Igiena copilului şi adolescentului

Dezvoltarea fizică, indicator direct al stării de sănătate la copii şi adolescenţi

Prin dezvoltarea fizică sau somatică , mai frecvent, se subînţelege aspectul cantitativ -
ansamblul fenomenelor de sporire a dimensiunilor şi masei corpului şi de modifică ri ale
formelor corporale.

V.Kardaşenko (1988), G.Suharev, G. Serdiukovski (1986) confirmă că la studierea

dezvoltă rii fizice e insuficient să se ţină cont numai de aspectul cantitativ, dar e necesar
de a caracteriza şi nivelul de maturizare a organismului. Aşadar, dezvoltarea fizică
înseamnă complexul de indici morfofuncţionali ai organismului care determină procesul
de creştere şi dezvoltare.

Dezvoltarea fizică este rezultatul unui proces formativ condiţionat de factorii mediului
intern al organismului matern, genetici şi în special de cei exogeni.

Printre factorii interni, care influenţează negativ dezvoltarea embrionului, pot fi

diferite malformaţii ale uterului (tumori uterine ş.a.), starea placentară şi statutul
endocrin matern (integritatea funcţională şi anatomică a placentei, hormonii sexuali şi
suprarenali). Printre factorii care condiţionează nivelul dezvoltă rii fizice, în special masa
copilului la naştere, putem evidenţia: vâ rsta şi dezvoltarea corporală a mamei, durata
sarcinii şi numă rul ei, starea de să nă tate a gravidei (îmbolnă virile, tulbură rile de nutriţie
şi endocrine, bolile cronice, traumatismele psihice, acţiunile virotice), starea social-
economică şi regimul de muncă al ei (efortul fizic, mediul toxic la locul de muncă ,
alimentaţia neigienică , condiţiile de trai, filmatul, consumul de alcool).

Variabilitatea individuală în creşterea copiilor este condiţionată şi de factorii genetici. S-

a constatat că încă din perioada intrauterină fetele au un avans în ceea ce priveşte
maturizarea scheletului, procesul de osificare a cartilagelor, de creştere la ele se încheie
cu circa 2 ani mai devreme decâ t la bă ieţi.

S-a observat că ritmul creşterii individuale, nivelul de dezvoltare de asemenea sunt

condiţionate de factori genetici. Se transmit genetic şi caracteristicile de bază ale
morfologiei diverselor rase umane. Dintre factorii exogeni de seamă care influenţează
dezvoltarea fizică a copiilor după naştere sunt mediul geografic, clima, anotimpul, bolile
cronice, regimul de muncă , alimentaţia, condiţiile social-economice.

Influenţa condiţiilor geografice asupra dezvoltă rii fizice se manifestă prin dependenţa
dintre mediul ecologic şi vegetaţie, fauna marilor regiuni geografice, prin raportul dintre
acest mediu natural şi condiţiile generale de viaţa şi de muncă ale oamenilor.

Observă rile sistematice au ară tat că succesiunea anotimpurilor exercită o anumită

influenţă asupra creşterii. Cel mai intens adaos statural la sugari se constată în perioada
martie-septembrie, în masă -în august-septembrie, centrele de osificare apar în cursul
primă verii. La preşcolari şi şcolari o dezvoltare staturală mai accelerată se constată în
aprilie-iulie (Schmidt-Monard, Raunalds, Sontag). Masa corpului creşte de 3-5 ori mai
intens toamna decâ t primă vara (Palmer).

E cunoscută influenţa negativă a alimentaţiei: insuficienţa ori excesul ei pot contribui

la stabilirea unui nivel redus ori la un exces statural-ponderal. Acţiunea condiţiilor
social-economice ale populaţiei asupra dezvoltă rii fizice a fost evidenţială încă în secolul
al XIX-lea. Condiţiile de viaţă , determinate de nivelul stă rii materiale, instruirii şcolare,
de statutul profesional şi de nivelul de cultură al populaţiei, influenţează considerabil
asupra dezvoltă rii copiilor.

Studii sistematice asupra dezvoltă rii fizice au fost efectuate în diferite ţă ri: Bowditsch
(1877) a examinat la Boston 25000 de copii -fii de meseriaşi şi din familii mai înstă rite.
Pagliani (1877) din oraşul italian Torino a studiat comparativ dezvoltarea copiilor să raci
şi mai înstă riţi. Determină ri asemă nă toare au efectuat în Rusia F.Erisman (1879-1855),
N.Zac (1892-1898), în Germania - E.Şlezinger (1927). Toate aceste investigaţii au stabilit
diferenţe în nivelul şi ritmul de creştere a copiilor din familiile să race şi cele înstă rite.

Aceleaşi studii efectuate în ţă rile fostei U.R.S.S. pe baza unei metodologii unice au
permis stabilirea unor etape în dinamica dezvoltă rii fizice. În decursul primei etape
(1917-1940) a fost stabilită o îmbună tă ţire a nivelului dezvoltă rii fizice ca rezultat al
amelioră rii stă rii sociale - a condiţiilor de trai, de instruire, a asistenţei medicale
(L.Sâ rkin). În etapa a doua -perioada ră zboiului (1940-1945) - înră ută ţirea condiţiilor de
trai, de alimentaţie, traumatismele psihice au contribuit la scă derea considerabilă a
dezvoltă rii fizice (M. Bolşakov, A. Antonov). În etapa a treia (postbelică ) parametrii
dezvoltă rii fizice au evoluat cu o tendinţă de creştere şi numai în anul 1954 ei au atins
nivelul din 1940 (G.Toropov).

Ample investigaţii asupra studierii dezvoltă rii fizice au fost efectuate în Româ nia.
Studiile începute în 1925 (Zolad) au fost mai tâ rziu completate cu cele în ansamblu pe
ţară (Râmneanţu, Roşca, Banu), apoi din 1950 ele sunt efectuate sistematic din 7 în 7
ani. Cercetă rile efectuate au constatat că factorii care condiţionează în mod hotă râ t
nivelul şi variabilitalea datelor de dezvoltare fizică a copiilor din Româ nia sunt:
condiţiile de trai ale populaţiei, urbanizarea, alimentaţia, starea ocrotirii să nă tă ţii.

Nivelul dezvoltă rii fizice în mare mă sură depinde şi de starea să nă tă ţii copilului, în
special, de prezenţa unor afecţiuni renale, hepatice, cardiace, intestinale, de imunitatea
organismului. Bolile cauzate de dereglă ri endocrine deseori sunt însoţite şi de
considerabile schimbă ri în dezvoltarea fizică (gigantism, acromegalie, nanism hipofizar,
infantilism). Astfel de boli cronice, ca reumatismul, tuberculoza, rahitismul, dizenteria,
reţin creşterea.

Dezvoltarea fizică a copiilor şi adolescenţilor se manifestă prin forme şi dimensiuni

corporale exterioare şi capacită ţi funcţionale care pot fi apreciate, folosind metode
somatoscopice, somatometrice şi fiziometrice.

Somatoscopia apreciază prin organele de simţ (vizual, tactil) starea de ansamblu a

organismului, iar prin metoda inspecţiei şi cea palpatorie urmă toarele aspecte: starea
tegumentelor, turgorul pielii, ţinuta, dezvoltarea musculaturii şi a ţesutului adipos
subcutanat, toracelui, coloanei vertebrale şi membrelor inferioare, caracterelor sexuale
secundare, erupţia dinţilor etc.

Somatometria constă în determinarea cantitativă , prin mă sură ri a unor dimensiuni

corporale - statura (înă lţimea sau talia), masa, circumferinţa capului, toracelui şi
anumite raporturi dintre diversele elemente ale organismului.

Fiziometria urmă reşte stabilirea variaţiilor în raport cu vâ rsta, sexul, condiţiile de

viaţă legate de funcţionarea unor ţesuturi sau organe - forţa musculară , capacitatea
vitală a plămâ nilor, excursia toracică , rezistenţa la încordă rile statice, latenţa reacţiilor
motorii, frecvenţa pulsului etc

Gradul de maturizare evolutivă este apreciat conform dezvoltă rii dentiţiei (temporare
şi definitive), osifică rii oaselor carpiene şi metacarpiene, adaosului anual la înălţime,
dezvoltă rii caracterelor secundare sexuale (apariţia şi dezvoltarea pilozită ţii pubiene şi
axilare, dezvoltarea glandelor mamaie, schimbarea vocii, apariţia menarhei şi a secreţiei
spermei).

Rezultatele studierii dezvoltă rii fizice pot fi utilizate la aprecierea nivelului mediu al
dezvoltă rii grupelor de copii în funcţie de vâ rstă şi sex pe plan teritorial, câ t şi la
aprecierea dezvoltă rii individuale. Aprecierea individuală nu poate fi justă fă ră a lua în
considerare indicii - valorile medii teritoriale de dezvoltare. De aceea pentru a
interpreta datele de dezvoltare este necesară prelucrarea lor statistică cu scopul de a
elabora standardele teritoriale ale grupelor de copii în funcţie de vâ rstă şi sex. Pe baza
valorilor medii ale diferitor indici somatometrici e posibilă studierea şi stabilirea
particularită ţilor şi legită ţilor de creştere şi dezvoltare.

Aprecierea dezvoltă rii fizice. Pentru studierea dezvoltă rii fizice a unui colectiv de copii
e necesară în primul râ nd stabilirea unor indici statistici cum ar fi media aritmetică (M),
abaterea medie pă trată (s), eroarea standard a mediei aritmetice (m), coeficientul de
variaţie (CV). Stabilirea valorilor sus-numite denotă dezvoltarea satisfă că toare ori nu a
colectivului dat. In acest scop e necesar de a situa colectivitatea analizată în cadrul
teritoriului din care face parte (oraş, judeţ, ţară ), servindu-ne de tabelele (standardele)
de dezvoltare.

