Sunteți pe pagina 1din 3

Flori de mucigai Comentariu

Tudor Arghezi a fost un scriitor romn cunoscut pentru contribuia sa la


dezvoltarea liricii romneti sub influena baudelairianismului. Poet cu o
activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bogata, s-a
inscris, deopotriva, in traditie dar si in modernitate, receptarea pozitiva a lui
Arghezi fiind una tarzie.
Poezia Flori de mucigai deschide ciclul cu acelasi nume in anul 1931,
volumul fiind o consecinta lirica a unei experiente de viata: scurta perioada de
detentie a lui Tudor Arghezi din motive politice in inchisoarea de la Vacaresti ,
ciclul arghezian evocand lumea universului carceral.
Totodata Arghezi foloseste in volumul sau estetica uratului, in lirica
moderna uratul devenind sursa de inspiratie fara a fi valorizat negativ, castigul
cel mare al volumui fiind fara doar si poate limbajul, Arghezi alaturand cuvinte
argotice de termeni colocviali, arhaisme sau neologisme.
Titlul poeziei este de ecou baudelairean, acesta amintind de Les fleurs
du mal ale lui Baudelaire, ideea sugerata este aceea ca frumosul poate
creste" si din urat, asa cum florile ( simbol al prospetimii , vitalitatii) cresc deasupra mucegaiului ( simbol al degradarii al uratului).
Poezia Flori de mucigai este o arta poetica ( ars poetica), tema
acestei opere constituie menirea poetului, rolul sau in societate, cat si
conceptia sa despre poezie, dar totodata si conditia poetului damnat, care pe
perioada inchisorii isi pierde vechile virtutii de creator.
Ideea poetica este exprimata compozitional prin 20 de versuri
structurate in doua secvente lirice, prima secventa fiind alcatuita din 3 enunturi
iar a doua din 4 enunturi.
In prima secventa lirica, eul liric este unul implicit, fiind sugerat prin
marci lexicale : verbe la persoana intai: am scris, vocea acestuia reconstituind
procesul de faurire al versurilor, Arghezi inlocuind substantivul stihuri cu
pronumele personal le din dorinta de a avea un efect mai expresiv. Chinul,
suferinta, travaliul crearii este descris in enuntul intai. In inchinsoare, lipsit de
instrumentele scrierii, omul este nevoit sa apeleze la unghieceea ce
presupune efort fizic, dar si o echivalare cu o intoarcere in timp, conditia lui
fiind comparata cu primitvii care pictau pe peretii pesterilor.
Spatiul inchis, limitat, claustrant este evidentiat de elemente spatio
temporale, / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric, pe singuratate...,
intunericul fiind prima cauza a condamnarii conditiei de creator, poetul
pierzand din lumina atat de vitala, sacra, rece, noua, care investea lumea cu
atributele sacrului. Singuratatea reprezinta o stare sufleteasca, versul Cu

puterile neajutorate indica lipsa inspiratiei divine, a harului. Astfel ii sunt luate
elementele vitale creatiei, in comparatie cu Evanghelistii care au scris Biblia sub
inspiratie divina, intr.un regim major, poetul nostru scrie versurile intr.un ritm
minor, fara asistenta divina, spatiul inchis lipsindul de secundaritati.
Versurile Cu puterile neajutate / nici de taurul, nici de leul, nici de
vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan. " contin
simboluri crestine, taurul, leul, vulturul fac referire la Luca, Marcu si Ioana, cei
trei evanghelisti pe care iconografia crestina ii infatiseaza impreuna cu aceste
simboluri, fiecare semnificand: taurul virtutea preoteasca si jertfa, leul
domnia lui Iisus, taria si puterea inparateasca si vulturul care reprezinta
imaginea Sfantului Duh. Despuiat de sacralitate in infernul inchisorii ( cu
puterile neajutate") poetul devine un damnat.
Enuntul al doilea contine repetitia cuvantului stihuri, cuvant arhaic ce
da o valoare expresiva poeziei. Anularea timpului cronologic este evidentiata in
versul Stihuri fara an, astfel ca in inchisoare timpul este perceput subiectiv,
un timp monoton, distorsionat care se prelungeste parca la infinit.
Lipsa hranei, a apei, a tigarilor si dorinta de moarte a poetului definesc
starea sa de spirit , stare descrisa in versurile: Stihuri de groapa, / De sete de
apa / Si de foame de scrum.
Simbolismul este iarasi intalnit in enuntul al treilea, unde mana dreapta
este considerata drept simbol al angelitatii, o mana benefica ce tine de
divinitate, manei stangi fiindui atribuita o conotatie demonica, malefica.
Metafora unghia Ingereasca sugereaza prezenta harului si al inspiratiei, care
se pierde, verbul a toci sugereaza ruperea legaturii stranse dintre poet si
divinitate, legatura ce va fi pierduta pe perioada coborarii in iad.
Prezenta inversiunii nu o mai am cunoscutreprezinta o schimbare a
topicii propozitiei si totodata convertirea unghieiintr.un instrument diavolesc,
nerecunoscut de poet.
Secventa a doua ne prezitna drama poetului, si imposibilitatea acestuia
de a mai scrie. Noul instrument de creatie este generator de suferinta ce va
da nastere unui nou tip de poezie in care truda nu este suficienta iar Logosul
nu se mai intrupeaza in vers sacru. Se pun in relatie cele doua planuri, si-anume
cel interior cat si cel exterior. Intunericul face referire la non-existenta iar
ploaia este perceputa auditiv ca o agresiune.
Poezia este o arta poetica, rolul poetului este datoria de a creea in orice
conditii cu orice pret, in lipsa instrumentelor de scris, a hranei si a apei si
tigarilor, altfel spus, nu trebuie sa renunte la menirea sa si nu trebuie sa se
bazeze pe ajutoare exterioare. Trebuie sa aiba taria de a trece peste slabiciunile
firesti, inerente omului, sa se dedice in totalitate creatiei.

Poezia poate fi considerata o eliberare, o depasire a planului real si o


retragere in planul ideal, imaginar. Totodata poezia trebuie sa oglindeasca
suferintele oamenilor si sa le sublimeze, sa le purifice. Poezia trebuie sa stie
asadar sa scoata din mucegai adevarate flori ale luminii si sperantei.
Modurile de expunere sunt descrierea artistica si monologul liric adresat
in forma confesiva. Mediul inchisorii si poezia creata sunt evidentiate
descriptiv. Durerea interioara a eului si neputinta sunt eidentiate confesiv. Ca
urmare, lirismul devine subiectiv.
Marcile lexico-gramaticale prin care este evidentiata prezenta eului poetic sunt
verbele la persoana I am scris, am cunoscut, am lasat, pronume
personale si reflexive la persoana I singular mi, ma, monologul liric adresat
le-am scris cu unghia pe tencuiala.
Ca urmare a celor mentionate anterior, opera Flori de mucigai este o arta
poetica moderna.