Povestea lui Harap-Alb

apartenenta la specie -

Ipoteza
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga, este un basm cult, publicat in
convorbiri literare, in 1877.

Formularea argumetelor
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje
purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand
fabulosul/supranaturalul si supusa unor stereotipuri/actiune conventionale,
care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul
dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui. Persoanjele
indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii (antagonistul, ajutoarele,
donatorii), ca in pasmul popular, dar sunt individualizate prin atributele
exterioare si prin limbaj. Reperele temporale si spatiale sunt vagi,
nedeterminate. Sunt prezente cliseele compozitionale, numerele si obiectele
magice. In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina cu naratiunea si cu
descrierea.

Dezvoltarea argumetelor
Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu
si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii si reflectii.
Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult
presupune imbinarea naratiunii cu dialogul si descrierea - ,, Creanga nu da
naratiunii sale simpla forma a expunerii epice, ci topeste povestirea in dialog,
reface evenimentele din convorbiri sau introduce in povestirea faptelor sale
dialogul personajelor. Naratiunea este dramatizanta prin dialog, are ritm
rapid, realizat prin reducerea digresiunilor si a descrierilor, iar individualizarea
actiunilor si a persoanjelor se realizeaza prin amanunte (limbaj, gesturi,
detalii de portret fizic). Dialogul are o dubla functie, ca in teatru: sustine
evolutia actiunii si caracterizarea persoanjelor. Prezenta dialogului sustine
realizarea scenica a secventelor narative, spectatori ai maturizarii feciorului
de crai fiind atat celelalte personaje , cat si cititorii.
Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narative specifice
sunt: superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, muncile,
demascarea raufacatorului (Spanul), pedeapsa, casatoria.
Actiunea de desfasoara linear; succesiunea secventelor narative/a
episoadelor este redata prin inlantuire. Coordonatele actiunii sunt vagi, prin
atemporalitate si aspatialitatea conventiei: Amu cica era odata intr-o tara un
crai, care avea trei feciori. Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care
era imparat intr-o alta tara, mai indepartata. [...] Tara in care imparatea
fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pamantului, si craiia istuilalt la

alta margine. Fuziunea dintre real si fabulos se realizeaza inca din incipit.
Reperele spatiale sugereaza dificultatea aventurii eroului, care trebuie sa
ajunga de la un capat la celalalt al lumii (in plan simbolic: de la imaturitate la
maturitate). El paraseste lumea aceasta, cunoscuta si trece dincolo in lumea
necunoscuta.
In basm, sunt prezentate clisee compozitionale/formule tipice. Formula
initiala Ami cica era odata si formula finala Si a tinut veselia ani intregi,
si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca. Iar pe la noi, cine
are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda. sunt conventii care
marcheaza intrarea si resirea din fabulos. Insa naratorul inoveaza formula
initiala, punand povestea pe seama spuselor altcuiva: cica, adica se
spune, fara a nega ca in basmul popular (a fost odata ca niciodata), iar
formula finala include o reflectie asupra realitatii sociale, alta decat in lumea
basmului. Formulele mediane Si merg ei o zi,si merg doua si merg patruzeci
si noua, si mai merge el cat mai merge, Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul
din poveste, inainte mult mai este realizeaza trecere de la o secventa
narativa la alta si intretin suspansul/curiozitatea cititorului.
Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune un lant de actiuni
conventionale/momentele subiectului (modelul stucturat al basmului): o
situatia initiala de echilibru (expozitiunea), o parte pregatitoare, un
eveniment care deregleaza echilibrul initial (intriga), aparitia donatorilor si a
ajutoarelor, actiunea reparatorie/trecrea probelor, refacerea echilibrului si
rasplata eroului (deznodamantul).
Autorului porneste de la modelul popular, reactualizeaza teme de circulatie
universala, dar le organizeaza conform propriei viziuni, intr-un text narativ
mai complex decat al basmelor populare. Cele trei ipostaze ale
protagonistului corespund, in plan compozitional, unor parti narative, etape
ale drumului initiatic: etapa initiala, de pregatire pentru drum, la curtea
craiului fiul craiului, mezinul (naivul) parcurgerea drumului initiatic
Harap-Alb (novicele/cel supus initierii)- rasplata imparatul (initiatul).
Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu
al devenirii spirituale (concretizat in trecerea probelor) si modificarea
statutului social al protaginistului.
Se uitizeaza triplicarea, dar Creanga suprasoliciteaza procedeul, a treia proba
(aducere fetei) contine alte incercari impuse de Imparatul Ros si chiar de fata.
Eroul nu are de trecut doar trei probe, ca in basmul popular, ci mai multe serii
de probe, potrivit advertismentului dat de tata: sa te feresti de omul ros, iar
mai ales de omul span, cat ii putea, sa n-ai de-a face cu dansii ca sunt foarte
sugubeti. Raul nu este intruchipat de fapturi himerice, ci de omul insemnat
de o inteligenta vicleana, in doua ipostaze: Spanul si omul ros (Imparatul
Rosu). Nici protagonistul nu este un Fat-Frumos, crajos, voinic, luptator
priceput, iar calitatile dobandite in situatii-limita apartin planului psiho-moral.
Cartea primita de la Impatul Verde, care neavand decat fete, are nevoie de
un mostenitor la tron(motivul imparatului fara urmasi), este factorul

