oamenii pot dezvolta patru tipuri de infectii cu antrax:

- antrax cutanat, printr-o leziune a pielii
- antrax gastrointestinal, prin ingestia de alimente contaminate
- antrax orofaringian (regiunea posterioara a cavitatii bucale), prin ingestie de alimente
contaminate
- antrax respirator, prin inhalarea sporilor.
Dintre cele patru forme antraxul respirator duce la deces cel mai frecvent

RABIA UMANA
Rabia (turbarea) este o boala infectioasa virala a mamiferelor cauzata de un virus, virusul
rabic, care se gaseste in saliva animalelor si care afecteaza sistemul nervos central (creierul
si maduva spinarii) atat la animale, cat si la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot
raspandi boala prin intermediul salivei sau contactului cu tesutul cerebral.

Ce cauzeaza rabia
Oamenii pot dobandi boala in urma muscaturilor, produse atat de la animale salbatice, cat si
domestice. Ocazional, virusul se poate transmite si prin intermediul animalelor de companie,
cum sunt pisicile sau cainii, insa aceasta se intampla foarte rar datorita programelor de
vaccinare eficiente. Animalele de companie care nu parasesc niciodata apartamentul au un
risc foarte mic de a fi expuse virusului care determina rabia. In situatii si mai rare, unele
persoane se pot infecta fara a fi muscate de un animal infestat, fie prin manipularea unui
animal care e infestat, fie prin inhalarea virusului, mai ales in locuri in care acesta se gaseste
in cantitate foarte mare (pesterile in care traiesc lilieci, de exemplu).

Simptomele rabiei
Perioada tipica de incubatie a virusului rabic este de 4-6 saptamani. In aceasta perioada, de
obicei nu este prezent niciun simptom al bolii. Primele simptome care apar includ durerea si
amorteala la locul muscaturii. Alte simptome care se pot manifesta sunt:

Tuse sau senzatia de gat uscat;

Durere, arsura, mancarime;
Febra;
Furnicaturi sau amorteala la locul muscaturii sau al expunerii initiale;
Durere abdominala;
Anxietate sau neliniste care se accentueaza si poate evolua spre agitatie extrema.
Perioade alternante de comportament normal si comportament bizar sau neobisnuit
(anxietate, halucinatii, delir);
Frica de apa (hidrofobie) sau frica de aer (aerofobie);
Spasme musculare la nivelul muschilor fetei, gatului sau diafragmului, urmate de convulsii;
Paralizia, care este adesea singurul simptom;
Variatii mari ale temperaturii corporale;
Insuficienta cardiaca si respiratorie.
RABIE - TRATAMENT
Diagnosticul rabiei
Pentru diagnosticare rabiei sunt necesare urmatoarele teste:

Testul direct cu anticorpi fluorescenti. Este un test uzual, rapid, care detecteaza proteinele
ce alcatuiesc virusul rabic. Testul se face prin prelevarea unei mostre de tesut din zona
potential infectata;
Testul de polimerizare in lant. Acest test detecteaza materialul genetic (ADN) al proteinelor
din virusul rabic, este foarte exact si poate fi facut din saliva, lichid cefalorahidian sau oricare
alt tesut.
Diagnosticul la animale este de asemenea dificil. Animalele care au un comportament ciudat
pot fi infectate cu virusul rabic. Presupunerea ca un animal este infectat se bazeaza pe:
tipul animalului, unele animale au risc mai mare sa fie infectate, cum ar fi: liliecii, sconcsii,
ratonii, vulpile si coiotii;
comportamentul animalului, cum ar fi salivatia excesiva sau comportament agresiv;
data ultimei vaccinari a animalului.
Tratamentul rabiei
Dupa o expunere posibila la virusul rabic, se impune curatirea ranii si vaccinarea pentru ca
acestea sunt cele mai eficiente metode de a stopa raspandirea infectiei.

Vaccinarea
In cazul expunerii la virusul rabic este necesara administrarea unor vaccinuri. Acestea
constituie terapia post expunere. Vaccinarea ajuta sistemul imun sa combata boala in
stadiile timpurii. Cand se administreaza vaccinurile inaintea aparitiei simptomelor severe, ele
previn de obicei dezvoltarea infectiei si cresc sansele de recuperare. Vaccinul este
administrat in functie de riscul de expunere la virusul rabic.

HOLERA

Holera este o boala infectioasa intestinala acuta, contagioasa, cauzata de o bacterie:

vibrionul holeric (Vibrio cholerae, varietatea el Tor). Holera este o boala bacteriana
raspandita de obicei prin apa contaminata. Aceasta provoaca diaree severa si deshidratare.
Lasata netratata, holera poate fi fatala in cateva ore, chiar si la persoanele cu un sistem
imunitar puternic. Canalizarea moderna si tratarea apei au eliminat practic holera in tarile
industrializate, insa boala este inca prezenta in Africa, Asia de Sud si Haiti.

