Aci sosi pe vremuri

 publicată în volumul „Pe Argeș în sus” (1923)

 poezie de factură tradiționalistă, specifică viziunii lui Pillat care „cântă bucuriile simple,
savurate în cadrul bucolic al peisajului natal, satisfacţiile vieţii patriarhale”. (Ovid
Crohmălniceanu)

1. Încadrare
Specie– elegie (poezie ce exprimă sentimente de tristețe)
Curent- tradiționalism:
 spațiul rural
 valorificarea trecutului prin procedeul evocării
 utilizarea arhaismelor: peruzea, crinolină
 prezența religiei: clopotul din turnul vechi din sat
 pitorescul peisajului, armonia tabloului natural
 imaginea casei părintești ca un axis mundi, legătura cu străbunii

2. Ilustrarea temei prin două secvențe semnificative

Tema: –iubirea, trecerea timpului

Secvențe:
a. prezentarea casei părintești, centru al universului ființei umane

b. clopotul vechi din sat, element atemporal de echilibru ce veghează generațiile

Viziunea despre lume este una tradiționalistă– specificul autentic românesc și spiritul țăranului
român sunt singurele realități generatoare de viață, de opere originale. În opoziție, mediul urban
înstrăinează omul, îl îndepărtează de adevărata sa natură.

3. Elemente de structură

Eul liric:
 obiectiv în prima secvență a poeziei, în descrierea poveștii de dragoste a bunicilor
 subiectiv în a doua parte unde prezintă propria poveste: „m-ai găsit”, „ți-am șoptit”

Titlul
 „aci”- formă populară a unui adverb de loc, „pe vremuri”- un adverb ce exprimă nuanța
trecutului, „sosi”- un verb ce face legătura între trecut și prezent

Compoziție– 19 distihuri și 1 monostih împărțite în 3 secvențe:

Secvența 1 – iubirea bunicilor

 prezentarea casei bunicilor, un centru al universului (axis mundi) sufletului uman
 timpul este mitic- paianjenii, pe vremea haiducilor
 idila bunicilor: sosirea bunicii, gestul romantic al bunicului care recită poezii romantice
 atmosferă romantică: amurg, lună
 imaginea auditivă a clopotului: atemporalul, echilibrul, protecția divină

Secvența 2
 meditație pe tema trecerii timpului
 imaginea portretelor ce evidențiază transformările ființei umane
Secvența 3– iubirea eului liric, scenariul primei părți se repetă construindu-se niște relații de
opoziție: trecut/ prezent, bunica vine în berlină/ iubita în trăsură, iubitul recită din poeți romantici/
iubitul din simboliști, ochi de peruzea/ ametist.

Semnificații: ființa umană este perisabilă (trecătoare). Legătura cu trecutul și cu generațiile,

respectarea tradițiilor și a principiilor de viață asigură continuitate, valoare, echilibru.

Tema și viziunea despre lume într-o

poezie tradiționalistă
Poezia „Aci sosi pe vremuri” apare în volumul „Pe Argeș în sus”, publicat în 1923. Este o poezie
tradiționalistă, ilustrând specificul viziunii artistice a lui Ion Pillat care „cântă bucuriile simple,
savurate în cadrul bucolic al peisajului natal, satisfacţiile vieţii patriarhale”. (Ovid Crohmălniceanu)

1. Încadrare
Ca specie, poezia este o elegie (poezie ce transmite sentimente de tristețe) prin referirea
melancolică la trecut și prin evidențierea trecerii ireversibile a timpului peste ființa umană. Aparține
tradiționalismului prin descrierea spațiului rural în care are loc întâlnirea bunicilor, prin
valorificarea trecutului folosind procedeul evocării în prezentarea iubirii bunicilor, prin utilizarea
arhaismelor care creează parfumul unei epoci: „peruzea”, „crinolină”, „obloane”, „pridvor”.
Deasemenea, clopotul evidențiază prezența religiosului iar casa părintească (un axis mundi)
păstrează legătura cu străbunii. Peisajul este unul pitoresc, tabloul naturii este unul plin de
armonie de care sufletul poetului este îndrăgostit.

