IONA

de Marin Sorescu
Teme, motive, simboluri si elemente de intertextualitate
Marin Sorescu ( 1936-1996) este scriitorul romn cel mai reprezentativ al
sfrsitului de secol XX. Posibil candidat la Premiul Nobel, el i-a ilustrat geniul, prin creaia
sa, n toate domeniile literare: poezie, proz, dramaturgie, eseistica si critica literara.
Descoperim, in toate acestea, un spirit stralucitor, un ironist fin si incorigibil, un poet al
paradoxului , al lucrului comun si in acelasi timp profund simbolic, un eseisist plin de verva,
intr-o expresie cu totul particulara si neasteptata, un romancier valoros, desi neexersat de
ajuns, dar poate in primul rand, un dramaturg de talie europeana, reflectand in piesele sale
temele si experientele majore ale teatrului secolului XX. Dramaturgia lui Marin Sorescu este,
probabil, poarta cea mai larg deschisa de inscriere a creatiei sale in circuitul valorilor
universale. Aparut intr-o epoca inca plina de clisee ideologice, cu personaje schematice,
avand o existenta comuna, nutrita numai din lupta pentru impunerea ideilor politice ale
vremii, teatrul lui Marin Sorescu reprezinta un efort de sincronizare cu problematica
dramaturgiei europene si readuce in discutie drama destinului uman, existenta absurda, mai
puternic marcata la noi de conditiile oprimante ale regimului totalitar.
Marin Sorescu este, indeosebi in ciclul La lilieci, creatorul unei lumi fantastice,
desprins din satul romanesc ancestral, cu strigoi, varcolaci, babe ghicitoare si mosnegi
preocupati de cresterea vacilor si porcilor, intr-un decor aproape suprarealist, alcatuit din
colibe inconjurate de duzi, de nuci sau pasari, ca in toamna patriarhului a lui Gabriel
Garcia Marquez. Este, de altfel, in toata poezia, un exponent al fantasticului cotidian, al
asociatiilor lingvistice paradoxale, al metaforelor, simbolurilor si al parabolelor profunde,
care trec si in piesele sale.
Clasificarile de teatru poetic, teatru-parabola, teatru-dezbatere, sunt frecvente in
interpretarile critice ale operei, poetul insusi fiind inclinat sa accepte, de pilda in
Extemporal despre mine insumi ( 1981) , ca teatrul reprezinta o modalitate mai
potrivita, mai favorabila de punere in text, in scena, a ideilor poetice. In acest fel, piesele
de teatru, Iona(1968), Paracliserul(1970), A treia teapa (1971), Matca( 1973),
Exista nervi(1974), Raceala(1980) sunt pline de conotatii metaforice si filozofice, dar
sunt si un vuiet de intrebari puse si nerezolvate, intrebarile grave de la sfarsit de mileniu
asupra existentei individuale a omului si a destinului colectiv al omenirii.
Piesele lui Marin Sorescu, inspirate din istoria nationala, Raceala si A treia teapa,
au si ele, ca Iona sau Paracliserul, caracterul teatrului sau, adica o structura foarte
moderna, bazata pe transparenta parabolei si facultatea acesteia de actualiza energetic
trecutul, dezvaluindu-i intr-un chip izbitor, sugesti, emblematic, permanenele.
( Ovidiu S. Crohmalniceanu Al doilea suflu, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1989,
pag. 255-256)
Iona, subintitulata tragedie in patru acte de Marin Sorescu, a fost publicata in
1968 in revista Luceafarul si face parte, alaturi de Paracliserul si Matca, dintr-o
trilogie dramatica, intitulata sugestiv Setea muntelui de sare. Titlul trilogiei este o
metafora care sugereaza ideea c setea de adevar, de cunoastere si de comunicare sunt
cile de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul istovitor al
existentei, iar cele trei drame care o compun sunt meditatii-parabole, realizate prin ironie.
Simbolice pentru titlul volumului din care fac parte, dramele Iona, Paracliserul si Matca
sunt parabole pe tema destinului uman, parafraznd trei mituri fundamentale: mitul biblic
(Iona), mitul mesterului Manole (Paracliserul) si mitul potopului (Matca).
Iona, prima experienta a lui Marin Sorescu, dar decisiva, in domeniul
dramaturgiei, poarta amprenta puternica a poeziei si reprezinta capodopera sa dramatica,
unul dintre evenimentele vietii noastre teatrale. In ea , autorul a simbolizat drama
ontologica a omului modern (si a omului ca fiinta) aflat sub puterea destinului orb.
Inspirata din mitul biblic al omului inghitit de un peste , opera nu prezinta o drama
individuala ,ci una general umana, nascuta din frmntarile si nelinistile fiintei pmntene
n faa propriului destin. De-a lungul celor patru tablouri , Iona d nastere la interogatii
existentiale grave, privitoare la viata, moarte, singuratate, destin; prin aceasta trasatura ,

ea se incadreaza in teatrul de idei devenind un adevarat poem dramatic al nelinistii

metafizice.
In toate cele patru acte ale piesei se aude o singura voce, a lui Iona, dedublata
ns, pentru a sustine un solilocviu plin de verva si de substraturi simbolice, prin care se
propaga principalele idei ale dramei. Minutia cu care sunt decise decorurile, in partea initiala
a fiecarui tablou, creeaza un spatiu determinant pentru situatia existentiala in care se afla
personajul. Marin Sorescu transcrie, in termeni moderni, mitul lui Iona. Drama are la
origine cunoscutul mit biblic al lui Iona , fiul lui Amitai. Iona este nsrcinat sa
propovaduiasca cuvntul lui Dumnezeu in cetatea Ninive, caci pacatele omenirii ajunsesera
pn la cer. Iona accepta misiunea , dar se razgandeste si se ascunde pe o corabie cu care
fuge la Tarsis. Dumnezeu il pedepseste pentru nesupunere , trimitand un vant ceresc care
provoaca o furtuna pe mare. Corabierii banuiesc faptul ca Iona este cel care a atras mania
cereasca , asa ca il arunca in valuri. Din porunca divina , Iona este inghitit de un monstru
marin si , dupa trei zile si trei nopti petrecute in burta pestelui in pocainta , Domnul a
poruncit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe uscat.. Subiectul acestei fabule biblice se
intalneste in piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext, personajul deosebindu-se de biblicul
Iona prin aceea ca acesta din urma este inghitit de chit pentru ca voia sa fuga de o misiune ,
pe cand eroul lui Sorescu nu svrsise nici un pacat , se afla nc de la inceput in gura
pestelui si nici nu are posibilitatea eliberrii in fapt.
Din intregul mit, scriitorul nu retine ns dect ideea claustrarii in pantecele unui peste
si, cum vom vedea, destinul de salvator al omului, al omenirii de fapt, cu care este nvestit
n pies Iona. Chiar personajul pare sa-si aduca aminte, cu mare greutate, povestea
chitului, semn ca legaturile omului modern cu mitul sunt destul de slabe si intentia lui
Marin Sorescu este, in buna masura, alta, deviata ctre sensurile contemporane ale
dezbaterii existentiale. Cu toate acestea, registrul mitic este potenat de sensuri simbolice,
fapt ce asigura, de altfel, profunzimea incontestabila a dezbaterii dramatice.
Piesa lui Marin Sorescu este, desigur, si un protest fata de conditia umana limitata, un
strigat din adancuri contra unui destin nedrept, compensat, in contemporaneitate, doar de
adaosul masiv de artefacte ale civilizatiei moderne. Reflectiile unor filozofi moderni
evideniaz alienarea omului modern, nsingurat printre semenii si, care nu-i pot fi de nici
un ajutor in fata neantului. Influentele lui Heidegger, Nietzsche ( Asa grait-a Zarathustra),
Jean-Paul Sartre ( Fiinta si Neantul), Albert Camus ( Vara la Alger) se fac discret simite
n rndurile acestei prime piese a lui Marin Sorescu. Supercivilizarea tehnica poate deveni o
noua barbarie, fiindca pune pe primul plan gadgetul tehnic si neglijeaza omul, fiind
incapabila sa-l transforme intr-o fiinta mai buna, mai frumoasa, care sa-si depaseasca
propria conditie. Omul se resemneaza, ca si Iona, sa traiasca in spatiul interior al propriei
sale neputinte, sa nu se mai avnte in largul mrii, incapabil s prseasc spaiul
claustrrii din lipsa de resurse si, mai ales, de ideal. In aceasta cautare, omul este singur:
nimeni nu va misca un deget, pe omenire o doare in fund de soarta ta, spune Iona. Forta
omului se macina in inutile procese de cunoastere, in legaturi care il infasoara si mai strans
in propria neputinta.
Structura dramei. Piesa este alcatuita din patru tablouri, intr-o alternare de afr (I
si IV) si de inauntru (II si III). In mod cu totul aparte, relatiile spatiale se definesc prin
imaginar, plaja si burtile pestilor fiind metafore ale existentei umane, precum si prin spatiul
inchis, psihologic al protagonistului, care isi pune intrebari si isi raspunde. Relatiile
temporale reliefeaza, in principal, perspectiva discontinua a timpului psihologic, cel
cronologic fiind numai un mijloc artistic de amplificare a starilor interioare ale
protagonistului.
Tema ilustreaza conflictul interior, strigatul tragic al individului insingurat, care face
eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului de a inainta pe calea libertatii
si a asumarii propriului destin, raportul dintre individ si societate, dintre libertate si
necesitate, dintre sens si nonsens, ca problematica filozofica existentiala. Tema
universurilor inchise, restrictive, transcrie adevarul singuratatii absolute a omului: el este
inchis intr-o serie de cutii succesive, surpriza finala intervenind atunci cand, eliberat din
ultima cutie, se trezeste tot in prima, printr-un straniu proces de metamorfoza. Iluzia unei
lumi curate, nepoluata de noxele civilizatiei, este data de prezenta aerului proaspat al
lumilor excentrice, apropiate de cea exterioara:Aerul!Da, asta e aer...Sa nu-mi spui ca si cel
dinauntru a fost aer. Lumea refuza sa fie frumoasa pentru Iona, expunandu-si uratenia

