COMENTARIU POVESTEA LUI HARAP-ALB

Ion Creanga face parte din perioada marilor clasici, alaturi de Mihai
Eminescu, I.L.Caragiale si Ioan Slavici, el scriind povesti, povestiri, nuvele si
scrisori, printre care se remarca povestile “Capra cu trei iezi”, “Fata babei si
fata mosneagului”, ca povestiri “Pacala” si “Prostia omeneasca”, iar ca nuvela
“Amintiri din copilarie.
Opera data se numeste “Povestea lui Harap-Alb” si are ca an de
aparitie 1877, publicata in revista “Convorbiri literare”.
Opera literara apartine genului epic, iar ca specie literara este un basm
cult.
Basmul este specia literara a genului epic in proza (foarte rar in versuri),
in care tema este confruntarea dintre bine si rau, actiunea este fabuloasa,
personajele sunt reale cu puteri supranaturale sau fantastice, finalul aducand
victoria binelui asupra raului.
Ca si caracteristici, basmul cult are un autor cunoscut, iar el se transmite cu
ajutorul tiparirii.
Ca si particularitati ale basmului avem in vedere urmatoarele : este folosit
timpul mitic in care faptele au caracter de repetabilitate. Reperele spatiale
sunt specificate, dar intr-un mod vag, neclar. Sunt folosite trei tipuri de
formule, initiala, mediana si finala. Apar doua taramuri, cel ocrotitor, parintesc,
in care fiul este aparat si protejat si celalalt taram (taramul de dincolo) in care
isi ia soarta in propriile maini cautandu-si destinul.”
Personajele pot fi tiplogizate dupa diferite criterii: reale cu puteri supranaturale
sau fantastice, pozitive sau negative, protagoniste sau antagoniste, ajutoare
sau donatori, principale sau secundare, episodice sau figurante. Apar cifrele
magice si obiectele magice (totemice) care au o valoare simbolica. Tema
basmului este lupta dintre bine si rau, iar el pronoteaza motive literare
specifice: motivul imparatului fara urmasi, motiul calatoriei, motivul apei vii si a
pei moarte si motivul casatoriei. In basm are loc antropomorfizarea animalelor
si se gaseste caracterul moralizator.
Titlul operei este foarte sugestiv. Din punct de vedere morfologic, titlul
este compus dintr-un substantiv comun si unul propriu. Denotativ, titlul
semnifica o specie literara si un nume al unui protagonist de basm. Din punct
de vedere conotativ, titlul aduce actiunea operei mai aproape de realitatea
cotidiana prin substantivul “poveste”. Numele personajului este un oximoron
care evidentiaza schimbarea statutului social al personajului. Personajul
dobandeste acest nume dupa incalcarea sfatului parintesc datorita inocentei
si naivitatii (Alb). Statutul inferioir in care decade este in opozitie totala cu
firea, caracterul si educatia sa (Harap). In opozitie, “Harap” semnifia sluga
neagra si “alb” ce arata lipsa maturitatii, neinitierea personajului.
Si in aceasta opera ca in multe altele, naratorul nareaza in dubla
perspectiva naratorul omnisicent si omniprezent care nareaza la persoana a
III-a , devine subiectiv folosind persoana I sau folosind apelative care arata
simpatia pentru protagonist. Subiectiv, astfel in locul obiectivitatii.
Tema textului este lupta dintre bine si rau, iar motivele literare sunt
motivul imparatului fara urmasi, motivul mezinului, motivul probelor si
obstacolelor, motivul calatoriei, motivul apei vii si a apei moarte si motivul
casatoriei dar si al cifrelor magice.
Reperele spatio-temporale sunt mentionate vag, rezultand timpul mitic.
In text, avem ca si date despre locul actiunii urmatoarele cuvinte “odata”, ”
intr-o tara”, “intr-o alta tara”, ” la poalele unui codru”, ” un pod peste o apa
mare”.
Formula initiala “Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei
feciori. Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta
tara, mai deparatata, Si imparatul, fratele craiului, se numea Verde-imparat; si
imparatul Verde nu avea feciori, ci numai fete” formeaza insusi incipitul, care
contine informatii vage spatio-temporale. Apar primele cifre magice “trei
feciori”. Ne sunt prezentate primele doua personaje “craiul” si fratele sau
“imparatul Verde” si se poate remarca limbajul popular folosit de scriitor.
