c

c
c cc
c c  c
c
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc c
c
c
c
c
După ce oferă o analiză exhaustivă a universului poetic arghezian şi a
esteticii sale, Eugen Lovinescu încearcă să-i încadreze creaţia într-o formulă
unică: cea modernistă. Lucid însă, îşi dă seama de falsitatea unei astfel de
rigide catalogări, şi îl prezintă apoi ca făcând o sinteză între modernism şi
tradiţionalism. Aceasta pentru că, poetica argheziană, Äprin individualism,
prin marea originalitate de expresie, prin imagini, este modernistă´, dar tot
ea Äs-a aplecat şi la pământul ţării noastre, a culcat umbra lui Dumnezeu
printre boii plugului, a simţit solidaritatea cu trecutul (...) a ştiut, mai lapidar
şi mai definitiv decât toţi poeţii noştri tradiţionalişti, să exprime dorul
întoarcerii către ţărână.´i
În cele ce urmează ne vom axa pe latura modernistă a lui Arghezi, pe
elementele moderniste prezente în arta sa poetică.


este o mişcare culturală, artistică şi ideologică. Ea
include artele vizuale, arhitectura, muzica şi literatura, şi s-a conturat în circa
trei decenii înainte de anii 1910 - 1914, când artiştii s-au revoltat împotriva
tradiţiilor academice şi istorice impuse şi considerate standard în secolele
anterioare, începând cu secolul al XIV-lea şi culminând cu rigiditatea şi
"osificarea" academismului secolului al XIX-lea. În literatură, miza
modernismului e, în primul rând autenticitatea, acesta încearcând să pună în
consonanţă trăirea şi opera, textul literar şi emoţia estetică.ii
Într-o altă ordine de idei, arta poetică este opera literară în versuri în
care autorul îşi exprimă crezul liric, propriile convingeri despre arta literară
şi despre aspectele esenţiale ale acesteia. Autorul îşi exprimă în mod direct
concepţia despre poezie (principiile de creaţie, surse de inspiraţie, teme,
modalităţi de creaţie şi de expresie; rolul social al poeziei) şi despre rolul
poetului (relaţia poet ± creaţie / inspiraţie, raportul poetului cu lumea sau cu
divinitatea, rolul său social). Spre deosebire de poetică (un text teoretic în
proză), arta poetică este o operă literară în versuri , un manifest literar
realizat cu mijloace poetice.
Astfel, în opera sa, Arghezi va critica vehement pasivitatea şi
resemnarea oamenilor, dând ca exemplu clasa muncitoare. Mihail
Petroveanu îl consideră pe Arghezi un faimos chimist, expert în arderea
cangrenei sociale cu cei mai subtili acizi din poezia românească.iii
Tocmai acest lucru îl va face un personaj incomod în cultura primei
jumătăţi a secolului şi chiar şi după aceea. În literatura română, cazul lui
Arghezi rămâne unic. Nici un alt scriitor nu a fost mai disputat, nu a avut
parte de atâtea elogii şi contestări simultan. În fond, opera oricărui creator
provoacă reacţii antagonice, însă până la el nici unul nu a Äbeneficiat´ de o
controversă atât de vehementă, nici nu s-a declanşat o Äbătălie´ care sa
ocupe arena românească ani de-a rândul, ca în cazul lui.iv
Totuşi, prin tot ce a scris, îndeosebi prin interesul acordat lexicului,c
extras din toate registrele limbii(arhaic, bisericesc, cotidian, rural, argotic,
filosofic),prin exploatarea resurselor Äesteticii urâtului"cşi prin extraordinara
eliberare a liricului de prejudecăţi, clişee şi constrângeri, a contribuit la
depăşirea epigonismului eminescian şi la favorizarea modernismului.v
Debutat în plină mişcare sămănătoristă, la sfârşitul secolului al XlX-
lea, Arghezi e modernist prin sinteza pe care poetica sa o realizeazăc Ea
conservă ecouri eminesciene (în unele [

