Sunteți pe pagina 1din 8

Diversitate tematica, stilistica si de viziune in opera marilor clasici

I. Competenta de evaluat

Constriurea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin integrarea si relationarea cunostintelor asimilate. Punerea in context a textelor studiate prin raportare la epoca sau la curente culturale/ literare.

Cerinte Scrie un eseu de sinteza, cu tema Diversitate tematica, stilistica si de viziune in opera marilor clasici, in care sa valorifici cunostintele dobandite la clasa, la studiul de caz cu aceeasi tema sau prin studiu individual. Vei avea in vedere urmatoarea structura a eseului: ipoteza/premisa (punct de plecare), argumentatie (trei-patru argumente de natura teoretica insotite de exemplificari corespunzatoare ale premisei) si concluzie (partea finala a expunerii, care sintetizeaza ideile esentiale din cuprinsul eseului). II. Coordonatele temei 1. Formularea cazului Opera marilor clasici reflecta, pe de o parte, programul junimist si transpune in practica literara teoria formelor fara fond, iar, pe de alta parte, exprima efortul individual al fiecarui spirit creator. Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L. Caragiale si Ioan Slavici sunt considerati marii clasici ai literaturii romane. Toti patru sunt personalitati puternice si scriu opere cu o certa valoare artistica, superioara predecesorilor. fac parte din aceeasi generatie, devin membri ai societatii Junimea, dar legaturile dintre ei depasesc solidaritatea de grup, constituindu-se in exemple de prietenie si de emulatie creatoare. Cei patru scriitori provin din medii sociale diferite: Ion Creanga si Ioan Slavici vin din aceeasi lume traditionala, dar satele Humulesti si Siria (in care se nasc) apartin unor zone geografice si etnografice diferite. Eminescu se naste in familia unui boiernas, dar creste la Ipotesti, aproape de lumea rurala; I.L. Caragiale se naste intr-o mahala a Ploiestiului, intr-o familie burgheza. Formarea, modelarea intelectuala ii diferentiaza si mai mult: Eminescu si Slavici au acces de timpuriu atat la cultura populara, dar si la scoala germana, care le permite studii la Viena sau Berlin (Eminescu). Creanga are un parcurs scolar mediu, care il indreapta spre preotie si apoi spre cariera de invatator. caragiale are alt traseu: liceul la Ploiesti si cursurile Conservatorului de arta dramatica din bucuresti. Cultura acumulata ii deosebeste radical, de la cea inalta, universitara, de nivel european a lui Mihai Eminescu, pana la formele culturale autohtone, una a satului - in cazul lui Creanga, si una a orasului - in cazul lui Caragiale. 2. Epoci culturale vizate:

A doua jumatate a secolului al XIX-lea, perioada junimista.