Craiul care avea trei feciori, avea un frate intr-o alta tara care la randul lui
avea trei fete. Verisorii nu s-au cunoscut niciodata intre ei. La batranetea
imparatului-Verde (fratele craiului), il roaga pe fratele sau sa-i trimita pe cei
mai vrednic dintre nepoti, sa-l lase imparat dupa moartea sa. Feciorul cel mai
mare se ofera cel dintai sa porneasca la drum, dar se intoarce inapoi pentru
ca ii iese in cale un urs. Acel urs era chiar tatal sau, dar bineinteles, nu stia
acest lucru. Dupa ce fiul le explica motivul intoarcerii, feciorul cel mijlociu se
ofera sa plece, dar pateste exact ca si fratele sau. Craiul se plange copiilor
sai, pe motivul ca ii este rusine de ei. Fiul cel mic, auzind aceste vorbe, incepe
sa planga in sufletul lui din cauza cuvintelor spuse de tatal sau.
El cauta o metoda cum sa-l scape de rusine pe tatal sau. O batrana garboasa
de batranete ii iese in cale si incepe sa-i vorbeasca. Fiul de crai, pentru a
scapa de ea, ii da pomana, dovedind milostenia. Datorita bunatatii sale,
batrana ii da cateva sfaturi folositoare care ii maresc curajul. Acesta merge la
crai sa-i ceara voie sa plece la unchiul sau. Auzind aceste vorbe, craiul nu-i
prea incantat de idee, dar feciorul nu renunta si ii cere armele, calul si hainele
cu care a fost el mire. Acesta merge in cautarea calului. Le pune la toti sa
manance jaratic, iar primul care avea sa se atinga de el, va fi calul care il va
insoti. El observa ca tocmai un cal batran si slab incepe sa manance, lovindu-l
puternic pentru a-l da la o parte. Pana la urma, renunta si il ia pe calul
cupricina, care se dovedeste a fi unul puternic. Tatal sau nu are o reactie
buna cand isi vede fiul cu acest cal, dar il lasa sa pelce.
El pleaca la drum, mergand in pasul calului. Catre seara, ii iese in cale ursul,
dar calul se napusteste asupra lui, iar cand sa inceapa o adevarata lupta,
ursul isi arata adevara identitate, adica tatal feciorului, deghizat cu o blana de
uras, urandu-i noroc in calatorie. Podul peste care trece fiul de crai ii
demonstreaza curajul, dar el totodata face trecerea de pe taramul parintesc
pe cel nesigur, al initierii. De asemenea, arata o trecere de la copilarie la
maturitate, avand astfel doar un sens si, marcand plecarea. Padurea-labirint
prin care urma sa calatoreasca, reprezinta primul pas spre maturizare, este
locul unde fiul de crai incearca sa gaseasca drumul cel bun pentru ca de aici,
soarta/destinul ii sunt petleciuite, iar ispita in care el cade este mare atunci
cand un span ii iese in cale si il ademeneste in capcana sa, promitandu-i
ajutorul sau. Dupa ce fiul il accepta pe span alaturi de el in calatorie, ii ofera
posibilitatea sa se racoreasca intr-o fantana.
Fantana/grota reprezinta coborarea in infern, moartea simbolica a
personajului. Este posibila iesirea, dar sub o alta identitate cu un alt statut
social, totul fiind pus sub semnul juramantului si fiind onterpretat ca o
pedeapsa data personajului pentru ca a incalcat ceva anume. Fiul de crai,
asadar primeste o noua identitate, Harap-Alb, si devine sluga spanului. Dupa
ce ajung la unchiul imparat, spanul se da nepotul sau. Spanul trezeste
banuieli verisoarelor, dar viata merge mai departe. Spanul il supune diferitelor
proble si obstacole, din care Harap-Alb reuseste sa scape. In prima proba,
Harap-Alb este nevoit sa aduca salati din gradina ursului, iar Sfanta Duminica
este ajutorul sau. El sta intr-o casa cam o zi si o noapte, timp in care Sfanta
duminica prepara o licoare magica ce ii va aduce ursului somnul cel lung.