 şi în erotica elegiacă),
influenţe simboliste  



  
 , anunţând, prin anumite
aspecte ale creaţiei sale, avangarda care va vedea în el un precursor.
Chiar teme lirice adjudecate de tradiţionalişti(lirica mistică, paradisul
naturii rustice, cu gâzele şi buruienile sale, poezia socială) primesc o
expresie modernă, în esenţiala renovare a expresiei lirice şi a viziunii poetice
argheziene.
Creaţia argheziană a fost considerată drept exemplară, în primul rând
prin adâncirea perspectivelor interioare. Ca expresie, poezia lui Arghezi
solicită un cititor pregătit. A fost denumit un poet cu vocaţia miturilor şi a
neliniştii metafizice în ultimă expresie ± un poet ce atacă temele filozofice
fundamentale ale lumii moderne. Se scria într-un fel înainte de Tudor
Arghezi, şi în alt fel după ce opera acestui Äautor răzvrătit´ a pătruns în
mase.vi
Nou şi uimitor la Arghezi era modul în care acesta utiliza cuvintele.
Spre deosebire de alţi poeţi moderni, la care cuvântul e un 
, legat mai
degrabă de intelect, Arghezi este un 
  



 
, gata să
utilizeze pipăitul, văzul şi celelalte simţuri, pentru a se bucura de concreteţea
materiei: [
  










2







 

 







 
 
vii
Arghezi afirma că rolul artistului aflat în contact cu cuvântul este de
a-i descătuşa acestuia forţa potenţială de creaţie şi de recreare, iar acest lucru
presupune muncă şi talent. Uimit, ca de atâtea ori în faţa miracolului limbii,
el statuează specificul literaturii, ca artă a cuvântului, drept suprem şi unic în
creaţie: Ä!


 


  


  


 

 


   



  

   

   






 
  
 


   


´.viii Poetul produce o adevărată revoluţie în arta scrisului
românesc, şi în proză şi în versuri. Forţa de pătrundere în universul lumii
mărunte sau în spaţiul transcendentului se sprijină, în cazul lui Arghezi, pe o
neobosită forţă de plasticizare, căci poetul conferă inexprimabilului culoare,
sunet, dimensiune.
Pentru a reprezenta viaţa universului mărunt, poetul, asemenea
cercetătorului modern, este posedat de aspiraţia dezagregării corpurilor.
Poetul se consideră un magician al versului , ce posedă chei capabile să
deschidă Ä



"

´.ix
Contemporan cu Octavian Goga şi cu Ion Minulescu, dar şi cu mai
tinerii Lucian Blaga, Adrian Maniu şi Ion Pillat, Arghezi debutează editorial
în 1927 cu un volum care surprinde ± [




± în ciuda faptului că
majoritatea poeziilor erau cunoscute din periodicele în care fuseseră risipite
timp de două decenii. Volumul începe cu poezia ÄTestament´, poate cea mai
cunoscută poezie a lui. Poezia este definitorie pentru concepţia despre
misiunea poetului şi natura poeziei, fiind considerată arta poetică argheziană
cea mai importantă.
Ea fixează esenţa poeticului, condiţia creatorului, raportul lui cu
propria artă şi cu lumea, speculând asupra tehnicii, materialelor şi practicilor
poetice. Textul se construieşte ca o amplă meditaţie asupra destinului
colectivităţii, a relaţiei individualităţii creatoare ± artistul ± cu naţia. Ne este
rezumat aici un mod cu totul particular de a înţelege creaţia plastică, arta în
genere, arta versului în special dar ne este sugerat, prin intermediul unor
imagini poetice de indiscutabilă plasticitate, şi felul în care se raportează
artisul la societate şi la lume.
Scrisă pentru a fi plasată în deschiderea volumului [

 



această artă poetică este un monolog solemn, transmis   şi, implicit,
viitorimii.

Poezia se naşte din Äîmperecherea´ a două moduri de a privi cuvântul:

ca pe un rod al inspiraţiei(Äslova de foc´) şi ca un rezultat al meşteşugului, al

3
potrivirii vocabulelor, cu scopul de a se isca armonie şi expresivitate
estetică(Äslova făurită´).x
Cu volumul    
  , arta poetică argheziană coteşte în
personalitatea adâncă a scriitorului. Dacă poetic şi spiritual, volumul [





deţine primatul, în schimb    
   reflectă nota cea mai
autentică a tehnicii artistice argheziene, a mijloacelor de expresie în arta în
versuri a lui Tudor Arghezi.
Baudelaire afirma că 
      
   

     



# 


 



 





 
  
 

 . Astfel, Baudelaire considera că poetul poate
să nască din urât un farmec nou. Tudor Arghezi adoptă şi el aceste idei, fiind
un maestru al înfrumuseţării şi potenţării urâtului, de vreme ce opera sa va
înceta sa tolereze vechiul concept al frumuseţii.
Nu putem vorbi de o foarte mare diversitate tematică în ciclul   