3. Explicarea termenilor: Junimea - Societatea Junimea a luat fiin la Iai n anul 1863, din iniiativa unor tineri rentori de la studii din strintate, n frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi i Teodor Rosetti. Ei i ncep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr -o formul masonic, junimitii, cnd vorbeau despre acest subiect, spuneau: "Originea Junimii se pierde n negura timpului". Cursul public pe care Titu Maiorescu l inuse cu un an mai nainte, curnd dup instalarea sa la Iai, dovedise existena unui auditoriu cultivat, n stare s se intereseze de problemele tiinei, expuse n formele unei nalte inute academice. Experiena este reluat n februarie 1864 cu puteri unite. n cursul aceluiai ciclu, abordnd probleme dintre cele mai variate, Carp si Pogor vorbesc de cte dou ori, iar Titu Maiorescu de zece ori. Apoi Preleciunile populare devin o lung tradiie a Junimii din Iai. Timp de aptesprezece ani ele se urmeaz nencetat, mai nti asupra unor subiecte fr legatur ntre ele; apoi, din 1866, grupate n cicluri unitare; n fine, din 1874, prin intervenia noilor membri, Lambrion i Gheorghe Panu, asupra unor teme cum ar fi istoria i cultura naional. Astfel, de unde mai nainte se vorbise despre Elementele de via ale popoarelor i despre Crile omenirii, cicluri din 1874 i 1875 limiteaz preocuprile la elmentele naionale ale culturii noastre i la influenele consecutive exercitate asupra poporului romn. Curnd, prin darul basarabeanului Cau, nepotul lui Pogor, completat prin cotizaiile membrilor ei, Junimea devine proprietara unei tipografii, trecut mai trziu n alte mini. Asociaia nfiineaz i o librrie, pus sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar disprut i ea dup o scurt funcionare. Existena tipografiei permite Junimii publicarea, ncepnd din 1867, a unei reviste: Convorbiri literare, puse de la nceput sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Aceast publicaie se va bucura de cel mai nalt prestigiu n istoria literaturii romne. Ea a impus, nc de la apariie, o direcie nou, modern, ntregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic i sentimentul valorii estetice. nc de la nceputurile ei, micat de contiina primelor nevoi ale culturii romneti n acel moment, Junimea abordeaz problema ortografiei romneti, foarte acut n epoca trecerii de la ntrebuinarea alfabetului chirilic la cel latin. n edinte nsufleite, inute de obicei n casa lui Vasile Pogor sau acas la Titu Maiorescu i dominate de personalitatea plin de prestigiu a acestuia din urm, se discut probleme de ortografie i limb, se recitesc poeii romni n vederea unei antologii i se compun sumarele revistei, uneori n hazul general pentru produciile care trebuiau respinse. Convorbirile literare pstreaz n cea mai mare parte urma activitii Junimea, i lectura atent a revistei permite refacerea vieii renumitei grupri literare i a etapelor pe care le-a strbtut. Programul Junimii i cercetri istorice recente ne ndreptesc s afirmm c gruparea avea o important dimensiune masonic. Convorbiri literare - Revista a fost organul de pres al Societii literare Junimea. Primul numr a aprut la 1 martie 1867, la Iai, unde revista a funcionat pn n 1886. ntre 1886 i 1944 apare la Bucureti, avndu-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, care pred apoi conducerea unui comitet format din foti elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedini, P. P. Negulescu, Rdulescu-Motru. Printre colaboratori s-au numrat Mihai Eminescu, care public aici majoritatea poeziilor sale; Ion Creang, care "subpublic" primele trei pri din "Amintiri" i o serie de poveti; Ion Luca Caragi ale, care "subpublic" majoritatea comediilor sale; Ioan Slavici, care public nuvele i poveti; Vasile Alecsandri, George Cobuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I. Al. Brtescu Voineti i ali scriitori reprezentativi ai vremii.

Publicaia se va bucura de cel mai nalt prestigiu din literatura romn, ea impunnd, nc de la apariia, o direcie nou, modern, ntregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic i sentimentul valorii estetice. Romantism - Romantismul literar i-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestndu-se n paralel cu romantismul artelor plastice i cu cel muzical. Migraia influenelor impuse de curent determin coexistena lui alturi de alte curente, ndeosebi n a doua jumtate a secolulu i (de exemplu, parnasianismul).
Trsturi

Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic i nuvela istoric. Cultiv sensibilitatea, imaginaia i fantezia creatoare, minimaliznd raiunea i luciditatea. Promoveaz inspiraia din tradiie, folclor i din trecutul istoric. Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), ntr-un cadru natural nocturn. Contemplarea naturii se concretizeaz prin descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor n pasteluri i prin reflecii asupra gravelor probleme ale universului n meditaii. Acord o importan deosebit sentimentelor omeneti, cu predilecie iubirii, tririle interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative. Construirea eroilor exceptionali, care acioneaz n imprejurri ieite din comun, precum i portretizarea omului de geniu i condiia nefericit a acestuia n lume; personajele romantice nu sunt dominate de raiune, ci de imaginaie i de sentimente. Preocuparea pentru definirea timpului i a spaiului nemarginite, ca proiectie subiectiv a spiritului uman, concepie preluat de la filozofii idealiti. Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocup locul principal att n structura poeziei, ct i n construirea personajelor, situaiilor, ideilor exprimate Ironia romantic dobndete, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mi jloc artistic folosit att in specia literara cu nume sugestiv, satira, ct i n poeme filosofice. Priorita absolut in locul rigorii rationale a clasicismului Asumarea poziiei demiurgice (demonice) fa de universul creat Preferina pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care s pun n eviden antonimiile specifice unei existene contradictorii Lrgirea viziunii estetice prin inovaie la nivelul speciilor literare al tematici, motivelor si limbajelor artistice

