Sunteți pe pagina 1din 6

SIMBOLISMUL ÎN

LITERATURA ROMÂNĂ ŞI ÎN
LITERATURA UNIVERSALĂ

- Obreja Alicia Andreea -


 Termenul de simbolism a fost pentru prima dată utilizat de
poetul Jean Moréas, care în 1886 a publicat un celebru articol-
manifest, "Le symbolisme", dând astfel un nume curentului
literar. Dar, deși Moréas a dat startul acestei mișcări literare,
părintele literar al simbolismului este considerat Charles
Baudelaire, care a concentrat în poemul său "Corespondențe"
trăsăturile principale ale curentului: dezvăluirea
corespondențelor între universul exterior și lumea
sentimentelor, a analogiilor între elemente, a sinesteziilor.
Primul reprezentant al simbolismului din literatura română a
fost Alexandru Macedonski, supranumit “poetul rondelurilor”,
care s-a inspirat din literatura franceză. Acesta a jucat rolul pe
care l-au avut și Moréas și Baudelaire, fiind un “deschizător de
drumuri”.

Curentul simbolist, afirmat la sfârşitul secolului al XIX-lea, reprezintă o


reacţie atât faţă de impasibilitatea parnasianismului, cât şi faţă de
obiectivismul naturalist. În concepţia simboliştilor, cele două curente
precedente nu pot surprinde decât o realitate superficială, o lume a
aparenţelor. Doar experienţa subiectivă ne pune în contact cu
realitatea adevărată, cu viaţa interioară. Simbolismul este o mişcare
literară modernă, prima şi cea mai importantă în cadrul curentului
numit modernism. Precursorul simboliştilor este considerat francezul
Charles Baudelaire, care încalcă principiile estetice ale epocii când
conferă un alt scop artei: explorarea părţii ascunse a lumii,
dezvăluirea impalpabilului, depăşirea aparenţelor şi sondarea
adâncimilor universului. Poetul caută o “estetică a profunzimilor”.
 Începuturile simbolismului românesc coincid cu
cele ale simbolismului francez, generaţia nouă
arătându-se receptivă faţă de efervescenţa
mediilor artistice pariziene. O nouă conştiinţă a
condiţiei artei şi a artistului apare la poeţi români
care studiază la Paris sau care călătoresc în Franţa
(Ion Minulescu, Dimitrie Anghel). Alexandru
Macedonski deschide drumul, editând la
Bucureşti revista “Literatorul”, în care îşi publică
atât articole teoretice, cât şi creaţii experimentale
(prima poezie în vers liber din literatura română).
 Un reprezentant de seamă al curentului din România
este George Bacovia, care pune accent pe sinteza
temelor şi a motivelor, ilustrând simbolismul la un
nivel artistic superior. Poezia bacoviană se
concretizează prin motive specifice, precum plumbul,
ploaia, agonia şi golul spaţial, gol care se regăseşte şi
în poezia lui Baudelaire. Acest motiv apare cu mare
frecvenţă în universul poetic al acestuia şi sugerează
stări de disperare, de alienare şi de cădere în absurd.
Coordonatele fundamentale ale viziunii lui Baudelaire
sunt adâncul, oceanul, marea, elemente din câmpul
semantic al apei pe care îl explorează şi Bacovia.
George Bacovia
 George Bacovia a fost un poet autentic şi
original, cu o viziune nouă, impunându-se în
cadrul simbolismului românesc. Criticul literar
George Călinescu afirma că “Simbolismul
poetului este din tradiţia sumbră a
baudelaireanismului, care a cântat ploaia
insinuantă, rece, provincia, urâtul funebru,
monotonia burgheză, tristeţea autumnală”.

S-ar putea să vă placă și