Iona

-constructia personajului-

In acceptia moderna a cuvantului, drama s-a configurat in secolul al XVIII-lea , dar si-a aflat stralucirea in romantism.
Romanticii au creat drama istorica ca reactie importriva rigorii impuse de classicism. V.Hugo defineste drama ca pe o
oglinda in care se imbina grotesculsi sublimul ,teribilul si bufonul,, tragedia si comedia.Tinzand sa exprime scenic
complexitatea vietii ,drama prezinta intr-o forma familiar un continut grav care nu exclude insa elemente comice.
Trasaturile definitorii ale acestei specii sunt conflictul puternic care se dezvolta prin personaje complexe.
In literatura romana drama apare in perioada pasoptista. Initial dramaturgia romaneasca reflecta artistic teme cum ar fi
istoria in opera unor scriitori ca Vasile Alecsandri despot voda , Bogdan Petriceicu Hasdeu Razvan si vidra , Barbu
Stefanescu de la VRancea apus de soare. In perioada interbelica, Camil Petrescu avand ca model pe H.Ibsen sau A.P
Cehov creeaza drama de idei sau drama cunoasterii, necessitate imperioasa de absolut generatoare de conflicte
jocul ielelor, suflete tari, iar Lucian Blaga prin drama expresionista asociaza miturile fundamentale si lirismul.
Desi continutul de semnificatii se abstractizeaza drama isi pastreaza elementele specifice cum ar fi dialogul,personajele
dramatice ,actiunea cu momente bine definite ,conflictul dramatic si limbajele scenice specific .Piesele de teatru sunt
adesea un discurs implicit despre teatru.Alaturarea tragicului si comicului ,preferinta pentru parabola,mit, absurd,
insertia liricului in text ,aparitia personajului idee ,lipsa conflictului ,incalcarea succesiunii temporale a evenimentelor
,disparitia dialogului si prezenta monologului timpul si spatiul cu valoare simbolica defines opera lui Marin
Sorescu.Acesta apartine perioadei contemporane curentului literar neomodernist, iar opera sa dramatica se incadreaza
in teatrul parabolic allegoric,variabila simbioza intre ironie si lirism ,considerate de Nicolae Manolescu apocalipsa
bufona
O directie importanta a dramaturgiei europene din secolul al XX-lea se constituie prin dialogul cu miturile antichitatii
Greco-latine ale crestinismului sau cu unele mai tarzii ,medieval sau renascentiste .Oedip, Don Juan, sau Faust devin
personaje ale unor tragedii modern printr-o rescriere a mitului care presupune o interpretare a acestuia din
perspectiva sensibilitatii modern.
Drama Iona apare in 1968 si face parte alaturi de paracliserul si matca din seriaSetea muntelui de sare aparut in
1974.Este subintulata tragedie in patru tablouri si are un singur persoaj care dialogheaza cu sine intr-un solilocviu de
natura filosofica pe tema destinului uman .
Geneza acestei drame o constituie mitul biblic al lui Iona. Personajului mitic I se incredintase misiunea de a propovadui
cuvantul lui Dumnezeu in cetatea Ninive. Coplesit de povara misiunii, acesta fuge, imbarcandu-se pe o corabie ,dar
Domnul il pedespeste si trimite o furtuna puternica pe mare, ceea ce ii deteremina pe corabieri sa-l arunce in valuri pe
intrus ,pentru a potoli urgia.Iona este inghitit de un monstru marin , in pantecele caruia petrece trei zile si trei nopti
timp in care Iona isi cere iertare de la Dumnezeu si promite ca va indelplini misiunea pentru care a fost menit, astfel Iona
este eliberat.
Dramaturgul adapteaza valentele mitului la problematica omului modern, carelandu-l cu latura existentiala a destinului
omenirii , autorul afirmand : Imi vine sa spun ca Iona sunt chiar eucel care traieste in Tara de Foc este tot Iona,
omenirea intreaga este Iona ,daca-mi permite. Iona este omul in conditia lui umana , in fata si in fata mortii
Mitul crestin este doar premise unui epos primordial pe care se bazeaza drama , scriitorul desacralizand mitul in sensul
unor semnificatii modern ce exprima limitele conditiei umane , alienarea si singuratatea omului modern. Aceasta
viziunea artistica este influentata de operele unor filozofi si eseisti cum ar fi Camus , Heidegger, Sorcate si Emil Cioran.