funciara, care va duce, in cele din urma, la schimbarea ei: In curand, hoitul acesta se va
scufunda.....va lua apa si.... Numai soarele trebuie salvat, prins intr-un navod, dintr-o
irepresibila dorinta de a lua eternitatea in brate: Doar atat! Soarele. Si sa-l pun la sarat,
poate tine mai mult.
Actul I il infatiseaza pe Iona intr-un decor simbolic, modalitate de caracterizare
indirecta, scena reprezentand, jumatate, o gura de peste, spre intunecimea careia
personajul sta intors cu spatele, iar cealalta jumatate, cerul si apa, intinse la infinit. In cadru
se mai afla un acvariu, cu cativa pestisori, semn al spatiului limitat, dar, de fapt, si primul
artifact, primul produs artificial in acest spatiu originar. Timpul aici nu curge, ecoul insusi nu
se aude, nu se mai intoarce, ecoul a murit. Iona, este, probabil, omul primordial, omul
adamic, pus in fata gravei alegeri de a alegeri a destinului sau. Sau este omul profan, care
se intoarce la origini, pus din nou sa aleaga ca la inceput, cautand o alta cale. La inceputul
piesei, Iona isi caracterizeaza in mod direct propria situatie existentiala, se striga pe sine, isi
pastreaza inca identitatea omului profane, dar ecoul nu ii mai raspunde, ca o invitaie la
uitare, la ntoarcere ctre starea primordiala. Mai pastreaz, in constiin, ecourile lumii din
care abia s-a retras, glgia enorma a existentei (S se termine cu galagia pe mare!),
imperativele parcelarii spatiului vital ( Fiecare om sa priveasca in cercul sau[] si s tac),
dar viseaza si la alt spatiu, la alt destin:Ar trebui s pescuim in alt mare, parc poi s
schimbi marea?.
Iona repeta ns greseala initiala, pcatul biblic, alege din nou o ocupatie utilitara,
munca si toate calvarurile ei, vrea sa fie din nou pescar. Viseaza numai pesti, pestele cel
mare, simbol al unui ideal plin de trufie.
A pescui, pescuitul reprezinta motivul central al operei se prezinta sub doua aspecte:
omorarea (captivarea) animalului, adica distrugerea ignorantei, a vanatului, mersul pe
urmele lui, fapt ce reprezinta cautarea spirituala si astfel pescuitul echivaleaza cu
intrarea in labirintu in care monstrul e prins, respectiv cu o proba fundamentala care in
multe mituri apare ca initiere in taina mortii. Pescuitul reprezinta un ritual fata de fiinta
ratacita, care a pierdut legatura cu lumea harazita prin destin. In sens psihanalitic a
pescui nseamn si a practica un fel de anamneza, a extrage un element din
inconstient, nu prin explorare directionata si rationala ci lasand libere fortele spontane
si adunand apoi rezultatele obtinute, la intamplare. Inconstientul este ancorat si
comparat cu intinderea de ape, fluviul, lacul, marea unde stau ascunse bogatii pe care
prin anamneza si prin analiza acestea vor fi scoase la suprafata, asacum scoate
pescarul peste cu navodul lui. Iona repeta ns pactul biblic , alege din nou ca ocupatie
utilitara munca si toate calvarurile ei, vrea sa fie din nou pescar.
Pestele este simbolul instinctualitatii, efigia abisului si simbolul recipientului dublat, caci
evoca imaginea inghititorului inghitit. (Gilbert Durand - Structurile antropologice ale
imaginarului). In mitul lui Iona cel inghitit de monstrul acvatic, burta balenei
echivaleaza cu un loc de reculegere si smerenie; animalele acvatice sunt patrunse de
forta sacra a abisului si poarta in ele sensul vietii prin armonioasa unduire. In folclorul
nostru pestele este pus in legatura cu seductia pe care o exercita undele apei asupra
fiintei, inoculandu-i dorul de inec. Cum apele sunt ascunzisurile diavolului, pestele
apare uneori ca intrupare a duhurilor necurate care ispitesc fiinta in adancuri. Iona
viseaza numai pesti, pestele cel mare, simbol al unui ideal uman plin de trufie.
Semnificativ, copiii, in candoarea lor originara, viseaza numai marea, fr pesti, numai
paradisul, ilimitatul.
Acvariul present la inceput este simbolul marului biblic, este de fapt tentatia. Iona este
captiv in propriul univers existential., reluand labirintul existentei umane, inghitit din
nou de peste.
Pescarul, ca si vanatorul, reprezinta fiinta care doreste sa-si incerce fortele pentru a
dobandi o existenta triumfatoare. In literatura noastra conditia pescarului sugereaza
confruntarea cu fortele ascunse si adeseori diabolice. Scene de pescuit, cu marinari cesi azvarle navoadele, cu pesti prinsi si trasi in barci, apar in sumedenie de mituri, rituri
si opere de arta.
Balena simbol venit pe cale culta in literatura noastra, balena reprezinta un univers
inchis. Asociat mitului lui Iona, este si un semn al devenirii, prin sugestia pe care o
propune destinul personajului pedepsit de Dumnezeu. De fapt, in literatura romana,