perturbator al situatie initiale si determina parcurgerea drumului (initiatic) de

cel mai bun dintre fii craiului (motivul superioritatii mezinului)
Destoinicia fiilor este probata mai inainte de crai, deghizat in ursul de la pod.
Aceasta este o proba a curajului/a calitatilor razboinice, conditie initiala,
obligatorie pentru cel care aspira la tronul imparatesc. Podul simbolozeaza
trecerea la alta etapa a vietii si se face intr-un singur sens: trecere
primejdioasa de la un mod de existenta la altul: [...] de imaturitate la
maturitate. Mezinul trece aceasta proba cu ajutorul calului nazdravan care
da navala asupra ursului.
Trecerea podului urmeaza unei etape de pregatiri. Drept raspalata pentru
milostenia aratata Sfintei Duminici, deghizata in cersetoare (ii daruieste un
ban), mezinul primeste sfaturi de la aceasta sa ia calul, armele si hainele cu
care tatal sau a fost mire, pentru a izbandi. Se sugereaza astfel ca tanarul va
repeta initiarea tatalui, in aceleasi conditii, ceea ce motiveaza
nemultumirea lui (Craiul, auzind aceasta, parca nu i-a prea venit la
socoteala) si sfaturile date din dorinta de a-l proteja de pericolele pe care si
el le-a traversat candva. Calul, descoperit cu tava de jaratic dupa trei
incercari, va deveni tovarasul si sfatuitorul tanarului, dar are si puteri
supranaturale: vorbeste si poate zbora. Intamplarile cu cersetoarea si cu calul
pun in evidenta naivitatea, nepriceperea tanarului in a distinge realitatea de
aparenta. Urmarile lipsei de maturitate nu sunt grave la curtea craiului: calul
il sperie cand isi arata puterile, purtandu-l in zbor pe fecior pana la nouri, luna
si soare. In schimb, dincolo de spatiul protector al casei parintesti, lipsa de
maturitate este sanctionata prin pierderea insemnelor originii si dreptului de
a deveni imparat: Spanul pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului
de crai
Trecerea podului este urmata de ratacirea in padurea-labirint, simbol
ambivalent, loc al mortii si al regenerarii, caci pentru tanar se va incheia o
etapa si alta va incepe: de la un loc i se inchide calea si incep a i se incurca
cararile. Cum are nevoie de in initiator, cele trei aparitii ale Spanului il
determina sa incalce sfatul parintesc si, crezand ca se afla in tara spanilor,
il tocmeste ca sluga. Inca naiv, boboc in felul sau la trebi de aieste, ii
marturiseste ce l-a sfatuit tatal si coboara in fantana, fara a se gandi la
urmari.
Coborarea in fantana are, in plan simbolic, semnificatia grotei, spatiu al
nasterii si al regenerarii. Schimbarea numelui/ a identitatii reprezinta
inceputul initierii spirituale, unde va fi condus de Span. Personajul intra in
fantana naiv fecior de crai, pentru a deveni Harap-alb, rob al Spanului
(initiatorul). Rautatea Spanului il vapune in situatii dificile, a caror
traversare implica demonstrarea unor calitati morale necesare atunci cand va
fi mare si tare. Juramantul din fantana include in conditia eliberatii (sfarsitul
initierii): jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da ascultare intru toate
[..]; si atata vreme sa ai a ma sluji, pana cand ii muri si iar ii invie.

