Ivanovici Andreea

XII B
Blaise Pascal
Blaise Pascal (1623-1662) a fost un important filosof francez, matematician, om de știință și
teolog, cu o gândire opusă raționalismului. În urma unei revelații religioase în 1654, Pascal
abandonează matematica și științele exacte și își dedică viața filozofiei și teologiei. Pascal s-a
ocupat de filozofie, considerând că progresul ştiinţific este scopul existenţei omenirii. Oscilând
între raţionalism şi scepticism, el a ales spre finalul vieţii credinţa, fiind influenţat încă de mic
de credinţa în Dumnezeu. De la vârsta de 14 ani Blaise Pascal participa alături de tatăl său la
întâlnirile abatelui de Mersenne, care aparţinea ordinului religios de la Minims, iar după ce
tatăl său se răneşte la picior şi este îngrijit de doi fraţi ai unui ordin religios de lângă Rouen,
Pascal devine profund religios.
Cea mai cunoscută lucrare filosofică a lui Pascal este însă Pensees, o colecţie de gânduri asupra
suferinţei umane şi a încrederii în Dumnezeu, o lucrare apologetică creştină adresată noii lumi
desacralizate. Această lucrare cuprinde şi celebrul pariu al lui Pascal, care încearcă să
demonstreze că Dumnzeu există, folosidu-se de o teorie a probabilităţilor. Începută în
corespondenţa cu Fermat pentru a demostra o problemă a jocului cu zarurile, Pascal presupune
că toate cazurile apar „la fel de uşor”, pentru că Cineva, Supremul, avea grijă să le distribuie
astfel. Pariul său era : „dacă Dumnezeu există şi sunt catolic, câştig viaţa veşnică, supunîndu-
mă bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut“. Concepţia lui Pascal era, în cuvinte
puţine: Dumnezeu există pentru că este cel mai bun pariu, iar Pascal avea nevoie de
existenţa lui Dumnezeu pentru a îndrepta din când în când dezordinea din Univers.
În descrierea lui Pascal, omul apare ca o ființă complexă și contradictorie, ca un amestec de
lumini si umbre. Omul este Homo duplex, amestec de spirit și materie, rațiune și pasiuni,
înclinații superioare și porniri animalice. Rațiunea îl îndeamnă la căutarea certitudinii în
materie de cunoaștere, dar aici intervin o mulțime de influențe înșelătoare care îl abat de la
această cale; omul este supus erorii naturale, de neînlăturat fără ajutorul divin. Tabloul în care
este zugrăvit omul este dur, ca un rechizitoriu judecătoresc, denunțând și exagerând, sub
acțiunea unei duble inspirații, imperfecțiunile naturii umane, pentru a trezi astfel pe
necredincios din amorțeala necredinței sale și a-l determina să încerce și să accepte totul pentru
a ieși din această stare. Măcinat de îndoială, prada iluziilor, tristeții și neantului, omul pare
hărăzit unui destin sumbru. Conștiința imperfecțiunilor reprezintă însă pentru Pascal condiția
indispensabilă a efortului de a dezlega misterul vieții morale. A transforma însă voința și a
modifica natura omului, acționând până în adâncul inimii, este o sarcină mult mai dificilă, mai
complexă decât a geometrului care poate deduce un adevăr din altul. Numai creștinismul poate
rezolva și explica contrarietățile naturii umane.