imaginea simbolica a burtii de balena apare mai intai la Eliade, in romanul Noaptea de
Sanziene, fiind preluata de Sorescu in drama Iona. Povestea profetului inghitit de
balena reprezinta povestea fiintei, burta balenei fiind o metafora a existentei, in care
omul este condamnat la singuratate si macinare, dupa cum reiese si din dialogul lui
Iona cu sine insusi, din scrierea soresciana: Ce e orizontul acela?/ O burta de peste./
Si dupa burta aceea ce vine?/ Alt orizont./ Ce e orizontul acela?/ O alta burta de peste.
Captivitatea lui Iona presupune revenirea la starea de samanta a lumii, ns nu la
nucleul intim, ce ascunde marele mister, ci intr-un spatiu infernal, supus digerarii, in
care materia se transforma, intra in putrefactie, se descompune. Sorescu reuneste in
drama sa mai multe sensuri, legate de conditia limitata a fiintei, dar personajului sau ii
lipseste dimensiunea mistica, el nu cauta o cale de eliberare prin abandon si
contemplatie. In mitul biblic, burta balenei echivaleaza cu un loc de reculegere si
smerenie; pentru indivizii alesi, captivitatea in interiorul unui monstru constituie o
experienta mistica, de aceea iesirea din burta balenei nseamn renastere si
desfintarea normei temporale. Or, personajul sorescian traieste cu obsesie hamletiana
un singur sentiment- cel al inchisorii din care vrea sa scape, dar cand este liber, isi
foloseste libertatea ca sa observe alta balena. El vrea libertatea absluta intre limitele
pamantesti; nu se gandeste la libertatea spirituala. De aceea, parabola lui Sorescu isi
indreapta sensurile mai degraba spre ideea ca singuratatea fiintei este de neinvins;
lipsa de comunicare dezechilibreaza si ucide; Iona acesta savarseste de nenumarate ori
gestul sfartecarii, inct spintecarea propiei burti este aproape un automatism. El isi
cauta iesirea printr-o atitudine care se vrea simbolica, vorbeste despre intoarcerea la
origini, pare sa fi inteles ca singura eliberare posibila este moartea, dar, de fapt, se
sinucide. Solutia personajului sorescian vine oarecum in replica la viziunea lui Eugene
Ionesco despre limitele existentei; in Improvizatie la Alma, un personaj al sau
spune: Nu se poate iesi dintr-un cerc vicios dect daca te inchizi in el. Pentru Ionesco,
orice incercare de evadare restrange libertatea si de aceea nici nu trebuie cautata usa.
Viseaza poate si la redobandirea credintei, pestele fiind un simbol al crestinismului
incipient (la primii crestini, in vremea lui Nero, era un fel de semn de recunoastere a
celor credinciosi).
Simbolismul balenei tine, in egala masura, de hau si de peste. In India, avatarul
vishnuit al pestelui calauzeste corabia pe apele potopului. In mitul lui Iona, balena este
corabia nssi, patrunderea lui Iona in balena constituie intrarea in perioada de
obscuritate, intermediara intre doua stari sau doua modalitati de existenta ( Guenon)
Iona in pantecele balenei nseamn mortea initiatica. Iesirea lui Iona este sinonima cu
reinvierea, noua nastere, asa cum o arata intr-o maniera deosebit de explicita traditia
islamica. Intr-adevar, nun, cea de-a douazeci si noua litera din alfabetul arab nseamn
peste, si in special balena. Iata de ce profetul Iona, Seyidna Yunus, este numit Dhun
Nun. In Cabala, ideea de nou nastere, in sens spiritual se leaga de aceasta litera nun.
Forma nssi a literei in araba simbolizeaza Arca lui Noe, care pluteste pe apa. Aceasta
semicircumferinta represinta de asemenea o cupa, care poate, sub anumite aspecte sa
semnifice matricea. Considerata astfel, ca element pasiv al transmutatiei spirituale,
balena reprezinta, intr-un anumit sens, fiecare inidividualitate in masura in care ea
contine germenul nemuririi in centrul sau, reprezentat simbolic langa inima.
Dezvoltarea germenului spiritual implica faptul ca fiinta iese din starea sa de
individuatie si din mediul cosmic, caruia ii apartine, asa cum reintoarcerea lui Iona la
viata coincide cu iesirea din pntecul balenei. Aceasta iesire echivaleaza cu cea a fiintei
care iese din pestera initiatica, a carei concavitate este reprezentata si de circumferinta
literei nun.
Marea, acea "tihna leganatoare ca o placenta dulce", dar "rea", pare a simboliza
libertatea, aspiratia omului spre libertate sau chiar iluzia unei libertati primare.
Marea este un simbol al dinamicii vietii, al transformarilor si al renasterilor. Apa in
miscare, marea simbolizeaza o stare intermediara intre virtualitatile inca formale si
realitatile formale, o situatie ambivalenta, care este cea a incertitudinii, a indoielii, a
nehotararii, situatie care se poate incheia bine sau rau. De aici decurge faptul ca marea
este deopotriva o imagine a vietii si a mortii. Pentru mistici, marea simbolizeaza lumea
si inima omeneasca in calitate de salas al patimilor. Unii o strbat, altii se ineaca in ea.

Fluctuat nec mergitursimbolizeaza o viata agitata dar insubmersibila, un om ce

ramane si isi pune amprenta asupra omenirii prin prezenta amintirilor si a anamnezei.
Actul al II-lea se petrece in interiorul Pestelui I, in intuneric, ceea ce el determina
pe Iona sa constate deprimat ca incepe s fie trziu in mine. Uite, s-a facut intuneric in
mana dreapta si-n salcamul din fata casei. Iona vorbeste mult, logosul fiind expresia
supravietuirii, si-am lasat vorba in amintirea mea ca universul intreg sa fie dat lumii de
pomana, el avand aici ipostaza de calator, explorator pe drumul cunoasterii. O calatorie a
carei experienta finala este moartea sau mai bine spus initierea intr-o noua viata.
Monologul dialogat continua cu puternice accente filozofice, exprimand cele mai
variate idei existentiale, de ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii, ori
cugetari cu nuanta sententioasa de ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc
dupa moarte?.
Iona doreste sa se simta liber, fac ce vreau, vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac.
Sa-mi tin gura. Nu mi-e frica. Prin intruziune narativa si flash-back, eroul isi aminteste
povestea chitului, dar aceasta nu-l intereseaza dect in masura in care ar fi ancorata in real,
daca ar putea sti reteta solutiei de iesire din situatia limita, reprezentata de vesnica
mistuire a pantecului de peste. Iona gaseste un cutit, semn al libertatii de actiune si
constata lipsa de vigilenta a chitului, apoi recomanda ca ar trebui sa se puna un gratar la
intrarea in orice suflet, de unde reiese ideea ca este necesara o selectie lucida a lucrurilor
importante in viata. Exprima un santaj sentimental(daca ma sinucid?) cu jovialitate si
intelegere pentru imprudenta chitului, care e tanar, fr experienta, cutitul sugerand o
varianta, o cale de iesire din aceasta situatie anormala, sunt primul pescar pescuit de el.
In finalul actului, Iona devine visator si se simte ispitit sa construiasca o banca de
lemn in mijlocul marii, pe care sa se odihneasca pescarusii mai lasi si vantul. Constructia
grandioasa, singurul lucru bun pe care l-ar fi facut in viata lui, ar fi aceasta banca de
lemn avand de jur imprejur marea, comparabila cu un lacas de stat cu capul in maini in
mijlocul sufletului.
Cutitul si simbolismul acestuia poate fi aplicat in intregime ca fiind principiul activ
modificand materia pasiva. Simbolul cutitului a fost asociat adeseori cu ideea de
executie, de moarte, de razbunare, de sacrificiu. Cutitul este instrumentul fundamental
al sacrificiilor in numeroase probe initiatice.
Pescarusul, dupa un mit al indienilor, era la inceputuri stapanul luminii zilei pe care o
pazea cu strasnicie, inchisa intr-o cutie, pentru folosinta sa personala. Corbul, ale carui
calitati demiurgice sunt cunoascute, a reusit printr-un siretlic sa sparga cutia spre
folosul omenirii. Banca de lemn la care viseaza Iona poate fi o salvare, o iluzie, desi
este doar o materializare a subconstientului uman care intotdeauna nu doreste sa se
supuna sortii, speranta fiind cea care moare ultima. Banca poate reprezenta un fel de
axis mundi, lucru ce ne trimite cu gandul la imago mundi ns, in acel moment Ioan era
inconjurat de apa, are de-a face cu un imago mundi acvatic. Facand referire la mitul
amintit mai sus putem vorbi despre expeditia organizata de Corb in tara pestilor la
bordul barcii pescarului ( barca de lumina ) pentru a cuceri focul.
Actul al III-lea se desfasoara in interiorul Pestelui II, care inghitise, la randul sau,
Pestele I in care se afla o mica moara de vant, care poate sa se invarteasca sau sa nu se
invarteasca, simbol al zadarniciei, al donquijotismului. Ideile asupra careia mediteaza Iona in
acest tablou se refera la viata, la conditia omului in lume, la ciclicitatea existentiala a vietii
cu moartea: daca intr-adevar sunt mort si-acum se pune problema sa vin iar pe lume?.
Oamenii sunt coplesiti de viata si-si uita fratii, pierd din vedere faptul ca sunt semeni si
sunt supusi aceleiasi conditii de muritori, neglijezi azi, neglijezi maine, ajungi sa nu-ti mai
vezi fratele.
Aceasta imagine a lui Iona in pantecele balenei isi gaseste caracteristici in realitate?
Orice copil nascut in chip fericit langa un rau, orice fiu de pescar cu undita a fost uluit
gasind in pantecele stiucii niste pestisori. Pe malul raului, vazand cum stiuca isi inghite
prada, copilul viseaza fr indoiala la trista finalitate care o marcheaza in chipul cel mai
limpede pe fiinta inghitita. Forma porcusorului de apa, atat de fina in adancul apelor, il
predestineaza sa traiasca in cele din urma in pantecele altuia. Cate obiecte au astfel un
profil gastronomic!Contemplandu-le, ne explicam numeroase tentatii morbide. Un visator
obsedat de inghitire precum Hieronymus Bosch se joaca la nesfarsit cu aceasta imagine.
Pentru a ilustra maxima cosmica: inghititi-va unii pe ceilalti, Maurice Gossart, in cartea lui