Dacă se constată diferenţe între valorile de dezvoltare a două medii (M) e necesar de a
stabili dacă acestea sunt reale. Diferenţele date sunt semnificative în cazul câ nd indicele,
coeficientul Stiudent (t) este egal sau mai mare ca 3, Numai atunci putem presupune că
anumiţi factori au contribuit semnificativ la apariţia deosebirilor în dezvoltarea
colectivului.

Aprecierea dezvoltă rii cazurilor individuale se realizează prin situarea copiilor în cadrul
colectivită ţii din care fac parte. Astfel, în acest scop au fost propuse diverse metode
(devierii de sigmă, folosirea tabelelor centile, de regresie, complexe ş.a.).

Aceste metode corelative folosite pentru caracteristica dezvoltă rii în ansamblu au o

valoare numai orientativă , deoarece trebuie să se ţină cont şi de alte elemente care să
concorde cu gradul de dezvoltare în raport cu vâ rsta şi sexul copilului examinat. Din
acest motiv în prezent este folosită metoda complexă care permite aprecierea
dezvoltă rii în două etape, aprecierea morfofuncţională , folosind tabelele de regresiune şi
determinarea vâ rstei biologice conform urmă torilor indici: talia, adaosul anual la
înă lţime, osificarea mâinii, numă rul dinţilor permanenţi, dezvoltarea caracterelor
secundare sexuale. Aceste tabele pot fi folosite în orice localită ţi, regiuni, ţinâ nd cont de
vâ rsta apariţiei menarhei.

De exemplu, dacă menarha apare la vâ rsta de 14 ani, conform datelor locale, atunci
tabelul este folosit cu abaterea la 1 an atâ t pentru fete, câ t şi pentru băieţi. Conform
datelor tabelului e posibilă determinarea corespunderii dezvoltă rii individuale vâ rstei
calendaristice, fiind posibile urmă toarele variante de apreciere: corespunde vâ rstei,
depă şeşte sau ră mâ ne în urmă în dezvoltarea individuală .

S-a constatat că în diferite perioade de vâ rstă însemnă tatea informativă a indicilor în

aprecierea vâ rstei biologice variază. Astfel, de exemplu, la vâ rsta preşcolară rolul
principal îl constituie indicii neuropsihici, timpul apariţiei şi schimbul dinţilor de lapte,
 talia corpului şi adaosul anual la înă lţime; la elevul de vâ rstă mică - talia coipului,
adaosul anual la înălţime, numă rul dinţilor permanenţi; la elevii de vâ rstă mai mare -
osificarea mâ inii, dezvoltarea caracterelor secundare sexuale.

E necesar de menţionat că în prezent nu există încă o concepţie unică de rezolvare a

problemei respective.

Maturizarea neuropsihică, indicator direct al stării de sănătate la

copii şi adolescenţi

Omul, fiintă bio-psiho-socială, este supus unor transformă ri biologice, psihice si sociale,
schimbă ri de ordin calitativ si cantitativ, pâ nă la atingerea unei stă ri functionale finale denumită
maturitate. Toate aceste transformă ri au fost reunite sub termenul general de dezvoltare.

 În cazul conceptului de dezvoltare neuropsihică există cel putin trei acceptiuni:

Ţ Dezvoltarea neuropsihică   poate fi privită ca un lant continuu de transformă ri cantitative si

calitative cu sens ascendent, exprimat prin treceri progresive de la nivelurile psihice primare,
slab diferentiate si slab specializate, la nivelurile psihice superioare, bine diferentiate si bine
specializate.

Astfel, saltul de la memorarea mecanică la cea logică , de la stă rile afective fluctuante la cele
stabilizate, de la motivatiile exterioare la cele interioare, reprezintă ilustră ri ale dezvoltă rii
neuropsihice.

Ţ Dezvoltarea neuropsihică este procesul dialectic de formare a noi seturi de procese, însusiri,
functii psihice, de noi structuri functionale care diferentiază comportamentul ducâ nd la o mai
bună adaptare.

Ilustrarea acestei acceptiuni se poate face prin analiza comparativă a trecerii de la psihicul
animal la cel uman. Vulturul vede de la o distantă mai mare decâ t omul, dar nu distinge sute de
nuante de gri, asa cum o face pictorul.

Ţ Dezvoltarea psihică este procesul care semnifică continua devenire a structurilor psiho-
comportamentale, existenta psihicului într-un perpetuu "statu nascendi".

Datorită permanentei schimbă ri si prefaceri a vietii sale psihice, se poate afirma că omul nu
este aproape niciodată identic cu el însusi.

      

Printr-o sinteză a celor  trei acceptiuni, putem spune că dezvoltarea psihică este procesul de
formare si restructurare continuă a unor însusiri, procese, functii si structuri psiho-
comportamentale, prin valorificarea subiectivă a experientei social-istorice, în vederea
amplifică rii posibilită tilor adaptative ale organismului.

Dacă sub aspectul vâ rstei cronologice copilă ria este perioada cuprinsă între  0 Ľcâ nd apare
adolescenta, sub aspect psihogenetic este perioada de plasticitate, adică de îmbogă tire a
materialului ereditar prin rezultatele experientei sale. În timpul dezvoltă rii există secvente în
care plasticitatea formativ-evolutivă este maximă. Astfel, limbajul vorbit se dezvoltă mai ales în
primii 2-3 ani de viată, însusirea unei limbi stră ine se realizează cu usurintă la vâ rsta de 4-6 ani,
iar posibilită tile cognitive intelectuale sunt maxime între 15 si 17 ani.

 Dezvoltarea neuropsihică a copilului nu este o simplă crestere în bloc, comparabilă cu a unui

cristal, embrionul necontinâ nd la mă rime redusă un organism încheiat si format.

 Astfel, tră să tura distinctivă a copilului la nastere este aceea de a fi un "candidat la umanitate"
prin potentialul să u uman neactivat si nemodelat.

 De asemenea, copilul trebuie interpretat în termenii să i proprii. El este diferit de adult prin
rationamentele sale specifice, dar se apropie în acelasi timp de acesta prin functia activită tii
provocată de nevoie si interes.

  La nivelul concretului, dezvoltarea neuropsihică constă în maturizarea morfologică si

functională a sistemului nervos (mielinizare, dezvoltarea activită tii bioelectrice, integrarea
ierarhică a functiilor sistemului nervos, reglarea raporturilor între excitatie si inhibitie,
învă tarea -senzorio-motorie, verbală , formarea sistemelor de cunostinte-, dezvoltarea functiilor
psiho-dinamogene Ľtră să turi de caracter).

Starea de sanatate, indicatorii ei

Elementul principal al societă ţii este omul. Posibilită ţile lui de a-şi desă vâ rşi rolul să u în
societate sunt determinate de o serie de factori, dintre care starea de să nă tate se situează pe
primul loc.

Noţiunea de să nă tate şi-a extins conţinutul faţă de trecut, însă fiind cea mai valoroasă
concepţie a medicinii ea nu are o definiţie unanim acceptată, concretă. In statutul Organizaţiei
Mondiale a Să nă tă ţii să nă tatea este tratată ca “o completă bună stare fizică , mintală şi socială,
care nu constă numai în absenţa bolii sau a infirmită ţii”.

Astfel, să nă tatea constituie o calitate a vieţii care presupune o interacţiune dinamică şi o

interdependenţă între starea fizică a individului, manifestă rile sale mintale, reacţiile emoţionale
şi ambianţa socială în care tră ieşte. Această situaţie este determinată din punct de vedere fizic
de structura şi buna funcţionare a organismului, iar din punct de vedere mintal şi social de
aspectul comportamentului şi cel al personalită ţii, adoptat şi integrat armonios în relaţiile
interpersonale şi cu societatea.

In funcţie de studierea stă rii să nă tă ţii - în mod individual ori a grupelor de copii - indicatorii
stă rii de să nă tate pot fi diferiţi. În aprecierea stă rii de să nă tate a colectivelor de copii pot fi
utilizaţi urmă torii indici:

1. Demografici:
- natalitatea;
- letalitatea;
- durata medie a vieţii.

2. Morbiditatea:
- totală ;
- infecţioasă ;
- cronică ;
- cu pierderea temporară a capacită ţii de muncă.
3. Dezvoltarea fizică.

4. Invaliditatea.

Cu scopul de a aprecia starea de să nă tate în mod individual S.Grombah (1973) a propus să fie
folosiţi urmă torii indicatori:
1. Prezenţa ori absenţa bolilor cronice.
2. Nivelul de dezvoltare fizică şi neuropsihică a organismului.
3. Nivelul de funcţionare a principalelor sisteme ale organismului.
4. Gradul de rezistenţă a organismului.

Aprecierea stă rii de să nă tate se efectuează după examenele medicale periodice: existenţa ori
absenţa unei boli este apreciată de specialişti; starea neuropsihică - de psihoneurolog; nivelul
dezvoltă rii fizice - după examenul antropometric efectuat de pediatru; starea de funcţionare a
diferitelor organe şi sisteme - cu ajutorul metodelor clinice şi probelor funcţionale; gradul de
rezistenţă se relevă după starea de receptivitate a organismului faţă de bolile acute, mai precis
după numă rul şi durata îmbolnă virilor acute din timpul anului, inclusiv şi acutizarea bolilor
cronice.

In conformitate cu criteriile sus-numite, analizate în integritatea lor, toţi copiii şi adolescenţii

pot fi repartizaţi în 5 grupe de să nă tate:

prima grupă - persoanele care nu suferă de boli cronice posedă o stare de dezvoltare fizică şi
neuropsihică normală , n-au fost bolnavi ori rareori au fost bolnavi de boli acute în timpul anului
(să nă toşi, fă ră dereglă ri);

grupa a doua - copiii şi adolescenţii, la care de asemenea sunt absente bolile cronice, posedă
diferite dereglă ri morfofuncţionale, deseori sunt bolnavi în timpul anului - de 4 şi mai multe ori
sau cu o durată a unei îmbolnă viri mai mult de 25 de zile (să nă toşi, cu dereglă ri
morfofuncţionale);

grupa a treia - copiii care suferă de boli cronice ori au patologii congenitale în perioada de
compensaţie. Cazurile de acutizare a bolilor cronice sunt rare, cu o stare relativ uşoară , în
timpul că reia starea totală a organismului şi dispoziţia nu se schimbă considerabil (bolnavi în
perioada de compensaţie);

în a patra grupă sunt incluşi copiii cu boli cronice şi patologii congenitale în perioada de
subcompensaţie, cu schimbă ri considerabile ale stă rii totale şi ale dispoziţiei după acutiză ri, cu o
perioadă îndelungată de reconvalescenţă după orice îmbolnă viri (bolnavi în perioada de
subcompensaţie);

în grupa a cincea sunt incluşi copiii care suferă de boli cronice grave în perioada de
decompensare, cu o posibilitate de funcţionare a organismului considerabil scă zută (bolnavi în
perioada de decompensaţie).

