Sunteți pe pagina 1din 3

Studiu de caz.

Modernismul

Componenta grupei de elevi:


 Sabau Andreea
 Rusan Razvan
 Blaga Stefania
 Bor Raul

Definitie:
Modernismul este o miscare culturala, artistica care include artele vizuale,arhitectura, muzica si
literatura progresiva care s-a conturat in circa trei decenii inainte de anii 1910 -1914, cand artistii
s-au revoltat impotriva traditiilor academice si istorice impuse si considerate standard ale
secolelor anterioare, incepand cu cele ale secolului alXIV-lea si culminand cu rigiditatea si
"osificarea" academismului secolului al 19-lea.
Termenul modern are sensurile de: recent, actual, care tine de timpurile apropiate de vorbitor;
care apartine unei epoci posterioare a antichitatii. Cuvântul modern este o creatie a latinei
medievale, obtinut din adverbul modo, care însemna „chiar acum”, „de curând”, „recent”, având
ca antonime pe antiquus, vetus, priscus („vechi”, „de altadata”). [Sabau Andreea]

Un astfel de miscare culturala o intalnim in:


Stéphane Mallarmé (18 martie 1842 - 9 septembrie 1898), numele real Étienne Mallarmé, a
fost un poet și critic francez, o figură de seamă a curentului simbolist european. A cultivat o
poezie cerebrală, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creațiile
sale („Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasă și
originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin opera sa a influențat decisiv școli artistice
reprezentative ale secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul,
suprarealismul. Primele scrieri ale lui Mallarmé sunt inspirate din stilul lui Charles Baudelaire,
mai târziu creându-și propriul stil. El anticipează fuziunile dintre poezie și celelalte arte care au
început să înflorească secolul următor.
Scrieri:
1869: Hérodiade, poem tragic, capodoperă a școlii parnasiene
1876: După-amiaza unui faun
1887: Poezii
1893: Versuri și proză [Rusan Razvan]
Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de
Kostrowitzky, a fost poet, prozator și critic de artă.
Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al
limbajului poetic, precursor al suprarealismului. Se naște la Roma, în 1880, și urmează școala la
Monaco, Cannes și Nisa. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre.
Sosește în 1899 la Paris pentru a exercita diverse meserii, de la cea de funcționar bancar la aceea
de profesor particular. Împreună cu unul din elevii lui petrece un timp în Renania(Germania).
Acolo, pe frumoasa vale a Rinului, se pare că și-a descoperit înzestrarea pentru poezie. Se
stabilește definitiv la Paris în 1903, unde își începe colaborările literare în diverse publicații,
după ce - încă din 1902 - își vădise talentul de critic de artă în paginile revistei "L'Européen",
unde publicase eseuri despre operele de artă admirate în muzeul din Nürnberg. Devine în scurtă
vreme unul dintre cei mai populari membri ai comunității artistice a Parisului, client obișnuit al
localurilor "Le bateau lavoir" și "Le lapin agile"din Montmartre. Moare pe 9 noiembrie 1918,
fiind victimă a marii epidemii de gripă spaniolă. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din
Paris.
La Gráce et le Maintien Français, 1902
L'enchanteur pourrissant, 1909
Le Théâtre Italien, 1910 ("Teatrul italian")
Les exploits d’un jeune Don Juan (Isprăvile unui tânăr Don Juan), 1911
Les peintres cubistes, 1913 ("Pictorii cubiști")
Alcools, 1913 ("Alcooluri") [Bor Raul]

Ion Barbu este unul dintre poeții români interbelici care au inovat poezia, la nivel
prozodic, formal și al conținutului, întreaga sa opera stând sub semnul modernismului.
Modernitatea textului se observă atât la nivelul conținutului, cât și la nivel formal. La
nivelul conținutului, viziunea originală asupra actului creației și încifrarea sensurilor sunt
elementele care particularizează mesajul poetic al acestui text. Poetul apare în ipostaza
de creator al unui univers aparte, poezia sa fiind o modalitate de a modifica datele
concretului, într-un efort de “creare a unei lumi” cu alte coordonate. La nivel formal,
elementele de prozodie de tip clasic – cu rima încrucișată, ritm iambic, masura de 13 –
14 silabe – respectă convenția de muzicalitate a textelor poetice în care era evident
efortul de “creare lirică a limbajului”, în spatele căreia se ascunde un mesaj poetic
profund. Așadar, poezia lui Ion Barbu propune o perspectivă originală asupra realității
imediate, în care viziunea creatorului modern se raportează discret, la un alt mod de a crea
poezie.[Blaga Stefania]
5
Modernismul sincron – Lucian Blaga
O alta orientare a poeziei moderniste este sincrona cu evolutia liricii
europene, fiind reprezentata de opera lui Lucian Blaga. El a îmbratisat
expresionismul, curent artistic de la începutul secolului al XX-lea
conform caruia realitatea capata o expresie noua prin raportarea la
absolut si printr-o participare dominata de patos subiectiv si de vitalism.
Modernismul poeziei ,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ se
sustine si prin structura compozitionala a textului liric in 3 secvente in care
cunoasterea luciferica si cunoasterea paradisiaca se afla in relatii de
opozitie si recurenta. In spirit modern, tema exprima atitutidinea poetului
filozof de protejare a misterelor lumii, izvorata la el din iubire si prin iubire
, conceptie exprimata prin metafore revelatorii care reliefeaza nu atata
diferenta filozofica in rational si irrational , cat mai ales relatiile de opozitie
dintre gandirea logica si gandirea poetica.
Sugestia moderna a textului liric este sustinuta, in principal, prin conceptual ,,mister’’, numit
printr-o varietate de metafore revelatorii : ,, corola de minuni’’ ,, tainele’’ , ,, flori’’ , ,,ochi’’ ,
,,buze’’ ,, morminte’’, ,, a lumii taina’’, ,, intunecata zare’’, ,,sfant mister’’, ,, neintelesuri si mai
mari’’. Epitelele in inversiune : ,, sfant mister’’, ,, nepatransului ascuns’’, ,, largi fiori’’ au rolul
de a potenta incarcatura afectiva si revelatia poetica in fata misterelor lumii. [Sabau Andreea]

In concluzie:
Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică ce include artele vizuale, arhitectura,
muzica și literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 - 1914,
când artiștii s-au revoltat tradițiilor academice și istorice impuse și considerate standard ale
secolelor anterioare, începând cu cele ale secolului al XIV-lea și culminând cu rigiditatea și
"osificarea" academismului secolului al 19-lea. Din cele prezentate mai sus ,descoperim anumiti
autori care fac parte din perioada modernismului.

Bibliografie :
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Modernism
 https://www.elibrariescolara.ro/image/data/rasfoire/interior_ro
mana_xii_dobra.pdf
 https://www.scribd.com/doc/248362907/Lucian-Blaga-
Incadrare-in-Modernism

S-ar putea să vă placă și