despre Bosch, scrie:<< Un bot enorm inghite un peste care, la randu-i, inghite o mica
scrumbie. Doi pescari sunt asezati in partea din fata a unei barci. Batranul ii spune copilului,
aratandu-i aceasta minune:<< Iata, fiul meu, ceva ce eu stiu de multa vreme, pestele cel
mare il inghite pe cel mic>>.Spinoza insusi nu dispretuieste limpezimea acestui apolog.
Fabula: E prins cel care crede ca prinde poate fi rezumata prin aceasta imagine foarte
simpla. << Cei care inghit la nesfarsit, cei care sunt inghititi la nesfarsit>>. Iata, dupa
Georges Barbarin, <<deviza pestisorului>>( Gaston Bachelard - Apa si visele)
Apar doi figuranti care nu scot nici un cuvnt, Pescarul I si Pescarul II, fiecare cu
cate o brna in spate , pe care o car fr oprire, surzi si muti ( Mitul lui Sisif: Sisif este eroul
absurd. Acest om, condamnat s urce neincetat o stnc in vrful muntelui si apoi s i
atepte coborrea, este intruchiparea eroului absurd, conform lui Camus. Repovestind mitul
lui Sisif, Camus creeaz o imagine extrem de puternica cu o for imaginativ care
insumeaz intr-un mod emoionant coninutul discuiei intelectuale care o preceda in carte.
Ni se spune ca Sisif este eroul absurd att prin pasiunile sale cat i prin torturile sale.
Dispreul sau fa de zei, ura sa fa de moarte, i pasiunea sa pentru via i-au adus acea
ingrozitoare pedeaps in care intreaga sa fiin este muncit fr nici un rezultat (p.89).
Sisif este contient de acest blestem, i tocmai in aceasta const tragedia sa. Nu e adevrat
c, in timpul coborrii, el nutrea sperana c va reui totui, c munca sa l va elibera de
chinuri. Ins Sisif este in mod evident contient de dimensiunile propriei sale nefericiri.
Tocmai aceast contientizare lucid a destinului su transform chinul su intr-o victorie.
Aceasta trebuie s fie o victorie deoarece insui Camus spune:
l prsesc pe Sisif la baza muntelui. Intotdeauna cineva i poate gsi din nou povara. Ins
Sisif ne inva ce inseamn adevrata fidelitate care neaga zeii si inalt stncile. i el de
asemenea trage concluzia c totul este bine. Universul de acum inainte fr stpn nu i
mai pare nici steril, nici inutil. Fiecare atom al acelei stnci, fiecare col mineral al acelui
munte intunecat constituie o lume in sine insui. Lupta insi inspre inlimi este suficient
pentru a umple inima unui om. Trebuie s ni-l imaginm pe Sisif fericit (p.91). Viaa i chinul
lui Sisif sunt transformate intr-o victorie, concentrndu-se asupra libertii sale, asupra
refuzului de a spera, i asupra contiinei absurdului acestei situaii.), simboliznd oamenii
ce-si duc povara data de destin, dar care nici nu se framanta pentru gasirea unei motivatii,
totul devenind rutina. Iona vorbeste cu ei, dorind sa le inteleaga aceasta conditie umila
asumata ca o obligatie, ati facut vreo intelegere cat trebuie sa ramaneti mancati?.
Umbrele sunt de fapt oamenii, decazuti, fr lumina interioara conferita de cautarea
absolutului, cu care Iona nu poate comunica, asa cum nu poti vorbi cu pietrele din jur.
Considerata imagine a sufletului, umbra reprezinta duhul omului, un fel de fiinta
astrala care isi continua existenta si dupa moartea materiala. Absurdul nu este nici in
om, nici in lume dar este in alaturarea acestora. Umbra care nu se produce si nu se
orienteaza nu are existenta si nici lege proprie, este simbolul oricarei actiuni care nusi gaseste izvorul legitim in spontaneitate. Umbrele sunt socotite de multi drept o a
doua natura a fiintei si este de obicei legata de moarte. In imparatia mortilor, nu te
hranesti dect cu umbra lucrurilor, duci o viata de umbra.
Dedublarea sau dublul, tema si simbol totodata, dovedesc existenta unei dorinte de
confruntare cu sine, dar si teama de repetare. Reprezentarea unor panglici sau a unor
valuri concentrice in jurul unui personaj simbolizeaza intemnitarea in spatiul
obstacolelor si al nefericilor, iar daca cercurie sunt deschise eliberarea. O dedublare
mai apare si in cunoasterea sau constiinta de sine, intre eul cunoscator si constient, si
sinele cunoscut si inconstient. Sinele din adancuri, nu cel al perceptiilor fugitive,
poate sa apara ca un arhetip etern uneori se materializeaza in prezenta unui Inger
Pazitor sau un ghid care il calauzeste pe tot parcursul procesului de initiere. Dublul
poate sa fie complementarul personajului, ns cel mai adesea reprezinta adversarul
care inivita liber la lupta, la jertfa, la sacrificii. In traditiile stravechi intalnirea cu
dublul este un eveniment nefast, uneori o prevestire a mortii.
Viata aici, inauntru, in spatiul restrictiv, impus, este plina de umezeala, nu este una
sanatoasa spiritual, benefica si atunci se intreaba Iona de ce trebuie sa duca oamenii un
astfel de trai, de ce mai mananca (chitul), daca n-are conditii? Iona devine increzator, o
scot eu la cap intr-un fel si cu asta, nici o grija, apoi scapa cutitul si se inchipuie o mare si
puternica unghie, ca de la piciorul lui Dumnezeu, o arma cu care incepe sa spintece
burtile pestilor, despartind interiorul pestelui doi de interiorul pestelui trei. Iona ramane

