Caracterizare personaj –Harap Alb

„Povestea lui Harap-Alb” este, ca specie literară, un basm cult, autorul fiind cunoscut. Basmul lui
Creangă caracterizează, în primul rând, prin autenticitate. Această proză narativă poate fi considerată și
un bildungsroman întrucât, în viziunea autorului, fiul craiului este supus unor probe, piedici inițiatice,
care îl transformă dintr-un adolescent nesigur într-un tânăr chibzuit, pregătit pentru viață.

Personajul principal, eponim, are un loc central în desfășurarea epică, celelalte personaje evoluând din
perspectiva rolului pe care îl joacă în formarea acestuia. Harap-Alb este unul dintre cei mai cunoscuți
eroi de basm din literatura română. Publicat în data de 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”,
basmul lui Ion Creangă, intitulat „Povestea lui Harap-Alb” îl prezintă pe erou în plin proces de evoluție.

Construcția personajului principal se desfășoară pe trei planuri distincte. Statutul social al eroului se
modifică pe parcursul acțiunii. Inițial, acesta este un fiu de crai, însă în momentul coborârii în fântână, el
se modifică fundamental, devenind sluga antagonistului, sub numele de Harap-Alb, fapt subliniat de
fraza: „Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu sluga mea”. Deznodământul basmului
prezintă încă o modificare de statut, când eroul moare, iar prin renaștere își recapătă statutul de fiu de
crai și avansează pe plan social, devenind succesor al Împăratului Verde.

Statutul psihologic este strâns legat de cel social, acesta variind pe baza experienței dobândite. Inițial,
eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și superficială, lucru reliefat din întâlnirea cu Sf. Duminică
și din încercarea de a găsi calul din tinerețea tatălui său. În urma transformării lui în slugă, acesta
evoluează psihologic, devenind perseverent și sociabil, lucru care îl ajută în demersurile și încercările
sale și reușește să își facă prieteni loiali

Statutul moral al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul desfășurării acțiunii. Acesta este reliefat
prin intermediul trăsăturilor morale ale individului. Inițial, acesta are atât calități, cât și defecte, precum
impulsivitatea sau naivitatea. Neascultarea sfatului părintesc este, de asemenea, un semn al lipsei de
experiență și duce la căderea lui pe plan social, prin acordarea de încredere spânului. Acest gest denotă
și incapacitatea personajului de a distinge minciuna de adevăr sau esența de aparență, fapt ce subliniază
lipsa de experiență, necesară pentru obținerea înțelepciunii. Calitățile eroului sunt evidențiate prin
atitudinea lui față de personaje, din care se remarcă bunătatea sufletească, altruismul, curajul,
demnitatea și încrederea în sine.O calitate principală a personajului este noblețea morală a acestuia
completata de naivitate

Un prim episod ilustrativ pentru această calitate este cel al coborârii fiului de crai în fântâna- simbol
ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut-
pădurea labirint-” un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în
capcana acestuia. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: ”Fiul craiului,
boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență în
exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, nu crede în
relele intenții ale celui de lângă el și judecă lumea după modelul său moral. La ieșirea din fântână,
Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .

Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea echilibrului.
Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea,
valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai dificilă încercare, duce
Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și
”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și
ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă
împărăția. Spânul spusese verișoarelor sale: ” Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe
lume. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de viață este
infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful moral al binelui reface
ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.

 Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor parintesti, eroul fiind nevoit sa refaca experienta
tatalui, pe care calul il purtase, in tinerete, prin aceleasi locuri Conflictul debutează in momentul
întâlnirii celor doi când fiul Craiului este păcălit de Spân si devine sluga acestuia, fiind constrâns sa
respecte cu sfințenie toate regulile impuse . Este, deci, o reluare a vesnicului conflict dintre cele doua
forte, simboluri ale binelui si raului. Spanul, impostor, il supune pe Harap Alb la diferite incercari.
Construite cu o arta desavarsita, episoadele in care eroul este trimis sa aduca salati din gradina ursului,
pielea cerbului din padure si pe fata imparatului Ros, sporesc tensiunea narativa. Cea de a treia
incercare presupune la randul ei alte "trei" probe, cifra 3 revenind in mai multe randuri, ca si in basmele
populare.  Incercarile la care este supus sunt menite a l pregati ca viitor conducator, mostenitor al
unchiului sau, dar si in vederea casatoriei, prin stapanirea "farmazoanei cumplit" care era fata
imparatului Ros. Toate obstacolele sunt depasite cu bine cu ajutorul: furnicilor, albinelor si a lui Gerila,
Setila, Pasarila Lati Lungila, Flamanzila, Ochila.   Conflictul se finalizează intr-un mod pozitiv deoarece
Harap-Alb, deși este decapitat de Spân, este mai apoi readus la viața de fata Împăratului Ros(a doua
nastere spirituala) , iar Spânul sfarseste prin a fi omorât de cal.

Harap-Alb este caracterizat în mod direct, de catre narator, de către celelalte personaje sau prin
autocaracterizare. La inceput, personajul este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului” intrucat nu are o
identitate definita, urmand ca prin parcurgerea drumului initiatic sa-si gaseasca un nume. Prin
intermediul autocaracterizarii, fiul craiului marturisește spânului: ,,din copilaria mea sunt deprins a
asculta de tata”. Batrâna care îl ajută, i se adreseaza cu ,,luminate craisor”, fiind convinsa ca tanarul are
un destin stralucit pe care trebuie sa-l implineasca. Ea îi evidențiază calitățile morale , dar îl și dojenește
numindu-l ,,slab de inger, mai fricos decat o femeie”. Fetele imparatului Verde ii recunosc meritele:
,,Harap-Alb, sluga lui, are o infatosare mult mai placuta si seamana a fi mult mai omenos”, în opoziție cu
Spânul: ”Vița de vie, tot în vie, vița de boz, tot rogoz.”

Totodata, Harap-Alb este caracterizat si in mod indirect, prin limbajul sau, fapte si comportament ,
relatia cu celelalte personaje si chiar prin intermediul numelui sau. Fiu iubitor si dornic sa obtina
aprecierea tatalui, se supara si se intristeaza cand vede rusinea acestuia, si se hotaraste să-i obtină
aprobarea: ,,nu m-oi mai intoarce, să stiu bine ca m-oi intalni si cu moartea in cale”. Relatia cu celelalte
personaje dezvaluie caracterul nobil al lui Harap-Alb. Ajută micile vietăți fără să aibă nimic de câștigat, își
respectă cuvântul dat în detrimentul propriilor interese. Pentru cele cinci personaje fantastice, ”era
tovaras, era partas la toate,(…) prietenos cu fiecare”.

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, care se remarcă în literatura românească, ieșind din tiparul
basmelor clasice și fiind reprezentativ pentru creația lui Ion Creangă. Acesta prezintă un erou cu un
caracter complex, în plin proces de maturizare, expus astfel unor experienţe diverse.