Riscul epidemiei de holera este cel mai ridicat atunci cand saracia, razboiul sau dezastrele
naturale ii forteaza pe oameni sa locuiasca in conditii aglomerate, fara o igiena adecvata.
Din fericire, holera este usor de tratat. Moartea rezulta din deshidratarea severa, care poate
fi prevenita printr-o solutie de rehidratare simpla si ieftina.

Holera se caracterizeaza prin diaree apoasa, pierdere extrema de lichide si electroliti si

deshidratare severa. Aceasta boala poate fi fatala.

Cauzele holerei
O bacterie numita Vibrio cholerae provoaca o infectie cu holera. Cu toate acestea, efectele
mortale ale bolii sunt rezultatul unei toxine puternice numite CTX pe care bacteria o produce
in intestinul subtire. CTX se leaga de peretii intestinali, unde interfereaza cu fluxul normal de
sodiu si clorura. Acest lucru determina organismul sa secrete cantitati enorme de apa, ceea
ce duce la diaree si la o pierdere rapida de fluide si saruri (electroliti).

Alimentele contaminate cu apa sunt principala sursa de infectie cu holera, desi crustaceele
cruda, fructele si legumele nefierte si alte alimente pot, de asemenea, sa gazduiasca
bacteria.

Factori de risc pentru holera

Toata lumea este susceptibila la holera, cu exceptia sugarilor care au imunitate de la
mamele care alapteaza si care au avut anterior holera. Totusi, anumiti factori va pot face mai
vulnerabili la boala sau mai multe sanse de a avea semne si simptome severe. Factorii de
risc pentru holera includ:

Conditii sanitare slabe. Holera are mai multe sanse sa infloreasca in situatiile in care un
mediu sanitar - inclusiv o alimentare cu apa sigura - este dificil de intretinut. Astfel de conditii
sunt comune taberelor de refugiati, tarilor sarace si zonelor devastate de foamete, de razboi
sau de dezastre naturale;

Acidul gastric redus sau inexistent (hipoclorhidria sau achlorhidria). Boletele de holera nu pot
supravietui intr-un mediu acid si acidul obisnuit al stomacului serveste adesea ca o prima
aparare impotriva infectiilor. Dar persoanele cu nivel scazut de acid gastric - cum ar fi copiii,
adultii in varsta si persoanele care iau antiacide, nu dispun de aceasta protectie, deci sunt
expusi unui risc mai mare de holera;
Expunerea la domiciliu. Aveti risc crescut semnificativ de holera daca traiti cu cineva care
are boala;
Consumul de crustacee

Simptomele holerei
Manifestarile holerei vor aparea dupa 12 ore, pana la 5 zile de la expunere, iar acestea pot
varia de la o simptomatologie usoara la una severa. Bolnavul nu are febra.

Majoritatea persoanelor infectate cu V. cholerae nu dezvoltă niciun simptom, deși bacteriile

sunt prezente in fecale timp de 1-10 zile dupa infectie si sunt varsate inapoi in mediul
inconjurător, potential infectand alte persoane.

Manifestarile holerei
volum mare de scaune diareice numite si „scaune de apa de orez”, deoarece semana cu
apa care a fost folosita pentru a spala orezul;
varsaturi;
crampe musculare;
pierderea rapida a fluidelor, pana la 20 de litri pe zi, si deshidratare severa.
Semnele deshidratarii
pliu lent cutanat;
ochi infundati in orbita;
gura uscata;
scaderea secretiei sudoripare;
tahicardie;
hipotensiune;
vertij;
pierdere rapida in greutate;
soc.
Holera este o afectiune ce pune viata pacientului in pericol si reprezinta o urgenta medicala.
Copiii au, de obicei, aceleasi simptome ca adultii. Deshidratarea poate fi insotita de o
prabusire a tensiunii arteriale (hipotensiune) si de o reducere a volumului de urina (oligurie).
HOLERA - TRATAMENT
Diagnosticarea holerei
Se poate suspecta infectia cu Vibrio cholerae daca un pacient are diaree apoasa, varsaturi
si deshidratare severa, mai ales daca a calatorit recent sau daca a consumat recent
crustacee. O proba de mase fecale sau voma va fi trimisa la laborator pentru identificarea
vibrionului holeric, insa, daca este suspectata holera, pacientul trebuie sa inceapa
tratamentul inainte de venirea rezultatelor.

Tratamentul holerei
Holera este o boala usor de tratat. Majoritatea persoanelor pot fi tratate cu succes prin
administrarea prompta a solutiei orale de rehidratare.

Holera necesita tratament imediat, deoarece boala poate cauza moartea in cateva
ore.Tratamentul se bazeaza pe inlocuirea pierderilor de lichid prin administrarea de lichide,
timp de cateva zile, fie prin perfuzie intravenoasa, fie pe cale orala, daca nu mai sunt
episoade de voma. Un tratament cu antibiotic poate fi prescris pentru evitarea propagarii in
intregul organism a infectiei.