 . Deşi în aparenţă disparate, totuşi există o premeditată corelare a
acestor teme, care au darul de a naşte un univers poetic unitar şi inedit în
peisajul liricii româneşti. Puţinele teme din acest volum pot fi interpretate ca
purtătoare ale unei tensiuni fundamentale a conştiinţei artistice a poetului.xi
Întregul ciclu    
   ilustrează cu pregnanţă preferinţa poetului
pentru cuvintele rare, tari, nude, expresive, potenţial mai bogate decât altele,
pentru a da mai multă culoare şi relief tablourilor înfăţişate.
Cuvintele vulgare, considerate neliterare până la Arghezi, sunt
prezente deseori ca o cerinţă de ordin estetic prin plasticitatea lor. Poetul le
Äreînviază, le prelucrează la înalte temperaturi artistice, făcând din ele
elemente caracteristice ale noului alfabet stilistic arghezian´.xii
Arghezi foloseşte în locul obişnuitelor clişee lexicale un limbaj poetic
nou, o nouă tehnică a expresiei. Dacă în [




şi în alte volume
de versuri de mai târziu Arghezi foloseşte copios expresiile figurate,
simbolurile, în   
  poetul dă curs liber îndeosebi cuvântului în
sens propriu, direct, cuvintele numind direct obiectele, dispunând de o mare
corectitudine. Printr-o materialitate a limbajului poetic, el investeşte
versurile cu potenţe expresive neîntâlnite până atunci.
Aşa cum au afirmat atâţia exegeţi ai liricii argheziene, autorul     

   a realizat Äcea mai adâncă reformă a limbii poetice pe care o
poate nota istoria literaturii noastre moderne´ în epoca de după Eminescu.
Urmărind evoluţia scrisului său, a artei lui literare pe toată traiectoria ei atât
de sinuoasă, se pot defini unele dominante care-l arată pe Arghezi ca
trăgându-se din mişcarea reformatoare în literatură, declanşată în secolul
XIX de mari poeţi francezi şi condusă la noi de cercurile macedonskiene.
Tudor Arghezi a exercitat o incontestabilă influenţă asupra poeţilor mai

4
tineri, îndeosebi avangardişti, în ceea ce priveşte selectarea lexicului şi
folosirea unor procedee artistice de certă preâovenienţă argheziană.xiii
Atacând marile teme lirice(viaţa, Dumnezeu, iubirea şi moartea),
poezia argheziană se integrează, aşadar în poezia lirică. Aducând o estetică
nouă, o nouă limbă poetică, cu o formă clasică, fără să cedeze deci
curentelor extremiste, prin individualism, prin marea originalitate de
expresie şi prin imagini, poezia lui Tudor Arghezi este una modernistă.

c
i
cf. Eugen Lovinescu,  

  
, în Dorina Grăsoiu, $
   %
,
Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1984, p. 62
ii
Iulian Boldea, & '
(    , Braşov, Editura
Aula, 2002, p. 82
iii
Mihail Petroveanu, (  %


 , Bucureşti, Editura pentru literatură, 1961, p.
109
iv
Dorina Grăsoiu, op. cit., p. 5
v
Emil Manu, (  %
)

, Bucureşti, Editura Albatros, 1977, p. 5
vi
Id. Ibid., p. 5
vii
Iulian Boldea, op. cit., p. 96
viii
Tudor Arghezi, 

*


+
 , Colecţia texte comentate, Iaşi, Editura Minerva,
1980, p. 25
ix
Iulian Boldea, op. cit., p. 97
x
Iulian Boldea, op. cit., p. 99
xi
Alexandru Bojin, +  


 %


, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1971, p. 96
xii
Alexandru Bojin, op. cit., p. 97
xiii
Alexandru Bojin, op. cit., p. 116

c
c
c
c
c
c

5
å 
  c
c
1.c Arghezi, Tudor, +
 , Bucureşti, Editura 100+1 Gramar, 1998.
2.c Arghezi, Tudor, 

*


+
 , Colecţia texte comentate,
Iaşi, Editura Minerva, 1980.
3.c Boldea, Iulian, & '
(  
  , Braşov, Editura Aula, 2002.
4.c Bojin, Alexandru, +  


 %


, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1971.
5.c Grăsoiu, Dorina, $
   %
, Cluj-Napoca, Editura Dacia,
1984.
6.c Lovinescu, Eugen, _
 ,


 -
[

 
,
Bucureşti, Editura Minerva, 1981.c
7.c Manu, Emil, (  %
)

, Bucureşti, Editura
Albatros, 1977.
8.c Petroveanu, Mihail, (  %


 , Bucureşti, Editura
pentru literatură, 1961.
9.c Pillat, Dinu, ·




 


, Bucureşti,
Editura Cartea Românească, 1980.