Romantism literar romanesc: Romantismul s-a manifestat n literaura romn n trei etape: 1.Preromantismul (cunoscut i ca romantism al sciitorilor paoptiti sau de tip Bidermaier)

caracterizeaz gustul omului mediu, al burghezului domestic, ideizant, idilic, conservator cultiv comfortul spiritual, pasiunile temperate, plcerile simple creaiile sunt, n mare majoritate, mediocre; este perioada imitrii literaturii romantice dinEuropa de Vest, n special Frana reprezentani: Costache Negruzzi, Mihail Koglniceanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu

2.Romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism nalt)


dimensiunea cosmic e dezvoltat pn la exces misticism, ocultism pasiuni nflcrate capacitatea de a crea universuri imaginare, alternative ale lumii reale reprezentant unic: Mihai Eminescu impactul creaiei sale asupra autorilor ce i-au urmat este incomparabil mai mare dect acela a oricrui alt romantic din spaiul romnesc

3.Romantismul posteminescian

reactualizeaz teme i mijloace clasice i romantice, conferindu-le o nou for expresiv marcheaz reaciile lumii literare romneti la depirea apogeului de creaie pentru Eminescu, sprijinind apariia multor epigoni ce nu s-au impus, dar i a unor autori care au purtat imaginile specifice acelui tip de romantism, impregnndu-le cu elemente de expresie aparinnd simbolismului, semntorismului etc. reprezentani: George Cobuc, Octavian Goga, Alexandru Macedonski, Barbu tefnescu Delavrancea

Realism - Realismul este curentul literar care tinde sa dea o reprezentare veridica realitatii, sa infatiseze cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala. Impresia deosebita produsa la jumatatea secolului al XIX-lea de prograsul stiintelor naturii ii indeamna pe scriitori sa incerce aplicarea, in creatia literara, a unor metode impuse de dezvoltarea stiintei. Scriitorii realisti se indreapta spre viata sociala, reprezentand omul ca produs al mediului in care traieste.In realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si sociala.Intre curentele literare apar frecvent interferente. Astfel, in opera unor mari scriitori relisti, ca Balzac sauStendhal se intalnesc multe elemente romantice. In concluzie, realismul poate fi definit prin trasaturile sale definitorii: reprezentarea veridica a realitatii, obiectivitatea scriitorului, prezenta unor persanoje tipice in imprejurari tipice, preocuparea pentru social, libsa idealizarii sau a abstractizarii, atitudinea cristica fata de societate exprimata intr-un stil sobru impersonal. Marii autori realisti europeni (Sthendal,H. Balzac, Charles Dickens, N. Gogol, G. Flaubert, L. Tolstoi, H. Ibsen) nu s-au dezmintit de la aceste principii stabilite cu toate influentele existente in acea epoca (in special influenta romantismului). Asemeni oricarui curent literar de o importanta maxima in dezvoltarea ulterioara a prozei si poeziilor, curentul romantic a avut un sef de scoala si un teoretician care a dat nastere acestui curent, l-a denumit si si-a sustinut opinia in decursul intregii cariere artistice. Pentru realism principiile au fost fundamentate si teoretizate de Sthendal (pseudonimul lui Henry Boyle - 1783-1842 - prozator si eseis francez) care a apreciat ca romanul realist nu este decat o oglinda ce reflecta atat cerul albastru -frumusetea vietii, bucuria de a trai- cat si noroiul din baltoace -partea neplacuta, mizera a vietii. Oglinda este cea care prezinta universul nedeformat de sufletul oricarui scriitor, de aceea realistii nu pot fi acuzati ca ar fi prezentat altceva decat adevarul.