HOLERA - PREVENTIE
Daca veti calatori in zonele endemice cu holera, riscul de contractare a bolii este extrem de
scazut daca urmati aceste masuri de precautie:

Spalati frecvent mainile cu apa si sapun, mai ales dupa folosirea toaletei si inainte de a
manipula alimentele.
Beti numai numai din locuri sigure, de preferat doar apa imbuteliata;
Consumati mancaruri gatite si fierbinti si evitati sa cumparati alimente de la tonete;
Evitati sa mancati sushi, precum si fructe de mare crude sau gatite necorespunzator;
Aveti grija la produsele lactate, inclusiv inghetata, care este adesea contaminata, precum si
laptele nepasteurizat.
Vaccinul impotriva holerei este recomadat daca va deplasati in zonele de risc.

VARIOLA

Variola (smallpox) este o boală acută și contagioasă cauzată de virusul variolic, un membru
al genului Orthopoxvirus din familia Poxviridae. Virusologii consideră că a evoluat dintr-un
poxvirus prezent la rozătoarele africane în urmă cu 10 milenii. Numele derivă din cuvântul
latin pentru „pată”, datorită faptului că apar erupții sub formă de pete pe fața și corpul
pacientului.

Virusurile din familia Poxviridae conțin ADN dublu-catenar care se replică în citoplasma
celulară. Poxviridae conține două subfamilii:
Chordopoxvirinae, care infectează vertebratele
Entomopoxvirinae, care infectează insectele.
Virusul vaccinia este un alt virus din genul Orthopoxvirus care infectează specia umană.

Istoria variolei este remarcabilă nu doar datorită efectelor devastatoare pe care le-a avut
asupra populației umane, dar și datorită realizărilor uimitoare ale medicinei moderne care a
reușit să eradicheze variola prin vaccinare globală.

Prima evidență a variolei în istorie datează din anul 1157 înaintea erei noastre, în Egipt,
suspiciunea de variolă fiind ridicată în momentul dezvelirii rămășițelor mumificate ale
faraonului Ramses al V-lea. Datorită comerțului internațional, variola s-a răspândit din
continentul African până în Europa de-a lungul secolelor 4-15 ale erei noastre, iar
exploratorii europeni au răspândit boala în emisfera vestică la începutul secolului 16.

Variola a influențat în mod direct și profund istoria umană. Morbiditatea și mortalitatea sa

extrem de mare au dus la moartea regilor și războinicilor și au determinat transferul de
putere între diverse civilizații europene și estice. Întregi civilizații precum Inca și Aztecii au
fost distruse datorită infecției extensive cu variolă a populațiilor.

Caracteristicile virusului variolic

Virusul variolic este un virus mare, cu o formă patrulateră și ADN dublu catenar care
reacționează serologic încrucișat și cu alte virusuri din familia poxvirus incluzând ectomelia,
cowpox, monkeypox, vaccinia și camelpox. Spre deosebire de celelalte virusuri ADN, virusul
variolic se multiplică intracitoplasmatic și paralizează celula gazdă. Formează în citoplasma
celulei corpi Guarnieri. Virusurile din genul orthopoxy sunt printre cele mai mari și mai
complexe dintre toate virusurile, având un diametru de aproximativ 200 nanometri.

Variola infectează în mod natural numai oamenii, neexistând gazde intermediare. Virusul
poate supraviețui în mediu pentru o perioadă scurtă de timp și este mult mai stabil la
temperaturi joase și umiditate scăzută. Variola se răspândește cel mai eficient prin inhalația
de către omul sănătos a picăturilor pfluge, emise de un bolnav care strănută, tușește sau
vorbește. Este mai puțin eficientă contaminarea prin contactul direct al pielii cu leziunile
pustulare.

Tipuri de variolă
Există două variante predominante de variolă: majoră și minoră, care diferă în funcție de
ratele lor de mortalitate (30% versus 1%).

Variola majoră a fost tulpina endemica predominantă în lume și către sfârșitul secolului 18
era responsabilă de aproximativ 400.000 de morți în Europa. Pacienții care supraviețuiau
infecției rămâneau la rândul lor cu sechele precum orbire și cicatrici desfigurante.

Către prima jumătate a secolului 20, toate izbucnirile de variolă din Asia și Africa erau
datorate variolei major. Variola minor era endemică numai în câteva țări din Europa, America
de Nord, America de Sud și Africa.