Paradigma a semnificatiilor, titlul dramei defineste simbolic modernitatea de a stabili o identificare din punct de vedere
ontologic cu Iona- erou mitic ,inghitit pentru pacatele sale de catre un peste ,pedeapsa divina ,ce-l face constient de
moarte ,greseala si nevoia de credinta. in stramtorarea mea am chemat pe Domnul si El m-a ascultat, din adancimile
locuintei mortilor l-am strigat si mi-a calauzit glasul .zavoarele pamantului ma incuiau pe vecie , dar Tu mi-ai scos viata
din groapa Doamne , Drumnezeul meu ! ( vechiul Testament ). Mircea Eliade considera ca pestele care l-a inghitit pe
Iona simboizeaza moartea,burta acestuia infernal , a fi inghitit inseamna a muri . Dramaturgul are certitudinea ca in
vreo limba veche , Io inseamna eu devenind simbolic si preprezentand infividul in general.
Conflictul este constituit de drama existentiala a lui Ioana ce traieste plenar un conflict cu propriul sau eu ,
deformat de discrepanta intre idealul sau de cunoastere absoluta ,libertate si comunicare si domnarea de a trai intr-un
orizont inchis ,claustrant,
Universul tematic se prefigureaza din valorificarea acestor aspect conflictuale ce defines omul modern. Lupta,
conditia umana, a acestuia , dorinta sa de cunoastere absoluta si viata traita in mod cognitive prin adevar si dragoste.
Moartea apare in acest conflict intre aparenta si esenta ,banala , meschina sau din constiinta unui suflet insetat de
absolut.
Personajul literar in teatrul contemporan nu mai are tipicitatea sociala sau morala din dramaturgia traditionala . Acesta
exprima prin stilizare o umanitate generic si evolueaza intr-un spatiu ce deschide simbolica. Pescarul Iona captiv
inauntrul monstrului marin este un personaj fara istorie amintirile lui tot mai vagi ar putea apartine oricui . Nesansa ,
dedublarea ,singuratatea dar si candoarea spiritului bufon apartin unui personaj modern prizonier intr-un spatiu inchis .
Eroismul sau nu mai seaman cu cel al predecesorului sau antic , Iona se asociaza cu deruta , cu amnezia si mai ales cu
patetism temperat de ironie si umor.
Personajul lui Marin Sorescu a fost asociat cu eroii teatrului existentialist si ai teatrului absurdului datorita rolului
important pe care il joaca in piersa , motivul spatiului inchis se intalneste si la autori precum Eugen Ionesco, sau motivul
sinuciderii la A.Camus. Originalitatea pe care o aduce Marin Sorescu consta in crearea personajului ce incearca tenace
sa readuca necunscutul la cunoscut , strainul la familiar, apocalipticul, tenebrele monstrului devine locuibil prin cuvant
Face ce vreau, vorbesc . Iona isi tempereaza frica prin cuvant isi anihileaza drama printr-o banala a apocalipticului , a
nesigurantei din viata sa.
Incipitul piesei se axeaza pe dorinta personajului de a-si auzi ecoul in timp ce isi striga numele din nevoia acerba de a
comunica. Motivul dublului , ca unic partener de dialog deriva din cel al singuratatii.

Coordonata esentiala a existentei, spatiul, este o metafora pentru mai multe stari sau etape din viata personajului,
acesta poate reprezenta un topos al vietii si al mortii compus dintr-un mozaic de motive ale intunericului si
profunzimilor.
Iona, personaj generic, fara posibilitati de sschimbare calitativa a vietii ,victim a destinului se configureaza intr-un spatiu
carnavalesc construit pe motivul lumii intoarse pe dos , spatiu fantastic ce are la baza ambiguritatea planului real si
ireal .
