LACUSTRA De George Bacovia Prin motive (noaptea,ploaia,nevroza,golul sufletesc,singuratatea),prin atmosfera dezolanta si pein tehnica (muzicalitate interioara,corespondenta,sugestie),Lacustra apartine curentului

simbolist.Poezia comunica o stare de anxietate,de criza,determinate de agresiunea mediului exterior (a ploii).Decorul macabre,simbolul obsedant,acuitatea senzoriala sunt elemente specifice liricii bacoviene. Titlul este o metafora simbol.Termen cheie al textului exprimand spaima de ploaie si moartea iminenta,lacustra inseamna,de fapt,locuinta lacustra si face trimitere la locuintele preistorice,inaltate pe stalpi in mijlocul apelor sau la marginea lor,oferind numai o neinsemnata protectie in fata calamitatilor. In Lacustra tema dominanta este aceea a singuratatii.Natura ostila,intemperiile, ploile diluviene exacerbereaza nelinistea celui ce incearca sa se odihneasca,facand mai acut sentimentul solitudinii (Sunt singur si ma duce-un gand).Apa nu mai este spatiul genezic,nu mai reprezinta haosul primordial,nu mai este obiect al contemplatiei,ci se incarca de conotatii malefice.Ea distruge,degradeaza,destrama natura,mineralul (Aud materia plangand) ,civilizatia (Un gol istoric se intinde),dar destructureaza si microuniversul spiritual,spatiul intim al eului poetic.Somnul,noaptea eternizate (de-atatea nopti) nu mai sunt nici ele faste pentru fiinta,ci dimpotriva accentueaza senzatia de insecuritate sau de captivitate (Si parca dorm pe scanduri ude/In spate ma izbeste un val).Asteptarea inspaimantata a mortii prin descompunere,prin eroziune (Tot tresarind,tot asteptand) exprima tema mai generala a instabilitatii si precaritatii oricarei salvari. Cele 4 strofe sunt organizate simetric.Prima si ultima strofa descriu spatiul real si incadreaza ca intr-o acolada celelalte versuri circumscrise spatiului somnului si al visului,bantuit de cosmaruri.Planul realitatii materiale este dublat de planul lumii interioare.Tiparul metric este,de asemenea,complex.In prima si a treia strofa se gasesc 3 versuri identice cu functie de refren care amplifica muzicalitatea interna a poeziei (De-atatea nopti aud plouand,Sunt singur si ma duce-un gand/Spre locuintele lacustre). Masura constanta (de 8-9 silabe),plasarea gerunziului in rima (plouand/plangand) asonanta (se intinde/ploaie,ude/pori) potenteaza sonoritatea sumbra a textului. Organizarea substantei fonetice in Lacustra creeaza o melodie apasatoare,delirant-macabra care corespunde in structura de adancime unei stari lirice identice,unei tristeti matafizice.Sonoritatea inclusa a versurilor,realizata prin frecventa vocalei u,un adevarat lait-motiv (aud,plouand,sunt),prezanta grupului consonantic exploziv pl ,dar si terminatia stridenta in ind a cuvintelor (gand,asteptand,tresarind) alcatuiesc o tema muzicala grava in perfect echilibru cu nucleul ideatic si afectiv al poeziei. La nivel morfo-sintactic,verbele de perceptie (tresa,mi se pare,simt) si gerunziul (asteptand,tresarind) indica starea de veghe nelinistita,angoasa eului poetic.Semnele prezentei acestuia in text sunt de altfel foarte numeroase.Solitudinea si insingurarea lui sunt sugerate prin regimul verbal si pronominal,dar si prin reluarea adj. singur. Propozitiile spaimei si ale trairilor afective rezulta si din utilizarea staruitoare a adjectivelor nehotarate (atatea nopti,atata ploaie),a adverbului de intensitate (tot tresarind,tot asteptand) si a conjunctiei si (si parca dorm,si mi se pare). Structura lexicala a poeziei exprima de asemenea teama de fenomenul diluvian si apasarea sufleteasca.Gruparea cuvintelor in sfera semantica a apei (lacustra,plouand, plangand, ude,val,ploaie) si a umanului (singur,simt,tresarind) explica transferurile dinspre marele univers (cosmic) spre micul univers (intim).

In plan stilistic,repetitia versurilor (De-atatea nopti aud plouand),personificarea (materia plangand),simbolul (locuintele lacustre) exprima teroarea materialitatii si fragilitatea fiintei in fata agresiunii acesteia. Exemplu maxim al <<nenorocirii>> dizolvate in aceasta apa-neant il reprezinta desigur Lacustra,in care cosmosul intreg se lichefiaza,re-curge spre haos,reintra in intunericul nebulos al primordialitatii si inexprimabilului,devine ireparabilitate.Si intr-o incomparabila stare de singuratate,frica,amenintare,ipoteze,insecuritati,poetul aude plouand (nu vede,aude si asteapta dardaind).Ce?Ca arabii lui Exupery din fata cascadei,sfarsitul probabil. (Ion Caraion,Sfarsitul continuu)