Dacă copilul suferă de mai multe boli, atunci aprecierea grupei se efectuează după cea mai
grea din ele. La sfâ rşitul controlului medical medicul introduce în fişa medicală diagnosticul, iar
ulterior grupa de să nă tate.

Examenele medicale se organizează în fiecare lună pentru copiii în primul an de viaţă ; o dată
în trimestru - pentru cei din anul al doilea de viaţă ; de 2 ori în an - pentru cei în vâ rstă de pâ nă la
3 ani; pentru ceilalţi - o dată pe an.
 La anumite vâ rste - la 1, 3, 5, 6, 7 ani, în clasele a 3-a, a 6-a şi a 8-a - examenele medicale se
organizează în mod obligatoriu, în componenţa comisiilor fiind incluşi diverşi specialişti -
chirurg, oftalmolog, otolaringolog, neuropsihiatru. Astfel, mai profund se efectuează examinarea
stă rii de să nă tate a copiilor.

Morbiditatea. Boala este reacţia neadecvată a organismului la mediul intern şi extern, fizic şi
social. O astfel de reacţie are loc atunci câ nd excitaţia acţionâ nd asupra organismului depă şeşte
capacitatea lui adaptativă . Morbiditatea ca expresie statistică a patologiei colectivului într-o
perioadă data constituie un indice de seamă al stă rii de să nă tate şi al nivelului igienic privind
condiţiile de viaţă , iar în acelaşi timp şi un criteriu al eficacită ţii activită ţii medico-sanitare.

Cunoscâ nd diverse aspecte de etiopatogenie şi de fiziopatologie în legă tură cu o boală , precum

şi mă surile igienice corespunză toare, medicul este în stare să prevină o boală sau să împiedice
agravarea ei prin mă suri sanitaro-igienice corecte, aplicate oportun. Din punct de vedere igienic
pe medic îl interesează în primul râ nd acele boli care pot fi mai frecvente în urma
susceptibilită ţii organismului şi a condiţiilor de viaţă legate de etapa respectivă de dezvoltare şi
în mai mare mă sură de cele favorizate de condiţiile de mediu şi de viaţă din colectivitate.

Considerâ nd morbiditatea prin prisma efectului nociv al mediului şi al condiţiilor de viaţă,

vom analiza mai detaliat morbiditatea totală şi a celor mai ră spâ ndite boli cronice. Morbiditatea
totală este gradul de ră spâ ndire a tuturor bolilor acute şi cronice, înregistrate de medic la
adresa bolnavului, la policlinica, la chemarea medicului la domiciliu ori după efectuarea
examenelor medicale. Odată cu introducerea şi efectuarea dispensariză rii anuale a crescut rolul
controalelor medicale ca un criteriu esenţial în evidenţa morbidită ţii.

În ultimii zece ani morbiditatea totală a scă zut considerabil, însă schimbă rile evidenţiate în
diferite grupe de vâ rstă nu sunt echivalente. Morbiditatea copiilor şi tinerilor variază în funcţie
de vâ rstă . Analizâ nd morbiditatea conform adresă rii copiilor la policlinică, s-a stabilit
(G.Şerdiukovski 1986), că cel mai înalt nivel de îmbolnă vire îl au copiii de vâ rstă preşcolară , cel
mai jos - adolescenţii şi tinerii de 15-19 ani. Astfel, la vâ rsta de 3 ani acest indice constituie 3810
cazuri la 1000 de copii, la 6 ani - 2340, la 7 ani - 2630, la 9-10 ani -1860, la 13 ani - 2080, apoi
treptat scade. Se observă că apogeul îl constituie morbiditatea la vâ rsta de 3 ani (copiii încep să
frecventeze gră diniţa), la 7 ani (începutul activită ţii şcolare) şi în perioada pubertară . Creşterea
morbidită ţii la vâ rsta de 3 şi 7 ani poate avea loc în urma întrunirii copilului în colectiv câ nd
creşterea contactelor cu alţi copii deseori este însoţită de nerespectarea regulilor şi normelor
igienice. In acelaşi timp perioada de adaptare la noile condiţii de colectiv la mulţi copii decurge
cu dereglă ri şi manifestă ri de tulburare. In perioada pubertară transformă rile profunde
neuroendocrine contribuie la schimbarea nivelului de funcţionare a organismului la
dezechilibrul Iui cu mediul ambiant, Ia scă derea rezistenţei.

O mare însemnă tate are studierea morbidită ţii conform V frecvenţei, deoarece această
informaţie e necesară pentru planificarea mă surilor sanitaro-igienice şi curativ-profilactice.

Locul întâi în componenţa morbidită ţii copiilor de toate vâ rstele îl ocupă bolile că ilor
respiratorii. La preşcolari apar cu o frecvenţa mai mare bolile infectocontagioase, alergice ale
aparatului digestiv şi traumatismele.

Frecvenţa mare a bolilor infecto-contagioase la vâ rsta preşcolară se datoreşte susceptibilită ţii

mă rite a organismului şi necesită ţii inevitabile a contactului cu alţi copii şi cu adulţii bolnavi sau
purtă tori de germeni.

Vâ rsta şcolara mică se caracterizează printr-o frecvenţă încă ridicată a bolilor infecţioase
transmisibile, celor ale aparatului digestiv, traumatismelor şi accidentelor de circulaţie. La elevii
de vâ rstă mijlocie şi mare locul II îl ocupă traumatismele şi accidentele, locul DI - bolile
sistemului nervos şi ale organelor de percepţie, cutanate. Totodată la elevii de vâ rsta mijlocie
mai frecvent apar afecţiuni de diferită origine, la cei mari - boli psihice.

Aceste aspecte generale privind caracterul specific al bolilor în raport cu stadiul de dezvoltare
sunt relative, deoarece chiar în cadrul aceloraşi grupe de vâ rstă pot să apară diferenţe ca
rezultat al condiţiilor de viaţă şi social-economice variate de la o localitate la alta.

Bolile cronice. In prezent s-a constatat, cu pă rere de ră u, o regenerate a bolilor cronice,

deoarece diferite maladii apar la o vâ rstă mai tâ nă ră . In afară de aceasta odată cu vâ rsta creşte
numă rul de boli cu caracter cronic. Printre cauzele care au condus la apariţia acestor schimbă ri
G.Fankoni (F. Antal, 1973) considera atâ t modifică rile legate de agentul patogen, câ t şi cele care
ţin de adaptabilitatea şi rezistenţa organismului. În privinţa agentului patogen un rol de seamă
poate fi atribuit patomorfozei germenilor cauzată de mutaţii, de rezistenţa la antibiotice etc.

Bolile cronice, îndeosebi cele ale sistemelor respirator, nervos, cardiovascular, digestiv
apă rute în copilă rie, sunt cauza pierderii capacită ţii de muncă, invalidită ţii şi a decesului
populaţiei adulte.

La copiii de vâ rstă preşcolară cele mai frecvente boli cronice sunt cariile dentare, afecţiunile
faringelui şi rinofaringelui, sistemului osos muscular, nervos şi ale organelor de percepţie
(VPrazdnikov, 1988).

La elevi, după cum susţin mulţi autori, predomină amigdalita, miopia, distoniile vegeto-
vasculare, dereglă rile neuropsihice, deformaţiile coloanei vertebrale.

Amigdalita cronică în structura bolilor cronice la elevii de toate vâ rstele ocupă locul I. În
medie această patologie constituie 20-25%, mai frecvent (27%) se întâ lneşte la fetele în vâ rstă
de 12-14 ani (L.Berejkov, 1979). La preşcolari amigdalita se întâlneşte mai rar (1-10%). Factorii
principali care contribuie la o frecvenţă înaltă a acestei maladii sunt determinaţi de activitatea
curativ-profilactică insuficientă organizată printre copiii din grupa a 2-a de să nă tate; rezistenţa
scă zută a organismului cauzată deseori de un regim incorect; alimentaţia insuficientă în
vitamine; supraoboseală ; fumat; impurificarea mediului ambiant cu diferiţi agenţi chimici etc.

Miopia este o boală cronică cu o capacitate de refracţie a ochiului mă rită (miopia

cristaliniană ) ori cu axa anteroposterioară a ochiului mă rită (miopia axială ). La elevi miopia mai
frecvent este combinată, câ nd atâ t capacitatea de refracţie, câ t şi axa anteroposterioară e
mă rită, însă în cazurile progresă rii, ca regulă , ea este axială (MKrasnov, 1980). La preşcolari
miopia constituie 1,4-2,0%, la elevii de 7—10 ani - 4-4,5%, la cei de 11-14 ani, - 10%, la elevii
claselor superioare (15-18 ani) - 21,5%. S-a constatat că creşte nu numai numă rul elevilor cu
miopie odată cu promovarea lor din clasă în clasă, dar şi procentul copiilor cu un grad de miopie
mai înalt. Astfel, dacă la elevii miopi din clasa I miopia de gradul II şi III constituie 0,5%, apoi la
absolvenţi ea constituie 11,9% (E.Râ sev, 1975).

