Genul Epic ( Basm cult ) Epoca Marilor Clasici

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

Opera „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este publicată în revista

„Convorbiri literare” în anul 1877 și reprezintă un basm cult.
Basmul este o specie a genului epic, în versuri sau în proză, cu o nara țiune
dezvoltată în timp și spațiu nedeterminat, care surprinde eterna luptă dintre
bine și rău, deznodământul aducând întotdeauna victoria finală a forțelor
binelui.
Acest basm poate fi considerat un bildungsroman, deoarece urmărește
formarea spirituală și morală a feciorului de Crai, pregătindu-l pentru a deveni
împărat. Basmul urmărește și drumul simbolic al lui Harap-Alb, de la naivitate
și lipsa experienței la maturitate și înțelepciune.
Tema basmului, tipică speciei, este triumful binelui asupra răului. De
asemenea, se reiau anumite motive literare specifice speciei, si anume:
superioritatea mezinului, călătoria, probele și demascarea răufăcătorului
Titlul este unul eponim, fiind un oximoron care sugerează dublul statut al
personajului principal, acela de slugă și stăpân în același timp, si evoluția
acestuia de la întunericul neștiinței la lumina cunoașterii.
Perspectiva narativă este una obiectivă, narațiunea realizându-se la persoana
a III-a. Așadar, naratorul este unul omniscient și omniprezent, uneori
intervenind direct în text prin comentarii sau păreri personale.
Subiectul basmului urmărește modul în care personajul principal, Harap-Alb,
parcurge un drum al inițierii, la finalul căruia devine împărat.
Simetria incipit-final se realizează prin clișee compoziționale tipice, convenții
care marchează intrarea și ieșirea din fabulos. Fuziunea dintre real și fabulos se
realizează la început, deoarece naratorul inovează formula inițială, punând
povestea pe seama spuselor altcuiva „Amu cică era odată”, fără însă a se nega ca
în basmul popular „A fost odată ca niciodată”.
Precizate la incipit, reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedeterminate
„Amu cică era odată”, astfel ne transpune într-o lume a imaginarului, dominată
de fantastic și miraculos, o lume ruptă de realitate, în care totul este posibil.
Acțiunea se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative,
și respectă modelul structural stereotip și ciclic al basmului.
 Conflictul vizează în special relațiile antitetice care se stabilesc pe parcursul
evoluției narative. Conflictul principal este cel dintre Harap-Alb și Spân, iar cel
secundar are loc între Harap-Alb și Împăratul Roș.

Tema și viziunea despre lume

Prima probă la care este supus eroul este înfrângerea ursului care se află sub
podul ce desparte împărăția de lumea necunoscută. Podul simbolizează o trecere
de la o lume la alta, de la cunoscut la necunoscut. Mezinul trece această probă
cu ajutorul calului năzdrăvan care „dă năvală asupra ursului”.
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea-labirint, un alt element
simbolic care este esențial în procesul de maturizare. Momentul întâlnirii cu
Spânul declanșează astfel conflictul principal și exterior al basmului.
În episodul coborârii în fântână, putem evidenția naivitatea tânărului care face
posibilă supunerea prin vicleșug: Spânul îl închide pe tânăr într-o fântână și îi
cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de identitate și să devină robul lui,
jurând să-i dea ascultare întru toate „până când va muri și iar va învia”.
Răufăcătorul obține statutul de fiu de Crai, iar eroul capătă un nou nume,
Harap-Alb, dar și o nouă identitate.
Pentru a se putea continua procesul de inițiere, Harap-Alb este supus de către
Spân la trei probe: aducerea sălăţilor din Grădina Ursului, aducerea pieii cu
pietre prețioase a cerbului și aducerea fetei Împăratului Roș pentru căsătoria cu
Spânul.
Harap-Alb trece peste primele două probe cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl
sfătuiește cum să procedeze și îi oferă obiectele magice necesare îndeplinirii
misiunilor sale.
A treia probă, cea mai complexă dintre toate, presupune un alt set de probe și
necesită mai multe ajutoare. Drumul spre Împăratul Roș îi va aduce lui
Harap-Alb o serie de prieteni cu puteri supranaturale fără ajutorul cărora
îndeplinirea misiunii nu ar fi posibilă. Astfel, îi câștigă drept prieteni devotați pe
cei cinci năzdrăvani: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.
La curtea Împăratului Roș, Harap-Alb este supus unor noi probe pe care le
trece cu ajutorul puterilor supranaturale ale prietenilor săi.
Păzirea fetei Împăratului Roș transformată în pasăre este a patra probă și pune
la încercare atât îndemânarea lui Ochilă care o vede când se ascunde după
lună, cât și pe cea a lui Păsări-Lăți-Lungilă care se întinde și o prinde.
 În final, fata de împărat impune o ultimă probă: calul și turturica fetei se întrec
care să aducă primul „trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă”. Calul
obține obiectele magice prin vicleșug, furându-le de la turturică, și astfel fata
Împăratului Roș este nevoită să-l însoțească pe Harap-Alb la curtea Împăratului
Verde.
La întoarcerea la curtea Împăratului Verde are loc demascarea Spânului de
către fata Împăratului Roș, iar Spânul observând că a fost deconspirat, îi taie
capul lui Harap-Alb. Răufăcătorul este omorât de cal, azvârlindu-l în nori, iar
Harap-Alb este readus la viață de fata de împărat cu ajutorul obiectelor magice,
astfel eroul este eliberat de jurământ și devine împărat.
Finalul constă atât în răsplata pe care o primește eroul, cât și faptul că se
restabilește echilibrul din lumea basmului prin găsirea unui moștenitor pentru
Împăratul Verde.
În concluzie, deși este un personaj de basm, eroul nu reprezintă doar tipul
voinicului, ca Făt-Frumos din basmele populare, ci și un „om de soi bun”, eroul
„vrednic” care traversează o serie de probe, se maturizează și devine într-un final
împărat.

