Poezia sociala.

Arghezi exprima o atractie surprinzatoare pentru fata dizgratioasa a lumii, o placere a cruzimii,
un spectacol al degradarii umane:
ilustreaza scabrosul, putreziciunea vietii omenesti: "in beciul cu morti, Ion e frumos, intins gol pe piatra cu-n
fraged suras, Trei nopti sobolanii l-au ros Si din gura-i baloasa-i cade sacaz." ("Ion Ion")
lumea mahalalei citadine, a pungasilor, a ucigasilor, a puscariasilor ("regasita si in proza "Poarta neagra)",
ilustrata in poeziile "Doi flamanzi", "Generatii", "Ceasul de apoi", "Cina":
"O fi fost ma-ta vioara, Trestie sau caprioara Si-o fi prins in pantec plod De strigoi de voevod? Ca din oamenii
de rand Nu te-ai zamislit nicicand. Doar anapoda si sparc, Cine stie din ce smarc, Morfolit de o copita De
faptura negraita Cu coarne de gheata, Cu coama de ceata, Cu uger de omat -Iese asa fel de fat"("Fatalaul")
"in frig si noroi Trec hotii-n convoi, cate doi, Cu lanturi taras de picioare, Muncindu-se parca-n mocirli de
sudoare"("Cina")
Arghezi ramane solidar cu cu cei multi, care trudesc in anonimat. infrumusetati de munca aspra, dar cinstita,
in timp ce aceia care trandavesc sunt degradati moral, jalnici. Poetul se simte mandru pentru cei simpli si
cinstiti si revoltat si dispretuitor fsta de cei "plini de bube", cum ii numeste pe boieri.
Poezia de revolta sociala este exprimata in volumul "1907-Peizaje" din 1955, in care poeziile-pamflet "Cuvant
inainte", "Pe razatoare", "Lipsesc morminte" ilustreaza drama rascoalei taranesti intr-un limbaj deosebit de
impresionant.
Volumul "Cantare omului" din 1956 este o adevarata sociogonie. ilustrand in imagini poetice de o puternica
expresivitate artistica evolutia omului de-a lungul devenirii sale ("Nascocitorul"), pana la omagiul adus acestuia
pentru descoperirea tainei tainelor, atomul ("Cel ce gandeste singur").
V. Poezia jocului, a boabei si a faramei exprima fascinatia pe care o are Arghezi pentru universul inconjurator,
alcatuit, cu candoare unica si fermecatoare, din lumea gazelor, a florilor si a animalelor domestice. in proza si
poezia dedicate acestor minuscule fiinte, Arghezi explica naiv geneza Universului ("facerea lumii, balet pe
sapte silabe"), aseamana conditia omului cu "Un plop uscat" ori descrie elementele marunte ce compun
Universul, cum ar fi: buruienile, cartoful ("Har"), dovleacul ("Hora in gradina"), gazele ("Vaca lui Dumnezeu").
"imbracati in straie de iasca
Sunt gata cartofii sa nasca,
S-au pregatit o iarna de soroc,
Cu cartitele la un loc "("Har")
poezia sociala. Volumul reprezentativ in care se dezvolta tehnica estetica a uratului, o prima tendinta a temei
este Flori de mucigai (1931). Marile evenimente sociale se regasesc in volumul (1907 Peisage), iar omul in
evolutia sa este cantat in volumul Cantare omului.
Opera literara Testament :
Estetica uratului se regaseste in mai multe versuri din poezie. Primele versuri in care apare Din graiul lor cundemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite. Poetul transofrma limbajul urat in cuvinte care au inteleg si
semnificatie deosebita. (de dezvoltat pe baza poeziei)
La nivel lexico-semantic se observa acumularea de cuvinte nopetice care dobandesc valente esteticii uratului
(de exemplu bube, mucegaiuri si noroi, ciorchin de negi). Ineditul limbajului arghezian provine din
valorificarea diferitelor straturi leicale in asocieri surprizatoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (gramadii)
cuvinte si expresii populare(ropi, rapi pe branci, plavanii)

Tematica sociala cunoaste cateva reprezentari deosebite in lirica argheziana, pe de o parte poetul reflecta stari
grave ale societatii: saracia care duce la revolta, iar pe de cealalta parte se ofera o viziune larga asupra societatii
si omului privite in evolutie, prin consemnarea evenimentelor importante ale progresului omenirii.