Analiza cifrelor de mai sus denotă că , frecvenţa miopiei depinde de efortul aparatului vizual şi
de condiţiile în care se desfă şoară activitatea. Datele autorilor privind aspectul etiopatogeniei
miopiei pot fi întrunite în 2 concepţii - prima - ca factor principal este cititul şi scrisul la distanţe
mici de caiet şi carte şi nerespertarea cerinţelor igienice faţă de iluminare; a doua - rolul
principal este atribuit factorilor genetici. Deşi există diverse pă reri, majoritatea autorilor
confirmă că rolul decisiv îl are influenţa factorilor exogeni.

Dereglările neuropsihice. Starea psihică şi dinamica schimbă rii ei la locuitorii planetei

noastre insuflă o îngrijorare totală , deoarece în ultimul timp creşte considerabil frecvenţa
nevrozelor la copii şi adolescenţi. Conform datelor OMS dereglă rile neuropsihice în comparaţie
cu începutul secolului au crescut de 4 ori. Dacă în anii '30 nevrozele constituiau 20-30 cazuri la
1000 de copii, apoi în anii, '80 această patologie ajungea pâ nă la 63 de cazuri la 1000 de copii şi
adolescenţi.

Frecvenţa bolilor neuropsihice este influenţată mai frecvent (I.Isaev, 1984) de incapacitatea
organismului de a îndeplini sarcinile şcolare, de interrelaţiile nefavorabile în colectiv, în familie,
de atitudinea incorectă , ostilă a pedagogilor, schimbul des al colectivului, de surmenaj etc.

Dereglă rile sistemului osteomuscular se pot manifesta prin apariţia deformaţiilor coloanei
vertebrale, mai des ale scoliozelor şi piciorului plat, care constituie respectiv 5-9% şi 10-14%.
Cercetă rile ultimilor ani confirmă, că mecanismul deformaţiei coloanei vertebrale constă în
dereglarea schimbului de substanţe în ţesutul conjunctiv şi osos. Prin urmare, boala se poate
manifesta în vâ rsta fragedă nu numai prin deformaţiile coloanei vertebrale, dar şi prin diferite
displazii osoase (deformaţia cutiei toracice, a formei tă lpii, anomaliile sistemului maxilo-dentar
ş.a).

De aceea, dacă în momentul efectuă rii examenelor medicale pediatrul determină unele
manifestă ri de displazie osoasă , e necesară o cercetare mai minuţioasă a coloanei vertebrale. G.
Şerdiukovski (1988) confirmă că dacă pâ nă la vâ rsta de 6 ani scolioza n-a fost stabilită de un
bun specialist, atunci mai tâ rziu ea nu mai apare. Factorii şi condiţiile, care favorizează scă derea
tonusului muscular, extind coloana vertebrală şi contribuie la deformarea ei, pot fi mobilierul
greşit construit, plasarea copiilor în bă nci necorespunză toare gradului lor de dezvoltare,
purtarea incorectă a ghiozdanului, poziţia vicioasă a corpului, lipsa educaţiei fizice, surmenajul
şcolar etc. Gravitatea bolii este determinată de gradul deformaţiei. Scolioza de gradul II şi III, cu
deviaţii ireversibile, fixate, este însoţită de tulbură ri cardiopulmonare, de adaptabilitate
psihosocială , de scă derea capacită ţii de muncă .

Evidenţa morbidită ţii şi stabilirea indicilor de morbiditate. Penau ca morbiditatea copiilor şi a

adolescenţilor să poată servi ca indicator al stă rii lor de să nă tate şi al activită ţii sanitare este
necesară asigurarea unei evidenţe corecte prin depistarea şi înregistrarea completă şi exactă a
bolilor, stabilirea indicilor de morbiditate, interpretarea, justa a datelor şi aplicarea mă surilor
profilactice respective.

Medicii din policlinici înregistrează îmbolnă virile în fişa dezvoltă rii copilului, apoi în talonul
statistic. Dacă boala are un caracter cronic ea este înregistrată o singură dată la prima adresare.
Forme de evidenţă statistică în policlinici sunt tabelele de evidenţă a morbidită ţii, tabelele de
evidenţă a accidentelor, intoxicaţiilor, traumatismelor, darea de seamă anuală .

În instituţiile preşcolare, şcoli rezultatele examenelor medicale sunt înregistrate în fişa

medicală 026/e. În cazul câ nd copilul ori adolescentul nu frecventează instituţia respectivă pe
motiv de boală, la reîntoarcere el prezintă certificatul eliberat de medic.

Un alt aspect care se pune în legă tură cu studierea indicilor de morbiditate este modul de
calculare şi de exprimare a acestor indici. Este bine ca boala existentă într-o colectivitate să fie
exprimată atâ t prin indici intensivi, câ t şi extensivi.

Indicii intensivi (frecvenţa, gradul de ră spâ ndire) determină nivelul procesului şi indică
frecvenţa bolii în raport cu colectivitatea analizată . Pentru calcularea lor e necesar a cunoaşte
numă rul de copii din colectivitatea dată ori numă rul celor examinaţi în cadrul examenelor
profilactice şi numă rul de boli depistate. Indicii intensivi se exprimă prin 100 - în cazul analizei
morbidită ţii acute ori a rezultatelor examenelor medicale; prin 1000 - în cazul morbidită ţii
totale conform adresă rii la policlinică ; prin 10000 - în cazul bolilor infecţioase şi psihice; prin
100000 - în cazul bolilor rar ră spâ ndite (cancer, tbc etc.).

Indicii extensivi exprimă structura morbidită ţii - frecvenţa diferitelor afecţiuni, adică
procentul diverselor boli din totalul cazurilor de boală . Analiza rezultatelor examenelor
medicale profunde e necesar să se efectueze în aspect comparativ - în dinamică, în funcţie de
vâ rstă , de tipul instituţiei. De aceea e necesar de a folosi o rubricaţie unică în conformitate cu
ultima clasificare (IX) internaţională a bolilor.

La elaborarea mă surilor sanitaro-igienice paralel cu analiza patologiei cronice din colectiv e

necesară studierea morbidită ţii acute, deoarece nivelul ei este în fond determinat de condiţii de
mediu, de instruire şi educaţie, de respectarea regulilor regimului antiepidemic, de calitatea
deservirii medicale etc. În această grupă sunt incluse toate cazurile de boală determinate de
pierderea temporară a capacită ţii de muncă şi nefrecventarea instituţiilor respective.
înregistrarea corectă permite calculul indicilor statistici.

Morbiditatea într-o colectivitate de copii poate fi analizată dinamic, urmâ rindu-se datele
respective în evoluţia lor pe parcursul anilor sau fiind confruntate cu datele altor colective, sau
cu indicii de morbiditate pe plan teritorial.

În cazul câ nd indicii morbidită ţii au o tendinţă de înră ută ţire, după evidenţierea cauzelor
principale şi analiză sunt elaborate mă surile respective îndreptate spre ameliorarea stă rii de
să nă tate a copiilor

Etapele de dezvoltare a organismului uman

Vârsta
Deosebim vârsta calendaristică, mă surată prin timpul astronomic (ani, luni, zile) şi vâ rsta
biologică , stabilită după criterii biologice. Vârsta biologică a unui organism constituie o
rezultantă a vâ rstelor biologice ale diferitor componente ale organismului: ţesuturi, organe,
sisteme, umori.

Modifică rile de vâ rstă ale structurii ţesuturilor şi organelor determină vâ rsta morfologică ; cele
caracterizate prin atenuarea activită ţii unor organe definesc vâ rsta fiziologică sau funcţională.
Modifică rile mai constante, ce semnalizează o involuţie morfofunc- ţională , sunt: creşterea
tensiunii arteriale, scă derea capacită ţii vitale a plă mâ nilor, diminuarea acomodă rii ochiului.

Determinarea vârstei adevărate prezintă o problemă destul de complicată.

Adeseori are loc o necoincidenţă a vâ rstei calendaristice cu cea biologică. Pe de o parte, se

întâ lnesc oameni care arată cu mult mai în vâ rstă decâ t vâ rsta calendaristică , iar pe de altă parte
indivizi “veşnic tineri”. Ultimii se referă mai frecvent la tipul constituţional astenic. Pentru
medici o importanţă mai mare are vârsta biologică.

Printre indicii morfologici ai vâ rstei biologice se evidenţiază : semnele generale, integrale şi

particulare. La primele se referă : dimensiunile corpului, particularită ţile osifică rii scheletului,
erupţia dinţilor şi manifestarea semnelor sexuale secundare. Cele particulare
caracterizează  vârsta biologică a ţesuturilor, organelor şi sistemelor de organe, care pentru
diverse organe şi sisteme sunt diferite.

La stabilirea vâ rstei biologice, se ţine cont mai ales de: criteriul somatic, ce se stabileşte pe
baza mă surilor, dintre care cea mai expresivă este înă lţimea; criteriul endocrin, ce se determină
în baza semnelor clinice şi de laborator, maturizarea anumitor glande endocrine; criteriul osos
se bazează pe studierea stadiului de osificare a scheletului.

Vârsta poate fi determinată şi prin metode radiologice în conformitate cu apariţia centrilor

de osificare şi dispariţia zonelor de creştere, numite şi zone epifizare. După radiograme se poate
determina dacă individul a atins perioada maturiză rii sau nu. Dacă în articulaţia metacar- po-
falangiană I a apă rut osişorul sesamoid, însă simfiza epifizară încă nu s-a închis, apoi această
informaţie notifică că glandele sexuale sunt încă inactive. Pe de altă parte, dispariţia cel puţin a
uneia din simfizele oaselor metacarpiane demonstrează începutul maturiză rii sexuale, apariţia
menstruaţiei la fete.

Viaţa omului nu prezintă un proces uniform de dezvoltare: pe parcursul ei se observă câ teva

modifică ri considerabile ce manifestă începutul unei noi etape a vieţii. Aceste transformă ri
corespund anumitor perioade ale vieţii.