Variola major cuprinde la rândul său patru subtipuri:

variola obișnuită, care era forma cea mai comună, constituind 90% din cazurile de variolă.
variola modificată, o formă mai blândă, dezvoltată de către persoanele vaccinate.
variola malignă, o varietate severă de variolă fără leziuni evidente la suprafața pielii.
variola hemoragică sau fulminantă, o formă rară, foarte severă și fatală în care se dezvoltă
hemoragii cutanate și mucoase.
Variola minor era mai puțin comună și mai puțin virulentă. Alte tipuri de variolă, mai puțin
frecvente:
variola sine eruptione (variola sine exanthemata)
forma pulmonară, caracterizată prin simptome severe precum cianoză și infiltrate pulmonare
bilaterală. S-a descris la indivizii cu imunitate foarte slabă.
forma faringiană se dezvolta la indivizii imunizați fiind prezentă sub forma unui enantem sub
formă de pete la nivelul palatului moale, uvulei și faringelui.
forma influenza-like se dezvolta sub formă de rash (erupții cutanate continue și omogene).
Formele faringiană și influenza-like erau relativ ușoare, afectând indivizi care au fost
imunizați (vaccinați) anterior, având o rată foarte scăzută a mortalității.

Modul de transmitere
Virusul variolic se transmite în principal pe cale aeriană prin picăturile Fluge expulzate de
către bolnav în momentul în care tușește, strănută sau vorbește. Particulele virale de pe
suprafețele mucoase ale faringelui și de pe mucoasa oralp ajung astfel în tractul respirator al
unei persoane sănătoase, care este în contact cu persoana bolnavă la o distanță mai mică
de 50 de cm. Au fost raportate în trecut și transmiteri pe cale respiratorie pe distanțe lungi,
de la un etaj al spitalului la altul. Expunerea la îmbrăcăminte sau pături care au aparținut
persoanelor contaminate poate de asemenea infecta o persoană sănătoasă.

Variola are o rată de transmitere mai mică comparativ cu pojarul, tusea convulsivă și gripa.
Transmisia prin contact limitat cu persoana s-a raportat la personalul militar. Animalele și
insectele nu sunt gazde ale virusului variolic, specia umană fiind singura care poate purta
acest virus. Femeile însărcinate infectate au tendința de a dezvolta forma hemoragică de
boală, iar infecțiile intrauterine apar chiar dacă mama poartă o încărcătură mică de virusuri,
ceea ce poate determina naștere prematură și rate înalte de mortalitate ale fătului și
nou-născutului.

Cursul infecției
Implantarea câtorva virioni de variolă în orofaringele sau tractul respirator poate cauza
infecția. Virusul infectează macrofagele în primele 72 de ore ale fazei de incubație apoi
migrează și se multiplică în ganglionii limfatici regionali, ceea ce determină apariția viremiei
asimptomatice (virusul pătrunde în sânge) în ziua a 4-a de la inoculare. Virusul se multiplică
în splină, măduva osoasă și ganglionii limfatici, rezultând ulterior o viremie secundară
simptomatică (febră, toxemie) în ziua a 8-a de la inoculare.

În final, virusul penetrează leucocitele sanguine determinând febră și toxemie și trece apoi de
la leucocite la celulele adiacente din vasele mici ale dermului și ale mucoasei orofaringiene
determinând debutul enantemului și exantemului. În acest moment, care coincide cu ziua 14
de la inoculare pacientul devine infecțios, putând la rândul lui răspândi infecția către contacți.

Splina, nodulii limfatici, ficatul, măduva osoasă și celelalte organe pot conține foarte multe
unități de virus variolic. Peroiada de incubație variază între 7 și 17 zile, fiind tipic între 10 și
12 zile. Infecțiile intrauterine apar foarte rar însă au perioade mai mici de incubație. Pacienții
expuși la variolă în alte moduri decât contactul personal cu persoana infectată au de
asemenea o perioadă de incubație mai scurtă a infecției. Imunizarea anterioară,
imunoglubulinele vaccinale și chimioterapia antivirală pot prelungi perioada de incubație.

Pacienții cu variolă sunt contagioși de la debutul febrei și al erupției până în momentul în

care toate pustulele eruptive se cicatrizează și crustele se desprind. Cea mai mare
intensitate a răspândirii virale în organism este atinsă în primele 10 zile ale rashului. Ratele
de infecție printre contacții persoanelor bolnave sunt între 37 și 88%. Supraviețuitorii infecției
variolice au imunitate ulterioară pe parcursul întregii vieți.

