Iona

Marin Sorescu

Introducere
     Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, care infatiseaza viata reala
printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu sufletul plin
de framantari si stari contradictorii. Actiunea este incarcata de tensiune si scene violente, cu
intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit.
     Iona, subintitulata de Marin Sorescu tragedie in patru tablouri, a fost publicata in 1968 in
revista Luceafarul si face parte dintr-o trilogie dramatica, intitulata sugestiv Setea muntelui de
sare.
Cuprins
     Titlul trilogiei este o metafora care sugereaza ideea ca setea de adevar, de cunoastere si de
comunicare constituie caile de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din
automatismul istovitor al existentei, iar cele trei drame care o compun sunt meditatii-parabole,
realizate prin ironie.
     Iona de Marin Sorescu apartine teatrului modern, unde nu se mai pastreaza distinctiile
dintre speciile traditionale ale dramaturgiei: tragedie, comedie si drama. Eliberarea de formele
dramaturgiei traditionale se manifesta prin mai multe aspecte: amestecul speciilor, insertia
liricului, reinterpretarea unor mituri (mitul biblic), absenta conflictului exterior, absenta
cronologiei, prezenta unui timp si a unui spatiu simbolic, suprapunerea fictiunii cu realitatea,
prezenta indicatiilor scenice ample pentru fixarea spatiului si prezentarea personajelor, prezenta
unui singur personaj.
     Subintitulata tragedie in patru tablouri, piesa iese din clasificarile clasice, fiind o parabola
dramatica, alcatuita sub forma unu monolog si care cultiva alegoria si metafora.
     Avand ca punct de plecare povestea biblica a lui Iona, Marin Sorescu creeaza o drama
moderna despre singuratate si tragica absenta a sensului in lume. Piesa este construita sub
forma unui monolog ce constituie viziunea despre lume a omului modern.Lipsa precizarii
perioadei istorice, situarea in atemporal sunt aspecte ale tragicului modern. Omul se cauta pe sine
fara folos. Interogatiile lui Iona raman suspendate intr-un spatiu inchis, fara iesire.
     Tema dramei este singuratatea fiintei umane si ilustreaza conflictul interior, strigatul
tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate pentru a-si regasi identitatea. Piesa de
teatru exprima neputinta eroului de a inainta pe calea libertatii, raportul dintre individ si
societate, dintre libertate si necesitate, dintre sens si nonsens, ca problematica filozofica
existentiala. Secvente ilustrative sunt momentul in care Iona isi pierde ecoul, incercarea esuata
de comunicare cu cei doi pescari si episodul in care rateaza comunicarea cu lumea (biletul scris
cu propriul sange e gasit tot de el).
     Conflictul este de fapt drama existentiala a protagonistului Iona. Imagine a omului modern,
Iona traieste plenar un conflict interior cu propriul sine,intr-o intriga de mare tensiune dramatica
nascuta din discrepanta dintre idealul/ideea de libertate, de cunoastere absoluta, si damnarea de a
trai intr-un orizont inchis, ca un pantece de chit.
     Titlul piesei trimite la mitul biblic al prorocului Iona din cartea cu acelasi titlu a Vechiului
Testament, pe care autorul il reinterpreteaza si il trateaza in maniera proprie. Sorescu pastreaza
din mitul biblic doar numele eroului, deoarece spre deosebire de prorocul biblic, care este inghitit
de un peste pentru neascultarea de a propovadui credinta in Dumnezeu oamenilor din cetatea
Ninive, personajul din tragedia lui Sorescu se afla de la inceput prizonier in gura unui peste, fara
posibilitatea evadarii si fara a fi savarsit vreun pacat. Actiunea de a pescui devine un simbol al
cautarii, al cunoasterii. Tragicul situatiei consta in faptul ca procesul cunoasterii se deruleaza
intr-o lume inchisa: abdomenul monstrului marin.
     Piesa este alcatuita dinr-o succesiune de patru tablouri. Planul exterior din primul si
ultimul tablou alterneaza cu planurile lumii interioare din al doilea si al treilea tablou.
Spatialitatea apartine aproape exclusiv imaginarului (plaja, burtile pestilor, moara de vant,
acvariul) si se inscrie in seria metaforica a existentei tragice. Relatiile temporale reliefeaza, in
principal, perspectiva discontinua a timpului psihologic care potenteaza starile interioare ale
personajului.
     In tabloul I scena este construita simbolic intre cercurile concentrice de creta, intre razele
timpului . Spatiul desemneaza de la inceput ambitia tragica a omului modern condamnat sa-si
duca existenta intr-o lume inchisa. Aflat in asteptarea pestelui fabulos care intarzie sa apara, Iona
incearca prin joc sa pacaleasca soarta potrivnica si isi aduce de acasa un acvariu din care vaneaza
pestii deja captivi pe care ii arunca in navod.
     Tabloul II se deruleaza in interiorul Pestelui I, printre bureti, oscioare, alge, mizerie
acvatica , Iona fiind surprins in semiobscuritatea noului spatiu-capcana. Inceputul tabloului
surprinde personajul in stare meditativa. Meditatia asupra timpului anuleaza orice speranta, orice
proiectie a unui viitor. De asemena, personajul mediteaza si asupra limitelor pe care omul ar
trebui sa si le stabileasca in viata.
