„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este o operă dramatică, mai exact, o comedie realistă de

moravuri politice și sociale, bazată pe conflicte dramatice. Comedia pune accentul pe contrastul dintre
esență și aparență, prin participarea personajelor ridicole, care sunt puse în situații comice. Scopul
acestei creații este de a satiriza și de a corecta anumite defecte omenești. Astfel, prin elementele de
compoziție specifice unui text dramatic și prezente în această comedie, Caragiale face referiri la
fariseism, prostie, incultură, demagogie, fiind de părere că satirizarea defectelor umane are ca efect
corectarea lor.

Întrucât este o operă dramatică, „O scrisoare pierdută” are o structură specifică. Astfel, comedia este
împărțită în patru acte, iar primele trei urmăresc o acumulare treptată de tensiuni și conflicte .Modul
de expunere dominant în comedia „O scrisoare pierdută” este dialogul, fiind vorba despre o operă
dramatică. Acesta este marcat prin prezența replicilor. Dialogului i se adaugă monologul dramatic,
descrierea și narațiunea apărând doar în indicațiile scenice sau în cadrul replicilor personajelor.
Didascaliile apar între paranteze la începutul unui act, al unei scene, sau pe parcursul acțiunii, oferind
informații suplimentare cititorului. Ele fac referire fie la decor, fie la jocul de scenă al actorilor, având
rolul de a prezenta cadrul în care se petrece acțiunea, dar și atitudinea autorului față de personaje.

O altă trăsătură a dramaturgiei se regăsește în tipologia personajelor, fiecare reprezentând un anumit

tip de persoană, având câte o trăsătură dominantă de caracter, dar nu unică. Comicul reprezintă una
dintre particularitățile operei „O scrisoare pierdută”. În cadrul acesteia se observă prezența diverselor
tipuri de comic. În primul rând, observăm comicul de situație, obținut prin pierderea și găsirea
scrisorii, punându-l pe Caţavencu în ipostaza ridicolă de a cădea în propria capcană. Comicul de
moravuri este realizat prin maniera în care se pregătesc și se desfășoară alegerile, precum și prin
construirea relației dintre Tipătescu și Zoe. Comicul de caracter rezultă din comportamentul
personajelor precum Dandanache, Caţavencu sau Pristanda. Ipocrizia lui Cațavencu, alături de viclenia
lui Dandanache și servilismul lui Pristanda provoacă râsul spectatorilor. Acestor tipuri de comic li se
adaugă cel de limbaj și cel de nume, întrucât personajele au ticuri verbale, pronunță în mod greșit
anumite cuvinte și au nume sugestive. 

Tema operei o reprezintă degradarea vieții politice, sociale și private. Ea este particularizată prin
surprinderea unei bătălii electorale.

O primă secvenţă ilustrativă pentru tema operei este cea din debutul piesei, în care Ghiţă Pristanda,
poliţistul oraşului, se află în odaia lui Ştefan Tipătescu pentru a-i oferi obişnuitul raport cu privire la
evenimentele zilei anterioare. Relaţia conducere-administraţie locală este surprinsă în acţiunile ei
tipice şi presupune servitute din partea poliţiei şi interesul reciproc al părţilor. Prefectul închide ochii
la “ciupelile” poliţistului prost plătit în schimbul serviciilor personale acordate. Numărătoarea
steagurilor este o ilustrare a proverbului amintit de Tipătescu- “dacă nu curge, pică”. Spionarea
rivalului politic al lui Tipătescu de poliţist în afara orelor de serviciu face parte din “datorie”. De
asemenea, scena anunţă declanşarea intrigii prin semnalarea prezenţei unui document aflat în posesia
lui Caţavencu ce ar putea înclina balanţa în favoarea lui la alegeri. Mesajul transmis este că rezultatul
alegerilor depinde luptele de culise între oponenţi şi mai puţin de opinia electoratului.
O a doua secvenţă ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor în actul II de către
Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, înainte ca alegerile să fi avut efectiv loc. Votul este decis de
ariile de influenţă. Farfuridi se teme de trădarea lui Tipătescu, şi încearcă să afle ce se întâmplă de la
Trahanache. Reacţia acestuia dezvăluie o altă temă a comediei de moravuri: adulterul. Ignorat din
naivitate sau din “diplomaţia” vârstei, tringhiul conjugal este înfăţişat de Trahanache ca o inocentă
convieţuire frăţească. Sciziunile în interiorul partidelor, candidatul prost şi fudul, dar cu instinctul viu
al apărării interesului, scrisorile acuzatoare semnate anonim, toate sunt elemente ale şaradei
electorale care configurează tema piesei. Tot acum Trahanache scoate la iveală şi plafonarea
personajului principal-Ștefan Tipătescu- într-o situaţie inferioară capacităţilor sale, subjugat voinţei
unei femei ambiţioase.