Perioadele de vârstă

Corespunză tor concepţiilor contemporane, ontogeneza reprezintă dezvoltarea individuală a

organismului, totalitatea modifică rilor succesive morfologice, fiziologice şi biochimice de la
naştere şi pâ nă la sfâ rşitul vieţii. Pentru etapele ontogenezei sunt specifice geterohronia şi
dezvoltarea neuniformă a diferitor sisteme funcţionale ale organismului. Geterohronia
proceselor involutive, variabilitatea desfă şură rii diferitor etape ale ontogenezei ca o
contradicţie intrinsecă a dezvoltă rii, determină diferite variante ale duratei perioadelor vieţii -
de la o îmbă trâ nire prematură şi pâ nă la longevitate.

În prezent sunt cunoscute mai multe clasifică ri ale perioadelor vieţii postnatale, însă în
medicina practică mai frecvent este folosită clasificarea recomandată în anul 1965 la
Simpozionul pe probleme de morfologie, biochimie şi fiziologie de vâ rstă .

Durata acestor perioade creşte treptat de la câ ţiva ani la început şi pâ nă la 15 ani mai tâ rziu. în
limitele fiecă rei perioade a dezvoltării postnatale, organismul se află la unul şi acelaş nivel al
maturiză rii morfo- funcţionale. în caz de accelerare a ritmului de dezvoltare sau a celui de
îmbă trâ nire, în organism apare un dezechilibru al modifică rilor morfologice şi a celor
funcţionale, a diferitor sisteme şi organe, ce adeseori duce la o discordanţă în structura
organismului.

Creşterea şi dezvoltarea reprezintă un proces biologic prin care trece organismul în

evoluţia sa pâ nă la maturitate şi depinde în mare mă sură de interacţiunea complexă dintre
factorii ereditari şi cei acumulaţi în decursul vieţii, prin realizarea codului genetic într-un mediu
concret.
 Perioadele vieţii postnatale la om
Denumirea perioadei Vârsta Sex
Neonatală 1-10 zile Masculin şi feminin
De sugar 10 zile - 1 an Masculin şi feminin
Mica copilă rie 1-3 ani Masculin şi feminin
Antepreşcolară 3-7 ani Masculin şi feminin
Şcolară inferioară 8-12 ani Masculin
8-11 ani Feminin
Pubertatea 13-16 ani Masculin
12-15 ani Feminin
Adolescenţa 17-21 ani Masculin
16-20 ani Feminin
Maturitatea: 22-35 Masculin
21-35 Feminin
A. Perioada adultă -1 35-60 Masculin
B. Perioada adultă - II
35-55 Feminin
înaintată 61-75 Masculin
55-75 Feminin
Senilitatea sau bă trâ neţea 76-90 Masculin şi feminin
Longevitatea peste 91 ani Masculin şi feminin

Creşterea este un proces cantitativ privind sporirea în greutate, volum şi dimensiuni;

dezvoltarea este un fenomen calitativ de diferenţiere celulară , care se manifestă prin modifică ri
funcţionale ce marchează o adaptare a organelor şi sistemelor de organe, o evoluţie
complexă şi o integrare coordonată a lor într-un tot unitar. Senescenţa, după cum este ştiinţific
argumentat, începe din momentul conceperii, şi la fel ca maturitatea este condiţionată de
perioadele de creştere şi dezvoltare, fiind esenţială pentru întreaga evoluţie ulterioară a
organismului.

Sunt evidenţiate şi legile principale ale dezvoltării:

 endogenitatea demonstrează că creşterea şi dezvoltarea se desfă şoară după legită ţii

interne, caracteristice organismului dat şi programate genetic;
  ciclicitatea se manifestă prin activarea şi frâ narea procesului de creştere în diferite
perioade de viaţă (pe parcursul anului creşterea lungimii corpului are loc în lunile de
vară , iar a masei - în cele de toamnă );
 succesivitatea indică etapele de dezvoltare a individului ce se succed strict una după
alta;
 ireversibilitatea se caracterizează prin imposibilitatea repetă rii proceselor de creştere şi
dezvoltare în ontogeneza parcursă de om;
 sincronicitatea se manifestă prin faptul că toate organele şi sistemele de organe se
dezvoltă şi îmbă trâ nesc la una şi aceiaşi persoană relativ simultan.

Corespunză tor concepţiilor contemporane, ontogeneza reprezintă dezvoltarea individuală a

organismului, totalitatea modifică rilor succesive morfologice, fiziologice şi biochimice de la
naştere şi pâ nă la sfâ rşitul vieţii.

Pentru etapele ontogenezei sunt specifice geterohronia şi dezvoltarea neuniformă a diferitor

sisteme funcţionale ale organismului. Geterohronia proceselor involutive, variabilitatea
desfă şură rii diferitor etape ale ontogenezei ca o contradicţie intrinsecă a dezvoltă rii, determină
diferite variante ale duratei perioadelor vieţii - de la o îmbă trâ nire prematură şi pâ nă la
longevitate.

Modifică rile, ce au loc într-o etapă sau alta a ontogenezei, pot influenţa în mod diferit asupra
dezvoltă rii de mai departe a individului. Instabilită ţile echilibrului sistemelor în dezvoltare,
câ nd mecanismele vechi de reglare şi-au epuizat posibilită ţile în menţinerea integrită ţii şi a
modifică rilor morfologice adecvate, iar mecanismele ce corespund unui nou nivel de
diferenţiere a elementelor sistemelor n-au atins încă nivelul minim al maturită ţii, au fost numite
de A.S. Leontiuk perioade critice.

Perioadele critice se caracterizează printr-o sensibilitate sporită în dezvoltarea diferitor

maladii. Mai importante pentru clinică sunt trei perioade critice:

 perioada maturiză rii sexuale - de la 14 - 15 pâ nă la 18-20 ani;

 perioada climacterică - de la 40 - 45 pâ nă la 50 ani;
 senilitatea - 75 - 80 ani.

Fiecare din aceste perioade semnifică încheierea unei etape a vieţii şi începerea altei, însoţită
de modifică ri atâ t în porţiunea somatică a corpului, câ t şi în viscere şi sistemul neuroendocrin.

Salturile de creştere ale organismului uman

În dezvoltarea organismului se evidenţiază trei stadii. Prima - progresivă - care cuprinde
dezvoltarea intrauterină şi cea postnatală pâ nă la 20 - 22 ani, pentru care este specific creşterea
corpului în înă lţime, în această perioadă deosebim trei salturi de creştere:

 primul are loc în a doua jumă tate a dezvoltă rii intrauterine;

 al 2-lea la vâ rsta de 4 - 7 ani, unde ritmul de creştere la fete este mai mare decâ t la băieţi.

La început mai rapid cresc membrele inferioare, apoi cele superioare şi, în ultimul râ nd,
trunchiul şi capul. Al treilea salt de creştere are loc la 13 - 16 ani şi se referă la toate segmentele
corpului. în această perioadă la bă ieţi are loc o accelerare pronunţată , depă şind ritmul de
creştere la fete.

În caz de maturizare sexuală timpurie şi accelerarea ritmului de creştere, picioarele devin

relativ mai scurte în comparaţie cu trunchiul. La o maturizare sexuală mai înaintată şi un ritm
moderat al creşterii, membrele inferioare sunt relativ mai lungi. La 19 - 24 ani are loc osifi-
carea cartilajelor epifizare şi se stopează creşterea.

Al Il-lea stadiu - stabil, cuprinde perioada vieţii între 22 - 50 de ani, câ nd are loc avansarea în
greutate şi creşterea stratului de ţesut celuloadipos.

Al IlI-lea stadiu - regresiv, se referă la vâ rsta de 56 - 90 ani.

Studierea particularităţilor dezvoltării fizice a locuitorilor din zonele temperate a

demonstrat că creşterea maximă are loc primă vara. Majoritatea copiilor cresc mai repede în
lunile martie - mai şi mai încet în septembrie - noiembrie, fapt legat de ritmurile biologice ale
activi- taţii glandelor endocrine. Saltul de creştere este însoţit de o dezvoltare intensă a
musculaturii la bă ieţi şi o redistribuire a ţesutului adipos la fete.

Pe baza tră să turilor morfofuncţionale specifice fiecă rui individ şi care determină reacţia
generală a organismului, sunt stabilite trei tipuri constituţionale (fig. 3):

Fig. 3. Tipurile constituţionale după M. V. Cernoruţki:

A - tipul astenic; B - tipul normostenic; C - tipul hiperstenic.

 tipul normostenic , caracterizat prin proporţionalitatea dimensională a corpului, care

din punct de vedere biologic este tipul cu cea mai mare supleţe (elasticitate, flexibilitate)
a reacţiilor de ră spuns şi a echilibrului neurovegetativ;
  tipul astenic longilin cuprinde subiecţi slabi, longilini, cu membre lungi şi subţiri, cap
alungit, nas mare şi îngust, profil ascuţit, umeri înguşti, torace lung, îngust şi turtit,
unghiul infrastemal ascuţit, bazin îngust, musculatura slab dezvoltată;

 tipul hiperstenic - este de statură mijlocie sau mai mică , cu perimetrul toracic mare,
membre scurte, capul este mare, de formă rotunjită , gâ tul scurt şi gros, umerii largi şi
drepţi, torace larg, scurt, bombat, unghiul infrastemal obtuz, abdomen şi bazin
voluminos.

Fiecă rui tip îi sunt specifici nu numai indici antropometrici, dar şi compoziţia corpului,
activitatea sistemului nervos şi sistemului endocrin, structura, poziţia şi funcţia organelor
interne. De exemplu, la indivizii de tip constituţional hiperstenic cordul este relativ voluminos,
situat transversal, plămâ nii scurţi, diafragma are o poziţie înaltă , stomacul relativ scurt, situat
transversal, ansele intestinului subţire sunt orizontalizate; ficatul, rinichii, splina voluminoase.
La astenici invers, organele au o poziţie mai joasă , cu excepţia plămâ nilor, dimensiunile că rora
sunt mai reduse.