Cautand un vinovat pentru aceast prezentare, acesta nu va fi gasit in persoana autorului, ci in insasi firea societatii umane, romanul realist fiind echidistant in prezentarea partilor bune si rele ale vietii si ale individului prezentat. Romanul este o oglinda purtata de-a lungul unui drum. Cateodata ea reflecta cerul albastru, alta data noroiul din baltoacele de la picioarele dumneavoastra. Vreti sa acuzati de imoralitate omul care poarte oglinda? Acuzati mai bine drumul pe care se afla baltoacele, sau, si mai bine, pe inspectorul de drumuri, care permite ca apa sa se adune si baltoacele sa se formeze. In cultura si literatura romana curentul realist a fost contaminat in mare masura de alte curente contemporane ceea ce nu afecteaza insa creatia marilor nostri realisti (Ioan Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu sau George Calinescu). Naturalismul este o ramur a realismului, o micare literar proeminent la sfritul secolului XIX n Frana i n restul Europei. Scriitorii naturaliti au fost influenai de ctre teoria evoluionist a lui Charles Darwin. Acetia credeau c ereditatea unei persoane i mediul decid caracterul acesteia. n timp ce realismul ncearc doar s descrie subiecii aa cum sunt ei n realitate, naturalismul radicalizeaz principiile estetice ale realismului n direcia reprezentrii aspectelor dure, brutale ale realitii. Ambele sunt opuse Romantismului, n care subiecii au o simbolistic profund, sunt idealistici i cu puteri supranaturale. Naturalismul considera c mediul socio cultural exercit o influen absolut covritoare n apariia i dezvoltarea personalitii umane. De asemenea studiau elemente umane tarate, alcoolici, criminali, sau persoane alterate genetic de un mediu social viciat. Observaiile lor n materie de psihologie erau totui rudimentare avnd n vedere c psihologia se dezvolt abia dup apariia teoriilor lui Sigmund Freud. Naturalitii au adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediai, realitii. Principalul susintor al naturalismului a fost mile Zola, care a scris un tratat despre subiect ("Le roman experimental") i a folosit stilul n multele sale romane. Ali autori francezi influenai de Zola sunt Guy de Maupassant, Joris Karl Huysmans i fraii Goncourt. Elementele naturaliste se gsesc n literatura romn n unele nuvele ale lui Caragiale i Delavrancea sau n proza lui Liviu Rebreanu. Adesea termenul naturalism este folosit de ctre criticii literari cu un sens mai general, care l apropie de cel al termenului realism, subliniind conformitatea cu natura, fidelitatea fa de realitate a reprezentrii artistice. n literatura romn, se poate vorbi de naturalism nc de la Ioan Slavici, n Moara cu Noroc, curentul definitivndu-se prin semnalarea i notarea senzaiilor fizice i fiziologice (transpiraie, "inima care bate gata s-i sar din piept"). Naturalismul n literatura romn va conduce la naterea realismului. Un alt scriitor romn care a fost apropiat de estetica naturalismului este Ion Luca Caragiale. n nuvelele salePcat, n vreme de rzboi, Grand Hotel Victoria Romn sau O fclie de Pate, Caragiale a folosit numeroase procedee naturaliste.