HIV/SIDA

SIDA este o boala infectioasa si transmisibila, provocata de un virus (HIV), care, patruns in
organism, actioneaza asupra sistemului imunitar (de aparare al organismului), reducandu-i
treptat capacitatea de actiune, pana la distrugere.
Denumirea de "SIDA" provine din initialele
S - sindrom (ansamblul simptomelor, semnelor care caracterizeaza o boala)
I - imuno- (ceea ce tine de imunitate, de apararea pe care organismul si-o poate asigura fata
de agresori, fata de agentii care pot provoca o boala)
D - deficienta (slabirea capacitatii de aparare a sistemului imunitar)
A - acquise din limba franceza (dobandit, castigat in cursul vietii).
Deci, SIDA este Sindromul de Imuno-Deficienta Dobandita
Ce este HIV?
HIV (adica Virusul Imunodeficientei Umane) este numele virusului care ataca sistemul
imunitar.
Virusul HIV ataca in special un anumit tip de celule din sistemul imunitar, numite CD4 sau
T4. Aceste celule, odata infectate, permit inmultirea virusului, dupa care mor. Prin urmare,
sistemul imunitar slabeste, iar organismul este mult mai expus infectiilor.
Cand virusul HIV patrunde in organism, se dezvolta anticorpii anti-HIV, iar persoana devine
"seropozitiva". A FI SEROPOZITIV NU INSEAMNA A AVEA BOALA, CI DOAR A FI
PURTATOR AL VIRUSULUI.
Cum patrunde virusul HIV in organism?
Transmiterea virusului HIV se face in principal prin urmatoarele modalitati:
- prin sange si produse de sange contaminate;
- prin raporturi sexuale neprotejate;
- de la mama la copil (transmitere verticala).
Transmiterea de la mama la copil se poate face:
- in timpul sarcinii;
- in timpul nasterii;
- in timpul alaptarii.
Cum ne putem proteja?
HIV este un virus care nu traieste decat foarte putin in afara organismului. Pentru a evita
contactul cu acest virus, este obligatorie:
- folosirea manusilor de unica folosinta ori de cate ori se intra in contact cu sange sau orice
secretii ale organismului;
- dezinfectarea ranilor cu produse antiseptice;
- folosirea individuala a periutei de dinti, a aparatului de ras, a acelor, seringilor,
forfecutelor de unghii, cerceilor;
- folosirea de seringi si ace numai de unica folosinta, care nu se vor reutiliza;
- evitarea contactelor sexuale cu parteneri multipli;
- folosirea prezervativului in timpul relatiilor sexuale, mai ales in cazul partenerilor
intamplatori;
- evitarea manevrelor sangerande (piercing, tatuaje).
Atentie: pilula contraceptiva nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala, deci nici
a infectiei cu HIV.
Cum nu se tramsmite boala?
Infectia HIV NU SE TRANSMITE prin:
- folosirea in comun a bailor, toaletelor;
- folosirea in comun a tacamurilor, veselei;
- folosirea in comun a salilor de sport sau a piscinelor;
- convietuirea in scoli;
- intepaturi de insecte;
- saliva, lacrimi, transpiratie;
- dormitul in acelasi pat;
- schimbarea scutecelor copilului;
- schimburi afective precum mangaierea, imbratisarea sau sarutul social;
- prin contact cu animale;
- prin alimente;
- donare de sange.
Atentie! Instrumentarul medical (chirurgical, stomatologic) nu prezinta risc de infectie daca
este desinfectat, curatat si sterilizat in mod corect.

Informatii despre consilierea persoanelor testate HIV.

Ce este consilierea?
Consilierea reprezinta un dialog confidential si continuu intre persoana consiliata si consilier,
avand ca scop prevenirea raspandirii infectiei cu HIV si acordarea de sprijin psihosocial
persoanei infectate.
Consilierea pre-testare
Scopul principal al consilierii pre-testare este de a oferi si clarifica informatiile despre infectia
cu HIV si boala SIDA, despre prevenirea infectarii si reducerea riscului de infectare, cat si
despre implicatiile psihologice, sociale, medicale si juridice pe care le presupune statutul de
persoana infectata cu HIV
Consilierea post-testare
In functie de rezultatul testarii, consilierea post-testare are ca scop:
 - intarirea informatiilor care sa-i permita persoanei testate adoptarea unor comportamente
cat mai putin riscante si motivarea acesteia pentru schimbarea modului de viata (in cazul
unui rezultat negativ);
- acceptarea noului status serologic, constientizarea implicatiilor infectiei cu HIV si evolutiei
bolii, precum si informarea cu privire la caile de prevenire a transmiterii infectiei cu HIV (in
cazul unui rezultat pozitiv).
De asemenea, se pot explica avantajele cunoasterii statusului sero-pozitiv:
- sustinerea psihologica din momentul depistarii si pe tot parcursul bolii
- pacientii sunt incurajati si ajutati sa faca fata solicitarilor si presiunilor anturajului;
- pacientii sunt invatati cum sa-si protejeze partenerii printr-un comportament neinfectant.
Ce inseamna un test negativ?
In general, un test negativ inseamna ca persoana testata nu este infectata.
Trebuie stiut insa faptul ca:
- daca persoana testata nu s-a expus vreunui risc de infectare in ultimele sase luni, mai
mult ca sigur ca nu este infectata;
- daca persoana testata s-a expus in ultimele 6 luni la vreun risc de infectare cu HIV,
atunci aceasta poate fi infectata, dar nu a dezvoltat inca anticorpii anti-HIV detectabili prin
test.
La cat timp dupa infectare se pot detecta anticorpii?
In general, anticorpii apar in 6-12 saptamani de la expunerea infectanta. Se pare ca unele
persoane dezvolta anticorpi dupa mai mult de 6 luni si foarte rar nu produc deloc anticorpi
anti-HIV.
Daca mama este retestata si testul ei este tot pozitiv, trebuie testat si copilul.
Ce inseamna testul pozitiv?
Testul pozitiv confirma prezenta anticorpilor anti-HIV.
Un rezultat pozitiv al testului anti-HIV inseamna:
- ca persoana testata este infectata cu HIV si ca organismul sau a produs anticorpi
anti-HIV
- ca persoana seropozitiva poate infecta alte persoane prin sangele sau sau prin unele din
secretii ale sale.
Statusul de HIV-seropozitiv nu inseamna in mod automat SIDA!
Cu cine poti discuta despre problema ta?
La cine pot apela?
- la consilierii Centrului de Consiliere din cadrul Autoritatii de Sanatate Publica;
- la specialisti in boli infectioase;
- la psihologi;
- la medici pediatri;
- la medicul de familie.