singur cu propria constiinta, gndind ( stateam ganduri intregi) si actionand solitar in

lumea inconjuratoare. Apar in acest tablou motive literare noi, cu o simbolistica bogata:
gemenii, prezenta ochilor care privesc si cu care dialogheaza interiorizat, reflexiv, intors
catre sine.
Gemenii sunt un simbol general al dualitatii in asemanare si chiar identitate. Reprezinta
imaginea tuturor opozitiilor interioare si exterioare, contrare sau complementare ,
relative sau absolute, care se implinesc intr-o tensiune creatoare. Atunci cnd
simbolizeaza opozitiile interne din om, si lupta pe care acesta trebuie sa o dea ca sa le
depaseasca, gemenii capata o semnificatie sacrificiala: necesitatea unui refuz, a
distrugerii, a supunerii, a abandonului unei parti din sine, in vederea triumfului celeilalte.
Atunci cand gemenii sunt absolut asemanatori acestia exrima unitatea unei dualitati
echilibrate, sau un echilibru recastigat. Ei simbolizeaza armonia interioara obtinuta prin
reducere. Odata depasit, dualismul/ dualitatea nu mai este dect un simplu joc de
oglinzi, efect al manifestarii. Pe de alta parte gemenii simbolizeaza starea de
ambivalenta a universului mitic. Gemenii reprezinta imaginea tuturor opozitiilor
interioare si exterioare, contrare sau complementare, relative sau absolute, care se
implinesc intr-o tensiune creatoare.
Ochiul, organ al perceptiei vizuale, este in mod firesc si aproape universal simbolul
perceptiei intelectuale. Trebuie sa luam in considerare succesiv ochiul fizic, in functia lui
de receptare a luminii, ochiul frontal al treilea ochi al lui Shiva si ochiul inimii,
acestia din urma receptand amandoi lumina spirituala. Ochiul este de asemenea un
echivalent simbolic al soarelui. In mod traditional, ochiul drept (soarele) corespunde
activitatii si viitorului, iar ochiul stand ( luna) corespunde pasivitatii si trecutului.
Aceasta dualitate face posibila trecerea de la perceptia distinctiva la perceptia
unificatoare, deci la viziunea sintetica. Viziunea dualista este si o perceptie mentala:
sufletul are doi ochi, unul priveste timpul, celalalt sta intors spre vesnicie, unul
nseamn dragoste, celalalt reprezinta functia intelectuala.
Iona adreseaza o scrisoare mamei sale, pentru ca in viata lumiiexista o clipa in
care toti oamenii se gandesc la mama lor. Chiar si mortii, fiica la mama, mama la mama,
bunica la mamapn se ajunge la o singura mama, una imensa. Desi i s-a intamplat o
mare nenorocire, Iona iubeste viata cu jovialitate si tristete, ideea repetabilitatii
existentiale a omului fiind sugerata prin rugamintea adresata mamei: Tu nu te speria
numai din atat si naste-ma mereu, deoarece ne scapa mereu ceva in viata, intotdeauna
esentialul. Replicile se succed cu vioiciune si amaraciune in acelasi timp, cu tonuri grave sau
ironice. Astfel, primind multe scrisori, remarca faptul ca scriu nenorocitii, scriu, cu
speranta naufragiatului de a fi salvat de cineva: ct e pamantul de mare, s treac
scrisoarea din mana in mana, toti or sa-ti dea dreptate, dar sa intre in mare dupa tine - nici
unul, nsemnnd ca pe nimeni nu intereseaza necazurile tale, te compatimesc, se uita cu
mila, dar nimeni nu face nici cel mai mic gest de a te ajuta.
Finalul tabloului ilustreaza o infinitate de ochi care-l privesc, simbolizand nenascutii
pe care chitul ii purta in pantece: Cei nenascuti, pe care-i purta in pantec[] si acum cresc
de spaima. [] Vin spre mine cu gurilescoase din teaca. Ma mananca!.
Eliberarea din monotonia existentiala pe care o incearca Iona in actele II si III, vizeaza
depasirea limitelor unei specii mediocre in preocupari, fr o perspectiva salvatoare. Cea
mai crunta condamnare este aceea de a nu avea viitor sau de a avea unul degradat, de a
trai mereu in trecut, invins de nostalgii, resemnat, cu tristetea de avea toate caile inchise.
Iona este singur printre semenii lui, pentru ca, dupa esecul constructiei turnului din Babilon,
oamenii s-au instrainat, au abandonat idealurile inalte pentru o existenta mediocra, fr
viitor, exceland in uitare, aliniindu-se intr-un lung sir de morti anonime. Pentru a disimula
efectele acestui esec originar, omul se dedubleaza, se multiplica la nesfarsit, incercand sa-si
creeze o multime de alter-ego-ur menite sa-l sustina in lupta iluzorie de recucerire a
paradisului. Se pliaza si se dedubleaza, cum face si Iona de-a lungul intregii piese. Replica
lui disperata, Cum pierd timpuri cu fleacuri!, este o parafraza la constatarea faulkneriana
despre rostul fiintei umane, acela de faptura agitata, zgomotoasa, marioneta in bataia
vantului istoriei, care isi joaca rolul cat timp are putere, neglijand viata reala, care accepta
extinctia din superstitie, vazand numai moartea celorlalti, nu si pe cea proprie. Pierderea de
vreme, irosirea in gol a existentei este dominanta acestei lumi, in care fericirea nu vine
niciodata cand trebuie, inchisa in ea nssi, ca intr-o inchisoare. Oamenii trebuie s realizeze