     In tabloul III mica moara de vant aflata in burta pestelui II si de care Iona se simtise
atras constituie si ea un avertisment simbolic. Captiv in pantecele pestelui, el incearca sa
comunice cu semenii sai care cunosc un traseu initiatic asemanator. Ilustrativa in acest sens
apartine celor doi pescari cu cate o bata-n spinare. La intrebarile lui Iona, pescarii raman muti
semn ca isi poarta crucea, isi duc povoara existentei fara sa protesteze. Iona reuseste cu ajutorul
unghilor sa taie o fereastra prin care sa evadeze din burta pestelui II, dar constata ca n-a reusit sa
patrunda decat in alt peste. Se gandeste sa-i scrie mamei sale, un bilet in care o roaga sa-l nasca
inca o data. Trimite scrisoarea intr-o basica de peste dar apoi tot el o gaseste. Acest lucru ii
accentueaza sentimentul de singuratate.
     Tabloul IV il surprinde pe Iona intr-o gura de grota, spartura ultimului peste spintecat
. In fata lui se afla un spatiu nedefinit ceva nisipos, ceva ca o plaja. Surprinderea lui ia nastere in
momentul in care isi da seama ca orizontul pe care il vede din fata grotei nu este decat o seri de
burti de peste.Gestul final, al spintecarii burtii poate fi interpretat atat in maniera existentiala,
sinuciderea fiind singura modalitate de a evada din limitele existentei.
     Modalitatile de caracterizare utilizate in textul dramatic sunt directe si indirecte.
Caracterizarea directa este realizata de autor prin intermediul indicatiilor scenice. In text
regasim si procedee moderne de caracterizare precum introspectia si monologul interior.
     Iona este personajul principal si eponim al dramei omonime, pentru conturarea caruia
Marin Sorescu foloseste tehnica moderna a solilocviului (monolog rostit in prezenta sau absenta
altui personaj, de care se face abstractie). Iona se dedubleaza pe tot parcursul piesei, dialogand
cu sine insusi pentru a pune in valoare numeroase idei privind existenta si destinul uman, prin
exprimarea propriilor reflectii, opinii sau conceptii.
     Iona este un personaj neomodernist, care exprima strigatul tragic al individului insingurat,
care face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului de a inainta pe calea
libertatii.
     Statutul social al personajului este acela de pescar. Statutul social are insa in piesa un rol
simbolic in ceea ce priveste comportamentul uman. El simbolizeaza figura sperantei eterne pana
la ultimul sau gest care il savarseste in acest sens. Actul de a pescui semnifica nevoia de
cunoastere si autocunoastere. Acesta este punctul esential care contureaza statutul psihologic si
moral al personajului. Iona este pescarul care traieste viata, printr-o miscare neincetata din
pantecele unui peste in altul, in cautarea unu orizont de lumina, desi acesta se dovedeste in final
a fi tot o lume inchisa, nedefinita, incontrolabila si artificiala. In acest sent indicatiile scenice din
debutul fiecarui tablou sunt semnificative.
     Drama existentiala a pesonajului este bine individualizata prin indicatiile autorului. Prin
multitudinea trairilor, Iona devine imaginea generica a omului modern. Sugestive in acest sens
sunt natatiile din primul tablou: explicativ, intelept, imperativ, uimit, curios, nehotara,
facandu-si curaj . Miscarile sufletesti sunt surprinse cu o mare finete. Fiecare tablou surprinde
eroul in calatoria sa ratata. Cu cat se apropie de esec, cu atat indicatiile scenice sunt mai
semnificative: reconstituind, blazat, speriat, cartandu-se, imitand, mangaind, enervat,
chibzuit, zambind, descoperire, cu calm dupa caderea paravanului .
     Principala trasatura a protagonistului, care se dovedeste mai degraba o stare de fapt este
singuratatea, personajul fiind construit sa reprezinte, in maniera alegorica, solitudinea conditiei
umane. in piesa exista foarte multe secvente care ilustreaza singuratatea absoluta a
protagonistului si a fiintei umane, in general. Una dintre aceste secvente este aceea in care Iona
isi pierde ecoul. Astfel, eroul se striga, isi cheama dublul, pana raguseste, spre a constata ca e
inconjurat doar de pustietate, dar pustietatea macar ar trebui sa-i raspunda: ecoul...
Disparitia propriului ecou ( Gata si cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a ispravit./ S-a dus si asta./
Semn rau ) pare a-i anula existenta. insusi autorul remarca tragismul clipei in care Iona isi
pierde ecoul: Cred ca lucrul cel mai ingrozitor din piesa e cand Iona isi pierde ecoul.
     Spaima protagonistului este cauzata de faptul ca omul constata sursa nefericirii sale, dandu-si
seama ca lumea este doar o serie de orizonturi-pantece-de-chit.
     O alta secventa care accentueaza sentimentul acut al singuratatii personajului este aceea in
care Iona scrie un bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata de piele din podul palmei stangi.
incearca sa trimita scrisoarea,intr-un gest disperat, asemeni naufragiatilor, punand-o intr-o basica
de peste, dar tot el este acela care o regaseste.
     Ca personaj alegoric, Iona este un simbol cuprinzator, nu o individualitate, chemat sa
intruchipeze umanitatea, in ceea ce are ea fundamental si definitoriu. Numeroase trasaturi
converg in acest personaj tragic, impresionant prin tenacitatea de a invinge un destin potrivnic,
prin iluzia ca poate alunga sau insela singuratatea, prin vointa neinfranta de a iesi la lumina si, nu
in ultimul rand, prin inocenta visului de a gasi un punct de stabilitate in mijlocul etern
miscatoarei mari.
Incheiere
     in concluzie, piesa Iona de Marin Sorescu aduce o innoire radicala in teatrul romanesc. Lipsa
precizarii perioadei istorice, situarea in atemporal, valorificarea si reinterpretarea mitului biblic
despre prorocul Iona sunt aspecte ale teatrului modern.