SARS COV 2

Ce este coronavirusul?
Coronavirusurile (CoV) sunt o familie numeroasa de virusi care brovoaca boli, de la raceala
comuna, la afectiuni mai severe, cum ar fi Sindromul respirator din Orientul Mijlociu
(MERS-CoV) si Sindromul respirator acut sever (SARS-CoV). Coronavirusul aparut in
Wuhan, China (Covid-19) este o tulpina noua care nu a fost identificata anterior la om.
Boala pe care o provoaca este respiratorie si se poate raspandi de la persoana la persoana.

De stiut:

Tulpinile de virusuri din clasa coronavirusurilor sunt acum in numar de sapte, incluzand si
2019-nCoV. Patru dintre tulpini provoaca raceli comune, in schimb celelalte au condus la
epidemii:

SARS (Severe Acute Respiratory Syndrome) - in traducere, Sindromul respirator acut sever,
care a erupt in China in 2002 si s-a raspandit la nivel global in 2003;
MERS (Middle East Respiratory Syndrome) - in traducere, Sindromul respirator din Orientul
Mijlociu, a fost decoperit in 2012 in Arabia Saudita;
Covid-19 (Coronavirus disease that was discovered in 2019) - in traducere, Boala
declansata de coronavirus care a fost descoperita in 2019; tulpina noua de coronavirus a
fost identificata prima data in orasul Wuhan, provincia Hubei din China (in decembrie 2019);
Cum se raspandeste coronavirusul?
2019-nCoV este un virus respirator, iar modul prin care se raspandeste este similar cu
modul de transmitere al bolilor respiratorii cunoscute de noi, raceala sau gripa, mai precis:

contact apropiat cu o persoana infectata (aproximativ 6 metri);

inhalarea picaturilor provenite din tuse, stranut, secretii nazale ori saliva de la o persoana
infectata (aceste picaturi sunt dispersate in aer cand persoana tuseste sau stranuta);
atingerea sau strangerea mainii cu o persoana care are virusul;
intrarea in contact cu o suprafata care a fost atinsa de virus si apoi atingerea nasului, a
ochilor sau a gurii;
Pentru ca este un virus nou, inca se fac cercetari cu privire la modul in care 2019-nCoV se
transmite de la o persoana la alta.

Cine are un risc crescut de a contacta coronavirusul?

Au contactat virusul adulti de toate varstele, dar un risc mai mare il au:

persoanele in varsta si cele care sufera de afectiuni severe, ca de exemplu: hipertensiune

arteriala, afectiuni cardiace, diabet, afectiuni hepatice si boli respiratorii;
De asemenea, sunt predispuse riscului de a contacta virusul:

persoanele care traiesc sau calatoresc intr-o zona afectata de noul coronavirus;
personalul medical care se ocupa de ingrijirea persoanelor infectate;
Care sunt simptomele coronavirusului?
2019-nCoV infecteaza tractul respirator inferior (laringe, trahee, bronhii). Pacientii pot
dezvolta urmatoarele simptome:

febra mai mare de 38°C

tuse
dificultate de respiratie
dureri musculare
oboseala
Se poate manifesta mai grav la unele persoane, avansand la simptome severe de
pneumonie, sindrom respirator acut sever, insuficienta renala. Persoanele varstnice si cele
care au diabet sau boli de inima sunt mai vulnerabile.

Care este perioada de incubatie a coronavirusului?

Ce inseamna de fapt perioada de incubatie? Este vorba de perioada de timp cuprinsa intre
contaminarea organismului cu virusul si manifestarea primelor simptome ale Covid-19.

Simptomele pot aparea intr-un interval cuprins intre 1 si 14 zile dupa ce o persoana a fost
infectata. Perioada medie de incubatie este de 5-6 zile.

