Opera „O scrisoare pierduta” de I. L.

Caragiale a fost
jucata pentru prima data pe scena in anul 1884, si-l
defineste pe acesta.
In ceea ce priveste curentul litterar, se incadreaza in
realismul clasic, deoarece prezinta particularitatile acestui
curent literar: personajele reprezinta defecte omenesti si
tipologii umane, care sunt bine individualizate prin defecte,
gesturi, mimica si limbaj, ceea ce le confera veridicitate.
Defectele umane criticate pot fi intalnite oricand si oriunde.
Comedia este specia genului romantic, in care sunt
criticate defecte omenesti, personaje, situatii de viata intr-
un mod care starneste rasul, deoarece foloseste diferite
forme ale comicului, iar hazul este creat de contrastul
dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para.
Tema este criticarea vietii de familie si a vietii politice
prin surprinderea unor moravuri cum ar fi adeluterul,
folosirea santajului in viata politica, demagogia,
politicianismul. Aceasta comedie a fost inspirata din farsa
electorala a anului 1883.
O primă scenă reprezentativă pentru temă este scena,
în care Zoe încearcă să-l convingă pe Tipătescu să-l voteze
pe Cațavencu, apelând la toată gama de șiretlicuri feminine.
Când Tipătescu o ceartă (“Ești femeie în toată firea, nu ești
copil”), Zoe face pe vinovata și pe victima, plânge ca să-l
impresioneze și să evidențieze cât de nefericită este ea.
Aceasta apelează la șantajul sentimental (“Dacă m-ai iubit
vreodată, scapă-mă“). Tipătescu, afectat, îi propune să fugă
în lume, dar Zoe, nici nu vrea să audă: “Ești nebun?”. Îi
propune să-l susțină pe Cațavencu, amenințându-l că dacă
luptă împotriva lui Nae, luptă și împotriva ei. Femeia se
folosește de toată puterea ei de a-l influența, oscilând între
a-l amenința că se sinucide și a-l lăsa să o certe.
O altă scenă reprezentativă pentru temă este scena,
ce prefigurează deznodământul. Cațavencu, recunoaște în
fața Zoei că a pierdut scrisoarea, iar ea nu-l crede și îl
amenință cu polița falsă descoperită de soțul ei. În Scena 8,
cetățeanul turmentat restituie scrisoarea aflată în pălăria
lui Cațavencu. Scena ilustrează ironia cetățeanului turmentat
față de Cațavencu (“O scrisoare, da, domn Nae...Nu mai
mergem la o țuică?”), dar și stările contradictorii prin care
trec Zoe și Cațavencu: neîncredere, nervozitate, disperare.
Cetățeanul nu dorește recompensă, ci vrea să știe cu cine să
voteze, ilustrând astfel confuzia cetățenilor “turmentați” de
falsele promisiuni ale celor aleși.
Titlul contine denumirea unui obiect care are un rol
important in desfasurarea actiunii si anume „o scrisoare
pierduta”, adica un bilet de amor care este folosit ca arma a
santajului politic.
Structura operei pune in evidenta cele 4 acte, fiecare
avand mai multe scene. In plus, la inceputul operei se afla o
lista de „persoane” care este specifica genului dramatic,
deoarece prezinta personajele din opera.
Constructia subiectului surprinde lupta politica dintre
doua grupari: pe de o parte partidul aflat la putere
reprezentat de Zaharia Trahanache, seful partidului, Stefan
Tipatescu, prefectul judetlui, avandu-l candidat pr Farfuridi
pentru Camera Deputatilor si pe de alta parte, Nae
Catavencu si sustinatorii sai.
In expozitiune apare prefectul judetului citind ziarul local
„Racnetul Carpatilor” in care este criticat. Alaturi de el se
afla politistul Pristanda care il aproba slugarnic in tot ceea
ce zice. Scena contine secvente comice prin felul in care
aproba ce zice Tipatescu cu replicile „curat murdar” si „sa
traiti Coane Fanica.”
Intriga se configureaza in momentul in care Pristanda
incepe sa-i povestesaca lui Tipatescu despre faptul ca auzise
pe Catavencu ca ar avea o scrisoare compromitatoare prin
care ar putea sa-i oblige pe Tipatescu si Trahanache sa-l
sustina pe el in alegerile pentru Camera Deputatilor si sa
renunte la candidatul lor, Farfuridi. Intre timp soseste
Zaharia Trahanache care lamureste misterul scrisorii
pierdute. El ii spune lui Tipatescu ca fusese invitat de
Catavencu pentru a ajunge la o intelegere. Acesta pretindea
ca detine o scrisoare de amor de la Tipatescu catre Zoe, si
in schimbul nepublicarii scrisorii in ziar, cere sa fie sustinut
in alegeri.
Conflictul dramatic se amplifica, deoarece Zoe si
Tipatescu incearca sa salveze situatia si se creeaza o
agitatie comica si nejustificata. Zoe il invita pe Catavencu la
o discutie si se foloseste de toate „armele” feminitatii
pentru a-l convinge sa nu publice scrisoarea, dar acesta nu
accepta decat in schimbul promisiunii ca va fi sustinut in
alegeri. In final, Zoe, il convinge pe Tipatescu sa promita ca
atat el cat si Trahanache vor sustine candidatura lui
Catavencu. Intre timp Trahanache spune ca aceasta
scrisoare este un fals si incearca sa para naiv, dar ne dam
seama ca este viclean. El trage de timp si cauta o arma a
contra-santajului pe care o gaseste intr-o factura
falsificata de Catavencu. Farguridi si Branzovenescu simt ca
se intampla ceva si il acuza pe Tipatescu de tradare.
Punctul culminant se desfasoara intr-o sala de sedinta,
acolo au loc discursurile absurde si ridicole ale celor doi
candidati, Catavencu si Farfuridi si atunci, Trahanache
anunta alesul care este trimis de la „centru” si este un
personaj care apare pentru prima data, Agamemnon
Dandanache. Aflam ca Dandanache ajunsese deputat tot prin
santaj politi cu o scrisoare de amor.
Ca in orice comedie, finalul aduce impacarea generala.
Scrisoarea intra in posesia lui Zoe prin intermediul
Cetateanului Turmentat si Zoe ii cere lui Catavencu sa
conduca banchetul dat in cinstea alesului.
Putem spune cu certitudine, ca „O scrisoare pierduta” de
I. L. Caragiale apartine realismului clasic, deoarece surprinde
toate trasaturile acestui gen si ca este una din cele mai
frumoase comedii ale literaturii noastre.