Ajunsi la curtea Imparatului Verde, Spanul il supune la trei probe: aducerea

salatilor din Gradina Ursului, aducerea pielii cerbului, cu cap cu tot, asa
batute cu pietre scumpe, cum se gasesc si a fetei Imparatului Ros pentru
casatoria Spanului. Mijloacele prin care trece probele tin de miraculos, iar
ajutoarele au puteri supranaturale.
Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care il sfatuieste cum
sa procedeze si ii da obiectele magice necesare.
A treia proba presupune o alta etapa a initierii, este mai complexa si necesita
mai multe ajutoare. Drumul spre Imparatul Ros, om cu inima haina, incepe
cu trecerea altui pod. Simbolistica este aceeasi, trecerea intr-o alta etapa a
maturizarii, probata prin faptul ca Harap-Alb are acum initiativa actelor sale.
Drept rasplata pentru bunastarea sa, primeste in dar de la craiasa furnicilor si
de la craiasa albinelor o aripa. De asemenea, fiind prietenos si comunicativ,
isi gaseste ajutoare in personajele hinerice: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila
si Pasari-Lati-Lungila.
La curtea Imparatului Ros, Harap-Alb este supus la doua serii de probe, fiind
ajutat de personaje himerice si animaliere cu puteri supranaturale: casa de
arama cu ajutorul lui Gerila (proba focului), ospatul pantagruelic cu
mancare si vin din belsug: 12 harabale cu pane, 12 ialovite fripte si 12 burti
pline cu vin cu ajutorul lui Flamanzila si Setila (proba pamantului si a apei)
alegerea macului de nisip cu ajutorul furnicilor.
Alte trei probe se leaga doar de fata: pazirea nocturna si prinderea fetei,
transfornata in pasare, dupa lune cu ajutorul lui Ochila si al lui Pasari-LatiLungila, ghicitul fetei cu ajutorul albinei (motivul dublului). Fata Imparatului
Ros, o farmazoana cumplita (are puteri supranaturale), impune o ultima
proba: calul lui Harap-Alb si turturica ei trebuie sa aduca trei smicele de mar
si dulce la apa vie si apa moarta de unde se bat muntii in capete.
Ajunsi la curtea Imparatului Verde, fata il demasca pe Span, care il acuza pe
Harap-Alb ca a divulgat secretul si ii taie capul. In felul acesta il dezleaga de
juramant, semn ca initierea este incheiata, iar rolul Spanului ia sfarsit. Calul
este acela care distruge intruchiparea raului: zboara ca dansul in inaltul
ceriului, si apoi, dandu-i drumul de acolo, se face Spanul pana jos praf si
pulbere.
Decapitarea eroului este ultima treapta si finalul initierii, avand semnificatia
coborarii in Infern/a mortii initiatice: A cobori in Infern insemana a cunoaste
o moarte initiatica, o experienta susceptibila de a intemeia un nou mod de
existenta (Mircea Eliade). Invierea este realizata de farmazoana, cu ajutorul
obiectelor magice aduse de cal. Eroul reintra in posesia palosului si primeste
recompensa: pe fata Imparatului Ros si imparatia. Nunta si schimbarea
statutului social (devine imparat) confirma maturizarea eroului.
Deznodamantul consta in refacerea echilibrului si rasplata eroului.
In basm sunt prezente numerele magice 3,12,24, semn ale totalitatii.
Persoanjele (oameni, dar si fiinte himerice cu un comportament omenesc)
sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor
ipostaze. Conflictul dinte bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui.