ca sentimentul absurdului exist si c l pot tri in orice moment. Omul absurd trebuie s
ceara s triasc doar cu ceea ce cunoate i s nu includ in ecuaie nimic din ceea este
nesigur. Aceasta inseamn c tot ceea ce tiu este c eu exist, c lumea exist, i c sunt
muritor
Actul al IV-lea il prezinta pe Iona in gura ultimului peste spintecat, iar din el se
vede la inceput numai barba lui lunga si ascutita[] ce falfaie afr. Respira acum alt aer,
aer de-al nostru - dens, nu mai vede marea, ci nisipul ca pe nasturii valurilor, dar nu
este fericit, pentru ca fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie. Este singur in
pustietatea imensa si-si striga semenii: Hei, oameni buni!. Apar cei doi pescari care au in
spinare barnele, iar Iona se intreaba de ce intalneste mereu aceeasi oameni, sugerand
limita omenirii captiva in lumea ingustata pn intr-atata?. Orizontul lui Iona se reduce la
o burta de peste, dupa care zareste alt orizont care este o burta de peste urias, apoi
un sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul. Meditand asupra relatiei
dintre om si divinitate, Iona nu are nici o speranta de inaltare, dorind doar un sfat de
supravietuire, noi, oamenii, numai atat vrem: un exemplu de inviere, dup care fiecare se
va duce acasa ca sa murim bine, omeneste, ns invierea se amana. Drama umana este
aceea a vietii apasatoare, sufocante, din care nimeni nu poate evada in libertate: problema
e daca mai reusesti sa iesi din ceva, o data ce te-ai nascut. Doamne, cati pesti unul intraltul!, simbolizand ideea ca in viata omul are un sir nesfarsit de necazuri, de neplaceri care
uneori se tin lant. Toti oamenii sunt supusi aceluiasi destin de muritor, toate lucrurile sunt
pesti. Traim si noi cum putem inauntru. In naivitatea lui, Iona voise sa-si depaseasca umila
conditie, aspirase spre o existenta superioara, desi ar fi trebuit sa se opreasca la un moment
dat ca toata lumea, iar nu sa tot mergi inainte, sa te ratacesti inainte. Iona incearca sasi prezica trecutul, amintirile sunt departe, incetosate sugerand parintii, casa copilariei,
scoala, povestile si nu-si poate identifica propria viata, intrebandu-se ce o fi fost dracia
aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata de ani, pe care am traito eu?. Isi aminteste numele: Eu sunt Iona. Constata ca viata de pn acum a gresit
drumul, totul e invers, dar nu renunta: plec din nou, pe tot parcursul acestui monolog
dialogat Iona aflandu-se si in ipostaza de auditoriu.
Solutia de iesire pe care o gaseste Iona este aceea a spintecarii propriei burti care ar
semnifica evadarea din propria carcera, din propriul destin, din propria captivitate. Nu se
reduce oare aceasta la un haos inutil care este viaa? Nu ar fi oare sinuciderea o cale de
ieire legitim dintr-o viata fr sens? Nu. Nu, rspunde Camus. Dei absurdul anuleaz
toate ansele unei liberti eterne, el mrete libertatea de aciune. Drama se termina cu o
replica ce sugereaza increderea pe care i-o da regasirea sinelui, cunoasterea propriilor
capacitate de actiune, concluzionand ca e greu ca fii singur si simbolizand un nou
inceput: Razbim noi cumva la lumina. Acest ultim gest al lui Iona poate fi un gest reflex
sau o sinucidere, o parasire voita a lumii inconjuratoare si o retragere in sine, aceasta fiind
unica salvare pe care o gaseste. Gestul lui este simbolic : constient de forta sa interioara,
este hotarat sa nu se lase infrant si sa continue cu orice risc, pentru a razbi "cumva la
lumina". Sinuciderea este acceptarea la limita sa extrem, este o modalitate de a
mrturisi ca viaa este prea mult pentru om. Aceasta este singura via pe care o avem; si
chiar dac suntem contieni, de fapt, de acest lucru in msura in care i contientizm
absurdul, putem gsi lucruri de valoare in aceast via. Valoarea rezid in libertatea
noastr, in pasiunea i in revolta noastr. Prima schimbare pe care trebuie s o facem
pentru a tri in aceast situaie absurd este de a realiza c gndirea, sau raiunea, nu este
legat de nici o minte eterna care poate unifica i face aparenele familiare sub masca
unui principiu mre, ins ea const in:
...a inva tot timpul s vedem, s fim ateni, s ne focalizm contiina; a face din fiecare
idee i din fiecare imagine, in maniera proustian, un moment privilegiat. (p. 20)
Personajul devine cu adevarat liber numai prin propria sa moarte, sfidand istoria
bolnava a timpului sau.Se evidentiaza aici si credinta autorului ca moartea nu este dect
un prag simbolic, capatul unui nou drum si nicidecum un sfarsit.
La sfarsitul primului tablou, falcile nesesizate ale pestelui se inchid si Iona a devenit
prizonierul sau.
Metafora pestelui devine astfel simbolul unui spatiu inchis, al singuratatii
absolute, care a desfiintat libertatea individului si in care fiintele au o dubla
identitate : de vanator si vanat, de destin si jucarie a destinului.

Impotriva vointei sale, Iona este constrans la un exil fortat in acest spatiu al
singuratatii absolute.
Exista in aceasta piesa numeroase aluzii la contemporaneitate, la o constrangere
exterioara, care tine totul sub control.
Astfel, pantecele pestelui pare sa simbolizeze temnitele comuniste, in care omul isi
pierdea identitatea.
Aflat in burta pestelui, Iona isi ascunde disperarea, teama de a nu-si pierde mintile, in
spatele unei vorbarii fr sir, caci vorbirea este o forma de libertate :
"Fac ce vreau. Vorbesc" - spune eroul.
Dar replicile sale prozaice, absurde chiar, sunt si un mijloc de a-si tempera frica.
Personajul afiseaza optimismul si se minte pe sine facand planuri de viitor : sa stea la
soare, sa intrebe pe primul om intalnit ce mai face.
Isi doreste sa vada macar pe cineva mergand pe drum, sa auda cativa pasi trecand pe langa
el.
Ar vrea sa aseze o scandura in mijlocul marii, simbol al statorniciei in jocul neobosit al
apelor, pe care sa se odihneasca pescarusii sau vantul.
Pestele care l-a inghitit pe Iona este inghitit de un altul, iar acesta - de un al treilea.
De aceea imensele falci deschise ale cetaceului simbolizeaza amenintarea unui urias
imperiu ( cel comunist, poate), care sta mereu la panda.
Valurile marii sugereaza urcusul si coborasul vietii, destinul omului, care ii scapa
mereu de sub control. Apa este elementul mortii tinere si frumoase, a mortii in
floare si in dramele vietii si ale literaturii ce nu cunoaste orgoliul sau razbunarea, al
sinuciderii masochiste. Apa moare odata cu mortul in substanta sa. Apa este atunci
un neant substantial, devenind materia deznadejdii. Materia este schema unor vise
nesfarsite. Visul are o radacina pivotanta care coboara in marele inconstient simplu
al vietii infantile primitive recurgand astfel la practici mistice, caracteristice
samanilor.
Axioma morala a puritatii absolute este distrusa pwentru totdeauna de o gndire
nesanatoasa, este perfect simbolizata de o apa care si-a pierdut ceva din limpezime
si din prospetime.
De aceea pn si ecoul vocilor a disparut, sugerand izolarea omului de ceilalti semeni,
de lume in general. Ironia scriitorului la adresa propagandei partidului comunist este
voalata, pentru a nu atrage atentia cenzurii. Astfel, naufragiatii pe mare nu trebuie sa strige
toti o data , ca sa nu se creada ca este vorba de o "jelanie absoluta". Se observa aici o
aluzie la teama permanenta a dictaturii comuniste de a se confrunta cu nemultumirea
generala a populatiei si la tendinta de a o prezenta mereu doar ca pe o nstisfactie
accidentala.
"Visul de aur" este "nada" pe care partidul comunist o prezenta maselor la fiecare nou
congres. Eroul este apasat de constiinta limitelor, de certitudinea ca - in acest spatiu inchis sperantele oamenilor, ca si ale pestilor din acvariul pe care-l poarta cu el, sunt desarte.
Aluziile la deportarile masive de populatie se impletesc cu secvente specifice
vietii din inchisoare, unde oamenii isi trimit reciproc mesaje pentru cei de afr, in speranta
ca vor ajunge la familiile lor.
In dialogul cu sine insusi al personajului se contureaza imaginea sotiei, a celor doi
copiii, dar pe masura ce anii trec imaginea sotiei se estompeaza si prinde contur imaginea
mamei.
Aceasta schimbare de perspectiva sugereaza ideea ca in momentele de maxima
dificultate omul ar dori sa se mai nasca o data, pentru a trai intr-o alta perioada istorica, mai
prielnica dezvoltarii fiintei.
Este sugerata aici ideea ca lumea este consecinta unei perpetue renasteri.
In acest univers inchis al fiintelor primare (pestii) si al tacerii omul, fiinta superioara,
nu poate trai deoarece el are nevoie de comunicare, traieste sentimentul solidaritatii
umane, isi cauta propria identitate.
Animat de aceste imperative ale fiintei superioare, Iona cauta solutia iesirii din
labirint, intruchipand asaltul umanitatii asupra tiraniei tacerii.
El sapa, fereste in peretii pantecelui balenei si iese la lumina.
Finalul piesei a ridicat multe intrebari, a presupus felurite interpretari, cea mai des
intalnita vorbind de sinuciderea personajului, de incercarea gasirii eliberarii in sine, in