Criticul literar Nicolae Manolescu vorbeste despre o poezie a imaginii ,imposibil de separate pe prezenta unui om in
carne si oase , de o voce distincta de un ddecor ,miscare sau joc de lumini.Astfel personajul Iona devine simbioza intre
traire,sentiment ,spatiu, voce lirica, miscare , un limbaj dramatic ce valorifica nu eroul singular ci o atitudine singular,
unica ,o relatie particulara a unui anumit tip uman cu lumea.
Pentru Iona ,lumea nu poate fi imaginata in afara cinstiintei sale ,gestul sau suprem Acela de a-si taia burta nu este nici
lasitate nici sinucidere ci asumarea unei raspunderi supreme aceea de a aihila opozitia intre el si lume. Omul nu se
opune lumii, nu este altceva decat ea, o contine ,omul este insasi lumea
Personajul de autointituleaza permanent ,dorindu-si libertatea si anihilarea spaimei de singuratate.Caracterizarea
directa este facuta prin intermediul indicatiilor scenice foarte singurdar textul ofera revelatia introspectiei si
monologului interior cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa cum ma
numeam eu? Iona! Ionaaaaa! Mi-am adus aminte eu sunt Iona !
Dintr-un raport exterior singuratatea,bucuria, speranta ,frica, deznadejdea si ura devin monolog si aseaza in centrul
seneni lui Marin Sorescu un singur personaj,personaj exemplar capabil prin gestul sau sa mentina nealterat sensul
lumii.Fara a fi lipsit de umor de putina dedublarii si autoanalizei tragic dar capaabil sa-si ironizeze conditia se afla in
situatii limita pe care le depaseste zambind in ciuda intunericului si absurdului.
Expresivitatea operei se datoreaza depasirii conventiilor literare fie in sens parodic fie in tonalitate grava astfel incat
teatrul lui Marin Sorescuu este o imbinare intre limbajul dramatic realizat prin conflictul cu sine isnus si lumea , sitatiile
dramatice in care se afla, singuratatea , depersonalizarea , criza existentiala , situatiile limita ,permanenta senzatie de
claustrare ssi gestul final al recuperarii sinelui si anihilarii conflictului cu lumea prin asimilarea acesteia, monologul
consecinta a modernitatii personajului dar si a trairii interioare ce defineste atitudinea sa , universul dramatic bazat pe
idei sau atitudini avand ca punct de plecare mitul lui iona si simbolul omului modern .
Actiunea cade in derizoriu si se substituie de fapt o retea de gesturi repetitive cu valoarea unor lait motive simbolice .
Limbajul replicilor este sarac lexical si sintetic realizandu-se in acest caz o poezie a discursului fragmentat , o proza a
spatiilor albe dintre cuvinte.

Finalul piesei consta in constientizarea deplina aidentitatii personajului, afirmand cu tarie Iona, Eu sunt Iona,
cuvintele sale fiind precedate de tacerea vesnica.
Personajul literar creat pe fondul acestor semnificatii este un personaj symbol , o voce a umanitatii , un erou tragic care
se revolta impotriva limitelor ontologice ucigandu-si eul material si indreptandu-se spre sine, conservandu-si
sacralitatea si frumusetea sufleteasca.
Dramaturgul adapteaza valentele mitului la problematica omului modern, carelandu-l cu latura existentiala a destinului
omenirii , autorul afirmand : Imi vine sa spun ca Iona sunt chiar eucel care traieste in Tara de Foc este tot Iona,
omenirea intreaga este Iona ,daca-mi permite. Iona este omul in conditia lui umana , in fata si in fata mortii
In opinia mea drama iona aduce o innoire radical in teatrul romanesc. Renuntarea la concretul istoric , situarea in
atemporal , deschiderea spre arhietipal si, de aici, spre genera-uman,rescrierea mitului biblic cu trimitere spre
actualitatea, toatea acestea reprezinta trasaturi ale teatrului modern Sensul ultim al textului este idea singuratatii,
vazuta ca o cale de a-ti proiecta viitorul ,dar numai prin constientizarea trecutului.
Criticul literar Nicolae Manolescu ofera o interpretare sugestiva finalului dramei: Gestul final al eroului nu e o
sinucidere si o salvare. Singura salvare care inseamna ca lupta continua si dupa ce conditia tragica a fost asumata