Evoluția personajului principal

Harap-Alb este protagonistul basmului, întruchiparea binelui, dar reprezintă
un erou atipic de basm, deoarece este lipsit de însușiri supranaturale, fiind
construit realist, ca o ființă complexă, care învață din greșeli și progresează.
Statutul social al protagonistului se modifică pe întreg parcursul discursului
epic, fiind așadar, un personaj rotund. În incipit apare în ipostaza de mezin al
Craiului, pe parcurs este sluga Spânului, iar în final devine împărat.
Primele întâlniri cu inițiatorii săi, Sfânta Duminică, apoi calul năzdravan și
Spânul, pun în lumină naivitatea protagonistului, incapacitatea de a distinge
adevărul de aparențe.
Daca naivitatea se înscrie în codul ritual al inițierii fiului de Crai, bunătatea
este calitatea înnăscută care „provoacă” transformarea personajului „Fii
încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea bună te ajuta, Harap-
Alb, zice Sfântă Duminică”.
Spânul nu este doar întruchiparea răului, ci are și rolul inițiatorului pretențios,
reprezentând un rău necesar, astfel cu cât încercările la care îl supune pe tânăr
sunt mai grele, cu atât eroul dovedește calități morale care conturează portretul
viitorului împărat.
Pentru aducerea fetei Împăratului Roș, Harap-Alb este sprijinit de prieteni cu
puteri supranaturale. Ca și în cazul milosteniei față de bătrâna cerșetoare,
aceste personaje îl ajuta pentru că acesta și-a dovedit spiritul de tovărășie.
Pentru erou, aducerea fetei Împăratului Roș de la Spân este cea mai dificilă
încercare, pentru că pe drum se îndrăgostește de aceasta, dar, onest, își respectă
jurământul făcut și nu-i mărturisește adevărata sa identitate.
La întoarcerea la curtea Împăratului Verde are loc demascarea Spânului de
către fata Împăratului Roș, iar Spânul observând că a fost deconspirat, îi taie
capul lui Harap-Alb. Răufăcătorul este omorât de cal, azvârlindu-l în nori, iar
Harap-Alb este readus la viață de fata de împărat cu ajutorul obiectelor magice,
astfel eroul este eliberat de jurământ și devine împărat.
Finalul constă atât în răsplata pe care o primește eroul, cât și faptul că se
restabilește echilibrul din lumea basmului prin găsirea unui moștenitor pentru
Împăratul Verde.
În concluzie, deși este un personaj de basm, eroul nu reprezintă doar tipul
voinicului, ca Făt-Frumos din basmele populare, ci și un „om de soi bun”, eroul
„vrednic” care traversează o serie de probe, se maturizează și devine într-un final
împărat.

Relația dintre doua personaje (Harap-Alb și Spân)

Harap-Alb este protagonistul basmului, întruchiparea binelui, dar reprezintă
un erou atipic de basm, deoarece este lipsit de însușiri supranaturale, fiind
construit realist, ca o ființă complexă, care învață din greșeli și progresează.
Spânul este antagonistul basmului, întruchiparea răului, ce reprezintă un
răufăcător tipic de basm, având însușiri supranaturale, fiind tipul individului
perfid, deprins de a obține avantaje și bogăție prin înșelăciune.
Textul lui Ion Creanga fructifică o temă specifică basmului popular, eterna
luptă dintre bine și rău. Privită sub acest aspect, relația dintre cele două
personaje este una tipică, între un reprezentant al forțelor binelui și un
reprezentant al forțelor răului.
Caracterul simbolic al narațiunii, ca trăsătură specifică a basmului cult,
dezvăluie o altă temă, cea a inițierii. Din acest punct de vedere, Spânul este un
rău necesar, în absența căruia inițierea lui Harap-Alb nu ar fi posibilă.
 Daca privim textul din perspectiva tematicii abordate, putem identifica un
conflict principal exterior, între Harap-Alb și Spân. Dacă abordăm textul din
perspectiva temei inițierii, putem identifica și un conflict interior, o luptă a
sinelui cu sinele, între cele două ipostaze ale protagonistului, cea de neinițiat și
statutul de inițiat la care aspiră.
Statutul social al protagonistului Harap-Alb se modifică pe întreg parcursul
discursului epic, fiind așadar, un personaj rotund. În incipit apare în ipostaza de
mezin al Craiului, pe parcurs este sluga Spânului, iar în final devine împărat.
În schimb, Spânul este un personaj plat, în sensul în care el nu-și modifică
statutul social pe parcursul discursului epic, ci apare doar în ipostaza de
maestru spiritual sever în maturizarea protagonistului.
Din punct de vedere psihologic, firul narativ al basmului urmărește
desăvârșirea personalității protagonistului. Daca la început este slab și plânge de
rușinea tatălui, pe parcursul probelor la care este suspus de către Spân,
personajul Harap-Alb dobândește o serie de calități necesare statutului de
împărat.
De exemplu, reușește să descopere adevărata esență a ființei umane atunci
când se întovărășește cu cei cinci năzdrăvani, în care intuiește un posibil ajutor
în vederea trecerii probelor de la curtea Împăratului Roș.
Sub aspect moral, cele doua personaje sunt prezentate în opoziție. Daca fiul cel
mic al Craiului își dovedește moralitatea, Spânul este în totalitate imoral,
folosindu-se de vicleșug ca armă principală pentru a-și atinge scopul.
În concluzie, caracterul de basm cult din „Povestea lui Harap Alb” de Ion
Creanga este vizibil și la nivelul construcției celor două personaje prin
ambiguizarea trăsăturilor definitorii.