universul interior. Probabil ultimele replici ale piesei presupun sensuri mult mai adanci,
descoperirea, in sfarsit, a caii adevarate pentru salvarea conditiei umane. Iluminarea finala,
redobandirea propriului eu ( Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona) identifica si
corecteaza eroarea originara a omului : Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o. Trebuia
s-o iau in partea cealalta., prin aceasta revelatie ultima, punct de plecare al unei noi gnoze,
al marii, adevaratei cunoasteri, numai astfel omul putand sa se salveze din marele impas in
care se afla: (Striga): Iona, Ionaaa! E invers. Totul e invers.
Iona, pescar pasionat, intruchipeaza pe omul obisnuit ce nazuieste in viata spre
libertate, aspiratie si aluzie, idealuri simbolizate de marea care-l fascineaza. El incearca sa-si
controleze destinul, sa-l refaca. Fiindca nu-si poate implini idealul, prinderea miticului peste,
el este inghitit de un chit urias, intrand astfel intr-un spatiu ce pare definitiv inchis, care este
si unica ratiune de a lupta pentru existenta, unde mereu pestele cel mare il inghite pe cel
mic. Lumea este simbolizata de acest univers piscicol, in care pestii se inghit unii pe altii,
Iona insusi fiind un abdomen de peste. Incercand sa se elibereze, el spinteca peretii
pantecelor mistuitori ai sirului nesfarsit de pesti, intr-o succesiune concentrica, sugerand ca
eliberarea dintr-un cerc al existentei este posibila numai prin inchiderea in altul, iesirea din
limitele vechi nseamn intrarea in limite noi ( toate lucrurile sunt pesti).
Modalitati moderne de caracterizare
Tragedia lui Iona rezulta din singuratatea existentiala, lucru demonstrat in mod
indirect prin didascalii: Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi
pune intrebari si-si raspunde, se comporta tot timpul ca si cand in scena ar fi doua
personaje. Se dedubleaza si se <<stinge>> dupa cerintele vietii sale interioare si
trebuintele scenice. Caracterul acestui<<pliant>> al individului trebuie jucat cu suplete,
neostentativ. Dac rolul va parea greu, ultimele doua tablouri pot fi interpretate de actor.
In tabloul IV didascaliile prezinta un decor simbolic: O gura de grota, spartura
ultimului peste spintecat de Iona. In fata ceva nisipos, murdar de alge, de scoici. Ceva ca o
plaja. In dreapta, o movila de pietroaie, case, lemne. La inceput, scena e pustie. Liniste. La
gura grotei rasare barba lui Iona. Lunga si ascutita, vezi barba schivnicilor de pe fresce.
Barba falfaie afr. Iona inca nu se vede.
Tragedia lui Iona, semnificata si prin spatiul existential, este a fiecarui individ, izolat in
propria singuratate, situat intr-un cadru limitat al cunoasterii, care exclude nemurirea ca
triumf al vietii si al spiritului asupra spatiului si timpului, ca modalitate de transcendere a
universului biologic efemer.
Sub aspect stilistic si compozitional, se remarca structura moderna a piesei, care
depaseste simpla narare a unor fapte, fie ele si cu caracter tragic. Marin Sorescu adopta
formula teatrului parabola, cu sensuri existentiale profunde, desprinse dintr-un text cu
valente poetice remarcabile. Disolutia granitelor intre genurile literare in teatrul modern
este vadita: exista un singur personaj, dedublat pentru a sustine un solilocviu prelungit sau
un dialog cu sine insusi, miscarea scenica este limitata, fiind transferata radiografierii
trairilor launtrice, prin introspectie si analiza psihologica. Bizazeria spatiala a dramei ( Iona
este inchis intr-o burta de chit, la orizont se profileaza un sir nesfarsit de burti), situatiile
inedite redate prin replici sclipitoare, cu o ironie amara, indreapta semnificatiile piesei catre
absurd, simbol si parabola, mereu deschise unor interpretari multiple.
Personajul incearca mai intai, firesc, o eliberare catre exterior, prin insusirea de
obiecte si de noi teritorii, chiar instapanire asupra elementelor cosmice: vrea, de pilda, sa
prinda cu navodul soarele si sa-l puna la sarat, pentru a tine mai mult. Constata ns curand
inutilitatea gestului, spatiul in care traieste fiind de nelocuit: nici aerul nu este aer, ci o parte
a unui univers degradat, lipsit de viata si de frumusete. Narile se simt viciate de prezenta
acestui aer interior: Acum incep sa infragezeasca si ele.( Vesel). Aici, in larg, infragezireaa
narilor.... Iona incearca sa respire un pic cu podul palmei, ba chiar sa aiba Putin ozon pe
liniile norocului. Aceste actiuni se dovedesc a fi iluzorii, pentru ca lumea se scufunda
incetul cu incetul in neant, ia apa si se transforma intr-o amintire: Nu trebuie sa pierdem
vremea cu fleacuri.
- In curand hoitul acesta se va scufunda.....Va lua apa si....( Gest de adio)
- (Indemnadu-se). La treaba!.
Incearca apoi sa destrame limitele spatiului, sa strabata orizonturile succesive,
figurate metaforic printr-un sir nesfarsit de burti, ca niste geamuri puse unul langa
altul, izolat intre toate acestea ca un Dumnezeu captiv, care, odata ajuns in mormant, nu

mai poate invia: Se da cu capul de toti peretii, cheama toate siretlicurile mintii si ale
minunii, isi face vant in dumnezeire ca leul, la circ, in aureola de foc. Dar cade in mijlocul
flacarilor. De atatea ori a sarit prin cer, nici nu s-a gndit c-o sa se poticneasca tocmai la
inviere! calea aceasta este inchisa, nici in ipostaza divina omul nu mai are vreo sansa de
reusita, chiar invierea se amana, Dumnezeu insusi aflandu-se aici, in mormant, la
capatul puterilor.
Revelatia ultima, dupa ce isi redescopera numele uitat, semn al altui inceput, este
drumul invers, calea catre sine, catre un nou paradis: Am pornit-o bine. Dar drumul, el a
gresit-o. Trebuie s-o iau in partea cealalta.[...] ( Scoate cutitul). Gata, Iona? ( isi spinteca
burta). Razbim noi cumva la lumina.
Miturile le palc oamenilor pentru ca se termina cu bine si se termina cu bine pentru
ca se termina asa cum se termina si noaptea: prin victoria zilei, prin victoria eroului bun, a
eroului curajos care sfasie si taie valurile, care izgoneste spaima, redandu-le viata oamenilor
pierduti in tenebre ca intr-un infern. Saltul in necunoscut este un salt in apa, este primul salt
al inotatorului novice. Saltul in mare reinvie, mai mult dect orice alt eveniment fizic,
ecourile initierii primejdioase, ale unei initieri ostile. Astfel Iona pentru a- si putea priecta
vointa trebuia sa fie singur. Dar el e adeseori uluit si nu poate sa desparta totdeauna
umbra de substanta, sa desluseasca intre stanci si cer, intre munti si nori, toate fiind
reflectate in profunzimile apei limpezi, ca lucruri care salasluiesc acolo si isi au adevaratul
lor lacas. Este strabatut cand de reflexul propriei sale imagini, cand de o raza de soare si de
unduiri venite nu se stie de unde, obstacole care-i sporesc dulceata stradaniei. Wordsworth.
Apa nu mai este o substanta pe care o bem si o substanta care bea. Ea inghite umbra ca pe
un sirop negru. Apa este astfel o invitatie la moarte, la o moarte speciala care ne perminte
sa ajungem la unul din refugiile materiale elementare.
Dupa cum afirma si Carl Gustav Jung : Dorinta omului este ca intunecatele ape ale mortii sa
devina apele vietii, ca moartea si strasoareai ree sa fie pantecul matern, asa cum marea,
desi inghite in sine soarele, il zamisleste din nou in adancurile ei...... Niciodata Viata nu a
putut crede in Moarte!
Adevaratele interese sunt cele himerice, interesele pe care le visezi, nu pe cele
care le calculezi. Astfel in fata unei ape adanci iti alegi viziunea, poti sa vezi dupa voie
fundul nemiscat sau apa care curge, malul sau infinitul; ai dreptul ambiguu sa vezi si sa nu
vezi, ai dreptul sa traiesti viata barcagiului sau viata pescarului. O simbioza a imaginilor
daruieste apei adanci pasarea boltii si pestele adancurilor.
Tot ceea ce rmne este soarta al crei rezultat este fatal. In afr acestei singure
fataliti a morii, totul, fericire sau bucurie, este libertate. Rmne o lume in care omul este
singurul stpn. Ceea ce l leg era iluzia unei alte lumi. Rezultatul gndirii sale, incetnd s
fie fr speran, inflorete in imagini. Ea se bucura in mituri, cu sigurana, ins miturile cu
nici o alta dimensiune dect suferina uman i de aceea ea este inepuizabil. Nu fabula
divina care i amuz pe cei orbi, in faa i gestul terestru, i drama care insumeaz o
inelepciune dificil i o pasiune efemer. (p. 87)