Alte influene naturaliste n literatura romn ntlnim n operele lui Barbu tefnescu Delavrancea (1858-1918) - ndeosebi n nuvela Hagi-Tudose i n cea a lui Liviu Rebreanu (1885-1944) - pasajele naturaliste din romanele Ion i Rscoala. 4. Genuri literare: Genul liric cunoaste prein Mihai Eminescu cea mai inalta expresie in poezia romaneasca a secolului al XIX-lea. Genul dramatic atinge o valoare artistica superioara prin comediile lui I.L. Caragiale, capodopere ce au ramas pana astazi neegalate. Genul epic este ilustrat cu precadere de Creanga si Caragiale, dar atat caragiale, prin povestirile sale, cat si Eminescu prin romanul Geniu pustiu si nuvelele fantastice, cultiva speciile si formele lui.

5. Genul epic si speciile cultivate de toti marii clasici (basmul cult, nuvela si incercarile de roman) releva mari diferente tematice, stilistice si de viziune. 1. Basmul cult:

cele maimulte basme apartin lui Ion Creanga (Povestea lui Harap-Alb) si lui Mihai Eminescu (Fat-Frumos din lacrima); au scris povesti si Ioan Slavici (Zana Zorilor) si I.L.Caragiale (Kir Ianulea)

2. Nuvela dovedeste intr-unmod mai accentuat diversitatea temelor, a limbajului artistic, stilul inconfundabil si originalitatea viziunii:

nuvele fantastice au scris Mihai Eminescu (Sarmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla), I.L. Caragiale (La hanul lui Manjoala, La conac), Ioan Slavici (Hanul ciorilor); nuvele psihologice si tragice au scris Ioan Slavici (Moara cu noroc, Padureanca) si I.L. Caragiale (In vreme de razboi, O faclie de paste, Pacat...); o nuvela greu de incadrat tematic a creat Ion Creanga (Mos Nechifor Cotcariul)

3. Romanul, mai mult decat orice alta specie, demonstreaza indrazneala abordarii unui model formal aflat inca la inceput in literatura noastra. Mihai Eminescu scrie roman in spirit romantic (Geniu pustiu), Ion Creanga este autorul unui roman de substanta autobiografica (Amintiri din copilarie). Ceilalti doi scriitori au pozitii complet diferite: Ioan Slavici a scris primul roman de investigatie sociala si, mai ales, de profunzime psihologica (Mara), pe cand I.L. Caragiale nu arata disponibilitate pentru epica de mare intindere. 6. Curente literare: Curentele literare in care pot fi incadrate capodoperele celor patrumari clasici probeaza o diversitate deconcertanta: romantism si clasicism, realism si naturalism. Poezia lui Mihai Eminescu indica prelungirea spiritului romantic cu inca trei decenii fata de romantismul european, iar ultima parte a creatiei vadeste si unele tendinte clasicizante.

Proza eminesciana se inscrie in romantism prin nuvele si roman, dar "fiziologiile" arata apropierea de realism. Prin tipicitatea personajelor, piesele de teatru si schitele caragialiene se inscriu intr-un clasicism peren, in vreme ce anumite aspecte ale povestilor sale tradeaza influenta naturalismului. Realismul cunoaste formule diferite in cazul lui Ion Creanga (povestiri si Amintiri din copilarie) si in cazul lui Ioan Slavici (nuvele si romane). Concluzii 7. Bibliografie: Popa Marian - Calatoriile epocii romantice ELisabeta Munteanu - Motive mitice in dramaturgia romaneasca Adrian Marino - Dictionar de idei literare Rosa del Conte - Eminescu despre Absolut Rodica Zafiu - Poezia simbolista romaneasca Nicolae Manolescu - Despre poezie Liviu Rusu - Estetica poeziei lirice Nicolae Balota - Arte poetice ale secolului XX Zoe Dumitrescu Busulenga - Eminescu si romantismul german Gheorghe Grigurcu - De le M. Eminescu la N. Labis, In padurea de metafore Silvian Iosifescu - Dimensiuni caragialiene Liviu Leonte - Costache Negruzzi Stefan Melancu - Eminescu si Novalis - paradigme romantice Ion Negoitescu - Poezia lui Eminescu Edgar Papu - Existenta romantica; Poezia lui Eminescu Eugen Simion - Proza lui Eminescu