2. Ilustrarea temei prin două secvențe semnificative

Tema poeziei este pe de o parte iubirea, experiența de viață fermecătoare care se repetă peste
generații dar și trecerea ireversibilă a timpului în secvența meditativă a textului. O imagine
poetică semnificativă este prezentarea casei părintești, acum părăsită, acoperită de mister dar
care rămâne un axis mundi, un centru al existenței ființei poetului. O altă imagine vizuală
sugestivă este cea a clopotului din „vechiul turn din sat”, element atemporal de echilibru ce
veghează peste generații.

Viziunea despre lume este una profund tradiționalistă. În opinia autorului specificul autentic
românesc și spiritul țăranului român sunt singurele realități generatoare de viață, de opere
originale. Mediul rural nealterat asigură autenticitatea trăirilor, a sentimentelor, favorizează o
continuitate a generațiilor. În opoziție, mediul urban înstrăinează omul, îl îndepărtează de
adevărata sa natură.

2. Elemente de structură

Eul liric este obiectiv în prima secvență a poeziei, în descrierea poveștii de dragoste a bunicilor
dar este subiectiv în a doua parte, cea cu caracter reflexiv și în secvența a treia unde prezintă
propria poveste de iubire. Astfel identificăm în text mărci lexico-gramaticale subiective: „m-ai
găsit”, „ți-am șoptit”.

Titlul conține formă populară a unui adverb de loc- „aci”, o locuțiune adverbială ce exprimă nuanța
trecutului- „pe vremuri” și verbul la perfect simplu „sosi” ce face legătura între trecut și prezent.
Compoziție

Poezia conține 19 distihuri și 1 monostih împărțite în 3 secvențe. Prima secvență ilustrează

iubirea bunicilor. În incipit eul liric obiectiv prezintă imaginea casei bunicilor, un centru al
universului (axis mundi) sufletului uman. Deși acum este părăsită, paianjenii fiind stăpânitorii
locurilor, ea reprezintă un spațiu aparte, de stabilitate pentru ființa poetului, emanând un mister ce
parcă așteaptă să fie descoperit. Proiecția poveștii de iubire este într-un timp mitic: „de când
luptară-n codru și poteri și haiduc”. Idila bunicilor se desfășoară după un ritual: sosirea bunicii care
călătorește prin lanul de secară într-o berlină, cu o talie subțire, îmbrăcată în crinolină, cu ochii de
peruzea. Bunicul este romantic și îi recită poezii din lirica romantică (Lamartine, Heliade-
Rădulescu), atmosfera e paradiziacă, de un pitoresc accentuat prin imaginile vizuale („umbrele”,
„luna”) sau prin cadrul rural ce conturează o geografie imaginară, un topos tradițional cu „lanuri”,
„plopi”, „berze”. Peste toate se remarcă prezența clopotului „din vechiul turn din sat”, un simbol
atemporal al echilibrului, al protecției divine asupra satului, asupra locuitorilor acestuia în decursul
generațiilor.

Strofele 11-12 din poezie constituie a doua secvență a poeziei, ea funcționând ca o meditație pe
tema trecerii timpului și ca un liant între povestea trecutului și prezent. Secvența începe cu o
exclamație retorică: „Ce straniu lucru: vremea!”, o expresie a reflecției autorului asupra trecerii
timpului. Percepția faptului că suntem victime ale îmbătrânirii se realizează brusc: „deodată pe
perete/ Te vezi aievea numai în ștersele portrete”, singurele obiecte care consemnează imaginea
ființei peste vremuri rămânând portretele. Această secvență accentuează caracterul elegiac al
poeziei.

Ultima secvență este o confesiune a eului liric, a iubirii prezente. Scenariul primei părți se repetă
construindu-se pe alocuri pe niște relații de opoziție: trecut/ prezent, bunica vine în berlină/ iubita
în trăsură, iubitul recită din poeți romantici/ iubitul din simboliști, ochi de peruzea/ ametist. Rămâne
acceași casă, aceelași drum, aceelași lan de secară și imagine a frumuseții femeii. Atmosfera e
din nou romantică, natura e blândă și paradiziacă. Sunetul clopotului ce veghează momentele
importante din viață este prezent și aici. Prin reluarea imaginilor din prima secvență se
accentuează ideea tradiționalistă a legăturilor profunde între generații și a principiului ancorării în
realitățile trecutului.

Poezia și volumul sunt reprezentative pentru specificul poetului deoarece poeziile incluse
realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească, obiectele
specifice, universul rural, împrejurimile casei, natura câmpenească, toate acestea fiind însufleţite
de amintirile copilăriei.