Caracterizarea personajului principal

Iona de Marin Sorescu este o tragedie in patru tablouri, care face parte din trilogiaSetea
muntelui de sare aparuta in 1974. Aceasta tragedie este inteleasa ca o lupta a individului cudestinul, in
incercarea de a se regasi pe sine. Opera este teatru modern, cu
elemente expresioniste,elemente de teatru al absurdului si modern. Elementele expresioniste regasite in
Iona sunt vizionarismul, revolta personajului principal, aspiratia spre absolut, dedublarea eroului,
dorinta deevadare din mediul ostil, dar si predominanta metaforei, iar printre elementele de teatru al
absurdului senumara tema solitudinii, finalul deschis, ironia, personajul generic, limbajul demitizant,
solilocviu.Prezenta unui singur personaj si indicatiile scenice care arata un decor simplu sunt elemente de
teatru modern.
Tema operei, setea de absolute a omului modern este reliefata pe parcursul drumului
sprecunoastere al personajului principal, Iona. Discursul dramatic es te realizat sub forma unui
monologdialogat, cu accente lirice, in care Iona se dedubleaza, jucand doua roluri, al sau si al sinelui sau.
Lainceputul operei, in tabloul I, Iona doreste sa atinga absolutul, dar se lasa ispitit in drumul cautarii de

totfelul de iluzii. Idealul acestuia este sa prinda pestele cel mare, iar cateodata cand nu are noroc
incearcain acvariu, lucru ce sugereaza incercarea omuluui de a se multumi cu o copie infidela a idealului
sau, punctand problema resemnarii. Apaplina de nadefrumos colorate face aluzie la tentatiile vietii,
lacapcanele amagitoare de care omul trebuie sa treaca detasat. Acest tablou reprezinta prima etapa
indrumul cunoasterii pe care Iona il urmeaza, cea a
inconstientului. Dupa tabloul al II lea, in care acesta i n c e p e s a p e r c e a p a r e a l i t a t e a c l a r ,
I o n a i s i c o n t i n u a d r u m u l d e v e n i n d d i n c e i n c e m a i c o n s t i e n t s i incercand incontinuu sa

evadeze din burtile pestilor, dar nu reuseste, ceea ce inseamna ca este limitat. Intabloul al III lea, acesta
rememoreaza cateva aspecte din viata sa, ca orice om aflat in perspective mortii.Ideea de geneza este
evidentiata de prezenta mamei, dar si a sotiei si copiilor. Dorind sa le scrie acestorasi neavand
instrumentele necesare scrisului, Iona recurge la un gest unic si isi taie cu cutitul o bucata depiele din
podul palmei stangi si scrie apoi cu sange. Aceasta scena se petrece in mod firesc pentru Iona,lucru ce
arata ca s-a depersonalizat si e doar constiinta. Tabloul al IV lea reprezinta etapa finala indrumul
cunoasterii, anume viziona rismul. Iona incepe sa-si revada viata si isi reaminteste idealurilesale. El de
defintii principalelor elemente din viata sa, bunicii, parintii, scoala, masa, soarele si viata pecare o descrie
ca fiind dracia aceea frumoasa si nenorocita si minunata si caraghioasa formata din ani,pe care am trait-o
eu. In final, Iona apeleaza la o solutie eroica, inteleasa eronat ca sinucidere, fiindultima varianta ramasa
in raport cu actele la care acea acces in acest univers limitat, aceea de spintecarea propriei burti. Daca pana
acum a spintecat burtile pestilor, mergand spre exterior si a esuat, Iona adecis sa isi spintece propria burta
si sa se orienteze spre interior, pentru a-si regasi alter -ego-ul. Acestgest este o incercare de eliberare, de
negare a tot ceea ce este material, spunandu-si Razbim noi cumvala lumina.
Tema tragediei Iona este strigatul tragic al omului singur care face eforturi disperatepentru a -si regasi
identitatea. Este o drama a omului modern, ce consta in neputinta de a inainta pedrumul libertatii,
neputinta atingerii absolutului.
Titlulcuprindenumeleprotagonistului,Iona,careetraduceinebraicaca
p o r u m b e l , avand conotatia libertatii. De asemenea, titlul trimite la mitul biblic al proorocului Iona,
care estepedepsit de Dumnezeu fiind in ghitit de un chit, dar eliberat dupa trei zile. Destinul personajului
dintragedie este diferit, el fiind prizonier fara scapare.
Personajul principal si eponim, Iona este imaginea generica a omului modern.Modalitatile de caracterizare
din care reies principalele lui trasaturi sunt cea directa si indirecta. Prin caracterizarea directa se realizeaza
o schita a portretului fizic, fiind mentionata doar barba lunga siascutita, iar din didascalii se contureaza
portretul moral, acesta fiind nepasator, curios, melancolic, meditativ, nehotarat, trist,
ironic, zambitor si in final iluminat. Caracterizarea i n d i r e c t a r e i e s e d i n v o r b e l e s i f a p
t e l e l u i . I o n a e s t e r a t i o n a l , p r o f u n d i n g a n d i r e , r e f l e c t a n d a s u p r a progresului,
sortii, vietii, intelepciunii, si nerabdarii in fata destinului.
Conflictul in opera dramatica Iona este unul interior, reprezentat de drama existentialaa protagonistului.
El cauta permanent sa comunice cu sine, sugerand ideea de solidaritate
umana. Ionae s t e g e n u l d e o m c a p a b i l s a s e i n s t a l e z e f i r e s c i n a n o r m a l i t a t e s i s a
c a u t e s o l u t i i . S t a t u t u l s o c i a l a l personajului este acela de pescar, care traieste incercand sa caute
un orizont de lumina, intrand dintr-unchit in altul, aratand statutul sau moral, acela de om optimist care nu
renunta la idealurile sale. In ceea cepriveste statutul psihologic, urmarind calatoria eroului, observam
sentimentele lui si miscarile sufletesti,ajungand de la inconstienta la luciditate, constiinta si in final
vizionarism.
In opinia mea, opera Iona prezinta omul modern care se descopera pe parcursul vietii, fiind unsimbol al
cunoasterii absolute. De asemenea, experienta sa se reduce la tema libertatii in stransa

legaturac u
cea a
sperantei.
Iona incearca sa
i
sa
se
d e p a r t e z ed e
s o c i e t a t e a , c a r e i s i v e d e d o a r propriile interese.

se

elibereze s