De stiut:

Virusul se poate raspandi inainte ca simptomele sa isi faca aparitia. Acest lucru inseamna ca
o persoana care nu prezinta niciun simptom, dar este deja infectata, se intalneste cu alte
persoane si raspandeste virusul. De aceea si masurile de carantina sau izolare la domiciliu
pentru persoanele care au calatorit in zonele de risc maxim.

Care sunt cauzele coronavirusului?

Inainte de a se dezvolta la om, coronavirusurile (Covid-19, MERS, SARS) s-au dezvoltat mai
intai la animale. Pentru ca virusul sa treaca de la animal la om, o persoana trebuie sa fie in
contact apropiat cu acel animal care poarta infectia.

Odata dezvoltat virusul la oameni, acesta poate fi raspandit de la o persoana la alta prin
dispersia stropilor, cand persoana infectata stranuta, tuseste sau vorbeste.

Se considera ca cel mai probabil transmisa virusului de la animal la om s-a produs in piata
locala de fructe de mare din orasul-focar din China, Wuhan (unde se vindea si carne
procesata, dar si animale consumabile vii, pasari, magari, camile, arici, reptile s.a.). Nu se
stie care este animalul purtator al 2019-nCoV.

De stiut:

Animalele de companie, caini, pisici NU transmit coronavirusul, nu exista dovezi ca ele pot fi
infectate.

Cum este diagnosticat coronavirusul?

Au fost dezvoltate si distribuite teste de diagnostic care sunt utilizate pentru a confirma daca
un pacient are noul coronavirus sau o alta infectie. Si in Romania exista teste de diagnostic
recomandate de „Organizatia Mondiala a Sanatatii” (OMS); sunt teste cu ajutorul carora se
poate pune un diagnostic in 3-4 ore.

Cazurile suspecte vor fi dirijate catre Institutul National de Boli Infectioase „Matei Bals” unde
vor primi asistenta de specialitate (izolare, diagnosticare si tratament).
Testele de diagnostic recomandate de OMS sunt achizitionate pentru spitalele de boli
infectioase din Iasi, Timisoara, Constanta, Cluj si Bucuresti.

De stiut:

Daca suspectezi ca ai putea fi infectat, ai febra, tusesti si te-ai intors dintr-o zona de risc
maxim, suna la numarul de urgenta 112 pentru a fi preluat de personalul medical al spitalului
de boli infectioase.

Daca doresti sa afli mai multe informatii despre coronavirus, modul in care se manifesta sau
metode de preventie, suna la linia Telverde: 0800 800 358.

Cum sa ma protejez de coronavirus?

Metodele de preventie sunt:

spalatul frecvent pe maini, timp de 20 de secunde cu apa si sapun (cand ai ajuns acasa, la
birou, inainte de a manca, dupa interactiunea cu animalele de companie, dupa ce ai
stranutat sau ai tusit); te poti ajuta si de folosirea solutiilor de dezinfectare pe baza de alcool;
evitarea de a-ti atinge ochii, nasul, gura, daca nu te-ai spalat pe maini;
acoperirea gurii si a nasului cand tusesti si stranuti;
aruncarea la gunoi a servetelelor motolite cu secretii nazale;
prepararea termica adecvata a carnii si a oualor;
evitarea persoanelor care prezinta simptome de boli respiratorii, precum tuse sau stranut;
stergerea suprafetelor cu dezinfectanti pe baza de clor sau alcool;
ramanerea la domiciliu daca te simti rau sau ai simptome de raceala ori gripa;
evitarea calatoriilor in zonele rosii, adica afectate de virus intr-un procent ridicat: China
continentala: Provincia Hubei (inclusiv orasul Wuhan), orasele Wenzhou, Hangzhou,
Ningbo, Taizhou din Provincia Zhejiang; Italia: Regiunea Lombardia (Codogno, Castiglione
d'Adda, Casarpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini,
Castelgerundo, San Fiorano) si Regiunea Veneto (Vo Euganeo); Coreea de Sud: orasul
Daegu si judetul Cheongdo;
De stiut:

Informatiile despre coronavirus se actualizeaza continuu, fii la curent cu noutatile,

consultand site-urile autoritatilor publice:

Departamentul pentru Situatii de Urgenta

Ministerul Sanatatii
Ministerul Afacerilor Externe
Ce tratament este disponibil pentru coronavirus?
Nu exista un tratament antiviral specific pentru Covid-19. Personalul medical specializat
ofera asistenta pentru ameliorarea simptomelor (febra, tuse). Se numeste tratament
simptomatic si este foarte important pentru ameliorarea starii pacientului.

De stiut:
Nu se recomanda tratarea pe cont propriu, se vor respecta indicatiile medicului.

Nu exista cercetari care sa arate ca folosirea medicamentelor antivirale pot preveni

infectarea cu noul coronavirus.