Mizeria omului vine de la păcatul originar, iar măreția lui de la harul divin. Filosofia
tradițională nu poate îndeplini această sarcină, rațiunea înseamnă gândire, la care se adaugă
sentimentul și voința, dar este prea flexibilă și capabilă de a servi orice cauză. Pascal râvnește
spre aflarea unor certitudini liniștitoare și cercetarea neabătută a unui punct de sprijin solid, dar
acestea sunt marcate de mari drame interioare, în care meditațiile se dovedesc deseori inutile
sau superficiale în raport cu forța prea puternică și cu totul oarbă a tentației ignoranței. Pascal
și-a dat repede seama de inutilitatea efortului de a-i căuta credinței un suport rațional. Gândirea
Ivanovici Andreea
XII B
sa atât de personală, însetată de adevăruri clare și controlabile, va refuza supunerea unei
"cumințenii" a gândului neiscoditor. Va adopta în cele din urmă atitudinea matematicianului
probabilist sau a jucătorului lucid care calculează șansele unei soluții aduse de hazard. În
accepția pascaliană, adevărata credință presupune experiența reală, trăită a divinității, dar
tocmai acest ideal, Pascal nu l-a putut atinge. Convins de ineficacitatea procedeelor iraționale,
cvasigeometrice în materie de credință, Pascal încearcă o altă cale, care, indirect, constituie un
omagiu adus rațiunii. Dacă demonstrațiile cele mai riguroase rămân inoperante, e necesar să se
adapteze "automatul", căci suntem deopotrivă automat și spirit și, pentru a genera credință,
automatismul deprinderilor poate realiza mai mult decât rațiunea însăși. Un puternic suflu
umanist străbate și însuflețește opera lui Pascal. Știința, filosofia, morala, religia, întregul
univers pascalian gravitează în jurul ființei umane, deschizându-i perspectivele nemărginirii
odată cu imaginea propriilor imperfecțiuni, solicitând-o la un viguros efort de redresare
interioară. E o concepție și o dramă de conștiință totodată, în substanța căreia se întâlnesc și se
ciocnesc tendințe de proveniență eterogenă, marcând conflictul interior, antrenându-l pe Pascal
în direcții divergente. Două curente principale se confruntă, alimentate cu numeroase aluviuni:
unul inspirat de concluziile omului de știință, celălalt de principiile jansenismului. Cercetările
fizicianului și analiza principiilor primare ale geometriei l-au condus pe Pascal la imaginea
complexității și imensității naturii, în dubla ei infinitate. Elanului jansenist însă, care confundă
perfecțiunea cu o transcendență divină, i se opune atitudinea intelectuală a omului de știință și
a observatorului lucid, străduința de a restitui omul propriei sale naturi, restabilind astfel
echilibrul dintre realitate și ideal. În viziunea lui Pascal, omul este capabil să se cunoască, să-
și analizeze contradicțiile și să lupte împotriva lor, își poate da seama de ceea ce este și de ceea
ce trebuie să fie. Destinul este înscris în ultima instanță în natura lui și nu e hotărât de un
principiu aflat dincolo de lume. Idealul este de găsit în persoana umană, iar omul se poate
depăși fără să iasă din granițele propriei sale misiuni. Ce-i rămâne omului? Să caute să-şi
înţeleagă condiţia, să descifreze ceea ce ţine de intervalul în care este situat, să renunţe la
voluptăţile care-l condamnă la uitarea de sine, să tindă spre înălţarea spirituală, să dea creditul
cuvenit verbului a fi mai curând decât celui de a avea…
Filosofia lui Pascal nu este un sistem, o expunere conceptuală şi speculativă, ci o experienţă a
gândirii aflată în meditaţia asupra omului, universului sau credinţei creştine; este rezultatul
unui spirit pasionat, deosebit de sensibil faţă de frământările şi contradicţiile existente în om şi
în epoca în care el a trăit (în istorie).
Principalele idei de filosofie a religiei dezvoltate de Pascal au fost:
Ivanovici Andreea
XII B
‐ Chiar și cei mai drepți dintre oameni, indiferent de cât efort depun, nu pot îndeplini
toate poruncile divine;
‐ În ciuda scrierilor sale în favoarea creștinismului, Pascal admite că raționalitatea nu
este suficientă pentru a demonstra credința, aceasta fiind necesar să existe în inima
individului;
‐ În absența lui Dumnezeu, viața omului este caracterizată de anxietate, alienare și
singurătate;
‐ Prin activități de divertisment, unde Pascal include inclusiv arta și teatrul, omul își
neagă mortalitatea și propria-i goliciune;
‐ Una dintre ideile cele mai cunoscute ale lui Pascal este reprezentată de pariul
existenței lui Dumnezeu: dacă pariezi că există și ai dreptate, atunci câștigi o valoare
infinită, iar dacă nu există, pierderea este una finită, minoră; în schimb, dacă pariezi
că acesta nu există și ai dreptate, atunci câștigul va fi unul finit, nesemnificativ, iar
dacă acesta există, pierderea va fi una infinită.
Pascal, cel care a numit natura o sferă al cărei centru este pretutindeni și a cărei circumferință
este nicăieri, rămâne un punct important pe harta filosofiei și a științei, stilul său original și
captivant făcându-l accesibil, și în același timp, dificil de înțeles oricărei genereții.

o https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cartea-de-filosofie-omul-lui-pascal-e-inca-viu-
4566169
o https://www.espressofilosofic.ro/filosofie-a-religiei/pascal-si-legatura-sa-cu-
divinitatea/
o https://gandirefilosofica.wordpress.com/2007/10/19/blaise-pascal/
o https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/09/26/omul-in-conceptia-lui-blaise-
pascal/
o https://lectiadefilosofie.wordpress.com/2014/07/06/maretia-omului-blaise-pascal-
scrieri-alese/