Incipitul comediei prezintă personajele: Ștefan Tipătescu, prefectul județului și Pristanda, polițistul.

Aceștia citesc un articol din ziarul „Răcnetul Carpaților”, în care guvernul este acuzat că a lăsat județul
în „ghearele unui bampir”. Lucrurile încep să se precipite atunci când vine vorba despre o scrisoare de
amor pe care Zoe Trahanache a pierdut-o. Această scrisoare ar fi fost adresată lui Ștefan Tipătescu,
însă soția lui Zaharia Trahanache o pierde, scrisoarea ajungând la Cetățeanul turmentat. Profitând de
slăbiciunea Cetățeanului turmentat, Cațavencu îl invită „la o țuică” și reușește să-i fure documentul.
Acesta consideră că postul de deputat poate fi obținut mai ușor prin intermediul șantajului. Așadar,
Cațavencu ajunge în posesia scrisorii de amor mult căutate de Zoe și se folosește de acest „avantaj”.

Finalul comediei face lumină printre personaje și estompează conflictele. Scrisoarea ajunge înapoi la
Zoe, sugerând circularitate, datorită drumului parcurs: Zoe-Cetățeanul turmentat-Cațavencu-
Cetățeanul turmentat-Zoe. Tot aici sunt clarificate lucrurile cu privire la alegerea candidatului surpriză,
Dandanache „mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât Caţavencu”. Acesta a fost trimis de la Centru,
având o poveste asemănătoare: găsise o scrisoare în buzunarul „unui om însemnat”. Astfel,
capacitatea de disimulare a lui Cațavencu este uimitoare, acceptând să conducă festivitatea în care
triumful lui Dandanache nu este întâmplător. În final, liniștea se așterne peste situațiile conflictuale și
toți sunt fericiți, într-o atmosferă de sărbătoare. Din precizarea că această lume e „în zilele noastre”,
deducem caracterul clasic al operei literare.

Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua forte opuse:
reprezentantii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache – presedintele
gruparii locale a partidului si Zoe – sotia acestuia) si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae
Catavencu, ambitios avocat si proprietar al ziarului ‘Racnetul Carpatilor’. Conflictul are la baza
contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para personajele, intre aparenta si esenta. Conflictul
secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului.
Tensiunea dramatica este sustinuta gradat prin lantul de evenimente care conduc spre rezolvarea
conflictului, in finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar, Zoe, iar trimisul de la centru,
Agamita Dandanache, este ales deputat. Este utilizata tehnica amplificarii treptate a conflictului (a
bulgarelui de zapada) si cea a loviturii de teatru. O serie de procedee compozitionale (modificarea
raporturilor dintre personaje, rasturnarile bruste de situatie, introducerea unor elemente de surpriza,
anticipari, amanari) , mentin tensiunea dramatica la un nivel ridicat, prin complicarea si multiplicarea
situatiilor conflictuale.
Doua personaje secundare au un rol aparte in constructia subiectului si in mentinerea tensiunii
dramatice. In fiecare act, in momentele de maxima tensiune, Cetateanul turmentat intra in scena,
avand interventii decisive in derularea intrigii. El apare ca un instrument al hazardului, fiind cel care
gaseste, din intamplare, in doua randuri scrisoarea, face sa-i parvina mai intai lui Catavencu si o duce
in final ‘andrisantului’, coana Joitica. Dandanache este elementul surpriza prin care se realizeaza
deznodamantul; el rezolva ezitarea scriitorului intre a da mandatul de deputat ‘prostului’ Farfuridi sau
‘canaliei’ Catavencu. Personajul intareste semnificatia operei (piesei), prin generalizare si ingrosare a
trasaturilor, candidatul trimis de la centru fiind ‘mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu’.

Piesa de teatru „O scrisoare pierdută” prezintă toate particularitățile unui text dramatic. Prin
intermediul umorului și al ironiei, Caragiale atrage atenția asupra defectelor întâlnite atât în cadrul
vieții politice românești, cât și în societate, în general. Printre aceste neajunsuri se numără
demagogia, contrastul dintre aparență și esență, ipocrizia, servilismul și oportunismul.