Antibioticele nu au efect impotriva virusurilor, motiv pentru care nu se recomanda nici in

cazul racelii sau al gripei. Ele trateaza infectiile bacteriene. 2019-nCoV este un virus, deci nu
se utilizeaza antibiotic decat daca se constata si o infectie bacteriana.

Exista vreun vaccin impotriva noului coronavirus?

In prezent nu exista un vaccin impotriva Covid-19. Masurile de preventie sunt utile pentru a
evita contactarea virusului.

Se lucreaza la dezvoltarea unui vaccin care sa combata Covid-19, cu toate acestea necesita
timp, deoarece trebuie sa fie supus unor testari ample pentru a determina siguranta si
eficacitatea.

Te apara mastile medicinale de coronavirus?

Mastile de fata ajuta la prevenirea raspandirii virusului de la persoanele bolnave la celelalte
din jurul lor. Nu este o masura de protectie pentru persoanele care nu sunt infectate.

Se recomanda folosirea mastii medicinale in cazul in cazul in care persoana suspecteaza ca

este bolnava sau acorda asistenta celor afectati. De asemenea, daca ai infectie respiratorie,
evita apropierea de alte persoane, tuseste intr-un servetel si foloseste masca de protectie.

Este important ca masca de protectie sa fie utilizata corect. Partea colorata va fi in exterior,
iar banda mai ferma in partea de sus a nasului.

Este necesar ca masca sa acopere foarte bine barbia, gura si nasul. Spala-te pe maini
inainte de a o aseza sau foloseste un gel antibacterian pe baza de alcool. Masca medicinala
nu se reutilizeaza, o vei arunca dupa purtare si te vei spala pe maini ori vei folosi gelul
antibacterian.

Cat de periculos este coronavirusul?

2019-nCoV inregistreaza o rata de mortalitate cu mult mai mica decat celelalte doua tulpini
de virusuri din clasa coronavirusurilor SARS (2003) sau MERS (2012).

Simptomele pot fi usoare, tuse si febra, iar in cazul pacientilor varstnici sau care au afectiuni
mai severe (diabet, boli de inima) pot exista complicatii precum dificultati de respiratie sau
poate avansa la pneumonie.

Care sunt posibilele complicatii ale coronavirusului?

Complicatiile apar de regula la persoanele in varsta si pe fondul unor afectiuni de sanatate,
cum ar fi boli de inima, boli respiratorii, diabet. Acestea pot fi:

febra foarte mare

tuse severa
dificultate de respiratie
pneumonie (dezvoltata la ambii plamani)
dureri musculare severe
sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS)
batai neregulate ale inimii (aritmie)
soc cardiovascular
atac de cord
Produsele importate din China pot purta virusul?
Nu. Produsele importate din China nu prezinta niciun risc, deoarece virusul nu poate trai
foarte mult timp pe suprafete.

Sunt mai predispuse femeile insarcinate la coronavirus?

Femeile insarcinate sufera modificari imunologice si fiziologice care le pot face mai
susceptibile la infectii respiratorii virale, inclusiv Covid-19. Altfel spus, sistemul imunitar al
unei femei insarcinate este mult scazut, fiindca in caz contrar organismul ar respinge sarcina
ca pe un corp strain.

Deci o femeie insarcinata este mult mai predispusa la a contacta o banala raceala sau o
gripa obisnuita. Astfel, este important ca viitoarea mamica sa adopte un comportament
preventiv, in primul rand din aceasta perspectiva, a reducerii sanselor de a contacta o viroza
respiratorie (gripa, raceala). Febra ridicata si tusea severa nu sunt indicate in perioada de
sarcina.

Prin urmare, masurile de precautie ale femeii insarcinate, pentru a nu contacta 2019-nCoV
ar trebui sa fie aceleasi ca si atunci cand doreste sa se fereasca de posibilitatea de a lua
vreo raceala sau gripa (cum ar fi in iarna sau primavara, cand este sezonul gripei
sezoniere). Se recomanda:

evitarea aglomerarilor (transport public, targuri, cinematografe, concerte s.a.);

evitarea contactului fizic cu suprafetele pe care le-au atins multe persoane (dupa ce s-a
atins bara de sustinere din autobuz, NU se va duce mana la fata);
spalatul pe maini este important sau folosirea unui dezinfectant pe baza de alcool inainte sa
iti atingi fata (de exemplu cand vrei sa iti sufli nasul, sa bei un pahar cu apa sau sa te
machiezi);
In concluzie, ajuta-ti sistemul imunitar sa functioneze la capacitate maxima cu o alimentatie
bogata in legume si fructe, odihna suficienta, activitate fizica. Spala-ti mainile cat mai des si
evita sa-ti atingi ochii, nasul sau gura cu mainile nespalate. Consulta site-urile autoritatilor
publice pentru date actuale, fiindca este un virus nou si multe aspecte sunt inca in cercetare.
Ramai informat si incearca sa previi riscurile.