Urmatoarea incercare este vanarea cerbului impodobit cu pietre pretioase.
Sfanta Duminica il auta si de aceasta data.
Spanul, se mira a doua oara de faptul ca Harap-alb este in stare sa faca astfel
de lucruri. Verde-imparat face o masa in cinstea nepotului sau. Auzindu-se
diferite vorbe si barfe despre fata imparatului Ros, spanul ii da porunca lui
Harap-Alb sa i-o aduca cu orice pretext. Harap-Alb ajuta fiinte aparent
neinsemnate, furnici si albine, dand dovada de altruism. Mai tarziu, el da
peste niste personaje simbolice, Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-
Lati-Lungila pe care le ajuta sa se imprietenasca, aratand cat este de atent cu
oameni aflati in suferinta.
Ei se comportau ca niste tarani humulesteni si sfatosi, si reprezinta defapt,
obstacole, dar in final ii sunt de folos, obtinand fata imparatului Ros. Cand
ajung la imparatul Rosu, el ii supune la alte probe, unde Harap-Alb cere
ajutorul albinelor si furnicilor. Furnicile il ajuta sa desparta nisipul de mac,
albinele il ajuta sa diferentieze doua fete perfect identice, iar Pasari-Lati-
Lungila o pazeste pe fata imparatului pe timpul noptii. Pana la urma, imparatul
ii da fata, iar ei pornesc la drum. Intre Harap-Alb si fata se nasc sentiente de
iubire, el ii spune cine este el cu adevarat si in sufletul lui parca refuza sa-i
dea frumusetea de fata spanului. Cand ei ajung la crai acasa, spanul iese in
calea fetei, dar ea il opreste si spune tuturor adevarul. Spanului nu-i vine sa
creada si se repede la Harap-Alb, il loveste, dar calul lui il apara, omorandu-l.
Harap-Alb este ajutat sa invie, casatorindu-se cu fata imparatului.
Formula mediana “Dumnezeu sa ne tie, ca cuvintul din poveste, inainte mult
mai este” marcheaza faptul ca actiunea abia a inceput si inca mai dureaza
mult pana la final”.
Fiul de craiu, pe parcursul vietii sale, are diferita statuturi. La inceput, este un
simplu copil, fecior, in mainile tatalui sau, apoi este supus mai multor probe
alaturi de fratii sai, dar este singurul care reuseste sa treaca peste ele.
Datorita naivitatii si neglijentei vorbelor spuse de tatal sau, ajunge sluga
spanului si cade in ultimul rang al statutului social. De acum, depindea intru
totul de spanul care este insusi simbolul maturizarii, cel care il face sa
realizeze ce inseamna cu adevarat valoarea statutului social. Pe final, Harap
Alb se maturizeaza si-si pierde notiunea de “sluga” revening la un om liber,
dar casatorit si matur.
Finalul este reprezentat de formula finala “Si a tinut veselia ani intregi,
si acum mai tine inca”. Acesta arata eternitatea (timpul mitic). Finalul, insa,
are ca si caracteristici reginalismele “be” si “manca” si este o paralela intre
realitate si lumea feerica creata anterioir, dar la sfarsit este marcata prezenta
lumii cotidiene (cine nu se uita si rabda) unde cititorul este trezit la realitate.