Sunt cunoscute diferite caracteriză ri ale tipurilor constituţionale. După criteriile proporţiilor
corpului, V.N. Şevkunenko şi A.M. Ghe- selevici au împă rţit indivizii în trei tipuri constituţionale
- dolihomorf, mezomorf şi brahimorf. După particularită ţile depunerilor de ţesut adipos, se
evidenţiază tipurile: hipotrofic, mezotrofic şi hipertrofie; după forţa musculară - hipodinamic,
mezodinamic şi hiperdinamic.

Printre sistemele, ce determină formarea unui sau altui tip constituţional, A.A. Bogomoleţ le
evidenţiază pe cel endocrin, vegetativ şi retiloendotelial. Luâ nd în considerare nivelul înalt al
metabolismului în sistemul reticuloendotelial şi rolul considerabil în asigurarea trofică a
organelor parenchimatoase, autorul apreciază elementele mezenchima- le nu numai ca un
schelet moale sau stroma diferitor organe, dar şi ca un sistem fiziologic activ şi specific pentru
ţesutul conjunctiv.

Asupra fiecă rui organism se reflectă vâ rsta ţesutului conjunctiv. încă în floarea vieţii, în depline
capacită ţi mintale şi fizice, în lipsa semnelor de dis- pnee sau ameţeală, în unghiurile ochiului
apar radiaţii (riduri radiale), iar pigmentofagii argintează tâmplele. Insuficienţa înnă scută sau
dobâ ndită a mezenchimei influenţează în mod direct procesul de regenerare a sâ ngelui şi a
sistemului vascular.

Această insuficienţă prezintă premise de apariţie şi dezvoltare a diferitelor tipuri de anemii şi

dereglă ri ale microcirculaţiei, ce conduc la distrofia miocardului şi dereglarea circulaţiei
sâ ngelui în encefal. Insuficienţa elasticită ţii ţesutului pulmonar este o reflectare a insuficienţei
formaţiunilor mezenchimale de ţesut conjunctiv, ce duc la o respiraţie incompletă, la o dereglare
a metabolismului gazos şi a circulaţiei sangvine în circuitul pulmonar.

Analizâ nd rolul şi particularită ţile morfofuncţionale ale sistemului conjunctiv, A. A. Bogomoleţ

evidenţiază patru tipuri constituţionale:

 tipul constituţional astenic, la care predomină ţesutul conjunctiv fin şi slab dezvoltat;
 tipul constituţional fibros, pentru care este specific un ţesut conjunctiv fibros dens;
 tipul constituţional pă stos, caracterizat prin predominarea ţesutului conjunctiv lax;
 tipul constituţional lipomatos cu o dezvoltare abundentă a ţesutului adipos.

Această clasificare a tipurilor constituţionale permite o prognoză pentru diferite procese

patologice, ne orientează la evidenţierea simp- tomelor timpurii ale patologicului, profilaxia şi
tratamentul multor maladii.
 Fiind foarte variate, unele forme ale tipurilor constituţionale, formate ca urmare a disfuncţiei
endocrine şi a diferenţierii genitale incomplete, se află la limita dintre normă şi patologic.
Acestea sunt:

 infantilismul - menţinerea formei specifice pentru perioada juvenilă , înfă ţişare

tinerească, proporţiile corpului sunt specifice pentru tipul dolihomorf, caracterele
sexuale secundare sunt slab dezvoltate;
 evnuhoidismul - apropiere între tipurile constituţionale feminin şi cele masculin;
 feminismul - apariţia la bă rbaţi a caracterelor sexuale feminine (sunt bine dezvoltate
glandele mamare, regiunea fesieră , bazinul lat, oasele subţiri, umerii înguşti);
 virişismul - prezenţa la femei a criteriilor constituţionale masculine;
 hiperginisnnd - depunerea de gră sime în jumă tatea inferioară a corpului, sunt bine
pronunţate caracterele sexuale secundare;
 hiperadrismul - sporirea caracterelor sexuale secundare.

Modifică rile criteriilor constituţionale sunt influenţate nu numai de factorii interni, dar şi de cei
sociali. De exemplu, o activitate fizică intensivă în perioada maturiză rii sexuale stimulează la
fete producţia de hormoni sexuali masculini ceea ce contribuie la “masculinizare”, la dezvoltarea
proporţiilor corpului după tipul masculin. Şi invers, o activitate fizică insuficientă la bă ieţi în
această perioadă duce la dereglarea echilibrului hormonilor sexuali şi, corespunză tor, la
“feminizarea” proporţiilor corpului.

Deci, de proprietă ţile constituţionale ereditare şi dobâ ndite depinde metabolismul, capacitatea
reacţională, modul de protecţie şi adaptare al organismului la acţiunile mereu schimbă toare ale
factorilor mediului extern, predispoziţia faţă de diferite maladii, apariţia şi modul de evoluţie a
patologicului. Toate acestea confirmă importanţa cunoaşterii tipurilor constituţionale în
practica medicală .

Norme generale privind igiena în instituţiile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea

copiilor şi adolescenţilor

Ministerul Sănătăţii emite în anul 1995 Ordinul nr. 1.955 din 18 octombrie 1995 prin care
sunt aprobate Normele de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi
tinerilor, norme valabile și în prezent, atât în unitățile   publice cât și în cele private. Ordinul a fost
publicat în Monitorul Oficial nr. 59 bis din 22 martie 1996.
 
Ulterior, Ordinul a fost modificat și completat succesiv de Ordinul nr. 1.033 din 18 august 2004,
de Legea nr. 263 din 19 iulie 2007 și de Ordinul nr. 1.086 din 27 septembrie 2016.
 
Normele de igienă aprobate prin O.M.S. nr. 1.955 din 18 octombrie 1995 sunt obligatorii, potrivit
legii, pentru toate unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi
tinerilor din sistemul public şi privat.
 
Nerespectarea Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi
tinerilor atrage răspunderea disciplinară, administrativ-contravenţională, materială, civilă ori, după
caz, penală a persoanelor vinovate de abaterile săvârşite, potrivit legii.
Direcţia generală a medicinii preventive şi promovă rii să nă tă ţii, celelalte direcţii din Ministerul
Să nă tă ţii, direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti, inspectoratele de poliţie
sanitară şi medicină preventivă , precum şi ministerele cu reţea sanitară proprie, în colaborare
cu Ministerul Educației Naționale şi cu structurile sale teritoriale, aduc la îndeplinire dispoziţiile
acestui ordin.
 
 Începâ nd cu anul 2007, domeniul creșelor a fost reglementat special prin dispozițiile Legii nr.
263 din 19 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, lege publicată
în Monitorul Oficial nr. 507 din 30 iulie 2007.
 
La data de 09 februarie 2011 a intrat în vigoare Legea educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie
2011 care asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului româ n a dreptului
fundamental la învă ţă tură pe tot parcursul vieţii. Legea educaţiei naţionale reglementează
structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învă ţă mâ nt de stat,
particular şi confesional. În domeniul educaţiei şi al formă rii profesionale prin sistemul naţional
de învă ţă mâ nt, dispoziţiile Legii educaţiei naţionale prevalează asupra orică ror prevederi din
alte acte normative. În caz de conflict între acestea, se aplică dispoziţiile Legii educaţiei
naţionale.
 
În anul 2012, în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu
modificarile si completarile ulterioare si al art. 24 din Legea nr. 263/2007 privind infiintarea,
organizarea si functionarea creselor, cu modificarile si completarile ulterioare, Guvernul
Romaniei a adoptat Hotă râ rea nr. 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare si
functionare a creselor si a altor unitati de educatie timpurie anteprescolara.
 
Potrivit regulior de interpretare a textelor legale, aceste acte normative completează
cadrul general specificat de Normele de igienă privind unită ţile pentru ocrotirea, educarea şi
instruirea copiilor şi tinerilor.
 
În unită ţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor se vor asigura condiţiile
de igienă necesare apă ră rii, pă stră rii şi promovă rii stă rii de să nă tate, dezvoltă rii fizice şi
neuropsihice armonioase a acestora şi prevenirii apariţiei unor îmbolnă viri.
 
Ră spunderea pentru respectarea întocmai a acestor condiţii revine conduceriii
unită ţilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor.
 
În unită ţile mai sus menționate, atâ t publice/de stat  sau private, se vor primi numai copii şi
tinerii care prezintă documente medicale, care atestă starea lor de să nă tate şi efectuarea
imuniză rilor profilactice obligatorii.
  
Amplasarea unită ţilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor se va face cu
respectarea normelor privind protecţia sanitară faţă de nocivită ţi - în zone ferite de surse de
poluare a atmosferei şi de zgomote, în afara arterelor de mare circulaţie - avâ nd orientarea
ferestrelor să lilor de grupă sau de clasă şi ale amfiteatrelor spre sud, sud-est, sud-vest, est sau
vest, în funcţie de zonele climatice. 
 
Între clă direa unită ţii şi accesul în curtea acesteia va fi prevă zut un spaţiu verde cu lă ţimea de
minimum 25 m, cu rol şi în reducerea influenţei zgomotului stradal.
 
Pentru proiectele-tip ale clă dirilor destinate unită ţilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea
copiilor şi tinerilor, câ t şi pentru clă dirile care nu sunt construite după proiecte-tip se va solicita
avizul prealabil al inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă judeţean sau, după
caz, al municipiului Bucureşti.
 
Terenul aferent unită ţilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor trebuie
să permită desfă şurarea în aer liber a activită ţilor copiilor şi tinerilor, asigurâ nd pentru aceasta:
 
minimum 20 mp pentru un copil antepreşcolar sau preşcolar;
între 10 şi 50 mp pentru un elev, pe tură , în funcţie de factorii geografici, de mediu (urban,
rural) şi de specificul unită ţii (cu sau fă ră internat şi cantină ). 
 
Este interzisă funcţionarea unită ţilor pentru copii şi tineri fă ră gard împrejmuitor al terenului
aferent. De asemenea, terenul va fi astfel ales, încâ t să împiedice bă ltirea apei pluviale.
 