Aceasta tema apare in volumele: Cantare omului, 1907. Piezaje si Flori de mucigai.
Volumul Flori de mucigai este cel mai reprezentativ pentru aceasta tema si descrie atmosfera de detentie
avand ca mesaj ideea ca omul nu poate fi iremediabil pierdut -; chiar daca se afla la periferia societatii, el totusi
poseda resurse de salvare a sufletului.
In acest volum isi gaseste expresia cea mai deplina adeziunea lui Arghezi la estetica uratului, caria poetul ii da
contur in Testament: Din bube, mucigaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi.
Mediul e cel al mahalalei citadine de odinioara, al pungasilor, ucigasilor si tigancilor-florarese, al puscariasilor
(volumul are si o replica in proza: Poarta neagra). Limbajul iese de aici improspatat, viu colorat, de o
expresivitate nebanuita, rezultata din curajul poetului in fata cuvantului argotic pe care-l imperecheaza cu
arhaismul, cu neologismul sau cu termenul lingvistic de uz curent: In frig si noroi/ Trec hotii-n convoi, cate
doi,/ Cu lanturi taras de picioare,/ Muncindu-se parca-n mocirli si sudoare (Cina).
Versurile din volumul Flori de mucigai sunt scrise altfel decat se obisnuise pana la el, cu unghiile de la mana
stanga, cum zice poetul in poemul titular al volumului. Ele:
Sunt stihuri fara an,
Stihuri de groapa,
De sete si apa
Si de foame de scrum
Stihurile de-acum.
Volumul 1907. Peizaje surprinde cateva secvente din revolta taraneasca, subliniindu-se faptul ca taranii au
fost indreptatiti sa recurga la gesturi extreme, pentru ca saracia si nedreptatea dobandisera o mare extindere.
Poetul surprinde cu emotie momentele rascoalei: izbucnirea revoltei in Cauza cauzelor, Cuvant inainte si
Razvratitul; desfasurarea rascoalei in Flamanzenii si Boierii iar reprimarea este prezentata in poeziile:
Lipsesc morminte, Patru al Catrincii, Epilog. Tonul usor ironic scoate in evidenta drama taranului roman,
dar si a muncitorului solidarizat cu truditorii pamantului.
Volumul Cantare omului este considerat drept o sociogonie care prezinta evolutia omului pe scara istorica si
ontologica pana in secolul XX.
Poeziile volumului par a fi momente din evolutia omului. Cel mai important eveniment a fost dobandirea
pozitiei verticale, aceasta simbolizand desprinderea din stadiul de animalitate si perceperea universului fara
temeri si angoase. Momentul este sensibil relevat in poeziile Umbra, Eu, umbra, Implinire. Arghezi vede
omul ca pe o fiinta capabila sa se perfectioneze, sa domine natua si sa se domine. Forta omului este imensa si ea
deriva din ceea ce poate implini mana si gandirea. Poetul elogiaza mana, simbol al infaptuirilor deosebite, dar si
al bunatatii si sensibilitatii omului, in poeziile: Adame, Sa ti-o sarut, Mana lui.
in volumul Cantare omului se condamna razboiul si se pledeaza pentru paca in Lupta si razboi, Temeiul
ni-i fratia, Prietenie, Jale.
Elogiul omului din secolul XX, asemanat cu Prometeu, este evident in textul Cel ce gandeste singur, creatie
care incheie volumul Cantare omului.