Personajele din acest basm cult Harap Alb sunt numeroase si sunt
tipologizate dupa mai multe criterii. Fiul cel mic al craiului este personaj
principal, protagonist, pozitiv, rotund, dinamic si tipul naivului pe cale de
initiere. Spanul este personaj secundar, antagonist, negativ si tipul omului
viclean, manipulator si duplicitar. El reprezinta raul necesar fara de care nu ar
fi fost posibila initierea fiului de crai. Sfanta Duminica este personaj secundar,
pozitiv, personaj ajutor si donator, iar prin intermediul acestui personaj se
evidentiaza proba milosteniei. Imparatul Rosu este personaj secundar, pozitiv,
plat si tipul tatalui protector, grijuliu, iar prin intermediul acestui personaj sunt
evidentiate calitatile eroului sau ale altor personaje din jurul sau (curaj,
istetime, perseverenta, devotament). Craiul este personaj episodic, plat si tipul
tatalui initiator. Fata imparatului Rosu este personaj secundar, personaj real
cu puteri supranaturale si tipul fetei rasfatate. Imparatul Verde este personaj
secundar si tipul imparatului iubitor de supusi si naiv. Ochila, Setila, Gerila,
Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila sunt personaje episodice episodice, ajutoare
si sunt reale cu puteri supranaturale. Alte personaje episodice sunt fratii fiului
de crai, verisoarele. Alte personaje ajutor sunt calul, furnica si albina si alte
personaje donatori sunt albina si furnica.
Ca si caracterizare, fiul de crai este un tip obisnuit, harnic, cu un suflet milos si
sensibil. El nu-si incalca cuvantul fata de span, dand dovada de onestitate. El
este constient ca a gresit, neascultand de sfatul parintesc. Chiar daca nu are
puteri supranaturale este ajutat de personaje fantastice. Personajul
actioneaza sub semnul profund al destinului, dar sub propriile decizii, care au
un rol important in initierea lui. SPanul, intruchipeaza fortele raului, iar ca
personalitatea lui falsa, averea lui dobandita prin inselaciune, el isi falisifca
statulul social, la care oricum n-ar fi ajuns niciodata.
In acest text, sunt prezente toate cele trei moduri de expunere,
naratiunea, dialogul (monologul) si descrierea. Naratiunea, fiind modul de
expunere prin care se realtaeaza intr-o succesiune temporala faptesi
intamplari, are rolul de a specifica cu exactitate fiecare actiune, intamplare la
care personajele iau parte cu ajutorul unui narator obiectiv sau subiectiv.
Descierea este modul de epunere prin care sunt prezentate toate
caracteristicile unor obiecte, personaje sau chiar fapte. Rolul ei in acest text
este de a situa actiunea si personajele, de a exprima in mod sugestiv
atmosfera in care se desfasoara intamplarile si ajuta cititorul sa-si imagineze
cum arata locul si personajele. Dialogul reproduce in mod direct cuvintele
personajelor. Prin folosirea lui, autorul isi lasa personajele sa se descrie
singure, prin modul lor de a vorbi. Monologul este vorbirea unui singur
personaj si are rolul de a exprima starile personajului care vorbeste.
Limbajul este format din cuvinte arhaice, regionalisem, dar este
completat si de proverbe si zicatori sau cantece. Arhaismele “garboava”,
“rapciuga”, “grebanos”, “ghijoaga” si regionalisemele “multameste”,
“bodroganind”, “parpalea” infrumuseteaza limbajul textului. Ca si proverbe sau
zicatori avem “La placinte, inainte/ Si la razboi, inapoi”, “Voinic tanar, cal
batran/ Greu se-ngaduie la drum”, “Vita de vie tot invie,/ Iara vita de boz tot
rogoz”, iar ca si cantece regasim “Am sa zbor lin ca vantul,/ Sa cutreieram
pamantul”, “Pe deasupra codrilor,/ Peste varful muntilor, / Peste apa marilor”.
Oralitatea stilului, redata de verbele folosite de naratorul subiectiv
“dupa cum v-am spus”, prin care el ne averitzeaza ca asa va fi cum ne-a zis
el. Naratorul devine subiectiv folosind apelative prin care isi eprima simpatia
fata de personaje. Modalitatea prin care se realizeaza oralitatea sunt
interjectiile, diminutivele, proverbele si zicatorile, dar si frazele ritmatice
precum si regionalismele.
Avand in vedere aceste caracteristici, textul apartine in totalitate acestei
specii.
In opinia mea, acest basm impresioneaza prin faptul ca personajul principal
reuseste sa se maturizeze cu ajutor altor pesonaje, precum spanul si tatal
sau, dar si cele simbolice Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-
Lungila. Asadar, basmul reuseste sa scoata principalele trasaturi ale
personajului principal cu ajutorul probelor si obstacolelor.