Unită ţile pentru antepreşcolari (creşe), leagă ne şi pentru preşcolari (gră diniţe, case de copii)
vor fi prevă zute cu încă peri pentru primire (filtru-vestiar), situate la fiecare nivel al clă dirii,
iluminate şi ventilate natural şi dimensionate astfel încâ t să se evite aglomerarea la orele de vâ rf
(primire, plecare).
 
În unită ţile în care funcţionează creşe cuplate cu gră diniţe, personalul educativ şi sanitar va
supraveghea cu atenţie sporită desfă şurarea activită ţilor, eventual comune, ale copiilor pentru
evitarea riscului de accidentare a acestora.
 
Creşele nu vor putea fi cuplate cu unită ţi şcolare, sanitare sau de alt profil (cluburi, că mine
culturale, consilii locale etc.).
 
În interiorul unită ţilor circulaţia copiilor şi tinerilor va fi separată de cea pentru activită ţile
administrativ-gospodă reşti.
 
Va fi asigurat circuitul separat al copiilor şi tinerilor să nă toşi faţă de cel al bolnavilor din
izolator şi infirmerie.
 
În internatele şcolare, casele de copii şcolari şi că minele studenţeşti se vor asigura, separat de
dormitoare, spaţii pentru studiul individual şi pentru activită ţi cultural-educative şi sportive; de
asemenea, vor fi prevă zute spaţii pentru pă strarea îmbră că mintei şi a obiectelor personale.
 
În casele de copii pot funcţiona încă peri cu dublă funcţionalitate: pentru odihnă -somn şi
pentru pregă tirea lecţiilor.
 
Se interzice, de regulă , funcţionarea claselor sau să lilor de grupă în internate şcolare (în mod
excepţional şi numai cu avizul inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă
teritorial se permite funcţionarea de clase).
 
Casele de copii funcţionează pe principiul "familial" cuprinzâ nd copii de vâ rste şi sexe diferite,
dar cu asigurarea de dormitoare, grupuri sanitare şi paliere, separate pe sexe, la copii de vâ rstă
şcolară .
  
Primirea în casele de copii a nou-veniţilor din familii este condiţionată şi de un dosar medical,
care va cuprinde un aviz epidemiologic eliberat de medicul dispensarului, care are în evidenţă
familiile copiilor, (evitâ ndu-se în acest fel carantinarea copiilor), şi o fişă medicală completată
de acelaşi medic, conţinâ nd antecedentele personale fiziologice, patologice şi vaccinale, câ t şi
examenul clinic de bilanţ al stă rii de să nă tate a copilului.
 
În şcoli profesionale, în licee şi că mine studenţeşti este permisă cazarea pe sexe, dar cu intră ri
şi paliere separate.
 
Orice modificare de structură şi de dotare a spaţiilor din unită ţile pentru ocrotirea, educarea şi
instruirea copiilor şi tinerilor se va efectua numai cu avizul inspectoratelor de poliţie sanitară şi
medicină preventivă judeţene sau al municipiului Bucureşti.
 
Se interzice schimbarea destinaţiei încă perilor din aceste unită ţi fă ră avizul prealabil al
inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă teritorial.
 
 Numă rul maxim de copii admişi la o grupă în unită ţile de antepreşcolari şi preşcolari sau într-
o clasă pentru elevi se va stabili în funcţie de normele specifice de cubaj şi de particularită ţile
tipului de unitate şi nu va depă şi, în creşe, 15 copii - la sugari şi 20 copii - la celelalte vâ rste, 12-
15 copii în casele de copii preşcolari, 20 preşcolari în gră diniţe, 25 de elevi în ciclul primar şi 30
de elevi în ciclul gimnazial, învă ţămâ ntul liceal şi profesional.
 
În creşe, leagă ne, gră diniţe cu program să ptă mâ nal şi case de copii preşcolari se vor asigura,
pentru fiecare grupă de copii, în mod obligatoriu, spaţii pentru somn, separate.
 
Unită ţile care asigură cazare pentru copii şi tineri, inclusiv cele cu caracter temporar (tabere),
vor fi prevă zute cu spă lă torii dotate cu spaţii, aparatură şi mijloace tehnice pentru colectarea,
dezinfectarea, spă larea, fierberea, uscarea, că lcarea şi distribuirea rufelor. 
 
Se vor asigura spaţii pentru depozitarea rufelor cu respectarea obligatorie a circuitelor
separate pentru rufă ria curată şi cea murdară .
 
Pentru uscarea şi că lcarea lenjeriei personale de că tre elevi şi studenţi în internate şi cămine se
vor asigura spaţiile necesare. Schimbarea lenjeriei individuale se va face să ptă mâ nal sau ori de
câ te ori este nevoie.
 
La spă larea rufelor se vor respecta urmă toarele faze: debarasarea eventuală de materii fecale,
dezinfecţie timp de 30 de minute în soluţie 0,5-1% substanţă clorigenă , înmuiere cu detergenţi
în soluţie 0,5%, spă lare, fierbere şi limpezire. Că lcarea lenjeriei de corp, de pat şi a feţelor de
masă este obligatorie.
 
În internatele şcolare pentru elevii din licee şi şcoli profesionale şi în căminele studenţeşti se
vor amenaja oficii dotate corespunză tor la fiecare nivel al clă dirilor.
 
Dimensionarea, amplasarea şi adaptarea instalaţiilor sanitare se va realiza în raport cu vâ rsta
copiilor şi a tinerilor.
 
Grupurile sanitare pentru copii şi tineri vor fi separate de cele pentru personalul adult şi vor fi
repartizate proporţional la fiecare palier. În unită ţile pentru elevi şi studenţi grupurile sanitare
destinate acestora vor fi separate pe sexe, inclusiv la să lile de educaţie fizică .
 
În vestibulul grupurilor sanitare, în spaţiile de recreaţie (interioare sau exterioare), ateliere
şcolare, laboratoare, să li de mese, să li de educaţie fizică şcolară se vor amenaja surse de apă
potabilă cu jet ascendent şi chiuvete - lavoare pentru spă larea mâ inilor.
 
Acolo unde nu există posibilitatea de racordare la centrale de alimentare cu apă potabilă,
conducerile unită ţilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor vor asigura
amenajarea de surse proprii de apă (controlate periodic din punct de vedere al potabilită ţii) şi
de reţele de distribuţie a apei potabile în unitatea respectivă .
 
În mod excepţional şi pâ nă la realizarea unor astfel de reţele se vor monta recipiente care să
asigure minimum 3-4 l/elev/tură pentru spă latul mâ inilor înainte de servirea gustă rii şi după
folosirea grupurilor sanitare.
 
În lipsa unor sisteme publice de canalizare accesibile, unită ţile sunt obligate să -şi prevadă
instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea reziduurilor fecaloid-menajere şi a
apelor uzate, care se vor executa şi se vor exploata astfel încâ t să nu producă poluarea solului, a
apelor şi a aerului.
 
 Aceste instalaţii vor fi menţinute în permanentă stare de funcţionare, evitâ ndu-se depă şirea
capacită ţii. Distanţa minimă a haznalelor vidanjabile va fi de 10 m de cea mai apropiată clă dire a
unită ţii de copii sau de tineri. Pentru reziduurile menajere se vor amenaja ghene betonate,
prevă zute cu hidrant şi sifon de scurgere, situate la minimum 10 m de blocul alimentar.
 
Instalaţiile interioare de distribuţie a apei potabile şi de evacuare a reziduurilor, sifoanele de
pardoseală , obiectele sanitare (closete, pisoare, lavoare, bă i, duşuri) vor fi menţinute în
permanentă stare de funcţionare şi cură ţenie şi vor fi dezinfectate periodic cu soluţii în
concentraţii eficiente (substanţe clorigene 2-5% în funcţie de instalaţiile respective etc.); în
cazul apariţiei de boli transmisibile cu poartă de intrare digestivă (hepatită virală acută ,
dizenteria), concentraţia la grupurile sanitare se va dubla.
  
Pentru efectuarea dezinfecţiei (prin ştergere) a grupurilor sanitare vor exista 4 ştergă toare de
culori diferite: una pentru mâ nerele uşilor cabinelor closetelor şi pentru mâ nerul lanţului de
tras apa din rezervor, alta pentru pereţii şi uşa cabinei, o a treia pentru colacul vaselor
closetelor şi ultima pentru podeaua acestora.
 
Orice transformare, suplimentare, reducere a reţelei de instalaţii sanitare vor fi efectuate
numai cu avizul inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă judeţean sau al
municipiului Bucureşti.
 
Conducerile unită ţilor sunt obligate să rezolve cu maximum de operativitate toate defecţiunile
apă rute în reţeaua apă-canal.
 
Dotarea cu mobilier va fi asigurată corespunză tor vâ rstei şi dezvoltă rii fizice a copiilor şi
tinerilor, avâ nd în vedere numă rul acestora, caracterul activită ţii şi destinaţia încă perilor.
Tipurile de mobilier vor fi avizate obligatoriu de că tre Ministerul Să nă tă ţii.
 
Conducerile unită ţilor au obligaţia de a repara imediat orice defecţiuni ale mobilierului.
 
În unită ţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor nu se admite utilizarea
paturilor pliante, cu excepţia gră diniţelor cu program prelungit. Paturile vor fi strict
individualizate.
 
Se interzice, de regulă , utilizarea paturilor suprapuse în unită ţile de orice fel pentru copii şi
tineri. În situaţii deosebite (dacă se îndeplinesc cubajele specifice tipului de colectivitate,
evitarea riscului de accidentare etc.), folosirea acestora se va face numai cu avizul prealabil al
inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă judeţean sau al municipiului
Bucureşti.
 
Se interzice utilizarea în laboratoare sau ateliere şcolare a taburetelor cu suprafaţa de şedere
metalică .
 
În sălile de clasă nu este permisă folosirea scaunelor fă ră spă tar.
 