Harap-Alb nu are puteri supranaturale si nici insusiri exceptionale (vitejie,

darzenie, istetime), dar dobandeste prin trecere probelor o serie de calitati
psiho-morale/valori etice (mila, bunatatea, generozitatea, prietenia,
respectarea juramantului, curajul) necesare unui imparat, in viziunea
autorului. Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfanta Duminica
cand vei ajunge si tu odata mare si tare, ii cauta sa judeci lucrurile de-a-fir-apar si vei crede celor asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e necazul.
Numele personajului reflecta conditia duala:, rob, sluga (Harap) de origine
nobila (Alb), iar sugestia cromatica alb-negru, traversarea unei stari
intermediale (initierea), intre starea de inocenta/naivitate (negru) si
invierea spirituala a celui ce va deveni imparat (alb).
Spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci are si rolul initiatorul, este un
rau necesar. De aceea calul nazdravan nu-l ucide inainte ca initierea eroului
sa se fi incheiat: si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru
ca fac pe oameni sa prinda la minte... Nu doar naratorul, ci si personajele
par a avea cunostinta de scenariul initiatic pe care trebuie sa-l traverseze
protagonistul.
Eroul (protagonistul) este sprijinit de ajutoare si donatori: fiinte cu insusiri
supranaturale (Sfanta Duminica), animale fabuloase (calul nazdravan, craiasa
furnicilor si a albinelor), fapturi himerice (cei cinci tovarasi) sau obiecte
miraculoase (aripile craieselor, smircele de mar, apa vie, apa moarta) si se
confrunta cu raufacatorul/personajul antagonist (Spanul), care are si functie
de trimitator. Personajul cautat fata de imparat.
Specific basmului cult este modul in care se individualizeaza personajele. Cu
exceptia eroului, al carui caracter evolueaza personaleje, celelalte personaje
reprezinta tipologii umane reductibile la o trasatura dominanta. Prin
portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului, se ironizeaza defecte
umane (figurosul, mancaciosul etc.), dar aspectul lor grotesc ascnde calitati
sufletesti precum bunatatea si prietenia. Imparatul Ros si Spanul sunt rai si
vicleni. Sfanta Duminica este inteleleapta.
Personajele se individualizeaza prin limbaj Spanul traieste cu adevarat in
replici (actele sale sunt conventionale). [...] Foarte vii sunt fabulosii tovarasi
de drum ai eroului si cateva scene, cum ar fi ceea din casa de arama, sunt
memorabile. [..] Personajele nu ies nicio clipa din schematismul lor, insa
retraind in fiecare, Creanga umple schema de viata.
Modalitatile nararii sunt povestirea si reprezentarea. Povestirea faptelor este
uneori insotita de reflectiile/comentariile naratorului si este dublata de un
plan al semnificatiilor simbolice.
Registrele stilistice popular, oral si regional confera originalitatea limbajuui,
care difera de al naratorului popular prin specificul integrarii tremenilor, al
modului de exprimare Prin astfel de mijloace, Creanga restituie povestirea
functiunei estetice primitive, care este de a se adresa nu unor cititori, ci unui
auditor, capabil a fi prin toate elementele de sugestie ale graiului viu.

Limbajul cuprinde: termeni di expresii populare, regionalisne fonetice sau

lexicale, ziceri tipice/eruditia paremiologica (frecventa proverbelor, a
zicatorilor introduse in text prin expresia vorba ceea).
Placerea zicerii, verva, jovialitatea se reflecta in mijloacele lingvistice de
realizare a umorului, precum: exprimarea mucalita (sa traiasca trei zile cu
cea de-alaltaieri); ironia (Doar unu-i Imparatul Ros, vestit prin meleagurile
aceste pentru bunastarea lui cea nemaiponemita si milostivirea lui cea
neauzita.); porecle si apelative caricaturale (Buzila, mangositi, farfasiti);
diminutive cu valoare augumentativa (buzisoare, bauturica); caracterizari
pitoresti (portretul lui Gerila, Ochila, etc.); scene comice precum cearta dintre
Gerila si ceilalti, in casuta de arama; expresii populare (Da-i cu cinstea, sa
peara rusinea).
Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizeaza prin
diferite mijloace, precum: expresii narative tipice (si atunci, si apoi, in sfarsit,
dupa aceea); si narativ; expimarea afectiva (implicarea subiectiva a
naratorului) in propozitii interogative (Ca alta, ce pot sa zic?) si exclamative
(Ma rog, foc de ger era: ce sa va spun mai mult!), dativul etic (Si odata mi
ti-l insfaca cu dintii de cap); inserarea de fraze rimate (portretul lui Ochila)
sau versuri populare (De-ar sti omul ce-ar pati,/ Domainte s-ar pazi!).

Concluzie
Povestea lui Harap-alb este un basm cult avand ca particularitati: reflectarea
conceptiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului,
individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului. Insa, asemenea
basmului popular, pune in evidenta idealul de dreptate, de adevar si de
cinste, fiind o oglindire..a vieti in moduri fabuloase. (G. Calinescu).