Pentru prevenirea îmbolnă virilor cauzate de disconfortul termic, îndeosebi în sezonul rece, se
vor asigura urmă toarele condiţii ale regimului de încă lzire:
 
oscilaţiile de temperatură din interiorul încă perilor nu vor depă şi 2 grade C pe perioada în care
copii şi tinerii se află în încă perile respective;
diferenţele dintre temperatura încă perilor destinate activită ţii sau odihnei copiilor şi cea a
anexelor (coridoare, vestiare s.a.) nu vor depă şi 2 grade C pentru unită ţile de antepreşcolari şi
preşcolari şi 3 grade C pentru unită ţile şcolare şi de învă ţă mâ nt superior;
sistemele de încă lzire utilizate nu trebuie să permită degajarea de substanţe toxice în încă peri.
Pentru evitarea unor accidente toxice se interzice, în toate instituţiile pentru copii şi tineri,
utilizarea pentru încă lzire a sobelor metalice, precum şi folosirea că rbunilor în creşe ), gră diniţe
şi case de copii preşcolari. Suprafaţa de încă lzire va avea o temperatură ce nu va depă şi 70-80
grade C pentru a nu se scă dea umiditatea relativă sub 30%;
corpurile de încălzire centrală din încă perile unită ţilor pentru antepreşcolari şi preşcolari şi din
să lile de educaţie fizică şcolară vor fi prevă zute cu grilaje de protecţie pentru evitarea
accidentelor; pentru evitarea accidentelor prin arsuri se vor monta în dreptul uşilor sobelor, în
sezonul rece, paravane protectoare din materiale ignifuge;
în anotimpul cald, pentru evitarea supraîncă lzirii încă perilor, se vor folosi mijloace de reducere
a însoririi directe şi metode de intensificare a ventilaţiei;
în dormitoare, să li de grupă şi de clasă , să li de gimnastică şi laboratoare se vor asigura pardoseli
din materiale izoterme (parchet, duşumea) sau izolaţii termice (linoleum). Pentru laboratoarele
de chimie pavimentul va fi acoperit cu suprafeţe care să permită spă larea periodică a acestuia.
Se interzice folosirea motorinei la salubrizarea pardoselii;
încă perile pentru depozitarea oliţelor, băile şi duşurile vor fi prevă zute cu gră tare, iar în
vestiarele din unită ţile pentru antepreşcolari şi preşcolari se va asigura duşumea din material
lemnos sau pavimentul va fi acoperit cu linoleum.
 
Toate încă perile destinate copiilor şi tinerilor vor fi ventilate natural. Mijloacele de ventilaţie
trebuie să asigure o primenire a aerului de cel puţin 1,5 schimburi de aer pe ora în încă perile de
grupă din unită ţile pentru antepreşcolari şi preşcolari, 3 schimburi pe oră în să lile de clasă şi de
cursuri pentru elevi şi studenţi şi 5 schimburi pe oră în grupurile sanitare. Eficienţa ventilaţiei
se va aprecia prin metode de laborator (nivelul aeromicroflorei).
 
Viteza curenţilor de aer din încă perile destinate copiilor şi tinerilor nu va depă şi 0,3 m/s.
Ventilaţia prin deschiderea ferestrei se va realiza în aşa fel, încâ t să se evite disconfortul termic
şi să se asigure înlă turarea continuă a aerului viciat.
 
Pentru asigurarea unei ventilaţii naturale permanente, oberlihturile vor avea o suprafaţa
totală de cel puţin 1/50 din suprafaţa încă perii; sensul de deschidere a acestora va fi spre
interior şi în sus.
 
Încă perile destinate copiilor şi tinerilor se vor ventila în pauzele din timpul programelor de
activitate prin deschiderea ferestrelor. În aceste perioade copii şi tinerii vor pă ră si obligatoriu
încă perea.
 
Aerisirea largă a dormitoarelor şi a să lilor de mese se va efectua în perioadele în care copiii nu
se află în aceste încă peri.
 
La calcularea cubajului, în încă perile destinate pentru copii şi tineri, nu se va lua în calcul (cu
excepţia să lilor de educaţie fizică ) o valoare a înă lţimii mai mare de 3 m.
 
Pentru prevenirea accidentelor prin căderea copiilor de la nivelul încă perilor situate la etaj se
vor lua mă surile de protecţie necesare.
 
În încă perile destinate activită ţii copiilor şi tinerilor se va asigura un iluminat natural direct,
cu un raport luminos de 1/4 - 1/5, iar în cele pentru odihna acestora de 1/6 - 1/8. În sălile de
desen şi în ateliere raportul luminos va fi de 1/3.
 
La locul de activitate se va asigura primirea luminii din partea stâ ngă . Se va evita reducerea
iluminatului natural prin obstacole exterioare, perdele sau prin culori închise folosite la
zugră virea interioarelor.
 
 Se va utiliza iluminatul local oriunde este necesar, în funcţie de specificul şi dificultatea sarcinii
vizuale (tablă , loc de lucru în ateliere, să li de lectură , să li de desen s.a.).
 
Iluminatul artificial trebuie să asigure o iluminare uniformă a spaţiilor în care se desfă şoară
activitatea, să evite efectele de pâlpâ ire (stroboscopic), fenomenele de stră lucire şi de
modificare a culorilor. În acest scop, pentru iluminatul fluorescent, la fiecare corp de iluminat
vor fi utilizate tuburi de cel puţin două de culori diferite, prevă zute cu grile protectoare pentru
evitarea accidentelor.
 
În exploatarea sistemelor de iluminat se vor avea în vedere prevederile normativelor
referitoare la verificarea instalaţiilor electrice şi la înlocuirea lă mpilor uzate, cură ţarea
periodică a echipamentului de iluminat şi a suprafeţelor reflectorizante din încă pere (geamuri,
pereţi, tavan).
 
Nivelul de zgomot (acustic-echivalent continuu Leq) în încă perile pentru activitatea teoretică a
copiilor şi tinerilor nu va depă şi 35 dB (A), curba de zgomot 30.
 
Jucă riile şi materialele didactice utilizate în unită ţile pentru copii vor fi astfel confecţionate,
încâ t, prin natura materialului sau prin forma lor, să nu constituie un risc pentru să nă tatea
acestora şi să permită cură ţarea şi dezinfectarea lor periodică.
  
Fiecare grupă va avea jucă rii separate. Se va asigura un numă r corespunză tor de jucă rii şi
materiale didactice, adaptate cerinţelor dezvoltă rii neuropsihice şi specificului activită ţilor.
Pă strarea acestora se va face în dulapuri anume destinate acestui scop. Jucă riile şi materialele
didactice deteriorate vor fi scoase, periodic, din folosinţă .
 
Sticlă ria şi unele materiale didactice infectate (instrumente utilizate în unită ţile de învă ţămâ nt,
în cadrul activită ţilor practice şi de laborator) vor fi spă late şi dezinfectate după fiecare
întrebuinţare. Este interzisă folosirea elevilor la astfel de operaţiuni.
 
Materialul, croiala şi execuţia îmbră că mintei vor fi adaptate vâ rstei (taliei), anotimpurilor şi
perioadelor activită ţilor copiilor.
 
Unită ţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor vor fi dotate şi
aprovizionate permanent cu utilajele, materialele şi substanţele necesare pentru întreţinerea
cură ţeniei şi efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.
  
Aceste utilaje, substanţe şi materiale vor fi pă strate în spaţii închise, anume destinate. 
 
Se vor asigura încă peri separate cu dulapuri separate pentru pă strarea îmbrăcă mintei şi,
respectiv, a echipamentului de protecţie a personalului de îngrijire din blocurile alimentare şi
spă lă torii. Se vor asigura materialele necesare igienei personale la grupurile sanitare din
unitate, corespunză tor numă rului de copii şi tineri (hâ rtie igienică, să pun, substanţe
dezinfectante, mijloace de uscare a mâ inilor după spă lare).
 
Regimul de activitate şi de odihnă în unită ţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor
şi tinerilor va fi asigurat în concordanţă cu particularită ţile de vâ rstă ale curbei fiziologice a
capacită ţii de efort din cursul unei ore, zile, să ptămâ ni, trimestru şi an de învă ţămâ nt. În dozarea
solicită rilor se va avea în vedere evitarea eforturilor crescute la începutul şi sfâ rşitul
perioadelor de timp menţionate. 
 
În leagă ne, creşe, gră diniţe cu program să ptă mâ nal şi case de copii preşcolari, conţinutul
regimului de viaţă va fi astfel organizat, încâ t, pe lâ ngă stimularea dezvoltă rii corespunză toare a
motricită ţii, a funcţiilor de cunoaştere, a vorbirii şi a comportamentului social, să prevină
apariţia hospitalismului prin varietatea activită ţilor, a mijloacelor de stimulare şi a
individualiză rii stricte a activită ţilor cu copiii.
 
În unită ţile de preşcolari şi şcolari se va urmă ri desfă şurarea activită ţii în condiţiile unui regim
de activitate şi de odihnă corespunză tor capacită ţii de efort a diferitelor grupe de vâ rstă .
 
Grupele cu program normal din învă ţămâ ntul preşcolar, cu copii de 5-6 ani, se pot organiza, în
cazuri justificate, şi în perioada după-amiezii, în intervalul orar 14,00-19,00. 
 
Organizarea acestora necesită acordul pă rinţilor, precum şi avizul direcţiilor de să nă tate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. 
 
Avizul direcţiilor de să nă tate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se va acorda în
urmă toarele condiţii:
 numă rul de cereri pentru încadrarea în gră diniţe cu orar normal depă şeşte capacitatea
sistemului de învă ţă mâ nt preşcolar de a asigura locurile necesare în gră diniţe cu orar normal, în
serii organizate dimineaţa;
organizarea seriilor de dimineaţă şi după -amiază cu respectarea unei pauze de cel puţin o oră
între acestea, în vederea efectuă rii operaţiunilor de aerisire şi cură ţenie specifice;
să se asigure rotaţia celor două serii, cel puţin semestrial.
 
Aşezarea copiilor în bă nci va ţine seama de înă lţime, tulbură ri vizuale, tulbură ri auditive s.a.
 
Elevii din clasele I-IV vor avea cursuri numai dimineaţa.